Nokia pleacă din România şi închide fabrica de la Jucu. În loc de 15.000 de locuri de muncă, cum ni se promitea în urmă cu 3 ani, atunci când Nokia a fost ajutată de imbecilii din conducerea statului român şi de imbecilii din administraţia locală a judeţului Cluj cu capitaluri importante să-şi relocheze producţia de la Bochum la Jucu, în loc de 15.000 de locuri de muncă am avut, aşadar, abia vreo 2.000 pentru 3 ani. Şi gata!
În schimb, firmele româneşti au avut parte în toată această perioadă de:
- impozit forfetar;
- controale şi supracontroale ale fiscului;
- blocaj financiar din partea statului (arieratele);
- schimbări permanente şi năucitoare ale Codului Fiscal.
Dacă un investitor român ar fi cerut facilităţile pe care le-au cerut (şi li s-a şi dat) Nokia, Ford, Renault, OTE etc. i s-ar fi râs în nas. De asemenea, dacă ar fi propus cineva ca statul să investească direct zecile de milioane în firme şi fabrici româneşti, s-ar fi trezit o mulţime de cretini să urle că ăsta e "socialism" - de parcă socialismul, dacă ţine de foame, ar fi ceva rău.
20 de ani s-au dus pe apa sâmbetei, practic acest eveniment reprezintă falimentul politicilor naţionale de dezvoltare pe model neoliberal începute de Petre Roman şi continuate neîntrerupt de toate guvernele de până acum. Investiţii importante ale statului s-au dus pe apa sâmbetei. Este falimentul neoliberalismului în România. De acum încolo politicienii vor trebui să-şi concedieze consilierii care mai sunt cu Milton Friedman la subraţ, şi să-şi ia alţii. Deşi mult mai sănătos ar fi să-i concediem noi pe ei.
Aceste capitaluri străine nu vin aici ca să stea. Ele vin pentru că, temporar, îndeplinim nişte condiţii de profitablitate. Acum aţi înţeles, idioţilor? Boc, ai înţeles, sau îţi trebuie un desen?!
29.9.11
28.9.11
Nu e vorba de nici o criză, Neamțule
Am apucat să vizionez aseară, că tot aveam teveul deschis după ce mă uitasem la Oțelul-Benfica, o parte dintr-o discuție dintre Mareanlupeaevz și Mihail Neamțu.
Spume peste spume că criza, că mișcare nouă, că oameni neînregimentați politic, că scârba multora față de pesedepenelepedele, că egzistă susținere la foști consilieri prezidențiali, oameni importanți (care? care?... cereau insistent detalii Mareanlupeaevz, tot ei răspunzând: Lăzăroiu...) șamd.
Aflu acum că indivizii ăștia, din rândul cărora face parte și celebrul necrofag Bleen, ăla care vroia să adune sinucigașii cu fărașul, ar avea și un manifest: Crez politic: O Nouă Republică.
Băi băieți.
Voi puțiți a legionarism de la o poștă. Neamțule, cu mutra aia de copil întârziat și silitor, cu ochelăreii ăia de tocilar, puți a legionarism de la o poștă. Nu ai nevoie de cămașă de verde, e suficient să deschizi gura.
Mesianismul este tipic mișcărilor extremiste. Manifestul vostru e mesianic. E o porcărie. Nu avem nevoie de „o nouă republică”, e suficientă asta pe care o avem - atâta doar că trebuie să ne purtăm frumos și civilizat cu ea. Noi, cetățenii.
Nu e nevoie de un nou partid, avem suficiente partide în România (mai puțin un partid comunist, dar chiar și așa - există mișcări comuniste!). Trebuie doar să reformăm partidele existente. Pentru asta, trebuie să ne mișcăm curul și să intrăm fiecare în ce partid ne regăsim, și să începem să le reformăm de acolo. Trebuie să votăm conștient, trebuie să facem politică în micro-universul nostru, al fiecăruia, să ne convingem rudele să nu mai voteze cu găleata, să nu mai voteze populiști, să nu mai voteze „contra”, să creadă în ceva. Dacă fiecare are grijă de micul său microcosmos așa cum are grijă de grădina din fața casei, România va fi mai frumoasă.
Imitatio Christi. Acesta e răspunsul, băi, creștinilor care vă pretindeți creștini că nu-l mai scoateți pe „Dumnezeu” din gură nici când vă spălați pe dinți. Să trăim, să vorbim, să ne comportăm așa cum ar vrea să trăiască, să vorbească, să se comporte toți cei pe care-i iubim, și România va deveni mai bună. Să iubim și să ne sacrificăm pentru ceilalți așa cum am vrea să ne iubească și să se sacrifice pentru noi ceilalți. Nu de o nouă aventură politică avem nevoie, ci de aceeași veche aventură, dar s-o facem curat, creștinește, cinstit față de noi înșine și aproapele nostru.
Mai puțină pasiune (individualism, egoism) și mai multă com-pasiune (iubire), ăsta e răspunsul creștin. Care vă pretindeți creștini...
Băi băieți, nu trăim nici o criză. „Pentru ca răul să triumfe în vremuri de criză bla bla bla, bla bla bla...”
Bleah.
320 de euro. Să repetăm împreună: trei sute douăzeci de euro. E-U-RO. Într-o țară în care salariul mediu e de 320 de euro, ceea ce e numiți voi „criză” e viață. Obișnuiți-vă naibii cu gândul asta. Așa va fi multă vreme de acum încolo, câtă vreme salariul mediu va continua să stea în zona lui 320 de euro. Încetați cu prostia asta, cu „criza”. Gata, petrecerea s-a încheiat! S-a stins lumina! Robinetul cu capitaluri ieftine din preajma intrării în NATO și UE a secat! E dimineață! Hai, la muncă, nu la întins mâna ca să mai pipăiți ceva pe sub fusta lui Albă ca Zăpada!
Băi Neamțule, se bucura inima în mine, băi, făcea tumbe la mine în chiept, că parcă-l auzeam pe Căpitanu' vitriolând împotriva „presei din Sărindar”, băi, când citeam ce zici tu în manifestul tău: „Sunt milioane de cetăţeni care ştiu că România nu e o cauză pierdută. Ei desfid impostura televiziunilor şi cinismul politicienilor care seamănă doar zgomot, intrigi, ură sau descurajare.” Așa e taică, teveurile din Sărindar și cu puliticienii vânduți care își rânjesc fasolea pe teveurile astea e dujmanii țării care ieste.
Dacă voi sunteți Mișcarea Populară a lu' Albă ca Zăpada, nu e de mirare că Gigi Becali vrea să urce în trenul vostru.
Spume peste spume că criza, că mișcare nouă, că oameni neînregimentați politic, că scârba multora față de pesedepenelepedele, că egzistă susținere la foști consilieri prezidențiali, oameni importanți (care? care?... cereau insistent detalii Mareanlupeaevz, tot ei răspunzând: Lăzăroiu...) șamd.
Aflu acum că indivizii ăștia, din rândul cărora face parte și celebrul necrofag Bleen, ăla care vroia să adune sinucigașii cu fărașul, ar avea și un manifest: Crez politic: O Nouă Republică.
Băi băieți.
Voi puțiți a legionarism de la o poștă. Neamțule, cu mutra aia de copil întârziat și silitor, cu ochelăreii ăia de tocilar, puți a legionarism de la o poștă. Nu ai nevoie de cămașă de verde, e suficient să deschizi gura.
Mesianismul este tipic mișcărilor extremiste. Manifestul vostru e mesianic. E o porcărie. Nu avem nevoie de „o nouă republică”, e suficientă asta pe care o avem - atâta doar că trebuie să ne purtăm frumos și civilizat cu ea. Noi, cetățenii.
Nu e nevoie de un nou partid, avem suficiente partide în România (mai puțin un partid comunist, dar chiar și așa - există mișcări comuniste!). Trebuie doar să reformăm partidele existente. Pentru asta, trebuie să ne mișcăm curul și să intrăm fiecare în ce partid ne regăsim, și să începem să le reformăm de acolo. Trebuie să votăm conștient, trebuie să facem politică în micro-universul nostru, al fiecăruia, să ne convingem rudele să nu mai voteze cu găleata, să nu mai voteze populiști, să nu mai voteze „contra”, să creadă în ceva. Dacă fiecare are grijă de micul său microcosmos așa cum are grijă de grădina din fața casei, România va fi mai frumoasă.
Imitatio Christi. Acesta e răspunsul, băi, creștinilor care vă pretindeți creștini că nu-l mai scoateți pe „Dumnezeu” din gură nici când vă spălați pe dinți. Să trăim, să vorbim, să ne comportăm așa cum ar vrea să trăiască, să vorbească, să se comporte toți cei pe care-i iubim, și România va deveni mai bună. Să iubim și să ne sacrificăm pentru ceilalți așa cum am vrea să ne iubească și să se sacrifice pentru noi ceilalți. Nu de o nouă aventură politică avem nevoie, ci de aceeași veche aventură, dar s-o facem curat, creștinește, cinstit față de noi înșine și aproapele nostru.
Mai puțină pasiune (individualism, egoism) și mai multă com-pasiune (iubire), ăsta e răspunsul creștin. Care vă pretindeți creștini...
Băi băieți, nu trăim nici o criză. „Pentru ca răul să triumfe în vremuri de criză bla bla bla, bla bla bla...”
Bleah.
320 de euro. Să repetăm împreună: trei sute douăzeci de euro. E-U-RO. Într-o țară în care salariul mediu e de 320 de euro, ceea ce e numiți voi „criză” e viață. Obișnuiți-vă naibii cu gândul asta. Așa va fi multă vreme de acum încolo, câtă vreme salariul mediu va continua să stea în zona lui 320 de euro. Încetați cu prostia asta, cu „criza”. Gata, petrecerea s-a încheiat! S-a stins lumina! Robinetul cu capitaluri ieftine din preajma intrării în NATO și UE a secat! E dimineață! Hai, la muncă, nu la întins mâna ca să mai pipăiți ceva pe sub fusta lui Albă ca Zăpada!
Băi Neamțule, se bucura inima în mine, băi, făcea tumbe la mine în chiept, că parcă-l auzeam pe Căpitanu' vitriolând împotriva „presei din Sărindar”, băi, când citeam ce zici tu în manifestul tău: „Sunt milioane de cetăţeni care ştiu că România nu e o cauză pierdută. Ei desfid impostura televiziunilor şi cinismul politicienilor care seamănă doar zgomot, intrigi, ură sau descurajare.” Așa e taică, teveurile din Sărindar și cu puliticienii vânduți care își rânjesc fasolea pe teveurile astea e dujmanii țării care ieste.
Dacă voi sunteți Mișcarea Populară a lu' Albă ca Zăpada, nu e de mirare că Gigi Becali vrea să urce în trenul vostru.
27.9.11
Dacă nu au nimic de ascuns, RMGC ar trebui să accepte reducerea nivelului de cianură din lacul de acumulare
Ministrul Borbely, care pare să fi rămas ultima redută defensivă în fața RMGC, le-a întins acestora o momeală pe care am impresia că RMGC a înghițit-o cu tot cu cârlig.
Conform Hotnews (care citează Mediafax, care citează o știre AFP), ministrul le-a sugerat că ar fi bine ca RMGC să coboare concentrațiile de cianuri din lacul de acumulare de la 5 miligrame pe litru, la 3. Și care a fost răspunsul companiei? Păi, răspunsul companiei a fost acela că treaba, mda, se poate face, dar i-ar costa pe ei pe investitori, câteva zeci de milioane de dolari în plus:
Nu știu cum li se pare altora, dar eu cred că reticența asta în a investi cele „câteva zeci de milioane de dolari” confirmă ceea ce ziceam în urmă cu un an: băieții ăștia n-au de gând să ecologizeze nimic după ce termină jaful. Vor lăsa în urma lor un prăpăd generalizat, și primii care o știu sunt ei înșiși. Pentru că treaba asta face parte, cu siguranță, din planul inițial. Vii într-o țară bananieră, le iei la proști bananele și după aia le dai cu flit. Că ei oricum sunt bananieri.
Nu de alta, dar mă gândesc și eu ca omul prost: păi dacă tu faci acum un iaz de decantare cu apă curată, nu e logic ca și costurile ulterioare ale ecologizării să fie mai mici? Niscaiva panseluțe, niscaiva brăduți, câțiva peștișori, și gata ecologizarea. Pentru că totul e deja curat. E drept că investești acum câteva zeci de milioane de dolari, dar n-o să mai fie nevoie să cheltui o sumă mare la final, pe procedura de ecologizare. Practic, dacă investești acum într-o tehnologie verde, nu faci decât să iei banii dintr-un buzunar și să-i bagi în altul. Tu, RMGC, nu pierzi nimic - că oricum „trebuie” să faci ecologizare!
În loc de asta, reprezentanții RMGC se declară speriați de perspectiva investiției în îmbunătățirea tehnologiei, își dau ochii peste cap și sunt atacați cu palpitații. Păi s-avem pardon dragilor, dar eu cred că dacă voi nu aveți de gând să lăsați un Bhopal în urma voastră, altfel zis să NU mai investiți cele câteva zeci de milioane în ecologizare - fie ea ante- sau post-factum -, nici nu ați mai avea atâtea palpitații.
Conform Hotnews (care citează Mediafax, care citează o știre AFP), ministrul le-a sugerat că ar fi bine ca RMGC să coboare concentrațiile de cianuri din lacul de acumulare de la 5 miligrame pe litru, la 3. Și care a fost răspunsul companiei? Păi, răspunsul companiei a fost acela că treaba, mda, se poate face, dar i-ar costa pe ei pe investitori, câteva zeci de milioane de dolari în plus:
„After the ministry's requests, we discussed with our experts and we analyzed the possibility to reduce the cyanide content in the tailings rejected in the pond to a maximum of 3 mg/litre. Of course, this implies significant costs”, Avram said.Apropo, din interviul AFP mai rezultă și că exploatarea ar produce o concentrație de 5-7 mg / l, nicidecum de maxim 5, cum rezultă din traducerea Mediafax.
„We are talking about several dozen million dollars”, he added, stressing that these were early estimates.
Nu știu cum li se pare altora, dar eu cred că reticența asta în a investi cele „câteva zeci de milioane de dolari” confirmă ceea ce ziceam în urmă cu un an: băieții ăștia n-au de gând să ecologizeze nimic după ce termină jaful. Vor lăsa în urma lor un prăpăd generalizat, și primii care o știu sunt ei înșiși. Pentru că treaba asta face parte, cu siguranță, din planul inițial. Vii într-o țară bananieră, le iei la proști bananele și după aia le dai cu flit. Că ei oricum sunt bananieri.
Nu de alta, dar mă gândesc și eu ca omul prost: păi dacă tu faci acum un iaz de decantare cu apă curată, nu e logic ca și costurile ulterioare ale ecologizării să fie mai mici? Niscaiva panseluțe, niscaiva brăduți, câțiva peștișori, și gata ecologizarea. Pentru că totul e deja curat. E drept că investești acum câteva zeci de milioane de dolari, dar n-o să mai fie nevoie să cheltui o sumă mare la final, pe procedura de ecologizare. Practic, dacă investești acum într-o tehnologie verde, nu faci decât să iei banii dintr-un buzunar și să-i bagi în altul. Tu, RMGC, nu pierzi nimic - că oricum „trebuie” să faci ecologizare!
În loc de asta, reprezentanții RMGC se declară speriați de perspectiva investiției în îmbunătățirea tehnologiei, își dau ochii peste cap și sunt atacați cu palpitații. Păi s-avem pardon dragilor, dar eu cred că dacă voi nu aveți de gând să lăsați un Bhopal în urma voastră, altfel zis să NU mai investiți cele câteva zeci de milioane în ecologizare - fie ea ante- sau post-factum -, nici nu ați mai avea atâtea palpitații.
26.9.11
„Testul banilor pentru identificarea răspândacilor”
Venerabilul DP Aligică a mai comis un text pe platforma Contributors în care și-a reluat anumite idei libertariano-randiene-teapartiste pe care le tot repetă de ceva vreme în spațiul public românesc ca un disc stricat, prilej cu care un anume comentator „mariusip” îi dă o replică savuroasă, pe care nu mă pot abține să nu o redau aici, fiindcă e memorabilă (pe alocuri am inserat comentariile mele):
„Testul banului pentru identificarea raspandacilor
In principiu, o platforma precum Contributors este utila in lansarea unor idei, in incurajarea dialogului intre purtatorii/generatorii de idei si cei din “sala”. Din pacate, atunci cand in randul purtatorilor de idei se strecoara raspandaci (na, propagandisti) se perverteste intreg sensul unei asemenea platforme.
Exista insa un test foarte simplu care permite separarea graului de neghina. Anglofonii zic asa: “follow the money”. Ca sa vezi daca ai de-a face cu un ganditor (adica o persoana care are capacitatea sa construiasca idei in care crede si sa le supuna spre analiza si altora) sau din contra, cu un propagandist (adica o persoana care are capacitatea sa impacheteze idei gata construite intr-o forma mai mult sau mai putin personala si care e platit sa le raspandeasca) trebuie sa gasesti raspunsul la urmatoarea intrebare: ce se va intampla cu veniturile preopinentului daca s-ar lasa covins la un moment dat de opusul ideilor sale, datorita soliditatii unor argumente? In cazul domnului Aligica, chestiunea sta cam asa: daca intr-o buna zi dansul ar crede ca problemele sistemului financiar global nu sunt cauzate de politicile de “stanga” din Europa ci de altceva (de exemplu de lipsa de reglementare si de control asupra capitalului speculativ international) si ar enunta in mod public o astfel de parere, oops, veniturile dansului ar fi in pericol (verificati care este legatura dintre dl. Aligica si Hudson Institute, cu ce se ocupa acest think-tank si care sunt finantatorii lui Hudson Institute, ca sa ma intelegeti ce spun) [Hudson Institute, actualmente în Washington, este una dintre principalele pepiniere de lideri de opinie conservator-reacționari, promovând prin publicațiile și cercetătorii sponsorizați subiecte ca, de exemplu, non-încălzirea globală și utilitatea semințelor modificate genetic, n.m.]. Ca atare, atentie va rog: opinia foarte transanta cu care se deschide articolul de fata publicat de dl. Aligica [Fraza la care se face referire sună așa: „Dupa zeci de ani de retorica iresponsabila si propaganda de stanga, s-a ajuns in sfarsit ca peste tot in lumea civilizata sa se puna public si vizibil pe tapet marea problema a “statului social” si a abuzurilor institutionalizate la care este supus platitorul de impozite si banul sau.”, n.m.] nu este de fapt o opinie, ci este linia oficiala a propagandei pe care este platit sa o disemineze (s.m.). Ce sens are atunci sa citesti mai departe ce scrie domnul Aligica, eventual chiar sa polemizezi cu el. E ca si cum ai incerca sa ai un dialog cu un robot telefonic (s.m.).
Cat timp ideile unui om sunt legate de portofelul sau, ele nu au nicio valoare pentru cei din jurul sau. Nici nu stiu daca mai pot fi numite idei.”
E interesant că Aligică își ia banii (și) de la Hudson Institute, eu credeam că nu are treabă decât cu George Mason University (de fapt Mercatus Center), așa cum este prezentat pe Contributors.ro. George Mason University este universitatea „de casă” a republicanilor. Curioșii se pot uita pe Wikipedia la numele de politicieni care au absolvit de-a lungul timpului GMU pentru a-și face o părere despre apele ideologice în care se scaldă această universitate și institutul pe care îl patronează (nu zic, Doamne-ferește, că nu e o universitate de calitate, la care nu se face muncă științifică de calitate, zic doar că în chestiuni politice are o orientare și o misiune clară).
În altă ordine de idei, legat de acest „nou partid” pe care toți acești lătrăi plătiți îl visează, părerea mea e că nu se va face niciodată sau, dacă se va face, va eșua lamentabil. Până la urmă ca să faci un partid, nu e greu. Iată rețeta mea: aș vorbi cu un prieten care are un magazin virtual cu cel puțin 10.000 de înscriși, iau de acolo nume, prenume, adresă, CNP, le trec într-un tabel, inventez semnături, și gata. Dar ce faci mai departe? Cum îl finanțezi? Cum îl finanțezi ca să ia 5% din voturi, în condițiile în care PDL-ul „a ridicat ștacheta” la un nivel așa de înalt în ultimii ani (vezi cazul recent de la Neamț, cu Pinalti) încât oricine va dori să concureze cu succes în alegeri va trebui fie să aibă o notorietate uriașă, fie să aibă niște buzunare adânci ca Groapa Marianelor?!
