29.12.21

Premierul Ciucă și prima fisură din zidul discursului vaccinist

Dacă e să dăm crezare jurnaliștilor de la „Știri pe surse”, premierul Ciucă a făcut azi o declarație echivalentă cu o adevărată bombă:

„Cred că este corect din partea noastră să informăm cetățenii asupra beneficiilor vaccinării, în sensul în care nu îi protejează să nu contacteze virusul, ci îi protejează să nu facă forme grave de boală. (sursa aici)

În mod normal declarația asta echivalează cu o bombă, pentru că e prima oară când un politician recunoaște ceea ce era deja evident. Până acum discursul vacciniștilor a susținut sus și tare că vaccinurile 

i. opresc, sau dacă nu opresc, măcar încetinesc semnificativ contagiunea („imunizează”),
ii. pe cei puțini, excepționali, care totuși se îmbolnăvesc, îi feresc de formele grave ale bolii, și
iii. îi apără de deces pe vaccinați. 

Iar atunci când erau confruntați cu cazurile de vaccinați infectați, sau chiar băgați în mormânt de Covid, replica-tip era: „Hai domn'e, că nici un vaccin nu e infailibil.”

Sigur, Pfizer nici nu a susținut că vaccinul lor e 100% eficient împotriva contagiunii, dar au căpătat aprobările pe studii mincinoase și pe pretenția că ar fi 95% eficiente. Cât de „95% eficiente” au fost, s-a văzut în valul Delta, când vaccinații au fost principalii spreaderi ai molimei. Oricum, pe 1 aprilie a.c. (așadar de „ziua păcălelilor”) cei de la Pfizer aveau încă nesimțirea de a pretinde că zeama lor are o eficacitate de 91,3% împotriva contagiunii și de 100% (!!!) împotriva cazurilor grave (vezi aici comunicatul oficial al Pfizer).

Dar când explodează o bombă, se petrece prima fisură în zidul discursului vaccinist. Pentru că odată ce autoritățile recunosc că vaccinul nu împiedică transmisiunea bolii, deci nu imunizează, încep să pice ca un castel de joc mai multe „cărămizi” din discursul vaccinist:

  • dacă virusul circulă și printre vaccinați, atunci de apariția „variantelor” nu mai sunt „vinovați” doar nevaccinații, ci toți cei infectați, deci restricțiile de tot felul trebuie să se aplice tuturor celor care poartă boala;
  • dacă vaccinul nu rupe lanțul de contagiune, atunci nu e... vaccin ci, cel mult, tratament preventiv (pentru, poftim, împiedicarea unei forme grave a bolii).
Mai departe, dacă tot recunoaștem că vaccinul nu își îndeplinește principalul scop pentru care a fost creat, adică nu imunizează, putem să ne întrebăm: în ce măsură suntem protejați de formele grave ale bolii?... sunt protejați în mod egal și adolescentul, și adultul cu BMI = 22, 25-OH > 25-30 ng/ml, tensiune 12-8, nefumător, non-alcoolic, și adultul obez, și adultul diabetic, și bătrânul debil de 75 de ani?...

Sau unele categorii sunt protejate mai mult, fiindcă au un risc mai mare, în timp ce alte categorii sunt protejate mai puțin sau chiar deloc, pentru că riscul lor e... zero?!

Răspunsul la această întrebare e foarte, foarte important, din perspectiva eventualelor riscuri conținute de aceste așa-zise vaccinuri. Eu, care sunt nevaccinat, am oricând la dispoziție opțiunea de a mă vaccina. Având în vedere caracteristicile mele, în acest moment sunt protejat 99,97% față de formele grave ale bolii și, firește, 100% de eventualele efecte adverse ale vaccinului. Dar un vaccinat care riscă la un moment dat un efect advers de pe urma vaccinului, nu se poate dez-vaccina. Vaccinarea fiind ireversibilă. Dacă e ca mine, protecția pe care o câștigă de pe urma vaccinului e relativ minusculă, poate de la 99,97% la 99,99%. Dar riscurile? Nu se știe.

Avem, așadar, de-a face cu o greșeală voită a premierului Ciucă sau cu o simplă scăpare?  Nu mai departe de azi Olivier Veran, ministrul francez al Sănătății, audiat în parlament cu prilejul discuțiilor din jurul transformării permisului sanitar în permis vaccinal (care le-ar interzice oamenilor inclusiv dreptul la muncă dacă nu sunt vaccinați) a mințit porcește în fața deputaților susținând toate cele trei puncte i-iii de mai sus, în ciuda evidențelor contrare. Bonus: pe ăștia care nu vrem să ne vaccinăm ne-a făcut de-a dreptul nebuni, deliranți (mai știm noi niște țări care își închideau opozanții la spitalul de nebuni!). Și a recunoscut că eventuala transformare a lui pass sanitaire în pass vaccinal de fapt nu ar sluji decât unui singur scop: să-i convingă pe ultimii „indiferenți”, cei care încă se mai pot fofila, cum necum, de la vaccinare, să se vaccineze. Așadar, nu din rațiuni sanitare, ci doar ca să mai prindă în undiță câțiva pești (cât privește categoria „deliranților” a recunoscut, neputincios, că nu îi va putea convinge! 😂 ).

Oficialii europeni știu că prima fisură din zid înseamnă că vor începe apoi să (li) se prăbușească toate cărămizile, și discursul lor pare a se construi în jurul ideii că „e adevărat că duduie infectările, dar dacă nu eram vaccinați ar fi fost și mai multe”.

Oare cât de multe, în condițiile în care Franța deja înregistrează 200.000 de cazuri pe zi?!... Totul e complet ridicol. E clar că au făcut-o lată, dar de acum nu mai pot da înapoi. Mint, fie ce-o fi!

De aceea vorbele premierului nostru sunt cu atât mai grave: fiindcă omul ori a scos pe gură păsărica, ori e un semnal că România se pregătește să accepte realitatea și să schimbe macazul, adică să orienteze campania de vaccinare doar acolo unde e nevoie și unde raportul risc vs beneficii e indubitabil: la bătrânii bolnavi și la categoriile vulnerabile.

Politicienilor nu le va pica bine, dar Ciucă e militar și, teoretic, ar trebui să fie situat dincolo de interesele de clan, inclusiv de interesele dictate de la Bruxelles. 

Episăptămâna 51: ne pregătim de un nou val

A apărut raportul.

Infectările printre vaccinați au luat-o iar la trap. 

Comparativ cu săptămâna precedentă, cazurile printre vaccinații +12 au crescut cu +21,29% (de la 1228 la 1489), în timp ce printre nevaccinați cazurile au înregistrat chiar o ușoară scădere (-0,22%, de la 2.862 la 2.856). 

Cum știm deja, când infectările transmise printre vaccinați o iau razna, e semn rău. Dar de acum știm ce e de făcut: feriți-vă de vaccinații cu viață socială (bunica vaccinată și care stă în casă toată ziua nu reprezintă un pericol; pericolul e cretinul de 30-40 de ani care s-a vaccinat ca să poată merge ușor în Grecia și la mall) și continuați să vă luați complexul de vitamine și minerale.

Nu vă uitați că ăștia dau vina pe „căpșunarii” veniți din străinătate. Raportul se referă la săptămâna 20-26 decembrie, deci el reflectă o situație a infectărilor ceva mai veche, din perioada 15-21 decembrie (virusul are nevoie de 3-5 zile de incubație). Ce-or aduce căpșunarii cu ei va începe să se vadă abia de acum încolo.

Bonus 1 | Urmăriți și acest filmuleț despre cum și-au „testat” zeama cei de la Pfizer: 

Bonus 2 | Savanții încep să recunoască sincer că de fapt habar nu au ce e cu aceste înțepături mRNA. Profesorul Cyrile Cohen de la Universitatea Bar Ilan din Israel o recunoaște sincer: „Dar voi, savanții, nu știați că după 2, 3, 4 luni imunitatea se duce-n bălării?... Ăăăă... Adevărul e că nimeni nu știa cum se comportă injecțiile astea mRNA pe termen lung...”  😂

26.12.21

Cine minte în Uniunea Europeană?

A fost publicat un foarte interesant studiu semnat de un matematician grec, Pavlos Kolias (Universitatea din Salonic), care susține că din Uniunea Europeană doar România, Bulgaria și Croația spun adevărul legat de cazurile și decesele de Covid, restul țărilor mințind cu nerușinare. Studiul se găsește aici: Are COVID-19 data reliable? The case of the European Union

Grecul observă că datele raportate de statele europene nu respectă o lege probabilistică denumită „distribuția Benford”. Pe scurt, această lege spune că în orice șir de numere (dar care au legătură între ele, de pildă suprafețele tuturor țărilor exprimate în kilometri pătrați) felul în care se distribuie prima cifră va urma întotdeauna un model conform căruia „1” va apărea de cele mai multe ori, cam 30%, 2 de cca. 17% și așa mai departe până la 9, cu cele mai puține apariții (cam 4,5%). Pavlos Kolias sugerează că majoritatea țărilor europene ascund fie cazuri, fie decese, fie ambele. El zice că numai trei țări UE ar raporta corect lucrurile astea, România fiind una dintre ele. Și, într-adevăr, dacă ne uităm pe Graphs.ro vedem o „distribuție Benford” foarte frumoasă. Graficul are în vedere numărul de cazuri, teste și decese. La urma urmei poate că informațiile raportate de idioții noștri, așa scremute cum sunt ele, sunt mai corecte decât ale multora dintre cei care ne dau lecții. 

Cea mai interesantă observație e aceasta: „Furthermore, it was found that the vaccination rate is positively associated with deviation from Benford’s distribution.” Cu alte cuvinte cu cât țara e mai vaccinată, cu atât datele sunt mai ciudate, putând fi vorba de raportări false sau chiar de ceva ciudat în mod natural.

Dar, independent de acest studiu, hai să vedem care ar putea fi câteva dintre țările UE care mint cu nesimțire, mai ales privitor la decese.

Portugalia

Portugalia se numără printre suspecții principali inclusiv în studiul matematicianului grec. Portughezii, se știe, sunt hipervaccinații Europei, au fost lăudați de toată lumea. Ca și restul țărilor occidentale au ajuns să aibă un număr mare de cazuri (10-12.000 pe zi, la o populație de 10 milioane) dar de raportat, raportează doar 10-15 decese pe zi. Totuși, dacă ne uităm la mortalitatea excesivă (disponibilă pe Euromomo.eu și OurWorldinData.org) ea arată mai mult decât dubios:

După cum se vede, de când a venit valul și peste ei, mortalitatea excesivă se învârte binișor pe la 15-20%. Doar un pic sub noiembrie-decembrie 2020, când raportau săptămâni cu 22-30%. Or, în perioada aia raportau constant și medii de 65-80 de decese pe zi. Este imposibil ca în momentul ăsta să aibă o mortalitate excesivă doar cu o treime mai mică decât în urmă cu un an, dar morți de Covid cu... 80% mai puțini.

