Non-impresii de călătorie

De ziua mea am fost într-o călătorie de câteva zile la Padova și Veneția. Dar nu despre călătoria în sine vreau să vorbesc.

M-a impresionat un lucru: în fiecare zi și aproape oriunde am auzit vorbindu-se românește. În special cu accent moldovenesc. Moldoveni de la noi, nu din Basarabia. Erau și basarabeni pe acolo, dar aceia se deosebeau ușor față de ai noștri din cauza accentului mai dur, cu iz rusesc, atât de specific lor.

Românii noștri vorbeau aproape non-stop despre muncă. Cel mai des îi auzeai vorbind la telefon. Convorbirile lor erau despre cât câștigă, cât trebuie să fie plătiți, dacă e ceva de muncă pe undeva. Pe o străduță din Murano, altfel zis la mama dracului, unde nici nu te-ai fi așteptat să auzi românește (altfel decât din gura unor turiști) l-am auzit pe un biet muncitor explicându-i cuiva la telefon, nervos, că el „nu și-o rupt schinarea dijeaba pentru ăsta... sî-mi deie banii, măcar șiva, sî am și eu...”

Românii noștri par a fi plătiți prost, munciți excesiv și batjocoriți fără rușine de anumiți patroni italieni. Culmea este că în Italia partidul „Rifondazione Comunista”, care-i reprezintă pe muncitori, pare a fi destul de puternic (având în general 4-5% din voturi) în timp ce organizațiile sociale de protecție a muncitorilor sunt destul active. În centrul Padovei era sediul unei organizații, un soi de sindicat, din câte mi-am dat seama, care oferea consiliere și programe de integrare pentru muncitorii cu statut „precar”. Problema e că românii noștri fie nu știu limba, deci nu înțeleg că ar putea fi ajutați, fie nu au actele în regulă și se tem să nu fie depistați de poliție. Majoritatea par a fi oameni simpli, fără prea multă școală, care nu vor altceva decât să muncească undeva, orice, oricum. Și să fie lăsați în pace.

Erau momente în care am simțit că, dacă aș fi avut suficientă putere, aș fi zburat ca Superman până în România, l-aș fi luat de gât pe infectul de Băse, care a zis în urmă cu câteva săptămâni că suntem o nație de leneși, și l-aș fi adus acolo, în Italia. L-aș fi pus să o ia la pas pe străzi și l-aș fi dat cu capul de pereți ori de câte ori s-ar fi auzit de undeva vreun român vorbind despre munca sa. Sunt sigur că nu mi-ar fi trebuit mai mult de 20 de minute ca să-i fac chisăliță scăfârlia aia de bețivan nesimțit.

Ceea ce se întâmplă cu exodul românilor în Occident este o rușine. Este o rușine mai mare decât epurările staliniste din anii '50. Măcar regimul stalinisto-dejist a băgat la pușcărie niște oameni, i-a și executat pe alții, dar a lăsat în urmă niște realizări de ordin economic și o creștere generală a standardului de viață. Actualul regim băsescian nu lasă nimic în urma sa, decât golirea barbară a țării de oameni. Exodul românilor din epoca Băsescu nu are prea multe corespondențe în istorie. Este un exod strict economic, cum nu se mai întâlnește decât în cazul migrațiilor barbare sau în acela, contemporan, al emigrării africanilor pe plute improvizate din nordul Africii către Europa. Până când să mai suportăm?