Din nou despre Geoană (și gata). Motivele excluderii în accepțiunea PSD.

Prin sectorul 3 a apărut o foaie gratis intitulată „Info3” și sponsorizată, după toate aparențele, de unul din frații Negoiță. Eu am văzut-o într-o scară de bloc și am luat-o mai mult de curiozitate, că pe ultima pagină era o bandă desenată, foarte mișto, în care un superman îi trăgea șuturi în cur lui Prigoană - mogulul gunoaielor.

În general fițuica dă în două persoane, primarul Livache (care în ultimii ani a cam început să-i enerveze pe locuitorii din sectorul 3, deși până prin 2009 era unul dintre cei mai iubiți primari de sector din București) și Prigoană. Spre marea mea mirare, am găsit însă și o pagină întreagă - redactată probabil de conducerea PSD - în care sunt expuse pe larg motivele mazilirii lui Mircea Geoană. Cu acest prilej am aflat, în sfârșit, de ce trebuia servită PDL-ului pe tavă funcția de președinte al Senatului și câte articole din statutul PSD a încălcat Prostănacul.

Art. 30 lit. b - Membrii PSD trebuie să cunoască și să respecte Statutul PSD și Programul Politic al Partidului. Autopropunându-se candidat la președinție, Mircea Geoană ar fi încălcat Programul partidului, care prevede ca obiectiv strategic promovarea USL (cu toate calculele și combinațiile care decurg de aici).

Art. 30 lit. c - Membrii PSD trebuie să acționeze pentru realizarea obiectivelor și a Programului Politic al partidului. Mircea Geoană a comis următoarele 4 greșeli:

- deși fusese mandatat de Biroul Permanent al PSD să nu contrasemneze proiectul Legii Educației, el l-a desemnat în acea ședință pe unul din PDL, care a semnat bien-merci legea;
- a permis, prin neimplicare (ce dracu' o însemna asta?!) adoptarea tacită a proiectului de lege privind votul prin corespondență;
- nu s-a raliat protestelor publice la adresa Robertei Anastase care a măsluit votul de la legea pensiilor;
- nu s-a implicat deloc în promovarea proiectului USL.

Art. 30 lit. d - Membrii PSD trebuie să contribuie la formarea și promovarea unui mod de lucru democratic, prin acceptarea pluralismului, bla bla, respectarea opiniilor majorității, bla bla bla. Mircea Geoană a încălcat acest punct neacceptând să fie înlocuit de Titus Corlățean la șefia Senatului, așa cum decisese majoritatea liderilor PSD.

Art. 30 lit. e - Membrii PSD trebuie să participe cu regularitate la Adunările generale ale organizației de partid și la celelalte activități. Evident, Geoană a fost absent la nu știu ce consiliu național, whatevă.

Art. 30 lit. f - Membrii PSD nu trebuie să exprime în public, în numele partidului, păreri care contravin politicii și strategiei partidului sau hotărârilor sale. Mircea Geoană a prezentat public o viziune economică diferită de cea a USL (chiar și când s-a întâlnit cu nu știu ce delegație FMI ar fi călcat strâmb). A trăncănit pe la teve vrute și nevrute și ar fi „făcut declarații la adresa ideologiei social-creștine ca alternativă la social-democrația asumată de PSD”. Și, horribile dictu, pe data de 21 noiembrie ar fi declarat că momentul politic al demiterii lui Băse a fost ratat (păi, și n-avea dreptate?!).

Art. 30 lit. g - Membrii PSD trebuie să respecte disciplina de partid și confidențialitatea anumitor documente. Evident, Geoană a(r fi) încălcat șu punctul ăsta trimițând nu știu ce mass-mailing nu știu cui.

Art. 30 lit. h - Membrii PSD trebuie să militeze pentru păstrarea și întărirea unității partidului. Aici e adusă acuzația cea mai gravă: „Mircea Geoană a militat pentru ruperea PSD și pentru formarea unei noi formațiuni politice”. În plus s-a întâlnit cu niște pesediști la hotelul Ramada pe care i-a fitilit împotriva conducerii și a direcției USL. A promovat persoane care sunt clar anti-PSD, cum e Cozmin Gușă.

Art. 30 lit. i - Membrii PSD trebuie să dovedească, în întreaga lor activitate, corectitudine și moralitate, să nu aducă daune imaginii și prestigiului partidului. Geoană l-a atacat pe Iliescu, creând sentimentul că „partidul e fracturat înaintea bătăliei electorale din 2012”. Dar motivul cel mai juicy e următorul: „În urma acțiunilor sale ca lider PSD, Mircea Geoană a creat o problemă insurmontabilă pentru partid în ceea ce privește datoriile acumulate în campania din 2009 (ups!); a refuzat constant să acorde sprijin în vederea soluționării acestei situații dificile sau să ofere date și informații de natură a evita executarea PSD din cauza acestor debite.”

Ăsta e, într-adevăr, un motiv. Oare dându-l afară pe prostănac Ponta speră să scape partidul de datorii făcându-se că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute?! Băi Victoraș, să sperăm că n-ați luat bani de la Nuțu Cămătaru atunci când v-ați înfrânt cu Băse - în rest, nu-i problemă! Sănătate să fie, că banii se fac la loc!

Art. 30 lit. k - Membrii PSD trebuie să informeze permanent conducerea organizațiilor de partid din care fac parte sau conducerea centrală a partidului, după caz, cu privire la activitățile desfășurate în cadrul Parlamentului României, Parlamentului European și în cadrul structurilor administrației centrale sau locale. Evident, Geoană a greșit pentru că nu a informat partidul cu privire la anumite acțiuni.

Deci astea sunt motivele pentru care înfrângătorul din seara zilei de 6 dECEMBRIE (sic!... adică scriu ziua asta cu „d” mic) 2009 merita exclus din PSD și, pe cale de consecință, PSD-ul merita să renunțe la a doua funcție în stat. Am comprimat pe cât am putut materialul difuzat de social-democrați. Acum, o fi bine, o fi rău?... Mie personal motivele mi se par de un infantilism grotesc și cred că singurul care poate fi luat în serios e cel legat de datoriile lăsate după campania din 2009 (ar mai fi și ăla legat de ruperea PSD-ului, dar nu e credibil). Se știe doar că situația financiară a PSD-ului nu e chiar roză, partidul având mari datorii către diverși furnizori. Ok. Stau însă și mă întreb: dacă Geoană ar fi ieșit președinte în 2009, ar mai fi fost ăștia așa porniți pe datoriile lăsate în urma sa de Geoană? Sau s-ar fi pupat cu toții la „piața endependenți”, fără număr, fără număr?

Răspunsul ... nu necesită formulare. E știut dinainte.

PS. aveam o părere mai bună și despre tinerelul Șova. În general, eu despre politicieni am doar păreri proaste sau păreri neutre. Șova făcea parte dintre cei despre care aveam o părere neutră, adică ziceam că în el părțile negative și cele pozitive se compensează reciproc. De când însă l-am auzit aberând la televizor că PSD-ul nu poate pierde Senatul, pentru că nu știu ce lege... și nu știu ce regulament... și nu știu care punct... mi-am dat seama că e un tâmpit irecuperabil, la fel ca mulți alții. Alooooo, suntem în țara lui Băse, treziți-vă! Băsescu încalcă Constituția la micul dejun, și voi bateți câmpii despre legi, reguli și regulamente?! Nu vă e clar că dacă Băse ar vrea să pună o râmă șef la Senat în locul lui Blaga - o va face? Ce dracu e așa greu de înțeles?!

Ok, l-ați mazilit pe Geoană. Vă e mai bine?

Previzibilul s-a întâmplat: puterea cu numai 10%-15% susținere populară a căpătat și a doua funcție în stat, lăsată liberă din motive înțelese numai de Victor Ponta și ceilalți pesediști de vârf.

În acest fel USL-ul s-a umplut de ridicol și PDL-ul își asigură o guvernare liniștită până la sfârșitul anului viitor și, cred eu, chiar și după aceea. Au toate pârghiile puterii și un morman de liniște de acum încolo pentru a „pregăti” alegerile.

Din acest moment chiar și demiterea lui Băsescu devine o iluzie, pentru că în perioada suspendării sale al doilea om în stat va fi unul de la PDL. Nu că demiterea ar fi reprezentat o reală posibilitate... Dar nu văd ce rost are să faci declarații sforăitoare când tu ești pe cale să-ți tai craca de sub picioare.

Ce dracu' o fi fost în capul lui Ponta?!

Un pic de mediatizare pentru forumul social Critic Atac

De vreme ce viața mea de burghez (autentic) nu mi-a permis să ajung ieri la ora 14.00 la forumul social CriticAtac, o să scriu câteva idei legate de ceea ce am văzut azi (tot la reuniunea de ora 14.00, concluzii finale, singura la care mi-am permis să ajung). Și cu prilejul ăsta voi face, iată, și un pic de mediatizare a forumului în fața celor 150 de cititori constanți ai micului meu blog.

• În primul rând erau o mulțime de oameni tineri și - sper! - entuziaști. Asta e o chestie bună, credeam că pe tineri nu-i mai scot din casă decât filmele indiene și Guță.
• Se vehiculau idei de tot felul, de la incapacitatea democrației de a răspunde solicitărilor populare și necesitatea unei revoluții, până la democrație ca unică soluție de a răspunde solicitărilor populare. Asta iarăși e bine, pentru că numai diversitatea de idei asigură un spirit deschis de discuție.
• Din păcate la câțiva „invitați” (numiți impropriu astfel - nu erau cu nimic mai speciali decât ceilalți) am avut reale dificultăți de a înțelege ce vroiau să spună deoarece se vedea clar că nu au exercițiul, sau poate darul, vorbitului în public. Dintre așa-zișii invitați mi-a plăcut cum a vorbit Alex Cistelecan, care și-a exprimat ideile clar și ordonat, așa cum trebuie în cadrul unor astfel de evenimente. El a atras atenția asupra faptului că la ora actuală există mult entuziasm teoretic și puțină disponibilitate practică de a face ceva (la care vărul meu Gheorghiță Zbăganu a remarcat că așa era și pe timpul PCR-ului, 2 cu sapa, 8 cu mapa :) ). Interesante au fost și intervențiile tânărului istoric Florin Abraham care, din poziția de director al Institutului de Studii Social-Democrate „Ovidiu Șincai”, e om din proximitatea PSD-ului, deci vorbea pe chestii concrete. El a confirmat ceea ce era clar pentru toată lumea, și anume că partidele de azi nu dau doi bani pe intelectuali pentru că intelectualii nu aduc voturi. Cel mult le place să-și așeze la butonieră câțiva intelectuali cu vizibilitate, și atât. Mult mai interesate sunt de personalitățile media, care le pot face intrare pe la televiziuni. În plus, o chestie pe care nu o bănuiam, cică la ora actuală toate partidele își organizează agenda după sondaje de opinie, astfel încât chiar dacă populația vrea, să zicem, să fie castrați toți cotoii vagabonzi și treaba asta e împotriva principiilor doctrinare ale unui partid, acel partid mai degrabă își schimbă principiile doctrinare decât să comunice populației doctrina proprie. În acest fel, adaug eu, partidele politice sunt simple întreprinderi comerciale de obținere de voturi și atunci nu e de mirare că lucrurile merg atât de prost - nu doar în țară, ci la nivel mondial... practic ele nu mai sunt organisme în slujba cetățeanului, ci în slujba celor care le dau ordin să se ia după sondaje.
• În mod ciudat, de la final a lipsit tocmai acel „ceva” concret care să încheie forumul - o declarație, elaborarea unui set de principii, etc. Dacă se adopta o declarație, de pildă, aceasta putea fi trimisă la toate redacțiile media și pe site-urile de comunicate de presă și, cine știe, poate apărea în câteva ziare. De aceea sentimentul final a fost că discuțiile nu au fost cu nimic superioare unora de pe Facebook sau din subsolul vreunui articol de blog - dar, repet, nu știu ce s-a întâmplat la ședințele precedente.
• Un participant a ridicat o problemă foarte corectă, zicând că fiind un forum „social” se aștepta să vadă și un fermier, și un muncitor etc. - care să participe la discuții.
• Totuși, întâlnirea a părut organizată mai mult ca o încercare, deci micile imperfecțiuni de genul ăsta se iartă. Când eram mai tânăr eram foarte intransigent față de genul acesta de manifestări dar astăzi, după ce am mai adunat niște ani și știu cât de greu e să pui picioare ceva, orice, nu doar că mă declar mulțumit de ceea ce am văzut, dar voi participa cu plăcere și la alte forumuri și, de ce nu, dacă voi avea ceva de spus poate o să și iau cuvântul.