Olanda

Iată cum arată și mortalitatea excesivă în cazul Olandei, care știm prea bine că de bine ce o duce, e în lockdown.

Din 7 noiembrie vedem cum cifrele o iau rău de tot în sus, deși oficial Olanda nu a raportat decât un maxim de 85 de decese în 10 decembrie. Culmea e că în acest moment mortalitatea excesivă a depășit cu mult valoarea maximă înregistrată în perioada noiembrie 2020 - ianuarie 2021. Numai că atunci olandezii raportau chiar și 160-170 de decese pe zi... Măi să fie!

Atenție, Olanda nu este marcată ca fiind suspectă în ceea ce privește raportările deceselor în studiul matematicianului grec.

Danemarca

Despre țările nordice am mai vorbit. Danemarca e „suspectă” și în studiul grecului, și dacă încercăm să corelăm informațiile despre mortalitatea excesivă cu numărul deceselor de Covid raportate.

După cum se vede, în 2020 Danemarca nu a avut mortalitatea excesivă pe care o are în 2021! În acest moment ei bat record după record cu Omicron (dar deja valul Delta le bătuse toate recordurile precedente), în schimb numărul „oficial” de decese se menține foarte mic, 10-15 pe zi. Atunci, cine moare în Danemarca?! Hamlet!

Două vorbe despre Italia

Culmea e că Italia, una dintre principalele țări suspectate pe baza „distribuției Benford” că raportează fals informațiile legate de deces, are o linie a mortalității excesive foarte cuminte.

Italia abia recent a început să acumuleze cazuri, pe măsură ce s-a intrat în iarnă și s-a mai lăsat frigul și la ei. Nu am urmărit, dar bănuiesc că e vorba de tulpina Omicron. Numărul zilnic de decese e în creștere continuă, acum s-a ajuns la o medie săptămânală de cca. 140 pe zi, dar Italia e departe de media din decembrie 2020 (700 / zi). O problemă ar putea fi dată de faptul că informațiile legate de Italia se opresc la sfârșitul lui septembrie.

Dar cum pot minți unii oficiali europeni?

N-am idee cum, dar dacă aș avea 80-90% din populație vaccinată și tot m-aș trezi că vin „bolnavi CU Covid” la spital (ceea ce se întâmplă la modul real), eu m-aș uita întâi la ce comorbidități au oamenii aceia și aș zice că au murit de cine știe ce boală, nu de Covid.

Cu alte cuvinte, ca să nu stric imaginea campaniei de vaccinare, eu aș face pe dos decât s-a făcut în urmă cu un an, când orice bolnav de cancer care murea CU Covid era automat trecut la Covid, deși cauza decesului era în mod evident starea precară a organismului, dată de afecțiunea principală. Făcând pe dos decât am făcut anul trecut m-aș asigura și că raportez „corect” numărul de cazuri, dar și că numărul deceselor va fi suficient de mic ca să nu sperii și să nu stric povestea de bază.

23.12.21

Episăptămâna 50: procentual, decesele printre vaccinați se mențin la un nivel ridicat

Tocmai s-a publicat raportul pe săptămâna 13-19 decembrie. Cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat în săptămâna precedentă e definitiv pierdut în păpușoi.

Din raportul de acum aflăm că procentul deceselor de vaccinați în această săptămână s-a păstrat la un nivel destul de ridicat, 13,9%.

Teoretic - pur teoretic! - eficacitatea împotriva decesului e în continuare în jur de 79%, dar în acest moment nu mai putem pune bază pe ce comunică ăștia. Reamintesc:

  • Au mutat aceste rapoarte din ziua de marți a săptămânii subsecvente, până miercuri, apoi joi, vineri și...  acum au început să piardă săptămâni pe drum (cazul săptămânii 49)! HOPA, SĂPTĂMÂNA 49 A APĂRUT PE ȘESTACHE PE SITE ÎN WEEKENDUL DE CRĂCIUN!
  • La București nu se mai știe care e incidența reală; din data de 18 decembrie numărul cazurilor de pe hârtie a explodat, dar incidența... a continuat să scadă. Ei zic că au făcut nu știu ce realocări. Părerea mea e că s-au încurcat în calcule, nici ei nu mai știu ce calculează.
  • De la o vreme încoace (re)apare un număr halucinant de cazuri de deces din trecut. Azi, de pildă, au comunicat 81 de decese, dintre care nu mai puțin de ... 44 (!!!), adică peste 50%, „anterioare”. Cât de „anterioare”?! Păi... din octombrie și noiembrie!!! Azi fiind 23 decembrie!!! Incredibil? Doar dacă nu știm că trăim în România...
Tocmai de aceea renunț la a mai genera graficele și calculele obișnuite, pentru că informațiile furnizate de statul român sunt o rușine absolută.

Vine Omicron. Ne papă?

Nu. Omicron este în mod evident o variantă de virus adaptată la nișa vaccinaților. Orice virus vrea să infecteze un număr cât mai mare, nu cât mai mic de oameni. Or, așa cum se vede din UK și Danemarca Omicron pare adaptat la organismul vaccinaților - care în acest moment sunt majoritari în populația Occidentului. Datele din Danemarca (danezii au început să publice și ei recent niște rapoarte extrem de exhaustive, pe model britanic, iată-l aici pe cel mai recent, v. pag. 7) sunt lipsite de echivoc: Omicron se răspândește ca focul printre vaccinați, inclusiv printre cei busterizați. Coroborat cu faptul că în Africa de Sud (vaccinată doar 25%) „valul Omicron” deja se fâsâie fără să fi produs cine știe ce daune, putem să anticipăm faptul că în România varianta asta nu va avea un teren prea propice, deoarece:
  1. Majoritatea vaccinaților noștri au trecut deja prin Delta.
  2. Singurul teren „fertil” poate fi reprezentat pentru Omicron de cei cca. 2,5 milioane vaccinați în toamnă plus cei 1,9 milioane de busterizați. Deci, teoretic, numai 4,4 milioane (dar în realitate cred că mulți dintre cei vaccinați în toamnă trecuseră deja prin boală, deci au un layer protectiv conferit de imunitatea naturală).
  3. Populația nevaccinată tocmai a trecut prin Delta.
  4. Informațiile pe care le avem despre această variantă, atât din Africa de Sud cât și din UK și Danemarca, sunt foarte clare: virusul pare să se fi transformat într-un soi de răceală, ceea ce era de așteptat, dar nu așa de devreme. Sunt o mulțime de voci care zic că virusul a fost „ajutat” să o facă, varianta Omicron fiind creație de laborator. Cică numărul de mutații e mult prea mare, dar sunt pe acolo și niște markeri despre care oamenii care se pricep zic că era imposibil să apară dacă virusul nu era „ajutat” să o facă. De altfel Africa de Sud e un tărâm foarte ciudat, pe care și la începutul pandemiei s-au întâmplat lucruri: de pildă o discuție ciudată între Bill Gates și Tony Nadal (unchiul lui Rafael), în februarie 2020, când nimeni nu știa ce avea să urmeze, cu excepția miliardarului, care părea să știe totul...
Personal, sunt optimist și cred că e suficient ca populația să rămână nevaccinată și să ia zilnic vitamina D + C + zinc + quercetină (se găsește în ceapă și usturoi) pentru întărirea imunității (ceea ce fac eu) ca să trecem cu bine peste orice fel de omicroni și omicroane. Sigur, pentru cei bătrâni și pentru cei vulnerabili injecțiile ăstora ar putea fi utile. Dar dacă nici n-aș fi bătrân, nici n-aș fi într-o categorie vulnerabilă, în acest moment aș sta departe de ac. La fel cum o fac de la începutul anului (și vă salut voios, bine, sănătos! 😉 ).

PS. Nici vaccinul Novavax nu mă convinge. De ce? Simplu. Citiți disclaimerul. Și mi-am pierdut încrederea și în Sputnik V: recent, a căzut și reduta San Marino. În acest moment singurele vaccinuri adevărate pe care le-aș face dacă aș fi constrâns să fac vreun vaccin, sunt Coronavacul chinezesc și cu cel indian (ambele sunt cu virus inactivat).

18.12.21

Episăptămâna 49: o nouă surpriză

Surpriza e că a trecut săptămâna și nu a apărut raportul.

Mă tem că numărul deceselor printre vaccinați (care în săptămâna 48 ajunsese la 16%) a continuat să progreseze și le e frică să recunoască adevărul, temându-se că oricum o campanie leșinată de vaccinare va deveni și mai leșinată.

Acum e 6:49 dimineața și n-am timp să scriu mai mult, dar voi reveni diseară.

Later Edit. Iată despre ce e vorba

Poate că ați remarcat și voi că în comunicatele oficiale au reapărut de la o vreme „decesele din zile anterioare”. Din păcate nu știm ce e cu aceste decese, cum influențează ele proporția de decedați vaccinați vs. decedați nevaccinați din săptămâna în curs sau când anume s-au petrecut. „În octombrie” poate însemna și pe 1 octombrie, și pe 31. Sau: lunea, „în afara intervalului de referință” înseamnă categoric în afara săptămânii care urmează să fie analizată în raportul de episăptămână. Dar sâmbăta sau duminica?! Dacă vreunul dintre decese e din ziua de luni a săptămânii respective, raportat cu o întârziere de 4-5 zile?!...

De aceea nu putem decât să bâjbâim în gol atunci când estimăm proporția deceselor de vaccinați în total decese. Cel mai bine e să luăm de bun ce zic autoritățile.

Totuși, atunci când numărul deceselor raportate zilnic era ridicat, faptul că 20-30 erau din „zile anterioare” (fără a fi neapărat din afara săptămânii supuse ulterior analizei!) nu influența prea mult statisticile de bază. De pildă, în săptămâna 22-28 noiembrie au fost raportate următoarele:

- total decedați (suma tuturor deceselor comunicate): 1316;
- total decese mai vechi („în afara intervalului de referință”): 212;
- total decese petrecute 100% „în intervalul de referință”: restul, adică 1104.

Ei, totodată ni se spune și că 149 de decedați erau vaccinați. Dar câți dintre vaccinați se regăseau printre decedații „la zi” și câți printre cei din intervalele anterioare? Nu ni se spune. Asta înseamnă că procentul concret al vaccinaților decedați în intervalul nostru ar trebui să fie undeva în intervalul 11,32% - 13,49%. Punctul minim al intervalului e calculat la totalul deceselor comunicate (1316), în timp ce punctul maxim e calculat strict la săptămâna analiazată (1104). Or, pe acea săptămână, autoritățile au comunicat 11,6% - deci se încadrează perfect în intervalul nostru.

Problema e că de vreo trei săptămâni numărul deceselor scade abrupt, ceea ce înseamnă că și estimările devin ciudate, pe măsură ce ponderea de „decese anterioare” începe să devină tot mai importantă. Și nu știm ce să facem cu ele. De pildă pe ultima săptămână din care avem date, 29 nov. - 5 dec., autoritățile au raportat un procent de 16,5% vaccinați decedați. Măricel. Însă, aplicând aceeași logică de mai sus, lucrurile arată astfel:

- total decedați (suma tuturor deceselor comunicate): 824;
- total decese mai vechi („în afara intervalului de referință”): 98;
- total decese petrecute 100% „în intervalul de referință”: restul, adică 726.

Deci te-ai gândi că procentul real de decese de vaccinați (în număr de 112) s-ar putea regăsi undeva în intervalul 13,59% (cât rezultă din raportarea la total decedați) - 15,4% (în cazul în care toți cei 112 au decedat pe bune chiar în săptămâna analizată). Asta au comunicat autoritățile, cu gura lor! Când colo, ei zic că nu mai puțin de 16,5% dintre decese au fost decese de vaccinați. Păi asta înseamnă, obligatoriu, că în săptămâna aceea au mai fost vaccinați care au decedat, și pe care ei nu i-au comunicat inițial. Pur și simplu altă explicație nu e! 112 din 726 dă maxim 15,4%. Poate de-asta au și întârziat cu raportările până vineri 11 decembrie, că mai aveau de alocat decese de vaccinați.

Dar situația e de-a dreptul bizară în următoarele două săptămâni (a doua fiind cea în curs). În săptămâna din care încă nu ne-au parvenit încă datele deși au trecut atâtea zile, e vorba de 6-12 decembrie, intervalul sugerat pare a fi 9,72% - 11,5% - o performanță chiar excelentă, aș zice! Numai că pe săptămâna în curs (13-19 decembrie) intervalul sare iar din țâțâni, și încă rău de tot: 13,65-17,3% (wow!).

Pur și simplu nu mai poți pune bază pe statisticile ăstora, și, mai mult, ei înșiși par să se fi încurcat în ele. Însă comunicatele lor, nu altceva, sugerează că procentul decedaților vaccinați s-ar putea să fi ajuns chiar și la 17% pe parcursul unei săptămâni, ceea ce înseamnă că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de deces continuă să scadă abrupt.

O dovadă indirectă a acestui lucru rezultă din altă parte a comunicatelor oficiale: urmăriți cu atenție raportările legate de ATI. Ei zic: „în acest moment la ATI sunt x internați, din care y au dovada vaccinării.”. Uitați-vă cu atenție la x și y, că nu veți vedea niciodată pe y (vaccinații) mai mare de 8-9% (azi, de pildă, sunt raportați 556 internați la ATI, din care 45 - adică 8,09% - au certificat de vaccinare). Or, dacă la ATI în mod constant 8-9% dintre internați sunt vaccinați, dar printre decese am ajuns să găsim un procent de 16,5% vaccinați, înseamnă că se petrece ceea ce se observase în vară în Israel: odată ajunși la ATI, pacienții vaccinați se curăță mult mai rapid decât cei nevaccinați.

Se poate concluziona, așadar, că vaccinurile își îndeplinesc cu succes măcar una dintre sarcinile pentru care au fost concepute: golirea spitalelor de bătrâni. Oho, și cu ce viteză!

14.12.21

Tot despre cum am intrat și noi „în rândul lumii”

Această postare e în continuarea celei anterioare.

Hai să punem într-un tabel numărul de cazuri mortale de AVC/infarct („decese cauzate de boli cardiovasculare”, la modul general) din 2020 vs. 2021. Arată așa:

Tabel 1: Decese cauzate de boli cardiovasculare în 2021 (coloana 4) vs. 2020 (coloana 3). Date oficiale de la Institutul Național de Statistică 

Acum hai să băgăm și o coloană în care să trecem și numărul de doze de vaccin administrate, pe fiecare lună în parte.

Tabel 2: Tabel 1 + doze de vaccin administrate în fiecare lună

Să ordonăm tabelul de la nr. maxim de doze la nr. minim și în loc de diferență absolută/procentuală pe coloanele 5-6 să facem o singură coloană pe care să punem pur și simplu „+” pentru o creștere a cazurilor, și „-” pentru o scădere a lor.

Tabel 3: informațiile de mai sus, simplificate

Ce observăm? Păi observăm că singurele două luni în care scade incidența cazurilor de deces ca urmare a unui accident cardio-vascular, sunt fix cele două luni în care s-a vaccinat cel mai puțin. Dar hai să mai trecem într-o coloană și cazurile de Covid înregistrate oficial:

Tabel 4: tabel 3 + cazuri Covid în fiecare lună


Ce mai observăm? Păi observăm că la coada clasamentului sunt două din ultimele trei luni ca incidență declarată. Singura notă discordantă o face luna iunie, atâta doar că asupra incidenței declarate în luna iunie avem toate motivele să fim suspicioși, în sensul că să i-o spună Arafat lu' mutu că au fost doar 3.055 de cazuri, câtă vreme în intervalul 15 iunie - 15 iulie ei au raportat peste 130 de decese (deci o mortalitate enormă de 4%) *. Am mai discutat problema asta, era luna de după declarația lui Iohannis legată de „victoria” împotriva virusului.

Vă amintiți de cazul istoricului de la Iași, mort după vaccinare?

Vă amintiți de cazul apreciatului istoric Sorin Iftimi de la Iași, mort în luna noiembrie după ce s-a vaccinat? În cazul său s-a descoperit ulterior că el se vaccinase în timp ce era deja infectat cu Covid.

Nu avea decât 56 de ani. Eu am un prieten care are 58 de ani și care a făcut de două ori Covid (o dată în decembrie 2020, a doua oară acum) și de fiecare dată în circumstanțe dintre cele mai grave, cu încărcătură virală mare. Mai ales acum, nici că se putea mai grav: a fost, practic, singurul ajutor în casă pentru trei bătrâni în vârstă de peste 80 de ani bolnavi de Covid, bătrâni care, culmea, au scăpat toți. Dar toți i-au tușit în nas până l-au îmbolnăvit și pe el. 

A scăpat cu o schemă de tratament specific din care nu au lipsit vitamina D și antiviralul chinezesc Agripavi (Lianhua - e folosit în China în protocolul oficial pentru abordarea timpurie). Nu s-a dus nici măcar o zi la spital. Având în vedere că trecuse deja prin boală anul trecut, de data asta a scăpat repede (și ieftin, având în vedere circumstanțele), într-o săptămână.

Istoricul Sorin Iftimi, din păcate, nu a fost așa de norocos. S-a îmbolnăvit, s-a vaccinat fără să știe că e infectat (a aflat și s-a aflat ulterior) și a murit. Mass-media (v. articolul de mai sus din Ziarul de Iași) notează că dânsul probabil „nu a știut de recomandarea Ministerului Sănătății care zice că trebuie să treacă minim 14 zile de la infecție pentru a te vaccina, dacă vrei să te vaccinezi”.

Păi normal că bietul om nu a știut, pentru că nu i-o fi zis nimeni treaba asta. Oile trebuie băgate la crotal, ce mai contează ce e bine pentru ele?... Abia cu prilejul decesului său s-a vorbit nițel de acest lucru.

Însă pentru orice specialist onest seria de tabele 1-4 de mai sus arată că există în mod evident o corelație între intensitatea campaniei de vaccinare, intensitatea circulației virusului și cel puțin excesul de decese din acest an datorat accidentelor cardiovasculare. Altfel zis, că există o corelație certă între vaccinarea în plin val epidemic și excesul de mortalitate din cel puțin o altă cauză decât Covidul însuși, corelație care ar trebui investigată amănunțit pentru a evita mii de decese inutile și ușor prevenibile. 100% recomandarea (șoptită!) că vaccinul trebuie evitat dacă ești infectat este corectă, ceea ce înseamnă că faptul că oamenii sunt băgați la vaccinare de-a-n boulea, fără nici un fel de evaluare, fără nimic (doar ca să se înțepe, Doamne-ajută că mai pică un comision de la Big Pharma!), ar trebui să fie considerat malpraxis criminal, dacă nu cumva chiar crimă cu premeditare. Și cineva ar trebui să plătească! 

Istoricul Sorin Iftimi a fost doar una dintre miile de „victime colaterale”. Dumnezeu să-i odihnească pe el și pe toți ceilalți. Majoritatea (cam 99,85%) ar fi supraviețuit fără probleme bolii. Și ar fi avut și certificat verde, să se poată deplasa oriunde.

____

* Apropo de asta, fix aceeași observație o putem face și cu privire la ultimele săptămâni! Valul Delta e fără îndoială în remisiune, dar mortalitatea e mult prea mare pentru ca numărul real de cazuri să fi ajuns la doar 1000 pe zi. Mult mai probabil încă avem 2.500-3.000 de cazuri pe zi, așa cum pe vârful valului în București incidența reală s-a dus spre 25 la mie, nicidecum (doar) 16 la mie.

11.12.21

Intrarăm și noi în rândul lumii, în Europa civilizată

În toate țările „civilizate” s-a observat o chestie bizară care a urmat campaniilor de vaccinare de tip blietzkrieg: a crescut în mod ciudat mortalitatea excesivă. Am dat deja exemplul țărilor scandinave în care se observa o ciudată mortalitate excesivă care nu putea avea vreo legătură cu covidul. Lucrurile sunt atât de ciudate încât în Norvegia și Finlanda s-au înregistrat săptămâni cu maxim de mortalitate excesivă acum, după vaccinare, nicidecum în timpul epidemiei.

Iată însă că ieri Institutul de Statistică a comunicat datele pe luna octombrie și, așa cum era de așteptat, sunt extraordinar de proaste. 44.595 de decese, ceva sinistru. Că peste 10.000 au murit de Covid, se știa. Că în mod obișnuit mureau cam 20.000 de români în octombrie, iarăși, se știa. De unde, așadar, surplusul de cca. 13-14.000 de români morți?

Jurnaliștii de la Stiripesurse.ro remarcă în mod corect că e „ceva ciudat” la mijloc.

Sigur, prima tentație ar fi să spunem că sunt morți de Covid care nu s-au dus la spital și au murit pe la casele lor.

Numai că tot INS-ul a comunicat și cauzele deceselor: 20.836 s-au datorat unor boli ale aparatului circulator (cu alte cuvinte, AVC-uri, infarct) și numai 14.980 unor boli ale aparatului respirator (cu alte cuvinte, ceva gen Covid... probabil Covidul însuși!).

Comparând Y-o-Y, în octombrie 2021 decesele din cauze de tip infarct și AVC au crescut enorm, cu 5.917, față de octombrie 2020. Deci în octombrie 2020 s-au înregistrat doar 14.919 decese cauzate de AVC-uri și infarcturi. Procentual, creșterea de acum înseamnă nu mai puțin de +39,66%, ceea ce e imens, absolut imens. Ce naiba i-a apucat pe români de fac atâtea AVC-uri și infarcturi?!...

Confruntată cu astfel de cifre, orice autoritate onestă ar trebui să investigheze cauzele posibile, ca să le evite pe viitor, sau să le corecteze.

O cauză poate fi Covidul însuși, care știm că poate da în cazuri rare - post-infecție - incidente ale aparatului circulator. Numai că incidența acestor cazuri e minusculă, 0,0...ceva%: presupunând prin absurd că 5.917 români au făcut brusc un AVC în octombrie din cauza unui Covid vindecat cu 2-3 luni mai înainte, înseamnă că în timpul verii ar fi trebuit să avem vreo 10 milioane de cazuri de Covid (nedetectate, firește)... 

Așa ceva e imposibil.

În schimb, ce a făcut România diferit în octombrie 2021 față de octombrie 2020?

Păi ... a vaccinat în draci. 1,4 milioane de nou-intrați în programul de vaccinare, și 0,84 milioane vaccinați cu booster. Plus ceva doze de rapel. În total, nu mai puțin de 2.378.000 de doze de vaccin administrate. Vorbim, de departe, de luna cu cele mai multe doze de vaccin administrate din istoria campaniei de vaccinare.  (Aici am greșit: în luna mai - înaintea vacanțelor - au fost administrate 2.633.071 doze... în mod curios, se observă că în mai 2021 au murit cu 12% mai mulți oameni din cauze de „boli ale aparatului circulator” decât în mai 2020). 

În aceste condiții, nu este clar că se impune o investigație mai amănunțită?

Nu de alta, dar măcar să fim siguri că între vaccinarea de masă și creșterea abruptă a cazurilor de decese cauzate de boli ale aparatului circulator chiar nu există nici o legătură.

PS1. Nici noiembrie nu a fost o lună „rea”: au intrat în programul de vaccinare 0,7 milioane de oameni noi și s-au administrat alte 0,7 milioane de boostere. Deci un plus de 1,4 milioane de doze administrate, la care trebuie să adăugăm 0,8 milioane doze rapel. Deci un total de 2,24 milioane vaccinuri administrate, dar altfel segmentate. Oricum, o lună „bună” din perspectiva autorităților. Să vedem ce surprize ne mai rezervă statisticile în ianuarie.

PS2. E chiar ciudat. În nu mai puțin de 8 din primele 10 luni ale lui 2021 cazurile de AVC, infarct și alte incidente mortale ale aparatului circulator au fost mai multe decât în 2020 (culminând, așadar, cu luna octombrie, când au fost cu 39% mai multe).

Singurele 2 luni în care aceste incidente au fost mai puține decât în 2020 au fost iulie și august - fix lunile în care s-au înregistrat cele mai puține doze de vaccin, doar 365.253 în august și 447.974 în iulie.

A treia cea mai proastă lună a fost septembrie, cu numai 466.208 de doze administrate. 

Per ansamblu, în primele 10 luni din 2020 s-au înregistrat 126.088 de decese din cauze legate de aparatul circulator, și în primele 10 luni din 2021 cu 14.953/11,8% mai multe, adică 141.041.

10.12.21

Episăptămâna 48 aduce câteva surprize

În sfârșit, cu o nouă întârziere (la început publicau marțea... apoi miercurea... acum văd că s-a ajuns vinerea) autoritățile au publicat datele relevante pentru săptămâna 29 nov. - 5 decembrie. Prima surpriză: procentul mare de victime vaccinate, nu mai puțin de 16,5%, ceea ce face ca eficacitatea vaccinurilor împotriva riscului de deces să se fi dus în bălării: pe această săptămână a ajuns la numai 72,59%, ceea ce înseamnă că, practic, mai bine de un sfert dintre cei vaccinați* au fix același risc de deces ca și nevaccinații.

Poate din cauza asta, pentru prima oară, autoritățile au simțit nevoia să insereze în buletinul informativ un avertisment nou: „Dintre cei vaccinați care s-au îmbolnăvit, peste jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză”.

De parcă asta ar trebui să fie o scuză! 😒

Nu de alta, dar în primăvară toată mașinăria de PR (ca să nu zic mașinăria de mâncat căcat) a lui Pfizer zicea că mizeria lor produce „lasting immunity” (Pfizer Vaccine Induces Immune Structures Key to Lasting Immunity | The Scientist Magazine® (the-scientist.com) - și ăsta e doar unul dintre miile de articole de același fel...)

Practic, Pfizer și cu politicienii acoliți s-au comportat fix ca escrocii ăia de care ați auzit zilele trecute că ziceau că repară acoperișuri și, după ce începeau efectiv reparația acoperișului, veneau cu diverse pretenții „extra”. (Gruparea care a speriat România cu înşelăciuni prin metoda „Acoperişul”. Ocupau casele proprietarilor cu forţa | adevarul.ro).

Dacă ăia au meritat pușcăria, oare Bourla și cu Ursula ce merită? ** 😒

Partea bună, totuși, e că pe săptămâna în curs cifrele par să-și fi revenit, ponderea vaccinaților decedați nu ar trebui să depășească 11-12%.

A doua surpriză e legată de viteza incredibilă cu care se golesc spitalele și secțiile ATI. În sezonul de iarnă trecut, între 15.10.2020 și 18.05.2021 nu au fost sub 716 pacienți la ATI. Așadar mai bine de 7 luni, până hăt, spre vară. Or, în clipa asta mai sunt doar 706 de pacienți (și numărul lor continuă să scadă!). Cu prețul unui val 4 foarte dureros, care ar fi putut fi ținut în frâu dacă nu se permitea în mod imbecil circulația de-a-n pulea a tuturor vaccinaților, netestați, nenimic, România e acum într-o stare mult mai bună decât în iarna trecută și chiar mult mai bună decât a multor țări occidentale obligate să reintroducă lockdownuri și alte porcării. Ne ajută și faptul că majoritatea covârșitoare a populației e nevaccinată și imunitatea naturală nu e pusă în pericol de nimic. 

Practic noi, românii, ne-am imunizat natural și ar trebui să fim lăsați în pace. Pun pariu că dacă fac ăștia un studiu nou vor găsi că 99% avem anticorpi! 

Eficacitatea vaccinurilor în săpt. 48

Așa cum am zis în ultima postare pe acest subiect, de acum voi comunica doar cifrele seci. Oricum, lucrurile se încurcă mult deoarece înaintează și campania de boostere și în curând va deveni și la noi neclar cine e „vaccinat”, și cine nu, deoarece autoritățile, exact ca în romanul 1984 al lui Orwell, schimbă semnificația termenilor din mers și cei care sunt vaccinați azi cu două doze vor putea deveni nevaccinații de mâine dacă refuză să-și bage în ei boosterul.

Eficacitatea relativă împotriva îmbolnăvirii: 33,68% (cazuri vaccinați: 1.543, cazuri nev. +12: 3.497)

Eficacitatea împotriva decesului: 72,59%

Graficele contagiunii



Note:

* În realitate discuția „vaccinați” vs. „nevaccinați” nu e corectă, deoarece la acest moment știm deja că victimele cu predilecție ale acestei maladii sunt bătrânii bolnavi plus câteva categorii foarte vulnerabile (diabeticii, obezii, bolnavii de cancer, cei cu deficit cronic de vitamina D etc.). Deci mult mai corect ar fi să formulăm fraza noastră astfel: „mai bine de un sfert dintre bătrânii și vulnerabilii vaccinați au fix același risc de deces ca și bătrânii și vulnerabilii nevaccinați”. Întrucât, însă, autoritățile, mass-media și ideologii (sic!) vacciniști folosesc cu nesimțire sintagma fals-generalizantă „nevaccinații”, vrând să ne facă să credem că și noi, oameni mai mult sau mai puțin sănătoși, tineri și/sau în plină putere, avem, chipurile, același risc în fața banalului virus doar fiindcă refuzăm să ne injectăm în corp mizeriile Big Pharma, atunci voi folosi și eu, cu nesimțire, sintagma fals-generalizantă „vaccinații” pentru a scoate în evidență faptul că mizeriile nici măcar în ceea ce privește decesele (și, implicit, cazurile grave și spitalizările) nu manifestă eficacitatea clamată de 95-100%, pe baza căreia au obținut aprobările.

** Zilele astea mi-am dat seama că blogul nu permitea postarea de comentarii anonime, ceea ce însemna că o grămadă de comentarii intrau în zona de „moderare” (unde nu intram niciodată). Cu acest prilej am citit câteva hateuri și m-a distrat nespus de mult comentariul unui anonim curajos care zicea că dacă eu mă pretind așa de tare la logică, atunci sper că înțeleg că de vreme ce unele dintre afirmațiile mele nu sunt compatibile cu ale autorităților, atunci ori eu, ori ele trebuie să facem pușcărie. Eu fiindcă - asemenea Șoșoacei - mă fac vinovat de moartea vreunora care, citindu-mă, refuză să se vaccineze, sau, dacă eu am dreptate (nu am înțeles prea bine cu ce să am dreptate... eu nu fac decât să comentez cifrele seci și să-mi expun punctul meu de vedere, în esență de ce refuz să-mi injectez eu mizeriile în corp, nu la ce îi îndemn pe alții; din punctul meu de vedere, cine vrea să se arunce de la etaj e liber să o facă, nu e nevoie să-mi ceară voie) atunci autoritățile, politicienii vor trebui să ajungă la pușcărie pentru escrocherie și fals. 

Așa e, și totodată îl asigur pe stimabilul preopinent că eu sigur nu voi face pușcărie!...😉

4.12.21

„Conspiraționiștii” au avut încă o dată dreptate: Covid19 va deveni boala (perpetuă) a celor care s-au grăbit să înghită cu tot cu cârlig povestea din ianuarie 2020


Fotografia de deschidere a articolului de pe SkyNews

Pe vremuri se zicea că „teoria conspirației” e ceva pentru care nu există dovezi, doar supoziții. 

„Teorii ale conspirației” erau faptul că sovieticii, nu naziștii, au făcut masacrul de la Katyn, că Churchill și Stalin au tranzacționat Estul Europei ca la piață sau că incidentul din golful Tonkin a fost regizat pentru a permite americanilor să se implice mai mult în Vietnam. Astăzi știm că toate acestea au fost adevărate. Adevărul a ieșit la iveală, în funcție de caz, după 10-50 de ani.

Iată însă că în era Covidului diferența dintre „teoria conspirației” și fapte nu mai e de 10-50 de ani, ci de câteva săptămâni.

În urmă cu doar o lună și jumătate (prin octombrie) bloggerul „eugyppius”, care scrie pe Substack, comentând incidența incredibilă a cazurilor de Covid în țări care au vaccinat nebunește, a formulat ipoteza manifestării efectului „OAS - Original Antigenic Sin”. Ipoteza a fost repede preluată în mediile științifice „fringe”, inclusiv de câțiva dintre cei mai cunoscuți oameni de știință care refuză să se alinieze la povestea oficială („eugyppius” însuși este 100% un cercetător german din domeniul biomedical, dar care refuză - din motive lesne de înțeles - să-și decline identitatea reală).

