Taică-miu m-a întrebat cât am avut anul trecut cifră de afaceri. "Cam 2,4 miliarde", zic eu. "Păi asta nu e afacere. E o afacere de subzistenţă." "Da, am replicat eu, dar aşa sunt 90% din afacerile româneşti."
Am scos cifra asta de afaceri cu 4 angajaţi (inclusiv eu), ceea ce nu e rău deloc. Înseamnă o productivitate pe angajat de aproximativ 600 de milioane, adică vreo 18.000 de euro. În condiţiile în care nu lucrăm sâmbăta.
Mă rog, el e inginer constructor şi poate câştiga de unul singur şi 12.000 de euro pe lună. "Dacă în web design s-ar spăla la fel de mulţi bani ca în imobiliare fii sigur că aş câştiga şi eu tot atât.", îi zic, ironic.
Anul trecut am avut o grămadă de cereri de site din partea unor agenţii imobiliare sau dezvoltatori de proiecte rezidenţiale. N-a fost unul căruia să nu-i ofertez sub 4000 de euro, uite-aşa, de-al dracului, chiar dacă cerea un simplu site de prezentare. Pe unul singur l-am acceptat pe bani puţini şi ăla, al naibii imobiliar, mi-a dat o ţeapă de 50% (şi-a luat site-ul dar a uitat să plătească lichidarea). Eh, suma era insignifiantă, noi să fim sănătoşi.
31.1.08
Adevarul in era blogurilor
Ceea ce anumiţi teoreticieni ai postmodernismului doar intuiau în urmă cu 20-30 de ani, a devenit realitate. Adevărul se fărâmiţează în opinii iar opiniile devin adevăr. Adevărul nu mai depinde de un centru oarecare, "purtător" şi "comunicator" oficial, deoarece nu mai există noţiunea de centru. Mai bine zis, orice centru a devenit o periferie.
Revoluţia aceasta a fost produsă de internet. Ea s-a produs mai ales în ultimii 6-7 ani cu ajutorul instrumentului numit blog care a permis oricărui atehnic să îşi disipeze singur opiniile. Înainte procesul de publicare depindea în mod esenţial de nişte factori care necesitau esenţialmente bani (tiparul, hârtia, redactarea etc.). Cum banii, în orice societate de până acum, au fost concentraţi în mâna celor care aveau şi puterea politică sau puterea de a influenţa puterea politică (ştiu, sună marxist, dar eu sunt marxist!) vrând-nevrând orice comunicare era o comunicare în umbra puterii. Acum însă blogurile sunt "free for all" iar crearea unei notorietăţi, relativ simplă. Problema cea mai mare a celor care mai speră iluzoriu într-un adevăr central e că un blog nu poate fi ars, nu poate fi redus la tăcere aşa cum ai arde un tiraj. Chiar dacă îl "arzi" el poate fi uşor regăsit în Google, în arhivele online, pe alte bloguri.
Cale de întoarcere nu mai există. Revoluţia s-a produs. Va trebui să ne obişnuim cu ea. Evident, această revoluţie implică şi mai multă responsabilitate, dar, din păcate pentru unii, nu din partea celor care emit opinii ci din partea publicului. Regula aceea simplă de jurnalism - nu publici o ştire decât dacă o ai din trei surse - trebuie să şi-o însuşească publicul, sub forma: "Nu cred nici o opinie dacă nu e susţinută din trei părţi." Dar chestia asta nu prea le convine unora deoarece un asemenea public nu ar mai fi publicul-vacă de până acum, publicul care se lăsa pe mâna presei, cu credinţa că presa îşi face treaba obiectiv şi responsabil. Chestia asta nu le convine pentru că presupune să te ocupi de educaţia publicului, nu de spălarea pe creier. Parcă nu e aşa de plăcut când un blogger renumit scrie despre cutare politician că "e prost", nu-i aşa? Parcă în asemenea momente politicienii, aliaţi cu jurnaliştii de modă veche, şi-ar dori ca publicul să refuze această informaţie pe motiv că e opinie. Dar publicul nu o refuză, tocmai fiindcă e bovin. Însă a fost transformat în bovină tocmai de ei, tovarăşii politicieni aliaţi cu tovarăşa presă. Acum n-au decât să suporte consecinţele, oricum epoca lor a început să apună.
Revoluţia aceasta a fost produsă de internet. Ea s-a produs mai ales în ultimii 6-7 ani cu ajutorul instrumentului numit blog care a permis oricărui atehnic să îşi disipeze singur opiniile. Înainte procesul de publicare depindea în mod esenţial de nişte factori care necesitau esenţialmente bani (tiparul, hârtia, redactarea etc.). Cum banii, în orice societate de până acum, au fost concentraţi în mâna celor care aveau şi puterea politică sau puterea de a influenţa puterea politică (ştiu, sună marxist, dar eu sunt marxist!) vrând-nevrând orice comunicare era o comunicare în umbra puterii. Acum însă blogurile sunt "free for all" iar crearea unei notorietăţi, relativ simplă. Problema cea mai mare a celor care mai speră iluzoriu într-un adevăr central e că un blog nu poate fi ars, nu poate fi redus la tăcere aşa cum ai arde un tiraj. Chiar dacă îl "arzi" el poate fi uşor regăsit în Google, în arhivele online, pe alte bloguri.
Cale de întoarcere nu mai există. Revoluţia s-a produs. Va trebui să ne obişnuim cu ea. Evident, această revoluţie implică şi mai multă responsabilitate, dar, din păcate pentru unii, nu din partea celor care emit opinii ci din partea publicului. Regula aceea simplă de jurnalism - nu publici o ştire decât dacă o ai din trei surse - trebuie să şi-o însuşească publicul, sub forma: "Nu cred nici o opinie dacă nu e susţinută din trei părţi." Dar chestia asta nu prea le convine unora deoarece un asemenea public nu ar mai fi publicul-vacă de până acum, publicul care se lăsa pe mâna presei, cu credinţa că presa îşi face treaba obiectiv şi responsabil. Chestia asta nu le convine pentru că presupune să te ocupi de educaţia publicului, nu de spălarea pe creier. Parcă nu e aşa de plăcut când un blogger renumit scrie despre cutare politician că "e prost", nu-i aşa? Parcă în asemenea momente politicienii, aliaţi cu jurnaliştii de modă veche, şi-ar dori ca publicul să refuze această informaţie pe motiv că e opinie. Dar publicul nu o refuză, tocmai fiindcă e bovin. Însă a fost transformat în bovină tocmai de ei, tovarăşii politicieni aliaţi cu tovarăşa presă. Acum n-au decât să suporte consecinţele, oricum epoca lor a început să apună.
24.1.08
Deci, unde e buba?
Conform BNR, creditul neguvernamental se ridică în acest moment la 41 de miliarde de euro. O datorie de aproape 2.000 de euro pe scăfârlie de român. Puţin, s-ar zice - şi aşa şi e. Americanii au, din câte ştiu, o datorie similară de vreo 70.000 de dolari. Ceea ce nu înseamnă că noi ne permitem să ne comparăm cu ei. Dacă am avea şi noi o tiparniţă de bani susţinută de o maşinărie de război în stare să sperie pe oricine, poate că ne-am permite să fim asemeni americanilor.
Întrebarea e, câte rate s-or plăti lună de lună în România? Nu am găsit nicăieri vreo statistică, dar bănuiesc că e o cifră care se află undeva între 2 şi 4 milioane.
Hai să luăm cifra minimă, 2 milioane de rate. Ca urmare a căderii leului, 2 milioane de rate devin brusc mai mari. Nu cu mult, probabil. Pentru omul de rând o creştere a ratei cu 20 de euro e nimic. Şi iau 20 de euro ca o medie. La un credit de casă probabil creşterea e mai mare, de 50-100 de euro în timp ce la un credit de consum creşterea poate că e de numai 5-10 euro.
Absolut suportabil, se va spune. Da, absolut suportabil... la nivel individual. Colectiv, însă, înseamnă că lună de lună dispar din consum 40 de milioane de euro. Adică, la nivelul unui an întreg, aproape jumătate de miliard de euro. Şi asta datorită unei mici scăderi a leului (nu mă gândesc la ceea ce e mai rău, atingerea pragului de 4 RON!).
Cum consumul a fost până acum motorul creşterii economice, este uşor de înţeles ce efect va avea dispariţia din consum a jumătate de miliard de euro. Efectul va fi catastrofal, şi e o catastrofă care nu se va petrece brusc, ci încetul cu încetul. E ca un tsunami: energia negativă se acumulează treptat şi loveşte când te aştepţi mai puţin. Probabil firmele de retail vor observa primele "ciudăţenii" de Paşti, când nu vor face vânzări pe cât se aşteptau. Pentru că oamenii nu vor mai avea suficienţi bani. La vară vor observa un fenomen similar agenţii de turism. Din acelaşi motiv. Şi tot aşa.
Întrebarea e, câte rate s-or plăti lună de lună în România? Nu am găsit nicăieri vreo statistică, dar bănuiesc că e o cifră care se află undeva între 2 şi 4 milioane.
Hai să luăm cifra minimă, 2 milioane de rate. Ca urmare a căderii leului, 2 milioane de rate devin brusc mai mari. Nu cu mult, probabil. Pentru omul de rând o creştere a ratei cu 20 de euro e nimic. Şi iau 20 de euro ca o medie. La un credit de casă probabil creşterea e mai mare, de 50-100 de euro în timp ce la un credit de consum creşterea poate că e de numai 5-10 euro.
Absolut suportabil, se va spune. Da, absolut suportabil... la nivel individual. Colectiv, însă, înseamnă că lună de lună dispar din consum 40 de milioane de euro. Adică, la nivelul unui an întreg, aproape jumătate de miliard de euro. Şi asta datorită unei mici scăderi a leului (nu mă gândesc la ceea ce e mai rău, atingerea pragului de 4 RON!).
Cum consumul a fost până acum motorul creşterii economice, este uşor de înţeles ce efect va avea dispariţia din consum a jumătate de miliard de euro. Efectul va fi catastrofal, şi e o catastrofă care nu se va petrece brusc, ci încetul cu încetul. E ca un tsunami: energia negativă se acumulează treptat şi loveşte când te aştepţi mai puţin. Probabil firmele de retail vor observa primele "ciudăţenii" de Paşti, când nu vor face vânzări pe cât se aşteptau. Pentru că oamenii nu vor mai avea suficienţi bani. La vară vor observa un fenomen similar agenţii de turism. Din acelaşi motiv. Şi tot aşa.
23.1.08
A venit mai repede decât îmi închipuiam
În ultimele zile am avut permanent deschise în browser 2 ferestre: bursa şi forexul.
Am văzut pe viu, aşadar, cum s-au volatilizat din România, în numai 2 săptămâni, vreo 3-4 miliarde de euro şi cum cursul a ajuns la nişte valori care oricărui economist i-ar da frisoane.
Ceea ce nu înţeleg este inconştienţa cu care mai marii zilei continuă să susure în urechea românilor melodii de genul "Dormi liniştit, lucrăm pentru tine". Isărescu a declarat ieri că leul îşi va reveni, deşi nu a spus nici cum, nici când. Domnule Isărescu, oamenii vă cred!
Tăriceanu dă vina pe America. Băsescu încă nu a zis nimic. Nici Geoană.
De ce nu se spune foarte răspicat că suntem în căcat? Suntem în căcat rău de tot, fiindcă ani de zile ne-am bătut joc de ceea ce am fi putut face, şi nu am făcut. Ani la rândul am vândut numai iluzii, ne-am fuşerit aşa cum ne stă bine, aşa-zisele "investiţii" străine sunt de fapt investiţii imobiliare care nu produc nici plusvaloare, nici dezvoltare tehnologică. Suntem o ţară de retail care se bazează pe un singur lucru: creditarea bugetarilor şi a lucrătorilor din alte câteva domenii (nu multe: IT&C, farmacii... şi cam atât). Câtă vreme aceştia pot consuma, e bine, "duduie" retailul, se încasează impozite şi ne permitem să cheltuim ca belferii. Şi se adună... ratele. Există idioţi care susţin că în România e încă bine, e loc de creştere, că vezi Doamne creditele nu fac decât nu ştiu cât la sută din PIB spre deosebire de occident unde ele sunt de nu ştiu câte ori mai mari, de parcă noi ne putem compara cu occidentul. Păi măi zevzecilor, într-o ţară cu salariul mediu net de 300 de euro voi vă aşteptaţi ca ăia 1-2% cetăţeni creditabili să genereze credite cu o pondere în PIB ca în Occident? Ei, nu ştiu cum să vă spun, dar în ciuda acestor procente pe hârtie eu ştiu familii care fac 50-60 de milioane pe lună şi al căror sentiment e că au intrat într-un căcat rău de tot din cauza ratelor. Şi ştiţi de ce? Fiindcă ani la rândul, cam din 2001 încoace, am trăit într-o euforie continuă şi oamenilor li s-a lăsat de înţeles că lefurile vor creşte la infinit şi leul va creşte neîncetat şi în general acum, dacă am intrat în NATO şi UE, vom ajunge în câţiva ani să trăim la fel ca în UE. Cine a fost prost a pus botul la toate căcaturile astea. Eu am fost mai sceptic de felul meu, fiindcă din poziţia mea de "antreprenor" văd direct ce se întâmplă în piaţă, mie nu-mi dă nimeni salariul, mi-l câştig singur, şi am văzut pe propria piele că atunci când am încercat să urc preţurile peste un anumit nivel... piaţa mi-a răspuns negativ. Ori, asta e la nivelul întregii Românii, oamenilor trebuia să li se explice că salariile mărite sunt o consecinţă a creşteii pieţelor în care activează fiecare, dar pieţele nu cresc fiindcă... vor creşte salariile (doar nu suntem baronul Munchausen, să ne scoatem singuri din băltoacă trăgându-ne de păr!), ci fiindcă pieţele acelea, la rândul lor, îşi sporesc producţia, ca urmare a unei creşteri de cereri. Dacă îi cer unui montator de ferestre termopan 700 de euro pe un site, nu e nici o problemă, are banii ăştia, dar dacă îi cer 1700, o să leşine. Normal că mi-ar plăcea să îmi dea 1700, dar dacă omul nu poate, nu poate. Nu poate în primul rând fiindcă nici el nu montează suficient de multe ferestre ca să-şi permită să-mi plătească mie site-ul. Şi nu montează dintr-un motiv foarte simplu, fiindcă datorită scumpirilor, tranzacţiile imobiliare sunt tot mai puţine, aşadar numărul oamenilor care iau un apartament şi îl renovează e tot mai mic. Iar scumpirile la apartamente sunt o consecinţă a creşterilor salariale din ultimii 6 ani. Deci lucrurile se leagă, totul e logic, e logic că suntem în căcat.
Aşa-zisa creştere din ultimii ani nu are la bază nimic productiv. Nu a avut decât un motor, creditarea, adică vânzarea en-gros de piei de urşi din pădure. Dacă în ultimii 6-7 ani nu ar fi apărut atâtea bănci, mii şi mii de bănci, altfel ar fi stat lucrurile, dar ar fi stat, poate, mai sănătos. Aceste mii de bănci i-au dat românului, oricum sărac cu duhul şi incapabil să discearnă, bani ieftini. "Ieftini", adică nemunciţi. Corelat cu miliardele căpşunarilor, trai neneacă! Ei, dar să vedem de acum încolo ce va fi, întrucât se pare că a venit scadenţa.
PS. Încep să înţeleg cum trebuie citite declaraţiile venite dinspre Banca Naţională. "Mizaţi pe leu." a zis Isărescu atunci când leul era vreo 3.35. A mai scăzut, iată cu 10%, deci de fapt trebuia să înţelegem: "Nu mizaţi pe leu." Acum unu' Anghel, economist-şef la BNR, zice că "speră" să nu atingem 4 lei/euro. Cred că asta înseamnă de fapt "Vom atinge 4 lei, sper să nu atingem dracului mai mult". Ceea ce înseamnă că ... e posibil să ajungă şi mai sus. Dijmărescu a zis în urmă cu câteva zile că leul cade pradă unui atac speculativ. Probabil interpretarea corectă a afirmaţiei ar fi trebuit să fie: "Suntem în rahat cu economia. Hai să dăm dracu' vina pe agenturili străine."
PS2. Ca să nu mai zic că declaraţiile celor 2 (Isărescu: "Leul îşi va reveni..." cândva, nu se ştie când. Anghel: "Sper să nu se ajungă la 4.") transmit de fapt următoarele: "Noi, BNR, habar n-avem ce se întâmplă şi nici nu avem instrumentele necesare pentru a stăpâni situaţia. Dar staţi liniştiţi, sperăm şi noi ca toată lumea... că doar ştiţi vorba aia, speranţa moare ultima."
Am văzut pe viu, aşadar, cum s-au volatilizat din România, în numai 2 săptămâni, vreo 3-4 miliarde de euro şi cum cursul a ajuns la nişte valori care oricărui economist i-ar da frisoane.
Ceea ce nu înţeleg este inconştienţa cu care mai marii zilei continuă să susure în urechea românilor melodii de genul "Dormi liniştit, lucrăm pentru tine". Isărescu a declarat ieri că leul îşi va reveni, deşi nu a spus nici cum, nici când. Domnule Isărescu, oamenii vă cred!
Tăriceanu dă vina pe America. Băsescu încă nu a zis nimic. Nici Geoană.
