Câţi ani ar fi împlinit Ceauşescu azi? Vreo 93, nu-i aşa? ...
Aproape că nu ne vine să credem când vedem cât s-a transformat România în 21 de ani: dintr-un sicriu al dictatorului, într-un mausoleu. Nu mai am cunoştinţă să fi existat undeva o asemenea transformare spectaculoasă: în general, când un tiran a fost răsturnat de la putere, răsturnat a rămas. La noi e ca la nimenea: de la "Ceauşescu judecat, pentru sângele vărsat!" s-a ajuns azi ca 61% dintre români să regrete comunismul.
Culmea e că statului i-ar fi extraordinar de uşor să îl facă uitat pe Ceauşescu, cu o singură condiţie: să vrea să creeze locuri de muncă. Pentru că oamenii de fapt nu regretă nimic altceva din timpul comunismului, decât că aveau toţi un loc de muncă şi aveau dracului o oarecare siguranţă a zilei de mâine. Ştiu, dogma neoliberală îi interzice statului să creeze direct locuri de muncă, dar dogma neoliberală se poate duce în pizda mă-sii, de unde a venit.
Neoliberalismul e o religie economică la fel de ratată ca şi bolşevismul. Aşa cum bolşevismul credea orbeşte în sensul istoriei, neoliberalismul crede orbeşte în raţionalitatea fiinţei umane. Greşit! Oamenii, deşi sunt singurele animale dotate cu raţiune, nu sunt deloc nişte fiinţe raţionale. Oamenii sunt în primul şi în primul rând nişte fiinţe pasionale; deciziile noastre economice nu sunt deloc raţionale, ci se bazează într-o măsură enormă pe sentimente precum frica, lăcomia, loialitatea etc. Dacă vrem o lume raţională, atunci trebuie să acceptăm ideea că e nevoie de un garant al raţiunii - iar acesta, oriunde pe lumea asta, e statul. Dragi guvernanţi, asumaţi-vă dracului poziţia pe care o aveţi sau dacă nu, plecaţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu