Au trecut anii şi idiotul a ajuns primar al Capitalei. În anul 2000 am votat sincer cu Oprescu pentru că eram nemulţumit de felul în care mai multe administraţii de dreapta (Halaicu, Ciorbea, Lis) lăsaseră Bucureştiul. Din păcate Oprescu a pierdut şi a ajuns primar idiotul ăsta. La început am zis că dacă tot s-a ales, merită o şansă. Imediat însă a ţinut să mă contrazică declanşând acţiunea anti-buticari. În esenţă era nevoie de un Bucureşti mai aerisit, mai rafinat, dar la vremea aia am fost siderat de faptul că idiotul nu ţinea cont absolut deloc de anumite aspecte economice şi legale simple, la mintea cocoşului:
- Mulţi buticari aveau contracte de închiriere în curs - nu puteau fi pur şi simplu alungaţi cu biciul de pe o zi pe alta. Asemenea manevre bruşte şi violente mai făcuseră doar comuniştii! La fel proceda şi Ceauşescu, care se trezea la un moment dat că vrea să dărâme un cartier întreg - şi îl dărâma!
- Pentru acei buticari, buticul/taraba/whatever era sursa de venit a familiei. Acest impostor jegos, ajuns primarul Capitalei, pur şi simplu lăsa pe drumuri o mulţime de familii şi, odată cu ele, ştirbea şi o mulţime de afaceri aşezate pe orizontală faţă de buticari: mici firme de contabilitate, mici firme de aprovizionare, de transport etc. Pur şi simplu lucrurile astea nu contau!
Nu contest justeţea deciziei, contest însă amatorismul cu care a fost pusă în practică. De atunci mi-a devenit clar că Băsescu e un nebun paranoic, care e în stare să distrugă pentru a-şi atinge scopul.
Spre norocul lui, conjunctura economică a fost de aşa natură încât zecile de mii de oameni rămaşi fără loc de muncă şi-au găsit rapid altceva de făcut. 2000 a fost primul an de creştere economică după o lungă perioadă negativă apoi, sub guvernarea Năstase, economia a început să crească din ce în ce mai mult şi în plus s-a dat şi liber la emigrare.
Au urmat apoi anii în care a privit ca curca'n lemne la Capitală, fără să facă nimic, dând mereu vina pe consilierii PSD pentru orice ... hm, să nu zicem "nereuşită", pentru că orice "nereuşită" implică o "încercare"... hai să zicem pentru orice "proiect neînceput". Privind retrospectiv, mie mi-e greu să înţeleg motivul pentru care acest idiot şi-a luat leafa de la Primărie în acea perioadă. Chiar mi-e greu. Singurul lui proiect major, demarat, a fost legat de stârpirea câinilor vagabonzi. Nu i-a stârpit, ba dimpotrivă, acum sunt mai mulţi ca niciodată.
Aşa că în 2004, când am auzit că va candida la Preşedenţie, am zis : "Aleluia!" şi l-am votat, gândindu-mă ca prostul că dacă pleacă de la Primărie, Bucureştiul va scăpa de el, iar ca Preşedinte, întrucât trăim într-o republică parlamentară, va sta dracului într-un colţ, ca Iliescu, fără să facă nimic.
M-am înşelat. O, cât m-am înşelat...
Din noaptea alegerii sale, a început violul asupra economiei româneşti. La Capitală făcuse doar antrenamentul.
Cota unică
Din păcate, daimonul meu îmi spune să nu crezi tot ce vezi şi să pui la îndoială tot ceea ce ţi se pare nesigur. Ştiu că în jurul meu se consideră "un dat" faptul că impozitarea prin cotă unică a adus beneficii economiei, dar eu personal am ajuns prin gândirea mea proprie la concluzia că nu e altceva decât o aberaţie economică, introdusă fără nici un temei, fără nici un studiu serios fundamentat.
De ce? Simplu. Sper că vă aduceţi aminte cum în noaptea câştigării alegerilor Băsescu a declarat ritos că prima măsură va fi adoptarea cotei unice, deşi în 2004 se făcuseră diverse studii care arătaseră că bugetul de stat nu suportă aşa ceva. Mintea portocalie a lui Băsescu a spus sec: "Să fie cotă unică", şi a fost. Apoi, câteva luni bune, cred că până prin mai-iunie 2005, ministerul finanţelor tot dădea din colţ în colţ, fiindcă trebuia să facă rost de bani - până când, deodată, s-au liniştit. Cotă unică cică "începuse să-şi arate roadele".
Roadele cotei unice erau următoarele:
- munca era impozitată în continuare cu cca. 47% din valoare;
- dacă aveai o afacere, impozitul de 16% se aplica şi pe câştigul firmei, şi pe dividendele tale (dublă impozitare), deci impozitul real pe profitul muncii tale era de fapt vreo 30%;
- se impozitau cu 16% şi dobânzile la depozitele bancare - atentat mitocănesc la economiile populaţiei şi ale firmelor, cum nu se mai întâlnise de când domnul Stolojan, alt PD-L-ist fruntaş, naţionalizase valuta la începutul anilor '90.
Deci, pentru românul simplu, care are un salariu sau o firmă, cota unică nu a fost niciodată nimic altceva decât o minciună sfruntată. Adevărul e că o ţară de dimensiunile României ar crăpa instant dacă s-ar aplica pe bune principiul cotei unice.
Însă efectele cotei unice nu au fost doar de tip "să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic". Din păcate cota unică a avut şi unele efecte reale:
- România a fost invadată de capital străin în căutare de profituri rapide şi obţinute uşor: astfel s-a inflamat bubble-ul imobiliar, care a făcut ca tinerii României să nu-şi mai permită achiziţia unei case, iar cei care şi-au permis, cei mai valoroşi dintre tinerii noştri, să rămână datori vânduţi pe viaţă.
- România a fost devalizată sistematic de aceste capitaluri, care plăteau nimica toată la stat (16% din profitul declarat) şi apoi îşi pierdeau urma prin fel de fel de insule exotice. În schimb capitaliştii români (mai ales cei mici, micii întreprinzători) au rămas în continuare oropsiţii sorţii, pentru că ei, neavând firme prin insulele Caiman, erau prizonieri la mâna dublei impozitări practicată de statul român.
- Întrucât aceste capitaluri nu erau productive, ci speculative, ele nu veniseră aici pentru a crea locuri de muncă pe termen lung: acest lucru a dus la emigrarea a 2,5 milioane de români (10% din populaţia ţării), ceea ce reprezintă un dezastru demografic incalculabil (încă).
- A distrus solidaritatea socială: România a devenit o ţară de lupi. Impozitul progesiv pe salarii nu e întâmplător aplicat în ţările civilizate. El de fapt "penalizează" lipsa de iniţiativă şi este şi o măsură anti-inflaţionistă care-i protejează atât pe cei cu venituri mici, cât şi pe cei cu venituri ridicate (banii lor nu se devalorizează de la o zi la alta). În mod normal în orice ţară civilizată raportul între cel mai mic venit din salariu dintr-o meserie oarecare şi cel mai mare venit din salariu dintr-o meserie oarecare e undeva pe la 1:5. Adică, un măturător angajat undeva câştigă 700 de dolari pe lună, un programator angajat undeva - 3500. Amândoi însă, în esenţă, sunt angajaţi. Dacă programatorul vrea mai mult, atunci trebuie să-şi deschidă o firmă, să devină specializat într-un limbaj mai puţin cunoscut, să devină activ din punct de vedere economic, să contribuie cu mult mai mult decât simpla sa muncă la economia din jur etc. Acesta e rostul impozitării progresive: să fii activ şi să te preocupi mai mult dacă vrei să câştigi mai mult. În România s-a ajuns însă, ca urmare a renunţării la impozitul progresiv pe salarii, ca diferenţele între anumite clase de lucrători să fie lejer şi de 1:10 - ceea ce a dus în timp la inflaţie, prin alinierea multor preţuri în sus, adică la puterea de cumpărare a celor mai mari salarii. De-asta şi cifră imensă a celor care au emigrat, care din meseriile lor nu mai puteau câştiga în România suficient cât să ţină pasul cu inflamarea preţurilor.
- economia de tip bubble a făcut ca, în ciuda evidenţelor (emigrarea masivă, inflaţia persistentă, creşterea alarmantă a deficitelor care nu se regăseau în investiţii productive) mintea responsabililor noştri: politicieni, comentatori economici, consilieri etc. să devină din ce în mai ceţoasă şi astfel să fie posibile o serie de fenomene aberante cum ar fi: creşterea numărului pensiilor nesimţite, supradimensionarea aparatului de stat, creşterea salariului mediu la stat până la o cotă superioară celui din mediu privat. Degeaba încearcă unii să o dea la întors: toate partidele care s-au perindat la putere în perioada 2005-2009 sunt vinovate de chestia asta, inclusiv PD-L-ul lui Traian Băsescu. Dacă nu mă credeţi, citiţi prostioarele pe care le debita domnul Popescu Ionuţ (fruntaş PD-L, artizan al cotei unice) în revista "Capital" prin 2008, când pentru toţi oamenii serioşi era clar că vom avea parte de recesiune.
- tocmai de aceea, datorită acestor fenomene aberante, am ajuns să ne împrumutăm acum la FMI, ca ultimul ţăran, ca să avem bani de mâncare. And guess what?... de restructurare, aparatul de stat tot nu va scăpa... problema e că zecile de mii de bugetari care vor rămâne pe drumuri la anul nu vor fi aşteptaţi de o economie productivă, ci de nimic. Deci ce vor face oamenii ăştia, ce şanse au ei, ce se va întâmpla cu ei? Nimic.
Şi atunci, cum se explică "beneficiile" cotei unice: creşterea economică, creşterea nivelului de trai, creşterea pensiilor etc.? Păi se explică foarte simplu: prin conjunctura internaţională. Pur şi simplu adoptarea acestei măsuri tâmpite a coincis cu inflamarea în ultima fază, cea mai deşănţată, a bubble-ului imobiliar mondial, a coincis cu perioada de aderare la NATO şi la UE care oricum ar fi sporit capitalurile în circulaţie de pe aici etc. În loc însă să aducem investiţii serioase, productive, noi ne-am deschis exclusiv către investiţiile speculative. Câţiva ani ne-a fost bine din inerţie. Iată însă că într-o perioadă de reflux al capitalului mondial, cota unică se dovedeşte de fapt a avea avantaje nule faţă de impozitarea progresivă: investiţiile în România scad, economia României scade, afacerile româneşti dau faliment, afacerile veneticilor se cară pe alte meleaguri. Nimic deosebit! E normal să fie aşa într-o perioadă de recesiune, dar... de ce nu ţine în viaţă "faimoasa" cota unică? Ba mai mult, economiile care par să-şi revină sunt cele occidentale, în care cota unică nu există. De ce, dacă e aşa de performantă, cota unică nu a dus la menţinerea capitalurilor în această zonă din care facem şi noi parte? Răspunsul e simplu: pentru că nu e performantă. Nu duce decât la speculă, inflaţie, economie de tip bubble şi descompunere socială.
Problema e că moştenirea cotei unice e atât de grea, încât încă nu-i putem cuantifica efectele negative. Un singur lucru vreau să spun: din România au plecat 2,5 milioane de oameni tineri, productivi, în putere. Dacă ei ar fi rămas în România, chiar dacă pe salarii mai mici, dar:
- cu o inflaţie aflată sub control, care să protejeze puterea de cumpărare a salariilor mici;
- cu preţurile locuinţelor adaptate puterii lor de cumpărare;
- cu serviciile sociale (sănătatea în special) aflate la nivel de 2004 (când măcar medicamentele ţi le primeai în spital)
2.500.000 x 1.000 x 30 = 75.000.000.000 euro. 75 de miliarde de euro. Cam cât e datoria care va băga România în faliment la anul. Mulţumim, Băse, eşti cel mai tare!
2 comentarii:
Interesant topic. Totusi e incorect pentru ca plin de logica sofistica antibasescu.
As dori sa va aduc aminte ca:
1) Majoritatea alor 2.5 milioane de romani or fugit in perioada cotei progresive.
2) Cea mai mare inflatie am avut-o tot pe vremea aia.
3) Furtul de stat s-a institutionalizat inaintea lui Base. Devalizarea nationala e unul din motivele popularitatii lu' Base.
4) Brigitte Bardot adora cainii.
5) Toti politicienii romani sunt educati inainte de revolutie. La fel si militienii, procurorii si judecatorii.
si asa mai departe.
Referitor la cota unica... unul dintre marele avantaje ale cotei unice a fost ca a simplificat modul de calcul. Era mai usor sa angajezi un om, sa-i cresti salariu, sa-i platesti impozitele. Asta din perspectiva "buticarului". In principiu, modul anarhic si absurd de calcul al taxelor si impozitelor face la fel de mult rau ca si cuantumul impozitului propriu-zis.
UJohn, multumesc pentru comentariu. Partial ti-am raspuns... in comentariul de la postul anterior. Scuze. Bloggerul imi joaca feste.
In rest sunt de acord cu punctele 2-3 (cu amendamentul ca pe timpul lui Basescu am fost printre fruntasii la inflatie din Europa), nu comentez la 4, sunt de acord cu 5 (si tocmai de aceea mi se pare jenant ca unul din acesti politicieni sa invrajbeasca societatea pe motiv ca el e mai curat decat contracandidatul sau) si ma abtin sa comentez ultimul paragraf (in mod normal, oricat de complicat ar fi algoritmul de calcul al unui salariu, treaba asta trebuie sa o faca un softulet de contabilitate, nu omul cu creionul).
Trimiteți un comentariu