Am auzit şi eu că tânăra mămică aflată în comă de câteva zile după ce a făcut stop cardio-respirator la servici, a decedat aseară. Dumnezeu s-o ierte. Păcat de copiii ăia.
Cred că e prematur să acuzăm condiţiile de lucru din cadrul companiei. Poate că femeia avea nişte probleme de sănătate mai grave, care au trecut neobservate la controalele medicale. Se pare totuşi că supramunca era la ordinea zilei în compania respectivă, dovadă numărul mare de mesaje de pe DespreFirme.com care încriminează acest lucru. Personal tind să cred că deşi munca în exces nu omoară pe nimeni, cu siguranţă a fost un factor agravant.
În cazul Raluca Stroescu ne aducem aminte că dispăruta refuzase tratamentul medical cu câteva zile înainte deoarece mai avea nişte dosare de lucrat. Un cinic ar putea spune că nu munca, ci refuzul ei a omorât-o.
Din păcate, cazurile Raluca Stroescu şi Ramona Cîciu sunt şocante sub un aspect observat, cred, de foarte puţini oameni. Cele două nu dădeau cu târnăcopul, nu lucrau la drumuri şi şosele, nu le-a căzut un mal de pământ în cap, nu s-au prăbuşit în timp ce spălau geamuri la etajul 11 al unui building de birouri. Cele două erau white collar. Lucrători calificaţi. Una, contabilă, cealaltă programator. Joburi de birou, joburi "mişto", teoretic 9-17, fără suprasolicitare fizică. Faptul că au murit prestând asemenea joburi e incalificabil pentru ţara în care trăim.
E incalificabil nu neapărat pentru că supramunca le-a epuizat fizic şi nervos. E incalificabil pentru că, deşi white collar, nu au avut timp sau resurse să se îngrijească şi să-şi prevină moartea. Înseamnă că deşi, formal, cele două erau white collar, practic poziţia lor în această ţară nu era cu mult peste a unui simplu agricultor care nu are spital, nu are şcoală în sat, nu are electricitate, nu are opţiuni de viaţă, nu are nimic.
În alte ţări (şi chiar şi în România comunistă) speranţa de viaţă a crescut tocmai pentru că populaţia a trecut încetul cu încetul de la activităţi din zona blue collar înspre unele din zona white collar, ceea ce însemna mai puţină suprasolicitare, locuri de muncă mai puţin periculoase, câştiguri mai mari şi timp liber mai mult. În România postcomunistă white collar sunt nişte sclavi ca toţi ceilalţi şi nimic mai mult. Joburile lor au denumiri pompoase, anglicizate, dar în esenţă nu sunt nimic altceva decât nişte mărunţi sclavi pe o uriaşă plantaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu