Ceva ciudat mi s-a întâmplat în urmă cu o lună, la începutul lunii martie a.c. Așa cum am zis pe blog, pe la jumătatea lui februarie a.c. m-am procopsit, cel mai probabil, cu Omicron. Mi-am făcut două teste, nazale, și ambele au ieșit pozitive, plus că simptomele au fost „ca la carte”, deci nu putea fi decât Omicron. Adus de copil de la școală. Boala în sine nu a însemnat mare brânză: în 96 de ore de la debutul simptomelor eram „up & running”. Simptomele au mai durat vreo săptămână, dar n-a fost nimic grav (o ușoară tuse). Cel mai nasol m-am simțit în intervalul 24-48 h (adică ziua nr. 2) când am avut o durere de cap, stare de disconfort general, durere în gât, nas înfundat. A fost ceva mai nasol decât o viroză „de sezon”, dar mult mai puțin sever decât în cazul altor gripe prin care am trecut.
Acum, cei care citesc blogul știu că eu am fixul cu vitamina D. Înarmat cu informațiile pe care le-am aflat despre vitamina D am început încă din toamnă să-mi corectez deficitul de vitamina D. M-am măsurat și am monitorizat constant (25-OH) cantitatea de suplimente ingerate pentru corectarea deficitului, astfel încât la începutul lui decembrie deja ajunsesem aproape de o valoare „normală” (20-30 ng/ml) și, după socotelile mele, prin martie ar fi trebuit să am undeva în jur de 35-40 ng/ml, chiar dacă după Omicron nu m-am mai obosit să iau vitamina D și aplicația de monitorizare începuse să-mi spună că 100% concentrația a început să scadă cu 2-3 ng/ml. De altfel toată iarna, până la Omicron, m-am simțit excelent, evitând orice fel de răceli.
Spre surpriza mea, am constatat la începutul lui martie că valoarea era mult mai mică decât mă așteptasem. Din rațiuni de confidențialitate nu pot să spun cât, dar în orice caz... mai degrabă spre limita de jos a normalului, decât spre limita de sus. Și cum este exclus să am o problemă cu asimilarea vitaminei D (pentru că nu mi-ar fi crescut deloc valorile pe timpul monitorizării), am tras concluzia că singura explicație plauzibilă e că Omicron mi-a consumat rezerva de vitamina D cât timp am fost bolnav.
Îmbolnăvirea cu Omicron, chiar dacă vorbim de o variantă așa-zis „blândă”, s-ar putea să reprezinte așadar o problemă majoră pentru sistemul imunitar, pe care îl consumă de resursele de apărare. Dar îmbolnăvirile repetate?...
Să ne uităm un pic la România. Populația e vaccinată doar în proporție de 42% (și cu mRNA, doar 32%) și cu boostere, doar 13%. Acum e clar pentru oricine că anticorpii pentru varianta alpha par a funcționa ca și anticorpi facilitatori pentru variantele ulterioare, potențând riscul de infectare. La noi deja de câteva săptămâni bune BA2 e majoritar, ceea ce și pe jurmă îl făcea să se miorlăie pe Facebook că vaaaai, ce-o să vină pe capul nostru. Ce a venit? Nimic. Populația a dobândit imunitate cu primul Omicron și deja infectările au luat-o în jos, iar la ATI stăm incomparabil mai bine decât în urmă cu un an: pe 2 aprilie 2021 erau internați 1454 de pacienți, acum mai sunt 354, în ciuda tuturor jurmilor și cherecheșilor care prognozau apocalipsa după ridicarea restricțiilor din 8 martie. Având în vedere că avem de-a face cu Omicron BA2, care e foarte contagios, vălurelul de acum e ca și cum n-ar fi. După o ușoară tentativă de creștere din jurul datei de 20 martie, vălurelul a luat-o categoric în jos.
Pur și simplu faptul că numărul busterizaților e atât de mic pe noi ne salvează de la dezastru. Omicron BA1 ne-a ajutat să căpătăm suficientă imunitate naturală încât BA2 să nu mai aibă pe cine să atace. BA2 beneficiază în special de anticorpii facilitatori ai busterizaților, iar dacă busterizații sunt puțini... nici virusul nu are pe unde și prin cine să circule!
În schimb ceva absolut sinistru se petrece în țările intens busterizate. În Danemarca e busterizată peste 60% din populație, în Franța 53%, în Anglia 57%, în Italia 64%, în Germania 58% etc. Ce observăm? Cu excepția Danemarcei, unde BA2 a înlocuit foarte rapid BA1 și unde cele două valuri au venit, practic, unul în continuarea celuilalt, în cazul celorlalte țări observăm că BA2 formează propriul val, infectând milioane de oameni, în ciuda faptului că o mare parte dintre ei au fost deja infectați cu BA1.
Acum, închipuiți-vă că odată cu fiecare infectare succesivă, care e inevitabilă datorită absenței imunității naturale și a prezenței anticorpilor facilitatori generați prin vaccinare, subiectul infectării mai pierde 5-10 ng/ml din concentrația de vitamina D deoarece corpul său trebuie să lupte cu boala. Cam de câte infectări e nevoie să ajungi de la un nivel sănătos de 35-40 ng/ml la un deficit cronic de 5-10 ng/ml care începe să favorizeze îmbolnăvirile, bolile autoimune, cancerul etc.? Eu zic că nu mai mult de 4-5 cicluri de îmbolnăvire. Care, în ritmul în care apar variantele Covid, se vor atinge în maxim 12-18 luni, adică pe la jumătatea lui 2023.
Iată cum arată numărul deceselor în România comparativ cu țările nordice:
Dacă la noi valul Omicron BA1 a fost „cel mai blând” de până acum și valul Omicron BA2 tinde să fie absolut benign, ca și inexistent, în țările nordice, care au trecut atât de bine de prima parte a pandemiei și a căror populație era recunoscută la nivel mondial ca fiind cel mai apărată de vitamina D, valurile aduse de „blândul” Omicron sunt... din ce în ce mai dure!
Incredibil? Aparent da... probabil nu, dacă într-adevăr acest virus păcătos are proprietatea de a „secătui” de resurse sistemul imunitar, fiind un fel de HIV/SIDA aeropurtat și facilitat de vaccinurile mRNA.
