Clasamentul etern al fotbalului european, actualizat

Am actualizat „clasamentul etern al fotbalului european”, pe care l-am prezentat aici.

De data asta am mai clarificat niște lucruri în tabel, în sensul că am înlocuit „0” cu „--” acolo unde țara respectivă nu putea participa fizic (nu exista), sau federația națională nu era afiliată la FIFA.

Pentru noi și pentru cei care se ocupă de sportul românesc ar trebui să devină tot mai mult o întrebare obsedantă cum se face că o țară cu 4 milioane de locuitori, Croația, produce echipe puternice la fotbal, handbal, polo, baschet, în timp ce noi am ajuns să mai luăm doar 3 medalii la olimpiade (dintre care una cu un luptător georgian naturalizat pe ultima sută de metri în 2016). E clar că nici baza de selecție, nici lipsa banilor nu sunt o scuză corectă. Explicația e în altă parte.

Succesul pe terenul de sport a devenit o componentă esențială a conștiinței naționale și a respectului de sine, a patriotismului, în ultimii 100 de ani. Nu mai e nevoie să omori și să fii omorât la Mărășești. Războiul s-a sublimat în competiția sportivă și cucerirea unui titlu important are o greutate în imaginația publicului așa cum a avut bătălia de la Mărășești acum 100 de ani.

Retardații care ne guvernează ar trebui să înțeleagă asta, altfel vor patrona în continuare o Românie în plină derivă, în dezintegrare, care nu va mai apuca secolul XXII.

Întorcându-ne la clasament, Franța își consolidează poziția de a treia forță a Europei (după Germania și Italia), în timp ce Croația urcă spectaculos.

În rândul federațiilor de tradiție care în aproape 100 de ani de fotbal la nivel înalt nu au reușit nici măcar o calificare în vreo semifinală continuă să se remarce România (în primul rând!) și apoi Scoția și Elveția.

Clasamentul poate fi urmărit aici.

Pentru casă

În urmă cu vreo doi ani un englez mi-a propus să vin să lucrez la Londra pe marketing pe motoare de căutare, exact ce fac și aici. Îmi oferea 2500 de lire. 

Inutil de spus, eu nu am câștigat niciodată în România și nu câștig o asemenea sumă. Dar l-am refuzat. La un calcul simplu mi-am dat seama că suma e complet insuficientă pentru ceea ce-mi doream de la viață. În momentul ăla căutam activ să mă mut cât mai aproape de zona Piața Victoriei - Titulescu - Gara de Nord, altfel zis kilometrul 0 al orașului, de unde în 90% din situațiile zilnice nu ai nevoie de mașină ca să te deplasezi și în plus ai acces facil la ceea ce mă interesează pe mine: centrul orașului,  viața culturală, rezidență în sectorul 1, parcul Kisselef și nu în ultimul rând școli și licee bune la care poți ajunge chiar și pe jos. Scopul mutării era să câștig cel puțin 2 ore pentru mine și pentru familia mea. Să pot merge la muncă lejer, cu metroul, să pot citi (și la fel și nevastă-mea). Să putem petrece mai mult timp cu copilul, inclusiv în vreun părculeț în apropiere de casă. Or, după ce m-am uitat un pic pe o hartă a Londrei și pe „scorurile” de acolo, mi-am dat seama instant că 2500 de lire erau ... „peanuts”. Numai chiria și transportul mi-ar fi mâncat 90% din acești bani. Așa că am mers mai departe cu planul meu.

Anul trecut am cumpărat apartamentul, l-am renovat eu însumi încetul cu încetul (a fost o plăcere și o redescoperire interesantă a skill-urilor dezvoltate în urmă cu 30 de ani, când eram elev în învățământul comunist și făceam la școală materia numită „Atelier”), cu mici excepții, cum ar fi, de pildă, rașchetarea parchetului, treabă mult prea grea, la care nu m-am băgat, dar pe care am făcut-o cu un fost coleg de școală care se ocupă cu așa ceva. Am eliminat niște uși, am confecționat eu altele (fără glumă! :) ), am măsurat în draci, am zugrăvit, am lipit baghete de polistiren, am tras canale de cablu, am montat robineți, am pus rolete pe la ferestre și câte altele. Dacă aveți timp de așa ceva (eu am avut) și, firește, capacitatea fizică, eu chiar vă recomand să faceți singuri renovarea apartamentului propriu: nimic nu e mai plăcut decât un pic de muncă fizică după ce ați stat toată ziua la birou.

În fine, acum am tras linie și concluziile ar fi cam așa:

Pentru materiale de bricolaj de tot felul și unelte:

• Numărul 1 e www.dedeman.ro, și magazinul din Băneasa e inegalabil - găsești acolo toate prostiile posibile.
• Numărul 2 e www.bricodepot.ro, de multe ori se găsesc chestii la preț mai bun decât pe Dedeman. Eu am luat vopsea Oskar care era cam cu 10% mai ieftină la Bricodepot decât pe Dedeman, și la cantitatea care mi-a trebuit, diferența de preț chiar s-a simțit. Vopseaua era fix aceeași, singura diferență era la ambalaj. În plus, la multe articole diferențele sunt insesizabile și dacă un Bricodepot vă e mai aproape, mergeți cu încredere.
• Bun e și www.mathaus.ro, au magazin pe Mihai Bravu, păcat că s-au rebranduit abia de anul ăsta, când eu terminasem o bună parte din ceea ce îmi propusesem, dar senzația a fost că au prețuri excelente cam la orice. Pe viitor nu-i voi ocoli. În plus, ceea ce mi-a plăcut la ei e că magazinul din Mihai Bravu e ceva mai mic decât supermagazinele de bricolaj ale concurenților, totul e mai compact, găsești mai rapid ceea ce cauți.
• Uneltele de zugrăveală și vopsitorie mi le-am luat de la Dedeman și Bricodepot, în schimb de pe www.emag.ro am optat pentru niște scule ieftine electrice: o bormașină chinezească, o șurubelniță etc. al căror echivalent nu-l găseam în magazinele de bricolaj. Pentru lucru în casă sunt mai mult decât ok, dar nu le-aș recomanda, firește, pentru uz profesionist.
• Nu cumpărați vopsea no-name sau marca proprie a magazinelor, de regulă sunt porcării, apă chioară. Trebuie să dai 10 mâini ca să rămână un strat culoare pe perete. Din păcate, prețul chiar e un indicator al calității în acest domeniu.

Pentru electrocasnice:

• Am optat exclusiv pentru www.altex.ro. De ce? Pentru că transport, până în casă, indiferent de etaj, fără discuție. Vizita de informare am făcut-o la www.megamall.ro unde Altex are magazin lângă Flanco, și decisiv în favoarea Altex a fost faptul că în seara aceea, din 3 electrocasnice necesare (aragaz, frigider, mașină de spălat), nevasta le-a găsit la Altex pe alea care i-ar fi convenit mai mult. După vizita în magazin m-am întors la calculator și am dat comandă online, după ce am verificat prețurile. Erau ok, dacă aș fi căutat „cel mai mic preț” nu aș fi făcut mare economie (maxim 10%) dar produsele mi-ar fi venit naiba știe în câte reprize, de unde și în ce condiții de livrare.

Pentru mobilă:

• www.ikea.ro e de neevitat, și aici vreau să-mi exprim nemulțumirea profundă față de producătorii români de mobilă: aveam nevoie de o bibliotecă, dar nu o firfirică de-asta cu 2 rafturi și 3 polițe, în centrul căreia să troneze televizorul, ci o bibliotecă adevărată, cu rafturi multe, care să îmbrace un perete întreg și în care să pui cel puțin 2000 de cărți. Ei bine, românii nu mai fabrică așa ceva. Bine, asta de fapt reflectă starea vegetală în care a căzut acest popor, care nu mai cumpără cărți. Drept pentru care cea mai convenabilă soluție găsită a fost familia „Billy” de la Ikea. Toată configurația de care aveam nevoie m-a costat sub 2000 de lei. Ceva comparabil găseai doar pe Mobexpert la un preț exorbitant (e adevărat, arăta și mult mai bine, dar chiar era dincolo de bugetul pe care mi-l permiteam).
• www.lemet.ro : situl arată cam nașpa, dar nu vă lăsați induși în eroare, fac mobilă de calitate, inclusiv bucătării. Au magazin în Megamall și sunt români de-ai noștri. Prețurile afișate pe site sunt corecte, actualizate. Dezavantajul lor - ca la toți producătorii români - e că nu țin nimic pe stoc și durează 4 săptămâni până îți livrează comanda.
• www.elvila.ro: idem, români de-ai noștri, mă rog, e domnul Cataramă patron, poate că nu e cel mai pozitiv personaj de la care să cumperi, dar muncitorii sunt români. M-am bucurat să le plătesc și lor un pic din salariu. Ca și la Lemet, durează 4 săptămâni până îți livrează comanda.
• www.jysk.ro: mobilier scandinav, au un model de afaceri diferit de Ikea, în sensul că au împânzit țara cu magazine mult mai mici ca suprafață decât un magazin obișnuit Ikea. Când au promoții prețurile sunt chiar foarte ok. Mobila se montează ușor, schemele sunt clar desenate, ca la Ikea. Informațiile de pe site corespund „la ceas” cu ce e în magazin, deci puteți liniștiți să vă faceți informarea inițială pe site și să vă duceți la sigur în magazin.
• www.kika.ro: același model scandinav (deși ei sunt austrieci, cred) de mobilier pe principiul „fast food”, linii simple și sobre, primează funcția față de estetic, avantajul e că ai văzut, ți-a plăcut, ai luat, ai montat, e gata.

Pentru aer condiționat:

• www.vent-sys.ro: pentru aer condiționat Mitsubishi cu montaj la domiciliu în timp decent. Or mai fi și alții, dar pe ăștia i-am găsit eu.

Bonus:

• www.voltatec.ro: aici am găsit niște panouri sandwich de tip ALP de care avea nevoie socrul meu la țară, și din care am folosit și eu o bucățică pentru o amenajare minoră pe balcon... :)

Superbonus:

• www.lemnamenajari.ro: fostul meu coleg de școală, Dragoș, și echipa lui, specializați pe tot ce înseamnă parchet. Apelați cu încredere la ei dacă aveți nevoie, inclusiv dacă vă permiteți financiar să vă puneți un parchet din cine știe ce lemn exotic.

În concluzie: un an de muncă, o grămadă de bani cheltuiți, ceva stress (nu excesiv), dar acum stau la un sfert de oră de mers pe jos de Sala Radio, și abia aștept ca din toamnă să mă duc iarăși la concerte.

Reversul medaliei e că astăzi aud din balcon hăuleala din Piața Victoriei :) Am auzit și mitingeala lui Dragnea, îi aud și pe ăștia de la #rezist.

Și ce? Viața e frumoasă.

Va „câștiga” sâmbătă Jelena Ostapenko un nou trofeu la Roland Garros?

O chestie absolut bizară, care nu cred că s-a mai întâlnit vreodată în istoria sportului: campionul de anul trecut e la un pas să devină prostul satului anul acesta.

Mă rog, în fotbal parcă s-au mai văzut echipe care au luat titlul acum și au retrogradat anul următor. Parcă!...

În tenis suntem pe cale să o vedem pățind asta pe Jelena Ostapenko, petarda făcută mare de a noastră Simona Halep și de publicul mizerabil de la Paris, anul trecut. Dacă anul trecut Ostapenko a luat trofeul de la Roland Garros, așa cum l-a luat (ca o mahalagioaică), anul ăsta e la un meci distanță de ... „lingura de lemn”.

„Lingura de lemn” e trofeul simbolic care i se „acordă” celui mai prost jucător din competiție, adică ăla care pierde la unul care pierde la unul care pierde la unul... etc. ... până la pierzătorul din finală.

Ostapenko a pierdut în primul tur la Kozlova, care a pierdut în turul 2 la Siniakova, care a pierdut în turul 3 la Strycova, care a pierdut în optimi la Putințeva, care a pierdut în sferturi la Keys, care a pierdut în semifinale la Stephens, care poate pierde în finala de sâmbătă la Simona...

Hai Simona, fii iarăși fată bună și mai fă-i cadou letonei un „trofeu”!

Voi de piramida lui Maslow ați auzit? 99% din oameni nu vor altceva decât baza ei

Am avut recent prilejul să aud, pentru a nu știu câta oară, 'telectuali de fițe exprimându-și mirarea că multă lume și, mai nou, cică și tineri (!!!) regretă comunismul.

Am văzut că IICMER-ul, plin de patos, a lansat un concurs de creație adresat liceenilor prin care aceștia sunt îndemnați să scrie texte în care să facă cu ou și cu oțet comunismul. Din expunerea de motive se întrevede o oarecare disperare a propagandiștilor oficiali: „Proiectul le propune liceenilor să creeze un exercițiu de imaginație în cadrul căruia să proiecteze o povestire, un eseu argumentativ sau un dialog cu o persoană care nu are nicio informație privind comunismul sau are o viziune nostalgică [s.m.] asupra vieții în societatea românească din perioada regimului comunist.”

Bă nostalgicilor, fir-ați voi ai dracului să fiți...

Am tot obosit să explic. Cine a auzit de piramida lui Maslow - și oricine se pretinde a fi cât de cât intelectual ar trebui să fi auzit - înțelege un lucru simplu: 99% dintre oameni nu au nici o pretenție de la viață. Ei se nasc, trăiesc și mor într-o absolută mediocritate. Tot ceea ce își doresc ei de la viață e să aibă de mâncare, să aibă unde locui, să aibă ce regula și ... cam atât.

Toate aceste nevoi primare formează baza piramidei lui Maslow.

„Nostalgia” după comunism e atât de răspândită azi pur și simplu pentru că regimul actual a eșuat în a asigura pe scară largă satisfacerea acestor nevoi primare, fiziologice. Venitul salarial al unui român e consumat majoritar pe mâncare, locuințele sunt scumpe, tinerii trăiesc ca animalele de la zoo și nu mai fac copii. În plus, joburile, viitorul, sunt nesigure.

Regimul comunist a excelat în a satisface toate aceste nevoi mediocre, chiar și în anii 80. Mâncarea devenise într-adevăr o problemă, dar numai pentru cei care nu și-o puteau procura decât pe căi oficiale (și aceștia erau foarte puțini). Locuințe s-au construit în draci până în 1989. Orice incapabil avea un loc de muncă și un salariu undeva. Viața era viață, siguranța - siguranță.

99% dintre oameni nici nu-și doreau altceva. Împotrivirea lor față de regimul comunist a venit abia atunci când regimul comunist, din motivele binecunoscute, nu a mai putut să le rezolve cum trebuie nevoile primare în anii 80. Mâncarea se găsea mai greu, sortimentele erau limitate, locuințele erau multe dar prost încălzite iarna, Ceaușescu zicea mereu să strângem cureaua. Austeritate.

„Nostalgia” de azi reprezintă o continuare a urii față de regimul din anii 80. Pentru că nostalgia e o altă față a urii față de regimul actual. Este recunoașterea faptului că nevoile primare erau, totuși, mai bine satisfăcute de comuniști decât de „capitaliștii” de azi. Nici nu ar putea fi altfel: un regim care a pierdut 15% din populație (4 milioane) prin emigrație în vremuri de pace nu poate fi decât un regim complet eșuat, oricât de mult ar vrea palavragiii și ideologii să-l facă să pară altceva.

De aceea nu poate exista o luptă mai potrivită împotriva „nostalgiilor” comuniste decât să vezi ce e greșit, azi, și să corectezi în așa fel încât baza piramidei lui Maslow să devină cât mai accesibilă tuturor. „Nostalgia” o să dispară abia atunci când regimul actual va putea asigura fiecărui cetățean român mâncare zi de zi, o locuință oarecare și un venit minimal, dar decent.

Nu mai vindeț țara la ruși și la chineji

Chiar sperați să nu fie război?

Mai gândiți-vă. Americanii le arată pisica rușilor încă din deceniul trecut.

De ce nu e de glumit cu amenințările lui Trump la adresa Rusiei

Ideea e că strategiile astea sunt nu doar normative, ci și descriptive, dacă știi să le citești. Descriptive cu privire la viitor, firește. Citind articolul veți vedea că Obama îi zicea încă din 2010 lui Putin că în viitorul apropiat se va băga peste vecinii săi și că e bine „să stea cuminte”.

Și pentru că am chef să fac pe profetul, cred că după războiul ce va veni, și pe care americanii îl vor pierde (am argumente), România va fi ruptă iar în trei bucăți. 2050 nu ne va prinde cu țara așa cum e azi.

De două ori am scăpat fiind de partea perdantului (1941-1944 cu Germania, 1946-1989, în timpul „războiului rece”, cu URSS) dar a treia oară ne va fi fatal.

Din nefericire, cum am gene destul de rezistente, probabil voi ajunge să trăiesc acel an.