Omagiu pistelor

foto: New York Times

În finalul mirobolantului său discurs din această seară, dl. Băsescu ne-a comunicat că de-acum încolo trebuie să mâncăm numai din resursele pe care le producem. Acum, stau și eu ca omul prost și mă întreb: înseamnă că urmează să mâncăm piste de ski?!

Parcă văd. Dialog la Caru' cu Bere:
„Bună ziua, ce aveți în meniu azi?”
„Pistă de ski pane, ciorbă de pistă de ski, pistă de ski la cuptor, pizza cu pistă de ski.”
„Hm, sună promițător. Mititei aveți?”
„Da! Cei mai buni mititei pe care îi puteți savura sunt cei din carne de pistă. De ski! Câți să fie? Aducem și muștar?...”

Că cam asta s-a produs la Românistan în ultimii ani, sub măreața guvernare și mărețul cârmaci.

"Vai, dar nu mai puteți aștepta până în toamnă?" Atacul mironosițelor oranj.

Lucrurile au început să se împută. Rău. Nu neapărat fiindcă strada ar clocoti de lume, ci pentru că de 11 zile continuă să reziste acest protest care adună doar câteva mii de oameni la nivel național - puțin, e drept - dar face audiențe uriașe pe Antena 3, semn că foarte multă lume e interesată de ele și le sprijină chiar și pasiv, din fața televizorului.

Dacă acum e așa, nu poți să nu te întrebi cum va fi la primăvară, când vremea se va încălzi și ziua se va lungi cu 2-3 ore.

Evident, au început să apară fel de fel de jurnaliști, băgători în seamă și bloggeri-vuvuzelă care încep să plângă pe umărul bietei Românii, care urmează să fie daungradată de agențiile de rating, penalizată de FMI, ocolită de bănci, lăsată de izbeliște de marțieni etc. dacă opoziția ar urma să toarne și ea gaz peste foc retrăgându-se din Parlament și provocând alegeri anticipate.

Cel mai tâmpit argument al acestor vuvuzele e rezumat de următoarea întrebare pretins retorică: „Ce domne', nu puteau să aștepte până la toamnă când ar fi câștigat alegerile?”

Hm. Câștigarea alegerilor, poate. Guvernarea? Poate... nu. Pentru împrospătarea memoriei tuturor celor care se lasă păcăliți de această falsă întrebare, merită să amintim următoarele fapte:

- 28 noiembrie 2004, alegeri legislative: Uniunea PSD+PUR 37,16% / Alianța DA PD+PNL 31,71%. În dispreț total față de rezultate, Traian Băsescu numește un premier de la Alianța DA.
- Momentul alegerilor legislative din 2008, europarlamentarele din 2009 și alegerea președintelui din 6 decembrie 2009 nu mai merită comentate.
- 15 mai 2011: Teodor Baconschi, ministru de externe și artizan al fraudei electorale de la Ambasada din Paris de pe 6 decembrie 2009, declară în cadrul unui congres PDL: „Proiectul legii votului prin corespondență ... ne va aduce nu o sută de mii de voturi, ca rândul trecut [adică în 2009] ci un milion de voturi.”
- 22 august 2011: în condițiile în care sondajele dădeau USL constant pe la 60%, Traian Băsescu declară la TVR că va numi un premier USL numai dacă unul singur dintre partidele componente va avea majoritate de 51% (condiție cvasi-imposibilă).
- decembrie 2011: puterea își asumă comasarea alegerilor, altfel zis, modificarea ciclului electoral. Pur și simplu. Explicația dată - că în felul ăsta s-ar face economii de 20 de milioane de euro - e ridicolă.
- 28 decembrie: una din figurile principale ale PDL, Roberta Anastase, declară că până la primăvară USL va scădea sub 40% și că, din acel moment, „lucrurile vor fi pierdute pentru ei”.

Așa că atitudinea bătăioasă a opoziției e mai mult decât necesară. Discursul Puterii din ultimii 7 ani a fost de o agresivitate rară iar faptele sale concrete au depășit de foarte multe ori limitele constituționale, intrând cu bocancii în cea a penalului. Foarte bine că PNL-ul [amenință că] se retrage din parlament și foarte bine că PSD-ul îl reclamă pe Băsescu pe la Bruxelles și face lobby pentru suspendarea fondurilor europene. E târziu, trebuiau să facă asta încă din 2010 (dar câți parlamentari ar fi fost dispuși să-și riște scaunul călduț?!), dar e bine și așa. Așteptarea pasivă a toamnei - o altă formulare diversionistă, pentru că alegerile comasate vor avea loc de fapt tocmai la iarnă, dacă vor avea loc! - pentru ca puterea să le pice pe tavă ar fi cea mai mare prostie pe care ar putea-o face USL-ul. Până atunci PDL va avea pus la punct mecanismul fraudării masive a voturilor din străinătate, bomba diversionistă PP-DD va mai smulge câteva procente de la USL, și într-un final pe Băsescu nu îl va împiedica nimeni și nimic ca în ianuarie 2013 să numească tot un premier de la PDL.

Toți, toate și total

Toate femeile e curve.
Toți bărbații e porci.
Toate drumurile duc la Roma.
Toate pânzele sus!
Tot pățitu-i priceput.
Tot românu' plânsu-mi-sa, de la Nistru pân' la Tisa.
Toți oamenii președintelui.
Totul pentru front, totul pentru victorie!
Total France: découvrez les produits et services de la marque, www.total.fr.
Totul lui Cărtărescu.
De toate pentru toți!
Toți americanii e proști, toți românii e șmecheri, toți țiganii fură, toți rușii sunt bețivi, toți bozgorii sunt răi, toți italienii halesc broaște.
Toți banii din lume / de-ar fi să se-adune / nu pot cumpăra / nicicând dragostea.
Tot ce e bun tre' să dispară.
Tot ce vei spune de acum încolo va putea fi folosit împotriva ta.
Tot ce-ți spun acum, uită până mâine, vorbește vinul pentru mine...
Toate partidele e la fel: PDL=USL=hoți.

Business as usual. Mai pică un mit.

foto: România Liberă

Și uite că a venit și ziua de luni, și nu s-a întâmplat nimic deosebit. Contul meu personal a continuat să crească (și chiar mai binișor decât în alte zile de luni). La firmă, am mai vorbit să angajăm pe cineva (bucură-te, Boc, am mai creat un loc de muncă). Am pornit  campania online pentru un client cu buget din clasa A+. Indicele BET a încheiat ziua pe verde. Leul e stabil. Avem de lucru de nu ne vedem capul. Și munca noastră a mai strâns câțiva bănuți pentru taxele la stat. Taxele alea care sunt, chipurile, insuficiente pentru a alimenta bugetul sănătății, dar al naibii de suficiente pentru a alimenta o piață privată de tip oligopol.

Totul e, ca să zic așa, business as usual. Cum nu am drum prin Piața Universității sau pe la Unirii, pentru mine protestele, aparent, nici măcar nu fac parte din lumea mea. Deși fac, știu prea bine că fac.

Dar îmi permit să fac o profeție: în curând va mai pica un mit. Al așa-zisei „compromiteri a stabilității economice”. Nu domnilor, nu se va compromite nici o stabilitate și nu va fugi nici un investitor „din cauza instabilității”. În primul și în primul rând fiindcă nu mai are cine. În al doilea rând fiindcă toată lumea (chiar și posibilii investitori) așteaptă, dorește și le ține pumnii demonstranților pentru căderea acestui guvern de decerebrați. În al treilea rând pentru că în afară de faptul că sunt niște spirite încinse în centrul Bucureștiului și în centrul altor câtorva orașe mari, în rest e liniște și va fi liniște. Pentru că n-are de ce să fie altfel.

Nici nu vom fi izolați pe plan internațional din cauza protestelor. Dimpotrivă, vom fi izolați dacă regimul Băsescu va continua să mărșăluiască voios spre un comportament autist de tip Viktor Orban. Momentan faptul că există oameni care protestează e stenic pentru societatea românească și pentru imaginea României. Înseamnă că România nu e moartă, și mai înseamnă că România e conectată la Occident, la ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat în Anglia, Grecia, Spania, Italia, Canada sau Statele Unite. Posturile străine urmăresc cu aviditate situația de aici. România e pe CNN, pe Euronews și pe prima pagina a tuturor marilor portaluri de știri din lume. Frunza și cu chiloțeii vărgați ai Elenei Udrea nu ne-au adus nici măcar 5% din publicitatea pe care ne-au  adus-o protestele din ultimele 4 zile.

Cei care se vaită acum, uneori la limita cea mai de jos a decenței, sunt și cei care au profitat din plin de acest regim. E întrucâtva normal. Ei știu că dacă dispare regimul Băsescu totul se va prăbuși ca un castel de cărți de joc. Inclusiv viitorul lor. Mai ales tinerii intelectuali colaboraționiști par disperați. Să fie. Vor avea nevoie de mormane întregi de hârtie igienică pentru a-și șterge rahatul de pe gură. Și la 70 de ani vor trebui să meargă cu Volare după ei. Să mai rupă o fâșie și să se mai șteargă nițel la colțurile gurii.

Trebuie s-o spunem răspicat: în ciuda amenințărilor Puterii, nu mai suntem în 1990. Baubaul cu izolarea nu mai funcționează. În urmă cu 22 de ani era altceva. România participa la un concurs de miss, alături de vecinele sale, Ungaria, Cehia, Polonia, în condițiile în care oricum avea picioarele cam crăcănate, era fardată prost și vorbea o engleză cu sincope. Mineriadele au înlăturat orice brumă de frumusețe. Concursul a fost pierdut cu brio. Acum suntem membri UE, economia privată are o pondere în PIB de 80%, există investiții private făcute atât cu capital străin, cât și cu capital românesc, bine încoțopenite. În plus, peisajul din jur e destul de asemănător: protestele din România se înscriu în linia normală a protestelor de tip „indignados” care au făcut ravagii la Madrid, Londra, Washington și Atena. România e ok, e în linia generală a vremurilor. România nici nu va fi izolată și nici mediul de business nu va avea de suferit. Dimpotrivă. Mediul de business își va vedea în continuare de treaba sa. Business as usual. Anumite afaceri vor ocoli o vreme zona centrală a Bucureștiului, până se vor liniști spiritele, și nimic mai mult.

Așa că, stimați guvernanți, încetați să mai terorizați psihic populația cu fel de fel de amenințări și asumați-vă greșelile. Agitând diverse marote escatologice ați reușit să reduceți la tăcere un popor întreg, dar zilele acestea v-a explodat în față propria voastră creație: pauperul. Voi l-ați creat, voi să răspundeți în fața lui. Să-i dați explicații. Și fără scuze tâmpite, de tip „e criză”, „nu se putea altfel”, „am tăiat ca să salvăm”. Criza nu vă dă dreptul să mutilați vieți, să lăsați copiii fără părinții plecați la muncă în străinătate, să risipiți avutul public, să predați țara la cheie intereselor oculte ale FMI și să vă bateți joc cu atâta dispreț de regulile democrației. Aveți curajul unei confruntări cu propria creație?

(Ne)consecințele Codului Muncii. Luni e ziua adevărului.

Băieții ăștia (adică oranjgutanii și cu șeful lor, chior în țara orbilor) au întins o coardă, și coarda s-a rupt. Asta e tot. Treaba cu Arafat a fost ultima picătură deoarece prostănacul de Băse a făcut demonstrația dictaturii, în direct, la televiziune, la o oră de vârf. Păi, nici măcar dușmanii lui cei mai crunți nu puteau spera să le pice o asemenea pleașcă.

O pleașcă ce s-a suprapus pe două lucruri foarte periculoase din punct de vedere social: publicarea prețurilor de la întreținere (și încă e bine, fiindcă în jumătatea de sud a țării nu a nins!) și imbecilitatea cu taxa auto, care e una dintre cele mai mari prostii de care guvernul ăsta de acefali putea fi capabil. Păi, cât de tâmpit să fii tu, guvernant, să dai o asemenea lege care face praf și ultima brumă de avere a românului?! Datele BNR arătau foarte clar în urmă cu câțiva ani [PDF]: 85% din averea netă a populației e constituită din imobiliare. Ori, imobiliarele s-au dus și se tot duc pe copcă din 2008 încoace. Ce-i mai rămânea românului? Un bănuț în buzunar și mașina second-hand. Prin noua lege cu taxa auto, i s-a dus dracului și valoarea mașinii. Parcă în dușmănie față de starea de bine a populației, acest guvern a dat o lege care i-a făcut pe oameni să se simtă și mai săraci. În loc să facă tot ce le-ar fi stat în putință pentru ca românul, în ciuda crizei, să aibă în continuare iluzia „efectului de bogăție”, ăștia au făcut exact pe dos! E ca și cum s-au jucat cu bățul pe gardul cîinelui turbat, fără să vadă că ușa de la gard e deschisă!

Pe lângă aceste lovituri pe care soarta, iarna și guvernanții le-au aplicat în plex unei părți enorme a populației, mai trebuie să remarcăm un lucru. Discuțiile din jurul legii sănătății și protestele din ultimele zile au făcut să treacă neobservată o informație interesantă legată de piața muncii: rata șomajului a crescut în decembrie 2011, ajungând la 5,12% (calculată, ca de obicei, la o populație de 22 de milioane). Comparativ cu decembrie 2010, când șomajul era la 6,8% (tot la 22 de milioane) pare că stăm bine. Problema e că din decembrie 2010 până în decembrie 2011 România nu a făcut mai nimic pentru crearea concretă de joburi. În decembrie 2010 România oferea 4,1 milioane de joburi, în noiembrie 2011 INSSE vorbea de 4,2 milioane de salariați în economie. Asta în condițiile în care în perioada 2009-2010 economia a pierdut 700.000 de locuri de muncă. Ce s-a întâmplat cu cei 700.000 de români? Oficial, nu mai sunt șomeri dar tot oficial... nici job nu au.

De ce sunt importante aceste lucruri? Pentru că în curând se va împlini un an de când guvernul PD-L a adoptat, în buna sa tradiție (adică fără dezbatere publică, fără consultarea opoziției și prin asumarea unilaterală a răspunderii) noul Cod al Muncii. Ori, ce promitea Boc atunci? „Noul Cod al Muncii va crea locuri de muncă!” Ok, poporul a înghițit în sec, nu a protestat, le-a dat credit (ca în multe alte cazuri). Bilanțul, după un an, e trist: Noul Cod al Muncii nu doar că nu a creat locuri de muncă, dar a și făcut posibil ca anumite companii (cazul cel mai flagrant fiind cel al Nokia) să ia frumos drepturile angajaților și să se șteargă la funduleț cu ele. Prin forța matematicii și a timpului, sute de mii de români sunt deja într-un șomaj cronic, prelungit. Dumnezeu știe din ce-și fac rost de mâncare. Probabil din mici șmecherii, ciubucuri, combinații. Poate că au sperat că noul Cod al Muncii le va da o șansă la muncă. Noul Cod al Muncii nu le-a dat nimic. Deci, la ce ne putem aștepta în condițiile în care sute de mii de români sunt literalmente pierde-vară?... La ce altceva decât la și mai multă disperare, la și mai multă violență și la și mai multe demonstrații?

Regimul acesta și-a făcut-o cu mâna lui. Chiar dacă ar vrea, nu are cum să mai potolească spiritele. Singura soluție ar fi să inventeze printr-un miracol zeci de mii de joburi la nivelul întregii țări. Ceea ce e imposibil, pentru că în logica lor neoliberală treaba statului nu e aceea de a crea joburi, ci de a asculta supus poruncile pe care i le dau diverse interese private, mai mult sau mai puțin oculte.

Fiind zi de muncă, luni 16 ianuarie este ziua adevărului. Se va vedea definitiv cine sunt protestatarii și mai ales ce vor ei. Dacă protestatarii sunt simpli agitați la cap, cum insinuează mass-media aservită, mâine nu va mai fi nimic pentru că o mare parte a agitaților vor trebui să fie la muncă. Dar dacă „agitații” din stradă sunt acești pierde-vară pe care regimul i-a precarizat în ultimii ani și de care tot regimul și-a bătut joc cu un cinism vecin cu inconștiența, inclusiv prin reducerea la zero a valorii micii lor mașini es-haș adusă acum 10 ani cu mari sacrificii din Germania, atunci e de rău, fiindcă oamenii ăștia nu mai au nimic de pierdut și, pe cale de consecință, nici nu se vor opri. Mai mult, acțiunea lor prelungită în stradă ar putea să-i atragă începând de mâine și pe unii nemulțumiți care au job și care traversează Piața Univesității când se întorc de la serviciu (așa se întâmpla în 1990). Poate că protestele astea le seamănă unora a Grecia; dar tare mi-e teamă că miros mai degrabă a Egipt!

Agenturili veghează (remember)

Cu toate că mult iubitul și stimatul Băse a dat dovadă de magnanimie și a retras proiectul legii sănătății, grupurili di teroriști și di fasciști continu îă să provoace resmeliță pi tăt cuprinsu' patriei capitalizde.

Evident, în spatele acestor manifestații sunt cercurili iredentiste, șovine și revanșarde, și agenturili di spionaj provocatoare ale USL, PNL, PSD, PCR, CFR, ABC, TBC și LSD.

Teroriști [sic!] vrea să întoarcă Românistanu' înapoi pă timpul lui Ion Iliescu, a' lui Cuza, a' lui Vlad Înțepăciosul și a' lu' Decebalus per Scorillo care din epoca înapoiată a bronzului cu Iliescu e cu toții și în spatele lor și deasupra și didisubt.

Români și românce, nu vă lăsați manipulați!

Consemnat: oficiosul. Aferim!

Vezi ce înseamnă să fii prost? Trezești mămăliga!

Dacă Băsescu nu făcea prostia să intervină hodoronc-tronc la Realitatea TV, aberând pe marginea SMURD-ului, proiectul de lege a sănătății ar fi avut culoar liber așa cum avea Dinamo-ul lui Porcea culoar spre Ceampions Lig (tururile preliminare, of course) în vremurile bune.

După izbucnirea acestui scandal trebuie să recunosc că am încercat și eu să citesc nou proiectata lege a sănătății dar m-am plictisit repede. E drept, nici dimensiunile ei - 80 de pagini - nu sunt încurajatoare. M-a surprins însă că, atât cât am citit (vreo 15 pagini), nu am găsit nimic legat de ambulanțe. Păi, după scandalul făcut de ditamai Băse în seara cu pricina, și după cât aberase împotriva lui Arafat, care se opunea fericirii populare cum că de ce nu vine domne' și salvaragiul privat să-i bage românului o injecție în fund, mă așteptam să găsesc numai ambulanțe în proiectul ăsta de lege, începând cu articolul 1 și terminând cu... care o fi. Chiar și pe pagini, mă așteptam să văd numai ambulanțe și floricele desenate cu pixul de cei care au compus proiectul. Când colo, nici vorbă de așa ceva.

Mă rog, citind păreri pe ici, pe colea, am ajuns și la postul lui Ovidiu (de pe  colțul străzii, unde scrie el) care a lămurit așa, ca pentru proști sau neinteresați, în ce constă mișelia proiectului: în faptul că peste 10% din conținutul legii este lăsat nereglementat, adică la discreția guvernului și a altor instituții, care ar fi urmat să dea normele de aplicare după aprobarea legii. Adică legea e cam așa: „Legea sănătății: se dă prezenta lege pentru ca șmecherii să dea adevărata lege după cum vrea mușchiu' lor legitim.” Și se pare că de aici i-a sărit țandăra lui Arafat. Care i-a sărit țandăra lui Băsescu, care a dat ca idiotul telefon în emisiune și și-a pus tot poporul în cap.

În ceea ce mă privește, ca utilizator fidel al sistemului privat de sănătate, cred că singura modalitate corectă prin care statul ar putea ajuta sistemul privat de sănătate, ar fi aceea de a accepta (dar în mod real, nu pe hârtie!) un sistem de deduceri în așa fel încât la sfârșitul anului, dacă am cheltuit, să zicem, 1000 de lei pe servicii private de sănătate, statul să mă scutească de un cuantum oarecare de taxe.

Dar revenind la problema asta cu Arafat, Băsescu și salvaragiii, sunt curios dacă boul de Băse o fi învățat ceva din toată istoria asta. Mă întreb, de exemplu, dacă o fi învățat să stea dracului pe funcția lui și să nu se mai bage unde nu-i fierbe oala. În cazul de față, de exemplu, dacă președintele avea ceva de spus atunci președintele putea foarte bine să-i comunice câteva idei departamentului de relații cu publicul de la Cotroceni, specialiștii departamentului periau mesajul, lugu-lugu, îi dădeau o formă comunicabilă, și apoi îl dădeau pe goarnă la toate televiziunile. Intrând ca boul în direct, Băsescu și-a făcut-o cu mâna lui. Oricum toată lumea știe că el e conducătorul de facto al guvernului - dar de aici până la a da telefon ca un idiot în mijlocul unei emisiuni, ca să susții o prostie de care nici măcar nu era vorba în acea emisiune, special ca să-i dai peste bot și să-l demiți pe un amărăștean de subsecretar de stat care, întâmplător, nu e de părere cu tine, e cale lungă. Pare o chestie minoră, dar realitatea e că prin ieșirea din acea seară Băsescu nu s-a pișat doar pe ministrul Sănătății, pe Boc și pe Arafat, ci și pe propriii angajați. Așadar, poate o fi învățat dracului să-i lase pe profesioniști să-și facă treaba: comunicatorii să comunice, specialiștii în sănătate să administreze sănătatea și doctorii să taie pacienții. Iar el să-și vadă naibii de grădina de la Cotroceni.

PS. Băse, dă bre cu flacăra violet în ăi de te huiduie!

Un mic comentariu despre aberațiile spuse de Băsescu pe Realitatea TV în discuția cu dr. Arafat

Am asistat, nu neapărat că aș fi vrut, la o discuție pe Realitatea TV între doctorul Arafat, părintele SMURD, secretar de stat și, pare-se, opozant ferm al viitoarei Legi a Sănătății, și însuși Zeus, adică Traian Băsescu, care a ținut să dea telefon în emisiune și să monologheze un pic asupra acestui proiect al legii.

Momentan subiectul nu mă pasionează pentru simplul motiv că eu și așa, de câțiva ani, deși îmi plătesc cinstit contribuția la sănătate, am ales să mă tratez exclusiv în sistemul privat. Nu o fac fiindcă nu am încredere în sistemul de stat, ci din următoarele două motive mari și late:

1. În sistemul privat ești tratat pe bază de programare, pe când la stat te duci la plezneală și se întâmplă să stai... să stai... să stai... ceea ce nu prea e eficient într-o lume în care time is money.
2. La stat nu știi niciodată cât trebuie să dai ca să fii sigur că ai fost tratat corect. Nu există un ghișeu la care să lași frumos o sumă de x lei și să știi că toată lumea (spitalul, doctorul și pacientul) e mulțumită. Trebuie mereu să ghicești. Cât „se mai dă” acolo? ... dar dincolo?... cât ia doctorul cutare?... dar anestezistul?... etc. No, thanks. Mă duc frumos la privat pentru că acolo e totul la vedere, poftim banii, dă-mi tratamentul.

Ei bine, Băsescu, în loc să accentueze aceste virtuți ale sistemului privat, a bătut câmpii (și ... obrazul doctorului Arafat!) că noua lege va permite administrarea mai bună a banilor de la bugetul sănătății întrucât va permite privatului să facă și el, pe lângă serviciul de stat, intervenții de urgență cu ambulanța, și întrucât privatul e condiționat de obținerea profitului, atunci toate intervențiile sale vor fi atent drămuite și, pe cale de consecință, banii Casei de Asigurări de Sănătate vor fi mult mai bine managerizați, că privatul nu-și permite să-și bată joc de ei.

Vorbele astea vin, evident, din scăfârlia cuiva care n-a făcut în viața lui business - sau, mă rog, nu la nivelul și la modul la care facem noi business, adică pe piața liberă, corect și cu frică de faliment. Că o fi făcut șmenuri din poziția de ministru, deputat sau primar - asta e altceva.

Pentru că este absolut clar că Băsescu a fabulat în seara asta mai rău ca La Fontaine. Dați-mi voie să mă îndoiesc profund că ambulanța privată va veni la oricine [1]. Uite, eu pot să îi sugerez de pe acum lui Băsescu că ambulanțele private nu vor veni la oricine, ci numai la: 1) pacienții proprii, care au plătit în prealabil un abonament sau o asigurare sau 2) la pacienții pentru care a plătit în prealabil cineva, sau pentru care sunt acoperite costurile deplasării.

Numai un copil credul  își poate închipui că un actor privat, care urmărește niște interese de business, adică obținerea unui profit oarecare, nicidecum să facă muncă voluntară pe bani puțini, va trimite / deplasa aiurea-n târg ambulanțele și echipele proprii la intervenții. De ce zic asta? Pentru că atunci când trimiți / deplasezi ambulanța deja începi să consumi benzină și resurse. Ori, cine va plăti benzina și resursele în cazul destul de probabil în care, ajunși la fața locului, doctorii vor constata fie că pacientul nu are nimic grav, fie că nu are nici un fel de asigurare, fie că a plecat deja spre spital cu o altă mașină etc. etc. etc.? Evident, nimeni, sau va plăti statul până când se va consuma un anumit plafon bugetar - și după aceea, gata. Dacă plafonul bugetar dedicat intervențiilor de urgență ale privatului va expira în luna martie, asta e, ghinion, începând cu aprilie vor urma 9 luni în care la fel de puține ambulanțe de stat vor deservi la fel de multe cazuri de urgență - numai că o vor face în condițiile unui buget mult mai mic.

Deci ceea ce spunea Băsescu în disputa cu Arafat denotă pur și simplu infantilism - individul ăsta ori nu înțelege nimic din ceea ce propovăduiește, ori se face că nu înțelege. Dacă își închipuie că un actor privat va face munca voluntară pe care trebuie să o facă statul, se înșală profund; privatul nu va face nici un fel de muncă voluntară, fiindcă nu e treaba lui s-o facă, ci... a statului! Iar dacă nu își închipuie asta, atunci înseamnă că minte, ceea ce nu ar fi chiar o noutate.

--

[1] Băsescu a sugerat că dispecerul de la 112, dacă va găsi mai aproape de pacient o ambulanță privată, o va trimite pe aceasta să-l deservească.