[ATENTIE! LINKURILE NU SE DESCHID IN FERESTRE NOI!]
De parcă nu ar fi fost de ajuns că e acuzată din toate părţile că toacă banul public degeaba, televiziunea naţională o face de oaie cu noul site.
Mi-a revenit onoarea de a deschide această discuţie de pe WebdesignBox încă dinainte de lansarea site-ului. La momentul deschiderii discuţiei, nu puteai să-ţi dai seama de mare lucru din imaginile postate pe dadamedia.ro decât că site-ul este, categoric, mult schimbat, aparent în binişor spre bine.
Din păcate, părerile cvasi-unanime exprimate de comunitatea de web designeri de după lansarea (deci vizualizarea) efectivă a site-ului sunt undeva între desfiinţarea totală şi ... desfiinţarea parţială. Pe bună dreptate, zic eu. În cele ce urmează voi evidenţia câteva greşeli strategice ale acestui proiect.
1. Prima greşeală strategică: conceptul grafic a fost încredinţat unei firme fără portofoliu. Eu am mai auzit de Hambar 18, dar foarte, foarte vag. Dacă intraţi pe site-ul lor veţi vedea o mare pagină albă cu un logo şi o adresă de email în mijloc. Puţin îmi pasă dacă firma în cauză o avea un portofoliu super beton ascuns undeva prin cine ştie ce mape de prezentare; este inadmisibil ca televiziunea publică să nu vadă că pe piaţa noastră de web design există (ordinea e aleatoare): Media Concept, Webstyler, Tree, Avantaj Net, 2 Fresh, X3Studios şi atâtea alte firme care pot afişa pe pagina proprie un portofoliu de calitate, deschis publicului. Alegerea arată că prestatorul a fost ales în spatele uşilor închise, în dispreţ total faţă de ceea ce avea de oferit piaţa.
2. A doua greşeală strategică: preţul plătit fără o verificare a calităţii. Sunt convins că oricare din firmele de mai sus, şi alte câteva (îmi cer scuze dacă nu le-am enumerat pe toate câte meritau) puteau scoate de 10.800 de euro nişte layouturi HTML nu cu tabele, ci cu divuri, şi dacă tot era musai să foloseşti fontul Trebuchet, măcar i-ar fi pus un sifr peste el ca să arate bine la dimensiuni mai mari de 14px. De ce layout cu divuri? Simplu, ca să fie uşor administrabil, să i se poată ataşa în 2 timpi şi 3 mişcări un layout alternativ handheld şi altul print şi, în general, pentru că tabelele ţin de o epocă revolută a webului. De ce un sifr? Iarăşi, simplu: ca să nu mai existe impresia de neterminat pe care o degajă titlurile mari şi colţuroase de pe toate paginile site-ului.
Preţul în sine nu e mare. 10.800 de euro mi se pare un preţ absolut corect pentru un asemenea proiect, mai ales că noi, la KSD, în primele 4 luni ale anului am încasat de 2 ori mai mult (mai precis, 73.224,68 RON) din vreo 10 proiecte muuuuuuuuuuult mai puţin importante. Asta e, au crescut preţurile, nu te mai poţi aştepta la muncă pe 500 de euro în domeniul ăsta. Dubioasă însă e alegerea executantului şi prestaţia sa, care mă tem că nu poate fi scuzată de nici un manual de identitate care ar fi pus, chipurile, beţe în roate. Nici un manual de identitate nu te poate împiedica să fii la zi cu cunoştinţele tehnice şi ultimele tendinţe din industrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu