Am atins o coardă sensibilă

În viața de zi cu zi soția mea face manuale școlare.

În ultimii 13 ani - adică de când suntem căsătoriți - cu excepția câtorva ani în care a lucrat la o editură care azi nu mai există, Quality Books, în rest a lucrat numai la edituri care au făcut sau fac manuale școlare. Înainte de QB a fost la Humanitas Educațional - o editură care azi nu mai există. Azi lucrează la una dintre editurile care fac an de an manuale pentru copiii României. Ea le redactează / scrie pe cele de română, engleză și câteodată și de istorie.

S-ar zice, așadar, că știu cam ce implică munca asta, inclusiv anumite dedesubturi care sunt departe de ochii iscoditori ai curioșilor.

Pornind de la aceste dedesubturi, așadar, și fără să zic explicit nimic din ceea ce știu, am scris textul În apărarea unguroaicei: dar voi de ce nu vorbiți engleza, măi românilor?... care, spre uimirea mea, se pare că a atins o coardă extrem de sensibilă în „secuime” pentru că a fost citit, distribuit și comentat de mii de oameni.

Mai jos aveți harta accesărilor acestui text, așa cum reiese ea din Analytics:

În total articolul a atras peste 8000 de noi utilizatori. Sunt câteva localități în jud. Harghita - Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc - în care estimez că peste 1% din populație a citit articolul meu. În alte orașe - Târgu Mureș, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe - cel puțin 0,5% din populația maghiară l-a citit.

Dar dacă articolul meu a avut un impact așa de mare, cred că lucrul acesta ar trebui să dea de gândit celor care fac politicile educaționale din țara asta. Din reacțiile oamenilor rezultă cu claritate că nici un maghiar normal la cap nu vrea să stea îngrădit în limba lui, dar oamenii chiar nu au de ales.

Dacă aș fi ministrul educației aș stimula material profesorii de limba română să se mute în secuime (chiar și cu salarii duble, dacă e nevoie), aș organiza o „olimpiadă” de limba română special pentru copiii maghiari de acolo (nu știu dacă nu cumva există deja, dar ar trebui verificate rezultatele), aș stimula organizarea de excursii pentru copii în marile orașe ale țării - București, Cluj, Iași, Brașov, Constanța etc. - și nu în ultimul rând i-aș premia pe profesorii de limba română care se evidențiază în munca suplimentară cu copiii: adică profesorii care se implică în organizarea de cercuri de lectură, cercuri literare, teatru etc. Este clar că dorință din partea comunității maghiare există, că oamenii s-au simțit înțeleși în sfârșit de cineva, altfel reacția pozitivă la articolul meu nu ar fi fost aceea care a fost.

Nu e de mirare că în lipsa înțelegerii reciproce proliferează, de o parte și de cealaltă, naționalismele penibile. Maghiarii se simt abandonați, cetățeni de rangul 2 în mijlocul României, românii naționaliști au impresia că ăia vor lua Carpații Orientali în spinare și o vor zbughi cu ei în spinare la Budapesta.

Cât costă DNA?

De la bun început vreau să precizez că nu sunt împotriva luptei anticorupție.

Dar aici am făcut niște calcule care mi-au dat cu minus.

PSD, acest partid de buzunar

Cât am fost în PSR (fostul PAS), chiar în conducerea partidului, am crezut că am învățat destul de multe despre „liga a doua a politicii din România”, dar nu credeam că principiile se aplică și la „liga 1”.

De pildă, PSR (fostul PAS), e un partid în care indiferent cine ce face, dl. Constantin Rotaru e mereu președinte. E normal: dumnealui e omul care aduce susținerea financiară cea mai importantă pentru operațiunile care fac ca partidul să rămână înregistrat, astfel încât partidul e de fapt un soi de remorcă la tractorul ambițiilor sale personale.

Dar nu credeam că treaba asta se întâmplă și la PSD.

PSR-ul mai organizează câte un comitet național când și când, o plenară nu se știe când, cât despre un congres?... la Sfântu' Așteaptă. Chestia asta nu ține de rea-voință, ci de pragmatism: având în vedere că partidul și membrii săi sunt săraci, deplasările la București costă... și pentru ce? Oricum tov. Rotaru rămâne președinte, oricum președinții locali - care sunt, cu mici excepții, care mai de care mai incompetent și paralel cu politica reală - rămân inamovibili (fiindcă „n-avem alții mai buni”), oricum atunci când se adună nu fac decât să se plângă că „e greu” și „anticomuniștii sunt toată ziua la televizor”.

Dar nu credeam că treaba asta se întâmplă și la PSD, unde - după spusele premierului Grindeanu - partidul e condus numai cu Comitete Executive care se mai adună când și când ca să mai ... excludă pe cineva. În rest, totul e după urechea lui Dragnea și a cercului său de vasali.

