20 de ani care au trecut degeaba pentru libertatea presei

Din cartea "Ceauşescu, critic literar" (ed. Vremea 2007) aflăm multe amănunte suculente cu privire la viaţa literară a anilor '70-'80 dar, mai ales, aflăm esenţialul despre mentalitatea pe care o avea "cârmaciul" cu privire la libertatea de exprimare. Pe scurt, pentru Ceauşescu artele şi literele trebuiau subordonate partidului deoarece erau finanţate din banii pe care partidul, în rolul său conducător, îi aloca acestora. "Eu dau banii, pentru mine cânţi!"

Ştim prea bine cum, de exemplu, filmul "Faleze de nisip" (1983) al lui Dan Piţa, care după umila mea părere e o capodoperă a cinematografiei româneşti, a fost interzis imediat după lansare pe motiv că "nu se poate tovarăşi să prezentăm muncitori care fură, nu asta e clasa muncitoare din România!" Ceauşescu însuşi se exprimase în acest mod după vizionarea filmului despre care auzise şi el, ca tot românul, că e genial.



Prin anii '99-2000 am remarcat acelaşi tip de mentalitate la Mihai Ungheanu, cu care am avut lungi convorbiri în acea perioadă. Dumnealui fusese în perioada 1995-1996 secretar de stat la Ministerul Culturii şi din această poziţie sprijinise anumite reviste culturale şi le neglijase pe altele, motivaţia expusă fiind aceeaşi: "Ministerul Culturii, deci Guvernul României, dădea banii, normal era să fim respectaţi pe banii noştri."

Bun. Ceauşescu avea o scuză, era satrapul unui regim totalitar. Regimul era el. Mihai Ungheanu avea şi el o scuză, era un om bătrân căruia îi era greu să-şi schimbe brusc mentalitatea la doar câţiva ani de la Revoluţie. Încă nu înţelesese că banii ăia care se dădeau revistelor nu erau scoşi din cur de statul român, ci din taxele şi impozitele plătite de toţi cetăţenii, inclusiv de cei anti-guvern.

Problema e că observăm asemenea reflexe totalitare chiar şi acum, în 2010, la 20 de ani de la Revoluţie. Ne aducem aminte cum în campanie Băsescu a pretins că TVR îl victimizează pentru că a îndrăznit să-l pună în rând cu ceilalţi candidaţi, la rubrica "şi alţii". Acum, Emil Boc, care nu ar fi în stare să participe la o discuţie liberă de la o televiziune independentă fiindcă nu ar face faţă întrebărilor, a pretins să aibă săptămânal o emisiune la TVR şi cum pretenţia nu i-a fost satisfăcută, conducerea TVR a fost demisă urmând să fie înlocuită cu una pupincuristă.

Concluzia e simplă: 20 de ani au trecut degeaba. Mai trist e că madama care se pare că va prelua frâiele TVR pretinde că a lucrat la BBC. De lucrat, o fi lucrat, dar de învăţat mă îndoiesc că a învăţat ceva. Aşa o fi văzut acolo, că vin regina sau John Major să ceară emisiune proprie la televiziune?... Dar na, de ce să ne mirăm, doar trăim în ţara lui Bercea Mondialul!

Avioane în capul politicienilor

Aveam deja străzi asfaltate corect, ca-n palmă. Aveam deja în fiecare comună şcoli care nu cădeau peste copii. Aveam deja spitale cu surplus de paturi libere şi în care medicii nu luau niciodată şpagă. Aveam deja medicamente pentru toţi bătrânii. Aveam deja locuinţe la preţuri corecte pentru toate tinerele familii. Aveam deja autostrăzi care legau Constanţa de Oradea şi Suceava de Craiova. Aveam deja cea mai mare speranţă de viaţă din toată Europa. Aveam deja un PIB pe locuitor mai mare decât al Luxemburgului. Aveam deja fermieri, nu ţărani. Aveam deja universităţi populare în fiecare oraş şi aveam deja şomaj virtual 0. Pentru că aveam deja cursuri gratuite de calculator şi limbi străine pentru orice şomer. Aveam deja cea mai mică mortalitate a nou-născuţilor din UE. Aveam deja cele mai rapide trenuri din Europa, şi cele mai dense reţele de trenuri urbane. Aveam deja câte 5 medici anestezişti şi câte 5 chirurgi în fiecare spital municipal. Aveam deja rezolvată problema câinilor vagabonzi care împânzeau orice urbe din România. Aveam deja o fiscalitate redusă. Aveam deja cea mai puternică monedă din Europa. Aveam deja cea mai mare recoltă de grâu la hectar din UE şi cel mai mic procent de terenuri necultivate. Aveam deja premiul Nobel pentru literatură şi ne pregăteam să mai luăm unul. Aveam deja o presă liberă şi independentă. Aveam deja o naţiune sportivă, plină de campioni, care nu ştiau ce sunt alea boli de inimă. Aveam deja cele mai verzi şi curate oraşe europene. Copiii noştri aveau deja cele mai mari note la testele Pisa. Aveam deja cel mai mic număr de beţivi şi de fumători din Europa. Aveam deja cea mai mică populaţie emigrantă din Europa. Aveam deja cel mai mic şomaj în rândul tinerilor. Aveam deja cele mai fericite femei din Europa, plătite egal cu colegii bărbaţi la locul de muncă şi nebătute de soţii lor acasă. Aveam deja restaurate toate bisericile şi monumentele istorice din ţara asta şi aveam deja construită Catedrala Mântuirii Neamului. Aveam deja un Bucureşti în care aerul era limpede ca-n salină. Toate satele româneşti erau deja electrificate complet. Şi pentru că aveam deja toate aceste minunăţii, acum vom avea şi avioane F16 second hand în capu' la politicieni.

Doctrina şocului în varianta unui golănaş

Buga era un ţigănuş de vreun metru şi patruzeci de centimetri înălţime, sfrijit, care ţinea sub control toată Şcoala 3 în anii '85-'89, când am fost eu elev acolo.

În ciuda înălţimii sale reduse, Buga avea o tehnică aparte prin care îi anestezia pe toţi cei care, la un moment dat, păreau să i se opună. Pur şi simplu îi agresa netam-nisam.

Ţin minte şi acum o scenă în care a avut nu ştiu ce de împărţit cu un ins care era cu un cap mai mare decât el. O banalitate. Buga s-a răţoit la ăla să se dea mai încolo, ăla n-a vrut, drept pentru care i-a ars doi pumni(şori) în faţă care l-au făcut pe nefericit să se retragă, umil, din locul din care fusese alungat.

În mod normal oricare copil l-ar fi strivit pe Buga cu un simplu pumn în cap. Dar nimeni nu avea tupeul să-i dea acel pumn. Pur şi simplu Buga lovea mereu înainte să fie lovit şi, în felul ăsta, îşi anestezia duşmanii, incapabili să reacţioneze. Nimeni nu se aştepta ca un avorton ca ăla să fie aşa de violent.

Într-o vreme era suficient ca Buga să vrea să joace fotbal şi imediat se găsea unul care să iasă de pe teren ca să-i facă lui loc (trebuie spus că Buga era într-adevăr foarte bun la fotbal, fiind ajutat de statura lui foarte mică şi de iuţeala nativă). Dacă Buga vroia să stea pe o bancă pe care stătea deja altcineva, imediat toată lumea de pe bancă se ridica respectuoasă în picioare.

Buga şi-a pierdut influenţa brusc. La un moment dat, când a ajuns în clasa a VIII-a, s-a apucat să fure biciclete din cartierul Militari împreună cu Barbu şi Văleanu. Le aduceau în Titulescu, le vopseau şi le vindeau. Până când s-a prins miliţia şi i-a făcut de râs în faţa şcolii, la o mare adunare pionerească. Ţin minte că Buga a râs non-stop, cu un tupeu incredibil. Deja însă ceva din aura lui de mare golănaş infailibil pierise. Buga nu mai era invulnerabil. Buga îşi găsise naşul. Buga era un mic gândac care merita să-şi ia pumnul strivitor în cap de la oricine era mai aproape de el.

La câteva zile de la această scenă, Buga juca voios fotbal în curtea şcolii. Bătea mingea, cum se zice. Un tip mai înalt cu vreo două capete decât el, un anume Cristian, îmbrăcat frumos în uniformă, a vrut să intre în şcoală, a traversat terenul de fotbal şi întâmplător i-a încurcat driblingurile lui Buga. Piticul bătăuş a încercat iniţial, cu ochii injectaţi de ură, să îi aplice o corecţie imprudentului. Acesta însă era prea înalt şi nu putea ajunge cu mâinile la faţa lui, aşa că, după un moment de suspans, l-a scuipat pe geantă. Şi a rămas aşa, cu ochii injectaţi de ură privind în sus, cum rămâne Tom chiombindu-se la Jerry, ca şi cum i-ar zice: "Na că ţi-am tras-o. Ce mai faci?" Numai că spre surprinderea lui, acel Cristian nu a fugit spăşit. Băiatul s-a uitat scurt pe geantă, a văzut flegma lui Buga scurgându-se pe ea, apoi l-a ţintuit pe Buga cu privirea şi deodată i-a ars şi el un scuipat monstruos, drept între ochi.