Chiar și Băsescu se află în această dilemă, că altfel sigur o punea pe fiică-sa nu doar să înregistreze numele la OSIM, ci și partidul la tribunal. Să presupunem că îl vor lua pe Lăzăroiu, îi vor face repede o operație estetică pentru a-i schimba fața aia de psihopat, îi vor înființa un partid și îl vor lansa la apă. Cine o să-l voteze? Cei 100 de rătăciți care comentează pozitiv pe blogary.ro, pe articolele lui Aligică și pe cele ale lui Ștefan Vlaston? Bun, să zicem că PDL-ul își va rupe din finanțe și îl va împrumuta cu bani (cum au făcut cu EBA), ca să creeze diversiunea și să-l facă să intre în parlament, urmând ca după aceea să se reunească ambele partide sub aceeași pălărie. Păi câți bani va trebui să-și rupă de la gură PDL-ul ca să intre în parlament Albă ca Zăpadă?! Mai degrabă, riscul cel mare va fi ca Albă ca Zăpada să nu scoată mai mult de 1-2% iar ei, PDL-ul, să piardă câteva procente care ar putea fi esențiale, ținând cont de rahatul în care se află acum. Și pe care, cu fiecare zi ce trece, au tot mai puțin timp la dispoziție să-l facă să miroasă frumos!
În concluzie, degeaba scheaună și dau de pământ cu cozile lor virtuale micii dulăi propagandiști, întrebându-se de ce nu se înființează odată partidul lui pește prăjit și „care e problema”. Păi, problema e că ar trebui să înțeleagă că Hudson Institute și alte think-tankuri de-astea pe lângă care s-au aciuat și ei ca tot maidane... pardon, intelectualul cinstit, îi finanțează ca să latre, nu ca să muște. Când Hudson Institute o da și vreo 50 de milioane de dolari pentru înființarea și dezvoltarea unui partid politic în România, ceea ce se va întâmpla Sf. Așteaptă, adică la Paștele Cailor, mai stăm de vorbă. Până atunci le sugerăm micilor lătrăi să facă o încercare de integrare (nu în absolut!) cu asemănătorul-ca-denumire Partid al Poporului al lui DD-OTV, unde se vor putea regăsi cu alți „băsescianiști” de vârf, precum Florin Salam, Prințesa Ardealului, Ionică Ghicitorul, Magda lui Tolea, etc. etc. etc. Nu ne îndoim că se vor simți foarte bine în tovărășia acestor ilustre personaje și vor putea găsi și o tribună media de la care să-și exprime la un nivel adecvat teoriile personale privind reformarea României.
„Testul banului pentru identificarea raspandacilor
In principiu, o platforma precum Contributors este utila in lansarea unor idei, in incurajarea dialogului intre purtatorii/generatorii de idei si cei din “sala”. Din pacate, atunci cand in randul purtatorilor de idei se strecoara raspandaci (na, propagandisti) se perverteste intreg sensul unei asemenea platforme.
Exista insa un test foarte simplu care permite separarea graului de neghina. Anglofonii zic asa: “follow the money”. Ca sa vezi daca ai de-a face cu un ganditor (adica o persoana care are capacitatea sa construiasca idei in care crede si sa le supuna spre analiza si altora) sau din contra, cu un propagandist (adica o persoana care are capacitatea sa impacheteze idei gata construite intr-o forma mai mult sau mai putin personala si care e platit sa le raspandeasca) trebuie sa gasesti raspunsul la urmatoarea intrebare: ce se va intampla cu veniturile preopinentului daca s-ar lasa covins la un moment dat de opusul ideilor sale, datorita soliditatii unor argumente? In cazul domnului Aligica, chestiunea sta cam asa: daca intr-o buna zi dansul ar crede ca problemele sistemului financiar global nu sunt cauzate de politicile de “stanga” din Europa ci de altceva (de exemplu de lipsa de reglementare si de control asupra capitalului speculativ international) si ar enunta in mod public o astfel de parere, oops, veniturile dansului ar fi in pericol (verificati care este legatura dintre dl. Aligica si Hudson Institute, cu ce se ocupa acest think-tank si care sunt finantatorii lui Hudson Institute, ca sa ma intelegeti ce spun) [Hudson Institute, actualmente în Washington, este una dintre principalele pepiniere de lideri de opinie conservator-reacționari, promovând prin publicațiile și cercetătorii sponsorizați subiecte ca, de exemplu, non-încălzirea globală și utilitatea semințelor modificate genetic, n.m.]. Ca atare, atentie va rog: opinia foarte transanta cu care se deschide articolul de fata publicat de dl. Aligica [Fraza la care se face referire sună așa: „Dupa zeci de ani de retorica iresponsabila si propaganda de stanga, s-a ajuns in sfarsit ca peste tot in lumea civilizata sa se puna public si vizibil pe tapet marea problema a “statului social” si a abuzurilor institutionalizate la care este supus platitorul de impozite si banul sau.”, n.m.] nu este de fapt o opinie, ci este linia oficiala a propagandei pe care este platit sa o disemineze (s.m.). Ce sens are atunci sa citesti mai departe ce scrie domnul Aligica, eventual chiar sa polemizezi cu el. E ca si cum ai incerca sa ai un dialog cu un robot telefonic (s.m.).
Cat timp ideile unui om sunt legate de portofelul sau, ele nu au nicio valoare pentru cei din jurul sau. Nici nu stiu daca mai pot fi numite idei.”
E interesant că Aligică își ia banii (și) de la Hudson Institute, eu credeam că nu are treabă decât cu George Mason University (de fapt Mercatus Center), așa cum este prezentat pe Contributors.ro. George Mason University este universitatea „de casă” a republicanilor. Curioșii se pot uita pe Wikipedia la numele de politicieni care au absolvit de-a lungul timpului GMU pentru a-și face o părere despre apele ideologice în care se scaldă această universitate și institutul pe care îl patronează (nu zic, Doamne-ferește, că nu e o universitate de calitate, la care nu se face muncă științifică de calitate, zic doar că în chestiuni politice are o orientare și o misiune clară).
În altă ordine de idei, legat de acest „nou partid” pe care toți acești lătrăi plătiți îl visează, părerea mea e că nu se va face niciodată sau, dacă se va face, va eșua lamentabil. Până la urmă ca să faci un partid, nu e greu. Iată rețeta mea: aș vorbi cu un prieten care are un magazin virtual cu cel puțin 10.000 de înscriși, iau de acolo nume, prenume, adresă, CNP, le trec într-un tabel, inventez semnături, și gata. Dar ce faci mai departe? Cum îl finanțezi? Cum îl finanțezi ca să ia 5% din voturi, în condițiile în care PDL-ul „a ridicat ștacheta” la un nivel așa de înalt în ultimii ani (vezi cazul recent de la Neamț, cu Pinalti) încât oricine va dori să concureze cu succes în alegeri va trebui fie să aibă o notorietate uriașă, fie să aibă niște buzunare adânci ca Groapa Marianelor?!
Chiar și Băsescu se află în această dilemă, că altfel sigur o punea pe fiică-sa nu doar să înregistreze numele la OSIM, ci și partidul la tribunal. Să presupunem că îl vor lua pe Lăzăroiu, îi vor face repede o operație estetică pentru a-i schimba fața aia de psihopat, îi vor înființa un partid și îl vor lansa la apă. Cine o să-l voteze? Cei 100 de rătăciți care comentează pozitiv pe blogary.ro, pe articolele lui Aligică și pe cele ale lui Ștefan Vlaston? Bun, să zicem că PDL-ul își va rupe din finanțe și îl va împrumuta cu bani (cum au făcut cu EBA), ca să creeze diversiunea și să-l facă să intre în parlament, urmând ca după aceea să se reunească ambele partide sub aceeași pălărie. Păi câți bani va trebui să-și rupă de la gură PDL-ul ca să intre în parlament Albă ca Zăpadă?! Mai degrabă, riscul cel mare va fi ca Albă ca Zăpada să nu scoată mai mult de 1-2% iar ei, PDL-ul, să piardă câteva procente care ar putea fi esențiale, ținând cont de rahatul în care se află acum. Și pe care, cu fiecare zi ce trece, au tot mai puțin timp la dispoziție să-l facă să miroasă frumos!
În concluzie, degeaba scheaună și dau de pământ cu cozile lor virtuale micii dulăi propagandiști, întrebându-se de ce nu se înființează odată partidul lui pește prăjit și „care e problema”. Păi, problema e că ar trebui să înțeleagă că Hudson Institute și alte think-tankuri de-astea pe lângă care s-au aciuat și ei ca tot maidane... pardon, intelectualul cinstit, îi finanțează ca să latre, nu ca să muște. Când Hudson Institute o da și vreo 50 de milioane de dolari pentru înființarea și dezvoltarea unui partid politic în România, ceea ce se va întâmpla Sf. Așteaptă, adică la Paștele Cailor, mai stăm de vorbă. Până atunci le sugerăm micilor lătrăi să facă o încercare de integrare (nu în absolut!) cu asemănătorul-ca-denumire Partid al Poporului al lui DD-OTV, unde se vor putea regăsi cu alți „băsescianiști” de vârf, precum Florin Salam, Prințesa Ardealului, Ionică Ghicitorul, Magda lui Tolea, etc. etc. etc. Nu ne îndoim că se vor simți foarte bine în tovărășia acestor ilustre personaje și vor putea găsi și o tribună media de la care să-și exprime la un nivel adecvat teoriile personale privind reformarea României.
23.9.11
Copiii, eternele victime ale tranziției...
Sinistru. O fetiță din județul Timiș a murit de dorul mamei plecată la muncă în Spania. Fetița își dorea așa de mult ca mama ei să se întoarcă la ea, încât a refuzat luni bune să se mai hrănească, ajungând să moară de anorexie.
Bun, nu e primul caz de copil pe care l-a ucis această blestemată tranziției. Imi aduc aminte chiar acum de cazul a doi frățiori din Brăila în vârstă de vreo 5-6 ani care adunau fier vechi și peste care s-a prăbușit un mal de pământ prin 2000, 2001. Au murit pe loc. Presa vremii a ilustrat povestea cu o poză din care se vedea o cizmuliță de cauciuc - piciorul unuia dintre copii - ieșind sinistru și răzleț din pământ, parcă într-o încercare disperată și tăcută de a fugi din calea dezastrului.
Tot victime ale tranziției sunt și cei 2-300.000 de copii care, după estimările organizațiilor non-guvernamentale, trăiesc la ora actuală fără părinții plecați la muncă peste hotare.
Cazul acesta însă e de-a dreptul șocant. Personal, nu am mai auzit de așa ceva. Am auzit de animăluțe murind de dorul stăpânilor, dar de copiii - niciodată. Mai ales în timp de pace... că poate or fi fost cazuri în timpul războiului, dar acum nu e război. Nu, nu e război. Chiar nu e...
Această tranziție trebuie să înceteze. Acum. Ajunge! Tuturor celor care au pus umărul la această tranziție, începând cu Iliescu și Roman și terminând cu Băsescu și Boc, le zic: gata! Duceți-vă dracului! Împușcați-vă! Spânzurați-vă! Muriți! Dispăreți! Ați pus România pe butuci! Ați distrus poporul român! L-ați transformat într-o nație de migranți, cum erau hunii, gepizii și avarii în timpul mileniului întunecat! Tranziția voastră de căcat nu e în stare să creeze un job nenorocit și copiii sunt despărțiți de mamele lor pentru că există mii de localități în România în care NU EXISTĂ JOBURI! Dacă politicile voastre de căcat nu sunt în stare să creeze joburi, duceți-vă dracului! Mă piș pe democrația voastră care golește burțile! Asta nu e democrație, și nu pentru asta s-a murit în Decembrie '89, ca să huzuriți voi, cu neamurile și copiii voștri, și să moară de foame și de dorul părinților lor oamenii simpli! Nu există democrație cu burta goală, idioților, cretinilor, retardaților! Ne mințiți în fiecare zi! Suntem mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu! Măcar atunci exista speranța că va fi cândva bine, dar voi distrugeți și această speranță! Nenorociților! Rușine!
Bun, nu e primul caz de copil pe care l-a ucis această blestemată tranziției. Imi aduc aminte chiar acum de cazul a doi frățiori din Brăila în vârstă de vreo 5-6 ani care adunau fier vechi și peste care s-a prăbușit un mal de pământ prin 2000, 2001. Au murit pe loc. Presa vremii a ilustrat povestea cu o poză din care se vedea o cizmuliță de cauciuc - piciorul unuia dintre copii - ieșind sinistru și răzleț din pământ, parcă într-o încercare disperată și tăcută de a fugi din calea dezastrului.
Tot victime ale tranziției sunt și cei 2-300.000 de copii care, după estimările organizațiilor non-guvernamentale, trăiesc la ora actuală fără părinții plecați la muncă peste hotare.
Cazul acesta însă e de-a dreptul șocant. Personal, nu am mai auzit de așa ceva. Am auzit de animăluțe murind de dorul stăpânilor, dar de copiii - niciodată. Mai ales în timp de pace... că poate or fi fost cazuri în timpul războiului, dar acum nu e război. Nu, nu e război. Chiar nu e...
Această tranziție trebuie să înceteze. Acum. Ajunge! Tuturor celor care au pus umărul la această tranziție, începând cu Iliescu și Roman și terminând cu Băsescu și Boc, le zic: gata! Duceți-vă dracului! Împușcați-vă! Spânzurați-vă! Muriți! Dispăreți! Ați pus România pe butuci! Ați distrus poporul român! L-ați transformat într-o nație de migranți, cum erau hunii, gepizii și avarii în timpul mileniului întunecat! Tranziția voastră de căcat nu e în stare să creeze un job nenorocit și copiii sunt despărțiți de mamele lor pentru că există mii de localități în România în care NU EXISTĂ JOBURI! Dacă politicile voastre de căcat nu sunt în stare să creeze joburi, duceți-vă dracului! Mă piș pe democrația voastră care golește burțile! Asta nu e democrație, și nu pentru asta s-a murit în Decembrie '89, ca să huzuriți voi, cu neamurile și copiii voștri, și să moară de foame și de dorul părinților lor oamenii simpli! Nu există democrație cu burta goală, idioților, cretinilor, retardaților! Ne mințiți în fiecare zi! Suntem mai rău ca pe timpul lui Ceaușescu! Măcar atunci exista speranța că va fi cândva bine, dar voi distrugeți și această speranță! Nenorociților! Rușine!
19.9.11
#OccupyWallStreet
Se mișcă și America? De câteva zile niște protestatari încearcă organizarea unui protest pe Wall Street după modelul indignaților europeni. Mass-media americană nu prea suflă nici un cuvânt despre treaba asta, deci e greu să te informezi online, dar se pare că poliția deja a scos pulanele la vedere și se pregătește de o cafteală cu cei care vor îndrăzni să conteste establishmentul.
Pe Twitter, în schimb, protestul e acoperit cu destulă animație, cu păreri pro și contra. Se poate urmări tagul #OccupyWallStreet.
twitter hashtag
website-ul mișcării
Pe Twitter, în schimb, protestul e acoperit cu destulă animație, cu păreri pro și contra. Se poate urmări tagul #OccupyWallStreet.
twitter hashtag
website-ul mișcării
16.9.11
Era și cazul!
Boc a luat o măsură cu adevărat bună, poate prima de care avem cunoștință și pe care trebuie să o aplaudăm cu toată onestitatea: l-a ejaculat - după cum ar zice Vanghele - pe Lăzăroiu din postul de ministru al muncii.
Nu mai departe de ieri vroiam să pun un post scurt pe blog în care să-mi exprim lehamitea față de acest individ. În cele 100 de zile de când fusese numit ministru, nu se făcuse remarcat decât prin criticile mizere pe care le emitea zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă la adresa liderilor opoziției, Ponta și Antonescu. Cine ar fi venit în România și nu ar fi știut situația de aici, ar fi zis că ăsta nu e ministrul muncii, ci șeful propagandei PDL. Asta, în condițiile în care ministeriatul său de (numai) 100 de zile, deși scurt, a fost plin de evenimente. Nu tu o vorbă despre situația românilor din Spania, care s-au trezit cu accesul blocat la piața muncii. Nu tu o vorbă despre soarta celor 100.000 de mii de tineri fără bacalaureat, care sunt carne de tun pe piața muncii (plus, o povară imensă pe fondul de șomaj). Omul o ținea langa cu Ponta și Antonescu, de parcă era ministru peste Ministerul Ponta & Antonescu, nu peste Ministerul Muncii.
Bravo băi Boc, nu știu motivele reale pentru care l-ai dat afară pe acest muțunache, dar poți și tu să zici, în sfârșit, că ai făcut ceva bun ca prim-ministru.
PS. a, și asta înseamnă că dispare din peisaj și dezaxatul ăla care zicea că sinucigașii trebuie luați de REBU. La muncă, băh, nu la... Albă ca Zăpada!!!
Nu mai departe de ieri vroiam să pun un post scurt pe blog în care să-mi exprim lehamitea față de acest individ. În cele 100 de zile de când fusese numit ministru, nu se făcuse remarcat decât prin criticile mizere pe care le emitea zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă la adresa liderilor opoziției, Ponta și Antonescu. Cine ar fi venit în România și nu ar fi știut situația de aici, ar fi zis că ăsta nu e ministrul muncii, ci șeful propagandei PDL. Asta, în condițiile în care ministeriatul său de (numai) 100 de zile, deși scurt, a fost plin de evenimente. Nu tu o vorbă despre situația românilor din Spania, care s-au trezit cu accesul blocat la piața muncii. Nu tu o vorbă despre soarta celor 100.000 de mii de tineri fără bacalaureat, care sunt carne de tun pe piața muncii (plus, o povară imensă pe fondul de șomaj). Omul o ținea langa cu Ponta și Antonescu, de parcă era ministru peste Ministerul Ponta & Antonescu, nu peste Ministerul Muncii.
Bravo băi Boc, nu știu motivele reale pentru care l-ai dat afară pe acest muțunache, dar poți și tu să zici, în sfârșit, că ai făcut ceva bun ca prim-ministru.
PS. a, și asta înseamnă că dispare din peisaj și dezaxatul ăla care zicea că sinucigașii trebuie luați de REBU. La muncă, băh, nu la... Albă ca Zăpada!!!
14.9.11
Din Iran la Washington?
Nu știu de ce (de fapt știu prea bine de ce, dar asta e o figură de stil) dar cred că ... hârtia aia, pergamentul, cartonul, tăblița de lut, mă rog, ceea ce a semnat Băsescu la Washington, legat de scutul anti-rachetă de la Deveselu, va intra în istorie fix în aceeași groapă de gunoi în care au intrat și tratatele semnate de Ceaușescu în Iran cu 7 zile înainte să fie ciuruit sau tratatul de prietenie cu URSS semnat de Ion Iliescu în primăvara lui 1991, cu numai 250 de zile înainte ca URSS să dispară.
4.9.11
S-a dus și sesiunea a doua de bacalaureat
Un prieten care a avut nervii mai tari ca ai mei și și-a dus până la capăt crucea didactică, în sensul că a avut răbdare (și ambiție) să-și dea doctoratul și să intre în sistemul universitar românesc, a predat o vreme, cred că prin anii 2003-2008, la mirabila Universitate din Pitești. După vreun an, doi, de catedră îmi povestea siderat că are studenți care, culmea, sunt înscriși la două facultăți, și nu oricare, ci Facultatea de Filozofie și Facultatea de Litere, care nu știau să pună corect cratimele într-o lucrare scrisă. Altădată mi-a arătat niște lucrări, vreo sută, din care trei sferturi erau copiate cuvânt cu cuvânt după o aceeași sursă de inspirație, cu tot cu virgule, greșeli de exprimare șamd. Genul acesta de studenți erau noile produse ale sistemului educațional implementat după revoluție, dar mai ales după 1997.
Reforma începută în 1997 a lăsat în urmă niște întrebări care au rămas nerezolvate până în ziua de azi. Pe scurt, acestea ar fi următoarele:
1. Care este idealul educațional căruia îi subsumăm eforturile de educație? Altfel zis, ce vrem de la copiii care intră în școala românească? De exemplu, comuniștii știau clar ce vor: omul nou. Omul nou era cu preponderență tehnic pentru că progresul patriei comuniste cerea fabrici și uzine. De aceea, când termina liceul, aproape orice tânăr român era în stare să susțină o meserie tehnică. Eu am mai apucat liceul de matematică-fizică în care dădeai la șaibă la orele de practică de mâncai jar (a, sau dezasamblam cabluri ca să recuperăm metalele). Cei mai merituoși erau în stare să facă o facultate și să iasă ingineri. Totuși, educația comunistă oferea destule locuri și celor care vroiau să învețe istorie, limbi străine, medicină etc. Toți aceștia ajungeau însă medici în policlinici și spitale care îi tratau pe muncitori și pe ingineri, profesori și educatori pentru copiii de muncitori și ingineri etc. Totul se învârtea în jurul omului nou, iar idealul omului nou era obținut din planurile de dezvoltare a României pe următorii 15-20 de ani.
2. Care este legătura concretă între educație și viață? Una din problemele educației comuniste era că elevul învăța fel de fel de aiureli, dar numai 5-10% din ceea ce învăța el la școală avea o aplicabilitate practică în viață. Firește, luată în sine, fiecare materie era importantă pentru cineva: pentru elevul care vroia să devină inginer era important să știe algebră și fizică, pentru cel care vroia să devină medic, chimie și biologie etc. Luate împreună, însă, fiecare elev ieșea din școală cu cel mult 5-10% materie interesantă, utilă și reținută. Viitorul inginer nu avea nevoie de biologie, nici viitorul medic de fizică atomică, nici profesorul de istorie de geometrie descriptivă, nici viitorul antrenor sportiv de desen tehnic. Între școală și viață se căsca o prăpastie colosală.
Ori, ce observăm la ora actuală? Păi observăm că nu există un ideal educațional și că prăpastia dintre școală și viață este la fel de largă și azi ca în urmă cu 22 de ani.
Să le luăm pe rând. Iată cum e definit idealul educațional în legea educației:
„Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă, a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.” Așadar, idealul educațional al școlii românești e un fel de „vrem să fie bine, să nu fie rău”. Mulțumim, dar cred că puteam cu toții să emitem o asemenea aiureală. Păi ce părinte e tâmpit să-și dea copilul la o școală care îl transformă într-un hoț sau într-un violator?! Decât să se fi scremut atâta ca să producă o frază alambicată ce nu spune nimic într-o limbă de lemn perfectă, legiuitorul ar fi făcut mai bine să lase gol articolul care definește idealul educațional. Ori cu el, ori fără, e tot aia.
Cât despre legătura dintre școală și viață, să dăm un singur exemplu: copiii încă mai sunt atrași spre lectură cu cărți de genul ... Fram, ursul polar (de Cezar Petrescu ... pentru orice eventualitate!). Să fim bine înțeleși: e vorba de copiii de azi, care au telefon mobil, internet, televizor. Și care, atunci când catadicsesc să citească, preferă Harry Poter. Sigur, nu e 100% vina guvernanților că limba română nu mai are, de mai bine de 20 de ani, o literatură pentru copii demnă de secolul XXI. Totuși, n-am auzit ca Ministerul Educației să fi făcut vreodată demersurile necesare pe lângă Ministerul Culturii, pentru ca Ministerul Culturii să facă un concurs literar, ceva, o sponsorizare, să instituie un premiu anual, în urma căruia de acum încolo, timp de 15 ani, să fie primenită toată literatura națională astfel încât copiii să poată citi cărți în limba română adaptate mentalului lor. Programele sunt complet idioate. Trebuie să fii prost să-ți închipui că un urs polar ar mai putea exercita aceeași fascinație asupra copilului contemporan, cum exercita asupra copilului de țăran din urmă cu 50 de ani, care nu ieșea din bătătura lui, decât cel mult în reședința de raion / județ. Și acesta e doar un exemplu, dar părinții de azi ar putea cu ușurință să dea alte zeci, sute de exemple.
Bacalaureatul Funeriu are astfel marele merit de a fi arătat tot jegul care domnea în sistemul de educație. Un sistem anchilozat, depășit, care mimează preocuparea pentru educație, cu profesori care mimează predarea, cu elevi care mimează învățarea, cu organizatori de examene care mimează examinarea, cu legiuitori care mimează legiferarea etc. Toată educația a ajuns o colosală butaforie care se prăbușește la primul bobârnac. Păcat însă că vor rămâne circa 100.000 de tineri handicapați pe viață din cauză că la capătul a (aproape) 15 ani de reforme tembele s-a găsit un Procust nemilos care să scoată patul de fier și să-i măsoare cu el. Pentru că, să nu ne facem iluzii: dacă acești tineri nu și-au format până la 18 ani obișnuința de a învăța pentru a lua măcar cu 6 un nenorocit de bac, nu o vor face nici de acum încolo. Deja creierul lor e distrus pe veci. Majoritatea lor covârșitoare nu vor mai lua niciodată bacul. Obișnuința învățării se capătă până pe la 10-11 ani (și sunt studii și psihologi care vorbesc de primii 2-3 ani de viață ca fiind esențiali pentru dezvoltarea ulterioară a copilului!). Nu știu dacă tinerii aceștia sunt conștienți că sunt niște victime. Probabil sunt prea proști ca să înțeleagă ce li s-a întâmplat, și prea proști să se organizeze și să-și ceară drepturile și să ceară să fie trași la răspundere vinovații. De ce zic asta? Pentru că, de exemplu, dacă timp de 12 ani o anumită companie de iaurt bagă o substanță toxică în iaurt și la finalul perioadei consumatorii sunt îmbolnăviți iremediabil cu cine știe ce bacil, cineva va trebui să răspundă. Dar asta, numai dacă victimele se sesizează. Pentru „iaurtul” educațional căruia i-au căzut victimă tinerii de azi nu va răspunde nimeni, niciodată.
Și totuși nu îi putem reproșa lui Funeriu că a făcut ceea ce trebuia făcut și a jucat rolul lui Procust. Nu, Funeriu, cu toate problemele lui, nu e vinovat pentru drama acestei generații. Singurul reproș, unul marginal, care i se poate aduce e că semnele dezastrului apăruseră încă de anul trecut, când nu au luat bacalaureatul decât ceva mai mult de 70% din adolescenți, dar că ministerul nu a făcut nimic pentru a îmbunătăți performanța de anul trecut, ba dimpotrivă. S-a limitat în a generaliza măsurile polițienești, ceea ce nu e rău, dar atât. Păi, în ritmul acesta la anul vor fi instalate camere de filmat și în podele, vor mai lua bacul doar 15% dintre elevi, iar ministerul va continua să prezinte un mare dezastru ca pe o mare victorie. Totuși, când vom avea din nou rată de promovabilitate de 80%, dar și studenți care să știe să pună corect o cratimă atunci când se exprimă în scris, care să știe să calculeze o matrice atunci când fac un calcul ingineresc, care să știe să înțeleagă o formulă chimică atunci când intră într-un laborator?! Altfel zis, când va reveni la normal educația românească?
Reforma începută în 1997 a lăsat în urmă niște întrebări care au rămas nerezolvate până în ziua de azi. Pe scurt, acestea ar fi următoarele:
1. Care este idealul educațional căruia îi subsumăm eforturile de educație? Altfel zis, ce vrem de la copiii care intră în școala românească? De exemplu, comuniștii știau clar ce vor: omul nou. Omul nou era cu preponderență tehnic pentru că progresul patriei comuniste cerea fabrici și uzine. De aceea, când termina liceul, aproape orice tânăr român era în stare să susțină o meserie tehnică. Eu am mai apucat liceul de matematică-fizică în care dădeai la șaibă la orele de practică de mâncai jar (a, sau dezasamblam cabluri ca să recuperăm metalele). Cei mai merituoși erau în stare să facă o facultate și să iasă ingineri. Totuși, educația comunistă oferea destule locuri și celor care vroiau să învețe istorie, limbi străine, medicină etc. Toți aceștia ajungeau însă medici în policlinici și spitale care îi tratau pe muncitori și pe ingineri, profesori și educatori pentru copiii de muncitori și ingineri etc. Totul se învârtea în jurul omului nou, iar idealul omului nou era obținut din planurile de dezvoltare a României pe următorii 15-20 de ani.
2. Care este legătura concretă între educație și viață? Una din problemele educației comuniste era că elevul învăța fel de fel de aiureli, dar numai 5-10% din ceea ce învăța el la școală avea o aplicabilitate practică în viață. Firește, luată în sine, fiecare materie era importantă pentru cineva: pentru elevul care vroia să devină inginer era important să știe algebră și fizică, pentru cel care vroia să devină medic, chimie și biologie etc. Luate împreună, însă, fiecare elev ieșea din școală cu cel mult 5-10% materie interesantă, utilă și reținută. Viitorul inginer nu avea nevoie de biologie, nici viitorul medic de fizică atomică, nici profesorul de istorie de geometrie descriptivă, nici viitorul antrenor sportiv de desen tehnic. Între școală și viață se căsca o prăpastie colosală.
Ori, ce observăm la ora actuală? Păi observăm că nu există un ideal educațional și că prăpastia dintre școală și viață este la fel de largă și azi ca în urmă cu 22 de ani.
Să le luăm pe rând. Iată cum e definit idealul educațional în legea educației:
„Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă, a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.” Așadar, idealul educațional al școlii românești e un fel de „vrem să fie bine, să nu fie rău”. Mulțumim, dar cred că puteam cu toții să emitem o asemenea aiureală. Păi ce părinte e tâmpit să-și dea copilul la o școală care îl transformă într-un hoț sau într-un violator?! Decât să se fi scremut atâta ca să producă o frază alambicată ce nu spune nimic într-o limbă de lemn perfectă, legiuitorul ar fi făcut mai bine să lase gol articolul care definește idealul educațional. Ori cu el, ori fără, e tot aia.
Cât despre legătura dintre școală și viață, să dăm un singur exemplu: copiii încă mai sunt atrași spre lectură cu cărți de genul ... Fram, ursul polar (de Cezar Petrescu ... pentru orice eventualitate!). Să fim bine înțeleși: e vorba de copiii de azi, care au telefon mobil, internet, televizor. Și care, atunci când catadicsesc să citească, preferă Harry Poter. Sigur, nu e 100% vina guvernanților că limba română nu mai are, de mai bine de 20 de ani, o literatură pentru copii demnă de secolul XXI. Totuși, n-am auzit ca Ministerul Educației să fi făcut vreodată demersurile necesare pe lângă Ministerul Culturii, pentru ca Ministerul Culturii să facă un concurs literar, ceva, o sponsorizare, să instituie un premiu anual, în urma căruia de acum încolo, timp de 15 ani, să fie primenită toată literatura națională astfel încât copiii să poată citi cărți în limba română adaptate mentalului lor. Programele sunt complet idioate. Trebuie să fii prost să-ți închipui că un urs polar ar mai putea exercita aceeași fascinație asupra copilului contemporan, cum exercita asupra copilului de țăran din urmă cu 50 de ani, care nu ieșea din bătătura lui, decât cel mult în reședința de raion / județ. Și acesta e doar un exemplu, dar părinții de azi ar putea cu ușurință să dea alte zeci, sute de exemple.
Bacalaureatul Funeriu are astfel marele merit de a fi arătat tot jegul care domnea în sistemul de educație. Un sistem anchilozat, depășit, care mimează preocuparea pentru educație, cu profesori care mimează predarea, cu elevi care mimează învățarea, cu organizatori de examene care mimează examinarea, cu legiuitori care mimează legiferarea etc. Toată educația a ajuns o colosală butaforie care se prăbușește la primul bobârnac. Păcat însă că vor rămâne circa 100.000 de tineri handicapați pe viață din cauză că la capătul a (aproape) 15 ani de reforme tembele s-a găsit un Procust nemilos care să scoată patul de fier și să-i măsoare cu el. Pentru că, să nu ne facem iluzii: dacă acești tineri nu și-au format până la 18 ani obișnuința de a învăța pentru a lua măcar cu 6 un nenorocit de bac, nu o vor face nici de acum încolo. Deja creierul lor e distrus pe veci. Majoritatea lor covârșitoare nu vor mai lua niciodată bacul. Obișnuința învățării se capătă până pe la 10-11 ani (și sunt studii și psihologi care vorbesc de primii 2-3 ani de viață ca fiind esențiali pentru dezvoltarea ulterioară a copilului!). Nu știu dacă tinerii aceștia sunt conștienți că sunt niște victime. Probabil sunt prea proști ca să înțeleagă ce li s-a întâmplat, și prea proști să se organizeze și să-și ceară drepturile și să ceară să fie trași la răspundere vinovații. De ce zic asta? Pentru că, de exemplu, dacă timp de 12 ani o anumită companie de iaurt bagă o substanță toxică în iaurt și la finalul perioadei consumatorii sunt îmbolnăviți iremediabil cu cine știe ce bacil, cineva va trebui să răspundă. Dar asta, numai dacă victimele se sesizează. Pentru „iaurtul” educațional căruia i-au căzut victimă tinerii de azi nu va răspunde nimeni, niciodată.
Și totuși nu îi putem reproșa lui Funeriu că a făcut ceea ce trebuia făcut și a jucat rolul lui Procust. Nu, Funeriu, cu toate problemele lui, nu e vinovat pentru drama acestei generații. Singurul reproș, unul marginal, care i se poate aduce e că semnele dezastrului apăruseră încă de anul trecut, când nu au luat bacalaureatul decât ceva mai mult de 70% din adolescenți, dar că ministerul nu a făcut nimic pentru a îmbunătăți performanța de anul trecut, ba dimpotrivă. S-a limitat în a generaliza măsurile polițienești, ceea ce nu e rău, dar atât. Păi, în ritmul acesta la anul vor fi instalate camere de filmat și în podele, vor mai lua bacul doar 15% dintre elevi, iar ministerul va continua să prezinte un mare dezastru ca pe o mare victorie. Totuși, când vom avea din nou rată de promovabilitate de 80%, dar și studenți care să știe să pună corect o cratimă atunci când se exprimă în scris, care să știe să calculeze o matrice atunci când fac un calcul ingineresc, care să știe să înțeleagă o formulă chimică atunci când intră într-un laborator?! Altfel zis, când va reveni la normal educația românească?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)