Pe scurt, și așa cum o pot repovesti eu, fără vocabular tehnic, acest efect absolut cunoscut și recunoscut de oamenii de știință cu prilejul altor boli (viruși), ne spune că formularea răspunsului imunitar pe termen lung depinde de prima întâlnire a corpului nostru cu agentul patogen

În cazul de față, dacă prima noastră întâlnire cu covidul a fost una reală, naturală, care a implicat „trecerea prin boală”, chiar și sub formă asimptomatică, atunci celulele T își formează o memorie imunitară împotriva întregului virus, și când ne vom reîntâlni cu virusul, indiferent de „varianta” sa, celulele noastre T vor ști să îl combată, pentru că vor genera anticorpi împotriva sa ca întreg, nu doar împotriva unei părticele din el.

Același efect probabil că se întâlnește și dacă prima întâlnire cu virusul a avut loc sub forma unui vaccin cu virus inactivat (Coronavacul chinezesc, Covaxinul indian, anunțatul vaccin Valneva european).

În schimb, dacă prima întâlnire cu virusul e sub forma redusă a „proteinei spike”, celulele corpului nostru însărcinate cu apărarea imunității vor genera anticorpi numai împotriva proteinei spike inițiale chiar și la (re)întâlnirea cu virusul real, ceea ce înseamnă că pe măsură ce virusul dezvoltă noi și noi variante răspunsul imunitar antrenat de vaccinurile mRNA sau cu adenovirus pur și simplu va deveni complet inutil.

Cu alte cuvinte, cei care au înghițit momeala cu cârlig cu tot în primăvara lui 2020, cei care au stat ascunși sub pat de frica bolii, cei care au dezinfectat cu clor orice atingeau, cei care și-au pus regulamentar botnița pe față când li s-a poruncit și care au alergat în trap-galop la începutul lui 2021 pe la mama naibii, pe la Botoșani, Satu Mare, Oradea sau cine mai știe unde, ca să prindă un loc în față „la imunizare”, aruncând pe scări cu băbuțele, nu vor mai avea în vecii vecilor șansa de a dezvolta un răspuns imunitar de calitate împotriva virusului Covid-19, indiferent de variantele acestuia. Chiar și o variantă „ușoară” (cum pare a fi varianta Omicron) va putea să-i lase lați, pentru că ei, pur și simplu, NU MAI AU CAPACITATEA FIZICĂ DE A-ȘI FORMA IMUNITATE ÎMPOTRIVA VIRUSULUI ALTFEL DECÂT PRIN VACCINAREA CU VACCINURI ACTUALIZATE PERIODIC CF. NOILOR MUTAȚII.

Ei bine, iată că și mainstream media a aflat de chestia asta... și nu după 10-50 de ani, ci după câteva săptămâni! 

COVID-19: First encounter with virus shapes body's future immune response to new infections, research shows | UK News | Sky News

Practic, fără să citeze numele științific al acestui efect (OAS - Original Antigenic Sin; nu care cumva să se facă vreo legătură!...), articolul de mai sus confirmă ceea ce conspiraționiștii ziceau în urmă cu doar câteva săptămâni: Covid-19 va rămâne boala celor care au pus botul cel mai tare la narativa oficială, pentru că fix ei nu vor mai putea scăpa niciodată de ea.

În acest moment e neclar ce se va întâmpla cu imunitatea celor care au trecut prin boală și ulterior s-au vaccinat cu mizeriile oferite de Big Pharma. În mod normal imunitatea lor naturală ar trebui să funcționeze, deși e complet neclar cum funcționează vaccinurile mRNA: ca simplu adjuvant al imunității naturale (ceea ce ar fi ok), sau ca substitut (ceea ce ar fi catastrofal)? Părerea mea („PĂ-RE-RE”, da?!) e, totuși, că imunitatea naturală funcționează bine-mersi în ciuda injectării cu mizeriile oferite de Big Pharma, dovadă ceea ce se întâmplă după vaccinare în țările nordice: Suedia, care s-a imunizat natural masiv, are un val 4 micuț și aproape deloc decedați (de la 1 iulie încoace în Suedia s-au mai înregistrat vreo 500 de decese, comparativ cu peste 2000 în perioada 1 iulie - 1 decembrie 2020, deci o diferență mai mult decât pozitivă de -75%) în timp ce în Danemarca, Finlanda sau Insulele Feroe au explodat și cazurile, și decesele. Practic, pe perioada 1 iulie - 1 decembrie 2021 numărul deceselor a explodat în toate aceste țări comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când nu era nimeni înțepat și toată lumea stătea regulamentar sub pat, cu masca trasă pe bot: +55% în DK, +488% în Finlanda și +1300% (!!!) în Insulele Feroe... ***

În orice caz, prima veste proastă pentru cei care nu au apucat să-și antreneze imunitatea naturală fiindcă au stat regulamentar închiși în casă cu lumina stinsă este că de acum încolo, pentru a se feri de acest virus banal, vor avea nevoie permanent de un vaccin adaptat la principala variantă aflată în circulație.

Lor, celor care au pus botul la tâmpenia asta și care, prin atitudinea lor de 🐑 oaie servilă au ajutat la perpetuarea acestei nenorociri, nu putem decât să le spunem: felicitări, oameni buni! ✌ Tocmai ați devenit pacienți pe viață pentru Big Pharma! 💪👊

...And this is the beginning of a beautiful friendship... 🤩💞😘

Există totuși și o veste bună în toată povestea asta: guvernele au acontat suficiente stocuri de zeamă ca să vă mai „ajute” vreun an, doi, de acum încolo.

Dar avem și a doua veste (cu adevărat) proastă: la un moment dat guvernele vor înceta să mai plătească dozele de vaccin, ceea ce înseamnă că va trebui să vă descurcați singuri. Păi ce, v-a obligat cineva?... Voi nu ați putut sta fără mall, fără vacanță în Grecia etc.

Ghinion.

În concluzie: cei mai speriați - cei mai covidați!

--

*** Am uitat să zic și de Norvegia, +200%...

1.12.21

Ce rezultă din datele de pe episăptămâna 47 (22-28 nov)

De acum încolo voi fi scurt, deoarece e clar că valul 4 s-a dus. Așteptăm doar golirea definitivă a spitalelor.

Eficacitatea vaccinurilor

Ef relativă împotriva îmbolnăvirii: 29,52% (vacc. full la data de 8 nov. 6,56 milioane, nevacc. 10,23 milioane, cazuri vacc. în episăptămâna 47 4.203, cazuri nevacc. +12 9.289)

Ef relativă împotriva decesului: 79,62%

Începe să se observe și la noi tendința din străinătate: ponderea vaccinaților în total decese va începe să fie tot mai ridicată. Pe săptămâna analizată aici a ajuns la 11,6%, și pe săptămâna în curs toate datele indică faptul că va trece de 12-12,1%. Procentul acesta e într-o continuă creștere de 4 săptămâni. La începutul lunii septembrie 2021 doar 2,2% din total decese erau ale unor vaccinați.

Populația nevaccinată pare să se îndrepte încet, dar sigur, spre imunizarea colectivă. Pe termen mediu (2-3 luni) e de așteptat ca procentul de decese vaccinați vs. nevaccinați să fie aproximativ cel din campania de vaccinare (35% vs. 65%), și dintre nevaccinați să mai moară numai bătrâni vulnerabili care au refuzat vaccinarea. Dar numărul deceselor va scădea drastic, oricum el scade enorm chiar și acum, însă cred că prin ianuarie nu vor mai fi mai mult de 30-40 de decese zilnic - ceva absolut normal pentru sezonul de iarnă.

Graficele contagiunii: valul 4 s-a încheiat



În spitale

În spitale mai sunt internați doar 6.998 de români, de la un maxim de cca. 21.000 în urmă cu o lună, în timp ce la ATI mai sunt doar 1.121 de pacienți, de la un maxim de cca. 1.800 - tot în urmă cu o lună. După cum se vede, secțiile de ATI se golesc mult mai greu decât spitalele în sine. La ATI știm deja de ceva vreme că în jur de 10% dintre cei internați sunt vaccinați și, având în vedere cine iese de acolo în sicriu, putem presupune că 85% sunt trecuți de 60 de ani (majoritatea, trecuți chiar de 70 de ani).

La pensii: minus de 8.500 de pensionari bătrâni (băgați în pământ, firește)

Relevante sunt și statisticile de la Min. Muncii: luna noiembrie s-a încheiat cu un stoc de pensionari la limită de vârstă mai mic cu 8.500 de persoane. Este o hecatombă comparabilă cu cea din decembrie 2020, dar mai mică: atunci au ieșit din sistem 11.400 de persoane. Una peste alta, bugetul pensiilor nu stă deloc rău: dacă în ianuarie 2020 România avea în plată 4.952.800 pensii, din care 3.856.300 pensii pe limită de vârstă, astăzi (decembrie 2021) mai are în plată doar 4.860.900 pensii, iar cele pentru limită de vârstă au revenit la nivelul de 3.856.200, după ce ajunseseră la un maxim de 3.891.900 înainte de hecatomba din decembrie 2020.

Așadar, în aproape 2 ani de pandemie, un minus absolut de 91.900 de pensionari de tot felul (limită de vârstă, invaliditate, urmași etc.). Având în vedere că pensia medie e de 1608 RON, rezultă un câștig „frumușel” pentru statul român, de cca. 147 milioane RON / lună, adică 1,7 miliarde RON pe an. Fără nici un fel de efort, doar redistribuind contribuțiile datorate pensionarilor masacrați cu acest prilej, asta înseamnă că statul român le va putea mări pensiile tuturor celorlalți pensionari - cei care au scăpat cu viață până acum - cu vreo 30 de lei pe lună.

Și se va putea bate mândru cu cărămida în piept, spunând ce grijuliu este el cu noi toți.

30.11.21

Revista vocilor științifice necovidiotizate (I)

Jacques Fantini, profesor de biochimie la Universitatea Aix-Marseille, a făcut o analiză biomoleculară a „temutei” variante Omicron și a constatat (printre altele) următoarele:

- varianta Omicron e mult mai puțin transmisibilă decât Delta, ceea ce înseamnă că șansele de a deveni o variantă dominantă în sensul în care a devenit Delta sunt minime;
- mutațiile, deși enorm de multe, nu au nici o logică, ceea ce înseamnă că au apărut ca urmare a unei presiuni exercitate asupra virusului fie în organismul vreunui pacient imunodeprimat (purtător de HIV) fie ca urmare a interacțiunii cu niște tratamente antivirale (cazuri speciale);
- anticorpii neutralizanți nu ar trebui să aibă nici o problemă în a elimina această variantă de virus.

În concluzie: cel puțin teoretic, Omicron e departe de a fi genul de variantă care să îngrijoreze.

Notă: aplicând același tip de analiză, prof. Jacques Fantini a prezis în primăvară că varianta Delta va deveni dominantă și va cauza noi valuri infecțioase.

Citiți postarea completă aici: https://www.linkedin.com/posts/jacques-fantini-a88626170_covid-omicron-spike-activity-6870781865503035392-Ct_n/

Dr. Geert vanden Bosche, binecunoscut specialist vaccinolog, fost colaborator al Bill & Melinda Gates Foundation, OMS, GAVI, implicat în criza Ebola din 2014, consultant pentru o grămadă de laboratoare de renume etc. etc. etc., unul dintre primii oameni de știință care au îndrăznit să ia atitudine împotriva mizeriei curente, are o nouă postare pe Substack în care explică pe îndelete următoarele lucruri:

- Covid-19 nu e o boală a oamenilor sănătoși. Oamenii sănătoși nu vor fi niciodată puși în pericol de acest virus, ceea ce înseamnă că pot deveni imuni la tot felul de variante și pot avea o contribuție decisivă la prevenirea răspândirii virusului doar prin imunizarea naturală. În contrast cu așa-zișii „imunizați prin vaccinare”, care de fapt nu opresc contagiunea.
- Sistemul imunitar înnăscut al copiilor e suficient pentru a-i lăsa în pace. În realitate copiii sunt un bun mediu de oprire a contagiunii. Ei fac boala, fără să pățească nimic, și apoi devin imuni. Vaccinându-i, riscăm să le dăm peste cap sistemul imunitar, ceea ce înseamnă că bariera naturală reprezentată de ei va cădea. Vaccinarea copiilor e o tâmpenie monumentală.
- Suprimarea imunității naturale deja începe să devină o problemă vizibilă în persoanele vaccinate, care încep să aibă probleme cu fel de fel de alte boli.
- Persoanele nevaccinate care au trecut cu bine de acești primi doi ani de pandemie trebuie să aibă încredere în continuare în imunitatea lor naturală. Cea mai simplă modalitate de a te proteja e să ai o viață sănătoasă, activă, cu o dietă sănătoasă îmbogățită, după caz, cu vitamine și suplimente. Nu e nevoie de mai mult!
- Chiar și persoanele mai puțin sănătoase care au scăpat până acum de contagiune, s-ar putea proteja simplu, fără vaccinare, dacă ar evita contactul cu persoane vaccinate, având în vedere că în momentul ăsta e evident că virusul e purtat majoritar de vaccinați (el se referă mai ales la situația din Occident, unde majoritatea covârșitoare a populației e vaccinată).  
- Singura luptă care trebuie dusă de fiecare trebuie să fie lupta pentru sănătatea proprie. Nu trebuie să ne facem griji inutile legate de pierderea libertăților, a drepturilor etc., pentru că lucrurile au luat o astfel de turnură încât s-a intrat pe un drum fără ieșire. Geert e 100% sigur că în curând se va ajunge la un colaps al sistemului medical occidental, și nu din cauza nevaccinaților sau a Covidului, ci din cauza vaccinaților cărora li s-a paradit sistemul imunitar și care vor inunda spitalele cu fel de fel de probleme (nu neapărat legate de Covid!). Așa că situația asta pur și simplu nu va putea continua. „Stay calm.”

Citiți postarea completă aici: https://voiceforscienceandsolidarity.substack.com/p/the-only-fight-you-should-have-is

27.11.21

Varianta sud-africană deschide fereastra Overton perfectă pentru a admite public eșecul vaccinurilor și dezastrul care va veni peste occidentali la iarnă

La început au râs de noi, că suntem „idioții Europei” și nu ne vaccinăm, și că la ei e totul bine și perfect.
Astăzi au, aproape peste tot, record de cazuri. Cele mai mari valuri le au acum, când sunt mega-înțepați. Mama tuturor valurilor e aici. Încă mai rezistă - teoretic! - Spania, Portugalia și Italia, fiindcă nu s-a răcit suficient apa Mediteranei...

Apoi au zis că „Da mă, avem cazuri, dar la noi nu ajunge lumea în spital”.
Pe naiba. Acum dau din colț în colț, nu mai știu pe unde să scoată cămașă și încep cu lockdown-urile și alte jeguri de-astea. În Austria sau Germania mai e cum mai e, că ai, chipurile, 30-35% din populație (inclusiv copiii) neînțepată, dar în Irlanda, Portugalia sau Danemarca ce scuză ai? Niciuna.

În fine, ultima linie de apărare a bulșitului a rămas „Da mă, dar la noi nu se moare.”
Pe naiba nu se moare. Se va muri cel puțin la fel de rău ca în valul din iarna precedentă. E suficient să te uiți la ce se întâmplă acum: au început să le crească și lor cifrele. Amenințător. În următoarele cca. 10 zile Germania va ajunge la 6-800 de decese pe zi, Franța la 150-200, Austria la 120-150, Italia la 150-200. Vor avea niște sărbători de iarnă de tot căcatul. Iar tendința e evidentă: prin ianuarie 2022 își vor aminti cu duioșie de ianuarie 2021...

Lucrurile astea se știau din vară, din Israel. Valul Delta omoară fix la fel ca oricare altul. Trece de așa-zisele „vaccinuri” ca-n brânză. Iar doza booster face diferența cam cât ar face-o dacă dansezi drăgaica.* Virusul își vede de treaba lui și se potolește când are chef (Israelul a început boosterul pe 1 august și valul a luat-o la vale după 20 septembrie). Și încă israelienii au avut noroc, că ei au prins valul în plină vară, când imunitatea e în mod natural crescută de la soare. În 3 luni de val Delta, Israelul a înregistrat 25% din victime. Cât în 16 luni anterioare. E de așteptat ca la imbecilii de occidentali, care ne făceau pe noi „idioții Europei” fiindcă nu vrem să ne injectăm rahat în corp, valul să fie și mai letal, suprapunându-se pe frigul iernii.

Tocmai de aceea apariția tulpinii sud-africane reprezintă o treabă extrem de convenabilă pentru deschiderea unei ferestre Overton care să justifice acceptarea inutilității vaccinurilor (nu opresc contagiunea și pe cei vulnerabili nu-i salvează nici de ATI, nici de deces) și sucirea - pentru a câta oară? - poveștii principale în sensul justificării... „erorii umane”.

Să nu credeți că politicienii, „experții” și „oamenii de știință” plătiți gras de Big Pharma vor zice ceea ce e cinstit să spună: „Da mă, am fost idioți și v-am cheltuit banii pe niște mizerii, când puteam să vă recomandăm tuturor să luați dreaq vitamina D+C+zinc și să vă dăm Ivermectină de 1 USD dacă aveți simptome.” (Sau Arbidol, sau Agripavi, sau naiba mai știe ce chestii ieftine și eficiente circulă pe planeta asta.)

Asta ar însemna, pentru ei, sfârșitul carierei politice. Pentru ei și pentru toți atârnătorii lor, inclusiv „experți”, „oameni de știință” etc.

Plus că ar putea să le sară în cap fraierii care s-au vaccinat cu mizeriile și au pățit diverse lucruri nasoale. 

„Păi cum, eu am rămas cu ganglionul umflat cât pătlăgica la gât și acum îmi spuneți că m-am vaccinat cu o tâmpenie?!”
„Păi cum, eu am 3 cicluri pe zi și acum îmi spuneți că m-am vaccinat cu o tâmpenie?!”
„Păi cum, eu nu mai pot face sport fiindcă mi s-a paradit inima și voi îmi spuneți că m-am vaccinat cu o tâmpenie?!”
„Păi cum, eu am pierdut o sarcină care mergea perfect și acum nu mai pot rămâne însărcinată și voi îmi spuneți că m-am vaccinat cu o tâmpenie?!”
„Păi cum, eu am făcut cutare boală autoimună și voi îmi spuneți că m-am vaccinat cu o tâmpenie?!”
[curând] „Păi cum, eu mi-am înmormântat copilul și voi îmi spuneți că nu trebuia să-l vaccinez?!” 

Etc. etc. etc. Vor cere despăgubiri. Vor fi procese. Nu-i de colea. Când se nevrozează, gloata vrea sânje.

De aceea, apariția tulpinii sud-africane vine la timp. 30 de mutații? Wow.

În realitate nu e nimic „wow”: Luc Montagnier și Geert vanden Bosche le-au zis din primăvară că fac o idioțenie vaccinând în plin val epidemic, fiindcă vor forța virusul să își selecteze o variantă care să ocolească vaccinurile. E ca la nosocomiale sau ca la „rezistența la antibiotice”. E vorba de natură. Natura se adaptează.

Ați văzut vreodată cum arată un mormânt neîngrijit? În 2 ani e năpădit de vegetație, chiar dacă mormintele din jurul lui sunt îngrijite. Natura e natură. Virusurile sunt parte din natură. Ca și vegetația, ele caută o cale prin care să răzbească. Și o vor găsi.

Dar între cele 6-8 mutații ale variantelor Delta și Delta-plus și cele 30 de mutații ale acestei variante sud-africane care deja circulă prin UE e o distanță imensă. E de la sine înțeles că dacă a ajuns pe aici o variantă cu 30 de mutații, înseamnă că circulă neștiute și variante cu 10, 12 sau 20 de mutații. Și că dacă varianta Delta, relativ apropiată de Alpha, i-a pus în cur în halul ăsta, chit că au cu toții 70-80% din populație vaccinată, cu atât mai mult vor fi puși în cur de variantele cu 10, 12 sau 20 de mutații care, probabil, circulă nevăzute chiar în momentul ăsta.

Și vor putea zice că vaccinurile sunt foarte eficiente, au redus cazurile, spitalizările, decesele, dar pe varianta pentru care au fost concepute. Dar că virusul e pervers și că nimeni nu putea să prevadă că va face atâtea mutații. Iată, intenția politicienilor a fost bună. Ei au vrut binele poporului. Și anul 2021 a fost mult mai bun decât ar fi putut să fie.

E evident că se caută o cale onorabilă de ieșire din porcăria asta. Una care să-i scoată basma curată pe politicieni și pe acoliții lor din Big Pharma și din establishmentul medical. „Credem că e nevoie să vă mai băgăm nițel la cutie, iarna asta. Și gata. Promitem. Am înțeles că vaccinurile nu funcționează. De la anul vom încerca altceva.”

Dar cel mai bun lucru pe care l-ar putea încerca toți - de la marii mahări, adică Ursula von der Leyen în UE și Biden în SUA, până la agaricii de teapa lui dr. Gheorghiță de la noi - ar fi să se încoloneze frumos către pușcărie sau către zidul de la Târgoviște.

Și să se încoloneze benevol, ca să nu mai cheltuim noi bani și cu fugărirea lor prin găurile de șarpe prin care vor încerca să se ascundă.

____

* LE. O informație care ar trebui să fie 💣bombă și să nască mii de discuții: într-un document oficial, Comisia Europeană recunoaște că nu există nici un fel de studii care să susțină povestea boosterelor.

Doze de rapel: până în prezent, nu există studii care să abordeze în mod expres eficacitatea dozelor de rapel în ceea ce privește transmiterea COVID-19 și, prin urmare, nu este posibil să se stabilească o perioadă de acceptare pentru dozele de rapel.” Practic, ei recunosc cu gura lor că suntem în plin experiment kafkiano-mengelian și că îi pun pe oameni să-și injecteze în corp niște chestii fără să știe prea bine de ce o fac.

Nu mă credeți? Citiți aici: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_21_6186

24.11.21

Datele pe episăptămâna 46

Ciudat sau nu? Ponderea deceselor bătrânilor vaccinați în numărul total al deceselor continuă să crească. Încet, cu câteva zecimi de procent pe săptămână, dar sigur. În urmă cu 2 luni, în plin val 4, procentul acesta era 7-8%... acum a trecut de 11%.

1. Eficacitatea vaccinurilor împotriva contagiunii

În episăptămâna 46 au decedat, conform informațiilor furnizate de autorități, 212 (11,2%) vaccinați și 1678 (88,8%) nevaccinați. De îmbolnăvit, s-au îmbolnăvit 5.918 vaccinați și 13.398 nevaccinați +12 (plus 881 de copii în vârstă de sub 10 ani). Pe data de 1 noiembrie erau în România 6.334.747 persoane vaccinate full și 10.465.253 persoane nevaccinate +12.

Aplicând formula rezultă o eficacitate împotriva contagiunii de 27,03% - de departe, cea mai ridicată din ultimele 10 săptămâni.

Până azi în valul 4 s-au infectat oficial cca. 182.000 de vaccinați și cca. 470.000 de nevaccinați +12.

2. Eficacitatea vaccinurilor împotriva decesului

212 vaccinați vs. 1678 nevaccinați (majoritatea peste 60 de ani). Eficacitatea împotriva deceselor continuă să se mențină sub 80%, mai precis 79,16%.

În Marea Britanie eficacitatea împotriva decesului e undeva în jur de 65-70% în ceea ce-i privește pe bătrâni, deci probabil și la noi vom observa atingerea unui procent asemănător, având în vedere că ponderea bătrânilor vaccinați în numărul total al deceselor crește încet, dar sigur, de la săptămână la săptămână.

3. Graficele contagiunii

Linia roșie (vaccinații) a luat-o „o unghie” pe deasupra liniei verzi (nevaccinații). De fapt, de două săptămâni ritmul de contagiune e cam același și pentru vaccinați, și pentru nevaccinați.




4. București, surpriza neplăcută

Astăzi Bucureștiul a înregistrat, după foarte mult timp, prima creștere de cazuri față de aceeași zi a săptămânii precedente. 539 de cazuri față de (numai) 427 de cazuri miercurea trecută. Și, din păcate, e chiar în ziua în care Bucureștiul a ieșit oficial din scenariul roșu, intrând în cel galben.

Sigur, poate fi vorba doar de un cluster, dar surpriza este una mai mult decât neplăcută, având în vedere gravitatea acestui val 4 de până acum (peste 115.000 de cazuri în tot orașul!) și faptul că rata oficială de vaccinare e una foarte ridicată - cred că peste 60%. Dacă tendința de scădere se oprește fix aici, unde lumea e vaccinată ca la balamuc, rămânând în schimb aceeași prin Moldova și prin alte părți unde rata de vaccinare e de 25-30%, atunci cineva ar trebui să dea explicații!

5. Bonus: ce se mai întâmplă cu imunitatea naturală?

Pe 15 mai 2021 erau 1.023.822 de pacienți declarați vindecați de noul coronavirus și cca. 17.976.000 de români încă „neatacați” de acest virus.

În săptămâna 15-21 noiembrie au fost comunicate 346 cazuri de pacienți re-infectați după cel puțin 6 luni (adică 33,79 la 100.000) și 20.051 (adică 111,54 la 100.000) de pacienți nou infectați. Aplicând formula rezultă o eficacitate a imunității naturale împotriva contagiunii de 69,70%.

În urmă cu câteva săptămâni ne ieșise o valoare asemănătoare.

Consistența acestei cifre ne arată încă o dată că pandemia se va încheia numai atunci când politicienii și birocrații vor respecta realitatea imunității naturale. Nu are sens să riști să distrugi o imunitate care e funcțională în proporție de 69,7% cu una care e funcțională doar 10-20% (ba care, mai rău, cu timpul tinde să devină negativă). 

Unde e logica?

23.11.21

Hopa, ăștia au început să umble cu cioara vopsită?

A apărut raportul săptămânal privitor la variantele care provoacă îngrijorare. În finalul postării din 16.11 îmi exprimam curiozitatea cu privire la apariția variantei Delta Plus și la noi în țară, fiindcă asta reieșea din raportul pe săptămâna precedentă. Iată însă că, în mod misterios, săptămâna asta în graficul de la pagina 3 dispare orice referință la altceva decât Delta!

Mai mult: șmecherii au urcat pe site o variantă diferită a documentului urcat în data de 16 noiembrie, astfel încât în acest moment graficul pe care îl arătam eu în postarea din 16.11, și care era extras direct din documentul lor, acum ... nu mai există!

Hm. Care-i treaba cu oamenii ăștia, au început să umble cu cioara vopsită?

Noroc că între timp am descoperit un site nou: covSpectrum care ne arată secvențierile în detaliu, pe fiecare țară în parte. Într-adevăr, AY.4.2. e în creștere, dar nu e de speriat. Nu înțeleg de ce ar trebui ascunsă publicului informația aceasta!

Se apropie vaccinarea copiilor mici

Complet inutil, ne pregătim pentru vaccinarea copiilor mici. Chestia asta deja întrece orice măsură: nu are nici un sens, nici epidemiologic (câtă vreme vaccinurile astea nu împiedică transmisiunea, ba dimpotrivă, trebuie să fii tâmpit să faci așa ceva), nici medical (cu excepția extrem de puținilor copii bolnavi cronic, virusul ăsta nu îi afectează pe copii), nici etic (cum poți să faci pe copii niște injecții care nu sunt suficient testate nici pe adulți?).

Să ne uităm sec la cifrele pandemiei de până acum din România. Cifrele le-am extras din datelazi.ro și din documentul INSP aferent episăptămânii 45 (din martie 2020 până la data de 14 noiembrie 2021).

Vârsta Cazuri Decese* Rata de deces Rata de supraviețuire
0-9 52.898 8 0,015% 99,985%
10-19 108.258 60 0,055% 99,945%
20-29 173.697 133 0,076%

99,924%

30-39 291.083 459 0,15% 99,85%
40-49 336.999 1.911 0,56% 99,44%
50-59 300.119 4.912 1,63% 98,37%
60-69 254.281 13.350 5,25% 94,75%
70-79 165.402 17.643 10,66% 89,34%
+80 84.149 14.738 17,51% 82,49%
* întrucât statul român nu comunică nicăieri explicit aceste cifre, a trebuit să le refac din informațiile furnizate sub formă grafică

După cum se vede, rata de supraviețuire a copiilor e una incredibilă (de fapt rata de supraviețuire e incredibilă pentru un virus atât de înspăimântător pentru toate grupele de vârstă sub 50 de ani). Numai niște demenți ar putea vaccina anti-covid acest grup demografic. Mult mai simplu e să abordezi cele câteva zeci de cazuri de copii vulnerabili, fără să periclitezi siguranța tuturor celorlalți prin injectarea unei substanțe căreia însăși producătorul simte nevoia să-i atașeze un ditamai disclaimerul.

21.11.21

Exercițiu de imaginație: dacă cei de la Pfizer erau corecți, astăzi pandemia era terminată


Spre uriașa mea surprindere mi-am dat seama recent că există o grămadă de oi 🐑🐑🐑 care nu-și aduc aminte, sau poate că nici n-au știut vreodată, că atunci când s-au prezentat în fața oficialilor să ceară aprobarea pentru vaccinul lor, cei de la Pfizer ziceau că mărețul lor studiu (desfășurat pe durata a nici 120 de zile) le-a arătat că vaccinul are o eficacitate de 95% împotriva îmbolnăvirii.

Ca să nu fie vreo problemă de memorie, punem mai jos toate linkurile către materialele de presă oficiale pe baza cărora Pfizer și-a construit minciuna.

Bun. Ce avem de reținut din toate astea? Păi, firește, avem de reținut frazele-cheie:
  • „Primary efficacy analysis demonstrates BNT162b2 to be 95% effective against COVID-19 beginning 28 days after the first dose” - trad. „analiza primară asupra eficacității demonstrează că vaccinul este 95% eficient împotriva Covid-19, începând cu ziua 28 a primei doze”. Rețineți bine chestia asta, că ea se repetă atât în comunicatele oficiale (forma scurtă și forma lungă), cât și în studiul științific, fără echivoc. În studiu se zice negru pe alb așa: „A two-dose regimen of BNT162b2 conferred 95% protection against Covid-19 in persons 16 years of age or older.” Adică: „Administrarea celor două doze de vaccin oferă 95% protecție împotriva Covid-19 în oamenii peste 16 ani.” Clar? Fără „dar”, fără „poate”: vaccinul protejează de contractarea și transmiterea bolii în 95% din cazuri, având în vedere, firește, condiții uniforme de risc de contagiune.
  • În comunicatul Pfizer e un ditamai disclaimerul care zice, printre altele, așa: „This release contains information ... that involves substantial risks and uncertainities that could cause actual results to differ materially from those expressed or implied by such statement.”, adică: „Acest comunicat conține informații ... care implică riscuri și incertitudini importante, care ar putea face ca de fapt rezultatele reale să difere, concret, de cele exprimate aici.” Cu alte cuvinte, Pfizer cu gura lor recunoșteau că PR-ul e PR, și realitatea, realitate. Mai mult, printre posibilele informații care ... ar fi putut să nu fie adevărate, Pfizer recunoștea că ar putea fi și „the rate of vaccine effectiveness and safety and tolerability profile observed to date” („eficacitatea vaccinului, siguranța lui și tolerabilitatea”). Înțelegeți? Fix subiectul acestui comunicat bla bla bla ar putea să nu fie adevărat. De ce? Simplu: pentru că PR-ul e PR. Și știința e știință. Umanității i s-a vândut PR, mult PR. Dar oamenii (mă rog, nu toți) cred că li s-a vândut „știință”, tocmai fiindcă nu au mai citit și disclaimerul. 
  • Mai mult: deși în comunicatele oficiale nu apare, studiul științific e mai nuanțat și strecoară următoarea frază: „The vaccine met both primary efficacy end points, with more than a 99.99% probability of a true vaccine efficacy greater than 30%.” Adică: „Vaccinul a trecut ambele cerințe primare de eficacitate, probabilitatea ca un vaccin real să aibă o eficacitate mai mare de 30% fiind de 99,99%.” Acest prag de 30% era important fiindcă era cerut de FDA - Federal Drug Administration în vederea acordării unei autorizații de urgență. Totuși, implicit se recunoștea că există 0,01% posibilitate ca rezultatele să nu fie corecte. Astăzi știm că nu erau corecte!
Și știm, firește, ce a urmat: pe 11 decembrie vaccinul Pfizer a primit aprobarea FDA, și pe 21 decembrie aprobarea EMA - Agenția Europeană a Medicamentelor. Dar ce e interesant:
  • 11 decembrie 2020 Deși trecuseră doar 23 de zile de la anunțarea rezultatelor, comunicatul oficial al Pfizer în care se laudă cu autorizarea FDA (Pfizer and BioNTech Celebrate Historic First Authorization in the U.S. of Vaccine to Prevent COVID-19 | Pfizer) deja e plin de „dacă” și de „parcă”: a nu se administra vaccinul celor care au un istoric de reacții alergice adverse la vreuna din componentele vaccinului; pentru persoanele imunocompromise ar putea fi apă de ploaie; asta e cea mai tare: „The Pfizer BioNTech COVID-19 Vaccine may not protect all vaccine recipients” (- sic !!!); nu există suficiente informații pentru femeile însărcinate; etc. etc. etc. 
  • În plus, unele dintre cele mai grave afirmații sunt transferate de data asta în disclaimerul așezat strategic la coada comunicatului oficial, și care e și mai mare decât disclaimerul din „comunicatul de lansare”. Voi cita doar asta: „the risk that more widespread use of the vaccine will lead to new information about efficacy, safety, or other developments, including the risk of additional adverse reactions, some of which may be serious” (adică: „există riscul ca utilizarea pe scară largă a vaccinului nostru să ducă la noi informații legate de eficacitate, siguranță, sau orice alte manifestări, inclusiv riscul unor reacții adverse, dintre care unele ar putea fi grave”).
  • 21 decembrie 2020 Mizeria e aprobată și în Europa de EMA: EMA recommends first COVID-19 vaccine for authorisation in the EU | European Medicines Agency (europa.eu) Dar, absolut surprinzător, în comunicatul EMA referința la „eficacitatea de 95% a vaccinului împotriva Covid-19” devine... „95% reduction in the number of symptomatic COVID-19 cases” (adică „eficacitate de 95% în reducerea covidului cu simptome). Cu alte cuvinte, în ceva mai mult de o lună, comunicatele oficiale emise de Pfizer și de diverse autorități cu care negociaseră ajunseseră de la clamarea a 95% eficacitate la ... recunoașterea a 95% apă de ploaie. Ceea ce, firește, nu i-a împiedicat să continue cu aberația.
  • În esență, disclaimerul din comunicatul oficial Pfizer and BioNTech Receive Authorization in the European Union for COVID-19 Vaccine | Pfizer este cvasi-identic cu cel publicat cu prilejul aprobării din SUA. Practic în acea mică MARE modificare adusă de comunicatul oficial EMA - înlocuirea „Covidului” cu „Covidul simptomatic” - e cuprinsă o mare parte a disclaimerului Pfizer și, totodată, scuza pentru un viitor eșec al vaccinului: băh, noi v-am spus; dacă voi ați crezut, e treaba voastră!
În concluzie, v-ați prins? E mai clar acum? În esență comunicarea Pfizer a arătat cam așa:

_____+++_____

Lume, lume!💥

Vaccinul PFIZER e eficient 95% împotriva Covid-19! 💪

Sfârșitul crizei e aproape! ♫ We aaaare ză cheampioooons!... Imagine oooooooll ză pipăăăăăăl!... 🍀🌺🐏

Disclaimer: mâncăm căcat, dar las' că voi ne credeți că vă zicem cu știință, alea alea

+++ __________ +++

Credeți în știință? Ei, aș: în realitate credeți în PR, în comunicare și în marketing. 

Exercițiu de imaginație: dar dacă Pfizer nu ar fi mințit?

Dacă prostiile Pfizer pe baza cărora vaccinul lor a fost aprobat ar fi fost adevărate, adică eficacitatea împotriva contagiunii ar fi fost într-adevăr de 95%, e ușor de ghicit ce s-ar fi întâmplat: după ce ai vaccinat ca dementul toată lumea occidentală, pandemia ar fi fost încheiată.

Gândiți-vă doar la următorul aspect: în România, în valul 4, începând cu 1 august, s-au contabilizat peste 679.000 de cazuri, dintre care peste 180.000 la persoane vaccinate și 468.000 nevaccinați +12. 

Dacă vaccinul era eficace 95% asta înseamnă că în loc de 180.000 de cazuri la persoane vaccinate, am fi avut numai ... 9.000. O reducere de 25% a numărului total de cazuri!

Dar gândiți-vă ce ar fi însemnat ca în valul acesta, care a atins oficial 679.000 de români, un număr atât de imens de bolnavi ar fi fost imuni la virus. Oare nu ar fi scăzut substanțial și numărul nevaccinaților infectați, dacă răspândirea virusului ar fi fost sugrumată? Ba bine că nu!

Acum înțelegem, așadar, de ce în vară autoritățile noastre - mai retardate și incapabile să învețe ceva din exemplul Israelului și al Marii Britanii, care văzuseră deja pe pielea lor care e adevărul - estimau pentru valul 4 un maxim de 4.000 de cazuri pe zi, și asta într-un eventual... „scenariu pesimist”! Idioții luaseră în serios bullshitul de PR, fără să dea atenție disclaimerului și, pe cale de consecință, fără să acorde atenție datelor concrete furnizate de realitate.

Dar gândiți-vă ce ar fi fost în țări care sunt acum cuprinse de disperare și care încep să facă iar lockdowns și alte mizerii de-astea. În mod normal în Austria și Germania, cu cca. 65% din populația adultă injectată cu două doze, valul ăsta nici n-ar fi trebuit să existe. De Irlanda sau Olanda, nici nu mai zic.

Atâta doar că el există. Însă cei de la Pfizer sunt acoperiți de disclaimer.

Ce, nu l-ați văzut? Nu ați dat semnătură pe propria răspundere că voi „credeți în știință”? Ați dat.

Ghinion. 

PS. Știți ce e cel mai groaznic? Covidul ca (sic!) Covidul: pentru 99,999% din populația tânără, sănătoasă și cu un nivel optim de vitamina D (>30 ng/ml) dă niște muci, și trece. Dar aberațiile Pfizer privesc în mod egal gradul de protecție împotriva cazurilor grave și a decesului. Deja știm, deja calculăm pe blogul nostru de câteva săptămâni bune cum arată această protecție: nu e vorba câtuși de puțin de 95%, ci de 75-80%. Nu e perfectă, dar încă e bine. Dar dacă în viitor se va duce de-a berbeleacul, exact cum s-a întâmplat cu eficiența împotriva contagiunii?... Dacă în viitor efectele adverse în populația tânără și sănătoasă vor depăși... nici nu știm ce anume, că beneficiile reale, câtă vreme nu se opresc contagiunile, sunt 0 (zero)?!!!

Cine va răspunde? Cum? Când?

18.11.21

Ce mai aflăm din datele de pe episăptămâna 45

INSP publica inițial marțea cele două rapoarte săptămânale de interes (variantele și sumarul ultimei săptămâni), apoi le-a publicat miercurea și acum văd că a ajuns să publice sumarul ultimei săptămâni joia.

În fine.

Ceea ce e ciudat în ultimul raport e că se raportează un procent absolut identic de infectări printre vaccinați cu procentul de săptămâna trecută: 30,3%

E prima oară când se întâmplă așa ceva. Până acum nu s-a mai întâmplat ca procentul de vaccinați infectați să fie, la virgulă, același cu cel din urmă cu o săptămână. Asta înseamnă că în graficul în care urmărim cine se infectează mai abitir, vaccinații sau nevaccinații, linia roșie și cu cea verde au mers cap la cap.

1. Eficacitatea vaccinurilor împotriva contagiunii

În episăptămâna 45 au decedat - conform procentului avansat de autorități - 248 (10,7%) de vaccinați și 2.066 (89,3%) de nevaccinați. De îmbolnăvit, s-au îmbolnăvit 10.745 vaccinați și 23.446 nevaccinați +12.

Pe data de 25 octombrie în România erau 5.974.134 de vaccinați cu schema completă, și 10.825.866 nevaccinați sau vaccinați cu schema incompletă.

Aplicând formula ne iese o eficacitate a vaccinurilor împotriva îmbolnăvirii de 16,96%, și...

2. Eficacitatea vaccinurilor împotriva deceselor

...împotriva decesului de 78,29%. Așadar eficacitatea împotriva contagiunii e în ușoară creștere (deși tot catastrofală e - autoritățile deja nu se mai obosesc să spună că „vaccinurile te apără de boală”, minciuna ar fi prea gogonată) în timp ce eficacitatea împotriva deceselor tinde să rămână cam la fel. Din păcate sub 80%.

Având în vedere că majoritatea covârșitoare a deceselor (peste 85%) se înregistrează la bătrâni, interesant ar fi să avem mai multe informații, pe grupe de vârstă (ca la englezi sau israelieni) pentru a putea compara eficacitatea vaccinului împotriva decesului în cadrul sistemului de sănătate românesc. Din păcate informațiile astea lipsesc cu desăvârșire.

Dar din experiența altor țări - care ar trebui să se vadă și la noi, că nu or fi românii defecți genetic - se observă că beneficiile reale se întâlnesc la vârstele înaintate, în timp ce la vârstele mici și la adulți, dacă iei în calcul și efectele adverse (începând cu... „micile miocardite” și terminând cu morții) raportul risc/beneficii e unul clar în defavoarea beneficiilor.

Adică beneficiile tind spre zero (nu te scapă de boală și nici nu te scapă de gravitatea bolii, pentru simplul motiv că dacă ești tânăr sau adult sănătos șansele de a face o formă gravă a bolii tind... spre zero, deci vaccinul lui pește prăjit te scapă de... nimic), în schimb riscurile sunt sigur mai măricele de zero.

3. Graficele contagiunii

De vreme ce la procentul de vaccinați valoarea nu s-a modificat nici măcar o zecime, cele două linii au mers cap la cap (totuși, cu un foarte mic avantaj, insesizabil, pentru linia verde, datorat procentului ceva mai măricel, dar nu foarte mare, de copii infectați).



În ritmul ăsta noi, în România, vom avea niște sărbători foarte liniștite, ceea ce nu se poate spune despre cei care până de curând ne făceau „idioții Europei”. Spitalele au început să se golească într-un ritm alert (de la peste 21.000 de internați s-a ajuns în nici 10 zile la 12.599), numai secțiile de ATI continuă să fie pline, pentru că ele se vor goli ultimele. 

4. Niște lighioane

M-am trezit recent pe blog cu niște lighioane comentace. 

Băi!... mergeți la jurmă, radu tudor, vasi rădulescu, Carabas-Barabas ăla de Cluj, băgați-vă în seamă pe la ei. Fugiți la ei să luați lumină!

Ce treabă aveți să veniți să trageți cu ochiul pe un colț de internet cu care nu sunteți de acord? Plecați măh de-aici.

Ușșșș...