Băsescu și fantoma lui Ceaușescu

Băsescu nu e tâmpit. Ticălos e, dar tâmpit, nu. Am auzit cu uimire astăzi cum a declarat că:

„Dialogul dintre Moscova și Washington e ineficient ... Propunerea pe care o fac în numele României e ca Moscova și Washingtonul (s.m.) să își asume în cel mai scurt timp declanșarea dialogului între putere și separatiști.”

De ani de zile există acele studii care arată că o mare parte a populației îl regretă în vreun fel sau altul pe Ceaușescu. Primul mandat al lui Băsescu a stat sub semnul anticomunismului. Toată lumea își amintește de raportul Tismăneanu din 2006 și de campania electorală din 2009, când principală temă, cu care l-a încolțit pe Geoană, a fost... „jos comunismul” (la 20 de ani de la căderea comunismului). Însă din mai 2010 popularitatea lui Băsescu s-a prăbușit și nostalgia populației pentru comunism și Ceaușescu a atins paroxismul.

Băsescu s-a aflat în acel moment în fața unei alegeri. Să nu-i pese de prăbușirea popularității, pentru că oricum al doilea mandat era câștigat, sau să-i pese și să încerce să se plieze imagistic pe noile „cerințe” ale populației. De ce să-i pese? Nu știu, dar singura explicație plauzibilă e că n-are de gând să iasă din politică din ianuarie 2015. În orice caz, Băsescu a decis să-i pese, mai degrabă decât să nu-i pese, și să profite de nostalgia pentru comunism și pentru Ceaușescu a acelei părți a populației scoasă la iveală de studiile sociologilor. Zis și făcut. Prima încercare a fost destul de stângace: a declarat în toamna lui 2010 la o televiziune principală că „Ceaușescu ar fi fost un președinte bun dacă rămânea la putere doar 10 ani”. Declarația era în mod evident o tentativă de a se asocia pe sine cu perioada pe care de fapt o regretă „nostalgicii”, cea imediat următoare dezghețului dejist, până când regimul comunist de la București a trebuit să înceapă să plătească datoriile externe. În general, e vorba de anii '70. Un soi de: „Hai domn'e, că n-a fost chiar așa rău.” Imediat i-a sărit în cap intelectualitatea. „Cum să nu fie rău? Comunismul a fost rău din 23 august 1944 până în 22 decembrie 1989. Nu l-ai condamnat chiar tu?...”

Astfel, Băsescu a priceput că nu poate merge cu fofârlica, așa că a abandonat acest discurs, direct, de raliere la susținerea comunismului. Dar a început să se pună tot mai mult în pielea lui Ceaușescu. Ar trebui să fim naivi să credem că nu există nicăieri niște studii foarte clare ale nostalgiei ceaușiste. Sau că nostalgia ceaușistă nu a fost disecată în niște laboratoare de psihologie socială care au extras de acolo ceea ce de fapt regretă nostalgicii (faptul că România era „independentă”, că avea industrie, că era o țară respectată etc. - chestii de-astea, că nu cred că regretă nimeni cozile la alimente). Așa că de la o vreme Băsescu nu se mai referă la Ceaușescu direct, dar ia luări de poziție care ating negreșit coarda sensibilă a nostalgicilor. În ultimele 10 zile, de pildă, a ieșit la rampă de două ori: odată vineri, 25 aprilie, când a început campania electorală, și a declarat că prioritatea sa, și a Popularilor Europeni, va fi reindustrializarea Europei. Iată, conducătorul luminat care va aduce fabrici românilor. A doua oară, prin declarația de mai sus. Doar nu crede nimeni normal la cap că între cearta dintre Washington și Moscova, noi am conta vreun pic. Altfel zis, că Băsescu ar avea ceva de spus. În realitate declarația e o fanfaronadă în genul celor pe care le susținea Ceaușescu care, și el, visa să ajungă mare negociator între sovietici și americani, chinezi și sovietici, israelieni și palestinieni etc. (pentru adevărul istoric trebuie totuși să admitem că eforturile lui Ceaușescu nu au fost chiar în zadar; cel puțin în cazul relațiilor dintre Israel și palestinieni meritele lui sunt recunoscute). Băsescu pur și simplu vrea să pară un președinte prestigios, care dă sfaturi și oferă soluții marilor puteri. Încetul cu încetul își reface capitalul de imagine copiind ceea ce populația nostalgică regretă la regimului lui Ceaușescu: siguranța vieții de zi cu zi („vă fac fabrici, vă industrializez”), prestigiul României în lume, real sau închipuit („rușilor, americanilor, ia veniți la ordin”) etc. Lupta „dură” împotriva corupției, cu oameni importanți băgați la zdup, e deja asociată cu el (echivalând cu „egalitate în fața legii, adică ordine” - comunismul fiind perceput de populație ca un regim în care era „ordine” și vinovații plăteau). Oarecum involuntar, pentru că principalele instituții anti-corupție, DNA și ANI, sunt înjurate ca fiind „băsiste” de către adversarii politici. Nu e de mirare așadar că, transformându-se cu răbdare într-un fel de clonă a lui Ceaușescu (un Ceaușescu „bun”, firește) Băsescu a recuperat încetul cu încetul o parte din încrederea populației, ajungând acum, cu un scor decent de 20%, înaintea chiar și a lui Crin Antonescu.

Ce poate urma? Este clar că Băsescu nu a făcut degeaba tot acest efort de a se mula în mintea populației pe toate trăsăturile lui Ceaușescu percepute ca fiind pozitive. Așa că singura explicație plauzibilă e că vorbește serios atunci când zice că n-are de gând să iasă din politică după ce nu va mai fi președinte. Ce va face, om vedea.