PSR a primit un suflu nou atunci când a primit în rândurile sale organizația de tineret PUMN. După aia, pentru că suflul era prea nou și prea puternic și făcea să le zboare de pe creștetul capului pălăriile de paie unor bătrâni de pe acolo, PSR a ținut să-și dea cu tesla-n ce-are mai de preț și i-a exclus.

La fel și PSD-ul. Deși PSD-ul a mai făcut de-a lungul timpului excluderi ciudate (penibil fiind faptul că penultimii doi președinți, Mircea Geoană și Victor Ponta, sunt excluși - mă rog, Ponta se pare că a pățit-o oficial abia azi) niciodată nu și-a exclus ceea ce are un partid mai de preț, adică propriul premier.

Și totuși zilele astea au marcat această premieră politică la nivel mondial: partidul care e la putere e și în opoziție, și luptă să-l dărâme tocmai pe premierul numit de ei (care, culmea absurdului, are șansa să rămână în funcție cu voturile adevăratei opoziții și ale câtorva pesediști care nu-l ascultă pe Dragnea...).

Aceste mici exemple, dar și altele, ne arată că PSD-ul lui Dragnea e de fapt un partid-coterie, care în esență nu se deosebește cu nimic de partidul d-lui Rotaru. Norocul lui e că oamenii, tâmpiți, în loc să voteze cu partidul lui Rotaru, care măcar e un socialist autentic, votează cu coteria lui Dragnea, pentru că partidul lui Dragnea ne promite nouă carne, lapte, brânză, ouă.

Știu că zilele astea se vehiculează fel de fel de scenarii oculte care încearcă să explice ruptura aceasta atât de bruscă dintre Dragnea și Grindeanu. Se zice că Grindeanu e băiat cu ochi albaștri, că s-a dat cu „binomul” ș.a.m.d. Mai nou, aflarăm de la una dintre țațele obraznice impropriu numite „doamne” din anturajul lui Dragnea că Grindeanu pregătea nu știu ce lovitură de stat cu înlocuiri de miniștri după vacanța parlamentară. Dovezi? Ioc. Eu nu am văzut decât un membru loial (Grindeanu e de 20 de ani în PSD, rezistând ca membru PSD la Timișoara, într-un fief anticomunist sălbatic; Dragnea a fost PDL-ist, Lia Olguța Vasilescu peremistă, pramatia aia de Codrin Ștefănescu a trecut printr-o grămadă de partide etc.) de care „șefii” și-au bătut joc cu fel de fel de declarații premergătoare rupturii, rănindu-i în primul rând orgoliul. Omul are nevastă care trăiește la Timișoara, rude, părinți, copii de școală de care or mai fi râzând din când în când colegii pe motiv de „ciumă roșie”, plus o grămadă de cunoscuți la Timișoara care probabil că i-au zis de nenumărate ori că e tâmpit și „comunist” dacă stă cu „ciuma roșie” la masă. Cu siguranță a înghițit mulți scuipați la viața lui, din loialitate față de acest partid sau, de ce nu, poate chiar față de social-democrație.

Și atunci, ce l-o fi apucat acum să nu se retragă tiptil la ordinul „șefului”? Păi, când înghiți atâtea pentru „ceva” și îți dai seama că de fapt în ochii acelui „ceva” ești un simplu căcat, oricât de calm ai fi, există riscul să-ți ieși din pepeni dacă ai un psihic mai fragil. Se numește „cădere nervoasă”. Sigur, pentru pesediștii din jurul lui Dragnea e mai interesant acum să se dea lebădă rănită și să inventeze scenarii cu bubuli, masoni și securiști, decât să recunoască cinstit adevărul și anume că au numit, iată, un tip labil psihic, un kamikaze la cârma României. Zic „kamikaze” deoarece Grindeanu e acum fix ca arabii ăia demenți din 9/11 care, supărați pe viață fiind, au furat avioanele și s-au aruncat în turnurile gemene cu ele. Numai că el nu are turnuri gemene pe care să le arunce în aer, ci îi are pe muțunachii ăștia doi, Dragnea și Tăriceanu (și la cum decurg lucrurile cred că misiunea lui va fi încununată de succes).

