Buga era un ţigănuş de vreun metru şi patruzeci de centimetri înălţime, sfrijit, care ţinea sub control toată Şcoala 3 în anii '85-'89, când am fost eu elev acolo.
În ciuda înălţimii sale reduse, Buga avea o tehnică aparte prin care îi anestezia pe toţi cei care, la un moment dat, păreau să i se opună. Pur şi simplu îi agresa netam-nisam.
Ţin minte şi acum o scenă în care a avut nu ştiu ce de împărţit cu un ins care era cu un cap mai mare decât el. O banalitate. Buga s-a răţoit la ăla să se dea mai încolo, ăla n-a vrut, drept pentru care i-a ars doi pumni(şori) în faţă care l-au făcut pe nefericit să se retragă, umil, din locul din care fusese alungat.
În mod normal oricare copil l-ar fi strivit pe Buga cu un simplu pumn în cap. Dar nimeni nu avea tupeul să-i dea acel pumn. Pur şi simplu Buga lovea mereu înainte să fie lovit şi, în felul ăsta, îşi anestezia duşmanii, incapabili să reacţioneze. Nimeni nu se aştepta ca un avorton ca ăla să fie aşa de violent.
Într-o vreme era suficient ca Buga să vrea să joace fotbal şi imediat se găsea unul care să iasă de pe teren ca să-i facă lui loc (trebuie spus că Buga era într-adevăr foarte bun la fotbal, fiind ajutat de statura lui foarte mică şi de iuţeala nativă). Dacă Buga vroia să stea pe o bancă pe care stătea deja altcineva, imediat toată lumea de pe bancă se ridica respectuoasă în picioare.
Buga şi-a pierdut influenţa brusc. La un moment dat, când a ajuns în clasa a VIII-a, s-a apucat să fure biciclete din cartierul Militari împreună cu Barbu şi Văleanu. Le aduceau în Titulescu, le vopseau şi le vindeau. Până când s-a prins miliţia şi i-a făcut de râs în faţa şcolii, la o mare adunare pionerească. Ţin minte că Buga a râs non-stop, cu un tupeu incredibil. Deja însă ceva din aura lui de mare golănaş infailibil pierise. Buga nu mai era invulnerabil. Buga îşi găsise naşul. Buga era un mic gândac care merita să-şi ia pumnul strivitor în cap de la oricine era mai aproape de el.
La câteva zile de la această scenă, Buga juca voios fotbal în curtea şcolii. Bătea mingea, cum se zice. Un tip mai înalt cu vreo două capete decât el, un anume Cristian, îmbrăcat frumos în uniformă, a vrut să intre în şcoală, a traversat terenul de fotbal şi întâmplător i-a încurcat driblingurile lui Buga. Piticul bătăuş a încercat iniţial, cu ochii injectaţi de ură, să îi aplice o corecţie imprudentului. Acesta însă era prea înalt şi nu putea ajunge cu mâinile la faţa lui, aşa că, după un moment de suspans, l-a scuipat pe geantă. Şi a rămas aşa, cu ochii injectaţi de ură privind în sus, cum rămâne Tom chiombindu-se la Jerry, ca şi cum i-ar zice: "Na că ţi-am tras-o. Ce mai faci?" Numai că spre surprinderea lui, acel Cristian nu a fugit spăşit. Băiatul s-a uitat scurt pe geantă, a văzut flegma lui Buga scurgându-se pe ea, apoi l-a ţintuit pe Buga cu privirea şi deodată i-a ars şi el un scuipat monstruos, drept între ochi.
În clipa aia mitul lui Buga luase sfârşit. A fost suficient un gest de răspuns la fel de mitocănesc al unui elev civilizat pentru ca ipochimenul să nu mai însemne nimic pentru nimeni. Până la sfârşitul clasei a VIII-a eu l-am văzut cu ochii mei mâncând bătaie de cel puţin două ori. Istoria acestui personaj mizerabil mi s-a întipărit în minte pentru că de atunci am devenit conştient că nu purtându-te civilizat cu asemenea maimuţe le poţi pune la punct, ci dimpotrivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu