Nesimţirea, comoara cea mai de preţ a românilor

Cu ani în urmă am avut prilejul să vizitez o mănăstire de maici de undeva din nordul Moldovei. Cred că Agapia. 99,99% sunt convins că Agapia. Din pozele de pe internet mănăstirea Agapia seamănă cu ceea ce mi-a rămas mie în memorie şi, în plus, ţin minte că biserica avea nişte fresce pictate de Nicolae Grigorescu în tinereţea sa, "pe la 20 de ani". Adică pe la 1858, exact când se ştie că Grigorescu a pictat Agapia. Din păcate întâmplarea pe care o relatez s-a petrecut prin primăvara lui 1999, deci acum mai bine de 10 ani, şi chiar dacă nu mai ţin minte clar anumite detalii, altele mi s-au întipărit în minte pe vecie.  

Eu însoţeam o delegaţie oficială de oaspeţi danezi cu care Ministerul Culturii avea o treabă prin zonă. Întrucât oaspeţii erau străini şi "de vază", şi cum ştim că românii se prosternează la străini ca la semizei, gazdele au zis să fie mai ospitaliere ca de obicei şi ne-au făcut un tur al mănăstirii, arătându-ne lucruri la care oamenii simpli în general nu au acces. Ţin minte şi azi cum, la un moment dat, maica stareţă ne-a dus undeva într-un beci, într-un soi de arhiva a mănăstirii, unde stăteau aruncate de-a valma icoane vechi, cărţi, manuscrise, începând să ne povestească: asta e arhiva mănăstirii, aici sunt icoane, cărţi, bla bla bla bănuim că operele cele mai vechi sunt din secolele XV-XVI.

În clipa asta Eric Normann, unul dintre danezi, a întrebat (prin intermediul traducătorului, adică eu): "Cum adică... bănuiţi?" Păi, simplu. Am aflat că de fapt toate acele comori nepreţuite nu fuseseră niciodată inventariate, niciodată studiate, niciodată ordonate sistematic de vreun cercetător. Măicuţele de la mănăstire erau fericite că mai făcuseră rost de o donaţie măruntă, vreo 10.000 de dolari, care le ajuta să restaureze o singură icoană (restaurarea respectivă implicând o muncă de vreun an de zile).

Mi-am adus aminte de această întâmplare citind azi câte ceva despre plăcuţele de plumb de la Sinaia. Sincer să fiu, habar n-aveam de existenţa lor, dar istoria pare foarte credibilă: cum altfel să explici existenţa unor planuri detaliate şi corecte ale Sarmizegetusei, cu zeci de ani înainte ca studiile arheologice să dezgroape metropola dacică? În fond, ce e aşa de imposibil să crezi că românii au găsit nişte plăcuţe de aur de pe timpul dacilor, un adevărat tezaur pentru istoria naţională, şi că s-au şters la cur cu ele, topindu-le? În zilele noastre, când o bună parte a acestui tezaur se pare că s-a pierdut sau, cel puţin, s-a rătăcit, pentru că nu a fost niciodată inventariat, ce e aşa de greu să crezi că mediile cacademice româneşti sunt aşa de obtuze încât să împiedice orice cercetare serioasă a unei eventuale comori de spiritualitate româneşti, care riscă să modifice teoriile unanim acceptate şi, implicit, să modifice ierarhiile ştiinţifice din care unii îşi extrag funcţiile, sinecurile, privilegiile?

Problema culturii noastre a fost întotdeauna subfinanţarea. Noi nu ne permitem, ca americanii, sau ca francezii, sau ca nemţii, sau ca italienii, să avem sute de istorici, sute de fizicieni, sute de cercetători literari, sute de filozofi etc. Noi abia ne permitem, şi asta nu din '89 încoace, ci încă de la înfiinţarea statului român în secolul XIX, să menţinem vii instituţiile ştiinţifice minimale. Păstrăm de ochii lumii, pentru ca ăia să nu zică despre noi că suntem de-a dreptul retardaţi, un căcat de academie plină de boşorogi băşiţi, nişte universităţi de tot râsu-plânsu la care se fac cursuri după notiţe luate de profesori în anii '70, nişte jafuri de "institute de cercetare" la care câţiva moşi îşi târâie băşinile, un Minister al Culturii care are an de an un buget pe care unul ca Dinu Patriciu îl poate pune pe masă după ce se scobeşte în nas cu degetul mic etc. etc. etc. Toată cultura noastră e un uriaş simulacru. În condiţiile astea, să mai şi vii cu pretenţia de a schimba paradigmele, păi asta e o impietate majoră! Orice schimbare de paradigmă într-o cultură de bantustan cum e cultura română nu poate însemna decât un singur lucru: înnoire radicală. Cei care ocupau nişte funcţii după vechea paradigmă, ar fi obligaţi să-şi cedeze locul celor care vin cu nouă paradigmă. Nu există jumătăţi de măsură! Să presupunem că istoricii se apucă să ia în serios o descoperire fantastică, plăcuţele de la Tărtăria de exemplu, păi credeţi că statul român ar avea resurse ca să susţină cercetarea acestor plăcuţe şi de către gruparea istoricilor care le-au contestat valoarea, şi de către gruparea celor care au dorit cercetarea lor? NU! Şi atunci e logic ca instituţiile culturale să fie atât de anchilozate, atât de încremenite în România, fiindcă orice e nou sau diferit de ceea ce se ştie, nu e un prilej de bucurie, ci de sperietură.

Orice e nou îi poate face pe unii să-şi cedeze privilegiile, de aceea orice e nou trebuie contestat "din principiu". Asta e România! Din păcate sub profilul aceastei atitudini se dezvoltă, inevitabil, o ne-simţire fantastică atât faţă de propria istorie, cât şi faţă de propriul viitor. Atât de fantastică încât ai zice că ne-simţirea asta e bunul cel mai de preţ al românilor, tot ceea ce ei au reuşit să înveţe din istorie.

Comertul online din Franta isi face probleme ca e "intarziat" fata de cel al vecinilor

Conform acestui articol, francezii sunt îngrijoraţi că la ei comerţul online e "întârziat" faţă de cel al vecinilor germani şi englezi. Şi asta deoarece vânzările online vor atinge în Franţa "numai" 25 de miliarde de euro. O cifră cam de 100 de ori mai mare decât a comerţului online din România.

M-am uitat şi eu, de curiozitate, pe câteva linkuri citate în articol. Citiţi cu atenţie pagina de "Cum plătesc" de pe CDiscount.fr: https://clients.cdiscount.com/Information/Payment.aspx . Deşi există o tonă de modalităţi de plată, lipseşte tocmai modalitatea de plată cea mai populară în România: plata la livrare. Adică, adu-mi matale produsul acasă, şi mă gândesc eu după aia dacă vreau să ţi-l plătesc. E şi normal să lipsească, deoarece comerţul online presupune plata online. Din păcate, această imbecilitate numită "plata la livrare" s-a generalizat în comerţul online din România şi tocmai de-aia comerţul online din România nu are şi nu va avea nici un orizont. Singura şansă e să avem elaborată o legislaţie care să interzică explicit plata la livrare şi să oblige magazinele, pentru binele lor, să accepte numai modalităţi de plată online.

Sau de pe Pixmania: http://www.pixmania.com/fr/fr/services-magasins/11-univers.html?idservice=7 . 

Ştiu cel puţin două magazine care ajunseseră să acumuleze stocuri de 100.000 de lei numai din comenzi pe care clienţii refuzaseră să le plătească la primire. La rulaje în jur de 1 milion de lei pe an şi marje care rareori depăşesc 2-3%, aşa ceva nu înseamnă decât un faliment lent, dureros şi chinuitor. 

Bloggerii papagali despre prabusirea leului

De la o vreme, mai ales de când nu mai am pe cap Kevinul, am timp să casc gura pe net la fel de fel bloggeri şi, evident, să scriu mai mult pe blogul meu :) Uite-aşa am ajuns la un moment dat, mergând din link în link, şi pe blogul unui papagal, papagal la propriu, pentru că nu face nimic altceva decât să recite comunicatele emise de diversele autorităţi ale statului pentru a decreta solemn: "e bine", "avem perspective", "se simte ceva" etc.

Astăzi, papagalul respectiv a găsit de cuviinţă să lumineze naţiunea cu privire la cauzele pentru care leul nu s-a prăbuşit după alegeri. Mie mi se pare haios demersul lui din 2 motive:

1. De la turul 2 al alegerilor abia au trecut 16 zile :) deci e cam... devreme să fim optimişti!

2. Din pomposul tablou recitat ca o poezie învăţată pe dinafară la lecţia de economie a PD-L, lipseşte tocmai cheia de boltă a cauzelor rezistenţei leului: dobânda de referinţa practicată de BNR :). Păi, cu 8%, cât e acum, moneda noastră cred că e cea mai rentabilă din Europa. Spre comparaţie, dobânda de referinţă la zlot e vreo 3% iar despre Euribor tot românul ştie cât e: 1%. Asta înseamnă că e rentabil să iei de la o bancă din străinătate un credit de nevoi personale în euro, la o dobândă de 3-4%, schimbi banii în lei, îi bagi la o bancă românească, asta îţi dă 9-10-11% şi câştigi net un 6-7% numai din faptul că freci banii dintr-o parte în alta. Cum dracu' să nu fie leul tare?! În plus, o dobândă de referinţă mare şi un curs menţinut cu dinţii înseamnă mai multe depozite deschise de străini şi, pe cale de consecinţă, mai mulţi bani la dispoziţia băncilor din România pentru a credita... hm... oare ce? Nu cumva guvernul lui Boc?

Reversul acestui fenomen e că firmele româneşti, spre deosebire de cele europene (sau cele din Polonia), dacă vor să ia un credit în moneda naţională, adică moneda în care încasează facturile şi îşi plătesc angajaţii, o pot face numai la dobânzi de la 12-13% în sus, ceea ce e grotesc. O firmă românească ar trebui să meargă pe un profit de 15% doar ca să-şi poată plăti creditul, şi asta... în plină criză! Tare, nu? :))))) Părerea mea e că în condiţiile unei monede stabile şi a unei inflaţii de numai 4,5%, e de porc să te împrumuţi la dobânzi mai mari de 7%! Şi ca mine gândesc toţi antreprenorii din ţara asta, drept pentru care firmele româneşti fac ceea ce este corect: nu se împrumută, preferând să moară :))). Ori, mai puţine firme înseamnă o economie contractată, o economie contractată înseamnă o cerere mai mică, şi cum România e o ţară de import, vorbim de o cerere mai mică de produse şi servicii cu originea în străinătate, deci o cerere mai mică de valută. Păi şi atunci cum dracu' să nu fie leul stabil şi puternic?! Dacă omori economia cred şi eu că e stabil. Şi un mort e stabil în coşciugul lui. Suntem în Nirvana! :))

Problema nu e dacă leul se prăbuşeşte la ... 2 săptămâni de la alegeri, ci dacă leul va rezista la actualul nivel şi după ce:

- şomajul va trece de 9-10% (=încasări mai mici din CAS şi obligaţii mai mari de plată ale statului);
- toţi banii de la FMI vor fi fost luaţi (şi, desigur, haliţi instant!);
- încasările la bugetul statului, alea reale, nu prostiile raportate de ei, vor fi mai mici (din cauza falimentelor);
- dobânda de referinţă va fi adusă (dar va fi vreodată?!) la un nivel decent, pentru a fi stimulat mediul economic.

Când anume în viitor se vor întâmpla toate aceste lucruri, nu ştim, dar probabil în a doua jumătate a lui 2010 vom avea o imagine destul de clară. Până atunci orice discuţie despre prăbuşirea sau neprăbuşirea leului e simplă băgare de seamă.

Lectura de dimineaţă: he he, pe aceeaşi temă şi Ziarul Financiar de azi.

Un analfabet la Ministerul Finanţelor

Priviţi acest film şi cruciţi-vă:

Omul zice că habar n-are să lucreze cu calculatorul, şi nu doar asta, ci că nu ştie să-l deschidă!  Revoltător nu e că domnul în cauză, un adevărat analfabet după standardele secolului XXI, e propunerea lui Boc pentru postul de Ministru de Finanţe, şi nici faptul că nu ştie să lucreze cu calculatorul (deşi în câteva zile intrăm în 2010!) ci nonşalanţa cu care declară: "Sunt incapabil să învăţ."

Monşer, numai gibonii şi puturoşii sunt incapabili să înveţe. Ceva îmi spune că bietul Pogea va ajunge să fie regretat...

Ştiri pentru imbecili, fabricate de imbecili

Vine Crăciunul. La tembelizor e ştiri cu cum se taie porcu' şi cu cum se dă ghiolbanii cu rosigniol pe piştile de skchi. De asemenea, căpşunarii noştri dragi cică vine acasă. O pizdulice îngheţată-tun transmite de undeva dintr-o beznă oarecare că oamenii s-au fâţâit toată ziua prin nu ştiu ce staţiune montană şi acum au intrat la căldurică şi beau fin viert. Numai ea, pizdulicea, a mai rămas în frig, ca să  ne transmită nouă această măreaţă ştire care putea fi transmisă bine mersi şi dintr-un studio, dar de!... producătorul ştirilor o fi zis că e mai palpitant s-o pui pe sclavă să îngheţe ca să spună câteva banalităţi în direct. Vine Crăciunul, băăăă!

Lăsând gluma la o parte, e trist să constaţi că 20 de ani de "democraţie" şi vreo 17 de televiziune de piaţă nu au reuşit să împingă jurnalele de ştiri cu mult peste ceea ce a lăsat George Marinescu la TVR în primăvara lui 1990. Mai ţineţi minte? În lumea reală se întâmplau mineriade, aveau loc lupte politice, greve, demonstraţii, ... în timp ce în "lumea lui Marinescu" nu existau decât nişte ajutoare primite din Franţa de vreun azil de copii, vreo manifestare pentru celebrarea unui cocostârc de stuf din Deltă...

Despre libertatea de exprimare în democraţie; exemple

Odată cu 6 decembrie, presiunile cozilor de topor ale totalitarismului PDL-ist împotriva mass-mediei libere au explodat. Din câte ştiu eu, atât Antenele cât şi Realitatea (care, între noi fie vorba, mai ales în ultima parte a campaniei şi în seara alegerilor a fost vădit pro-PDL) sunt posturi private, la fel, de altfel, ca şi B1TV, oficiosul PDL. În aceste condiţii este o nesimţire monumentală să le pretinzi realizatorilor şi redactorilor angajaţi la aceste posturi private să fie "imparţiali", dacă ei nu vor sau consideră că nu e cazul să fie imparţiali. În fond oricine e liber să schimbe canalul dacă nu-i place ceea ce vede. Eu, de exemplu, nu m-am uitat în ultimele 2 luni mai mult de 10 minute la emisiunea "Naşul" de la B1TV, pentru că de câte ori am vrut să văd ce mai e pe acolo, am avut senzaţia că se mănâncă rahat cu polonicul. Nu-i nimic, este dreptul lui Radu Moraru să creadă ce vrea şi să invite pe cine vrea.

Pentru cei care au impresia însă că aşa funcţionează democraţia, punând pumnul în gura celor care vorbesc împotriva lui El Lider Maximo, şi trăgându-i de urechi pe ziariştii care au păreri diferite de ale Puterii, iată câteva exemple de dincolo de Ocean. Voi prezenta doar două mostre din discursul a doi intelectuali conservatori de vârf, Rush Limbaugh şi Mark Levin, care îl critică la radio pe Barack Obama.

Iată-l pe Rush Limbaugh. "We're in a recession and yet this man [Obama, n.m.] insists on blaming you so that you will get mad at your boss or even small business owners. He wants you mad at the business sector in general. [...] You basically have to quit, sir. If you want to revive the private sector, resign."



Nu mai zic de faptul că Rush Limbaugh îl maimuţăreşte pe Obama (la Antena 3 Băsescu nu a fost maimuţărit decât în cadrul showurilor umoristice). Şi? Se supără cineva?

Cât despre maniera în care Mark Levin "vorbeşte" cu preşedintele SUA nu mai e nimic de spus. Daţi mai încet sonorul, pentru că Levin ţipă literalmente la Obama, făcându-l "măgar" şi "ticălos".



Ultima carte a lui Levin, "Liberty and Tiranny", s-a vândut deja într-un milion de exemplare. Cum ar fi să-l auzim pe Obama văicărindu-se că oamenii ăştia şi "mogulii" din spatele lor îl iau peste picior?

Bine-am venit în anii '30 ! (2)

Renumărarea voturilor nule e un act inutil. Doar nu se aştepta nimeni să se găsească 70.001 voturi valabile pentru Mircea Geoană şi nici unul pentru Băsescu. Fraudele au fost mult mai subtile şi au constat în mită electorală, în presiune pusă pe alegători, în mânarea oamenilor ca vitele la vot, în intoxicarea opiniei publice în noaptea alegerilor (s-a dovedit ulterior că numărătoarea lui Videanu era aiuritoare, Geoană câştigând conform voturilor din România). În ceea ce mă priveşte, ca un cretin dobitoc, credul şi prietenos ce sunt, e posibil ca frauda să consiste în CNP-ul personal pe care l-am dat pentru campania PDL unei rude, în urmă cu aproape 3 luni. Atunci, omul mi-a zis că are nevoie de CNP-ul meu (adică al meu, Lucian Sârbu) ca să-şi păstreze jobul. Trebuia să colecteze adeziuni pentru Băsescu, sau aşa ceva. Acum mă întreb dacă nu cumva, la o verificare atentă, nu ar reieşi că eu însumi am votat nu doar în Bucureşti, ci şi prin Setubal, Roma, Madrid sau Paris...

Aceeaşi rudă îi spusese fratelui meu pe un ton sarcastic înainte de turul 1: "Nu-ţi fă iluzii. Băsescu va câştiga pentru că oamenii noştri vor fura cât e nevoie." Atunci am râs. Acum, mi-e clar că a avut dreptate.

Problema e că prin măsluirea acestor alegeri Traian Băsescu şi implicit PDL au trecut o linie, o limită. În politică, orice e permis, chiar şi prezentarea unui film cu Băsescu pocnind un copil sau cu Ana B. sugând pula lui Geoană, câtă vreme nu se încalcă anumite limite. E vorba de limitele falsificării democraţiei. Ori, PDL a trecut aceste limite. Putem falsifica democraţia în intervalul de 4 ani dintre alegeri: putem alege liber parlamentul pe care îl dorim, după care parlamentarii îşi pot bate joc în voie de noi, ca alegători. Este problema noastră că am ales prost. Putem alege un preşedinte-muţunache, gen Emil Constantinescu, şi apoi acest preşedinte să se declare "învins de structuri". Este problema noastră, ca alegători, că am ales prost. Înghiţim găluşca şi mergem mai departe. Este problema noastră, a alegătorilor. În democraţie, avem dreptul de a alege prost. Dar, când voinţa populară, oricât de proastă, este falsificată, intrăm într-o zonă a minciunii care va avea următoarele consecinţe obligatorii pentru Putere:

1. Întărirea aparatului represiv. Întrucât populaţia nu e convinsă de rezultatul alegerilor, Puterea nu va fi recunoscută unanim. Acest lucru va crea un potenţial de revoltă, ceea ce va duce la întărirea a priori a aparatului represiv. Pe cât punem pariu că în următorul cincinal românii se vor simţi mai urmăriţi şi mai supravegheaţi ca în ultimii 20 de ani?
   
2. Masificarea voinţei politice. Prin "masificare" înţeleg aducerea voinţei politice la nivelul străzii, adică al iraţionalului. Voinţa politică va vorbi prin masse, iar întruchiparea masselor va fi Liderul. În acest fel Puterea va încerca să compenseze minciuna de la urne. Pe cât punem pariu că în următorul cincinal mitingurile de "iubire" faţă de Băsescu (chiar şi "spontane") şi de înfierare a adversarilor, se vor înmulţi?
3. Recrudescenţa violenţei. De vreme ce Puterea şi-a pierdut legitimitatea, forţele opuse se vor manifesta deschis împotriva ei. Acest lucru va duce la riposte din partea Puterii şi a apărătorilor ei. În totalitarismele clasice de dreapta Puterea organizează trupe ale străzii (SA, cămăşile negre etc.) care să combată adversarii politici. În privinţa PDL este greu de spus ce tâmpenie vor face, dar ţinând cont de numărul mare de şomeri disperaţi de la anul eu tind să cred că vor finanţa cete de mardeiaşi care pentru 3 roşii şi o bucată de brânză vor cafti pe oricine e nevoie sau vor huidui prompt adversarii politici, aşa cum s-a întâmplat în ultima săptămână de campanie.
   

Este exact ceea ce s-a întâmplat în România în anii '30, o epocă marcată de alegeri falsificate. Totul a început cu falsificarea masivă a alegerilor şi în cele din urmă democraţia a eşuat în regimul carlist, care a precedat dictatura legionară, regimul antonescian şi dictatura comunistă. Chiar şi în zilele noastre, oricine falsifică alegerile trebuie să înţeleagă că intră pe un drum fără întoarcere la capătul căruia numai democraţie nu găsim.

Ce s-a întâmplat la Paris? Ceva între paranormal şi matrapazlâcuri.

Una dintre chestiile bizare petrecute în aceste alegeri s-a întâmplat la Paris. Cum bine se ştie acolo, conform listelor, au "votat" 3.787 de persoane - cu mult mai mult decât s-a reuşit în fiecare din aglomeratele secţii speciale din Bucureşti. Ritmul de 3.787 de votanţi ar însemna că pe 6 decembrie la ambasada din Paris:

• au votat în medie 270 de oameni pe oră;
• în urnă s-a introdus un vot la fiecare 66 de secunde.
  

Fezabil? Da! Posibil? My ass...

Mai întâi de toate vreau însă să spun câte ceva despre votul diasporei. După părerea mea, două lucruri trebuie spuse răspicat:

1. Toţi românii din străinătate au dreptul să voteze, câtă vreme Constituţia şi legile le dau voie; cei care s-au prezentat la vot trebuie felicitaţi pentru spiritul civic, indiferent că au votat cu Băsescu sau cu Geoană; ei trebuie să fie un exemplu pentru românii din interiorul graniţelor care nu au votat în aceste alegeri nici la turul 1, nici la turul 2.
   
2. Faptul că "diaspora" a câştigat alegerile pentru Traian Băsescu este o uriaşă minciună. În diaspora au votat în jur de 150.000 de români în condiţiile în care emigraţia românească numără cel puţin 3.000.000 de oameni. Aşadar, în proporţie de 95% pe românii din afara ţării nu i-a interesat cine iese preşedinte. Pot fi cei 5% care au votat reprezentativi pentru ceea ce crede emigraţia românească despre Traian Băsescu? Pot fi ei mai reprezentativi decât tăcerea celorlalţi 95%?
   

Şi acum, să revenim la oile noastre. Încă de ieri au apărut pe diverse forumuri şi bloguri informaţii despre ceea ce s-a petrecut la Paris. Mie mi-au reţinut atenţia următoarele:

• http://morar.catavencu.ro/2009/12/09/corespondenta-din-paris-asa-ceva-nu-se-face/
• http://www.cotidianul.ro/misterele_parisului-105214.html
• http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=763718

Filmul evenimentelor, aşa cum e relatat de oameni, pare să fi fost următorul:

• procesul electoral s-a desfăşurat între orele 07.00-21.00, oamenii având la dispoziţie 5 cabine de vot (respectiv, 5 ştampile care trebuiau trecute din mână în mână);
  
• dimineaţa la ora 08.00 deja se formase coadă la ambasadă;
• până la ora 14.00 votase deja majoritatea doritorilor;
• la ora 15.00 coada deja era semnificativ mai mică decât la ora 11.00, semn că majoritatea voturilor fuseseră deja introduse în urne;
• pe la orele 17.00-18.00 deja aşteptarea se redusese semnificativ, doar 15-20 de minute;
• la ora 19.30 deja secţia de vot era goală şi se putea vota foarte lejer, fără coadă.

Iată câteva mărturii:

Engel (pe Morar.Catavencu.ro): Am votat la Paris, si inainte de ora 7 dimineata la ambasada erau deja cateva zeci de oameni deja la coada, iar in mai putin de o ora (deci la ora 08.00, n.m.) s-au adunat cel putin 150 de insi la coada.

Martorul "Engel" ne spune aşadar că încă de la primele ore ale dimineţii se formase o coadă semnificativă în faţa ambasadei. Dar în ce ritm s-a votat? Păi, despre ritmul de vot din cursul dimineţii ne lămureşte Huitzolopctli (tot pe Morar.Catavencu.ro): La ora 9 am fost la ambasada. Erau in jur de 300 de persoane deja. O ora mai tarziu aproape blocasem complet Rue Saint-Dominique asa ca a venit Politia si ne-a “cotit” pe Rue de l’Exposition. Un functionar al ambasadei ne-a spus in momentul reorganizarii ca in primele 3 ore votasera deja 700 de persoane...

Din păcate nu ştim concret cum s-a organizat coada, dar între intrarea Ambasadei din Rue Saint-Dominique şi Rue de l'Exposition distanţa e de numai 50 de metri. Dacă presupunem că oamenii se aşezaseră la coadă doi câte doi rezultă că din poarta ambasadei până la colţ erau cel puţin 100 de persoane. Cu câţi mai erau înăuntru, cu cât s-a mai întins după colţ (probabil tot vreo 50 de metri), putem aprecia că "Huitzolopctli" a apreciat destul de corect numărul mulţimii. Iată mai jos o schemă a cozii, aşa cum putem bănui că a fost organizată în momentul de vârf:


Din păcate pentru cei care nu cred în teza fraudării, mărturia lui "Huitzolopctli" ne mai transmite ceva, nu prea plăcut pentru ei. Omul acesta zice că în primele 3 ore (07.00-10.00) votaseră 700 de persoane. Reţineţi chestia asta, că e foarte importantă. Din ea rezultă că:

• în primele ore, când deja se formase o coadă importantă, ritmul de vot a fost de 233 de persoane pe oră, adică...
• 3,88 votanţi pe minut, adică...
  
• un vot la fiecare 77 de secunde.

După cum se vede, coada era deja formată şi ritmul de votare era departe de a fi cel necesar pentru a se atinge fantasmagoricul număr de 3.787 de votanţi. Dar, să cercetăm mai departe.

Pe forumul de la Realitatea.net găsim mărturia cuiva bine intenţionat, "drd80", care vrea să ne convingă că duminică românii au fost mai rău ca Superman la vot:

"Votul... la Paris / Al doilea tur, am ajuns la sectia de votare la ora 7 dimineata; surpriza insa: aceeasi coada ca in primul tur, doar ca de data aceasta am asteptat doar 1 ora si in sectia de vot am stat mai putin de 1 minut."

Aşadar omul ăsta a aşteptat o oră, în intervalul 07.00 - 08.00. Ţinând cont că el s-a dus de la prima oră şi a aşteptat o oră, istoria pare realistă, veridică, în concordanţă cu relatările celorlalţi martori. Chiar şi termenul de 1 minut (60 de secunde) avansat de el este realist ţinând cont de ceea ce ne-a transmis "Huitzolopitctil". Cei 150 de oameni adunaţi la ora 08.00, cifra avansată de "Engel", pare a fi, de asemenea, foarte realistă.

Imaginea dimineţii ne e, aşadar, clară. Până pe la ora 10 coada deja îşi atinsese dimensiunile maxime şi a rămas cu siguranţă la dimensiuni maxime până după-amiaza către ora 15.00. Iată ce ne spune "CezarG" pe Cotidianul:

"Am votat la ambasada din Paris, pe la ora 14 ora Frantei. Daca in fata mea erau vreo 300 de persoane iar eu am stat o ora la coada... " rezultă, logic, că ritmul de vot era de aproximativ 300 de oameni pe oră. În intervalul 14.00-15.00 aşadar se stătea la coadă o oră şi votau cam 300 de oameni pe oră. Deşi treaba asta e în contradicţie directă cu ce zicea "Engel", căruia i-a luat tot o oră să voteze, dar la primele ore, când înaintea lui erau mult mai puţini oameni, putem presupune că la ora 14.00 deja tot procesul mergea ca uns şi atunci e de bun-simţ să credem că ritmul de votare era mai ridicat. Aşadar, în condiţiile în care deja coada îşi atinsese dimensiunile maxime pe la ora 10.00, deci între 10.00 şi 15.00 ritmul de vot a fost maxim, înseamnă că până la ora 15.00 votaseră:

• 07.00-10.00: 700 de oameni
• 10.00-11.00: 300 (ritm maxim, 5 votanţi pe minut, 1 vot la 60 de secunde)
  
• 11.00-12.00: 300
• 12.00-13.00: 300
• 13.00-14.00:300
• 14.00-15.00: 300
• Total: 2200 de oameni votaseră până pe la ora 15.00
  

Aici trebuie să-i dăm cuvântul şi lui "Clbalt", de pe Morar.Catavencu.ro, care pretinde că a fost membru în secţia de vot, şi care susţine că până la ora 14.00 votaseră în jur de 2500 de persoane. Asta ar însemna, groso, că în intervalul 10.00-14.00 (deci în 4 ore, şi ştiind că până la ora aia votaseră deja 700 de oameni) s-ar fi atins următoarele cifre:

• 450 de oameni pe oră;
• ceea ce înseamnă 7,5 oameni pe minut;
• ceea ce înseamnă că un om nu stătea la vot mai mult de... 40 de secunde.

În mod evident "clbalt" ori e prost, ori e pus să intoxice. 40 de secunde indică un ritm de vot aberant. Înseamnă că oamenii alergau pe acolo. Plus că, fiind doar 5 ştampile care în răstimp de un singur minut trebuiau să treacă prin 7,5 mâini, cu siguranţă s-ar fi format mini-cozi în interiorul secţiei şi atunci votarea ar fi fost îngreunată, nicidecum uşurată.

În schimb, ritmul de 2200 de votanţi până la ora 15.00 e credibil, la limită. Eu personal tind să-l cred. Problema e că după ora 15.00, ritmul de vot a scăzut drastic, până aproape de 0.

Iată ce ne spune "Ovi", tot pe Morar.Catavencu.ro:

"Eram aproape convins ca duminica 6 se va intampla la fel, dar in cazul meu seara la ora 18h00 a durat 20 de minute!"

Păi, dacă statul la coadă era de 3 ori mai scurt ca la ora 14.00, asta înseamnă că în intervalul orar 18.00-19.00 votau de 3 ori mai puţini oameni ca la orele de vârf, adică doar 100 pe oră.

Şi încă:

"danghita" (tot de pe Cotidianul): "Spre dimineata, a fost lume multa. In jur de ora 8 era deja o coada foarte mare, drept pentru care hotarasc sa nu mai merg la vot sa stau din nou 5 ore, mai ales ca favoritul meu nu trecuse de primul tur. Doar ca, spre dupa-masa (in jur de 16.30h), o prietena ma suna sa-mi spuna ca tocmai a primit un SMSl de la ambasada cum ca se voteaza fluid, in mai putin de 15 minute. Spre seara, hotarasc deci sa-mi incerc norocul si ajung la ambasada in jur de 19.45. Si surpriza, nu era practic nimeni, am intrat direct la vot!"

Omul confirmă ceea ce zic ceilalţi: lumea s-a bulucit până pe la orele amiezii, după care încet-încet afluenţa la vot a scăzut. În intervalul orar 16.00-17.00 votează tot în jur de 80 de persoane (echivalent a 15 minute de aşteptare) iar după ora 19.00, cu siguranţă nu mai mult de 50 de oameni pe oră (altfel senzaţia de "vid" în secţie, relatată de "danghita", e imposibilă). Iată aşadar cum arată tabloul orar al votului, aşa cum rezultă din relatările martorilor oculari:

• 07.00-10.00: 700 de oameni
• 10.00-15.00: 1500 de oameni
• 15.00-16.00: ? - nu avem relatări
  
• 16.00-19.00: 280 de oameni
• 19.00-21.00: 100 de oameni
• Total: 2600 de votanţi

Rămâne o diferenţă de 1187 de voturi. Oare care să fie explicaţia? Păi, din două, una: ori nişte extratereştri au organizat procesul electoral între orele 15.00-16.00 (pentru care lipsesc relatările) ori, dacă e să ţinem cont de relatările martorilor, numărul voturilor este mult umflat şi cineva trebuie să dea socoteală pentru chestia asta.

PS. Culmea e că Baconschi mi-a fost profesor, dar asta nu mă împiedică să cred că la Paris a manevrat o mare porcărie.

Bine-am venit în anii '30 ! (1)

Văd că încep să apară fel de fel de deontologi şi de scribari care încearcă să pună batista pe ţambal sau să găsească justificări pentru "victoria" lui Băsescu. Domnilor, explicaţia e simplă ca bună ziua: în lunile în care a ocupat abuziv toate pârghiile puterii, PD-L-ul a pus pe picioare un aparat al puterii absolute fenomenal, care ar fi fost în stare să câştige alegerile pentru Traian Băsescu şi dacă, să zicem, pe liste existau 18 milioane de electori şi contracandidatul ar fi obţinut 9 milioane de voturi plus unul. Nu e nimic, domnii Blaga şi Videanu ar fi găsit o soluţie să aducă pentru şeful lor 9 milioane şi două voturi.

Acest aparat al puterii absolute, exersat întâi cu prilejul alegerilor europarlamentare, când fiică-sa a fost propulsată europarlamentar "obţinând", a dracului treabă, fix câte voturi îi erau necesare, şi-a făcut pe deplin datoria cu prilejul acestor alegeri. Am avut de toate: mobilizarea generală a lumpenilor, mituirea cetăţenilor, condiţionarea celor dependenţi în vreun fel de banii de la stat, concentrarea puterii efective (mai ales a aparatului represiv) în mâinile unui singur partid, intimidarea şi şicanarea adversarilor politici, huiduiţi golăneşte la fiecare apariţie publică.

Imbecilii nu înţeleg că tot acest aparat al puterii absolute este construit de aşa natură încât să poată transforma albul în negru, şi negrul în alb. Videanu "argumenta" azi că alegerile nu au putut fi fraudate la nivel de secţie pentru că în secţie era un singur reprezentant PD-L şi mult mai mulţi de la alte partide. Dar aici nu vorbim doar de măsluirea proceselor verbale (care oricum s-ar fi putut face nepedepsit câtă vreme aparatul represiv e al lui Traian Băsescu): vorbim de măsluirea conştiinţelor, de votarea tehnic imposibilă de la secţia din Paris (3.700 de votaţi, adică un vot la fiecare 75 de secunde, non-stop, de dimineaţă până seara) şi de la multe altele, de numărul abracadabrant de votanţi "speciali" din sectorul lui Poteraş, de oamenii mânaţi ca vitele de fantele ăla penibil din Slatina, de anomaliile sociologice, de încăpăţânarea vinovată cu care PD-L refuză orice discuţie despre reverificarea voturilor.

Şi iată că pentru prima oară după 1990 partidul aflat la putere reuşeşte să câştige alegerile. Din păcate maniera ruşinoasă în care a făcut-o ne-a propulsat înapoi până în epoca interbelică, adică până în epoca celebrei replici din "Titanic Vals": "Votează cine vrea şi din urnă iese cine trebuie." De bine de rău, atât de huliţii Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, dar şi ţărăniştii în frunte cu Emil Constantinescu sau liberalii lui Tăriceanu, deşi nu au făcut mare brânză din punct de vedere economic, au respectat de fiecare dată jocul democratic şi s-au dat la o parte atunci când, în ciuda faptului că organizau alegerile, nu au mai câştigat puterea. Oamenii ăştia au reuşit măcar să lase în urma lor o democraţie funcţională. PD-L-ul lui Traian Băsescu este primul partid post-decembrist care afişează tendinţe de permanentizare la putere ba mai mult, care a politizat atât de mult structurile de stat, până la cele mai mărunte niveluri, încât putem vorbi de un veritabil partid-stat. Cu o economie la pământ, cu o democraţie la pământ, cu un popor îndobitocit de foame şi tâmpit de şomaj - iată-ne reîntorşi în frumoşii ani '930. Anii unei democraţii nefuncţionale.

Şobolaniada 3

Şobolaniada şi şobolaniada 2

Traian Băsescu va face cunoştinţă în zilele, săptămânile, lunile următoare, cu partea tristă a vieţii unui om de succes: când filonul succesului se gâtuie, cei pe care-i credeai credincioşi şi slugarnici te vor părăsi aşa cum părăsesc şobolanii corabia care se scufundă. Părerea mea.

PS. Şobolaniada 2: uite că ăştia care ziceau de căderi de curent au avut dreptate! La mine acasă a căzut curentul în jurul orei 22.30. A fost o întrerupere scurtă, de sub un minut. Şi în sfârşit, pentru nătângii care se mai îndoiau de natura dictatorială a acestui ticălos imbecil şi a clicii de care s-a înconjurat, pregătiţi-vă de o noapte albă cu numărători aberante de voturi. Au trecut 2 ore de la exit-poll-uri şi Băsescu nu a avut încă civilitatea de a-şi recunoaşte înfrângerea ba dimpotrivă, îşi instigă ciracii să mai mănânce căcat câteva ore, cât s-o mai putea fura ceva. Ceea ce nu înţelege acest personaj profund nociv, incredibil de nociv, cu care poporul ăsta a fost blestemat în ultimii 5 ani, este că şi dacă va ieşi din nou preşedinte, după o numărătoare ce va sfida orice logică ştiinţifică, daunele produse României vor fi enorme. Nimeni nu-l va crede şi România va fi izolată ca un corp străin. Oricum, în ochii europenilor suntem deja de la ora 21.00, datorită refuzului său mitocănesc de a-şi recunoaşte înfrângerea, nişte maimuţe care nu sunt în stare să câştige corect şi să piardă demn. Oricum, în ochii lor suntem nişte maimuţe pentru că suntem o ţară săracă, intrată fraudulos în Uniunea Europeană, prin sforării diplomatice. Păcat. Până şi şobolaniada va fi mizerabilă, dar Băsescu nu va scăpa de ea.

Manifestari "spontane" pentru sustinerea lui Basescu

După 20 de ani, mulţumită suporterilor inconştienţi ai lui Traian Băsescu, România îşi recapătă imaginea de ţară neguvernabilă, haotică, nebună, necivilizată. Din păcate ultima parte a campaniei electorale a lui Traian Băsescu a arătat întregii lumi că:

• O foarte mare parte a românilor se declară făţiş împotriva libertăţii de exprimare, având convingerea că 3 posturi tv (Realitatea şi Antena 1&3) şi 3 ziare (Cotidianul, Jurnalul, Gardianul) ar trebui închise sau suspendate deoarece îşi permit să critice activitatea preşedintelui în funcţie. Asta în condiţiile în care Băsescu are de partea sa publicaţii precum Evenimentul zilei (vezi datele BRAT, care nu necesită comentarii) şi Curentul, plus cel mai mare website de ştiri din România: Hotnews, plus că este tratat ca un paşă la B1 TV, OTV şi multe alte televiziuni de nişă.
  
• Manifestaţiile "spontane" de azi, de la Timişoara, Braşov şi Bucureşti, care seamănă ca o picătură de apă cu cele "spontane" din 1990, pe care le organiza fostul FSN, adică PD-L-ul de azi, arată că în România forţele politice dispuse să recurgă la presiunea străzii pentru a-şi atinge obiectivele nu au dispărut. Nici nu aveau cum. Ei şi-au schimbat doar numele, din FSN au devenit PD, apoi PD-L. Este ridicol însă să crezi că oamenii s-au schimbat fundamental.

Manifestaţiile retrograde şi agresive de azi nu sunt întâmplătoare. Ele apar la o zi după publicarea sondajului INSOMAR, cel mai credibil institut de sondare a opiniei publice din România, care arată că Mircea Geoană are, cu doar câteva zile înaintea alegerilor, 8% în faţa contracandidatului său. Haosul din această zi care ar fi trebuit să fie una a înfrăţirii naţionale, nu a dezbinării şi a urii, este răspunsul maşinăriei diversioniste a PD-L, care vrea să comunice atât nehotărâţilor (dar şi suporterilor proprii) faptul că Băsescu se bucură încă de un sprijin puternic din partea populaţiei, cât şi adversarilor că trebuie să le fie frică. Presimt că vom avea un 6 decembrie plin de autobuze...