24.4.18

Voi de piramida lui Maslow ați auzit? 99% din oameni nu vor altceva decât baza ei

Am avut recent prilejul să aud, pentru a nu știu câta oară, 'telectuali de fițe exprimându-și mirarea că multă lume și, mai nou, cică și tineri (!!!) regretă comunismul.

Am văzut că IICMER-ul, plin de patos, a lansat un concurs de creație adresat liceenilor prin care aceștia sunt îndemnați să scrie texte în care să facă cu ou și cu oțet comunismul. Din expunerea de motive se întrevede o oarecare disperare a propagandiștilor oficiali: „Proiectul le propune liceenilor să creeze un exercițiu de imaginație în cadrul căruia să proiecteze o povestire, un eseu argumentativ sau un dialog cu o persoană care nu are nicio informație privind comunismul sau are o viziune nostalgică [s.m.] asupra vieții în societatea românească din perioada regimului comunist.”

nostalgicilor, fir-ați voi ai dracului să fiți...

Am tot obosit să explic. Cine a auzit de piramida lui Maslow - și oricine se pretinde a fi cât de cât intelectual ar trebui să fi auzit - înțelege un lucru simplu: 99% dintre oameni nu au nici o pretenție de la viață. Ei se nasc, trăiesc și mor într-o absolută mediocritate. Tot ceea ce își doresc ei de la viață e să aibă de mâncare, să aibă unde locui, să aibă ce regula și ... cam atât.

Toate aceste nevoi primare formează baza piramidei lui Maslow.

„Nostalgia” după comunism e atât de răspândită azi pur și simplu pentru că regimul actual a eșuat în a asigura pe scară largă satisfacerea acestor nevoi primare, fiziologice. Venitul salarial al unui român e consumat majoritar pe mâncare, locuințele sunt scumpe, tinerii trăiesc ca animalele de la zoo și nu mai fac copii. În plus, joburile, viitorul, sunt nesigure.

Regimul comunist a excelat în a satisface toate aceste nevoi mediocre, chiar și în anii 80. Mâncarea devenise într-adevăr o problemă, dar numai pentru cei care nu și-o puteau procura decât pe căi oficiale (și aceștia erau foarte puțini). Locuințe s-au construit în draci până în 1989. Orice incapabil avea un loc de muncă și un salariu undeva. Viața era viață, siguranța - siguranță.

99% dintre oameni nici nu-și doreau altceva. Împotrivirea lor față de regimul comunist a venit abia atunci când regimul comunist, din motivele binecunoscute, nu a mai putut să le rezolve cum trebuie nevoile primare în anii 80. Mâncarea se găsea mai greu, sortimentele erau limitate, locuințele erau multe dar prost încălzite iarna, Ceaușescu zicea mereu să strângem cureaua. Austeritate.

„Nostalgia” de azi reprezintă o continuare a urii față de regimul din anii 80. Pentru că nostalgia e o altă față a urii față de regimul actual. Este recunoașterea faptului că nevoile primare erau, totuși, mai bine satisfăcute de comuniști decât de „capitaliștii” de azi. Nici nu ar putea fi altfel: un regim care a pierdut 15% din populație (4 milioane) prin emigrație în vremuri de pace nu poate fi decât un regim complet eșuat, oricât de mult ar vrea palavragiii și ideologii să-l facă să pară altceva.

De aceea nu poate exista o luptă mai potrivită împotriva „nostalgiilor” comuniste decât să vezi ce e greșit, azi, și să corectezi în așa fel încât baza piramidei lui Maslow să devină cât mai accesibilă tuturor. „Nostalgia” o să dispară abia atunci când regimul actual va putea asigura fiecărui cetățean român mâncare zi de zi, o locuință oarecare și un venit minimal, dar decent.

13.4.18

Chiar sperați să nu fie război?

Mai gândiți-vă. Americanii le arată pisica rușilor încă din deceniul trecut.

De ce nu e de glumit cu amenințările lui Trump la adresa Rusiei

Ideea e că strategiile astea sunt nu doar normative, ci și descriptive, dacă știi să le citești. Descriptive cu privire la viitor, firește. Citind articolul veți vedea că Obama îi zicea încă din 2010 lui Putin că în viitorul apropiat se va băga peste vecinii săi și că e bine „să stea cuminte”.

Și pentru că am chef să fac pe profetul, cred că după războiul ce va veni, și pe care americanii îl vor pierde (am argumente), România va fi ruptă iar în trei bucăți. 2050 nu ne va prinde cu țara așa cum e azi.

De două ori am scăpat fiind de partea perdantului (1941-1944 cu Germania, 1946-1989, în timpul „războiului rece”, cu URSS) dar a treia oară ne va fi fatal.

Din nefericire, cum am gene destul de rezistente, probabil voi ajunge să trăiesc acel an.

10.9.17

Am atins o coardă sensibilă

În viața de zi cu zi soția mea face manuale școlare.

În ultimii 13 ani - adică de când suntem căsătoriți - cu excepția câtorva ani în care a lucrat la o editură care azi nu mai există, Quality Books, în rest a lucrat numai la edituri care au făcut sau fac manuale școlare. Înainte de QB a fost la Humanitas Educațional - o editură care azi nu mai există. Azi lucrează la una dintre editurile care fac an de an manuale pentru copiii României. Ea le redactează / scrie pe cele de română, engleză și câteodată și de istorie.

S-ar zice, așadar, că știu cam ce implică munca asta, inclusiv anumite dedesubturi care sunt departe de ochii iscoditori ai curioșilor.

Pornind de la aceste dedesubturi, așadar, și fără să zic explicit nimic din ceea ce știu, am scris textul În apărarea unguroaicei: dar voi de ce nu vorbiți engleza, măi românilor?... care, spre uimirea mea, se pare că a atins o coardă extrem de sensibilă în „secuime” pentru că a fost citit, distribuit și comentat de mii de oameni.

Mai jos aveți harta accesărilor acestui text, așa cum reiese ea din Analytics:


În total articolul a atras peste 8000 de noi utilizatori. Sunt câteva localități în jud. Harghita - Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc - în care estimez că peste 1% din populație a citit articolul meu. În alte orașe - Târgu Mureș, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe - cel puțin 0,5% din populația maghiară l-a citit.

Dar dacă articolul meu a avut un impact așa de mare, cred că lucrul acesta ar trebui să dea de gândit celor care fac politicile educaționale din țara asta. Din reacțiile oamenilor rezultă cu claritate că nici un maghiar normal la cap nu vrea să stea îngrădit în limba lui, dar oamenii chiar nu au de ales.

Dacă aș fi ministrul educației aș stimula material profesorii de limba română să se mute în secuime (chiar și cu salarii duble, dacă e nevoie), aș organiza o „olimpiadă” de limba română special pentru copiii maghiari de acolo (nu știu dacă nu cumva există deja, dar ar trebui verificate rezultatele), aș stimula organizarea de excursii pentru copii în marile orașe ale țării - București, Cluj, Iași, Brașov, Constanța etc. - și nu în ultimul rând i-aș premia pe profesorii de limba română care se evidențiază în munca suplimentară cu copiii: adică profesorii care se implică în organizarea de cercuri de lectură, cercuri literare, teatru etc. Este clar că dorință din partea comunității maghiare există, că oamenii s-au simțit înțeleși în sfârșit de cineva, altfel reacția pozitivă la articolul meu nu ar fi fost aceea care a fost.

Nu e de mirare că în lipsa înțelegerii reciproce proliferează, de o parte și de cealaltă, naționalismele penibile. Maghiarii se simt abandonați, cetățeni de rangul 2 în mijlocul României, românii naționaliști au impresia că ăia vor lua Carpații Orientali în spinare și o vor zbughi cu ei în spinare la Budapesta.

26.7.17

Cât costă DNA?

De la bun început vreau să precizez că nu sunt împotriva luptei anticorupție.

Dar aici am făcut niște calcule care mi-au dat cu minus.