Cum se numără voturile? Podemos și #unitzibelimos.

Au trecut și alegerile. 

Sper ca pe colegii mei mai tineri din PAS scorul dezastruos (nici 10.000 de voturi) să nu-i demoralizeze. Organizația Călărași a anunțat deja că va contesta rezultatele la BEC, cerând renumărarea voturilor anulate. Evident că nu vor obține nimic, dar măcar le mai dau un pic de lucru birocraților din BEC, care iau bani frumoși din toată distracția asta.

Când ești furat, e una; când ești furat prost, e alta. Cine ne-a furat nu a știut că „bate la ochi” să lase același procent de voturi și la Maramureș, unde PAS nu are nimic, nici măcar un comitet de inițiativă, și la Călărași, unde s-a făcut campanie, inclusiv în media și la radio. Puteau și ei să ne lase 5-600 de voturi dar s-au calicit: ne-au lăsat doar 178.

În localitatea Sărulești eu personal știu de 4 voturi, și avem numărate 2. În Tămădău știu de 1, și avem 0. În orașul Fundulea am avut peste 30 de voturi. Numărate... ie 1 vot :) Etc.

Ceea ce e mișto în toată povestea asta, în care puterea parcă într-adins vrea să te umilească („muriți, măh!... 'vă-n măsea de jagardele...”) e că printre alți colegi de suferință, cum ar fi Noua Republică, se lasă cu cafteală internă, măcel anti-Neamțu și declarații plângăcioase. Așa e când n-ai „experiență politică” :) . Ăștia chiar te omoară. Băi, tembelilor! Nu vă mai certați! Nu ați luat (doar) 15.000 de voturi. Sigur ați luat mai multe. Data viitoare, însă, cheltuiți banii mai cu reținere. Nu mai aruncați cu ei pe fereastră, că dacă băieții nu vă vor, nu luați pragul electoral nici de-ar fi să fie la 0,2%. Au ei grijă să luați doar 5.000 de voturi.

Ceea ce este de neprețuit, este experiența politică. Colegii mei tineri au de acum un ascendent important față de hipsterii #unitzibelimos cărora le pute politica, dar ar vrea s-o facă, fiindcă altfel nu s-ar milogi de guvern să mai scadă din pretenții la înființarea unui partid. Ceea ce nu înțeleg hipsterii este că degeaba îți faci partid gratis dacă nu ai văzut concret cum se adună 200.000 de semnături, dacă nu ai participat vreodată la o dezbatere cu contracandidați din partidele-sistem, dacă nu ai participat la formarea unei liste de candidați (supraviețuind), dacă nu ai înghițit vreodată un eșec electoral major, dacă nu știi ce e o secție de vot, dacă nu te-ai tot sucit și răsucit pe la tribunal cu fel de fel de cauze tâmpite, dacă nu a trebuit să faci o campanie fără nici un ban în buzunar, dacă nu știi cum se fură voturile (practic, nu teoretic) etc. Ei își închipuie că mâine vor forma Partidul Hipsteresc UnitziBelimos, de poimâine începe să-i voteze lumea așa cum răpăie mitraliera, și de răspoimâine devin parlamentari și fac burtă. Ah, și bine umanității.

Nope. Lucrurile sunt nițeluș mai complicate. Și ca să învingi sistemul trebuie mai întâi să-l înțelegi până în cele mai mici amănunte. Iar ca să-l înțelegi, trebuie să intri în joc. Și să joci. La ora actuală nu există decât trei partide care le promit hipsterilor că îi pot ajuta să facă politică de stânga:

• unul e PSD: dacă ei îl vor, bine;
• altul e PDS: dacă li se pare manjabil... ducă-se!
• ultimul e PAS: da, e un partid cu bube. Mai mari ca ale PSD-ului?

Dacă toate le put, atunci să stea în iarbă până le putrezește fundul, și să discute. Și la Woodstock era la fel.

Mai pragmatici decât hipsterașii noștri, indignații spanioli au pus-o de-un partid chiar la începutul acestui an, partidul Podemos - Putem - cu care au reușit să dea lovitura: 5 europarlamentari. Mai mult, Podemos a anunțat deja că se va alinia la grupul Stângii (GUE/NGL) care cred că va trece astfel de 50 de europarlamentari, secțiunea spaniolă devenind cea mai puternică (din Spania mai vin și 5 eurodeputați aduși de Izquierda Unida). Podemos merită felicitați, pentru că și indignații au avut momentul lor de hipstereală când, în 2011, au boicotat votul și le-au permis Popularilor lui Rajoy să pună șaua pe Spania. 3 ani de luat bice pe spinare se pare însă că i-a deșteptat. Hai să vedem de câți ani va fi nevoie pentru deșteptarea hipsterilor noștri.

LE: ia citiți și comentariul 9 de la postul de mai jos (ăsta: „Estimarea mea se bazează pe...”). Așa e tinere, ai înțeles :)

Post by Adrian Popa.

Prognoza mea pentru astăzi

Prezența la vot. Sondajele vorbesc pe un ton catastrofal de un procent în jur de 25-27%. Eu cred că prezența la vot va fi de peste 30%, poate chiar 35%, adică 6-6,5 milioane de cetățeni.

CORECT - prezență la vot 32,16%, net superioară celei din 2009 (27,21%). Cum se explică? Simplu: românii interesați de politică și rămași în interiorul granițelor sunt vreo 10 milioane (s-a văzut la referendum). Însă nu toți se regăsesc în oferta politică a partidelor-sistem. Cu partidele astea nu votează mai mult de 5 milioane. Acum însă oamenii au avut din ce să aleagă. Partidele mici și candidații independenți au reușit și ei să mobilizeze electorat, fiecare după puterile lui, dar se pare că în total a fost mobilizat de către „cei mici” un electorat suplimentar de vreo 500.000 de oameni.

Pragul electoral. Va fi trecut de partidele-sistem. Posibil și PP-DD. Dacă vin 6 milioane de oameni la vot, Forța Civică nu prea cred că are șanse să treacă pragul electoral.

CORECT - sistemul, bine cimentat, rămâne imun la asaltul partidelor mici și al candidaților independenți. Forța Civică are dezavantajul de a fi în mod esențial un partid minuscul, care nu primește nici un fel de subvenție de la stat. Asta înseamnă că e constrâns să se finanțeze singur, ceea ce e foarte greu, indiferent de câte relații ar avea MRU.

Independenții. Nu cred în șansa lui Mircea Diaconu. Independenții au dezavantajul de a putea fi furați cu ușurință. În schimb, surpriza o poate produce talibanul Iulian Capsali (iepurele cu barbă). Să ne gândim logic. În România sunt peste 18.000 de biserici. Păi dacă îl votează toată popimea, cu diaconimea, preotesele, copiii lor majori, babele care se închină la clanța bisericii ș.a.m.d., va lua cu mare lejeritate 150.000 de voturi.  De ce nu apare, atunci, acest taliban în sondaje? Din două motive: ori nu va fi votat chiar așa masiv de breasla preoțească, ori eșantioanele sociologilor nu sunt calibrate în așa fel încât să țină cont în mod specific de această breaslă, care la aceste alegeri joacă un rol special.

GREȘIT - dacă procentul pentru Mircea Diaconu rămâne în jurul lui 5%, nu poate fi furat cât să intre sub pragul electoral. Cât despre Capsali, să așteptăm numărătoarea voturilor.

Cetățeni nereprezentați. În jur de 15% dintre cetățeni vor rămâne fără reprezentare politică pentru că voturile lor se vor redistribui. Vreun milion de voturi. Nereprezentații vor forma probabil al doilea sau poate chiar al treilea partid al țării, după PSD. Și abia atunci vom putea vorbi de o problemă de reprezentativitate a sistemului electoral românesc: când un partid de frunte al țării nu va fi reprezentat în numărul mandatelor.

CORECT - este marele, uriașul câștig al acestor alegeri. Indiferent de exit-poll, procentul voturilor redistribuite de la partidele mici și de la independenți va fi undeva între 11-17%, ceea ce înseamnă că Partidul Nereprezentaților Politic va fi unul dintre principalele partide de opoziție - poate chiar principalul. 

PSD. Nu va trece de 40%. Dar la redistribuire va lua aproape jumătate din mandate, dacă nu cumva chiar jumătate. Deși se poate vota la orice secție, mă aștept ca turismul electoral să fie ceva mai redus, măcar din cauză că DNA-ul a băgat nițică spaimă în anumiți indivizi. Dacă nu a băgat spaima în ei, atunci e nasol.

RĂMÂNE DE VĂZUT. Să așteptăm numărătoarea finală. Majoritatea sondajelor îi dau pe la 41%. Experiențele trecute ne spun că în general cei aflați pe primul loc în sondaje au mai pierdut ulterior procente la numărătoarea finală.

CORECT - PSD are 37,60%. Sunt curios dacă vor mai avea obraz să iasă pe stradă sondorologii care dădeau PSD-ul pe la 43-44%.

#grevacetateaneasca. Va fi o fâsâială. Maxim 500 de participanți la fântâna de la Universitate.

CORECT - am fost optimist. Presa „dujmană” a vorbit de 50 de participanți, organizatorii de 300, deci, cel mai probabil, adevărul e pe la mijloc: or fi fost vreo 200. Să discute despre #grevacetateneasca. Discutați, băieți, discutați. Poate așa vă dați seama că lumea e sătulă de discuții, vrea fapte. Nu sunteți în stare? Foarte bine, vă mulțumim, la revedere.

Comunitatea #unitisalvam face #grevacetateneasca, dar nici ea nu știe prea bine de ce

Articol nou pe „Argumente și Fapte”:

Comunitatea #unitisalvam face #grevacetateneasca, dar nici ea nu știe prea bine de ce

Și încă un om din media care e convins să voteze cu PAS:

Hipsterilor, lăsați prostiile și mergeți la vot!

Ciprian Domnișoru are dreptate: Quintus nu e pe loc eligibil (cum de altfel nu sunt nici eu :) și nu e nici Rotaru, care e nr. 1), dar problema inactivității noastre de campanie e mult mai banală. Noi nu suntem politicieni și, pe cale de consecință, n-avem timp prea mult la dispoziție pentru campanie. Iar ceea ce cheltuim, cheltuim din buzunarul propriu. Asta nu înseamnă că nu am făcut campanie, am făcut, dar strict cât am putut să facem în limita timpului și a resurselor. Eu, ca activități, am avut așa:

- două deplasări la Călărași pentru o conferință de presă și o emisiune radio (posibil și o a treia mâine);
- o dezbatere, pe 20 mai, pe tema tinerilor (detalii aici);
- a mai fost cu siguranță o activitate, dar am uitat (pe bune!);
- într-o duminică am fost cu câțiva colegi să împărțim fluturași.

Pe lângă asta eu am fost „creierul” care s-a ocupat de campania online (și înghite și asta muncă). În rest, zilnic până la ora 11:00 sunt ocupat cu copilul, între 12:00-19:00 de regulă muncesc și seara mă odihnesc. Cel puțin o oră pe zi o pierd în traficul infernal din București. Nu sunt și nici nu vreau să devin vreodată „politician profesionist”, ceea ce nu înseamnă că aș refuza, dacă mi se oferă prilejul, să-mi ajut comunitatea dintr-o funcție publică. Dar în nici un caz nu voi înțepeni acolo, așa cum îi văd pe câte unii că sunt consilieri, primari, miniștri etc. și dacă te uiți în CV-ul lor toată viața au fost de fapt conțopiști la stat, numiți politic pe câte o funcție din care nu se mai dau duși, eventual trecând de la un partid la altul. Sau dacă pierd o funcție, apucă alta și tot așa.

Cam asta e, așadar, problema noastră ca și candidați. Și acum, înapoi la muncă.

Ciudatul caz de corupție electorală de la Bihor

În urmă cu o săptămână PAS a lansat un apel către toate partidele mici pentru a constitui împreună un comandament de campanie care să prevină fraudele electorale îndreptate împotriva noastră.

Din păcate singurul partid care a răspuns pozitiv, deși până la această oră nu s-a finalizat nici o înțelegere concretă, a fost Mișcarea Agricultorilor. Restul, probabil, nu sunt interesate, fiind convinse că pot supraveghea singure corectitudinea alegerilor, cu membri în secțiile de vot rarefiați, care ici, care colo.

Sau poate nu le pasă. Să explicăm.

Când activezi într-un partid mic ajungi să înțelegi foarte multe lucruri. Poate că mulți dintre voi vă întrebați ce îi mână în luptă pe liderii locali ai unui asemenea partid (să zicem că liderii naționali o fac pentru orgoliu, ca să-și vadă numele scris la ziar). Rezultate electorale ioc, funcții publice ioc. Atunci... de ce?

Explicația e foarte simplă, deși mi-a fost destul de greu să înțeleg mecanismul. În România au loc alegeri destul de des. Locale, generale, europene, prezidențiale, câteodată și parțiale etc. Fiecare asemenea rundă de alegeri e prilej pentru unii ca să primească bani de la stat. Dacă reprezinți un partid oarecare în teritoriu și ai șansa să intri în biroul electoral județean, indemnizația e destul de frumoasă, de ordinul miilor de lei. Pe lângă asta poți să-ți bagi oamenii în secțiile de vot. Alte zeci de mii de lei (și măcar un mic comision pentru șefu'). Unii își fac astfel o meserie din a face figurație în politică. Pentru că despre asta e vorba: figurație. Au o ștampilă oficială și se folosesc de ea strict ca să împuște un franc o dată la câțiva ani.

Aparent, de un asemenea gen de figurație productivă poate fi bănuită și doamna Mihaela Bodonea, președinta Verzilor din Bihor, care ar fi cerut o mită frumușică (peste 11.000 de euro) de la reprezentantul PDS pentru a băga în secții oamenii PDS, Verzii câștigând prin tragere la sorți acest drept la nivel local. Drept pentru care a fost săltată azi de DNA, care a și remis un comunicat preluat de presă. Numai că un comunicat al Partidului Verde ne bagă complet în ceață: conform acestui comunicat, partidul care de fapt a ieșit la tragerea la sorți a fost PDS, nu Verzii, deci e complet neclar ce anume putea trafica doamna Bodonea (câștigând tragerea la sorți, PDS nu avea nevoie de nimic de la Verzi). De altfel, tocmai din acest motiv, nici Verzilor de la București nu le e clar de ce este acuzată Bodonea.

Singura explicație logică este că liderul local al PDS - partid care nu are nici un fel de structură teritorială - a câștigat tragerea la sorți dar, neavând oameni, s-ar fi milogit de lidera Verzilor din localitate ca să le dea oameni pentru secții, și aceasta a acceptat, cu condiția ca PDS să-i plătească suma aceea. Pentru Verzii locali, afacerea ar fi fost bună: pe de o parte șefa lua niște bani, pe de altă parte erau siguri că pot participa la supravegherea scrutinului.

Altă explicație pur și simplu nu văd. Înseamnă că DNA de fapt a încurcat nițel borcanele și nu a înțeles prea bine ce s-a petrecut acolo și de ce o arestează pe Bodonea. De altfel în comunicatul DNA se vorbește de două ori de niște „înțelegeri” ... nu se știe ale cui cu cine, în urma cărora s-ar fi ajuns la ciudata situație ca PDS, partidul care a câștigat la tragerea la sorți, să dea mită Verzilor ca să ocupe locuri în secțiile de vot! Legea privind organizarea alegerilor europene este foarte clară: în capitolul 26, articolul 12b se spune negru pe alb că partidul care a câștigat tragerea la sorți la nivel de județ e cel care populează mai departe secțiile de vot. Ce sens avea ca PDS să-i mituiască pe Verzi?!

Surprinde însă și lejeritatea cu care PDS cheltuia atâtea mii de euro într-un singur județ. Cred că nu ar fi lipsit de interes ca DNA să își bage nițel nasul și în chestiunea asta. Rămân multe semne de întrebare.

LE ...mai ales că ultimele rapoarte arată că PDS nu a declarat decât 6000 de lei la donații.

LLE ...mai nou, alții zic că denunțătorul ar proveni de la... Forța Civică! Misterul se adâncește. Înseamnă că PDS a cedat locuri Verzilor (gratis?!), în timp ce aceștia au cedat locurile cedate Forței Civice.

Nu fiți tâmpiți și nu faceți jocurile securiștilor. Mergeți la vot pe 25 mai!

De vreo săptămână au apărut fel de fel de cretini „binevoitori” cu ochi albaștri care încearcă să vă convingă că pe 25 mai cel mai bine e să nu votezi - chipurile, ca să dai o palmă clasei politice.

Halal palmă. În realitate, agit-prop-ul votului anulat are o explicație mult mai simplă. După un număr foarte mare de ani, nu mai puțin de 10 (mai precis, de la localele din 2004), aceste alegeri sunt primele la care există, într-adevăr, diversitate de opinii și de opțiuni și există pericolul real ca lumea chiar să iasă la vot. Sigur, fiind niște alegeri europene nu te poți aștepta la 70% prezență, dar un 35-40% se poate atinge cu un interes adecvat din partea cetățenilor. Pentru că există, totuși, niște alternative atât pe stânga, cât și pe dreapta, există și opțiune pentru verzi, până și independenții sunt extrem de diverși: niște habotnici religioși, o gimnastă playboy etc. Este absurd, așadar, să zici că „nu ai cu cine să votezi”. Ori, dacă punem o medie, conservator calculată, de 35.000 de votanți pe care i-ar putea scoate toți independenții și partidele mici, ar rezulta că acești „excluși” ar putea aduce la vot o populație nedorită de vreo 500.000 de votanți (bașca pericolul să treacă pragul electoral cineva indezirabil).

Care ar fi consecințele unei prezențe la vot mai ridicată decât speră băieții cu ochi albaștri? În primul rând ar crește pragul electoral. Dacă bagă în urnă vot valid 5 milioane de cetățeni, pragul electoral va fi de 250.000 de voturi pentru partide (5%) și de 160.000 (3,2% - sper să nu mă înșel) pentru independenți. Dacă votează 5,5 milioane de cetățeni, pragul electoral crește la 283.000 de voturi pentru partide și 176.000 la independenți. Altfel zis, la fiecare jumătate de milion de prezență partidele care vor să treacă pragul electoral au nevoie de alte câteva zeci de mii de voturi. Și cine ar fi în pericol să intre sub prag? Păi ar fi așa:

- UDMR-ul - care e partener de guvernare cu PSD. Dacă UDMR-ul pică sub pragul electoral, e de așteptat ca poziția coaliției să devină foarte fragilă. Are interesul PSD să își lase partenerii de coaliție să se înece într-un moment așa de important, înaintea alegerilor decisive din toamnă? Nu cred.
- Forța Civică - la drept vorbind Forța Civică e un partid de 0,5% dar foarte multe sondaje de opinie (în funcție de afinitățile politice ale comanditarilor) dau partidul fostului șef SIE în preajma pragului electoral. Ceea ce înseamnă că de undeva se suflă cu putere în pânzele acestei formațiuni și se încearcă obișnuirea opiniei publice cu ideea că FC e partid de 5%. Însă va fi greu să treacă pe bune pragul electoral în cazul unei prezențe mai măricele la vot. Dar care o fi atunci explicația faptului că se urmărește propulsarea FC în topul partidelor? Păi, eu zic că dl. Ungureanu are, după ani de muncă asiduă, anumite informații și dosare care cer musai... „un coledzi”.
- PPDD-ul e cu semnul întrebării. Având în vedere că primul pe listă e DD ne putem aștepta la un troc de genul „mandat de europarlamentar vs. predarea completă a partidului”. Dar, iarăși, cu condiția ca pragul de 5% să fie rezonabil. Nu bag mâna în foc, însă, pentru această supoziție.

Așadar, cea mai simplă palmă care se poate da clasei politice nu e să stai ca fraierul acasă și să nu votezi, ci dimpotrivă, să mergi și să votezi valid pentru a le încurca jocurile de culise. Votează un partid (evident, sugestia mea e să votați cu lista PAS / European Left / Alexis Tsipras), votați un independent, votați ceva, dar votați. Dacă voi nu votați alții o vor face pentru voi prin simpla voastră absență.

Nu uitați lecția principală a deschiderii acestor alegeri: BEC-ul a invalidat cu nesimțire vreo 10 partide și independenți. A fost dovada clară că noi îi încurcăm pe ei. Nu suntem doriți. Îi incomodăm. Atunci, dacă îi incomodăm, le încurcăm jocurile, și tu vrei să îi incomodezi... de ce să nu votezi?!

Nu vă uitați că mulți dintre cei care vă susură călduros la ureche să nu votați sunt oameni cu autoritate din mass-media. Mass-media e infiltrată la ora actuală de sus până jos cu agenți de influență ai serviciilor secrete, care știu să controleze mesajele media, mesajele sociale etc. Când țineam „Balonul Imobiliar” aveam vizite gârlă pe blog de pe adrese arondate STS (cred că am și publicat la un moment dat ceva în sensul ăsta). Credeți că ăia veneau acolo doar așa, de distracție, ca să vadă ce prostii au mai scris „Manole” și cu sutele sale de comentatori ? :)

În concluzie, cea mai relevantă palmă pentru clasa politică va fi nu să se absenteze în proporție de 99% de la vot (așa... și?!... și?!... ȘI?!...) ci să rămână, în urma alegerilor, vreo 10-15% voturi redistribuite ale independențților și partidelor mici, care nu vor face pragul, voturi care să le urle clar în față politicienilor: Suntem mulți! Suntem cât un partid de-al vostru! Vrem reprezentare politică!

Schultz și Juncker se fofilează și evită dezbaterea directă cu Alexis Tsipras

Alexis Tsipras va fi candidatul Partidului Stânga Europeană la președinția Comisiei Europene. Din România îl veți putea susține dacă veți vota cu PAS.

Ieri, la Florența, a avut loc a doua dezbatere „prezidențială” la nivelul UE și pentru a doua oară Alexis Tsipras a lipsit. Prima oară (la Maastricht) a făcut-o motivat, pentru că avea deja programat un turneu electoral în Portugalia, Spania și Cehia, de unde nu a putut ajunge în timp util la Maastricht. Ieri, însă, ar fi vrut să participe.

Dacă ne luăm după agențiile de presă lucrurile sunt foarte simple. Ele ne informează sec că „Tsipras did not attend”. Numai că lucrurile nu sunt așa de simple. Alexis Tsipras a vrut să participe. Pentru pregătirea participării stafful său de campanie a cerut lămuriri în urmă cu vreo săptămână cu privire la faptul că, deși vorbim de Uniunea Europeană, de o uniune a egalilor, candidații sunt obligați să vorbească numai în engleză. Organizatorii (Universitatea din Florența), care se pare că sunt un bastion neoliberal în învățământul superior italian, au băgat la cap întrebarea, fără să răspundă. Au făcut liniștiți toate pregătirile necesare pentru dezbatere, după care, cu două zile înainte de dezbatere, au formulat un răspuns oficial cam în termenii următori: „Având în vedere cererea dvs. [nu era o cerere, era o întrebare], pe care nu o putem satisface, suntem obligați să vă refuzăm participarea la dezbatere. Vă mulțumim pentru înțelegere.”

Marii câștigători ai dezbaterii sunt astfel Schultz și Juncker care i-au avut drept sparring partners pe ecologistul Jose Bove (respectabil personaj, dar simpluț) și pe Guy Verhofstadt de la liberali. Singurul care putea să-i ia la șuturi, la modul figurat, firește, era Tsipras. În treacăt fie spus în Italia e pericol mare pentru că stânga radicală s-a reunit de data aceasta sub o singură listă, „Cu Tsipras, altă Europă” care are șanse reale să treacă pragul electoral și astfel să înșface 3-4 posturi de europarlamentari de la partidele consacrate. Italia fiind țara care a trimis în 2009 fel de fel de botoxate în parlamentul european, unele dintre ele provenind, după cum ziceau gurile rele, direct din petrecerile bunga-bunga organizate de Berlusconi. Așadar, pericol mare!

Pe de altă parte cu acest prilej putem vedea și ce înseamnă politica făcută în mod civilizat. Dacă s-ar fi întâmplat la noi ceea ce i s-a întâmplat lui Tsipras, probabil candidatul în cauză ar fi acuzat de complot pe toată lumea, începând cu Băsescu și terminând cu portarul de noapte de la Spitalul Municipal Buhuși (dacă o exista vreunul). Stafful lui Tsipras nu numai că nu a acuzat pe nimeni de nimic, dar nici măcar nu a emis un comunicat de protest. Pentru că ar fi însemnat să protesteze, în fond, împotriva unei universități care e liberă, în spațiul pe care-l gestionează, să facă alegerile pe care le dorește.

Următoarea dezbatere, care cred că va fi și ultima, va avea loc pe 15 mai și se pare că va transmisă și de TVR 1. Sunt curios dacă Schultz și Juncker vor reuși cumva să-l „ejaculeze” și de acolo pe Tsipras, după cum ar zice Vanghele. În orice caz, devine din ce în ce mai clar că după 25 mai se pregătește „o mare coaliție” la nivelul UE, deci ne vor aștepta încă 5 ani de coșmar. Pentru că nimic fundamental nu se va schimba.

Băsescu și fantoma lui Ceaușescu

Băsescu nu e tâmpit. Ticălos e, dar tâmpit, nu. Am auzit cu uimire astăzi cum a declarat că:

„Dialogul dintre Moscova și Washington e ineficient ... Propunerea pe care o fac în numele României e ca Moscova și Washingtonul (s.m.) să își asume în cel mai scurt timp declanșarea dialogului între putere și separatiști.”

De ani de zile există acele studii care arată că o mare parte a populației îl regretă în vreun fel sau altul pe Ceaușescu. Primul mandat al lui Băsescu a stat sub semnul anticomunismului. Toată lumea își amintește de raportul Tismăneanu din 2006 și de campania electorală din 2009, când principală temă, cu care l-a încolțit pe Geoană, a fost... „jos comunismul” (la 20 de ani de la căderea comunismului). Însă din mai 2010 popularitatea lui Băsescu s-a prăbușit și nostalgia populației pentru comunism și Ceaușescu a atins paroxismul.

Băsescu s-a aflat în acel moment în fața unei alegeri. Să nu-i pese de prăbușirea popularității, pentru că oricum al doilea mandat era câștigat, sau să-i pese și să încerce să se plieze imagistic pe noile „cerințe” ale populației. De ce să-i pese? Nu știu, dar singura explicație plauzibilă e că n-are de gând să iasă din politică din ianuarie 2015. În orice caz, Băsescu a decis să-i pese, mai degrabă decât să nu-i pese, și să profite de nostalgia pentru comunism și pentru Ceaușescu a acelei părți a populației scoasă la iveală de studiile sociologilor. Zis și făcut. Prima încercare a fost destul de stângace: a declarat în toamna lui 2010 la o televiziune principală că „Ceaușescu ar fi fost un președinte bun dacă rămânea la putere doar 10 ani”. Declarația era în mod evident o tentativă de a se asocia pe sine cu perioada pe care de fapt o regretă „nostalgicii”, cea imediat următoare dezghețului dejist, până când regimul comunist de la București a trebuit să înceapă să plătească datoriile externe. În general, e vorba de anii '70. Un soi de: „Hai domn'e, că n-a fost chiar așa rău.” Imediat i-a sărit în cap intelectualitatea. „Cum să nu fie rău? Comunismul a fost rău din 23 august 1944 până în 22 decembrie 1989. Nu l-ai condamnat chiar tu?...”

Astfel, Băsescu a priceput că nu poate merge cu fofârlica, așa că a abandonat acest discurs, direct, de raliere la susținerea comunismului. Dar a început să se pună tot mai mult în pielea lui Ceaușescu. Ar trebui să fim naivi să credem că nu există nicăieri niște studii foarte clare ale nostalgiei ceaușiste. Sau că nostalgia ceaușistă nu a fost disecată în niște laboratoare de psihologie socială care au extras de acolo ceea ce de fapt regretă nostalgicii (faptul că România era „independentă”, că avea industrie, că era o țară respectată etc. - chestii de-astea, că nu cred că regretă nimeni cozile la alimente). Așa că de la o vreme Băsescu nu se mai referă la Ceaușescu direct, dar ia luări de poziție care ating negreșit coarda sensibilă a nostalgicilor. În ultimele 10 zile, de pildă, a ieșit la rampă de două ori: odată vineri, 25 aprilie, când a început campania electorală, și a declarat că prioritatea sa, și a Popularilor Europeni, va fi reindustrializarea Europei. Iată, conducătorul luminat care va aduce fabrici românilor. A doua oară, prin declarația de mai sus. Doar nu crede nimeni normal la cap că între cearta dintre Washington și Moscova, noi am conta vreun pic. Altfel zis, că Băsescu ar avea ceva de spus. În realitate declarația e o fanfaronadă în genul celor pe care le susținea Ceaușescu care, și el, visa să ajungă mare negociator între sovietici și americani, chinezi și sovietici, israelieni și palestinieni etc. (pentru adevărul istoric trebuie totuși să admitem că eforturile lui Ceaușescu nu au fost chiar în zadar; cel puțin în cazul relațiilor dintre Israel și palestinieni meritele lui sunt recunoscute). Băsescu pur și simplu vrea să pară un președinte prestigios, care dă sfaturi și oferă soluții marilor puteri. Încetul cu încetul își reface capitalul de imagine copiind ceea ce populația nostalgică regretă la regimului lui Ceaușescu: siguranța vieții de zi cu zi („vă fac fabrici, vă industrializez”), prestigiul României în lume, real sau închipuit („rușilor, americanilor, ia veniți la ordin”) etc. Lupta „dură” împotriva corupției, cu oameni importanți băgați la zdup, e deja asociată cu el (echivalând cu „egalitate în fața legii, adică ordine” - comunismul fiind perceput de populație ca un regim în care era „ordine” și vinovații plăteau). Oarecum involuntar, pentru că principalele instituții anti-corupție, DNA și ANI, sunt înjurate ca fiind „băsiste” de către adversarii politici. Nu e de mirare așadar că, transformându-se cu răbdare într-un fel de clonă a lui Ceaușescu (un Ceaușescu „bun”, firește) Băsescu a recuperat încetul cu încetul o parte din încrederea populației, ajungând acum, cu un scor decent de 20%, înaintea chiar și a lui Crin Antonescu.

Ce poate urma? Este clar că Băsescu nu a făcut degeaba tot acest efort de a se mula în mintea populației pe toate trăsăturile lui Ceaușescu percepute ca fiind pozitive. Așa că singura explicație plauzibilă e că vorbește serios atunci când zice că n-are de gând să iasă din politică după ce nu va mai fi președinte. Ce va face, om vedea.

Despre TTIP. Mai bine informați-vă decât să vă treziți plângând în plină distopie!

A trecut și 1 Mai. Partidul stângii de la stânga - evident, vorbesc de partidul din care fac eu parte, PAS, pe care îl reprezint pe lista de europarlamentare - a făcut la demonstrații de s-a topit România, nu alta. Sub fum de mici. Glumesc (amar), firește. Cu sindicatele nu s-a putut iniția nimic, iar noi singuri n-am fost în stare să organizăm ceea ce ne propusesem, așa că 1 Mai a fost din punctul meu de vedere un fiasco. De fapt, eu am ales să muncesc cu spor, pentru că am un proiect în care îmi pun mari speranțe. În rest, sper să ajung să trăiesc ziua în care sindicatele vor fi pe bune sindicate în România.

Dar dacă tot a trecut (penibil) 1 Mai, hai să vorbim despre altceva. Hai să vorbim despre TTIP - Transatlantic Trade and Investment Partnership. Pe scurt, Tratatul de „liber-schimb” dintre SUA și UE. Aparent, ceva benign: să fie bine, să nu fie rău. Hai să nu mai existe bariere vamale între noi și tot românu', pardon, iuropeanu' și americanu' să prospere. Sună bine, dacă n-ar fi rău. Rău, rău.

Noi - European Left - și cu ecologiștii-Verzii suntem singurele familii politice europene cu oarece greutate care ne opunem cu hotărâre acestui tratat. Pe lângă noi mai sunt Pirații, care nu reușesc să-și coaguleze grup europarlamentar. Considerentele pentru care ne opunem sunt multiple, dar în esență ele pot fi reduse la câteva:

- Diferențele de statut dintre clasa muncitoare din SUA și cea din Europa sunt imense. Tratatul le va anula, și nu în sens favorabil. De exemplu, vreți o familie, vreți să faceți copii și să aveți minima siguranță a concediului plătit de stat (un drept care se regăsește, sub diverse forme, în întreaga Europă)? Luați-vă gândul. Puneți bani deoparte. N-aveți de unde? Nu contează.
- Diferențele de reglementări favorabile consumatorului dintre SUA și UE sunt imense. Tratatul le va anula. O să mâncați pâine cu fosfați, o să fiți niște balene obeze și nici măcar n-o să știți de la ce vi se trage.
- Tratatul e negociat în spatele ușilor închise de diverși birocrați arondați Comisiei Europene și guvernului SUA. Societatea civilă, experții independenți, lipsesc cu desăvârșire. Nu au fost invitați de nimeni.
- Rezultatele economice preconizate ale parteneriatului, cică benefice - sunt niște gogoși cu cremă. Maro. În realitate 80% dintre rezultatele de care se vorbește vor avea ca și preț diverse dereglementări care în final se vor vedea în sănătatea consumatorilor și în distrugerea mediului. Pentru un câștig incert de câteva milioane de locuri de muncă (precare) sistemele de sănătate europene, în general publice, se vor trezi invadate de alte milioane de bolnavi.
- În plină austeritate bugetară, tratatul va reduce și mai mult încasările bugetare.
- Tratatul ar consfinți suveranitatea corporațiilor multinaționale, și implicit a persoanelor fizice (acționarii majoritari) din spatele lor asupra guvernelor naționale. Deja nu vom mai vorbi de neo-feudalism, ci de feudalism în toată regula. Cum așa? Simplu: acest tratat își propune să consfințească dreptul investitorilor transnaționali de a acționa în judecată guvernele naționale atunci când vor consideră că le-au fost lezate interesele „de business”. Filozofia asta - „corporațiile sunt tot persoane, ca și oamenii” - a făcut și face în continuare ravagii în America. Mai multe amănunte în articolul dedicat din Wikipedia.
- etc.

Ce putem face pentru a ne opune? Evident, în primul rând trebuie să conștientizăm pericolul. Poftim, iată linkuri către articole și texte mult mai substanțiale decât al meu:

- Articolul dedicat din Wikipedia
- Nimic bun pe frontul de Vest - articol de Vladimir Borțun pe Critic Atac, 14 martie
- TTIP-til: Într-o frumoasă dimineață ... Kafka, nene! - articol de Claudiu Mărgineanu pe blogului site-ului oficial al Partidului Piraților din România
- Studiul comandat de grupul europarlamentar al Stângii din Parlamentul European (ar trebui să pună pe gânduri pe oricine)
- Documentație apărută pe Wikileaks cu forma actuală a negocierilor.

În al doilea rând, să nu mai votăm partidele satelit ale TTIP din România. Popularii europeni (în alegerile din 25 mai: PDL, UDMR, PNȚ, PMP, Forța MRU) susțin TTIP cu toată gura, în timp ce social-democrații se dau după cireș la Bruxelles, dar Ponta recunoaște deschis și ingenuu susținerea TTIP. Partidele astea oricum nu apără interesul național sau european, ci fac sluj pe la orice poartă înaltă găsesc, pentru a-și apăra funcțiile și privilegiile.