- Rămâne delegitimarea lui Băse. Nici un baros nu îl mai spală.
- Rămâne penibilul tuturor celor care au urlat că e lovitură de stat. Poftim, nu a fost lovitură de stat.
- Rămâne impresia că PSD-ului nu i-ar displace un blat cu adversarul. Întâi a fost Rus, apoi Aspazia, astăzi defetismul liderilor PSD care nu au vrut să sprijine, măcar simbolic, inițiativa parlamentară a liberalilor. Poate, cine știe, le-a plăcut experiența din 2008-2009...
- Rămâne impresia că PNL-ul e singurul partid major din țara asta care mai vrea să lupte pentru popor. Sigur, mai sunt și alte partide mici (dacă sunteți dintre cei 17% care se declară de stânga vă recomand să urmăriți Partidul „Alianța Socialistă” - nu vă speriați, nu sunt chiar așa de comuniști cum par), dar alea nu au reprezentativitate.
- Rămâne impresia că Victor Ponta e un emasculat (politic). S-au pișat pe el și Merkel, și Barroso, și Gordon. Poate că și Gitenstein, dar asta nu s-a mai auzit în presă. Ponta a stat cuminte și a primit toate jeturile. O fi de-al lui Gregorian Bivolaru, cine știe.
- Rămâne speranța că se poate scăpa de UDMR la iarnă. Dă Doamne să fie niște ninsori masive pe 2 decembrie, să nu se poată ieși deloc la vot în Harghita și Covasna.
- Rămâne confirmarea că suntem noi contra ei. E vorba de clasa politică, sprijinită de intelectualitatea coruptă și de ceva lumpen-proletari vs. clasa productivă: cei care muncim sau am muncit în țara asta, cei care am produs ceva, am pus o piatră peste altă piatră. Care suntem acuzați, atunci când avem „nerușinarea” de a ne revendinca un ajutor de șomaj, un ajutor parental sau o pensie, că suntem „asistați”. Și de fapt e normal să fie așa. Parcă am uitat, sau ne facem că nu știm, că Hrebenciuc a fost la un pas să se încuscrească cu Băsescu, că pe Băsescu, Ponta și Antonescu îi leagă o chestie comună - au o femeie din familie ditamai europarlamentarul, că Băsescu a fost vecin de bloc cu Năstase și multe altele.
Suntem de fapt într-un Ancien Régime perfect. Starea întâi - vechea nobilime - adică politicienii și funcționărimea de rang superior, ăștia despre care aflăm că au lefuri de zeci și sute de mii de lei, care își trec în familie joburile, lefurile, sinecurile, plus afaceriștii abonați la bugetul statului; starea a doua - clerul - controlorii conștiințelor - adică intelectualii zgomotoși grupați în fundații cu finanțări opace, în așa-zise „think-tankuri”, adică instrumente de propagandă, cei care plâng de soarta culturii care nu mai primește zeci de milioane de lei de la buget și care sunt gata să vândă străinătății o imagine care slujește numai interesele de moment ale stării întâi; și starea a treia - clasele productive - cu tot ce înseamnă asta, începând cu țăranii, muncitorimea, lucrătorii din cuburile de office și terminând cu micii antreprenori, adică toți cei care se chinuie și ei să facă un ban cinstit și care sunt chemați, în general, doar o dată la 100 de ani ca să participe la vreo decizie. Deasupra tuturor tronează Monarhul Absolut, El Băse, pe care poporul l-ar vrea detronat, dar primele două stări și cu marile puteri, nu prea. - Rămâne certitudinea că regimul lui Băsescu a trecut o linie roșie. Nimic nu va mai fi ca înainte. Partea cea mai nasoală e că din punct de vedere moral orice violență fizică împotriva regimului băsist, începând cu simplele manifestații de stradă, va fi perfect justificată. Din păcate ne-am reîntors undeva la începutul anilor '90, într-un regim cu legitimitate dubioasă, îndoielnică.
27.8.12
Ce rămâne?
24.8.12
SRI se face că lucrează
Legat de știrea asta senzațională cu teroriștii prinși și expulzați de SRI nu vreau să comentez decât atât: dacă iei un palestinian, orice palestinian, sigur îi găsești o legătură destul de directă cu Hamas și Hezbollah. Pentru că Palestina are o populație de numai 4 milioane de locuitori iar Hamas și Hezbollah au zeci de mii de membri. Și atât în Palestina cât și Liban ambele organizații au și partid politic, participând la alegeri, ocupând locuri parlamentare etc.
Altfel zis, orice palestinian pripășit prin România e un potențial terorist fiindcă sigur i se poate găsi vreun văr, vreun nepot, vreun ceva care să fie apropiat de Hamas sau Hezbollah. Pentru mine chestia asta cu 8 potențiali teroriști îmi sună a etalare de mușchi din partea SRI pentru ca nu cumva actualii guvernanți să le taie din bugetul lor de inutili. Din generația mea, doi dintre cei mai inutili indivizi pe care îi cunosc lucrează la SRI - nu știu cu ce se ocupă, că nu mi-au zis niciodată, dar din câte pot să-mi dau seama o freacă la superhipermegagreu - și o eventuală tăiere a fondurilor direcționate către această instituție parazită și, cu siguranță, supradimensionată (altfel nu-mi explic cum de indivizii pe care îi cunosc o ard non-stop în timp liber) ar produce multă, multă jale printre cei obișnuiți să frece menta făcându-se că „adună informații”.
Altfel zis, orice palestinian pripășit prin România e un potențial terorist fiindcă sigur i se poate găsi vreun văr, vreun nepot, vreun ceva care să fie apropiat de Hamas sau Hezbollah. Pentru mine chestia asta cu 8 potențiali teroriști îmi sună a etalare de mușchi din partea SRI pentru ca nu cumva actualii guvernanți să le taie din bugetul lor de inutili. Din generația mea, doi dintre cei mai inutili indivizi pe care îi cunosc lucrează la SRI - nu știu cu ce se ocupă, că nu mi-au zis niciodată, dar din câte pot să-mi dau seama o freacă la superhipermegagreu - și o eventuală tăiere a fondurilor direcționate către această instituție parazită și, cu siguranță, supradimensionată (altfel nu-mi explic cum de indivizii pe care îi cunosc o ard non-stop în timp liber) ar produce multă, multă jale printre cei obișnuiți să frece menta făcându-se că „adună informații”.
Lecția #1 a referendumului: ne putem mobiliza suficient ca să dăm UDMR-ul afară din parlament
Priviți graficul de mai sus. Reprezintă evoluția electoratului UDMR din 1990 încoace. După cum se vede electoratul uniunii s-a restrâns continuu din 1990, de la un nivel foarte sănătos de un milion de voturi, până la patru sute și ceva de mii la ultimele alegeri (pentru 2012 am luat în considerare votul popular). Totuși, având în vedere absenteismul general care s-a înregistrat în 2008 (când nu au ieșit la vot decât vreo 7 milioane de votanți), UDMR a reușit să facă pragul și, după cum se știe, să participe activ la guvernarea PDL și apoi la blatul cu PDL de la referendum.
Mobilizarea la referendum a fost extraordinară. În ciuda acuzelor debile de fraudă este clar că pe 29 iulie s-a votat masiv. Un lucru pe care nu îl spune nimeni este că majoritatea localităților în care s-a votat peste 100% sunt, exceptându-le pe cele turistice (cum ar fi Eforie), sate și comune cu populație mică, ceea ce înseamnă că potențiala fraudă, presupunând că va fi descoperită și că a existat cu adevărat, nu putea depăși câteva zeci de mii de voturi - insignifiant față de cele 8,4 milioane de voturi înregistrate. Pe lângă asta chiar procurorii au recunoscut că nu toate plângerile legate de acest referendum privesc participarea la vot. Multe au în vedere neparticiparea (oameni care s-au plâns că au fost împiedicați să voteze). Agitarea fraudei este doar una din multele strategii lașe ale taberei lui Băsescu de a nu accepta realitatea.
La alegerile locale din 2012 rezultatul popular a însemnat pentru UDMR în jur de 485.000 de voturi, adică undeva în jur de 5% din totalul prezenței la vot. Pentru PDL și diversele alianțele sub care s-au ascuns ei la nivel local, au votat în jur de 2 milioane. Dintre aceștia doar 0,9 milioane au venit și la referendum, deci dacă adunăm așa:
prezența la referendum
+ votanții UDMR de la ultima rundă de alegeri
+ cei care au boicotat referendumul din partea PDL
= rezultă un electorat activ total de cca. 10 milioane de români
Posibil chiar un pic mai mult, având în vedere că referendumul a avut loc vara, în plină perioadă de vacanțe. Ori, pentru ca un partid să facă pragul de 5% ar fi nevoie de cca. 500.000 de voturi. Necesar de voturi care poate pune probleme UDMR-ului, având în vedere că băieții ăștia nu au mai obținut peste 500.000 de voturi din 2004.
Explicația pentru această evoluție negativă a UDMR nu e prea clară. La o primă vedere am putea fi tentați să dăm vina pe evoluțiile demografice generale. Dar conform datelor ultimului recensământ regiunea Harcov a avut printre cele mai mici scăderi de populație la nivel național. În jur de 8%. Deci electoratul maghiar pare să fie în continuare acolo, și totuși pierderea de voturi a UDMR între 2004 și 2008 e uriașă, de peste 30%. Singura explicație e că maghiarii, la fel ca o mare parte a românilor, au devenit dezamăgiți de politicieni. E posibil ca pe acest trend de dezamăgire să fi apărut noile partide maghiare care par să capteze atenția electoratului pierdut de UDMR. Comunitatea maghiară a devenit între timp divizată politic între UDMR, Partidul Civic Maghiar si un partid mai puțin cunoscut, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, ultimele două reușind să obțină circa 75.000 de voturi la ultimele alegeri. Aceste două partide, deși mai mici, sunt extremiste în vederile lor, urmărind obținerea autonomiei pentru secuime. Că autonomia e o temă de care UDMR începe să se teamă, pentru că simte că pierde teren electoral, se vede și din declarația recentă a lui Kelemen Hunor, care a zis imediat după decizia CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie că maghiarii vor obține la un moment dat autonomia. Așadar, însumând voturile tuturor partidelor maghiare de la ultimele alegeri locale rezultă un total de vreo 550.000 de votanți. Cu numai 12.5% mai puțin decât voturile pro-UDMR din 2004. O cifră mult mai normală ținând cont de evoluțiile demografice.
Asta înseamnă că avem o oportunitate unică. Dacă o parte masivă a electoratului maghiar nu mai iese la vot de dragul UDMR, înseamnă că la ora actuală electoratul maghiar e suficient de divizat pentru ca UDMR să fie în pericol de a nu trece pragul electoral. Premisele sunt, așadar, foarte bune ca să scăpăm de UDMR din parlament, ceea ce pentru democrația din România nu ar fi decât un câștig, însă condiția sine qua non este să ieșim la vot în toamnă la fel de masiv ca la referendum.
Oportunitatea e unică pentru că știm prea bine că atât USL cât și PDL au avut tentative de a propune o lege a votului uninominal pur fără prag electoral. Ceea ce înseamnă că pe politicienii actuali, indiferent de culoarea lor politică, atât îi duce capul și e posibil ca până în 2016 chiar să reușească să impună o asemenea lege.
De când au fost cooptați la guvernare de CDR în 1996, UDMR-iștii au fost niște veritabile curve politice. În funcție de interesul de moment s-au dat cu toată lumea: dreapta, stânga, socialiști, ne-socialiști, liberali, anti-liberali și neoliberali. În tot acest timp comunitatea maghiară din zona secuimii a câștigat o mulțime de drepturi etnice, dar economic e la pământ, fiindcă economia locală a fost devalizată tocmai de baronii maghiari inamovibili și intangibili din UDMR. În ultimii 23 de ani ungurilor din secuime li s-a dat mult circ, dar și foarte puțină pâine.
Curățarea scenei politice poate începe cu anumite persoane, dar și cu anumite partide. Trebuie să rămânem mobilizați: 10 milioane de votanți. Indiferent cu cine votează fiecare, trebuie votat. Dacă nu aveți cu cine vota, răsfoiți la întâmplare buletinul de vot și votați cu un partid de acolo. Votați cu prietenii mei de la Partidul „Alianța Socialistă”, reprezentanții din România ai „European Left”, partidul cu care am votat și voi vota eu, că oricum nu intră în parlament. Dar votați. La toamnă e o șansă unică de a scăpa de niște lepre politice și nici o curte constituțională din lumea asta nu va putea să se opună deciziei. Dacă li se retează influența parlamentară politicienii din UDMR vor rămâne activi doar la nivel local, în sărăcia lor din Harcov. Nu vor mai deține nici o pârghie politico-etnicistă și vor trebui să dea socoteală electoratului propriu, adică maghiarimii din Harcov, strict de pe poziții economice. În același timp Băsescu va avea mai puțină marjă de manevră în parlament, fiind lipsit de unul dintre partidele-curvă care au făcut ca democrația din România să arate așa cum arată acum, la 23 de ani de la căderea bolșevismului. Nu fiți dezamăgiți de decizia CCR! Nu vă pierdeți încrederea în puterea pe care o are votul vostru!
Mobilizarea la referendum a fost extraordinară. În ciuda acuzelor debile de fraudă este clar că pe 29 iulie s-a votat masiv. Un lucru pe care nu îl spune nimeni este că majoritatea localităților în care s-a votat peste 100% sunt, exceptându-le pe cele turistice (cum ar fi Eforie), sate și comune cu populație mică, ceea ce înseamnă că potențiala fraudă, presupunând că va fi descoperită și că a existat cu adevărat, nu putea depăși câteva zeci de mii de voturi - insignifiant față de cele 8,4 milioane de voturi înregistrate. Pe lângă asta chiar procurorii au recunoscut că nu toate plângerile legate de acest referendum privesc participarea la vot. Multe au în vedere neparticiparea (oameni care s-au plâns că au fost împiedicați să voteze). Agitarea fraudei este doar una din multele strategii lașe ale taberei lui Băsescu de a nu accepta realitatea.
La alegerile locale din 2012 rezultatul popular a însemnat pentru UDMR în jur de 485.000 de voturi, adică undeva în jur de 5% din totalul prezenței la vot. Pentru PDL și diversele alianțele sub care s-au ascuns ei la nivel local, au votat în jur de 2 milioane. Dintre aceștia doar 0,9 milioane au venit și la referendum, deci dacă adunăm așa:
prezența la referendum
+ votanții UDMR de la ultima rundă de alegeri
+ cei care au boicotat referendumul din partea PDL
= rezultă un electorat activ total de cca. 10 milioane de români
Posibil chiar un pic mai mult, având în vedere că referendumul a avut loc vara, în plină perioadă de vacanțe. Ori, pentru ca un partid să facă pragul de 5% ar fi nevoie de cca. 500.000 de voturi. Necesar de voturi care poate pune probleme UDMR-ului, având în vedere că băieții ăștia nu au mai obținut peste 500.000 de voturi din 2004.
Explicația pentru această evoluție negativă a UDMR nu e prea clară. La o primă vedere am putea fi tentați să dăm vina pe evoluțiile demografice generale. Dar conform datelor ultimului recensământ regiunea Harcov a avut printre cele mai mici scăderi de populație la nivel național. În jur de 8%. Deci electoratul maghiar pare să fie în continuare acolo, și totuși pierderea de voturi a UDMR între 2004 și 2008 e uriașă, de peste 30%. Singura explicație e că maghiarii, la fel ca o mare parte a românilor, au devenit dezamăgiți de politicieni. E posibil ca pe acest trend de dezamăgire să fi apărut noile partide maghiare care par să capteze atenția electoratului pierdut de UDMR. Comunitatea maghiară a devenit între timp divizată politic între UDMR, Partidul Civic Maghiar si un partid mai puțin cunoscut, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, ultimele două reușind să obțină circa 75.000 de voturi la ultimele alegeri. Aceste două partide, deși mai mici, sunt extremiste în vederile lor, urmărind obținerea autonomiei pentru secuime. Că autonomia e o temă de care UDMR începe să se teamă, pentru că simte că pierde teren electoral, se vede și din declarația recentă a lui Kelemen Hunor, care a zis imediat după decizia CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie că maghiarii vor obține la un moment dat autonomia. Așadar, însumând voturile tuturor partidelor maghiare de la ultimele alegeri locale rezultă un total de vreo 550.000 de votanți. Cu numai 12.5% mai puțin decât voturile pro-UDMR din 2004. O cifră mult mai normală ținând cont de evoluțiile demografice.
Asta înseamnă că avem o oportunitate unică. Dacă o parte masivă a electoratului maghiar nu mai iese la vot de dragul UDMR, înseamnă că la ora actuală electoratul maghiar e suficient de divizat pentru ca UDMR să fie în pericol de a nu trece pragul electoral. Premisele sunt, așadar, foarte bune ca să scăpăm de UDMR din parlament, ceea ce pentru democrația din România nu ar fi decât un câștig, însă condiția sine qua non este să ieșim la vot în toamnă la fel de masiv ca la referendum.
Oportunitatea e unică pentru că știm prea bine că atât USL cât și PDL au avut tentative de a propune o lege a votului uninominal pur fără prag electoral. Ceea ce înseamnă că pe politicienii actuali, indiferent de culoarea lor politică, atât îi duce capul și e posibil ca până în 2016 chiar să reușească să impună o asemenea lege.
De când au fost cooptați la guvernare de CDR în 1996, UDMR-iștii au fost niște veritabile curve politice. În funcție de interesul de moment s-au dat cu toată lumea: dreapta, stânga, socialiști, ne-socialiști, liberali, anti-liberali și neoliberali. În tot acest timp comunitatea maghiară din zona secuimii a câștigat o mulțime de drepturi etnice, dar economic e la pământ, fiindcă economia locală a fost devalizată tocmai de baronii maghiari inamovibili și intangibili din UDMR. În ultimii 23 de ani ungurilor din secuime li s-a dat mult circ, dar și foarte puțină pâine.
Curățarea scenei politice poate începe cu anumite persoane, dar și cu anumite partide. Trebuie să rămânem mobilizați: 10 milioane de votanți. Indiferent cu cine votează fiecare, trebuie votat. Dacă nu aveți cu cine vota, răsfoiți la întâmplare buletinul de vot și votați cu un partid de acolo. Votați cu prietenii mei de la Partidul „Alianța Socialistă”, reprezentanții din România ai „European Left”, partidul cu care am votat și voi vota eu, că oricum nu intră în parlament. Dar votați. La toamnă e o șansă unică de a scăpa de niște lepre politice și nici o curte constituțională din lumea asta nu va putea să se opună deciziei. Dacă li se retează influența parlamentară politicienii din UDMR vor rămâne activi doar la nivel local, în sărăcia lor din Harcov. Nu vor mai deține nici o pârghie politico-etnicistă și vor trebui să dea socoteală electoratului propriu, adică maghiarimii din Harcov, strict de pe poziții economice. În același timp Băsescu va avea mai puțină marjă de manevră în parlament, fiind lipsit de unul dintre partidele-curvă care au făcut ca democrația din România să arate așa cum arată acum, la 23 de ani de la căderea bolșevismului. Nu fiți dezamăgiți de decizia CCR! Nu vă pierdeți încrederea în puterea pe care o are votul vostru!
21.8.12
Rămân optimist!
Rămân optimist. Da, e posibil să revină la Cotroceni, și ce? O va suge. Va fi ca Mubarak :) Pe Mubarak l-au sprijinit și americanii, și vecinii din nord, și până la urmă și-a mega supt-o pentru că l-a dat jos poporul.
Apropo de americani: e a doua oară când interpretez greșit prezența unui emisar american la noi în țară (vizita lui Clark la Ponta). Promit să nu o mai fac. Este clar că americanii pregătesc ceva, posibil legat de atacul împotriva Iranului, și au nevoie de un sclav docil aici, de a cărui loialitate să fie absolut siguri. Nu cred că e vorba de ceva economic (Roșia Montană, gazele de șist), ceva pe plan intern, pentru că indiferent cine ar fi la putere americanii oricum și-ar face planul cincinal. Sigur e vorba de ceva pe plan extern și având în vedere declarațiile recente parvenite din Israel nu văd ce altceva să fie decât atacul împotriva Iranului. Posibil ca pregătirile să fie așa de avansate, încât debarcarea lui Băsescu chiar să fi fost inoportună. Ca și în cazul războaielor de agresiune precedente, americanii vor avea nevoie de sclavi docili, gen Băsescu, care să justifice în ochii opiniei publice mondiale mai ușurele de creier un eventual război printr-o participare necondiționată la o forță de agresiune așa-zis multinațională, eventual o mascaradă sub sigla ONU.
Că în scenariul cu demisia de onoare a lui Băsescu urmată de trecerea lui pe un post de raportor NATO nu cred.
Apropo de americani: e a doua oară când interpretez greșit prezența unui emisar american la noi în țară (vizita lui Clark la Ponta). Promit să nu o mai fac. Este clar că americanii pregătesc ceva, posibil legat de atacul împotriva Iranului, și au nevoie de un sclav docil aici, de a cărui loialitate să fie absolut siguri. Nu cred că e vorba de ceva economic (Roșia Montană, gazele de șist), ceva pe plan intern, pentru că indiferent cine ar fi la putere americanii oricum și-ar face planul cincinal. Sigur e vorba de ceva pe plan extern și având în vedere declarațiile recente parvenite din Israel nu văd ce altceva să fie decât atacul împotriva Iranului. Posibil ca pregătirile să fie așa de avansate, încât debarcarea lui Băsescu chiar să fi fost inoportună. Ca și în cazul războaielor de agresiune precedente, americanii vor avea nevoie de sclavi docili, gen Băsescu, care să justifice în ochii opiniei publice mondiale mai ușurele de creier un eventual război printr-o participare necondiționată la o forță de agresiune așa-zis multinațională, eventual o mascaradă sub sigla ONU.
Că în scenariul cu demisia de onoare a lui Băsescu urmată de trecerea lui pe un post de raportor NATO nu cred.
16.8.12
Gerontofilia, un nou delict în opinia bășiștilor
Senzațional, Mona Pivniceru a fost ginită urcându-se și dându-se jos din automobilul lui Andrei Năstase. Filatorii erau niște „niște” de la România TV care, ca și în cazul „jacuzzi la Vântu” (with: Mirceaaaaaaa Geoanăăăăăăă!... in colors!) s-au găsit, a naibii potriveală, la locul și momentul potrivit.
Mânia proletară nu mai are margini. Dacă lui Ponta îi căutau în fund plagiatul, trebuie să înțelegem, așadar, că madam Pivniceru (54 de ani) e vinovată că urcă în mașina unuia de 20?! Și ce? Aoleu! Stai că mi-a picat fisa! O fi amanta lui?! Pfuai! Nasol! Și dacă e, ce? N-are voie? De când e gerontofilia un delict? Că de pedofilie în cazul de față nu poate fi vorba, Năstase jr. având peste 18 ani. Deci dacă e vreunul vinovat de vreun fetiș sexual, păi atunci juniorul e, nu ea!
Apropo, ăștia de la România TV cine dracu' mai sunt: ai lui Scharwzenburger ăla, sau ai lui Ghiță?!
Să vină procurorii! Să investigheze! Să jure împricinații cu mâna pe Biblie că nu e nimic între ei! Să jure și Audi-ul, să zică tot ce s-a petrecut înăuntru! Să-i cadă roata de rezervă lu' Audi-ul care nu zice adevărul! Și să-i crape bujiile!
Mânia proletară nu mai are margini. Dacă lui Ponta îi căutau în fund plagiatul, trebuie să înțelegem, așadar, că madam Pivniceru (54 de ani) e vinovată că urcă în mașina unuia de 20?! Și ce? Aoleu! Stai că mi-a picat fisa! O fi amanta lui?! Pfuai! Nasol! Și dacă e, ce? N-are voie? De când e gerontofilia un delict? Că de pedofilie în cazul de față nu poate fi vorba, Năstase jr. având peste 18 ani. Deci dacă e vreunul vinovat de vreun fetiș sexual, păi atunci juniorul e, nu ea!
Apropo, ăștia de la România TV cine dracu' mai sunt: ai lui Scharwzenburger ăla, sau ai lui Ghiță?!
Să vină procurorii! Să investigheze! Să jure împricinații cu mâna pe Biblie că nu e nimic între ei! Să jure și Audi-ul, să zică tot ce s-a petrecut înăuntru! Să-i cadă roata de rezervă lu' Audi-ul care nu zice adevărul! Și să-i crape bujiile!
12.8.12
România și medaliile olimpice
Priviți graficul de mai sus. Reprezintă locul ocupat de România la Jocurile Olimpice în funcție de medaliile obținute din 1952 încoace. Așadar, de la toate edițiile de după al doilea război mondial încoace. Linia galbenă - clasamentul în funcție de medaliile de aur, linia roșie - clasamentul după numărul total de medalii. E vorba, firește, de toate edițiile la care România a participat, pentru că a mai fost o ediție, tot la Londra, în 1948, la care țara noastră nu a participat. Din păcate pentru noi, Londra 2012 reprezintă cel mai slab rezultat de la al doilea război mondial încoace. Comparațiile se fac în mod greșit cu Olimpiada din 1964, ultima la care delegația României nu a luat decât două medalii de aur. În 1964 era mai puține sporturi și mai puține discipline sportive. În 1964 s-au acordat în total 504 medalii. În 2012 au fost 962 de medalii, deci aproape dublu. Comparația nu are sens. Tot ce putem compara e locul între națiuni.
Graficul arată un lucru evident: România, exceptând prima ediție din acest grafic, s-a situat mereu undeva în interiorul topului primelor 15 națiuni. Vârful a fost atins între 1976-1988, e drept, în condițiile în care două dintre aceste Olimpiade, Moscova 1980 și Los Angeles 1984, au fost masiv boicotate. Chiar și după 1989 lucrurile au mers binișor, cu o participare excepțională la Sydney 2000 și una în nota tradițională la Atena 2004.
Ceva s-a întâmplat însă după Atena, în ultimele două cicluri olimpice. Beijing 2008 a reprezentat o prefigurare a dezastrului de azi. Nu sunt un specialist în administrarea problemelor sportive, ca să-mi dau seama ce s-a greșit, dar din 2004 încoace sigur s-a greșit ceva în selectarea, pregătirea și sprijinirea sportivilor de performanță. Nu cred că e vorba neapărat de bani, pentru că refuz să cred că țări precum Noua Zeelandă (PIB-ul Noii Zeelande, luat în cifre absolute, este de două ori mai mic decât al României), Cuba, Jamaica, Belarus, Etiopia, Coreea de Nord, situate deasupra noastră în clasamentul final al medaliilor, au cheltuit în ultimii 4 ani pe sport mai mulți bani decât s-au cheltuit în România. Cu siguranță e o problemă de organizare și de alocare corectă a banilor cheltuiți. Cineva ar trebui să evalueze tot ce înseamnă practicarea sporturilor în România, începând cu programele școlare și terminând cu felul în care sunt puse în valoare sălile de sport și bazinele construite în ultimii 8 ani. Vin copii și tineri să se antreneze în ele? S-a creat o emulație în jurul lor, sau se stă cu lacătul pe ușă?
Momentan România face figură de țară subdezvoltată. Recolta de medalii nu e una cu care să ne mândrim. Ea confirmă însă previziunile pe care le-au făcut strict pe baze economice specialiștii de la PricewaterhouseCoopers (care ziceau că putem câștiga 12 medalii) și Goldman Sachs (care au ghicit exact numărul de medalii, 9). Semn că ne putem autoiluziona, putem să mai ascundem dezastrul în spatele câtorva performeri, dar nu îi putem trișa pe cei care lucrează cu cifre, statistici și numere seci. Și în ochii cărora suntem, într-adevăr, o țară subdezvoltată.
Graficul arată un lucru evident: România, exceptând prima ediție din acest grafic, s-a situat mereu undeva în interiorul topului primelor 15 națiuni. Vârful a fost atins între 1976-1988, e drept, în condițiile în care două dintre aceste Olimpiade, Moscova 1980 și Los Angeles 1984, au fost masiv boicotate. Chiar și după 1989 lucrurile au mers binișor, cu o participare excepțională la Sydney 2000 și una în nota tradițională la Atena 2004.
Ceva s-a întâmplat însă după Atena, în ultimele două cicluri olimpice. Beijing 2008 a reprezentat o prefigurare a dezastrului de azi. Nu sunt un specialist în administrarea problemelor sportive, ca să-mi dau seama ce s-a greșit, dar din 2004 încoace sigur s-a greșit ceva în selectarea, pregătirea și sprijinirea sportivilor de performanță. Nu cred că e vorba neapărat de bani, pentru că refuz să cred că țări precum Noua Zeelandă (PIB-ul Noii Zeelande, luat în cifre absolute, este de două ori mai mic decât al României), Cuba, Jamaica, Belarus, Etiopia, Coreea de Nord, situate deasupra noastră în clasamentul final al medaliilor, au cheltuit în ultimii 4 ani pe sport mai mulți bani decât s-au cheltuit în România. Cu siguranță e o problemă de organizare și de alocare corectă a banilor cheltuiți. Cineva ar trebui să evalueze tot ce înseamnă practicarea sporturilor în România, începând cu programele școlare și terminând cu felul în care sunt puse în valoare sălile de sport și bazinele construite în ultimii 8 ani. Vin copii și tineri să se antreneze în ele? S-a creat o emulație în jurul lor, sau se stă cu lacătul pe ușă?
Momentan România face figură de țară subdezvoltată. Recolta de medalii nu e una cu care să ne mândrim. Ea confirmă însă previziunile pe care le-au făcut strict pe baze economice specialiștii de la PricewaterhouseCoopers (care ziceau că putem câștiga 12 medalii) și Goldman Sachs (care au ghicit exact numărul de medalii, 9). Semn că ne putem autoiluziona, putem să mai ascundem dezastrul în spatele câtorva performeri, dar nu îi putem trișa pe cei care lucrează cu cifre, statistici și numere seci. Și în ochii cărora suntem, într-adevăr, o țară subdezvoltată.
6.8.12
Este posibilă o paralelă între 1946 și 2012? Un răspuns domnului Cristian Diaconescu.
Textul de mai jos ar trebui să apară ca și comentariu pe blogul domnului Cristian Diaconescu, la postul intitulat „Vă rog, deschideți ochii!”, în care fostul consilier de la Cotroceni susține nici mai mult, nici mai puțin, decât că debarcarea lui Băsescu comportă asemănări cu situația din noiembrie 1946. Păcat că oameni aparent inteligenți susțin asemenea aberații ticăloase.
Domnule Diaconescu,
Postul dvs. e rizibil dacă nu ar fi trist. Trist pentru că e o încercare slăbuță de a falsifica istoria și de a trage paralele acolo unde nu există. Rizibil, pentru că orice om cu un pic de cultură generală nu poate decât să râdă în hohote văzând la ce nivel de jos au ajuns foștii locatari de la Cotroceni în încercarea de a-și apăra fantomele trecutului.
În primul rând, rezultatul de 68% pe care l-a scos BPD la alegerile din 19 noiembrie 1946 era FALS. Alegerile acelea au fost FALSIFICATE. Spre deosebire de momentul 1946, cei 7,4 milioane de români care au votat acum pentru demiterea lui Băsescu Traian sunt REALI. Și vă garantez că ar fi votat mai mulți dacă nu ar fi fost împiedicați sau obstrucționați pe diverse căi să vină la vot (am avut caz în familie, nu vorbesc aiurea). Inclusiv amenințarea că ar fi părtași la o „lovitură de stat” e o obstrucționare; uite, eu am fost părtaș la această „lovitură de stat” și nu mi-e rușine s-o recunosc. N-aveți decât să mă arestați după ce revine Băsescu Traian la palatul Cotroceni. Alții mai slabi de înger sigur nu au venit să voteze, conștienți că pot fi luați la ochi de aparatul represiv al fostului președinte.
În al doilea rând, la momentul 1946 între PCR și PSD existau mult mai multe legături istorice decât sunt acum între PSD și PNL. Cele două partide muncitorești erau, în caz că nu știți, partide-surori; PCR se desprinsese din PSD în 1921, de fapt grupul comunist deturnase un congres al PSD, adoptând denumirea de „partid comunist”, profitând de faptul că liderii istorici ai PSD erau în incapacitate de a-și exercita funcțiile, fiind în marea lor majoritate arestați. Deci momentul 1946 nu era decât o regrupare a mișcării muncitorești din România. Sigur, minți vizionare, precum Constantin Titel-Petrescu, au înțeles încă din perioada interbelică faptul că bolșevismul sovietic numai în favoarea muncitorilor nu se face și tocmai de aceea a refuzat mâna întinsă de PCR; dar alții mai creduli sau, poate, mai oportuniști, precum Ștefan Voitec, au sărit imediat în barca foștilor tovarăși din PCR. Spre deosebire de situația din 1946, USL nu e altceva decât o alianță de conjunctură, între două partide care sunt complet diferite doctrinar și care nu sunt unite decât de un deziderat: să dez-bășizeze România, dacă pot spune așa. Din punct de vedere doctrinar deja s-au văzut diferențele sensibile dintre cele două partide, în mai multe ocazii. De aceea e evident pentru orice om normal că partidele din USL se vor saluta și se vor despărți de îndată ce acțiunea de dez-bășizare va fi finalizată. Vă dau în scris!
În al treilea rând, în spatele BPD stătea o armată de ocupație, armata sovietică, a cărei sarcină era să asigure spolierea postbelică a țării. În spatele USL nu stă nici o armată de ocupație. Dimpotrivă, cel care pare să aibă spatele asigurat de niște interese de spoliere pare a fi domnul Băsescu Traian, care nu scapă nici un prilej să mai zică ceva despre Roșia Montană! Nu mai vorbesc de „acordul de la Viena” semnat în 2009 ca preambul al acordului cu FMI, prin care guvernul Boc s-a pus, practic, la dispoziția intereselor financiar-imobiliare străine (ah, știu, a fost „salvat” leul!).
În al patrulea rând, opoziția din 1946 guvernase ultima oară în deceniul 30. România venea după un vid de democrație, adică după dictaturile carlistă, legionară și antonesciană, plus guvernele de așa-zisă unitate națională de după 23 august, sprijinite de fapt de Moscova. De aceea reproșurile pe care mișcarea muncitorească unită le făcea partidelor istorice erau în general de ordin istoric, unele vechi de peste 25 de ani. Pe de altă parte, opoziția de azi a fost la putere nu mai departe de aprilie 2012, adică în urmă cu 4 luni. A stat la putere vreme de 45 de luni și știm prea bine ce a însemnat această guvernare. Vorbind strict de „tiranie”, să nu uităm că între 2008-2012 s-a guvernat cu papucul pe masă. Parlamentul a numărat votarea legilor după cum au vrut cei din fruntea sa. Au fost politizate toate instituțiile statului și toate deconcentratele (vă rog să nu negați!). În lipsă de soluții practice s-au închis spitale și școli și capitalul uman al patriei a fost invitat grosolan „să facă pași” spre zări mai … albastre. În dispreț total față de normele parlamentare, Băsescu Traian și cu acoliții săi a produs un nou partid – UNPR – care nu a fost niciodată votat de poporul român (apropo, ce s-a întâmplat, vi s-au terminat banii?… că sediul pompos de pe Ștefan cel Mare am văzut că e „de închiriat”…) și care a ajuns totuși să voteze legi în Parlamentul României, în numele cetățenilor care NU i-au trimis acolo. La nivel internațional România a devenit laboratorul nefericit al austerității pe care îl denunță la ora actuală toate popoarele Europei. Și multe altele! Deci, da, se vorbește de „tiranie” cu privire la Băsescu Traian și PDL. Dar faptul că 7,4 milioane de voturi susțin această acuză cred că e un semn că nu avem de-a face cu o simplă vorbă în vânt.
Mai mult, la referendumul recent „opoziția” a predicat – curat … democratic! – boicotul. Păi, să ziceți mersi că nu sunt eu în locul lui Victor Ponta. Eu personal aș fi scos PDL-ul în afara legii. Partidele care nu vor să participe la scrutinuri democratice, n-au decât să facă politică în Cișmigiu!
Concluzionând: dvs., din cauze necunoscute, ați decis să vă alăturați în 2010 acestui personaj pe nume BT. Ok, e dreptul dvs. Treaba dvs. ce ați avut de împărțit cu pesediștii. Dar țineți cont de faptul că după 29 iulie, data la care domnul BT a devenit la propriu un cadavru politic, anumite poziții ale dvs., inclusiv cea de mai sus, completamente falsă și aiuritoare, nu pot fi caracterizate decât ca o muncă de cioclu. De la diplomația de vârf la dus morții la groapă eu zic că e un parcurs trist care ar trebui să vă dea de gândit.
Cu sincere regrete și urându-vă o noapte cât mai bună,
LS
Domnule Diaconescu,
Postul dvs. e rizibil dacă nu ar fi trist. Trist pentru că e o încercare slăbuță de a falsifica istoria și de a trage paralele acolo unde nu există. Rizibil, pentru că orice om cu un pic de cultură generală nu poate decât să râdă în hohote văzând la ce nivel de jos au ajuns foștii locatari de la Cotroceni în încercarea de a-și apăra fantomele trecutului.
În primul rând, rezultatul de 68% pe care l-a scos BPD la alegerile din 19 noiembrie 1946 era FALS. Alegerile acelea au fost FALSIFICATE. Spre deosebire de momentul 1946, cei 7,4 milioane de români care au votat acum pentru demiterea lui Băsescu Traian sunt REALI. Și vă garantez că ar fi votat mai mulți dacă nu ar fi fost împiedicați sau obstrucționați pe diverse căi să vină la vot (am avut caz în familie, nu vorbesc aiurea). Inclusiv amenințarea că ar fi părtași la o „lovitură de stat” e o obstrucționare; uite, eu am fost părtaș la această „lovitură de stat” și nu mi-e rușine s-o recunosc. N-aveți decât să mă arestați după ce revine Băsescu Traian la palatul Cotroceni. Alții mai slabi de înger sigur nu au venit să voteze, conștienți că pot fi luați la ochi de aparatul represiv al fostului președinte.
În al doilea rând, la momentul 1946 între PCR și PSD existau mult mai multe legături istorice decât sunt acum între PSD și PNL. Cele două partide muncitorești erau, în caz că nu știți, partide-surori; PCR se desprinsese din PSD în 1921, de fapt grupul comunist deturnase un congres al PSD, adoptând denumirea de „partid comunist”, profitând de faptul că liderii istorici ai PSD erau în incapacitate de a-și exercita funcțiile, fiind în marea lor majoritate arestați. Deci momentul 1946 nu era decât o regrupare a mișcării muncitorești din România. Sigur, minți vizionare, precum Constantin Titel-Petrescu, au înțeles încă din perioada interbelică faptul că bolșevismul sovietic numai în favoarea muncitorilor nu se face și tocmai de aceea a refuzat mâna întinsă de PCR; dar alții mai creduli sau, poate, mai oportuniști, precum Ștefan Voitec, au sărit imediat în barca foștilor tovarăși din PCR. Spre deosebire de situația din 1946, USL nu e altceva decât o alianță de conjunctură, între două partide care sunt complet diferite doctrinar și care nu sunt unite decât de un deziderat: să dez-bășizeze România, dacă pot spune așa. Din punct de vedere doctrinar deja s-au văzut diferențele sensibile dintre cele două partide, în mai multe ocazii. De aceea e evident pentru orice om normal că partidele din USL se vor saluta și se vor despărți de îndată ce acțiunea de dez-bășizare va fi finalizată. Vă dau în scris!
În al treilea rând, în spatele BPD stătea o armată de ocupație, armata sovietică, a cărei sarcină era să asigure spolierea postbelică a țării. În spatele USL nu stă nici o armată de ocupație. Dimpotrivă, cel care pare să aibă spatele asigurat de niște interese de spoliere pare a fi domnul Băsescu Traian, care nu scapă nici un prilej să mai zică ceva despre Roșia Montană! Nu mai vorbesc de „acordul de la Viena” semnat în 2009 ca preambul al acordului cu FMI, prin care guvernul Boc s-a pus, practic, la dispoziția intereselor financiar-imobiliare străine (ah, știu, a fost „salvat” leul!).
În al patrulea rând, opoziția din 1946 guvernase ultima oară în deceniul 30. România venea după un vid de democrație, adică după dictaturile carlistă, legionară și antonesciană, plus guvernele de așa-zisă unitate națională de după 23 august, sprijinite de fapt de Moscova. De aceea reproșurile pe care mișcarea muncitorească unită le făcea partidelor istorice erau în general de ordin istoric, unele vechi de peste 25 de ani. Pe de altă parte, opoziția de azi a fost la putere nu mai departe de aprilie 2012, adică în urmă cu 4 luni. A stat la putere vreme de 45 de luni și știm prea bine ce a însemnat această guvernare. Vorbind strict de „tiranie”, să nu uităm că între 2008-2012 s-a guvernat cu papucul pe masă. Parlamentul a numărat votarea legilor după cum au vrut cei din fruntea sa. Au fost politizate toate instituțiile statului și toate deconcentratele (vă rog să nu negați!). În lipsă de soluții practice s-au închis spitale și școli și capitalul uman al patriei a fost invitat grosolan „să facă pași” spre zări mai … albastre. În dispreț total față de normele parlamentare, Băsescu Traian și cu acoliții săi a produs un nou partid – UNPR – care nu a fost niciodată votat de poporul român (apropo, ce s-a întâmplat, vi s-au terminat banii?… că sediul pompos de pe Ștefan cel Mare am văzut că e „de închiriat”…) și care a ajuns totuși să voteze legi în Parlamentul României, în numele cetățenilor care NU i-au trimis acolo. La nivel internațional România a devenit laboratorul nefericit al austerității pe care îl denunță la ora actuală toate popoarele Europei. Și multe altele! Deci, da, se vorbește de „tiranie” cu privire la Băsescu Traian și PDL. Dar faptul că 7,4 milioane de voturi susțin această acuză cred că e un semn că nu avem de-a face cu o simplă vorbă în vânt.
Mai mult, la referendumul recent „opoziția” a predicat – curat … democratic! – boicotul. Păi, să ziceți mersi că nu sunt eu în locul lui Victor Ponta. Eu personal aș fi scos PDL-ul în afara legii. Partidele care nu vor să participe la scrutinuri democratice, n-au decât să facă politică în Cișmigiu!
Concluzionând: dvs., din cauze necunoscute, ați decis să vă alăturați în 2010 acestui personaj pe nume BT. Ok, e dreptul dvs. Treaba dvs. ce ați avut de împărțit cu pesediștii. Dar țineți cont de faptul că după 29 iulie, data la care domnul BT a devenit la propriu un cadavru politic, anumite poziții ale dvs., inclusiv cea de mai sus, completamente falsă și aiuritoare, nu pot fi caracterizate decât ca o muncă de cioclu. De la diplomația de vârf la dus morții la groapă eu zic că e un parcurs trist care ar trebui să vă dea de gândit.
Cu sincere regrete și urându-vă o noapte cât mai bună,
LS
5.8.12
De noaptea minții: pentru Curtea Constituțională e „constituțional” ca voința a 2 inși să blocheze voința a 9 milioane
6 august: Ha ha ha, după ce s-au sesizat că un cvorum fără cetățenii domiciliați în străinătate practic l-ar retrograda pe Băsescu la statutul de simplu cetățean cu tricou albastru, idioții de la CCR modifică ceea ce ei înșiși au dat spre publicare în Monitorul Oficial și susțin acum că la cvorum trebuie adunați și cetățenii cu domiciliu în străinătate! Cel puțin așa rezultă de aici. E clar că pe culoarele CCR se dau lupte grele, corp la corp!
Postul inițial: Pentru ca teatrul absurdului să fie complet, Curtea Constituțională a publicat o hotărâre de respingere a contestației privitoare la boicot motivată cel puțin bizar, ca să nu zic hilar. Pe scurt, motivația curții e următoarea (urmăriți logica, vă rog):
- dreptul la vot nu implică obligația de a vota;
- în situațiile în care „legislația relevantă impune un anumit cvorum de participare” (cum a fost pe 29 iulie) opțiunea politică poate fi exprimată „chiar și prin neparticipare” (sic!)
- în acest fel se poate realiza „o majoritate de blocaj” prin care cei care nu votează își pot impune „voința politică”
Tradus pe românește, asta înseamnă așa: dacă pentru Băsescu Traian nu doreau să voteze decât Mihail Neamțu și cu Monica Macovei, și dacă împotriva lui Băsescu ar fi votat 9,15 milioane de oameni dar Neamțu cu Macovei ar fi stat acasă, invalidând referendumul, atunci pentru Curtea Constituțională a României chestia asta nu ar fi constituit nici o problemă. Dar fix nici o problemă! Neamțu și cu Macovei, ținându-se de gât la fereastra wc-ului de la sediul de campanie al cetățeanului cu tricou albastru, ar fi format, auzi drăcie, „o majoritate de blocaj”...
Singura problemă reținută de CCR e ca nu cumva ăia care nu votează să nu fie constrânși în vreun fel să nu voteze. Prin „constrângere” însemnând, evident, să-i iei alegătorului mâna și s-o bagi la țâțâna ușii. Dar stau și mă întreb: când un partid sau un candidat minte cu nerușinare pe toate canalele mediatice aflate la dispoziția sa, că dacă nu rămâne el la putere vin rușii, vine comunismul, se scufundă țara etc., sau pur și simplu avertizează că dacă votezi devii părtaș la o lovitură de stat - asta nu înseamnă să îi constrângi pe alegătorii mai slabi de înger să stea acasă?!
Uite, suntem 8,5 milioane de părtași la lovitura de stat. Toți cei care am votat în urmă cu o săptămână suntem la ora actuală știuți de procuratură băsistă (care deține listele). Nu contează că printre noi au fost și un milion care au votat pro-Băse sau s-au abținut. Ăștia vor fi victime colaterale. Gulagul sovietic era plin de comuniști condamnați degeaba. Mentalitatea era că dacă vrei să-i zdrobești pe dușmanii poporului, mai faci și greșeli. Numai stalinistul care nu muncește nu greșește! Dacă Băse revine la putere, oare câți dintre cei care au stat acasă nu vor răsufla ușurați?
Pe de altă parte, stau și mă întreb, dacă ăia care stau acasă au, în accepțiunea Curții, o opțiune politică - atunci nu e normal să-i adunăm la numărul votanților în vederea cvorumului?! Pentru că rostul unui referendum sau al unor alegeri e tocmai acesta de a face exprimabile opțiunile politice. Ori, dacă unora le dăm voie să-și exprime opțiunile prin vot și altora stând, pur și simplu, acasă, înseamnă că întotdeauna cvorumul e atins (de fapt se face 100%) și nu înțeleg care mai e discuția! Care a vrut opțiunea 1 - a băgat hârtia la urnă, care a vrut opțiunea 2 - și-a văzut de treburile sale duminicale! Prezența la vot: 100%!
În fine. Să reținem, totuși, că în motivația Curții se face clar distincția între cetățenii cu domiciliu permanent în România și cei cu domiciliu în străinătate și se spune foarte clar, negru pe alb (alooooo, se aude Băsescule?), că la numărul cvorumului trebuie adunați doar primii. De aceea sper ca respingerea contestației bazată pe boicot și motivația aberantă bazată pe așa zisa „majoritate de blocaj” să fie doar o concesie acordată PDL-ului.
Urmează o cursă contra cronometru a USL pentru curățarea listelor electorale permanente. În mediul rural cred că treaba se poate face într-o zi, că doar toată lumea cunoaște pe toată lumea și toată lumea știe cine e plecat și unde, și de cât timp, dar mi se pare destul de dificil de realizat asta în orașele mari, și cu atât mai dificil în București. Discuțiile postate pe site-ul guvernului între Ponta și primarii din teritoriu sunt relevante în acest sens, oamenii ridicând numeroase probleme de organizare. Totuși, nu văd cum ar mai rezista pe liste 18,29 milioane de nume. E aberant, știm cu toții că populația României e mult mai mică.
Băsescu îi tot trage cu moldovenii (basarabenii) dar e dobitoc - ăia nu și-au luat acte românești ca să rămână aici, ci ca s-o șteargă cât mai departe spre Occident. Sunt adrese la care moldovenii se „înmatriculau” pe bandă rulantă și de pe care vor putea fi șterși cu sutele.
Totuși, e absolut necesar ca viitoarea putere să dea o lege clară pentru organizarea referendumurilor, cu ajutorul căreia să se poată evita situația absurdă în care o „majoritate de blocaj”, în fapt o minoritate nedemocratică, să poată bloca voința majorității. O soluție foarte simplă ar fi instituirea criteriului „majorității calificate”, adică, dacă nu se atinge cvorum dar 60% din cei care votează își exprimă o anumită opțiune atunci referendumul să treacă. În felul acesta nici un boicot nu ar fi posibil pentru că partizanii săi s-ar vedea confruntați, exact ca pe 29 iulie, cu situația în care opțiunea lor e călcată în picioare la urne de tabăra cealaltă. Și atunci ar fi obligați să iasă la vot.
Mai multe amănunte aici.
Postul inițial: Pentru ca teatrul absurdului să fie complet, Curtea Constituțională a publicat o hotărâre de respingere a contestației privitoare la boicot motivată cel puțin bizar, ca să nu zic hilar. Pe scurt, motivația curții e următoarea (urmăriți logica, vă rog):
- dreptul la vot nu implică obligația de a vota;
- în situațiile în care „legislația relevantă impune un anumit cvorum de participare” (cum a fost pe 29 iulie) opțiunea politică poate fi exprimată „chiar și prin neparticipare” (sic!)
- în acest fel se poate realiza „o majoritate de blocaj” prin care cei care nu votează își pot impune „voința politică”
Tradus pe românește, asta înseamnă așa: dacă pentru Băsescu Traian nu doreau să voteze decât Mihail Neamțu și cu Monica Macovei, și dacă împotriva lui Băsescu ar fi votat 9,15 milioane de oameni dar Neamțu cu Macovei ar fi stat acasă, invalidând referendumul, atunci pentru Curtea Constituțională a României chestia asta nu ar fi constituit nici o problemă. Dar fix nici o problemă! Neamțu și cu Macovei, ținându-se de gât la fereastra wc-ului de la sediul de campanie al cetățeanului cu tricou albastru, ar fi format, auzi drăcie, „o majoritate de blocaj”...
Singura problemă reținută de CCR e ca nu cumva ăia care nu votează să nu fie constrânși în vreun fel să nu voteze. Prin „constrângere” însemnând, evident, să-i iei alegătorului mâna și s-o bagi la țâțâna ușii. Dar stau și mă întreb: când un partid sau un candidat minte cu nerușinare pe toate canalele mediatice aflate la dispoziția sa, că dacă nu rămâne el la putere vin rușii, vine comunismul, se scufundă țara etc., sau pur și simplu avertizează că dacă votezi devii părtaș la o lovitură de stat - asta nu înseamnă să îi constrângi pe alegătorii mai slabi de înger să stea acasă?!
Uite, suntem 8,5 milioane de părtași la lovitura de stat. Toți cei care am votat în urmă cu o săptămână suntem la ora actuală știuți de procuratură băsistă (care deține listele). Nu contează că printre noi au fost și un milion care au votat pro-Băse sau s-au abținut. Ăștia vor fi victime colaterale. Gulagul sovietic era plin de comuniști condamnați degeaba. Mentalitatea era că dacă vrei să-i zdrobești pe dușmanii poporului, mai faci și greșeli. Numai stalinistul care nu muncește nu greșește! Dacă Băse revine la putere, oare câți dintre cei care au stat acasă nu vor răsufla ușurați?
Pe de altă parte, stau și mă întreb, dacă ăia care stau acasă au, în accepțiunea Curții, o opțiune politică - atunci nu e normal să-i adunăm la numărul votanților în vederea cvorumului?! Pentru că rostul unui referendum sau al unor alegeri e tocmai acesta de a face exprimabile opțiunile politice. Ori, dacă unora le dăm voie să-și exprime opțiunile prin vot și altora stând, pur și simplu, acasă, înseamnă că întotdeauna cvorumul e atins (de fapt se face 100%) și nu înțeleg care mai e discuția! Care a vrut opțiunea 1 - a băgat hârtia la urnă, care a vrut opțiunea 2 - și-a văzut de treburile sale duminicale! Prezența la vot: 100%!
În fine. Să reținem, totuși, că în motivația Curții se face clar distincția între cetățenii cu domiciliu permanent în România și cei cu domiciliu în străinătate și se spune foarte clar, negru pe alb (alooooo, se aude Băsescule?), că la numărul cvorumului trebuie adunați doar primii. De aceea sper ca respingerea contestației bazată pe boicot și motivația aberantă bazată pe așa zisa „majoritate de blocaj” să fie doar o concesie acordată PDL-ului.
Urmează o cursă contra cronometru a USL pentru curățarea listelor electorale permanente. În mediul rural cred că treaba se poate face într-o zi, că doar toată lumea cunoaște pe toată lumea și toată lumea știe cine e plecat și unde, și de cât timp, dar mi se pare destul de dificil de realizat asta în orașele mari, și cu atât mai dificil în București. Discuțiile postate pe site-ul guvernului între Ponta și primarii din teritoriu sunt relevante în acest sens, oamenii ridicând numeroase probleme de organizare. Totuși, nu văd cum ar mai rezista pe liste 18,29 milioane de nume. E aberant, știm cu toții că populația României e mult mai mică.
Băsescu îi tot trage cu moldovenii (basarabenii) dar e dobitoc - ăia nu și-au luat acte românești ca să rămână aici, ci ca s-o șteargă cât mai departe spre Occident. Sunt adrese la care moldovenii se „înmatriculau” pe bandă rulantă și de pe care vor putea fi șterși cu sutele.
Totuși, e absolut necesar ca viitoarea putere să dea o lege clară pentru organizarea referendumurilor, cu ajutorul căreia să se poată evita situația absurdă în care o „majoritate de blocaj”, în fapt o minoritate nedemocratică, să poată bloca voința majorității. O soluție foarte simplă ar fi instituirea criteriului „majorității calificate”, adică, dacă nu se atinge cvorum dar 60% din cei care votează își exprimă o anumită opțiune atunci referendumul să treacă. În felul acesta nici un boicot nu ar fi posibil pentru că partizanii săi s-ar vedea confruntați, exact ca pe 29 iulie, cu situația în care opțiunea lor e călcată în picioare la urne de tabăra cealaltă. Și atunci ar fi obligați să iasă la vot.
Mai multe amănunte aici.
3.8.12
Numărarea românilor din străinătate, noul câmp de bătălie
Este clar. Strategia USL pentru a reduce listele electorale e aceea de a scoate de pe ele românii emigrați de facto care nu au catadicsit să dea un anunț onor statului român prin care să-i spună acestuia că votează cu picioarele și nu îi mai fac plăcerea de a-i fi plătitori de taxe.
După estimările făcute pe baza cărților de identitate valide aflate în circulație numărul acestora cred că e undeva între 1,7 și 2 milioane - deci imens. Cam 10% din listele electorale. Suficient ca, prin tăierea lor de pe liste, cvorumul să fie îndeplinit cu vârf și îndesat.
Discuția se va purta numai la nivel juridic și Ovidiu argumentează foarte corect că nu e așa de simplu să le iei unor oameni dreptul la vot. Numai că aici sunt două chestii. În primul rând, nu le ia nimeni dreptul de vot dacă îi taie de pe o listă. În al doilea rând vorbim, din nou, de statul de drept și de starea de fapt. Starea de fapt spune că despre un număr însemnat de cetățeni născuți pe teritoriul său statul român de fapt nu mai are nici o informație (pentru că nu raportează nimic la fisc, nu sunt în evidențele CNAS, nu au făcut vreo achiziție auto în ultimii ani sau, pur și simplu, nu se află la adresa de domiciliu) iar domiciliul stabil al acestora e undeva în lume, numai acolo unde credea guvernul că se află, adică la ultima adresă declarată pe teritoriul României, nu. Tot starea de fapt spune că oamenii ăia sunt într-o proporție dezarmantă complet dezinteresați de ceea ce se întâmplă în România, fiind de acum cetățeni spanioli, italieni, canadieni etc. Sigur, dreptul de a vota, precum și alte drepturi care decurg din cetățenia românească nu li-l poate lua nimeni, dar e imposibil să-i treci pe o listă electorală permanentă câtă vreme nu știi de unde să-i iei. Cine va dori să voteze, chiar și dacă are actele românești expirate, o va putea face oricând cu condiția să se prezinte în ziua votului la ambasada românească din țara de reședință.
Tabăra băsistă va duce probabil bătălia la un nivel juridic. Tabăra USL-istă o va rezolva practic. Le va cere adversarilor să identifice ei domiciliul stabil al „dispăruților” și să dea în scris că aceștia sunt vii și nevătămați.
Pur și simplu situația e fără ieșire pentru Băsescu. În clipa în care Ion Gigel are domiciliul în evidențele MAI în orașul X, dar el de fapt locuiește bine mersi la Castellon, atunci listele electorale din orașul X sunt viciate, drept pentru care trebuie curățate. Bineînțeles, se poate spune în contrapartidă că dreptul de a vota al lui Ion Gigel nu îl poate lua nimeni, dar la fel de bine se va putea spune că atâta vreme cât statul român nu mai știe nimic de Ion Gigel (ceea ce e perfect adevărat), atunci Ion Gigel trebuie să facă dovada că e viu pentru a putea fi băgat pe vreo listă electorală. Singura soluție pentru Băsescu e să realizeze o mobilizare masivă a românilor din diaspora stabiliți în străinătate pentru ca ei să se autodeclare vii și nevătămați pe la ambasadele din țările de reședință, în vederea luării în evidență pe listele electorale.
Ceea ce e SF. Gata! Corul bocitoarelor să tacă! Aveam dreptate să fiu optimist! :)
După estimările făcute pe baza cărților de identitate valide aflate în circulație numărul acestora cred că e undeva între 1,7 și 2 milioane - deci imens. Cam 10% din listele electorale. Suficient ca, prin tăierea lor de pe liste, cvorumul să fie îndeplinit cu vârf și îndesat.
Discuția se va purta numai la nivel juridic și Ovidiu argumentează foarte corect că nu e așa de simplu să le iei unor oameni dreptul la vot. Numai că aici sunt două chestii. În primul rând, nu le ia nimeni dreptul de vot dacă îi taie de pe o listă. În al doilea rând vorbim, din nou, de statul de drept și de starea de fapt. Starea de fapt spune că despre un număr însemnat de cetățeni născuți pe teritoriul său statul român de fapt nu mai are nici o informație (pentru că nu raportează nimic la fisc, nu sunt în evidențele CNAS, nu au făcut vreo achiziție auto în ultimii ani sau, pur și simplu, nu se află la adresa de domiciliu) iar domiciliul stabil al acestora e undeva în lume, numai acolo unde credea guvernul că se află, adică la ultima adresă declarată pe teritoriul României, nu. Tot starea de fapt spune că oamenii ăia sunt într-o proporție dezarmantă complet dezinteresați de ceea ce se întâmplă în România, fiind de acum cetățeni spanioli, italieni, canadieni etc. Sigur, dreptul de a vota, precum și alte drepturi care decurg din cetățenia românească nu li-l poate lua nimeni, dar e imposibil să-i treci pe o listă electorală permanentă câtă vreme nu știi de unde să-i iei. Cine va dori să voteze, chiar și dacă are actele românești expirate, o va putea face oricând cu condiția să se prezinte în ziua votului la ambasada românească din țara de reședință.
Tabăra băsistă va duce probabil bătălia la un nivel juridic. Tabăra USL-istă o va rezolva practic. Le va cere adversarilor să identifice ei domiciliul stabil al „dispăruților” și să dea în scris că aceștia sunt vii și nevătămați.
Pur și simplu situația e fără ieșire pentru Băsescu. În clipa în care Ion Gigel are domiciliul în evidențele MAI în orașul X, dar el de fapt locuiește bine mersi la Castellon, atunci listele electorale din orașul X sunt viciate, drept pentru care trebuie curățate. Bineînțeles, se poate spune în contrapartidă că dreptul de a vota al lui Ion Gigel nu îl poate lua nimeni, dar la fel de bine se va putea spune că atâta vreme cât statul român nu mai știe nimic de Ion Gigel (ceea ce e perfect adevărat), atunci Ion Gigel trebuie să facă dovada că e viu pentru a putea fi băgat pe vreo listă electorală. Singura soluție pentru Băsescu e să realizeze o mobilizare masivă a românilor din diaspora stabiliți în străinătate pentru ca ei să se autodeclare vii și nevătămați pe la ambasadele din țările de reședință, în vederea luării în evidență pe listele electorale.
Ceea ce e SF. Gata! Corul bocitoarelor să tacă! Aveam dreptate să fiu optimist! :)
2.8.12
Dragi băsiști! :)
Dragi băsiști!
Am înțeles de la președintele vostru că sunteți peste 10 milioane care ați stat în bancă la referendum. Drept pentru care, dacă tot sunteți așa de mulți, aveți timp, până pe 12 septembrie, să ieșiți în stradă și să cereți CCR încheierea acestui circ.
Hai cu egalarea!
Succesuri! :)))
Am înțeles de la președintele vostru că sunteți peste 10 milioane care ați stat în bancă la referendum. Drept pentru care, dacă tot sunteți așa de mulți, aveți timp, până pe 12 septembrie, să ieșiți în stradă și să cereți CCR încheierea acestui circ.
Hai cu egalarea!
Succesuri! :)))
1.8.12
Bărbierul lui Napoleon și membrii CCR
Îmi aduc aminte de o anecdotă care îl avea în centrul ei, dacă nu mă înșel, pe Napoleon. În timp ce era bărbierit de bărbierul său personal, Napoleon, care se luptase cu turcii, austriecii, prusacii, spaniolii și atâția alții, bătându-i măr, se zice că i-ar fi zis acestuia: „Băi nea Cutare, tu știi că ești mai tare decât Metternich, țarul Rusiei, etc.?” „De ce, Împărate?” „Pentru că pe toți ăștia i-am bătut pe câmpul de luptă, au asmuțit împotriva mea armate uriașe și nu au putut să mă bată. Tu, omul meu de încredere, poți să-mi iei gâtul cu o simplă mișcare greșită a briciului.”
Cam așa e și Băse acum cu judecătorii ăia numiți de el la CCR. Toată lumea zice că întrucât îi are sigur la mână cu dosare, cu plagiate, cu aia, cu ailaltă, atunci, dacă nu votează cum trebuie în ședința (sau ședințele) astea privitoare la referendum, sigur or s-o pățească ... ies dosarele, îi ia ... viitura, nu știu, li se scufundă corăbiile.
Însă toată lumea pare să facă abstracție de faptul că fiecare judecător prezumtiv pro-Băsescu e, în felul său, în rolul bărbierului lui Napoleon. Dacă unul singur dintre ei îl trădează pe Băsescu, și judecătorii USL se țin tare pe poziție, atunci Băsescu e cvasi-demis. CCR nu va putea lua niciodată o decizie clară de invalidare a referendumului, drept pentru care nu se poate ajunge decât fie la o decizie de validare, fie la una alternativă, dar nu la invalidare. Iar judecătorilor - printre care va fi și „bărbierul” - nu are ce să li se întâmple. Pe de o parte au imunitate, pe de altă parte stăpânul dosarelor va fi fost ... demis.
Grea decizie!... Simplul fapt că deja CCR a anunțat că decizia se va lua mâine după ce au avut o zi întreagă la dispoziție azi arată că e greu, foarte greu, de luat o decizie. Știu că zilele astea s-au făcut fel de fel de calcule, au apărut antenele cu liste paralele, lista INS, lista CNAS, care - e drept - arată că nu mai suntem demult 18 milioane de votanți (nici măcar dacă se iau în calcul emigranții). Realitatea e că împotriva lui Băsescu s-a votat masiv și PDL cu Noua Republică au acționat fățiș împotriva legii partidelor îndemnând oamenii să boicoteze scrutinul (confirmând ceea ce scriam aici, și anume că ar trebui scoase în afara legii sau, cel puțin, serios avertizate). Dar argumentele cu oamenii de pe liste sunt și nu prea sunt valabile. Este în mod evident vina, prostia USL că au acceptat condiția cu cvorumul și că au acceptat listele măsluite și umflate pe care PDL, atunci când se afla la guvernare, le pregătise pentru a putea fura în voie 1-2 milioane de voturi fără să bată la ochi. Deci e anormal să vii acum, după ce ai acceptat inițial condițiile de desfășurare, să te plângi că numărul votanților nu e real. Însă ceea ce e cu adevărat strigător la cer, și ceea ce ar putea salva votul a 8,5 milioane de români, este boicotul manifest și ilegal al PDL. Dacă PDL se mulțumea să boicoteze doar pe canale informale, dar să se abțină de la vreo poziție publică în acest sens, nu li se putea reproșa nimic. Însă PDL a făcut greșeala, în Comitetul Director, să adopte boicotul ca strategie de campanie. Altfel zis, au lăsat urme, amprente. E de domeniul evidenței că nu s-a atins cvorumul nu din cauză că nu s-ar fi găsit suficientă lume interesată de acest referendum, ci pur și simplu fiindcă una din părți a trișat și a încălcat legea.
Având în vedere și proporția masivă a votului anti-Băsescu, e de înțeles, omenește vorbind, că membrii CCR nu se pot pune de acord asupra unei decizii. Dacă vor invalida referendumul, vor avea pe conștiință lăsarea României pradă unui mod banditesc și șmecheresc de a face politică și a înțelege democrația. Nu mă îndoiesc că Băsescu are măcar unul, doi asistenți docili în CCR pe care îi doare fix la bască de soarta democrației. Rămâne însă de văzut dacă are șase. Niciodată soarta națiunii nu a depins de decizia unui număr atât de mic de oameni!
Că lucrurile sunt greu de descâlcit stă dovadă și ușurința cu care CCR a invalidat în urmă cu 5 ani referendumul precedent. Pe data de 23 mai 2007 CCR deja rezolvase toate contestațiile (PRM depusese 3 contestații), constatase invalidarea referendumului, trimisese decizia la Monitorul Oficial și decizia apăruse în Monitorul Oficial. Totul într-o singură zi - de fapt în câteva ore. Indiferent de ceea ce vor gândi sau visa judecătorii în noaptea aceasta, indiferent dacă se vor găsi șase trădători de țară printre membrii CCR, Băsescu începe să guste din gustul amar al unei „victorii” cu 7,5 milioane de pumni în cap. Pentru el și pentru camarila din jurul său nimic nu va mai fi la fel ca înainte de 29 iulie.
Cam așa e și Băse acum cu judecătorii ăia numiți de el la CCR. Toată lumea zice că întrucât îi are sigur la mână cu dosare, cu plagiate, cu aia, cu ailaltă, atunci, dacă nu votează cum trebuie în ședința (sau ședințele) astea privitoare la referendum, sigur or s-o pățească ... ies dosarele, îi ia ... viitura, nu știu, li se scufundă corăbiile.
Însă toată lumea pare să facă abstracție de faptul că fiecare judecător prezumtiv pro-Băsescu e, în felul său, în rolul bărbierului lui Napoleon. Dacă unul singur dintre ei îl trădează pe Băsescu, și judecătorii USL se țin tare pe poziție, atunci Băsescu e cvasi-demis. CCR nu va putea lua niciodată o decizie clară de invalidare a referendumului, drept pentru care nu se poate ajunge decât fie la o decizie de validare, fie la una alternativă, dar nu la invalidare. Iar judecătorilor - printre care va fi și „bărbierul” - nu are ce să li se întâmple. Pe de o parte au imunitate, pe de altă parte stăpânul dosarelor va fi fost ... demis.
Grea decizie!... Simplul fapt că deja CCR a anunțat că decizia se va lua mâine după ce au avut o zi întreagă la dispoziție azi arată că e greu, foarte greu, de luat o decizie. Știu că zilele astea s-au făcut fel de fel de calcule, au apărut antenele cu liste paralele, lista INS, lista CNAS, care - e drept - arată că nu mai suntem demult 18 milioane de votanți (nici măcar dacă se iau în calcul emigranții). Realitatea e că împotriva lui Băsescu s-a votat masiv și PDL cu Noua Republică au acționat fățiș împotriva legii partidelor îndemnând oamenii să boicoteze scrutinul (confirmând ceea ce scriam aici, și anume că ar trebui scoase în afara legii sau, cel puțin, serios avertizate). Dar argumentele cu oamenii de pe liste sunt și nu prea sunt valabile. Este în mod evident vina, prostia USL că au acceptat condiția cu cvorumul și că au acceptat listele măsluite și umflate pe care PDL, atunci când se afla la guvernare, le pregătise pentru a putea fura în voie 1-2 milioane de voturi fără să bată la ochi. Deci e anormal să vii acum, după ce ai acceptat inițial condițiile de desfășurare, să te plângi că numărul votanților nu e real. Însă ceea ce e cu adevărat strigător la cer, și ceea ce ar putea salva votul a 8,5 milioane de români, este boicotul manifest și ilegal al PDL. Dacă PDL se mulțumea să boicoteze doar pe canale informale, dar să se abțină de la vreo poziție publică în acest sens, nu li se putea reproșa nimic. Însă PDL a făcut greșeala, în Comitetul Director, să adopte boicotul ca strategie de campanie. Altfel zis, au lăsat urme, amprente. E de domeniul evidenței că nu s-a atins cvorumul nu din cauză că nu s-ar fi găsit suficientă lume interesată de acest referendum, ci pur și simplu fiindcă una din părți a trișat și a încălcat legea.
Având în vedere și proporția masivă a votului anti-Băsescu, e de înțeles, omenește vorbind, că membrii CCR nu se pot pune de acord asupra unei decizii. Dacă vor invalida referendumul, vor avea pe conștiință lăsarea României pradă unui mod banditesc și șmecheresc de a face politică și a înțelege democrația. Nu mă îndoiesc că Băsescu are măcar unul, doi asistenți docili în CCR pe care îi doare fix la bască de soarta democrației. Rămâne însă de văzut dacă are șase. Niciodată soarta națiunii nu a depins de decizia unui număr atât de mic de oameni!
Că lucrurile sunt greu de descâlcit stă dovadă și ușurința cu care CCR a invalidat în urmă cu 5 ani referendumul precedent. Pe data de 23 mai 2007 CCR deja rezolvase toate contestațiile (PRM depusese 3 contestații), constatase invalidarea referendumului, trimisese decizia la Monitorul Oficial și decizia apăruse în Monitorul Oficial. Totul într-o singură zi - de fapt în câteva ore. Indiferent de ceea ce vor gândi sau visa judecătorii în noaptea aceasta, indiferent dacă se vor găsi șase trădători de țară printre membrii CCR, Băsescu începe să guste din gustul amar al unei „victorii” cu 7,5 milioane de pumni în cap. Pentru el și pentru camarila din jurul său nimic nu va mai fi la fel ca înainte de 29 iulie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)