Văd că încep să apară fel de fel de deontologi şi de scribari care încearcă să pună batista pe ţambal sau să găsească justificări pentru "victoria" lui Băsescu. Domnilor, explicaţia e simplă ca bună ziua: în lunile în care a ocupat abuziv toate pârghiile puterii, PD-L-ul a pus pe picioare un aparat al puterii absolute fenomenal, care ar fi fost în stare să câştige alegerile pentru Traian Băsescu şi dacă, să zicem, pe liste existau 18 milioane de electori şi contracandidatul ar fi obţinut 9 milioane de voturi plus unul. Nu e nimic, domnii Blaga şi Videanu ar fi găsit o soluţie să aducă pentru şeful lor 9 milioane şi două voturi.
Acest aparat al puterii absolute, exersat întâi cu prilejul alegerilor europarlamentare, când fiică-sa a fost propulsată europarlamentar "obţinând", a dracului treabă, fix câte voturi îi erau necesare, şi-a făcut pe deplin datoria cu prilejul acestor alegeri. Am avut de toate: mobilizarea generală a lumpenilor, mituirea cetăţenilor, condiţionarea celor dependenţi în vreun fel de banii de la stat, concentrarea puterii efective (mai ales a aparatului represiv) în mâinile unui singur partid, intimidarea şi şicanarea adversarilor politici, huiduiţi golăneşte la fiecare apariţie publică.
Imbecilii nu înţeleg că tot acest aparat al puterii absolute este construit de aşa natură încât să poată transforma albul în negru, şi negrul în alb. Videanu "argumenta" azi că alegerile nu au putut fi fraudate la nivel de secţie pentru că în secţie era un singur reprezentant PD-L şi mult mai mulţi de la alte partide. Dar aici nu vorbim doar de măsluirea proceselor verbale (care oricum s-ar fi putut face nepedepsit câtă vreme aparatul represiv e al lui Traian Băsescu): vorbim de măsluirea conştiinţelor, de votarea tehnic imposibilă de la secţia din Paris (3.700 de votaţi, adică un vot la fiecare 75 de secunde, non-stop, de dimineaţă până seara) şi de la multe altele, de numărul abracadabrant de votanţi "speciali" din sectorul lui Poteraş, de oamenii mânaţi ca vitele de fantele ăla penibil din Slatina, de anomaliile sociologice, de încăpăţânarea vinovată cu care PD-L refuză orice discuţie despre reverificarea voturilor.
Şi iată că pentru prima oară după 1990 partidul aflat la putere reuşeşte să câştige alegerile. Din păcate maniera ruşinoasă în care a făcut-o ne-a propulsat înapoi până în epoca interbelică, adică până în epoca celebrei replici din "Titanic Vals": "Votează cine vrea şi din urnă iese cine trebuie." De bine de rău, atât de huliţii Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, dar şi ţărăniştii în frunte cu Emil Constantinescu sau liberalii lui Tăriceanu, deşi nu au făcut mare brânză din punct de vedere economic, au respectat de fiecare dată jocul democratic şi s-au dat la o parte atunci când, în ciuda faptului că organizau alegerile, nu au mai câştigat puterea. Oamenii ăştia au reuşit măcar să lase în urma lor o democraţie funcţională. PD-L-ul lui Traian Băsescu este primul partid post-decembrist care afişează tendinţe de permanentizare la putere ba mai mult, care a politizat atât de mult structurile de stat, până la cele mai mărunte niveluri, încât putem vorbi de un veritabil partid-stat. Cu o economie la pământ, cu o democraţie la pământ, cu un popor îndobitocit de foame şi tâmpit de şomaj - iată-ne reîntorşi în frumoşii ani '930. Anii unei democraţii nefuncţionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu