Primă de obiectiv. Proiectul RMGC, o capodoperă a neoliberalismului.

Tocmai am citit pe DC News încă o reacție înăcrită, oare a câta?... despre posibila respingere a proiectului Roșia Montană. Un interviu inept cu Blănculescu conform căruia, ce să zic, din cauza „teroriștilor eco” ar trebui să ne tăiem venele. Am impresia că „băieții” ăștia nu aveau doar bani de buzunar de la RMGC, ci și „primă de obiectiv” - și încă una barosană! Cum e clar că s-au cam lins pe bot de ea, de Crăciun nu își vor mai cumpăra acadele din Monte Carlo. Oare doare rău?...

De fapt, problema proiectului Roșia Montană e simplă. Pentru eficientizarea exploatării, RMGC, o companie privată, propunea un proiect care trecea cu buldozerul peste patru munți și proprietatea privată a mai multor cetățeni din zonă. Nu lacul de decantare a fost aici marea problemă - e și ăsta o problemă - ci faptul că RMGC a propus proiectul fără să-i întrebe mai întâi pe oamenii din zonă dacă ei sunt de acord să se cărăbănească de acolo.

Le urez lui Blănculescu, pseudo-jurnaliștilor de la DC News, tuturor jigodiilor din mass-media care s-au lăsat cumpărate de RMGC, să vină cineva și să ceară să fie dați afară de pe proprietățile lor doar așa, fiindcă i s-a năzărit că poate extrage ouă de păduche de acolo.

Când Ceaușescu, în urmă cu 26-27 de ani, s-a apucat să „sistematizeze” satele, având în plan, în fond, recuperarea de mai mult spațiu pentru agricultură și urbanizarea țărănimii prin strămutarea din casele de lut în blocuri din prefabricate cu wc comun, a început să urle și să facă spume la gură toată presa occidentală, în frunte cu Europa Liberă. Astăzi, când vine un agent privat și cere același lucru, și nu ca să asigure mai mult pământ pentru agricultură, nici să crească condiția de trai a celor strămutați, ci pur și simplu ca să înșface un oarece profit și să lase în câțiva ani pe capul zonei o bombă ecologică, Blănculescu, decenewsiștii, Val Vâlcu, Chirieac etc. își maronesc turul pantalonilor că nu e bine dacă protestăm. Hai sictir, „băieți”!

Celelalte probleme, cele ecologice, care au impactul media cel mai mare, pentru că e cel mai simplu să-ți imaginezi ditamai balta cu cianuri (la doar 2km de orașul Abrud), erau bașca. Mai multe analize online au relevat că proiectul nici nu era credibil din acest punct de vedere. Împotriva acestui aspect s-au pronunțat și Academia, și ASE-ul („Ce ziare sunt astea? Cu cât se vând?”).

Proiectul RMGC, trebuie să recunoaștem, era o capodoperă neolib. Profitul capitalist, problemele socialiste. La plăcinte înainte, la război... guvernul Ponta doi! Schema clasică a ideologiei neolib așa cum o știm din Consensul de la Washington. Statul devenit un simplu braț (înarmat!) al „investitorilor”. Dacă „investitorii” guiță o chestie, sigur (ma-te-ma-tic!) guiță ceva sfânt, cu prestanță de bulă papală, și gata, să trăiți, ne conformăm!

E un moment istoric, deși încă nu e totul terminat. Se conturează prima victorie românească împotriva neoliberalismului. Alarmiștii zic că „investitorii” își vor lua banii și vor pleca în zări mai calde. Nu e chiar așa de simplu. De la șocul Nixon încoace banii „investitorilor” de fapt nu mai sunt „bani”, ci hârtie (în multe cazuri chiar hârtie cu care îți poți face liniștit toaleta anală). Ei sunt bani numai atâta vreme cât se găsesc guverne de compradores care să-i valorizeze ca atare - ca bani. Cam așa cum făceau negrii cu mărgelele europenilor pe care își vindeau frații în urmă cu câteva sute de ani. În ciuda inepțiilor debitate de Blănculescu guvernele astea sunt tot mai greu de găsit. America de Sud e o cauză pierdută. China, Rusia, la fel. În Africa se laudă doar Tender că are succes. Nu e de mirare: ca român, probabil a știut perfect care e cultura corupției locale. Pentru un „investitor” occidental însă e mai greu. Așa că „investitorilor” nu le rămâne de fapt decât un singur refugiu real pentru hârtiuțele lor lipsite de valoare: jocul bursier global. Chiar și RMGC a reflectat, de fapt, acest aspect. O companie care nu a extras un gram de aur - tranzacționată aproape 20 de ani la bursă! Absurd? Nu. E noua normalitate a banilor-monopoly. Guvernele serioase s-au cam prins cum e cu hârtiuțele „investitorilor”: te bucuri acum la 1 mld. $ și peste un an, când vrei să-l cheltui, îți dai seama că nu mai valorează decât 0.1 mld $. Așa că încep să caute soluții alternative: acceptarea selectivă a investitorilor, reindustrializare, alternative la USD etc. La noi, e mai greu, că nu toată lumea a făcut mațul gros în 24 de ani de tranziție și diverși blănculești încă așteaptă, avizi, mărgelele colorate ale „investitorilor”.