Grindeanu acționează irațional, absurd și extravagant. Sunt convins că i se transmisese de cel puțin 3-4 săptămâni să-și ia tălpășița - numai Dragnea știe de ce - la început în mod pașnic și fără nici o evaluare, apoi din ce în ce mai apăsat, cu fel de fel de scurgeri pe „surse”, apoi cu evaluarea lui Vâlcov și cuțitele miniștrilor „loiali” pe masă. De ce Grindeanu s-o fi ținut băț, sau ce n-o fi vrut să execute, de s-au supărat ăștia așa pe el, nu știu. Dar pentru faptul de a fi numit un personaj irațional în fruntea guvernului nu e nimeni vinovat, decât Dragnea și cu cercul de păcălici care îl înconjoară. După ce a stat o lună fără să fie în stare să nominalizeze un premier, după ce a ratat prima numire cu Sevil Shaideh, care avea ceva probleme de dosar, aflăm acum, după 6 luni de guvernare, că nici Grindeanu nu e / nu a fost o numire potrivită. Deci în iarnă, când țara a rămas încă o lună cu guvernul Cioloș pe care nu-l mai vroia nimeni, s-au scremut atât doar ca să scoată... un ou de bibilică?

Domnule Dragnea, fă-ne un bine și dispari. REPEDE. Ești prea tolomac ca să conduci cel mai mare partid din România. De fapt, sub „înțeleapta” dumitale conducere se pare că l-ai transformat într-un partid de buzunar, cu nimic mai breaz decât partidele care se zbat prin subteranele politice...

PS. Și încă o asemănare între PSR și PSD: când ceva nu funcționează, sigur sunt de vină niște infiltrați de-ai „serviciilor” care trebuie musai „demascați”...

Nu o mai ridicați în slăvi pe Ostapenko: e o golancă de maidan care pe limba ei va crăpa

Am urmărit finala până la 2-1 pentru Simona Halep în setul 3, după care am plecat, am ieșit afară în parc cu copilul. Nu mai suportam, meciul îmi întorcea stomacul pe dos.

O mai văzusem pe Ostapenko în meciurile din sferturi și din semifinale. Mi s-a părut bizar felul în care gesticula, trăncănea non-stop, comenta mereu la mingi care ieșiseră afară de o palmă pretinzând că nu e așa. Dar nu i-am dat atenție. Mi s-a părut că are un joc rudimentar, o ciomăgăraie penibilă care va fi ușor de demontat de o jucătoare de talia Simonei.

Când Wozniacki a ieșit la conferința de presă de după sfertul cu Ostapenko părea bătută (fizic) de cineva. Svitolina, Pliskova, bătute pe teren de Simona, erau mult mai senine (Pliskova era chiar ok, Svitolina doar abătută). Wozniacki părea că și-a luat o rangă de fier în cap. Am crezut că e din cauză că pierduse o ocazie de aur de a juca în semifinale la Roland Garros în fața unei no-name. Acum nu mai cred asta. Cred că era încă șocată de ceea ce văzuse pe teren, dar îi era prea rușine să recunoască, temându-se că lumea va da vina pe altceva pentru înfrângere.

Nu ciomăgăraia e calitatea forte a letonei, cu care și-a învins adversarele, ci tocmai atitudinea de țață vexată, de borșăreasă ofuscată cu care își enervează și își destabilizează adversarele. Asta o face simpatică publicului, dar nu e nimic simpatic aici.

Când eram student, în anii '90, am prins o ceartă într-un autobuz între un grup de pasageri și o țigancă. La un moment dat țiganca i-a strigat unuia o înjurătură pe care o voi ține minte toată viața: „Hooo, nebunule, asuda-m-ai în rânză să m-asuzi!”.

Fix de înjurătura asta mi-am adus aminte privind ieri jocul letonei, fiică de fotbalist ex-sovietic. Fix asta mi se părea că-i face Simonei după fiecare punct mai acătării câștigat. Alte jucătoare - Simona însăși - după ce câștigă un punct mai special cel mult strâng pumnul, strâng din dinți, le vezi că pun capul în pământ și își șoptesc câteva vorbe de încurajare. La băieți, Wawrinka e printre cei care gesticulează cel mai teatral, ducându-și degetul la tâmplă într-un dialog cu el însuși. Ostapenko, în schimb, sare, țopăie, urlă, gesticulează, se maimuțărește. Într-un cuvânt, face ca toți dracii.

Sigur, asta place publicului, dar asta nu face parte din spiritul tenisului. Așa ceva vezi la fotbal, după ce se marchează un gol. Nu la tenis!

După ce a luat setul 2 și a făcut ca o maimuță sub șocuri electrice aveam senzația că își va ridica și fusta (oricum minusculă, ca a oricărei jucătoare de tenis) la Simona și îi va striga: „Hooo, nebuno, asuda-m-ai în rânză să m-asuzi!”