În clipa aia mitul lui Buga luase sfârşit. A fost suficient un gest de răspuns la fel de mitocănesc al unui elev civilizat pentru ca ipochimenul să nu mai însemne nimic pentru nimeni. Până la sfârşitul clasei a VIII-a eu l-am văzut cu ochii mei mâncând bătaie de cel puţin două ori. Istoria acestui personaj mizerabil mi s-a întipărit în minte pentru că de atunci am devenit conştient că nu purtându-te civilizat cu asemenea maimuţe le poţi pune la punct, ci dimpotrivă.

Diversiunea Voicu 3: "a interveni"

Hai să luăm acest titlu de ştire: "DNA: Cătălin Voicu a intervenit şi pentru Marian Oprişan, Ludovic Orban şi soţia lui Miron Mitrea". Ok. Şi unde e problema?!

Să zicem că toţi indivizii ăştia erau vinovaţi - până la urmă, care naiba e vina lui Voicu?! Nu mai ai voie în ţara asta să-ţi exprimi părerile? Le-a strâns mâna la spate judecătorilor ca să-i elibereze pe sus-numiţii? S-a dus la capii poliţiei şi le-a băgat degetele la tocul uşii ca să nu-l ancheteze pe Locic? 

Pe acelaşi principiu, hai să-i arestăm şi pe craiovenii şi pe băimărenii care au ieşit în stradă cerând eliberarea primarilor lor. Şi-au exprimat o opinie care contrazice concluziile DNA! Trădare! Au cerut imperativ eliberarea infractorilor! În mod normal, într-o ţară normală, oricine e liber să facă fix ce vrea, să sune pe cine vrea, să se dea cu curu' de pământ de câte ori vrea, să urle, să protesteze până când s-o sătura, să promită bani cui vrea, să pretindă bani cui vrea. Dacă justiţia sau poliţia nu-şi fac datoria e fix din vina proprie, nu din cauză că un Voicu sau un grup de pe stradă i-ar fi presat în vreun fel cu... telefoane şi discuţii.

Numai că România nu e o ţară normală (nici măcar liberă nu e - în orice caz, nu e liberă de neocomunism aşa cum s-a sperat acum 20 de ani). Îmi place că foarte mulţi inşi oranj la cap s-au dezlănţuit cu prilejul acestei diversiuni, dar nimeni nu recunoaşte ce face românul simplu când, de exemplu:

• i se ridică permisul de conducere - păi cum ce face? ... dă imediat telefon lu' tata, lu' naşu, lu' naşa, lu' Costel al Mariei al Oarbei care e prieten cu un plutonier de la Ploieşti care îl ştie pe un colonel de la Bucureşti...
• trebuie să dea examen pentru permisul de conducere - păi cum ce face?... îşi întreabă instructorul "cât", "cum" şi "când"...
• rămâne odrasla corijentă - ei, ce face... dă telefon la tot ministerul educaţiei, până îl găseşte pe nea Gigi care e din sat cu mama şi e inspector şi ar putea să...
• nu-şi găseşte odrasla de lucru - ete, nah... stai mamă, nu pierde vremea cu pestgiobs şi siviuri de-astea, las' că ne cunoaştem cu alde Popeştii care se cunosc cu Ioneştii care îi ştiu pe Georgeştii care îl are pe ăla micu portar la parlament şi te bagă şi pe tine...
• etc.
• etc.
• etc.

Într-o ţară în care aşa-zisul "trafic de influenţă" e mod de a fi, mi se pare o prostie să faci o ştire din asta. E o ştire din specia "un câine a muşcat un om".

În schimb, o ştire adevărată pentru această perioadă ar fi, de exemplu, să ni se spună de ce vine ditamai capul FMI la Bucureşti, dragi tovarăşi? Oare suntem noi chiar aşa de importanţi încât un funcţionar d-ăla prăpădit, gen Paul Thomsen nu mai era de-ajuns?...

Este incredibil cât de proşti sunt românii. Nu degeaba şi testele online ne dau în coada Europei, proştii proştilor, tâmpiţii tâmpiţilor. E de-ajuns să arunci o fumigenă şi imediat toată lumea se agită...

Diversiunea Voicu ep. 2

Hotnews continuă azi seria "dezvăluirilor" senzaţionale. Ridicolul acestor dezvăluiri îl depăşeşte pe cel din piesele lui Caragiale. Uriaşul, giganticul corupt Voicu, lua aşa zisa mită cu ambele mâini de la un cretin notoriu, pseudo-afaceristul Marius Locic, şi ... plătea TVA la stat din mita asta! Măi să fie! Păi atunci nu avem de-a face cu nici o luare de mită, avem de-a face pur şi simplu cu o relaţie comercială între un individ care oferă un serviciu, şi altul care îl cumpără. În cazul în care cumpărătorul, şi anume Locic, e nemulţumit de calitatea serviciului (şi ar cam avea motive :))) n-are decât să se adreseze OPC-ului. Mai degrabă cazul e demn de brigada "găinării" şi faptul că DNA-ul şi serviciile secrete au cheltuit atâta energie cu acest caz pe banii noştri, ai tuturor, arată de fapt ce risipă de bani se face pe la serviciile astea.

Oricum, la cât e de prost acest Locic, nu mă miră că s-a lăsat păcălit de Voicu. Locic este, să nu uităm, acel individ care şi-a cumpărat... Maybach în leasing! Uau! Ei, uite aşa ceva zău că denotă un creier care musteşte a inteligenţă. De găină!

Şi pentru liniştea noastră, a tuturor, hai să lăsăm suta asta de mii de lei (plus TVA!) pe care Voicu a luat-o de la prostănacul ăla, şi să vedem mai bine ce se mai aude în târg despre următoarele chestiuni:

• de unde a avut fiică-sa lui Băsescu 800.000 de euro ca să-şi ia apartament în Băneasa?
• cum a reuşit Băsescu să ia în străinătate 70.000 de voturi după închiderea urnelor din ţară?
• ce mai face tov. Ritzipoanca în afara de faptul că se pregăteşte să nască?
• unde s-au dus banii de la FMI?
• cum mai stă madam Udrea cu afacerile imobiliare? Merg, merg?...
• ce mai face Bercea Mondialul, cumătrul lui Băsescu? Tot prosper, tot prosper?...
• ce mai face armata de manelişti care i-a cântat lui Băsescu în campanie? Fiscul, ANAF-ul, se sesizează cineva, sau ne iau ăştia cu drepturile omului că ne atingem de... minorităţi?

Deci, ce se mai aude în târg şi pe Hotnews de chestiile astea? Păi, nimic. E linişte şi pace.

Diversiunea Voicu

De 20 de ani încoace, prostimea din ţara asta e hrănită constant cu pâine şi circ, în timp ce caviarul şi "caşcavalul" sunt mâncate de şmecheri în spatele scenei.

Cam aşa şi cu aiureala asta cu senatorul Voicu. Vinovatul de corupţie fără să fi corupt pe nimeni, vinovatul de trafic de influenţă fără să fi influenţat pe nimeni, vinovat că a luat mită nu ştiu câte mii de euro pe care nu a scris nimeni cu cerneală invizibilă "mită". Cel puţin din ceea ce se vede momentan în presă, tot cazul "Voicu" e de fapt un şir de tâmpenii şi elucubraţii, care mai de care mai absurdă şi lipsită de fundament. Începând cu tâmpenia primordială, şi anume ascultatul telefoanelor. De ce a ascultat SRI-ul telefoanele lui Voicu, dacă e limpede ca lumina zilei că nu i-a influenţat pe judecători?! Hm, să zicem că a avut intenţia de a influenţa?... Ok, atunci hai să ascultăm telefoanele tuturor celor care au intenţii în ţara asta... ce dracu' facem, revenim la Securitatea lui Ceauşescu?!

Se simte de la o poştă că scandalul ăsta e de fapt o diversiune menită să abată atenţia de la lucrurile cu adevărat  importante. Dar ce lucruri? Vrea PD-L-ul să înghită gura populaţiei nemulţumite dându-i un substitut de satisfacţie în contul dezastrului economic? Se doreşte îngroparea definitivă a întrebărilor privitoare la modul fraudulos în care Băsescu a redevenit preşedinte? Greu de răspuns...

White collar de Romania

Am auzit şi eu că tânăra mămică aflată în comă de câteva zile după ce a făcut stop cardio-respirator la servici, a decedat aseară. Dumnezeu s-o ierte. Păcat de copiii ăia.

Cred că e prematur să acuzăm condiţiile de lucru din cadrul companiei. Poate că femeia avea nişte probleme de sănătate mai grave, care au trecut neobservate la controalele medicale. Se pare totuşi că supramunca era la ordinea zilei în compania respectivă, dovadă numărul mare de mesaje de pe DespreFirme.com care încriminează acest lucru. Personal tind să cred că deşi munca în exces nu omoară pe nimeni, cu siguranţă a fost un factor agravant. 

În cazul Raluca Stroescu ne aducem aminte că dispăruta refuzase tratamentul medical cu câteva zile înainte deoarece mai avea nişte dosare de lucrat. Un cinic ar putea spune că nu munca, ci refuzul ei a omorât-o.

Din păcate, cazurile Raluca Stroescu şi Ramona Cîciu sunt şocante sub un aspect observat, cred, de foarte puţini oameni. Cele două nu dădeau cu târnăcopul, nu lucrau la drumuri şi şosele, nu le-a căzut un mal de pământ în cap, nu s-au prăbuşit în timp ce spălau geamuri la etajul 11 al unui building de birouri. Cele două erau white collar. Lucrători calificaţi. Una, contabilă, cealaltă programator. Joburi de birou, joburi "mişto", teoretic 9-17, fără suprasolicitare fizică. Faptul că au murit prestând asemenea joburi e incalificabil pentru ţara în care trăim.

E incalificabil nu neapărat pentru că supramunca le-a epuizat fizic şi nervos. E incalificabil pentru că, deşi white collar, nu au avut timp sau resurse să se îngrijească şi să-şi prevină moartea. Înseamnă că deşi, formal, cele două erau white collar, practic poziţia lor în această ţară nu era cu mult peste a unui simplu agricultor care nu are spital, nu are şcoală în sat, nu are electricitate, nu are opţiuni de viaţă, nu are nimic.

În alte ţări (şi chiar şi în România comunistă) speranţa de viaţă a crescut tocmai pentru că populaţia a trecut încetul cu încetul de la activităţi din zona blue collar înspre unele din zona white collar, ceea ce însemna mai puţină suprasolicitare, locuri de muncă mai puţin periculoase, câştiguri mai mari şi timp liber mai mult. În România postcomunistă white collar sunt nişte sclavi ca toţi ceilalţi şi nimic mai mult. Joburile lor au denumiri pompoase, anglicizate, dar în esenţă nu sunt nimic altceva decât nişte mărunţi sclavi pe o uriaşă plantaţie.

Reducerea cheltuielilor sau reducerea leului?

L-am văzut azi dimineaţă pe Boc stând de vorbă cu sindicaliştii. Aparatul de propagandă al puterii actuale a reuşit să susţină destul de convingător teza potrivit căreia singura şansă a României de a evita soarta Greciei e să reducă pensiile şi salariile. Şi, aparent, aşa şi e. Dacă nu sunt bani, atunci de unde să mai suportăm cheltuieli de 66% din PIB cu pensiile şi salariile?

Bun, totul sună logic, absolut logic. Trec peste faptul că reducerea pensiilor sau/şi a salariilor bugetarilor implică şi reducerea consumului, care aduce cu sine accentuarea căderii economice, deci încasări mai mici din taxe la stat, deci, probabil, noi reduceri de pensii şi salarii. Altfel zis, trec peste faptul că prin tăierile astea ne paşte pericolul de a declanşa o spirală necontrolată de tăieri şi scăderi. Să presupunem că asta ar fi unica soluţie de a echilibra bugetul ţării. Mă întreb însă şi eu, ca tot omul: care este planul B ? Ok, se taie pensiile şi salariile, dar ce urmează? Ce măsuri se iau pentru ca pensiile şi salariile să revină cât mai curând la nivelul ante-criză? Teoretic, micşorând pensiile şi salariile bugetarilor se creează un surplus de bani. Ce se va întâmpla cu banii ăştia? Vor fi reinvestiţi, va fi stimulat mediul privat? Va fi acest surplus bine chivernisit?

Bănuiala oricărui om e că de fapt surplusul de bani câştigat din sacrificarea salariilor şi pensiilor va începe în curând să plătească datoriile contractate. De fapt, statul nici nu avea de unde să mai scoată bani pentru răsplata acestor datorii, decât jupuindu-şi de vii supuşii de toate culorile sau luând un nou împrumut (dar te poţi împrumuta la infinit ca să plăteşti pensii şi salarii?!). Asupra mediului privat s-a abătut deja crivăţul fiscal cu amenzi şi jecmăneli de tot felul. Acum e rândul celor care depind direct de bugetul statului.

Şi totuşi, deşi restructurarea aparatului bugetar este fără doar şi poate o necesitate, deoarece la stat se munceşte în mod evident ineficient şi prost (indiferent că vorbim de primării, funcţionari publici, sistem sanitar, sistem de educaţie, poliţie etc.) o soluţie mult mai bună pentru echilibrarea cheltuielilor cred că ar fi fost devalorizarea cu bună ştiinţă a leului până la nivelul la care îl împingea piaţa. Adică, probabil, în jur de 5 lei pentru un euro, sau poate şi mai mult. Au fost două momente în acest sens, ambele ratate: ianuarie 2008 şi ianuarie 2009.

Probabil că am fi avut de înfruntat pe moment un cost social destul de mare (inflaţie, pauperizare, default masiv la credite) dar obligaţiile sociale ale statului s-ar fi "ieftinit" imediat ca urmare a devalorizării, în timp ce exporturile ar fi fost stimulate enorm. Acum am fi fost, probabil, în plină recuperare, braţ la braţ cu celelalte state europene.

Aşa, ce s-a făcut? Costul social oricum trebuie plătit, pentru că ai un stat, o economie şi un aparat bugetar clădite strâmb. Dovadă şomajul care creşte încet, dar sigur, de 20 de luni. Se fac tăieri de salarii, ajutoare sociale şi pensii. Sistemul sanitar e la pământ, bolnavii trebuind să vină cu aspirina de acasă. Poliţia e mai ineficientă ca niciodată: zilnic auzim de câte o spargere dată la vreo bancă sau o casă de amanet şi niciodată nu am auzit să fi fost prinşi infractorii. Exporturile se pare că abia încep să-şi revină, deci vor mai dura luni bune, poate chiar un an, până când mediul privat să poată absorbi excesul de bugetari care vor trebui concediaţi anul ăsta. Refuzând să accepte ideea devalorizării leului până la nivelul la care l-ar fi împins pieţele, autorităţile noastre nu au făcut altceva decât să amâne un deznodământ previzibil ratând, în acelaşi timp, şansa de a fi în pas de criză cu toate celelalte state europene. Aşa, suntem cu câţiva paşi înapoi. Noi abia acum începem cu adevărat să plătim preţul social, cu mult în urma altora: îşi aduce aminte cineva când s-a ieşit prima oară în stradă în Letonia sau în Grecia? Ori când au făcut englezii coadă la Northern Rock? Sau de când a depăşit şomajul în Spania cota de 10%? De mai bine de un an...

Desigur, marile perdante ale unui leu (foarte) slab ar fi fost băncile care au creditat imbecil populaţia în toţi aceşti ani. Dar chiar şi aici rezultatul e acelaşi: s-a amânat un deznodământ firesc. Cică restanţele au ajuns la vreo 15% din totalul creditelor acordate. Ok, or fi crescut mai greu decât în cazul în care s-ar fi devalorizat leul peste maximul atins de 4,3. Dar în cele din urmă chiar şi aşa, "mai greu", tot s-a ajuns la un nivel al restanţelor alarmant. De ce? Degeaba... Într-un final realitatea e tot aia: populaţia e supraîndatorată iar capacitatea de îndatorare e redusă, în ciuda calculelor făcute de fel de fel de tembeli care în populaţia creditabilă bagă la grămadă şi ţăranul fără venituri din fundul Moldovei, şi programatorul care câştigă 1000 de euro în Bucureşti...

Băncile au beneficiat însă de complicitatea clasei politice care la vremea respectivă a prezentat mega-împrumutul FMI ca pe un cadou făcut populaţiei, cadou cu ajutorul căruia populaţia s-ar fi putut bucura în continuare de posibilitatea de a-şi plăti ratele, prin stabilizarea leului. Aiurea. În realitate împrumutul a fost un cadou pentru ei înşişi şi familile lor. E de ajuns să te uiţi niţel peste declaraţiile de avere ca să vezi că toţi politicienii noştri sunt băgaţi în rate până peste cap - ei sau familiile lor. Fiecare are măcar un apartament sau un teren luate pe credit. Nu mai zic de ăia care au investiţii imobiliare făcute cu bani de la bancă.

Aşadar, dacă leul ar fi fost lăsat să evolueze natural, nu doar băncile ar fi avut de suferit, ci şi clasa politică. Brusc, aleşii noştri şi clientela lor şi-ar fi văzut averile intrând la apă. Era bine pentru ei să se întâmple aşa ceva? Păi, nu prea. Aşa că, dintr-un interes pur egoist servit publicului ca "interes naţional", s-a ales cea mai proastă soluţie: apărarea cu orice preţ a leului. Chiar cu preţul sacrificării viitorului României. Costul social n-au decât să-l plătească firmele jupuite de vii, implicit angajaţii la privat (din care o mare parte au devenit volens-nolens şomeri) şi bugetarii de tot felul care trebuie să suporte tăierile de salarii, pensii şi alocaţii. Noi, ăştilalţi, avem un leu puternic şi suntem călare pe un stat în faliment.

Nimeni nu poate recunoaşte acest citat!

"Nu ştiu dacă domnul [...] este corupt. Bănuiesc că nu este. Nici Napoleon nu era, dar pe timpul său exista o corupţie îngrozitoare! Atâţia mareşali s-au îmbogăţit în jurul lui, în timp ce Împăratul a murit sărac! Se pot da nenumărate exemple, nu toate favorabile domnului [...] . Nici Stalin nu era personalmente corupt. Când a murit, avea doar 3 costume. Însă nu asta e important - dacă el personal e corupt sau nu. Oricum, întreaga ţară e la dispoziţia lui. Dacă a vrut Palatul Cotroceni, l-a avut, iar dacă ar dori să se instaleze în Galeria Naţională, s-ar instala acolo. Cine ar putea să i-o interzică? De aceea spuneam că în România există în continuare un regim semi-autoritar, în care funcţia prezidenţială decide asupra a ceea ce este interes naţional şi a ceea ce nu este interes naţional. Acest lucru nu rezultă prin dezbatere liberă, parlamentară, ci, mai mult sau mai puţin, prin dictat prezidenţial."

Să zicem că personajul mai poate fi recunoscut cât de cât. Autorul citatului, însă, pun pariu că i-ar surprinde pe mulţi.

Pumnul şi copilul, flacara violet, Gutau si Solomon

- atenţie, acest post conţine limbaj neaoş românesc. Pudibonzii out! - 

Sunt din ce în ce mai convins că individul ăsta, Băsescu Traian, îl are pe dracu'n el. Mai rău ca-n "Alien". Ca şi Satana, ni se arată cu un chip dar comportamentul lui îi trădează chipul adevărat.

1. În campania electorală a reuşit să convingă o mulţime de proşti că nu l-a lovit "cu pumnul" pe copilul ăla. O grămadă de cretini care nu au atins în viaţa lor un mouse erau convinşi că ştiu toate fineţurile artei de a truca imagini "pă compiuter". Unii au apărut chiar şi la televizor, începând să ţină teoria pixelului albastru. Ţin minte că un grăsan prost se apucase să calculeze şi viteza cu care a lovit marinelul, argumentând că e mult prea mare (niciodată să nu subestimezi dexteritatea cu care te trăzneşte un marinar, tataie!). Individul însuşi a fluturat o foaie de hârtie ştiută numai de el, a lăcrimat ca un crocodil 2 minute, i-a zis lui Dinu Patriciu să-i fie ruşine şi a aruncat batista pe ţambal.

Chiar şi azi rămân întrebările:

• de ce a lovit un copil?
• de ce a minţit că nu l-a lovit?
• ce expertiză e aceea pe care nu a văzut-o nimeni?
• de ce să-i fie ruşine lui Dinu Patriciu?

La întrebările astea nu va răspunde nimeni, niciodată.

2. Imediat după campanie, a ieşit la iveală porcăria legată de flacăra violet. Ridicolul însă nu a picat pe Băsescu, adică pe adevăratul fistichiu, insul care a umblat cu astrologul după el toată campania, mai rău ca ultimul rege inca, ci pe adversarii săi care l-au demascat. Mai mult, s-a descoperit că individul a colorat şi stema de la Cotroceni în violet. Încă o dată ridicolul a picat pe presa care a publicat descoperirea, nu pe Băsescu. Faptul că indivizii care ne conduc chiar cred cu tărie în puterea violetului, se vede şi din faptul că Ministerul Finanţelor şi-a colorat site-ul cu flacără violet.

Băieţi, oricât aţi da-o voi pe violet, situaţia României e albastră. Şi ştiţi prea bine treaba asta, oricât v-aţi ruga voi la dumnezeul vostru violet. Nici guru Bivolaru cu futing-yoga nu vă mai salvează.

3. Cazul Mircia Gutău. Ăsta e de-a dreptul incredibil pentru capacitatea diabolică de disimulare pe care o are Băsescu. La nici o lună de la finalizarea campaniei electorale, domnul Mircia Gutău, primar în Râmnicu Vâlcea şi membru PD-L, ajunge la pârnaie, condamnat pentru niscaiva cazuri de corupţie. Ok, treaba omului, a greşit, acum plăteşte. Dar ce a rămas în mintea oamenilor?

• Domne', ăştia se luptă cu corupţia şi uite că Băsescu nu se bagă chiar dacă e la PD-L! Băsescu nu îl graţiază pe infractor!

Fuck you, zombie. Deşi e descriptiv corectă, normativ afirmaţia de mai sus ascunde o mentalitate greşită. De ce?

• Pentru că e normal ca Băsescu să nu se bage. Preşedintele nu are ce căuta în actul justiţiei! Boilor!
• Pentru că e normal ca Băsescu să fie imparţial şi să nu-i pese dacă ăla e de la PD-L sau PSD: de-asta e preşedinte! Idioţilor!

Ţinând cont că de fapt cazul Gutău era expus publicului încă din 2006, întrebările corecte pe care proştii trebuie să şi le pună ar trebui să sune astfel:

• De ce au acceptat PD-L şi Băsescu asocierea cu acest individ în campanie?
• Oare ditamai preşedintele, care - prin natura funcţiei - e informat permanent de serviciile secrete de toate riscurile presupuse de asocierea cu diverşi oameni, nu ştia că în cazul lui Gutău ancheta e într-atât de avansată încât condamnarea e iminentă? De ce i-au mai acceptat ajutorul în campanie?!
• A fost cumva amânată condamnarea lui Gutău pentru că era nevoie de ajutorul lui la Râmnicu-Vâlcea în campania electorală?
• Dacă a fost amânată, să înţelegem că PD-L şi Băsescu au puterea de a determina cu bună ştiinţa menţinerea în libertate a unui infractor pentru a putea obţine avantaje electorale sau de alt gen?

4. Cazul Antonie Solomon. Cazul acestui primar cu moacă de oier care a vrut să-l dea afară din Oltenia pe Mircea Dinescu e notoriu. După ce în urmă cu 2 luni era mare şi tare în Bănie, acum zace încătuşat la pârnaie. Vina oficială ar fi aceea că a luat mită în urmă cu 3 ani şi 6 luni. Ca şi în cazul Gutău, concetăţenii noştri cu un sfert de creier, deloc puţini, remarcă megamirobolantul fapt că:

• Băsescu nu se bagă, domne'! Bravo!

Hai sictir. Ca şi în cazul Gutău, întrebările esenţiale sunt altele:

• Ce pizda mă-sii a căutat Băsescu pe aceeaşi scenă cu ăsta în urmă cu numai 90 de zile? Dar PD-L-iştii? Oare ditamai preşedintele şi ditamai premierul nu ştiau nimic despre şpăgile lui Solomon? Atunci pentru ce dracu' mai plătim atâţia bani pentru fel de fel de servicii secrete de căcat, care nu-s în stare să-i spună preşedintelui să nu se afişeze cu un ins căruia procurorii îi instrumentează un dosar de luare de mită?! De ce mai susţine Cotroceniul aceste servicii secrete, dacă ele sunt de căcat?!

Astea sunt întrebările corecte care ar trebui să i se pună distrusului de la Cotroceni. Mă piş pe faptul că au fost arestaţi doi primari corupţi de la PD-L şi că, vai de mine, Băse nu se bagă. Justiţia să-şi facă datoria şi să aresteze toţi primarii corupţi din ţara asta, fie ei şi de la Partidul Ecologist sau Partidul Automobiliştilor! Întrebarea esenţială e alta: cum de s-a afişat instituţia nr. 1 a statului alături de atât de mulţi corupţi, într-o perioadă atât de scurtă? Campania electorală chiar poate justifica orice? Atât de jos a ajuns România? 

Iar răspunsul e simplu. Pentru că Băsescu are o natură diabolică, plămădită, aşa cum scriam aici (cu mult înainte ca victorciutacii şi mirceabazii oficiali să descopere şi ei lucrul ăsta), dintr-un aluat totalitar pur. Pur, nene! Calitatea I-a! Şi din motivul ăsta, ca pentru orice dictator de rasă, oamenii din jurul său sunt instrumente. Şi dacă sunt instrumente, sunt dispensabili din clipa în care nu mai sunt necesari.

Cine mai ţine minte cu câtă uşurinţă s-a dispensat Hitler de Ernst Rohm după ce a ajuns la putere?

Cine mai ţine minte cu câtă uşurinţă s-a dispensat Stalin de credinciosul lider al organizaţiei din Leningrad, Serghei Kirov, atunci când a avut nevoie de un pretext pentru a declanşa un nou val de teroare în Partidul Comunist? 

Alde Gutău şi Solomon sunt simpli pioni, nişte păcălici care pică de proşti în clipa asta, pentru că toată lumea ştie că realegerea lui Băsescu a fost cu cântec şi tocmai de-aia e nevoie de dovezi puternice, poate nu atât intern, cât internaţional, cum că, vezi Doamne, individul nu e câtuşi de puţin şeful unui regim mafiot care a politizat până şi ultimul WC public din ţara asta, ci dimpotrivă. Eu zic să dea şi cu niţică tămâie violet peste mediafaxuri, că poate i-or prosti pe proşti când or citi măreţele realizări ale teatrului anti-corupţie.