15.2.11

Razboi cu victime pe traseul Cotroceni - Palatul Victoria?

După cât de livid era astăzi, Boc pare să fi înţeles, în sfârşit, rolul pe care i l-a pregătit Traian Băsescu după ce PSD-ul a părăsit corabia puterii în toamna lui 2009: acela de popa prostu'.

Ceea ce e misterios în evenimentele recente, şi ceea ce nu înţelege nimeni, e graba cu care Băsescu vrea să-l mazilească pe Boc. Să fie de vină căderea lui Mubarak? Nu prea cred. Chiar nu cred că în România e posibilă e revoltă pe modelul celor care zguduie acum lumea arabă, pentru simplul motiv că românii sunt prea mămăligari pentru aşa ceva. Şi pentru că, de fapt, nu prea au motiv să se revolte. Să fim serioşi, situaţia unui român, oricât ar fi criza de grea, e mult mai bună decât a unui arab: măcar noi avem acces liber (mă rog, cu nişte bariere strict formale) la piaţa muncii din Occident iar economia subterană e suficient de dezvoltată pentru a da de lucru unei părţi însemnate a populaţiei.

Aşadar, ce motive o avea Băsescu să-l gonească pe Boc, numai el ştie. Probabil se aşteaptă la o oarecare revigorare economică, şi acum, că prostănacul ăsta a scos castanele din foc, o fi vrând să pregătească alegerile din 2012 cu oameni noi.

Totuşi, eu aş muri de râs să văd că Boc va refuza să accepte cuminte rolul de ţap ispăşitor şi o va lua pe urmele lui Tăriceanu, dându-i cu flit lui Băse. De fapt, de la o vreme încoace e evident că între Băsescu şi PD-L nu mai există decât nişte legături formale. Şi aceste legături formale cred că datează chiar dinainte de alegeri, când a fost clar că unul - Băsescu - are nevoie de partid doar pentru a câştiga alegerile, iar ceilalţi - partidul - au arătat că au nevoie disperată de Băsescu doar pentru a jefui în voie ţara (sau ce a mai rămas din ea). Şi fără a fi nevoiţi să împartă cu nimeni prada! Deci nu văd de ce Boc nu ar putea să continue bine mersi aşa cum a făcut-o Tăriceanu, nu de alta, dar ar fi păcat să piardă puterea tocmai acum, când se pare că s-a atins fundul găleţii.

În plus, nici nu ştiu ce ar fi mai bine pentru ţară. Căderea lui Boc va fi salutată cu siguranţă de foarte mulţi oameni. Şi probabil mulţi îşi închipuie, nu fără oarecare temei, că şi o pisică dacă o iei şi o pui prim-ministru, ar face treabă mult mai bună decât Boc. Ceea ce e foarte real. Dar e nevoie de o nouă criză politică? De ce nu vrea Băse să facă dracului schimbarea lui Boc în linişte, omeneşte? Aşa că, decât o cădere cu scântei, eu prefer ca Boc să rămână în continuare prim-ministru şi să părăsească puterea civilizat, ordonat, fără zgomot. O criză politică e fix ceea ce lipsea României în acest moment. Băsescu a făcut destul rău acestei ţări cu tâmpeniile lui şi ar fi indicat ca, dacă tot are de gând să facă mişcări pe tabla de şah a politicii, să le facă nu doar în litera, dar şi în spiritul... regulamentului.

Niciun comentariu: