De ce aș desființa eu Facultatea de Filozofie a Universității București (4)

Un alt motiv pentru care aș desființa această facultate este legat fix de răspunsul pe care dl. Romulus Brâncoveanu înțelege să-l dea d-lui Liiceanu în Contributors, sub forma unui drept la replică: Domnul Liiceanu în cârje literare.

Să fim bine înțeleși. 90% din ce zice acolo dl. Brâncoveanu erau lucruri bine știute. Nu e nimic nou. Pentru noi, „filozofii”, făcătorul „apelului către lichele” este el însuși un individ cu grave probleme de moralitate. Și nu numai el. Mulți dintre cei care s-au învârtit pe la Păltiniș, în anturajul lui Constantin Noica, și care au ajuns „persoane importante”.

Dar nu despre asta era vorba.

Ne place sau nu ne place, Liiceanu a ridicat niște probleme foarte simple și foarte concrete. Problema calității cadrelor didactice. Problema plagiatelor. Problema doctoratelor date pe bandă rulantă, te miri cui. Problema evoluției generale a facultății.

Cum este posibil ca după ce a avut ani întregi după revoluție 10-15 candidați pe loc, astăzi facultatea aceasta să nu mai poată aduna, cu chiu, cu vai, nici măcar 1 candidat / loc? Urmăriți fenomenul: veți vedea că de ani buni Facultatea de Filozofie are cea mai lungă sesiune de admitere dintre toate facultățile Universității București. Tocmai pentru că nu vine nici dracu'.

Pe vremea mea profesorii își aduceau copiii studenți în facultate ca să-i poată „dirija” apoi cu burse în străinătate. Bursele în străinătate fiind o „rara avis” la care aveau acces doar „inițiații”. Acum, în epoca Erasmus, am înțeles că profesorii de azi (mulți dintre ei, asistenți pe vremea mea) își trimit copiii direct la studii în străinătate, că nu mai e nici un gheșeft să ai „o pilă” la Filozofie. Asta spune totul despre încrederea pe care o mai au ei înșiși în facultatea lor și în perspectivele pe care le oferă aceasta.

În loc să comenteze toate aceste probleme reale și grave, dl. Brâncoveanu se apucă să bată câmpii despre calitatea morală a lui Liiceanu. Ca filozof ar fi trebuit să știe că toată poliloghia sa poartă în logică un nume: argumentum ad hominem și nu trebuie niciodată să susțină o argumentație.

Pentru că nu despre calitatea morală a d-lui Liiceanu e vorba, ci despre întrebările sale.

Dl. Brâncoveanu, din câte știu, nu era o somitate anume. Pe vremea mea era tot așa, ceva pe la decanat. Cred că tot decan era și atunci. [1] Întotdeauna știam că dânsul se ocupă cu chestiuni administrative. Nu a ținut niciodată vreun curs. Poate după ce am terminat eu, să fi ținut vreun curs. Eu nu am interacționat cu dânsul decât în scurta perioadă în care am fost înscris la doctorat și mi-am susținut unul, sau două, referate. Pentru generația mea era clar că e genul de individ șters care a fost adus acolo de colegii săi, „salvat” din plictisul liceului semirural în care preda prin Teleorman, strict pentru că ei nu aveau chef să-și bată capul cu chestiuni administrative.

Dar asta nu-l scutește pe dl. Brâncoveanu să răspundă la obiect la întrebările care i se pun.

Simplul fapt că Facultatea are un decan incapabil să susțină o argumentație validă, burzuluindu-se ca ultimul milițian în fața unor întrebări legitime, arată tristul adevăr: Facultatea aceasta a eșuat în misiunea ei.

Și tocmai de aceea, cu toată părerea de rău, ar trebui desființată.

--

[1] Adăugire: e posibil să mă fi înșelat memoria. Decan în perioada aia din anii '90 parcă era dl. Valentin Mureșan. Dar dl. Brâncoveanu era sigur „ceva” pe la secretariat. Erau câțiva cetățeni pe acolo - îmi aduc aminte, bunăoară, și de dl. Stepanescu - pe care nu-i vedeai niciodată susținând vreun curs, dar se ocupau cu hârtiile și făceau parte din fel de fel de comisii.