Au avut efect aceste tertipuri împotriva Simonei? Da. S-a văzut la vreo două mingi în mod evident ratate pe care, aparent inexplicabil, Simona i le-a cedat. Asta, și din cauză că la Roland Garros nu e sistem „hawk eye”. Au părut, și au și fost, două gesturi fairplay ale Simonei, dar de fapt ele au marcat înfrângerea psihologică a Simonei în această finală. Au fost ca și cum Simona i-ar fi zis arbitrului: „Las-o naibii așa, nu vezi că-i nebună?” Mai târziu cedarea asta s-a transformat în: „Las-o naibii să câștige, nu vezi că-i nebună?” pe care și l-a zis, fără să fie conștientă, sieși.

S-a mai văzut și în schimbarea de atitudine a publicului. E normal ca publicul să țină cu outsiderul, sau să-și dorească un al treilea set. Însă la un moment dat publicul nu mai era în favoarea outsiderului, cât împotriva favoritei, adică a Simonei. Așa ceva mi s-a părut sub orice critică. A fost momentul în care am decis să plec fiindcă mi-era clar că va pierde finala, deși conducea când am plecat.

Nu putea să câștige împotriva unei mahalagioaice care a montat împotriva ei o arenă cu 15.000 de spectatori și care era gata să se tăvălească pe jos și să mănânce zgură cu lingurița, doar ca să câștige un rahat de titlu.

Și Serena e, în esență, o ciomăgară, dar Serena e o lady. Când se enervează sau îi iese un punct își rupe singură racheta, își strigă: „Yes!”, dar nu se tăvălește ca dementa de parcă e posedată de draci, nici nu gesticulează larg înspre tribune, nici nu contestă validitatea unor mingi care au ieșit 10 cm afară, sub nasul arbitrilor. Când și-a luat-o cu 6-2 6-0 de la Simona era supărată pe ea, nu pe adversară, nici pe arbitri. Sau Șarapova: și ea e o arogantă, dar n-o s-o vezi niciodată pe Șarapova gata, gata să-și ridice fusta la adversare... Sau Bouchard, la care gestul maxim de aroganță a fost atunci când a refuzat să dea mâna cu o adversară din România.

Nu l-am prins jucând pe Năstase, despre care se zice că era mai tâmpit de felul lui, dar din ce am văzut pe Youtube el nu era așa. L-am prins un pic pe John McEnroe, singurul jucător care era un pic apropiat, ca temperament, de această letonă și pe care mi-aduc aminte că l-am văzut certându-se rău cu arbitrii. Dar nu mi-aduc aminte ca McEnroe să fi fost așa meci de meci, ca și cum mârlănia ar fi făcut parte ea însăși din arsenalul lui sportiv. Mai degrabă pe McEnroe îl apucau dracii din te miri ce, dar nu o făcea special. Per ansamblu a fost un mare sportiv care și-a câștigat titlurile curat, bătându-și net adversarii.

Sigur, e momentul mahalagioaicei acum. Toată lumea se îngrămădește să o felicite, vai, new comer, senzație, rahat. Nu va dura mult. Din generația ei mult mai meritorii sunt Belinda Bencic (accidentată în acest moment) sau Daria Kasatkina, sper ca ele să se ridice în viitor. De acum mahalagioaica va intra în top 15 WTA, deci va fi cap de serie la toate turneele, ceea ce înseamnă că restul jucătoarelor din top 100 vor avea 100% șanse să joace împotriva ei de acum încolo. Asta înseamnă că 99 de antrenori din top 100 o vor studia, îi vor descifra jocul (care nici nu e greu de descifrat) și își vor pregăti elevele s-o învingă, inclusiv mental. Vor începe să curgă înfrângerile. Din păcate va trebui să o suportăm în prim-plan un an de zile, pentru că 2000 de puncte de la Roland Garros i se vor șterge abia la anul. După aceea sper să o ia pe calea compatriotului ei din Letonia, Ernest Gulbis, și să tragem apa. Cât despre Simona Halep, ea va mai juca finale, o să și câștige, ba mai mult, în câteva săptămâni se va reîntâlni cu șansa de a ajunge pe locul 1 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Și de data asta va fi o șansă mult mai bună pentru că nici măcar nu va fi nevoie să joace cine știe ce.

PS Uitați aici comportament pe un teren de tenis:

De ce bugetul de pensii al viitorului va rezista bine-mersi

Ideea acestui articol o am de 2-3 ani. Pentru că eu însumi sunt unul dintre „ceaușei / decreței” (e drept, unul mai târziu, cam pe ultima sută de metri, născut în 1975) și e o problemă care mă privește în mod direct. Un specialist în econometrie ar putea duce raționamentul meu mai departe, dar așa cum se văd lucrurile nu cred că peste 20 de ani numărul pensionarilor va fi mai mare de 3 milioane.

http://www.argumentesifapte.ro/2017/04/07/de-ce-pensionarii-viitorului-nu-vor-pune-presiune-pe-bugetul-de-pensii/

Cu „Manole” despre Jung și sincronicitate

Trebuie să recunosc că știrea de ieri m-a șocat. Până acum n-am putut să scriu decât asta. Am revăzut cu ochii minții acea seară din august 2007 când am decis să dau drumul blogului dedicat Balonului Imobiliar, căruia trebuia să-i inventez și un „autor”. Fusese o decizie de moment, impulsivă. Abia mă întorsesem de câteva zile din vacanța petrecută la Paris. Sigur că „teoria” o rumegasem câteva luni în minte, în ciuda propagandei stupide care ne înconjura pe toți la vremea aceea. Mă documentasem cu privire la maniile speculative, cumpărasem cărți, citisem. Dar nu mă gândisem niciodată până atunci să-mi expun teoria în public. Am ales numele fictivului autor fără a premedita nimic, l-am ales pur și simplu, a fost primul nume care mi-a trecut prin cap (mai degrabă aș fi putut folosi un pseudonim literar, „Adrian Sandu”, sub care publicasem ultimele proze; pe „Adrian” l-am păstrat sub forma literelor „A. D.” din numele complet al „autorului”, „A. D. Manole”). Tot ce pot să spun e că micile coincidențe nu sunt doar frumoase, dar se dovedesc și pline de sens. L-am citit pe Jung demult, când eram tânăr, în studenție. Jung ar fi zis că dl. guvernator Isărescu de la BNR avea remușcări știind ce nenorocire patronează, și remușcările sale s-au manifestat prin avertismentele publice lansate de pe blogul Balonului Imobiliar...

Lectură suplimentară: conceptul de „sincronicitate” la C. G. Jung:
Wikipedia

Atașat: traficul general al blogului Balonului Imobiliar în perioada august 2007 - aprilie 2009 (când am schimbat contul de Analytics) și evoluția accesărilor provenind din interiorul BNR...

Traficul general al blogului

Traficul provenind din interiorul BNR

În timp ce traficul general a continuat să crească pe măsură ce criza imobiliară devenea tot mai iminentă, accesările din interiorul BNR scad abrupt începând cu iunie 2008, odată cu așa-zisa „înăsprire” a normelor de creditare (venită, oricum, foarte târziu), pentru a dispărea aproape de tot odată cu sfârșitul anului. De acum, o anumită conștiință era curată. Își făcuse, chipurile, datoria. Se putea spăla pe mâini.

Ce reprezintă poza cu Monica Macovei și Soros și de unde e luată

În urmă cu câteva zile a apărut o poză cu Monica Macovei alături de George Soros într-o poză de grup.

Ca să nu vă mai obosiți și ca să-i scutesc pe tâmpiții de jurnaliști români să mai caute informația asta, care era bine mersi la câteva clickuri distanță, și la vedere, fără nici un fel de protecție conspirativ-conspiraționistă, fotografia reprezintă „Board of Trustees” al Universității CEU de la Budapesta și poate fi văzută, de oricine dorește, în locația sa originală, aici: https://www.ceu.edu/administration/board-of-trustees

Faptul că Monica Macovei a lucrat pentru fundațiile lui Soros din România, la vârf, nu e nici un secret. În schimb puțină lume știe că o altă fostă directoare a fundațiilor lui Soros din România, și anume Renate Weber, e și ea membru al Parlamentului European.

Moșul a dat niște bani pe „dimacrăsi”, dar se vede treaba că a meritat. Cu doi europarlamentari din România (și câți or mai fi din alte țări de-astea bananiere) investiția lui sigur a dat un ROI pozitiv.

Interesante, totuși, și celelalte nume din acest „Board of Trustees”. Tâmpiții de jurnaliști români ar putea să ia la bani mărunți fiecare nume. Dar, tocmai pentru că sunt tâmpiți și proști, nu o vor face.

Cine răspândește #fakenews?

Articol nou pentru AsF:

http://www.argumentesifapte.ro/2017/02/15/in-perioada-asta-putem-vedea-cine-raspandeste-fakenews/

Pe scurt, iată esența argumentului: „În rezumat: avem 10 oameni. 3 votează PSD, 4 nu votează, deci votul PSD în cazul unor alegeri reale nu e 3/10, adică 30%, ci 3/6, adică 50%.”

Am avut supriza să fiu sunat de oameni cu scaun la cap, oameni care au lucrat inclusiv pe statistici electorale și sondaje, să mă întrebe de unde am scos-o pe-asta, că PSD-ul ar lua peste 50%, că ei au văzut că toată presa zice că au doar 31%. Le-am explicat, au înțeles, au râs. Au râs, pentru că niciodată total vot nu se raportează la total eșantion, ci numai la opinii de vot, deci votul pro-PSD e 31% raportat la 59%, nu la 100% (în cazul ăsta cel mai votat partid ar fi „Partidul Nehotărâților”). Deci cei care au preluat sondajul (nu neapărat cei care l-au prezentat) ori sunt proști, ori ticăloși. Probabil ticăloși, pentru că nu cred că există chiar atâția proști în presă.

Eu suspectez că de fapt toată mass-media acoperită era chitită să prezinte niște rezultate, rezultatele astea s-au dovedit pe dos, și atunci au manevrat cifrele în așa fel încât să pară catastrofă pentru PSD.

Eu însă m-am înspăimântat de puterea propagandei, dacă a putut păcăli, fie și pentru timp scurt, oameni profesioniști, care cu asta se ocupă, cu sondaje (și care n-au avut nici o curiozitate să studieze în amănunt slide-urile și cifrele, ca să vadă ce stă la baza titlurilor din presă). Înseamnă că unui primar PSD de la țară dacă îi pui sub nas cifra de 31% și îi zici că partidul lui se prăbușește, chiar ai șanse să-l atragi de partea ta. Cu tot cu electoratul din dotare.

De unde am știut câți oameni vor veni să facă tricolorul lui pește prăjit în Piața Victoriei?

Ieri am publicat o postare în care ziceam că la marele protest din seara asta, cel cu tricolorul, vor veni undeva în jur de 40.000 de oameni +/- 15% (asta însemna un interval între 34.000 - 46.000 de participanți, adică mai puțin de jumătate din cei care au venit pe 5 februarie). Uitându-ne la imaginile cu tricolorul putem vedea că estimarea mea a fost riguroasă. Televiziunile prietene, adică Digi24 și Realitatea TV, precum și Hotnews, au încercat să tragă nițel de cifre, propunând o prezență undeva între 50.000 și 60.000, dar e ușor să-ți formezi singur suprafața protestului în Google Maps și să vezi că nici în cele mai optimiste măsurători suprafața ocupată de protestatari nu a depășit 15.000 de mp. Spre deosebire de seara de 5 februarie, când aceștia ocupaseră vreo 35.000 de mp, mulțimea ducându-se către, hăt, capătul Buzeștiului, într-o parte, și statuia Aviatorilor în cealaltă. Așadar, dacă luăm o cifră medie de 2.5 protestatari pe mp și înmulțim cu suprafața cea mai optimistă pe care a ocupat-o tricolorul, adică 15.000 mp, rezultă că numărul protestatarilor, la ora 21.00, a fost undeva în jur de 37.500. Cu alte cuvinte, în jurul cifrei avansate de mine.

De unde am știut? Am știut treaba asta dintr-un studiu făcut de CESIP în seara zilei de 5 februarie, în piață. Studiul poate fi descărcat de aici: http://cesip.ro/cercetare-proteste-05-02-2017/ și merită citit, pentru că a fost făcut foarte serios.

Mie mi-a sărit în ochi un amănunt de la pagina 4, acolo unde e întrebarea privitoare la participarea la protestele precedente. Mi-a sărit în ochi cifra celor care au zis că au protestat după Colectiv: 36.84%. Așadar, în mulțimea de cca. 100.000 de oameni, câți erau în seara de 5 februarie în Piața Victoriei, 36.840 (dacă e să extrapolăm procentul) recunoșteau că protestaseră și după Colectiv, participând la protestele care au dus la căderea guvernului Ponta. Și aici mi s-a aprins un beculeț în cap: dar stai așa, câți au fost la protest după Colectiv, provocând demisia guvernului de atunci? Și uitându-mă pe știrile din perioada aceea, de pildă pe aceasta: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/noi-proteste-sunt-anuntate-si-pentru-miercuri-seara-ce-vor-manifestantii-sa-se-intample-dupa-caderea-guvernului.html, am aflat că au fost în jur de... 35.000.

O cifră care se potrivește incredibil cu cea din cercetarea CESIP. Practic, cercetarea CESIP nu ne spune altceva decât că în seara de 5 februarie a.c. toți cei care au provocat căderea guvernului Ponta erau în stradă, vrând să provoace și căderea guvernului Grindeanu (concluzia este logică, nu insist asupra argumentării ca să nu lungesc discuția). Singura diferență față de noiembrie 2015 e că acum oamenii ăștia erau răsfirați (mai răsfirați, băieți...) printre alți 70.000 de protestatari...

Dar, urmând firul logic, mai putem trage niște concluzii. Vă aduceți aminte ce zicea Victor Ponta, legat de pregătirea unui „maidan”? Ei bine, maidanul se petrece chiar acum. Deja sunt oameni care au observat similitudinile frapante dintre manifestațiile de la București și cele de la Kiev care au dus la căderea lui Ianukovici. Până și chestia asta cu tricolorul se pare că e copiată după un moment similar de la Kiev.

O primă concluzie, așadar, e că în București există un aparat de cca. 35.000 de oameni gata oricând să se activeze și să fie folosit pentru dărâmarea unui guvern PSD. Atenție, nu vreau să insinuez că există 35.000 de agitatori ai vreunui serviciu secret (oare SRI?) care să dea jos PSD-ul, ci mai degrabă că există 35.000 de spălați pe creier - că altfel nu pot să le zic - gata să dea jos PSD-ul dacă sunt convinși că asta trebuie să facă. În privința agenților, agitatorilor propriu-zis, numărul lor poate fi mult mai mic. E suficient să fie câteva sute și aceștia să aibă o influență semnificativă și certă asupra unui grup de rude, prieteni, cunoscuți, angajați etc. Dacă fiecare agitator poate conta pe mobilizarea a 50 de oameni, care cred sincer că PSD-ul vrea să-i jugănească, și pe cale de consecință ies în stradă să țipe, atunci n-ai nevoie decât de 700 de agitatori, nu de 35.000. Mă rog, unii dintre agitatori sunt și ziariști, putând influența mii de oameni cu un singur articol, deci și cifra de 700 e mare, fiindcă în realitate cred că poți face treaba asta doar cu vreo 100 de băieți și fete bine acoperiți și cu sprijinul a vreo 5 ziariști cunoscuți, care să transmită pe canale media urmărite mesajele de mobilizare.

A doua concluzie pe care o putem trage e că aparatul ăsta chiar are de gând să provoace căderea guvernului. S-au mobilizat și în seara asta exemplar și nu trebuie să ne facem iluzii că vrea altceva. Revendicările au fost în crescendo de la bun început: mai întâi s-a cerut retragerea ordonanței, apoi a lui Iordache, acum suntem în faza „vrem guvern PSD, dar jos Grindeanu”, după care, nu vă faceți griji, va veni momentul ultimei revendicări: „nu, vrem guvern fără PSD, ăștia ne-au trădat, nu-i credem etc.”. Așa se explică și cifra avansată de mine ieri. Faptul că au fost și azi undeva în jur de 35-40.000 arată că aparatul încă e în stare de maximă mobilizare, exact cum am bănuit. Dacă ar fi venit doar 10-15.000, ziceam ieri, protestele ar fi urmat să înceteze deoarece ar fi fost un semn că aparatul e pe cale să piardă lupta cu mobilizarea spălaților pe creier de care dispune. Iar mai mult de vreo 45.000 de oameni nu credeam că vor veni deoarece majoritatea oamenilor normali la cap au înțeles că s-a retras ordonanța, au înțeles probabil și jocul (murdar) al lui Iohannis și s-au demobilizat singuri de la aceste proteste. Eram sigur însă că rămâne în alertă nucleul dur, aparatul propriu-zis. De-asta am dat marja de 40.000 +/- 15%.

În sfârșit, ultima concluzie e că protestele vor continua pentru că aparatul continuă să fie mobilizat. Probabil cadența va fi cea de până acum, cu un grup de „duri”, nu mai mult de câteva mii, protestând sub ferestrele guvernului în fiecare seară, și cu restul „aparatului” mobilizat duminică de duminică pentru a-i arăta guvernului că, uite, poporul e în stradă și „îi vede” (și, probabil, îi și aude și îi și înregistrează). În atari condiții e greu de ghicit ce va face guvernul, fiind clar că nu poți guverna normal cu niște descreierați adunându-se zi de zi sub ferestrele tale și transmițând în afară o imagine de țară neguvernabilă și neguvernată. Poate că aici, după cum sugera Dan Diaconu pe Facebook, ar trebui să intervină Primăria Bucureștiului care, dacă ar avea inspirație, ar putea organiza în insula din intersecție un târg de Paști sau ceva de genul ăsta. Și în zilele de duminică ar putea decide închiderea voluntară a Pieței Victoriei și transformarea ei în zonă pietonală pentru lărgirea târgului de Paști. Zona trebuie eliberată de acest fals protest, dar nu cu violență ci cu umor și cu tact.

Pe 12 februarie e anunțat un nou protest de amploare în Piața Victoriei. Eu zic că...

...protestul acesta va fi un semi-eșec comparativ cu cel din 5 februarie (care oricum a fost un eșec față de câtă lume așteptau să adune inițiatorii) și că va aduna undeva în jur de 40.000 de oameni +/- 15%. Asta înseamnă - pentru cei care sunt din provincie și nu știu geografia Bucureștiului - că în fotografii se va vedea plină numai Piața Victoriei, fără excrescențele dinspre Kiseleff, Aviatorilor, parcarea mare de la capătul Buzeștilor, Iancu de Hunedoara, Lascăr Catargiu.

Astă-seară la ora 20.00, care e oră de vârf, am trecut pe acolo și cred că erau vreo 4.000 de demonstranți, pentru că ocupaseră o mare parte din toată insula din intersecție. Cum această insulă are 2300 mp e ușor să estimăm numărul demonstranților bazându-ne pe o densitate de 2 oameni / mp pe 80% din suprafață. De circulat, se circula normal în toată intersecția.

Dacă se va adeveri cifra înaintată de mine, voi zice și pe ce m-am bazat. Nu e vorba de frig. Și mai zic ceva: dacă vor veni semnificativ mai puțini demonstranți decât cifra pe care am înaintat-o eu, să zicem doar 15.000 de demonstranți, atunci protestele vor înceta de la sine în câteva zile. Dacă se va adeveri cifra mea atunci protestele vor continua.

Un protest cât 100.000 de semne de întrebare

Nu, nu am ieșit la protestele astea, și mă mândresc cu asta. E prima oară din ianuarie 1990 când nu particip la nici un fel de protest de stradă - și nici nu vreau. A, nici la „colectiv” n-am fost, dar alea au durat prea puțin și până să apuc să mă dumiresc ce e cu ele, încetaseră.

Pun pariu că ăștia care s-au strâns cu zecile de mii (și, în momentul de vârf, adică în după-amiaza zilei de 5 februarie, peste 100-120.000) în Piața Victoriei își închipuie că nu sunt manipulați pentru simplul motiv că și atunci când văd un iaurt al cărui preț se termină cu „.99” în coadă îl cumpără de... bunăvoie.

În ceea ce mă privește am ajuns la o vârstă la care, pur și simplu, am învățat să-mi pun întrebările esențiale. În cazul unui protest, de pildă, întrebarea esențială nu e : „De ce să ies?”, ci : „Cui folosește dacă ies eu la tăvăleală?”

Am ieșit în urmă cu 4 ani la „Roșia Montană” pentru că ieșeam și împotriva ticăloșiei guvernului USL (și personal a lui Ponta, care una promisese și alta făcea) și împotriva celor care luaseră prin rapt Roșia Montană. Indiferent împotriva cui manifestam problema Roșiei Montane ar fi fost rezolvată.

Acum, însă, am fost chemat pe un ton alarmist de diverși cunoscuți să ies în stradă „împotriva corupției”. În primul rând țin să-mi felicit cunoscuții care s-au deșteptat și care au aflat, în sfârșit, că în România guvernul poate da OUG-uri în favoarea unei persoane: mai bine mai târziu, decât niciodată! Numai că atunci când vezi că ăia care te cheamă:

- sunt, o mare parte, prieteni fără nici un fel de cunoștințe politice, deci care pot fi manipulați ca la Bingo, pe a căror judecată de valoare, așadar, nu poți pune bază;
- printre agitații cei mai agitați din lista de Facebook sunt de fapt diverși membri ai USR-ului, unii care au contribuit de la bun început la facerea USB;
- bașca unii care chiar sunt plătiți de Soros, că doar lucrează la fundațiile lui, și nu pe funcții lipsite de importanță...;
- și bașca unul pe care-l știi că lucrează la SRI de vreo 15 ani...

...nu poți să nu tragi concluzia că nu împotriva corupției mă chemau ei, ci împotriva PSD-ului, adică vroiau să le rezolv unora - în principiu, lui Iohannis și tolomacilor lui din PNL+USR, plus șmecherilor din servicii - problema de fond, adică să dea jos PSD-ul și să se (re)pună ei la putere. Și că nu rezolvi corupția punând în locul ei altă corupție.

Că protestele sunt direcționate către „guvernul meu #2” ar trebui să-i fie clar de pe acum și celui mai dobitoc observator politic. La început au vrut „jos ordonanța”, apoi „jos Iordache”, acum „jos guvernul Grindeanu” dar, parol d'onoare, monșer, vrem tot guvern PSD... Nu, protestele se vor opri abia atunci când, din revendicare în revendicare, se va ajunge la „guvernul meu #2”.

Drept pentru nu am vrut să particip nici măcar așa, din plăcerea de a-mi întâlni prieteni pe care nu i-am mai văzut de mult timp, pentru că nu am vrut să fiu nici măcar accidental un „1” adăugat la multe alte zeci de mii de „1” care să arate că, uite, boborul revoltat se revoltă. Le transmit celor care au instrumentat totul un călduros „hai sictir”, că nu vă veți scoate castanele din foc cu mâna mea. N-aveți decât să așteptați alegerile și data viitoare să încercați să obțineți voturi mai multe decât PSD-ul cu altfel de mesaje decât: „Votează-ne pe noi că altfel îți fură Dragnea sendvișul.”