Boc a flexibilizat munca la stat

Nu înţeleg de ce guvernanţii se ascund atâta după vorbe măreţe ("flexibilizare"...) şi concepte abstracte, când ar trebui să recunoască de fapt că noul cod al muncii îi ajută să mai dea afară o tură de angajaţi de la stat - şi nimic mai mult.

Aşa cum am zis-o mai demult, de la începutul recesiunii până acum (adică din toamna lui 2008) mediul privat nu a avut nevoie de "mila" lui Boc când a trebuit să concedieze vreo 600.000 de oameni. În schimb, statul a tot bătut pasul pe loc şi întâlnim în continuare la tot pasul situaţii în care pe o hârtie banală se pun 6 ştampile, pur şi simplu pentru că atâţia pierde-vară trebuie să-şi justifice în vreun fel statul degeaba.

În ultima vreme, două au fost vocile care s-au ridicat cu sfântă mânie... proletară împotriva acestui proiect de cod al muncii. Pe de o parte au fost aşa-zişii sindicalişti, care în mod evident îşi pierd din influenţă (practic, liderii sindicali sunt retrogradaţi la nivel de lucrători oarecare, putând fi concediaţi oricând pe motive profesionale, fără a mai fi protejaţi de funcţie). Pe de altă parte, am citit părerile a fel de fel de poeţi, care pun pariu că n-au angajat niciodată pe cineva, ca să vadă cum funcţionează cu adevărat această relaţie angajat-angajator, şi care sunt speriaţi de "precaritatea" pusă la cale de noul cod al muncii. Practica ne arată că piaţa privată a muncii corectează singură excesele, atât cele în favoarea angajaţilor, cât şi pe acelea în favoarea angajatorilor. Cine îşi închipuie că, având toată Europa deschisă, românii vor sta ca mieii la tăiere să-i exploateze vreun prost pe 600 de lei, înseamnă că nu ştie pe ce lume trăieşte. Nu zic, or fi şi care or sta pe 600 de lei - dar oamenii cei mai performanţi şi productivi, care îşi cunosc valoarea, vor evada rapid din România. În plus, unul din factorii de succes ai oricărei companii este cultura organizaţională, care nu poate fi dezvoltată şi perfecţionată dacă patronul schimbă muncitorii ca pe şosete, cum încearcă să ne facă să credem sindicaliştii. Un patron a cărui singură idee de management şi optimizare a costurilor ţine de concedierea oamenilor, e unul care va da repede faliment - sau care va lucra în domenii marginale, în care nici profiturile nu sunt mari, dar nici retenţia angajaţilor nu e importantă (de exemplu, call-centerele).

Iată de ce trebuie să afirmăm răspicat: ceea ce e posibil în teorie e improbabil în practică!

Miza cea mare a noului cod al muncii e dată de faptul că guvernul - orice guvern, nu doar guvernul Boc - are de acum libertatea de a politiza după bunul plac nu doar funcţiile de conducere, care să zicem că necesitau o oarecare politizare necesară transmiterii corecte a principiilor de guvernare, dar şi funcţiile cele mai mărunte de execuţie. Dacă există în România vreun patron într-atât de cretin încât să-şi schimbe angajaţii ca pe şosete, şi asta de voie, nu de nevoie, fără a sesiza că pentru profitul viitor e mult mai important să-ţi păstrezi oamenii cât mai îndelungat, nu să-i concediezi la prima abatere, atunci acesta e statul. Practic, de acum încolo nu mai există nici o oprelişte pentru marele angajator numit "statul" să dea afară un vagon de inşi competenţi şi să aducă în locul lor un vagon de ... lipitori de afişe. Ceea ce nu e chiar lipsit de importanţă, dacă ne gândim că peste numai 16 luni, odată cu alegerile locale din vara lui 2012, România va intra într-un nou ciclu electoral.