Regimul Băsescu îşi dă aramă dictatorială pe faţă

Două întâmplări relevante din ultima săptămână sunt dovada clară că regimul "băsescianist" e unul dictatorial.

Mai întâi a fost doamna Alice Rotta de la Cluj. Am înţeles că dânsa e soţia unui milionar clujean, un anume Răzvan Rotta, de care trebuie să recunosc că nu am auzit absolut niciodată. În urmă cu 3 zile Alice Rotta şi-a agăţat de gât o pancartă pe care erau scrise nişte proteste la adresa lui Băsescu şi a lui Boc şi a început să se plimbe de colo colo pe strada din Cluj pe care e sediul PD-L-ului. Aparent, o scenă uşor neobişnuită, dar deloc periculoasă: o bătrână oarecare plimbându-se nemulţumită pe stradă. Ei bine, poliţia s-a înfiinţat prompt la faţa locului şi a dus-o pe femeie la secţie. De ce? De-aia.

Astăzi s-a întâmplat ceva similar la Bucureşti. Un colonel pensionar, Drăgan, şi-a legat de gât o pancartă care conţinea nişte mesaje "de bine" la adresa lui Băsescu şi a lui Boc. Echipat astfel, omul s-a dus la Ministerul Apărării şi a început să se plimbe de colo colo. O chestie normală. Prin New York cică vezi la fiecare pas aşa ceva. În Paris mi s-a întâmplat să văd cu ochii mei un ins cu daravela goală protestând el ştia pentru ce pe malul Senei. Protestul individual şi paşnic e normal în orice societate democratică. Ţine de libertatea de exprimare. Ei, chestia e că Drăgan a fost umflat cu mare zel de jandarmi şi dus la secţie, unde i s-a pus în vedere să înceteze. Şi a primit şi o amendă.

Chestiile astea pot părea comice, dar mie şi, probabil, tuturor celor mai în vârstă decât mine, genul ăsta de practici le aduce aminte de represiunea de pe timpul lui Ceauşescu. Esenţa oricărei dictaturi este că nu face distincţia între o "altfel" de gândire individuală şi una colectivă, aplicând aceleaşi tehnici de reprimare împotriva amândurora. Pentru că amândouă sunt "duşmănoase"!

Aşadar, să recapitulăm.

Pentru PD-L, partidele din opoziţie nu contează. Decât să colaboreze cu opoziţia, portocaliii au preferat să desprindă diverse facţiuni trădătoare din partidele opozante şi să-şi sprijine guvernarea pe ele. 

Au câştigat puterea prin furt masiv de voturi, atât în 2008 cât şi în 2009. Istoricii viitorului probabil vor scoate la iveală înţelegerile meschine care s-au făcut cu prilejul fiecărei alegeri, în aşa fel încât opoziţia să nu protesteze (eu bănuiesc că în 2008 Tăriceanu a închis gura ca să-şi capete locul în parlament în timp ce PSD-iştii au fost adormiţi de promisiunea guvernării).

Au îndatorat România pe mai mulţi ani de acum încolo fără să fi trecut tratatul cu FMI prin parlament. De altfel, prin boicotul împotriva legii falimentului personal, PD-L s-a autodeclarat deja un partid anti-românesc.

Parlamentul are un rol strict decorativ. Anastase votează ce vrea acolo.

În România portocalie, indivizii nu au voie să protesteze. Cu alte cuvinte, nu există libertate de exprimare. Libertatea de a zice în bucătăria proprie despre Băsescu că e bou şi despre Udrea că e curvă o aveam şi pe timpul lui Ceauşescu, mulţumesc. Ideea e să o pot avea şi pe stradă şi instituţiile statului să nu se sperie de ... impertinenţa mea.

Ca orice bună dictatură, ne-a tras înapoi. România a ajuns coada Europei, sub Bulgaria din toate punctele de vedere.

Pentru conducătorul suprem, adică Băsescu, pensionarii, copiii, studenţii, şomerii sunt cu toţii nişte "asistaţi". Mai era pe vremuri unul, Dolfişor Hitler, care pornind de la nişte păreri similare a ajuns să construiască foarte multe sobe de teracotă. Mari şi comode, să se simtă omul bine... în ele.

Telefoanele sunt ascultate ca la balamuc.

Să nu uităm nici de propagandă. Este un lucru cert şi atestat că 3 milioane de români lucrează peste graniţe, dar ministerul propagandei de la Bucureşti socoteşte forţa de muncă din ţară tot la nivelul de 9,5 milioane, ceea ce ar însemna că şomajul din România ar fi de numai 6,7%. În realitate, dacă socotim corect forţa de muncă, el se situează undeva între 10% şi 15% (normal, de altfel, pentru o economie care a căzut cu vreo 10% faţă de 2008) dar "oficial" o ducem bine!

"Oficial" nu trăim într-o dictatură.