Am o listă de cărți pe care vreau de câteva luni să le cumpăr, dar m-am abținut până acuma pentru că nu le-am găsit la nici o librărie online pe toate, la grămadă. Nici măcar pe Elefant.ro, o librărie online care oferă discounturi foarte bune, nu le-am găsit. Și cum n-am timp să bat librăriile, mă gândisem că singura soluție ar fi fost să merg mâine la Bookfest și să le iau pe toate de acolo.
Iată însă că azi a apărut o veste-bombă pentru comerțul nostru online: Emag vinde și cărți! E drept, e vorba de cărțile unui partener, rețeaua Libris, dar cum sunt client vechi al Emag, cu zeci de comenzi la activ, nu am de ce să nu am încredere în noul parteneriat. E foarte bine că Emag capitalizează încrederea căpătată în rândul consumatorilor de electronice și electrocasnice și se transformă după modelul Amazon. Nici Amazon nu vinde în exclusivitate produsele proprii, cea mai mare parte a produselor listate acolo fiind de fapt ale partenerilor.
Și vestea bună e că la o căutare rapidă, multe din titlurile care mă interesau par a fi disponibile, pe stoc, și la un preț bun. Nu mai bun decât prețul de pe Elefant, în cazul în care aplicăm cupoanele, dar, în orice caz, un preț bun, mai bun decât cel din librării. Așa că nu-mi rămâne decât să fac totalul și, dacă mâine în târg nu le găsesc la un preț și mai bun, le voi cumpăra, în sfârșit, de pe net, pe toate deodată, așa cum mi-am dorit.
Emag mă dezamăgește în continuare la e-readere (au puține modele și la prețuri umflate) dar să sperăm că după ce va trece mania cu Kindle (pe care nu mi-l cumpăr din principiu) vor catadicsi să bage la vânzare și alte modele. Una peste alta totuși e o veste bună pentru cititorii de carte din România și pentru piața cărții în general: prin oferta Emag, cartea devine cu siguranță un obiect mai accesibil pentru foarte mulți oameni. Măcar că intră pe Emag să cumpere un telefon și dau cu nasul de cărți, și tot e bine. Destul Cancan, destulă Libertatea, destul Click se lăfăie în jurul nostru. Ajunge!
22.5.11
Ce vor spaniolii?
Nu încercați să aflați din mass-media noastră ce vor, ce revendică sutele de mii de spanioli care, parcă răspunzând la apelul lansat în urmă cu câteva luni de nonagenarul Stephane Hessel, își manifestă indignarea în stradă în aceste zile. Mergeți pe CriticAtac.ro și citiți acolo un reportaj de la fața locului.
De asemenea, dacă și voi credeți că merită să-ți arăți indignarea împotriva acestui atac concertat împotriva democrației sociale pe care-l trăim de la o vreme încoace și care rade în malaxorul său muncitori și mici antreprenori deopotrivă, lăsând însă neatinși vinovații principali de apariția crizei, adică marile corporații transnaționale și pilonii sistemului financiar - marile grupuri bancare -, hai măcar să începem așa, cu un protest mai mămăligist, ca pentru noi, românii. Puteți, prin intermediul platformei OurEurope.org, să le transmiteți europarlamentarilor noștri (inclusiv faimoasei EBA) un mesaj de susținere al ideilor pentru care protestează (și) spaniolii.
(Parcă văd că „primăvara arabă” va traversa Mediterana...)
De asemenea, dacă și voi credeți că merită să-ți arăți indignarea împotriva acestui atac concertat împotriva democrației sociale pe care-l trăim de la o vreme încoace și care rade în malaxorul său muncitori și mici antreprenori deopotrivă, lăsând însă neatinși vinovații principali de apariția crizei, adică marile corporații transnaționale și pilonii sistemului financiar - marile grupuri bancare -, hai măcar să începem așa, cu un protest mai mămăligist, ca pentru noi, românii. Puteți, prin intermediul platformei OurEurope.org, să le transmiteți europarlamentarilor noștri (inclusiv faimoasei EBA) un mesaj de susținere al ideilor pentru care protestează (și) spaniolii.
(Parcă văd că „primăvara arabă” va traversa Mediterana...)
12.5.11
Non-impresii de călătorie
De ziua mea am fost într-o călătorie de câteva zile la Padova și Veneția. Dar nu despre călătoria în sine vreau să vorbesc.
M-a impresionat un lucru: în fiecare zi și aproape oriunde am auzit vorbindu-se românește. În special cu accent moldovenesc. Moldoveni de la noi, nu din Basarabia. Erau și basarabeni pe acolo, dar aceia se deosebeau ușor față de ai noștri din cauza accentului mai dur, cu iz rusesc, atât de specific lor.
Românii noștri vorbeau aproape non-stop despre muncă. Cel mai des îi auzeai vorbind la telefon. Convorbirile lor erau despre cât câștigă, cât trebuie să fie plătiți, dacă e ceva de muncă pe undeva. Pe o străduță din Murano, altfel zis la mama dracului, unde nici nu te-ai fi așteptat să auzi românește (altfel decât din gura unor turiști) l-am auzit pe un biet muncitor explicându-i cuiva la telefon, nervos, că el „nu și-o rupt schinarea dijeaba pentru ăsta... sî-mi deie banii, măcar șiva, sî am și eu...”
Românii noștri par a fi plătiți prost, munciți excesiv și batjocoriți fără rușine de anumiți patroni italieni. Culmea este că în Italia partidul „Rifondazione Comunista”, care-i reprezintă pe muncitori, pare a fi destul de puternic (având în general 4-5% din voturi) în timp ce organizațiile sociale de protecție a muncitorilor sunt destul active. În centrul Padovei era sediul unei organizații, un soi de sindicat, din câte mi-am dat seama, care oferea consiliere și programe de integrare pentru muncitorii cu statut „precar”. Problema e că românii noștri fie nu știu limba, deci nu înțeleg că ar putea fi ajutați, fie nu au actele în regulă și se tem să nu fie depistați de poliție. Majoritatea par a fi oameni simpli, fără prea multă școală, care nu vor altceva decât să muncească undeva, orice, oricum. Și să fie lăsați în pace.
Erau momente în care am simțit că, dacă aș fi avut suficientă putere, aș fi zburat ca Superman până în România, l-aș fi luat de gât pe infectul de Băse, care a zis în urmă cu câteva săptămâni că suntem o nație de leneși, și l-aș fi adus acolo, în Italia. L-aș fi pus să o ia la pas pe străzi și l-aș fi dat cu capul de pereți ori de câte ori s-ar fi auzit de undeva vreun român vorbind despre munca sa. Sunt sigur că nu mi-ar fi trebuit mai mult de 20 de minute ca să-i fac chisăliță scăfârlia aia de bețivan nesimțit.
Ceea ce se întâmplă cu exodul românilor în Occident este o rușine. Este o rușine mai mare decât epurările staliniste din anii '50. Măcar regimul stalinisto-dejist a băgat la pușcărie niște oameni, i-a și executat pe alții, dar a lăsat în urmă niște realizări de ordin economic și o creștere generală a standardului de viață. Actualul regim băsescian nu lasă nimic în urma sa, decât golirea barbară a țării de oameni. Exodul românilor din epoca Băsescu nu are prea multe corespondențe în istorie. Este un exod strict economic, cum nu se mai întâlnește decât în cazul migrațiilor barbare sau în acela, contemporan, al emigrării africanilor pe plute improvizate din nordul Africii către Europa. Până când să mai suportăm?
M-a impresionat un lucru: în fiecare zi și aproape oriunde am auzit vorbindu-se românește. În special cu accent moldovenesc. Moldoveni de la noi, nu din Basarabia. Erau și basarabeni pe acolo, dar aceia se deosebeau ușor față de ai noștri din cauza accentului mai dur, cu iz rusesc, atât de specific lor.
Românii noștri vorbeau aproape non-stop despre muncă. Cel mai des îi auzeai vorbind la telefon. Convorbirile lor erau despre cât câștigă, cât trebuie să fie plătiți, dacă e ceva de muncă pe undeva. Pe o străduță din Murano, altfel zis la mama dracului, unde nici nu te-ai fi așteptat să auzi românește (altfel decât din gura unor turiști) l-am auzit pe un biet muncitor explicându-i cuiva la telefon, nervos, că el „nu și-o rupt schinarea dijeaba pentru ăsta... sî-mi deie banii, măcar șiva, sî am și eu...”
Românii noștri par a fi plătiți prost, munciți excesiv și batjocoriți fără rușine de anumiți patroni italieni. Culmea este că în Italia partidul „Rifondazione Comunista”, care-i reprezintă pe muncitori, pare a fi destul de puternic (având în general 4-5% din voturi) în timp ce organizațiile sociale de protecție a muncitorilor sunt destul active. În centrul Padovei era sediul unei organizații, un soi de sindicat, din câte mi-am dat seama, care oferea consiliere și programe de integrare pentru muncitorii cu statut „precar”. Problema e că românii noștri fie nu știu limba, deci nu înțeleg că ar putea fi ajutați, fie nu au actele în regulă și se tem să nu fie depistați de poliție. Majoritatea par a fi oameni simpli, fără prea multă școală, care nu vor altceva decât să muncească undeva, orice, oricum. Și să fie lăsați în pace.
Erau momente în care am simțit că, dacă aș fi avut suficientă putere, aș fi zburat ca Superman până în România, l-aș fi luat de gât pe infectul de Băse, care a zis în urmă cu câteva săptămâni că suntem o nație de leneși, și l-aș fi adus acolo, în Italia. L-aș fi pus să o ia la pas pe străzi și l-aș fi dat cu capul de pereți ori de câte ori s-ar fi auzit de undeva vreun român vorbind despre munca sa. Sunt sigur că nu mi-ar fi trebuit mai mult de 20 de minute ca să-i fac chisăliță scăfârlia aia de bețivan nesimțit.
Ceea ce se întâmplă cu exodul românilor în Occident este o rușine. Este o rușine mai mare decât epurările staliniste din anii '50. Măcar regimul stalinisto-dejist a băgat la pușcărie niște oameni, i-a și executat pe alții, dar a lăsat în urmă niște realizări de ordin economic și o creștere generală a standardului de viață. Actualul regim băsescian nu lasă nimic în urma sa, decât golirea barbară a țării de oameni. Exodul românilor din epoca Băsescu nu are prea multe corespondențe în istorie. Este un exod strict economic, cum nu se mai întâlnește decât în cazul migrațiilor barbare sau în acela, contemporan, al emigrării africanilor pe plute improvizate din nordul Africii către Europa. Până când să mai suportăm?
7.5.11
Inevitabilul s-a produs: banii munciți de noi fug din România
Conform unui șir de știri recente publicate de Ziarul Financiar și rămase, în mod ciudat, fără ecou în restul mass-media (poate că Antenele și Realitatea, singurele posturi TV de la care am pretenții, ar fi bine să-i înjure mai puțin pe Boc și pe Băsescu și să trateze și această problemă) fondurile de pensii private care administrează o părticică din munca noastră (prin Pilonul II de pensii) au ajuns să investească o parte a banilor în acțiuni și obligațiuni din străinătate.
Altfel zis, câteva procente din munca populației active pleacă lună de lună în străinătate, unde finanțează companii străine. Nu îi acuz pe administratorii de fonduri pentru tâmpenia asta. Nu e vina lor că nu au în ce să plaseze fondurile acumulate în România.
Momentan e vorba de 438 de milioane de lei (deci aproximativ 100 de milioane de euro) investiți în străinătate, comparativ cu numai 300 de milioane de lei investiți pe BVB. Și e de așteptat ca, pe măsură ce fondurile se acumulează, decalajele dintre investiții să crească, deoarece guvernul nu dă nici un semn că ar grăbi listarea pe bursă a acțiunilor pe care încă le mai deține, după cum nu dă nici un semn că ar obliga Erste să-și asume obligația din contractul de privatizare de a lista BCR la bursă. Practic, Erste deține în acest moment ilegal BCR-ul, câtă vreme și-a încălcat obligațiile contractuale!
Inevitabilul s-a produs. 20 de ani de crimă împotriva poporului român, începuți de regimul Iliescu-Roman, desăvârșiți magistral de regimul Băsescu-Boc, nu puteau avea alt deznodământ: suntem niște sclavi. Muncim pe față pentru prosperitatea altora.
Totul a început atunci când fiul de kominternist (și nu fac întâmplător această precizare!) Petre Roman a decretat că industria românească e „un morman de fier vechi”. Mda, era morman de fier vechi poate pentru că Ceaușescu îi eliminase pe toți kominterniștii, inclusiv pe taică-su Walter, din conducerea PCR?! Acela e momentul zero al crimei. Au urmat apoi tentativele iliesciene de privatizare: metoda MEBO, cupoane. Regimul Iliescu s-a ferit de bursă ca dracul de tămâie pentru că privatizarea prin bursă ar fi presupus transparență și performanță, spre deosebire de pseudo-privatizarea prin fel de fel de cupoane, prin care li se lua ochii proștilor în timp ce nomenklatura securistă continua să-și facă mendrele.
Apoi a venit guvernarea PNȚCD, care a adus cu sine „privatizarea la plic”. Privatizarea cu investitori „strategici”. Adică investitorii lui pește prăjit. O monstruozitate. Alții care s-au ferit ca dracul de tămâie de privatizarea prin bursă, și tot pentru că privatizarea prin bursă ar fi presupus transparență și performanță. Plicurile erau oferite de cine trebuie și deschise de cine trebuie!
Practicile netransparente sunt continuate acum de regimul Băsescu-Boc. Dobitocii ăștia nu au dat nici un moment senzația, în 2009, că ar vrea să se împrumute de la populație. S-au dus direct la FMI. Acum asistă pasivi la scurgerea banilor din România. Pentru ei, problemă de siguranță națională e presa care nu-i pupă în fund, nu faptul că românii sclavagesc fără perdea pentru companii străine. La un capital social cerut de lege de 200 de lei, banii pe care fondurile de pensii private i-au plasat în străinătate din lipsă de alternativă internă sunt echivalenți cu capitalizarea a peste 2 milioane de firme. La un capital social, mult mai apropiat de realitățile economice, de vreo 6.500 de lei (suma minimă pe care o estimez eu ca fiind necesară în România pentru deschiderea unei afaceri adevărate) banii aceia sunt echivalentul capitalizării a peste 60.000 de firme (viabile!). Despre asta vorbim. Banii și munca noastră îi fac prosperi pe alții, în timp ce muncitorul și micul antreprenor din România sunt jupuiți de vii.
Altfel zis, câteva procente din munca populației active pleacă lună de lună în străinătate, unde finanțează companii străine. Nu îi acuz pe administratorii de fonduri pentru tâmpenia asta. Nu e vina lor că nu au în ce să plaseze fondurile acumulate în România.
Momentan e vorba de 438 de milioane de lei (deci aproximativ 100 de milioane de euro) investiți în străinătate, comparativ cu numai 300 de milioane de lei investiți pe BVB. Și e de așteptat ca, pe măsură ce fondurile se acumulează, decalajele dintre investiții să crească, deoarece guvernul nu dă nici un semn că ar grăbi listarea pe bursă a acțiunilor pe care încă le mai deține, după cum nu dă nici un semn că ar obliga Erste să-și asume obligația din contractul de privatizare de a lista BCR la bursă. Practic, Erste deține în acest moment ilegal BCR-ul, câtă vreme și-a încălcat obligațiile contractuale!
Inevitabilul s-a produs. 20 de ani de crimă împotriva poporului român, începuți de regimul Iliescu-Roman, desăvârșiți magistral de regimul Băsescu-Boc, nu puteau avea alt deznodământ: suntem niște sclavi. Muncim pe față pentru prosperitatea altora.
Totul a început atunci când fiul de kominternist (și nu fac întâmplător această precizare!) Petre Roman a decretat că industria românească e „un morman de fier vechi”. Mda, era morman de fier vechi poate pentru că Ceaușescu îi eliminase pe toți kominterniștii, inclusiv pe taică-su Walter, din conducerea PCR?! Acela e momentul zero al crimei. Au urmat apoi tentativele iliesciene de privatizare: metoda MEBO, cupoane. Regimul Iliescu s-a ferit de bursă ca dracul de tămâie pentru că privatizarea prin bursă ar fi presupus transparență și performanță, spre deosebire de pseudo-privatizarea prin fel de fel de cupoane, prin care li se lua ochii proștilor în timp ce nomenklatura securistă continua să-și facă mendrele.
Apoi a venit guvernarea PNȚCD, care a adus cu sine „privatizarea la plic”. Privatizarea cu investitori „strategici”. Adică investitorii lui pește prăjit. O monstruozitate. Alții care s-au ferit ca dracul de tămâie de privatizarea prin bursă, și tot pentru că privatizarea prin bursă ar fi presupus transparență și performanță. Plicurile erau oferite de cine trebuie și deschise de cine trebuie!
Practicile netransparente sunt continuate acum de regimul Băsescu-Boc. Dobitocii ăștia nu au dat nici un moment senzația, în 2009, că ar vrea să se împrumute de la populație. S-au dus direct la FMI. Acum asistă pasivi la scurgerea banilor din România. Pentru ei, problemă de siguranță națională e presa care nu-i pupă în fund, nu faptul că românii sclavagesc fără perdea pentru companii străine. La un capital social cerut de lege de 200 de lei, banii pe care fondurile de pensii private i-au plasat în străinătate din lipsă de alternativă internă sunt echivalenți cu capitalizarea a peste 2 milioane de firme. La un capital social, mult mai apropiat de realitățile economice, de vreo 6.500 de lei (suma minimă pe care o estimez eu ca fiind necesară în România pentru deschiderea unei afaceri adevărate) banii aceia sunt echivalentul capitalizării a peste 60.000 de firme (viabile!). Despre asta vorbim. Banii și munca noastră îi fac prosperi pe alții, în timp ce muncitorul și micul antreprenor din România sunt jupuiți de vii.
1.5.11
1 Mai: Hai să boicotăm, nu să ne batem
Foarte interesant fotoreportajul de pe CriticAtac privitor la acțiunea grupului „Mâna de lucru”, dar finalul textului scris pe manifest îmi displace. „Într-o zi mâna de lucru vă va strânge de gât.” Sună revoluționar, și n-are sens. Revoluțiile nu mai contează, suntem în 2011.
Decât să-i strângem de gât, mai bine îi boicotăm. Am putea face o listă cu toți oamenii de afaceri care susțin actualul regim, și cu toate afacerile lor, și am putea să le boicotăm. E adevărat, unii au afaceri în construcții, sau comerț cu utilaje, sau în trafic cu armament și e mai greu să fie boicotați de oamenii de rând, dar le putem boicota partenerii de afaceri. Putem, astfel, să boicotăm buticurile nevestelor sponsorilor (inclusiv ale nevestelor de politicieni). Putem să le boicotăm restaurantele sau cafenelele. Femeile ar putea boicota inclusiv saloanele de coafură. Putem să boicotăm ziarele și revistele care publică indivizi ce susțin regimul. Putem să boicotăm editurile managerizate de oameni de cultură care susțin regimul, adică să nu mai cumpărăm nici o carte publicată la aceste edituri. Putem, de asemenea, să boicotăm mărcile asociate cu sponsorii regimului. Dacă nu mă înșel, Băsescu sau frate-su aveau o fabrică de înghețată. Păi, înghețata aia sigur are un nume. O putem evita!
Putem să boicotăm toate mărcile care își fac publicitate cu agenția parteneră a PD-L-ului. Putem, de asemenea, să boicotăm toate mărcile care își fac reclamă pe site-urile puterii. Sau care își fac reclamă pe televiziunile puterii. Putem face o mulțime de lucruri - totul depinde numai de noi.
Din păcate, ceea ce ne lipsește în acest moment e o listă a afacerilor și a mărcilor care merită boicotate. Altfel zis, a afacerilor și a mărcilor care - din moment ce sponsorizează, fie și indirect, Puterea, deci implicit și discursul acesteia - cred despre noi că suntem „leneși, proști, bețivi, curvari”. Dar nu e nici o problemă, sunt convins că se poate face o asemenea listă și apoi, răspândită pe mijloacele moderne de comunicare în masă - Facebook și bloguri - această listă ar putea face minuni.
E suficient că îi suportăm. Dar pentru faptul că mai și contribuim cu bani la prosperitatea lor, suntem de-a dreptul tâmpiți.
Decât să-i strângem de gât, mai bine îi boicotăm. Am putea face o listă cu toți oamenii de afaceri care susțin actualul regim, și cu toate afacerile lor, și am putea să le boicotăm. E adevărat, unii au afaceri în construcții, sau comerț cu utilaje, sau în trafic cu armament și e mai greu să fie boicotați de oamenii de rând, dar le putem boicota partenerii de afaceri. Putem, astfel, să boicotăm buticurile nevestelor sponsorilor (inclusiv ale nevestelor de politicieni). Putem să le boicotăm restaurantele sau cafenelele. Femeile ar putea boicota inclusiv saloanele de coafură. Putem să boicotăm ziarele și revistele care publică indivizi ce susțin regimul. Putem să boicotăm editurile managerizate de oameni de cultură care susțin regimul, adică să nu mai cumpărăm nici o carte publicată la aceste edituri. Putem, de asemenea, să boicotăm mărcile asociate cu sponsorii regimului. Dacă nu mă înșel, Băsescu sau frate-su aveau o fabrică de înghețată. Păi, înghețata aia sigur are un nume. O putem evita!
Putem să boicotăm toate mărcile care își fac publicitate cu agenția parteneră a PD-L-ului. Putem, de asemenea, să boicotăm toate mărcile care își fac reclamă pe site-urile puterii. Sau care își fac reclamă pe televiziunile puterii. Putem face o mulțime de lucruri - totul depinde numai de noi.
Din păcate, ceea ce ne lipsește în acest moment e o listă a afacerilor și a mărcilor care merită boicotate. Altfel zis, a afacerilor și a mărcilor care - din moment ce sponsorizează, fie și indirect, Puterea, deci implicit și discursul acesteia - cred despre noi că suntem „leneși, proști, bețivi, curvari”. Dar nu e nici o problemă, sunt convins că se poate face o asemenea listă și apoi, răspândită pe mijloacele moderne de comunicare în masă - Facebook și bloguri - această listă ar putea face minuni.
E suficient că îi suportăm. Dar pentru faptul că mai și contribuim cu bani la prosperitatea lor, suntem de-a dreptul tâmpiți.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)