26.7.17

Cât costă DNA?

De la bun început vreau să precizez că nu sunt împotriva luptei anticorupție.

Dar aici am făcut niște calcule care mi-au dat cu minus.

16.6.17

PSD, acest partid de buzunar

Cât am fost în PSR (fostul PAS), chiar în conducerea partidului, am crezut că am învățat destul de multe despre „liga a doua a politicii din România”, dar nu credeam că principiile se aplică și la „liga 1”.

De pildă, PSR (fostul PAS), e un partid în care indiferent cine ce face, dl. Constantin Rotaru e mereu președinte. E normal: dumnealui e omul care aduce susținerea financiară cea mai importantă pentru operațiunile care fac ca partidul să rămână înregistrat, astfel încât partidul e de fapt un soi de remorcă la tractorul ambițiilor sale personale.

Dar nu credeam că treaba asta se întâmplă și la PSD.

PSR-ul mai organizează câte un comitet național când și când, o plenară nu se știe când, cât despre un congres?... la Sfântu' Așteaptă. Chestia asta nu ține de rea-voință, ci de pragmatism: având în vedere că partidul și membrii săi sunt săraci, deplasările la București costă... și pentru ce? Oricum tov. Rotaru rămâne președinte, oricum președinții locali - care sunt, cu mici excepții, care mai de care mai incompetent și paralel cu politica reală - rămân inamovibili (fiindcă „n-avem alții mai buni”), oricum atunci când se adună nu fac decât să se plângă că „e greu” și „anticomuniștii sunt toată ziua la televizor”.

Dar nu credeam că treaba asta se întâmplă și la PSD, unde - după spusele premierului Grindeanu - partidul e condus numai cu Comitete Executive care se mai adună când și când ca să mai ... excludă pe cineva. În rest, totul e după urechea lui Dragnea și a cercului său de vasali.

PSR a primit un suflu nou atunci când a primit în rândurile sale organizația de tineret PUMN. După aia, pentru că suflul era prea nou și prea puternic și făcea să le zboare de pe creștetul capului pălăriile de paie unor bătrâni de pe acolo, PSR a ținut să-și dea cu tesla-n ce-are mai de preț și i-a exclus.

La fel și PSD-ul. Deși PSD-ul a mai făcut de-a lungul timpului excluderi ciudate (penibil fiind faptul că penultimii doi președinți, Mircea Geoană și Victor Ponta, sunt excluși - mă rog, Ponta se pare că a pățit-o oficial abia azi) niciodată nu și-a exclus ceea ce are un partid mai de preț, adică propriul premier.

Și totuși zilele astea au marcat această premieră politică la nivel mondial: partidul care e la putere e și în opoziție, și luptă să-l dărâme tocmai pe premierul numit de ei (care, culmea absurdului, are șansa să rămână în funcție cu voturile adevăratei opoziții și ale câtorva pesediști care nu-l ascultă pe Dragnea...).

Aceste mici exemple, dar și altele, ne arată că PSD-ul lui Dragnea e de fapt un partid-coterie, care în esență nu se deosebește cu nimic de partidul d-lui Rotaru. Norocul lui e că oamenii, tâmpiți, în loc să voteze cu partidul lui Rotaru, care măcar e un socialist autentic, votează cu coteria lui Dragnea, pentru că partidul lui Dragnea ne promite nouă carne, lapte, brânză, ouă.

Știu că zilele astea se vehiculează fel de fel de scenarii oculte care încearcă să explice ruptura aceasta atât de bruscă dintre Dragnea și Grindeanu. Se zice că Grindeanu e băiat cu ochi albaștri, că s-a dat cu „binomul” ș.a.m.d. Mai nou, aflarăm de la una dintre țațele obraznice impropriu numite „doamne” din anturajul lui Dragnea că Grindeanu pregătea nu știu ce lovitură de stat cu înlocuiri de miniștri după vacanța parlamentară. Dovezi? Ioc. Eu nu am văzut decât un membru loial (Grindeanu e de 20 de ani în PSD, rezistând ca membru PSD la Timișoara, într-un fief anticomunist sălbatic; Dragnea a fost PDL-ist, Lia Olguța Vasilescu peremistă, pramatia aia de Codrin Ștefănescu a trecut printr-o grămadă de partide etc.) de care „șefii” și-au bătut joc cu fel de fel de declarații premergătoare rupturii, rănindu-i în primul rând orgoliul. Omul are nevastă care trăiește la Timișoara, rude, părinți, copii de școală de care or mai fi râzând din când în când colegii pe motiv de „ciumă roșie”, plus o grămadă de cunoscuți la Timișoara care probabil că i-au zis de nenumărate ori că e tâmpit și „comunist” dacă stă cu „ciuma roșie” la masă. Cu siguranță a înghițit mulți scuipați la viața lui, din loialitate față de acest partid sau, de ce nu, poate chiar față de social-democrație.

Și atunci, ce l-o fi apucat acum să nu se retragă tiptil la ordinul „șefului”? Păi, când înghiți atâtea pentru „ceva” și îți dai seama că de fapt în ochii acelui „ceva” ești un simplu căcat, oricât de calm ai fi, există riscul să-ți ieși din pepeni dacă ai un psihic mai fragil. Se numește „cădere nervoasă”. Sigur, pentru pesediștii din jurul lui Dragnea e mai interesant acum să se dea lebădă rănită și să inventeze scenarii cu bubuli, masoni și securiști, decât să recunoască cinstit adevărul și anume că au numit, iată, un tip labil psihic, un kamikaze la cârma României. Zic „kamikaze” deoarece Grindeanu e acum fix ca arabii ăia demenți din 9/11 care, supărați pe viață fiind, au furat avioanele și s-au aruncat în turnurile gemene cu ele. Numai că el nu are turnuri gemene pe care să le arunce în aer, ci îi are pe muțunachii ăștia doi, Dragnea și Tăriceanu (și la cum decurg lucrurile cred că misiunea lui va fi încununată de succes).

Grindeanu acționează irațional, absurd și extravagant. Sunt convins că i se transmisese de cel puțin 3-4 săptămâni să-și ia tălpășița - numai Dragnea știe de ce - la început în mod pașnic și fără nici o evaluare, apoi din ce în ce mai apăsat, cu fel de fel de scurgeri pe „surse”, apoi cu evaluarea lui Vâlcov și cuțitele miniștrilor „loiali” pe masă. De ce Grindeanu s-o fi ținut băț, sau ce n-o fi vrut să execute, de s-au supărat ăștia așa pe el, nu știu. Dar pentru faptul de a fi numit un personaj irațional în fruntea guvernului nu e nimeni vinovat, decât Dragnea și cu cercul de păcălici care îl înconjoară. După ce a stat o lună fără să fie în stare să nominalizeze un premier, după ce a ratat prima numire cu Sevil Shaideh, care avea ceva probleme de dosar, aflăm acum, după 6 luni de guvernare, că nici Grindeanu nu e / nu a fost o numire potrivită. Deci în iarnă, când țara a rămas încă o lună cu guvernul Cioloș pe care nu-l mai vroia nimeni, s-au scremut atât doar ca să scoată... un ou de bibilică?

Domnule Dragnea, fă-ne un bine și dispari. REPEDE. Ești prea tolomac ca să conduci cel mai mare partid din România. De fapt, sub „înțeleapta” dumitale conducere se pare că l-ai transformat într-un partid de buzunar, cu nimic mai breaz decât partidele care se zbat prin subteranele politice...

PS. Și încă o asemănare între PSR și PSD: când ceva nu funcționează, sigur sunt de vină niște infiltrați de-ai „serviciilor” care trebuie musai „demascați”...

11.6.17

Nu o mai ridicați în slăvi pe Ostapenko: e o golancă de maidan care pe limba ei va crăpa

Am urmărit finala până la 2-1 pentru Simona Halep în setul 3, după care am plecat, am ieșit afară în parc cu copilul. Nu mai suportam, meciul îmi întorcea stomacul pe dos.

O mai văzusem pe Ostapenko în meciurile din sferturi și din semifinale. Mi s-a părut bizar felul în care gesticula, trăncănea non-stop, comenta mereu la mingi care ieșiseră afară de o palmă pretinzând că nu e așa. Dar nu i-am dat atenție. Mi s-a părut că are un joc rudimentar, o ciomăgăraie penibilă care va fi ușor de demontat de o jucătoare de talia Simonei.

Când Wozniacki a ieșit la conferința de presă de după sfertul cu Ostapenko părea bătută (fizic) de cineva. Svitolina, Pliskova, bătute pe teren de Simona, erau mult mai senine (Pliskova era chiar ok, Svitolina doar abătută). Wozniacki părea că și-a luat o rangă de fier în cap. Am crezut că e din cauză că pierduse o ocazie de aur de a juca în semifinale la Roland Garros în fața unei no-name. Acum nu mai cred asta. Cred că era încă șocată de ceea ce văzuse pe teren, dar îi era prea rușine să recunoască, temându-se că lumea va da vina pe altceva pentru înfrângere.

Nu ciomăgăraia e calitatea forte a letonei, cu care și-a învins adversarele, ci tocmai atitudinea de țață vexată, de borșăreasă ofuscată cu care își enervează și își destabilizează adversarele. Asta o face simpatică publicului, dar nu e nimic simpatic aici.

Când eram student, în anii '90, am prins o ceartă într-un autobuz între un grup de pasageri și o țigancă. La un moment dat țiganca i-a strigat unuia o înjurătură pe care o voi ține minte toată viața: „Hooo, nebunule, asuda-m-ai în rânză să m-asuzi!”.

Fix de înjurătura asta mi-am adus aminte privind ieri jocul letonei, fiică de fotbalist ex-sovietic. Fix asta mi se părea că-i face Simonei după fiecare punct mai acătării câștigat. Alte jucătoare - Simona însăși - după ce câștigă un punct mai special cel mult strâng pumnul, strâng din dinți, le vezi că pun capul în pământ și își șoptesc câteva vorbe de încurajare. La băieți, Wawrinka e printre cei care gesticulează cel mai teatral, ducându-și degetul la tâmplă într-un dialog cu el însuși. Ostapenko, în schimb, sare, țopăie, urlă, gesticulează, se maimuțărește. Într-un cuvânt, face ca toți dracii.

Sigur, asta place publicului, dar asta nu face parte din spiritul tenisului. Așa ceva vezi la fotbal, după ce se marchează un gol. Nu la tenis!

După ce a luat setul 2 și a făcut ca o maimuță sub șocuri electrice aveam senzația că își va ridica și fusta (oricum minusculă, ca a oricărei jucătoare de tenis) la Simona și îi va striga: „Hooo, nebuno, asuda-m-ai în rânză să m-asuzi!

Au avut efect aceste tertipuri împotriva Simonei? Da. S-a văzut la vreo două mingi în mod evident ratate pe care, aparent inexplicabil, Simona i le-a cedat. Asta, și din cauză că la Roland Garros nu e sistem „hawk eye”. Au părut, și au și fost, două gesturi fairplay ale Simonei, dar de fapt ele au marcat înfrângerea psihologică a Simonei în această finală. Au fost ca și cum Simona i-ar fi zis arbitrului: „Las-o naibii așa, nu vezi că-i nebună?” Mai târziu cedarea asta s-a transformat în: „Las-o naibii să câștige, nu vezi că-i nebună?” pe care și l-a zis, fără să fie conștientă, sieși.

S-a mai văzut și în schimbarea de atitudine a publicului. E normal ca publicul să țină cu outsiderul, sau să-și dorească un al treilea set. Însă la un moment dat publicul nu mai era în favoarea outsiderului, cât împotriva favoritei, adică a Simonei. Așa ceva mi s-a părut sub orice critică. A fost momentul în care am decis să plec fiindcă mi-era clar că va pierde finala, deși conducea când am plecat.

Nu putea să câștige împotriva unei mahalagioaice care a montat împotriva ei o arenă cu 15.000 de spectatori și care era gata să se tăvălească pe jos și să mănânce zgură cu lingurița, doar ca să câștige un rahat de titlu.

Și Serena e, în esență, o ciomăgară, dar Serena e o lady. Când se enervează sau îi iese un punct își rupe singură racheta, își strigă: „Yes!”, dar nu se tăvălește ca dementa de parcă e posedată de draci, nici nu gesticulează larg înspre tribune, nici nu contestă validitatea unor mingi care au ieșit 10 cm afară, sub nasul arbitrilor. Când și-a luat-o cu 6-2 6-0 de la Simona era supărată pe ea, nu pe adversară, nici pe arbitri. Sau Șarapova: și ea e o arogantă, dar n-o s-o vezi niciodată pe Șarapova gata, gata să-și ridice fusta la adversare... Sau Bouchard, la care gestul maxim de aroganță a fost atunci când a refuzat să dea mâna cu o adversară din România.

Nu l-am prins jucând pe Năstase, despre care se zice că era mai tâmpit de felul lui, dar din ce am văzut pe Youtube el nu era așa. L-am prins un pic pe John McEnroe, singurul jucător care era un pic apropiat, ca temperament, de această letonă și pe care mi-aduc aminte că l-am văzut certându-se rău cu arbitrii. Dar nu mi-aduc aminte ca McEnroe să fi fost așa meci de meci, ca și cum mârlănia ar fi făcut parte ea însăși din arsenalul lui sportiv. Mai degrabă pe McEnroe îl apucau dracii din te miri ce, dar nu o făcea special. Per ansamblu a fost un mare sportiv care și-a câștigat titlurile curat, bătându-și net adversarii.

Sigur, e momentul mahalagioaicei acum. Toată lumea se îngrămădește să o felicite, vai, new comer, senzație, rahat. Nu va dura mult. Din generația ei mult mai meritorii sunt Belinda Bencic (accidentată în acest moment) sau Daria Kasatkina, sper ca ele să se ridice în viitor. De acum mahalagioaica va intra în top 15 WTA, deci va fi cap de serie la toate turneele, ceea ce înseamnă că restul jucătoarelor din top 100 vor avea 100% șanse să joace împotriva ei de acum încolo. Asta înseamnă că 99 de antrenori din top 100 o vor studia, îi vor descifra jocul (care nici nu e greu de descifrat) și își vor pregăti elevele s-o învingă, inclusiv mental. Vor începe să curgă înfrângerile. Din păcate va trebui să o suportăm în prim-plan un an de zile, pentru că 2000 de puncte de la Roland Garros i se vor șterge abia la anul. După aceea sper să o ia pe calea compatriotului ei din Letonia, Ernest Gulbis, și să tragem apa. Cât despre Simona Halep, ea va mai juca finale, o să și câștige, ba mai mult, în câteva săptămâni se va reîntâlni cu șansa de a ajunge pe locul 1 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume. Și de data asta va fi o șansă mult mai bună pentru că nici măcar nu va fi nevoie să joace cine știe ce.

PS Uitați aici comportament pe un teren de tenis:

11.4.17

De ce bugetul de pensii al viitorului va rezista bine-mersi

Ideea acestui articol o am de 2-3 ani. Pentru că eu însumi sunt unul dintre „ceaușei / decreței” (e drept, unul mai târziu, cam pe ultima sută de metri, născut în 1975) și e o problemă care mă privește în mod direct. Un specialist în econometrie ar putea duce raționamentul meu mai departe, dar așa cum se văd lucrurile nu cred că peste 20 de ani numărul pensionarilor va fi mai mare de 3 milioane.

http://www.argumentesifapte.ro/2017/04/07/de-ce-pensionarii-viitorului-nu-vor-pune-presiune-pe-bugetul-de-pensii/

8.3.17

Cu „Manole” despre Jung și sincronicitate

Trebuie să recunosc că știrea de ieri m-a șocat. Până acum n-am putut să scriu decât asta. Am revăzut cu ochii minții acea seară din august 2007 când am decis să dau drumul blogului dedicat Balonului Imobiliar, căruia trebuia să-i inventez și un „autor”. Fusese o decizie de moment, impulsivă. Abia mă întorsesem de câteva zile din vacanța petrecută la Paris. Sigur că „teoria” o rumegasem câteva luni în minte, în ciuda propagandei stupide care ne înconjura pe toți la vremea aceea. Mă documentasem cu privire la maniile speculative, cumpărasem cărți, citisem. Dar nu mă gândisem niciodată până atunci să-mi expun teoria în public. Am ales numele fictivului autor fără a premedita nimic, l-am ales pur și simplu, a fost primul nume care mi-a trecut prin cap (mai degrabă aș fi putut folosi un pseudonim literar, „Adrian Sandu”, sub care publicasem ultimele proze; pe „Adrian” l-am păstrat sub forma literelor „A. D.” din numele complet al „autorului”, „A. D. Manole”). Tot ce pot să spun e că micile coincidențe nu sunt doar frumoase, dar se dovedesc și pline de sens. L-am citit pe Jung demult, când eram tânăr, în studenție. Jung ar fi zis că dl. guvernator Isărescu de la BNR avea remușcări știind ce nenorocire patronează, și remușcările sale s-au manifestat prin avertismentele publice lansate de pe blogul Balonului Imobiliar...

Lectură suplimentară: conceptul de „sincronicitate” la C. G. Jung:
Wikipedia

Atașat: traficul general al blogului Balonului Imobiliar în perioada august 2007 - aprilie 2009 (când am schimbat contul de Analytics) și evoluția accesărilor provenind din interiorul BNR...

Traficul general al blogului

Traficul provenind din interiorul BNR
În timp ce traficul general a continuat să crească pe măsură ce criza imobiliară devenea tot mai iminentă, accesările din interiorul BNR scad abrupt începând cu iunie 2008, odată cu așa-zisa „înăsprire” a normelor de creditare (venită, oricum, foarte târziu), pentru a dispărea aproape de tot odată cu sfârșitul anului. De acum, o anumită conștiință era curată. Își făcuse, chipurile, datoria. Se putea spăla pe mâini.