„Suspendarea” lui Băsescu, sau cum să furi legal startul în campania electorală

De când a ajuns, în urmă cu un an și jumătate, pe la vreo 10% cotă de încredere din partea populației (procent comparabil, probabil, cu cota de încredere pe care o avea Ceaușescu în decembrie 1989) Băsescu nu a mai reușit să facă nimic notabil care să-l crească în ochii oamenilor. Nici nu prea avea ce, nici nu prea avea cum. Oricum o mare parte a populației îl detesta încă din 2009, când numai prostia lui Geoană, iscusința STS-ului și hărnicia (și nesimțirea) activiștilor PDL, inclusiv cei de prin ambasade, a făcut ca Traian Băsescu să rămână președinte.

Cu toate acestea e absolut surprinzător anunțul de azi al opoziției privitor la demararea procedurilor de suspendare a lui Traian Băsescu. E surprinzător, pentru că momentul  e cu totul diferit de cel similar din 2007. Oponenții nu se (mai) bucură de majoritate parlamentară de două treimi, și nici măcar nu se întrevede vreo posibilitate de a obține această majoritate. Este exclus. Șansele sunt nule! Nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva Crin Antonescu a înnebunit. Ce urmăresc? Un nou eșec?

În plus, demiterea lui Băsescu în acest moment istoric nici măcar nu ar mai rezolva mare lucru. Răul a fost făcut. Poporul român a pierdut șansa istorică de a scăpa de Băsescu în mai 2007. Nu a făcut-o. Acum e prea târziu. Răul economic a fost făcut, răul social a fost făcut, dezvoltarea țării a fost compromisă pentru multe decenii de acum încolo prin mega-împrumutul FMI care va atârna ca o piatră de moară de gâtul inițiativelor pe care vor dori să le lanseze guvernele viitoare.

Și totuși s-ar putea să fie vorba de o mișcare inteligentă. Mai avem doar 40 de zile și ne pregătim să intrăm în 2012, an de alegeri. Una dintre mizele opoziției va fi să câștige majoritatea absolută în parlament. Pentru a-și îndeplini acest obiectiv trebuie să mobilizeze orice mijloace - și cel mai simplu e să le reamintești oamenilor că dacă vor să scape de individul pe care îl detestă la ora actuală 9/10 dintre români, va fi nevoie să voteze „cum trebuie” la anul.

Mișcarea e foarte interesantă și pentru că pune cu spatele la zid PDL-ul, obligând partidul de la putere să ia poziție într-o cauză pierdută dinainte, într-un moment foarte delicat pentru ei (arestarea primarului Apostu, care vine după alte arestări ale unor pedeliști mai mărunți). Chiar dacă nu va trece de parlament, va obliga strategii PDL să încropească discursuri penibile de apărare a lui Traian Băsescu care îi vor discredita și mai mult în ochii populației. Deja pedeliștii vorbesc de „atentat la stabilitatea țării”, de „pierderea încrederii investitorilor străini” și de „compromiterea creșterii economice viitoare”, fără să-și dea seama că oamenii urăsc tocmai asemenea formulări seci, în vădită contradicție cu realitatea de zi cu zi. „Stabilitatea” actuală e profund nocivă (oamenii ar da orice pentru o „instabilitate” plină de speranță decât să se mai continue cu actuala „stabilitate” deznădăjduită), „creșterea economică” se vede numai pe hârtie (și este, adaug eu, infimă în raport cu sacrificiile cerute populației, conjuncturală și nesustenabilă), nu și la nivelul salariilor sau al joburilor, iar despre „pierderea încrederii investitorilor străini” ce să mai zicem? Investițiile străine sunt la ora actuală la un nivel mai mic chiar și decât pe vremea lui Ion Iliescu, deci nu vedem ce s-ar mai putea pierde. Aproape fiecare vorbă pe care o scot și o vor scoate apărătorii lui Băsescu va stârni, cel mai probabil, ori hohote de râs, ori izbucniri de furie. Adică nimic bun pentru pedeliști.

Drept pentru care, deși lipsită de șanse reale, mișcarea opoziției pare a da startul campaniei electorale. Partidul-stat e pus cu spatele la zid și nu poate răspunde cu nici o mărire de salarii, de pensii, sau cu vreo pomană electorală. Nu poate răspunde decât cu minciuni și discursuri politicianiste. Și ce e mai interesant e că până acum agenda opoziției părea făcută invariabil la Cotroceni. Ceea ce se strănuta la Cotroceni dimineața, devenea subiect de discuție în rândurile opoziției până seara târziu. Era ca și cum Băsescu juca șah cu opoziția având trei regine și patru turnuri împotriva unei armate de pioni. Zdrobitor. Mișcarea de azi poate să marcheze însă o schimbare de inițiativă fundamental necesară pentru schimbarea guvernării care a făcut atâta rău țării. Și dacă în 2012 opoziția reușește să schimbe guvernul, atunci Băsescu va putea să rămână bine mersi la Cotroceni până în 2014, să-și termine mandatul în liniște. Oricum nu va mai fi cu nimic mai presus de o simplă sperietoare de ciori.

CriticAtac vine în București

Pe 25-26 noiembrie va avea loc la București forumul social CriticAtac „Ce opțiuni avem?”. Iată programul:


Vineri 25 Noiembrie 

10.00 – 12.00 – Motive de indignare, mijloace de solidarizare

Pentru stabilirea bazelor comunicării: o introducere în politicile de austeritate europene, măsurile locale de gestionare a crizei, propunerile alternative şi revendicările mişcărilor locale de protest, răspunsurile stîngii tradiţionale. Care sînt problemele şi spaţiile posibile de coalizare împotriva pauperizării şi alienării sociale, principalele riscuri ale politicilor actuale?

14.00 – 16.00 – Statul social şi bunurile comune

 Sub semnul mutării cadrului de discuţie al politicilor publice de la logica pieţei la bunurile comune şi justiţia socială. Revendicarea şi organizarea drepturilor sociale.

23.00 – Căminul Cultural – Little Paris is Burning / Club Berlin / str. Constantin Mille nr. 4

Sîmbătă 26 Noiembrie 

10.00 – 12.00 – Forme alternative de organizare socială, între teorie şi practică

Prezentări ale unor moduri alternative de organizare şi muncă, din domeniul cultural, din zona sindicală şi sectorul non-guvernamental.

14.00 – 16.00 – Politic împreună. Discuţia finală, propuneri de acţiuni, următorul forum

17.00 – Lansare volum: CriticAtac – Antologie I /  UNAgaleria  /  Str. General Budişteanu nr. 10

20.00 - CriticAtac & prietenii / 1 an de zile CriticAtac / Londophone / Str. Ioan Zalomit nr.2 (Brezoianu colţ cu Elizabeta)

Mai multe detalii aici. Zilele sunt ok, locațiile sunt în centru, orele sunt convenabile - ne vedem acolo.

În social-democrați a dat strechea

Cel mai mare partid din opoziție continuă să se facă de râs. Comisia de Integritate a PSD a propus excluderea lui Mircea Geoană din partid pe motiv că nu a vrut să cedeze unui coleg postul de președinte al Senatului. În condițiile în care PDL-iștii bălesc de atâta vreme după acest post și abia așteptau ocazia de a pune mâna pe el (ocazie ce nu s-ar fi ivit decât în condițiile în care postul ar fi fost repus în discuție) hotărârea lui Geoană de a nu ceda în fața unor umori stupide ale lui Ponta cred că e una dintre puținele decizii bune pe care fostul candidat la președinție le-a luat vreodată. Poate singura.

Acuma, din două una:

- ori Ponta știe mai multe decât știm noi și PSD a făcut un pact cu PDL-ul pentru ca pedeliștii să nu îi faulteze în tentativa de păstrare a postului de președinte al Senatului;
- ori Ponta și cu toți ceilalți din conducerea PSD sunt niște cretini politici care vor pierde și ultima redută a opoziției, ceea ce înseamnă că alegerile de anul viitor nici nu mai are sens să se țină, deoarece vor fi câștigate la scor de actuala putere.

PSD miroase tot mai mult a hoit. Genul acesta de excluderi bolșevice nu doar că nu fac bine la imagine, dar sunt și contraproductive în lupta împotriva puterii. Asta arată deriva tactică de la nivelul conducerii PSD. E din ce în ce mai clar că România are nevoie de un nou partid de stânga, unul autentic, care să-și asume cu curaj identitatea și ideile socialist-democratice. PSD-ul e o panaramă.

Jurnalul satiric 'Charlie Hebdo', atacat de islamiști. Câteva considerații.

Aflăm din „Le Figaro” că astă-noapte, la Paris, sediul jurnalului satiric „Charlie Hebdo”, situat în arondismentul XX, a fost incendiat cu un cocktail Molotov. Simultan a avut loc și un atac asupra sitului jurnalului (www.charliehebdo.fr) și pentru câteva minute pe prima pagină a fost afișat un mesaj islamist.

„Charlie Hebdo” urma să scoată azi un număr cu subtitlul „Charia Hebdo” care fusese popularizat în ultima vreme pe internet printr-o caricatură benignă care prezintă un bărbos d-ăla cu turban pe cap, probabil Mahomed, zicând, cu un zâmbet șugubăț pe chip: „Dacă nu muriți de râs, vă dau 100 de bice pe spinare!”

Bun. Inutil de spus, genul ăsta de acte barbare dau apă la moară din plin idioților de teapa lui Anders Breivik și a emulilor lui din România. Și pe bună dreptate. Orice om normal la cap ar trebui să fie indignat de asemenea acte samavolnice care atentează la valorile europene fundamentale. Și totuși, de ce refuză autoritățile occidentale să ia taurul de coarne și să încerce să rezolve o dată pentru totdeauna problema acestor islamiști idioți care în loc să stea dracului prin munții din Pakistan, infestează orașele Europene?

Bunăoară, Sarkozy a fost foarte iute în a-i repatria pe țiganii noștri care cerșeau sau mangleau prin Franța. Au avut loc în total, dacă țin bine minte, în jur de 700 de repatrieri (și francezii parcă au făcut repatrieri și către Bulgaria). De ce nu se întâmplă același lucru cu toți cretinii care au barba până la brâu, proastele care umblă cu cearșaf pe cap sau dobitocii care se pun cu curul la soare în miezul zilei, pe stradă, și încep să se roage? Cetățeanul european are toate motivele să fie indignat văzând cum, la peste 200 de ani de la Revoluția Franceză, Europa cade iarăși pradă unor extremisme religioase și unul din drepturile fundamentale - dreptul la liberă exprimare - este în pericol de a fi suprimat pentru că niște imbecili veniți de aiurea sunt lăsați să-și facă de cap și să denigreze valorile occidentale chiar la Europa acasă.

Din păcate, pentru Sarkozy și pentru orice lider occidental, în general, este ușor să se dea cocoș cu nefericiții țigani din România și Bulgaria și cvasi-imposibil să facă același lucru cu dezaxații islamiști. Și asta deoarece problema provine din însăși străfundurile statului corporatocratist pe care îl reprezintă acești lideri. Iată, pe scurt, motivele:

- Problema imigrației islamice: cine a generat-o? În 1945 populația Europei Occidentale era destul de omogenă din punct de vedere religios. Cam orice european era creștin, indiferent de congregația de care aparținea. Singura minoritate religioasă semnificativă, cea evreiască, fusese pulverizată de către naziști. În schimb, în 2011 avem 4,1 milioane de musulmani în Franța, 4,3 milioane în Germania, 2 milioane în Marea Britanie, 1 milion în Spania, 1 milion în țările scandinave (Suedia, Norvegia, Danemarca), 0,85 milioane în Olanda, 0,4 milioane în Elveția, 0,6 milioane în Belgia, 1,5 milioane în Italia, 0,5 milioane în Austria. În total 16-17 milioane de musulmani [1], ceea ce reprezintă în jur de 4-5% din populația Occidentului. Cum a fost posibil, așadar, ca pe parcursul a ceva mai mult de 2 generații o minoritate religioasă să înflorească așa de mult, practic din nimic?

Răspunsul e simplu: începând cu anii '60, după ce s-a încheiat reconstrucția economiilor răvășite de război, companiile europene aveau nevoie de o forță de muncă ieftină și prost plătită care, pe de o parte, să facă muncile de jos pe care cetățenii europeni nu mai doreau să le facă ieftin (adică pe salarii de mizerie), și pe de altă parte, de un rezervor permanent de șomeri care să pună presiune pe cererile sociale ale cetățenilor europeni, cereri care riscau să devină tot mai ... impertinente [2]. Altfel zis, establishmentul avea nevoie de ceea ce bătrânul Marx numea „armata de rezervă a capitalismului”: săraci și șomeri. Și cum cortina de fier împiedica reglarea (conform intereselor clasei dominante) a pieței muncii apelând la muncitorii săraci est-europeni, cum se întâmplă astăzi, singura soluție era importul acestor muncitori din următoarele destinații valabile: Maghreb, Turcia și Orientul Mijlociu. Astfel, toată emigrația musulmană către Europa de după al doilea război mondial este de origine economică și este motivată de necesitatea capitalismului european de a păstra status-quo-ul social. 

Același lucru l-a pățit și America, numai că America nu s-a căptușit cu musulmani, ci cu mexicani, a căror imigrație masivă a început ceva mai devreme, în anii '20, când au început să fie aduși pentru muncile de jos, în special în agricultură („căpșunari”). Între 1942 și 1964 a funcționat programul guvernamental Bracero (bracero=brațe de muncă) prin care au ajuns în Statele Unite chiar și 400.000 de mexicani pe an. Astăzi o grămadă de americani se plâng că au ajuns să fie invadați de „latinos” care habar nu au o boabă de engleză, iar discursul anti-imigraționist e susținut de ideologi republicani precum Mark Levin sau Rush Limbaugh.

Inutil de spus, în timp ce pentru capitalismul european și american (pe care unii îl numesc corporatocratism [3] din cauza strânselor legături dintre marii actori economici și pârghiile statului) acest import masiv de forță de muncă „junk” semnifica subminarea pactului social cu muncitorii de acasă, pentru dictaturile și autocrațiile care hrăneau Occidentul cu forță de muncă „junk” procesul însemna debarasarea ieftină de posibile probleme sociale, ceea ce ducea la perpetuarea regimului autoritar [4]. Regimul militar din Turcia, dictatura autocrată a Partidului Revoluționar din Mexic, au dispărut abia prin anii '80-'90.

Soluția corectă ar fi fost continuarea reformelor sociale de acasă, sprijinirea activă a democratizării țărilor din Lumea a III-a care au funcționat atâția ani ca rezervoare ieftine de forță de muncă și o mai mare responsabilitate socială a corporațiilor europene și americane.

De aceea, acum este greu unui Sarko să se dea cocoș în fața acestor dezaxați ai Islamului care amenință ordinea europeană fără a fi nevoit, de fapt, să pună sub semnul întrebării toate procesele care au făcut ca ei să plece din țările lor de origine și să se așeze în Europa. Drept pentru care... e mai bine să tacă.

- Dependența economică: cine pe cine susține de fapt? Un alt motiv pentru care unul ca Sarkozy nu-și permite, pur și simplu, să-i expulzeze pe islamiști așa cum face cu țiganii noștri ține de o anumită logică economică: România e o țară de mâna a treia în Europa, care nu sperie pe nimeni, iar țiganii ei nu fac parte din nici o minoritate utilă societății franceze. Drept pentru care pot fi batjocoriți oricum. În schimb, ar putea risca Sarkozy să și-i pună în cap pe cei 4 milioane de musulmani care, în covârșitoarea lor majoritate, muncesc și trăiesc cinstit în Franța dar îndeplinesc atât de puțin râvnitul rol de forță de muncă „junk” și rezervor permanent de șomaj? Cu siguranță nu. Ar putea Sarkozy să-și pună în cap țările de origine a acestora, cu tot ce implică asta: expulzarea intereselor economice franțuzești, pierderea influenței în anumite țări OPEC etc.? Cu siguranță nu.

Problema e că de fapt tot eșafodajul corporatocratist european s-ar prăbuși dacă nu ar exista acești amărâți veniți de la mama naibii (și, mai nou, din Estul Europei) care să îngroașe rândurile șomerilor occidentali. Corporatocratismul este direct dependent la nivel simbolic de imigranții săraci. Acești imigranți reprezintă o fereastră către Lumea a III-a, o sperietoare arătată permanent cetățenilor europeni și un factor permanent de presiune față de muncitorul autohton. Pentru  cancelariile europene, care reprezintă de fapt interesele corporațiilor europene, fenomene precum bombardarea sediului „Charlie Hebdo” sunt simple neplăceri pe care cetățenii europeni trebuie să le suporte dacă vor ca Europa să fie în continuare „competitivă” pe piața muncii, vezi Doamne, cu America și Asia. Iar a fi competitiv cu piața muncii din America sau Asia nu înseamnă, în optica de lucru a corporațiilor și a guvernelor europene, decât suprimarea drepturilor sociale câștigate în ultimii 150 de ani și acceptarea unor salarii din ce în ce mai mici [5] pentru niște profituri din ce în ce mai grase ale corporațiilor. Riscul de a avea de-a face cu un idiot de islamist care pune bombe e doar un preț mărunt plătit în schimbul câștigurilor de ... productivitate.

Iată așadar, expuse pe scurt, motivele pentru care un Sarkozy își agită sabia de tinichea față de țiganii noștri, așa cum ar face-o de altfel și în fața unor pinguini sau prepelițe, dar tace mâlc în fața extremiștilor islamici [6]. Pentru că de fapt nu musulmanii au invadat Europa, ci Europa i-a chemat la ea, și nu degeaba, ci cu un scop precis. Acesta e unul dintre micile „dirty secrets” pe care elita europeană trebuie să le eludeze ori de câte ori cetățenii se vor simți amenințați de bombele dezaxaților.

----
[1] Cifre oficiale; cele neoficiale sunt necunoscute.
[2] Legat strict de situația musulmanilor din Franța, există studii care documentează clar discriminarea anti-musulmană de pe piața muncii din Franța chiar și în cazul familiilor care sunt deja la a doua generație. Iată doar unul dintre ele: „Identifying barriers to Muslim integration in France” de Claire L. Adida, David D. Laitin și Marie-Anne Valfort, disponibil aici (se poate descărca gratis). Acest gen de studii dovedesc că pe ansamblu, funcția socială a musulmanilor e doar una de presiune.
[3] de exemplu John Perkins, autorul „Confesiunilor unui asasin economic”.
[4] Cam ceea ce face regimul Băsescu azi, îndemnând românii să plece din țară în lipsă de soluții concrete. Același lucru l-a făcut și Fidel Castro, generând cel puțin două valuri de emigrație masivă din Cuba către Florida.
[5] Marile cuceriri sociale (dreptul la 8 ore de muncă, dreptul la concediu plătit etc.) s-au cam realizat de fapt până prin anii '50-'60. De atunci drepturile sociale au cunoscut o stagnare și, din anii '80, un regres continuu.
[6] Legea anti-burqa, ce se pare că afectează maxim 2.000 de femei musulmane care purtau mizeria asta pe cap în Franța, nu poate fi luată în serios ca măsură împotriva islamiștilor.