Cât de nociv e Băsescu pentru economie?

Istoria mea anti-Băsescu e veche. Cred că mi-a devenit antipatic în perioada primului guvern CDR (eu fiind pe atunci membru TUNŢ) când a făcut parte din grupul PD care a determinat la acea vreme căderea guvernului Ciorbea. PD era, de fapt, fostul FSN care îşi păstrase obiceiurile murdare.

Au trecut anii şi idiotul a ajuns primar al Capitalei. În anul 2000 am votat sincer cu Oprescu pentru că eram nemulţumit de felul în care mai multe administraţii de dreapta (Halaicu, Ciorbea, Lis) lăsaseră Bucureştiul. Din păcate Oprescu a pierdut şi a ajuns primar idiotul ăsta. La început am zis că dacă tot s-a ales, merită o şansă. Imediat însă a ţinut să mă contrazică declanşând acţiunea anti-buticari. În esenţă era nevoie de un Bucureşti mai aerisit, mai rafinat, dar la vremea aia am fost siderat de faptul că idiotul nu ţinea cont absolut deloc de anumite aspecte economice şi legale simple, la mintea cocoşului:

• Mulţi buticari aveau contracte de închiriere în curs - nu puteau fi pur şi simplu alungaţi cu biciul de pe o zi pe alta. Asemenea manevre bruşte şi violente mai făcuseră doar comuniştii! La fel proceda şi Ceauşescu, care se trezea la un moment dat că vrea să dărâme un cartier întreg - şi îl dărâma!
  
• Pentru acei buticari, buticul/taraba/whatever era sursa de venit a familiei. Acest impostor jegos, ajuns primarul Capitalei, pur şi simplu lăsa pe drumuri o mulţime de familii şi, odată cu ele, ştirbea şi o mulţime de afaceri aşezate pe orizontală faţă de buticari: mici firme de contabilitate, mici firme de aprovizionare, de transport etc. Pur şi simplu lucrurile astea nu contau!

Aşadar, buticariada a fost făcută la vremea respectivă în cel mai pur dispreţ faţă de implicaţiile economice şi juridice, fără să se facă un studiu de impact, fără să se ofere vreo alternativă mai bună comercianţilor. Francezii, de pildă, când au demolat halele din centrul Parisului, au construit dedesubt ditamai spaţiul comercial - şi acum în Les Halles tot comerţ se face, iar cartierul tot Les Halles se numeşte. Idiotul însă s-a apucat să distrugă micul comerţ stradal din Bucureşti pur şi simplu, pentru că aşa i se năzărise lui şi, mai ales, pentru că trebuia să arate că "face ceva" în perspectiva alegerilor generale, la care PD trebuia să intre în parlament!

Nu contest justeţea deciziei, contest însă amatorismul cu care a fost pusă în practică. De atunci mi-a devenit clar că Băsescu e un nebun paranoic, care e în stare să distrugă pentru a-şi atinge scopul.

Spre norocul lui, conjunctura economică a fost de aşa natură încât zecile de mii de oameni rămaşi fără loc de muncă şi-au găsit rapid altceva de făcut. 2000 a fost primul an de creştere economică după o lungă perioadă negativă apoi, sub guvernarea Năstase, economia a început să crească din ce în ce mai mult şi în plus s-a dat şi liber la emigrare.

Au urmat apoi anii în care a privit ca curca'n lemne la Capitală, fără să facă nimic, dând mereu vina pe consilierii PSD pentru orice ... hm, să nu zicem "nereuşită", pentru că orice "nereuşită" implică o "încercare"... hai să zicem pentru orice "proiect neînceput". Privind retrospectiv, mie mi-e greu să înţeleg motivul pentru care acest idiot şi-a luat leafa de la Primărie în acea perioadă. Chiar mi-e greu. Singurul lui proiect major, demarat, a fost legat de stârpirea câinilor vagabonzi. Nu i-a stârpit, ba dimpotrivă, acum sunt mai mulţi ca niciodată.

Aşa că în 2004, când am auzit că va candida la Preşedenţie, am zis : "Aleluia!" şi l-am votat, gândindu-mă ca prostul că dacă pleacă de la Primărie, Bucureştiul va scăpa de el, iar ca Preşedinte, întrucât trăim într-o republică parlamentară, va sta dracului într-un colţ, ca Iliescu, fără să facă nimic.

M-am înşelat. O, cât m-am înşelat...

Din noaptea alegerii sale, a început violul asupra economiei româneşti. La Capitală făcuse doar antrenamentul.

Cota unică

Din păcate, daimonul meu îmi spune să nu crezi tot ce vezi şi să pui la îndoială tot ceea ce ţi se pare nesigur. Ştiu că în jurul meu se consideră "un dat" faptul că impozitarea prin cotă unică a adus beneficii economiei, dar eu personal am ajuns prin gândirea mea proprie la concluzia că nu e altceva decât o aberaţie economică, introdusă fără nici un temei, fără nici un studiu serios fundamentat.

De ce? Simplu. Sper că vă aduceţi aminte cum în noaptea câştigării alegerilor Băsescu a declarat ritos că prima măsură va fi adoptarea cotei unice, deşi în 2004 se făcuseră diverse studii care arătaseră că bugetul de stat nu suportă aşa ceva. Mintea portocalie a lui Băsescu a spus sec: "Să fie cotă unică", şi a fost. Apoi, câteva luni bune, cred că până prin mai-iunie 2005, ministerul finanţelor tot dădea din colţ în colţ, fiindcă trebuia să facă rost de bani - până când, deodată, s-au liniştit. Cotă unică cică "începuse să-şi arate roadele".

Roadele cotei unice erau următoarele:

• munca era impozitată în continuare cu cca. 47% din valoare;
• dacă aveai o afacere, impozitul de 16% se aplica şi pe câştigul firmei, şi pe dividendele tale (dublă impozitare), deci impozitul real pe profitul muncii tale era de fapt vreo 30%;
• se impozitau cu 16% şi dobânzile la depozitele bancare - atentat mitocănesc la economiile populaţiei şi ale firmelor, cum nu se mai întâlnise de când domnul Stolojan, alt PD-L-ist fruntaş, naţionalizase valuta la începutul anilor '90.
  

Dar noi aveam cotă unică, ce mama dracului.

Deci, pentru românul simplu, care are un salariu sau o firmă, cota unică nu a fost niciodată nimic altceva decât o minciună sfruntată. Adevărul e că o ţară de dimensiunile României ar crăpa instant dacă s-ar aplica pe bune principiul cotei unice.

Însă efectele cotei unice nu au fost doar de tip "să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic". Din păcate cota unică a avut şi unele efecte reale:

• România a fost invadată de capital străin în căutare de profituri rapide şi obţinute uşor: astfel s-a inflamat bubble-ul imobiliar, care a făcut ca tinerii României să nu-şi mai permită achiziţia unei case, iar cei care şi-au permis, cei mai valoroşi dintre tinerii noştri, să rămână datori vânduţi pe viaţă.
  
• România a fost devalizată sistematic de aceste capitaluri, care plăteau nimica toată la stat (16% din profitul declarat) şi apoi îşi pierdeau urma prin fel de fel de insule exotice. În schimb capitaliştii români (mai ales cei mici, micii întreprinzători) au rămas în continuare oropsiţii sorţii, pentru că ei, neavând firme prin insulele Caiman, erau prizonieri la mâna dublei impozitări practicată de statul român.
  
• Întrucât aceste capitaluri nu erau productive, ci speculative, ele nu veniseră aici pentru a crea locuri de muncă pe termen lung: acest lucru a dus la emigrarea a 2,5 milioane de români (10% din populaţia ţării), ceea ce reprezintă un dezastru demografic incalculabil (încă).
• A distrus solidaritatea socială: România a devenit o ţară de lupi. Impozitul progesiv pe salarii nu e întâmplător aplicat în ţările civilizate. El de fapt "penalizează" lipsa de iniţiativă şi este şi o măsură anti-inflaţionistă care-i protejează atât pe cei cu venituri mici, cât şi pe cei cu venituri ridicate (banii lor nu se devalorizează de la o zi la alta). În mod normal în orice ţară civilizată raportul între cel mai mic venit din salariu dintr-o meserie oarecare şi cel mai mare venit din salariu dintr-o meserie oarecare e undeva pe la 1:5. Adică, un măturător angajat undeva câştigă 700 de dolari pe lună, un programator angajat undeva - 3500. Amândoi însă, în esenţă, sunt angajaţi. Dacă programatorul vrea mai mult, atunci trebuie să-şi deschidă o firmă, să devină specializat într-un limbaj mai puţin cunoscut, să devină activ din punct de vedere economic, să contribuie cu mult mai mult decât simpla sa muncă la economia din jur etc. Acesta e rostul impozitării progresive: să fii activ şi să te preocupi mai mult dacă vrei să câştigi mai mult. În România s-a ajuns însă, ca urmare a renunţării la impozitul progresiv pe salarii, ca diferenţele între anumite clase de lucrători să fie lejer şi de 1:10 - ceea ce a dus în timp la inflaţie, prin alinierea multor preţuri în sus, adică la puterea de cumpărare a celor mai mari salarii. De-asta şi cifră imensă a celor care au emigrat, care din meseriile lor nu mai puteau câştiga în România suficient cât să ţină pasul cu inflamarea preţurilor.
• economia de tip bubble a făcut ca, în ciuda evidenţelor (emigrarea masivă, inflaţia persistentă, creşterea alarmantă a deficitelor care nu se regăseau în investiţii productive) mintea responsabililor noştri: politicieni, comentatori economici, consilieri etc. să devină din ce în mai ceţoasă şi astfel să fie posibile o serie de fenomene aberante cum ar fi: creşterea numărului pensiilor nesimţite, supradimensionarea aparatului de stat, creşterea salariului mediu la stat până la o cotă superioară celui din mediu privat. Degeaba încearcă unii să o dea la întors: toate partidele care s-au perindat la putere în perioada 2005-2009 sunt vinovate de chestia asta, inclusiv PD-L-ul lui Traian Băsescu. Dacă nu mă credeţi, citiţi prostioarele pe care le debita domnul Popescu Ionuţ (fruntaş PD-L, artizan al cotei unice) în revista "Capital" prin 2008, când pentru toţi oamenii serioşi era clar că vom avea parte de recesiune.
• tocmai de aceea, datorită acestor fenomene aberante, am ajuns să ne împrumutăm acum la FMI, ca ultimul ţăran, ca să avem bani de mâncare. And guess what?... de restructurare, aparatul de stat tot nu va scăpa... problema e că zecile de mii de bugetari care vor rămâne pe drumuri la anul nu vor fi aşteptaţi de o economie productivă, ci de nimic. Deci ce vor face oamenii ăştia, ce şanse au ei, ce se va întâmpla cu ei? Nimic.
  

Totul pentru că Băsescu, fără să gândească o clipă, a ordonat mateloţilor săi să bage, cum necum, cota unică. Adoptarea pripită a cotei unice la începutul mandatului de preşedinte nu era decât reversul unei gândiri care băgase buldozerele, la fel de pripit, în buticari.

Şi atunci, cum se explică "beneficiile" cotei unice: creşterea economică, creşterea nivelului de trai, creşterea pensiilor etc.? Păi se explică foarte simplu: prin conjunctura internaţională. Pur şi simplu adoptarea acestei măsuri tâmpite a coincis cu inflamarea în ultima fază, cea mai deşănţată, a bubble-ului imobiliar mondial, a coincis cu perioada de aderare la NATO şi la UE care oricum ar fi sporit capitalurile în circulaţie de pe aici etc. În loc însă să aducem investiţii serioase, productive, noi ne-am deschis exclusiv către investiţiile speculative. Câţiva ani ne-a fost bine din inerţie. Iată însă că într-o perioadă de reflux al capitalului mondial, cota unică se dovedeşte de fapt a avea avantaje nule faţă de impozitarea progresivă: investiţiile în România scad, economia României scade, afacerile româneşti dau faliment, afacerile veneticilor se cară pe alte meleaguri. Nimic deosebit! E normal să fie aşa într-o perioadă de recesiune, dar... de ce nu ţine în viaţă "faimoasa" cota unică? Ba mai mult, economiile care par să-şi revină sunt cele occidentale, în care cota unică nu există. De ce, dacă e aşa de performantă, cota unică nu a dus la menţinerea capitalurilor în această zonă din care facem şi noi parte? Răspunsul e simplu: pentru că nu e performantă. Nu duce decât la speculă, inflaţie, economie de tip bubble şi descompunere socială.

Problema e că moştenirea cotei unice e atât de grea, încât încă nu-i putem cuantifica efectele negative. Un singur lucru vreau să spun: din România au plecat 2,5 milioane de oameni tineri, productivi, în putere. Dacă ei ar fi rămas în România, chiar dacă pe salarii mai mici, dar:

• cu o inflaţie aflată sub control, care să protejeze puterea de cumpărare a salariilor mici;
• cu preţurile locuinţelor adaptate puterii lor de cumpărare;
• cu serviciile sociale (sănătatea în special) aflate la nivel de 2004 (când măcar medicamentele ţi le primeai în spital)

şi ar fi consumat an de an produse şi servicii româneşti în valoare de (măcar) 1000 de euro, cât ar fi însumat consumul lor timp de 30 de ani - cât e viaţa activă medie a unui român?

2.500.000 x 1.000 x 30 = 75.000.000.000 euro. 75 de miliarde de euro. Cam cât e datoria care va băga România în faliment la anul. Mulţumim, Băse, eşti cel mai tare!

De ce a pierdut Basescu?

Trăim cu siguranţă ultimele 2 săptămâni ale unui regim politic dement, închis maniacal în propriile obsesii, în imposibilitatea de a susţine un dialog cu partenerii politici şi cu propriul popor. Politica, politica democratică în particular, e negociere, ceea ce implică dialog, comunicare - ori, actualul regim a arătat că nu ştie decât să monologheze.

În ceea ce mă priveşte, pot spune că nu îmi fac mari speranţe cu privire la viitorul României, pentru că lestul economic lăsat de ultimii ani şi, mai ales, de ultimul an, va atârna atât de greu în balanţa viitoare, încât nu putem întrevedea un destin favorabil, cel puţin pentru următorii 5-6 ani. Totuşi, prin iminenta debarcare a lui Traian Băsescu România face un prim pas corect pe drumul către însănătoşire.

Motivul pentru care Băsescu va pierde e simplu. Ca orice dictator, a crezut prea mult în steaua lui şi nu a ştiut când şi unde să se oprească. De câte ori nu ne-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler nu ar fi atacat Polonia în '39 sau dacă nu ar fi atacat Uniunea Sovietică în '41? Probabil am fi avut şi azi, în 2009, o Europă nazistă. Poate că totalitarismul ar fi trecut oceanul şi ar fi debarcat în America. Dar Hitler nu s-a oprit nici în '39, nici în '41. Pentru că, dacă s-ar fi oprit, n-ar mai fi fost el. Hitler trebuia să acţioneze dement pentru că era dement. Aşa că a atacat şi Polonia, şi a atacat şi Uniunea Sovietică. Şi a pierdut. Tot aşa, Băsescu a jucat riscant până în ultima clipă: a refuzat soluţia majorităţii, soluţia Johannis, deşi era evident că era singura soluţie democratică în condiţiile în care adunase în jurul său o majoritate clară, propunând nişte soluţii ad-hoc venite dinspre propriul partid, minoritar, partid aflat vremelnic la pârghiile unei guvernări de tip Superman, în care fiecare ministru e atât de valoros încât poate administra, chipurile, două ministere deodată.

Dacă Băsescu l-ar fi numit pe Johannis premier, acum ar fi avut sigur 40% din voturi şi ar fi putut privi liniştit către turul 2. De ce? Simplu! Pentru că ar fi dovedit întregii ţări că este ceea ce trebuie să fie, adică un preşedinte model, situat dincolo de partipriuri şi jocuri politice. Ocazia de a dovedi că are stofă de preşedinte, ocazie ivită în prag de alegeri, era excelentă. Şi totuşi, a ratat-o lamentabil (cum a mai ratat multe altele). Din păcate pentru el, Băsescu nu a putut ieşi din pielea lui Traian Băsescu. Ca orice individ dictatorial, are idei fixe, e maniacal şi crede atât de tare în steaua proprie încât e incapabil să accepte că s-ar putea înşela (deşi, chiar după propriile vorbe, s-a înşelat deja destul de tare până acum cel puţin de două ori: când l-a numit pe Tăriceanu prim-ministru şi când a băgat PSD-ul la guvernare). A ales să joace riscant, propunând prima oară un premier-marionetă de tip Emil Boc (Lucian Croitoru - un om cu performanţe administrative nule), apoi unul extras direct din rândurile PD-L, în dispreţ total faţă de majoritatea democratică. De fiecare dată jocul a fost unul de forţă: faceţi cum zic eu sau vă decimez (cu referendumul). De fiecare dată a dat de înţeles, ameninţător, că alternativa adversarilor e dispariţia de pe scena politică. A inventat un referendum complet inutil pentru ca ameninţarea să fie şi mai clară. În ceea ce priveşte relaţia cu massele, este natura oricărui dictator să apeleze la emoţii profund defensive precum frica şi spaima. Pentru Hitler vinovaţi de toate relele poporului său erau ticăloşii de evrei. Pentru Stalin, imperialiştii occidentali. Pentru Mao, intelectualii. Pentru Kim Ir Sen, americanii. Pentru Franco, comuniştii. Între Băsescu şi porcul (Napoleon) din "Ferma animalelor" care îşi ameninţa confraţii cu replica: "Vreţi să se întoarcă Jones?!" nu e nici o diferenţă notabilă. Pentru Napoleon, Vinovatul cu "V" era bietul Jones, care nu mai călcase prin fermă de o mulţime de vreme. Băsescu îi ameninţă pe adversarii politici cu decimarea, în timp ce poporul e ameninţat cu Patriciu, Vântu, Voiculescu şi nu ştiu ce alţi "moguli". Lucrurile merg prost în România, vor merge prost, datorită acestor "moguli" şi a acoliţilor lor. Nimic despre mogulii din curtea proprie. Nimic despre bordurile lui Videanu, care se toarnă cu zel chiar şi în clipa asta. Nimic despre parcările doamnei Udrea. Nimic despre regii asfaltului. Nimic despre maşinaţiunile imobiliare ale lui Puiu Popoviciu. Nimic despre averea propriei familii. Nimic despre politizarea faraonică, în favoarea PD-L, a celor mai mărunte instituţii de stat din România. Nimic despre criză, care e venită numai din afară, ca şi cum guvernarea imbecilă condusă de lacheul Boc nu ar fi amplificat-o. "Vreţi să se întoarcă Jones?"

Iată de ce Băsescu a pierdut, şi pe 6 decembrie debarcarea lui va deveni oficială. Pentru că, în loc să fie ceea ce trebuia să fie, ceea ce era pus să fie, a ales să fie el însuşi, adică Traian Băsescu. Şi a ales prost. Sau bine - pentru România.

Votezi televizorul, ce porcarie penibila...

Se fac 20 de ani de la Revoluţie. Dacă nu era Televiziunea, Revoluţia nu ar fi învins. Fără televizoare, românii ar fi fost învinşi. Până să se afle la Copăceni că e Revoluţie, Ceauşescu s-ar fi întors cu armata peste Bucureşti şi ar fi făcut "ordine". Şi iată că acum, la 20 de ani de la Revoluţie, un porc de preşedinte penibil şi-a găsit adversarul: televizorul. Adică exact "adversarul" care l-a detronat pe Ceauşescu. Nu Geoană, nu Antonescu, nu Vadim, ci cutia care le dă voie unora să-şi exercite dreptul la liberă exprimare. Nu criza care i-a adus la disperare pe zeci de mii români. Ci televizorul! Ok, voi închide televizorul şi nu mă voi mai uita în gura lui Badea. Crede acest individ că va putea lupta şi împotriva televizoarelor din mintea noastră, care au văzut atâtea lucruri în ultimii 10 ani şi mai ales în ultimele 12 luni?