De ce nu se spune foarte răspicat că suntem în căcat? Suntem în căcat rău de tot, fiindcă ani de zile ne-am bătut joc de ceea ce am fi putut face, şi nu am făcut. Ani la rândul am vândut numai iluzii, ne-am fuşerit aşa cum ne stă bine, aşa-zisele "investiţii" străine sunt de fapt investiţii imobiliare care nu produc nici plusvaloare, nici dezvoltare tehnologică. Suntem o ţară de retail care se bazează pe un singur lucru: creditarea bugetarilor şi a lucrătorilor din alte câteva domenii (nu multe: IT&C, farmacii... şi cam atât). Câtă vreme aceştia pot consuma, e bine, "duduie" retailul, se încasează impozite şi ne permitem să cheltuim ca belferii. Şi se adună... ratele. Există idioţi care susţin că în România e încă bine, e loc de creştere, că vezi Doamne creditele nu fac decât nu ştiu cât la sută din PIB spre deosebire de occident unde ele sunt de nu ştiu câte ori mai mari, de parcă noi ne putem compara cu occidentul. Păi măi zevzecilor, într-o ţară cu salariul mediu net de 300 de euro voi vă aşteptaţi ca ăia 1-2% cetăţeni creditabili să genereze credite cu o pondere în PIB ca în Occident? Ei, nu ştiu cum să vă spun, dar în ciuda acestor procente pe hârtie eu ştiu familii care fac 50-60 de milioane pe lună şi al căror sentiment e că au intrat într-un căcat rău de tot din cauza ratelor. Şi ştiţi de ce? Fiindcă ani la rândul, cam din 2001 încoace, am trăit într-o euforie continuă şi oamenilor li s-a lăsat de înţeles că lefurile vor creşte la infinit şi leul va creşte neîncetat şi în general acum, dacă am intrat în NATO şi UE, vom ajunge în câţiva ani să trăim la fel ca în UE. Cine a fost prost a pus botul la toate căcaturile astea. Eu am fost mai sceptic de felul meu, fiindcă din poziţia mea de "antreprenor" văd direct ce se întâmplă în piaţă, mie nu-mi dă nimeni salariul, mi-l câştig singur, şi am văzut pe propria piele că atunci când am încercat să urc preţurile peste un anumit nivel... piaţa mi-a răspuns negativ. Ori, asta e la nivelul întregii Românii, oamenilor trebuia să li se explice că salariile mărite sunt o consecinţă a creşteii pieţelor în care activează fiecare, dar pieţele nu cresc fiindcă... vor creşte salariile (doar nu suntem baronul Munchausen, să ne scoatem singuri din băltoacă trăgându-ne de păr!), ci fiindcă pieţele acelea, la rândul lor, îşi sporesc producţia, ca urmare a unei creşteri de cereri. Dacă îi cer unui montator de ferestre termopan 700 de euro pe un site, nu e nici o problemă, are banii ăştia, dar dacă îi cer 1700, o să leşine. Normal că mi-ar plăcea să îmi dea 1700, dar dacă omul nu poate, nu poate. Nu poate în primul rând fiindcă nici el nu montează suficient de multe ferestre ca să-şi permită să-mi plătească mie site-ul. Şi nu montează dintr-un motiv foarte simplu, fiindcă datorită scumpirilor, tranzacţiile imobiliare sunt tot mai puţine, aşadar numărul oamenilor care iau un apartament şi îl renovează e tot mai mic. Iar scumpirile la apartamente sunt o consecinţă a creşterilor salariale din ultimii 6 ani. Deci lucrurile se leagă, totul e logic, e logic că suntem în căcat.
Aşa-zisa creştere din ultimii ani nu are la bază nimic productiv. Nu a avut decât un motor, creditarea, adică vânzarea en-gros de piei de urşi din pădure. Dacă în ultimii 6-7 ani nu ar fi apărut atâtea bănci, mii şi mii de bănci, altfel ar fi stat lucrurile, dar ar fi stat, poate, mai sănătos. Aceste mii de bănci i-au dat românului, oricum sărac cu duhul şi incapabil să discearnă, bani ieftini. "Ieftini", adică nemunciţi. Corelat cu miliardele căpşunarilor, trai neneacă! Ei, dar să vedem de acum încolo ce va fi, întrucât se pare că a venit scadenţa.
PS. Încep să înţeleg cum trebuie citite declaraţiile venite dinspre Banca Naţională. "Mizaţi pe leu." a zis Isărescu atunci când leul era vreo 3.35. A mai scăzut, iată cu 10%, deci de fapt trebuia să înţelegem: "Nu mizaţi pe leu." Acum unu' Anghel, economist-şef la BNR, zice că "speră" să nu atingem 4 lei/euro. Cred că asta înseamnă de fapt "Vom atinge 4 lei, sper să nu atingem dracului mai mult". Ceea ce înseamnă că ... e posibil să ajungă şi mai sus. Dijmărescu a zis în urmă cu câteva zile că leul cade pradă unui atac speculativ. Probabil interpretarea corectă a afirmaţiei ar fi trebuit să fie: "Suntem în rahat cu economia. Hai să dăm dracu' vina pe agenturili străine."
PS2. Ca să nu mai zic că declaraţiile celor 2 (Isărescu: "Leul îşi va reveni..." cândva, nu se ştie când. Anghel: "Sper să nu se ajungă la 4.") transmit de fapt următoarele: "Noi, BNR, habar n-avem ce se întâmplă şi nici nu avem instrumentele necesare pentru a stăpâni situaţia. Dar staţi liniştiţi, sperăm şi noi ca toată lumea... că doar ştiţi vorba aia, speranţa moare ultima."
20.1.08
De ce credem?
Am observat în ultima vreme că e tot mai cool pentru diverşi copii să îşi bată joc de credinţa în Dumnezeu.
Evident că resimt chestia asta ca şi cum şi-ar bate joc un pic şi de mine, deoarece eu sunt credincios. E drept, nu sunt credincios aşa cum scrie la carte, cu mers la biserică & stuff, ba dimpotrivă, probabil dacă aş fi examinat de un preot mi s-ar pune rapid diagnosticul "păcătos", dar pot spune cu toată convingerea că Dumnezeu există, Iisus e fiul Lui şi El a murit pentru noi.
Nu mă întrebaţi de unde ştiu chestia asta. O ştiu. Şi credeţi-mă că nu vorbesc din cărţi. Pur şi simplu o ştiu. Dar nici dacă aş vrea să explic cum sau de unde o ştiu nu aş putea, fiindcă nu am cuvintele necesare. Dar eu ştiu că o ştiu. O ştiu de vreo 12 ani.
Faptul că sunt mai degrabă protestant decât ortodox, mi-l asum. Îmi asum riscul de a nu ajunge în Rai trăind ca un om din secolul XXI, adică detaşat oarecum de credinţă. Practic, eu ajung foarte rar la biserică, numai cu ocazia evenimentelor de familie, şi nu am deloc de-a face cu sfintele taine (împărtăşirea, miruirea, spovedania...) dar nici nu-mi fac o problemă din chestia asta. Nici protestanţii nu au treabă cu sfintele taine şi chiar mă îndoiesc că ajung, cu milioanele, în Iad.
Vedeţi? Poţi avea îndoieli în afara bisericii şi fără să fii abject. E normal să fie aşa. Nu cred că nu există om care nu are îndoieli. Poate sfinţii. La momentul oportun voi fi judecat şi se va vedea dacă faptele mele bune vor atârna în balanţă mai mult decât cele rele. Nimeni nu are treabă cu chestia asta, în afara de mine şi Dumnezeu. E treaba noastră. Tocmai pentru că e treaba noastră, nimeni altcineva nu îmi poate înţelege credinţa, fiindcă e vorba de o legătură în doi. Eu, fiind credincios, pot să empatizez oarecum cu alţi oameni credincioşi, fiindcă ştiu cam ce simt şi ei, dar în nici un caz nu le înţeleg trăirea religioasă. Asta e după chipul fiecăruia. Pot cel mult să mi-o închipui, să o aproximez, şi toţi putem numi asta în comun: creştinism, dar fiecare îşi trăieşte credinţa în felul său propriu.
Însă cum poate un ateu să creadă măcar că înţelege ceva? Păi ateul nu are cum să înţeleagă fiindcă nu ştie ce să înţeleagă. E ca în dragoste: nu poţi să spui cuiva cum e când iubeşti, dacă nu a mai iubit niciodată. Chestia asta se... trăieşte. Dar ca să o trăieşti trebuie să o doreşti, să fii deschis la ea. Nu poţi iubi dacă nu vrei să iubeşti. Dar nici nu e cinstit să comentezi că "ia uite pe ăla, a luat-o pe strâmba aia, sau ia uite pe aia, l-a luat pe grasul ăla". Dacă oamenii se iubesc, probabil că o fi ceva între ei, oricât de ciudaţi sau nepotriviţi ar părea. Noi nu avem de unde să ştim. La fel e şi în credinţă. Dacă nu ştim despre ce e vorba, civilizat ar fi să tăcem.
Evident că resimt chestia asta ca şi cum şi-ar bate joc un pic şi de mine, deoarece eu sunt credincios. E drept, nu sunt credincios aşa cum scrie la carte, cu mers la biserică & stuff, ba dimpotrivă, probabil dacă aş fi examinat de un preot mi s-ar pune rapid diagnosticul "păcătos", dar pot spune cu toată convingerea că Dumnezeu există, Iisus e fiul Lui şi El a murit pentru noi.
Nu mă întrebaţi de unde ştiu chestia asta. O ştiu. Şi credeţi-mă că nu vorbesc din cărţi. Pur şi simplu o ştiu. Dar nici dacă aş vrea să explic cum sau de unde o ştiu nu aş putea, fiindcă nu am cuvintele necesare. Dar eu ştiu că o ştiu. O ştiu de vreo 12 ani.
Faptul că sunt mai degrabă protestant decât ortodox, mi-l asum. Îmi asum riscul de a nu ajunge în Rai trăind ca un om din secolul XXI, adică detaşat oarecum de credinţă. Practic, eu ajung foarte rar la biserică, numai cu ocazia evenimentelor de familie, şi nu am deloc de-a face cu sfintele taine (împărtăşirea, miruirea, spovedania...) dar nici nu-mi fac o problemă din chestia asta. Nici protestanţii nu au treabă cu sfintele taine şi chiar mă îndoiesc că ajung, cu milioanele, în Iad.
Vedeţi? Poţi avea îndoieli în afara bisericii şi fără să fii abject. E normal să fie aşa. Nu cred că nu există om care nu are îndoieli. Poate sfinţii. La momentul oportun voi fi judecat şi se va vedea dacă faptele mele bune vor atârna în balanţă mai mult decât cele rele. Nimeni nu are treabă cu chestia asta, în afara de mine şi Dumnezeu. E treaba noastră. Tocmai pentru că e treaba noastră, nimeni altcineva nu îmi poate înţelege credinţa, fiindcă e vorba de o legătură în doi. Eu, fiind credincios, pot să empatizez oarecum cu alţi oameni credincioşi, fiindcă ştiu cam ce simt şi ei, dar în nici un caz nu le înţeleg trăirea religioasă. Asta e după chipul fiecăruia. Pot cel mult să mi-o închipui, să o aproximez, şi toţi putem numi asta în comun: creştinism, dar fiecare îşi trăieşte credinţa în felul său propriu.
Însă cum poate un ateu să creadă măcar că înţelege ceva? Păi ateul nu are cum să înţeleagă fiindcă nu ştie ce să înţeleagă. E ca în dragoste: nu poţi să spui cuiva cum e când iubeşti, dacă nu a mai iubit niciodată. Chestia asta se... trăieşte. Dar ca să o trăieşti trebuie să o doreşti, să fii deschis la ea. Nu poţi iubi dacă nu vrei să iubeşti. Dar nici nu e cinstit să comentezi că "ia uite pe ăla, a luat-o pe strâmba aia, sau ia uite pe aia, l-a luat pe grasul ăla". Dacă oamenii se iubesc, probabil că o fi ceva între ei, oricât de ciudaţi sau nepotriviţi ar părea. Noi nu avem de unde să ştim. La fel e şi în credinţă. Dacă nu ştim despre ce e vorba, civilizat ar fi să tăcem.
19.1.08
M.D. + M.D. => F.I.
Adică au pus-o de o mică fuziune pe piaţa web? Sau e doar un proiect comun? Sau a fost doar o chestie trecătoare? Că din afară s-ar zice că sunt concurenţi. Oricum, mişcarea e normală pe o piaţă tot mai lipsită de resurse umane (de calitate).
M.D. = om;
M.D. = om;
F.I. = firmă.
M.D. = om;
M.D. = om;
F.I. = firmă.
17.1.08
Unu
Şi ce ciudat te simţi în prima seară în care vii acasă, de la muncă, obişnuit deja cu gândul că nu te aşteaptă o singură persoană.
Dar de fapt e doar una. Şi tu eşti tot unul. Resimţi un gol. Totul e unu în jurul tău.
Dar de fapt e doar una. Şi tu eşti tot unul. Resimţi un gol. Totul e unu în jurul tău.
16.1.08
Ce ciudat
Ce ciudat, să vii acasă de la spital, unde soţia ta tocmai a pierdut sarcina, şi să trebuiască să te faci că totul e ok şi "viaţa merge înainte".
Că deh, tu eşti "bărbat".
Oare nu e viaţa nedreaptă?
Că deh, tu eşti "bărbat".
Oare nu e viaţa nedreaptă?
15.1.08
Brrrrrr! Bantuie o fantoma de Emag
Am ajuns azi, întâmplător, pe un magazin virtual de care habar n-aveam: www.Fler.ro.
Realizatorii, cine vor fi fiind ei, merită sincere felicitări pentru performanţa de a fi produs o fantomă de Emag.
A, scuzaţi: băieţii au uitat să cloneze şi faviconul. Că "e"-ul din logo am înţeles că trebuie să fie la fel ca "e"-ul din Emag.
PS. Doamne, execuţia grafică e atât de proastă, că nu mă abţin să nu îi dedic un studiu.
Realizatorii, cine vor fi fiind ei, merită sincere felicitări pentru performanţa de a fi produs o fantomă de Emag.
A, scuzaţi: băieţii au uitat să cloneze şi faviconul. Că "e"-ul din logo am înţeles că trebuie să fie la fel ca "e"-ul din Emag.
PS. Doamne, execuţia grafică e atât de proastă, că nu mă abţin să nu îi dedic un studiu.
14.1.08
Dileme
1. Cum naiba au loc pe piaţă toate magazinele online IT&C din România?! Nu de alta, dar toate vând aceleaşi mărfuri, nu e laptopu' mai laptop la unii şi mai puţin laptop la alţii.
2. Dacă au loc, cum naiba reuşesc să fie profitabile?! Că dacă vinzi 100 de laptopuri pe lună nu e cine ştie ce. Profitul probabil e undeva în jur de 6000 de RON (preţ mediu pe laptop 2500 RON, adaos mediu 2,5%). Din care scădem cheltuielile şi nu mai rămâne nimic.
3. Dacă reuşesc să fie profitabile, cât de mare poate fi profitul ca să apară zilnic alte magazine?!
2. Dacă au loc, cum naiba reuşesc să fie profitabile?! Că dacă vinzi 100 de laptopuri pe lună nu e cine ştie ce. Profitul probabil e undeva în jur de 6000 de RON (preţ mediu pe laptop 2500 RON, adaos mediu 2,5%). Din care scădem cheltuielile şi nu mai rămâne nimic.
3. Dacă reuşesc să fie profitabile, cât de mare poate fi profitul ca să apară zilnic alte magazine?!
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
Ultima oară când am avut prilejul să ascult Altar aveau tonalităţi death-metal, o chestie care nu mi-a placut niciodată (cred că death-metalul e o caricaturizare excesivă, puţoistă, a tonului thrash-metal, care îl şi aruncă din sublim în derizoriu).
Iată însă un clip audio cu adevărat mişto. Sunetul e clasic de thrash, versurile sunt delicioase (şi mai ales cântate clar, nu pe tonalităţile puţoist-infecte din death), atitudinea - puternică iar vocea aia de manelist cretin care zice la un moment dat "Să moară duşmanii de supărare" face toţi banii prin dobitocia pe care o degajă.
Iată însă un clip audio cu adevărat mişto. Sunetul e clasic de thrash, versurile sunt delicioase (şi mai ales cântate clar, nu pe tonalităţile puţoist-infecte din death), atitudinea - puternică iar vocea aia de manelist cretin care zice la un moment dat "Să moară duşmanii de supărare" face toţi banii prin dobitocia pe care o degajă.
13.1.08
Piata de e-commerce, primele probleme serioase?
Pe hârtie sunt posibile şi chiar prognozate creşteri de x%. Se pare însă că virusul lipsei de personal a ajuns şi aici. Nu la magazine, ci la ... curieri! Toată lumea se plânge de ei. Livrările au fost întârziate şi câte 7 zile, Flamingo le cere unora (Alo Curier) 100.000 de RON, Fan Courier sunt beşteliţi de toate magazinele cu care lucrează. Impresia e de dezastru.
Probabil că piaţa de e-commerce şi-a atins limitele naturale de dezvoltare. Mai departe, treaba nu mai depinde de proprietarii de magazine, ci de România şi de mediul de afaceri în general. Degeaba vei face 1000 de comenzi pe zi dacă nu are cine să ţi le livreze. Chiar dacă va avea cine să ţi le livreze, e tot degeaba, dacă nu ai autostrăzi. Dacă bagi o comandă pe internet din Barcelona la Amsterdam, în 24 de ore primeşti marfa, fiindcă se circulă numai pe autostradă. În România mă tem că dacă se va ivi, din partea fiecărui magazin virtual, necesitatea zilnică a încă 1000 de maşini pe şosele patriei, se va petrece ceea ce vedem acum în Bucureşti: blocaj. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu, fiindcă drumurile în România sunt alea rămase de pe timpul războiului... războiul dintre Traian şi Decebal, fireşte.
Probabil că piaţa de e-commerce şi-a atins limitele naturale de dezvoltare. Mai departe, treaba nu mai depinde de proprietarii de magazine, ci de România şi de mediul de afaceri în general. Degeaba vei face 1000 de comenzi pe zi dacă nu are cine să ţi le livreze. Chiar dacă va avea cine să ţi le livreze, e tot degeaba, dacă nu ai autostrăzi. Dacă bagi o comandă pe internet din Barcelona la Amsterdam, în 24 de ore primeşti marfa, fiindcă se circulă numai pe autostradă. În România mă tem că dacă se va ivi, din partea fiecărui magazin virtual, necesitatea zilnică a încă 1000 de maşini pe şosele patriei, se va petrece ceea ce vedem acum în Bucureşti: blocaj. Şi asta dintr-un motiv foarte simplu, fiindcă drumurile în România sunt alea rămase de pe timpul războiului... războiul dintre Traian şi Decebal, fireşte.
3.1.08
De ce nu cred ca va iesi Obama presedinte?
Obama, ca şi Michael Jackson, mai e cum mai e. Cu un strat de pudră pe faţă poate chiar să pară un alb get-beget. Dar pot să pun pariu cu oricine că americanul mediu, alb, bun familist şi creştin ar fi şocat să constate că prima doamnă va fi o doamnă de culoare.
Deci va face tot posibilul să voteze împotriva lui Obama.
Deci va face tot posibilul să voteze împotriva lui Obama.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)