Se zice că un ţăran mai deştept a avut odată ideea să-şi deschidă o fierărie. Zis şi făcut. În scurtă vreme a devenit cel mai bogat om din sat. Toată lumea îşi potcovea caii la el.
Ceilalţi săteni, oarecum invidioşi pe succesul lui, au zis că dacă asta a reuşit, atunci merită şi ei o bucăţică de succes. Şi şi-au deschis şi ei fierării. În scurt timp nimeni nu mai câştiga nimic, pentru că dacă toată lumea potcovea cai, preţul unei potcoave ajunsese derizoriu.
Asta e o fabulă despre români, dar nu e doar o fabulă. E realitatea crudă. Nu s-a schimbat nimic esenţial din spiritul acestei fabule. Avem la îndemână o mulţime de exemple, dar două mi se par mai amuzante (şi mai tragice) în prostia lor.
Primul dintre ele, cică "geme ţara de actriţe porno". Toate bagaboantele au citit în Libertatea că Alina Plugaru are salon de masaj de nu ştiu câte 'jdemii de euro şi ce şi-au zis, dacă-şi sparg păsărica oleacă, devin şi ele miliardare. Ţeapă! Efectul îngrămădelii cică a fost că tariful pe o scenă a scăzut de la 500 de euro la 150 (salariul minim pe economie, ce dracu, doar e criză...) . Nu mai zic de faptul că informaţiile din Libertatea sunt aiureli, ziariştii de la Caţavencu demonstrând cu probe că e imposibil ca Plugara să aibă atâţia bani cu câţi se laudă (sau, oricum, nu din filme).
Al doilea exemplu. Am un client care a deschis o nişă de comerţ online în România. A deschis-o foarte sănătos, în sensul că singura metodă de plată acceptată de el este prin OP înainte de livrare şi nu acceptă comenzi telefonice. Cancerul comerţului online din România e plata la livrare, dar despre asta o să scriu altădată (şi sora cancerului e comanda telefonică). În plus adaosul practicat e bunicel, în jur de 30-40%. Aşadar, omul a prosperat, afacerea a mers incredibil. Guess what? Au apărut recent câţiva fomişti care oferă marfa cu plata la livrare şi acceptă (şi) comenzi telefonice. Pe lângă asta, şi preţurile sunt sensibil mai mici, ceea ce înseamnă că oamenii au redus adaosul intrând, mai mult ca sigur, într-o zonă de falsă profitabilitate. Pe termen lung sunt convins că afacerea iniţială (a clientului meu) va trebui să accepte plata ramburs (ceea ce înseamnă că va pune cruce creşterii sănătoase, pentru că va avea capitaluri importante blocate în livrări şi un grad oarecare de pierderi), comenzi telefonice (ceea ce înseamnă că din "sistem" va deveni "tarabă") şi profituri mai mici.
Trăgând acum nişte concluzii: domnilor guvernanţi, daţi dracului o lege prin care o firmă să se deschidă numai cu un capital social de minim 8000 de euro, cum e în Europa civilizată.
De ce e nevoie de o asemenea lege? Pentru că altfel pieţele nu se vor coagula şi nu vor crea jucători puternici. Cei care au şansa de a face ceva vor fi permanent traşi în jos de fel de fel de fomişti de genul "mee too". Uitaţi-vă numai la dezastrul din comerţul online IT&C. Toată lumea a auzit că aştia de la Emag au vânzări de nu ştiu câte milioane şi şi-au tras magazin IT&C fără să se gândească la faptul că dacă oricine va avea vânzări nu de 80, dar măcar de 1 milion de euro pe an, atunci piaţa de IT&C online din România ar trebui să atingă 1 miliard de euro, ceea ce e virtual imposibil pentru următorii 5-10 de ani.
Dacă înfiinţarea unei afaceri nu ar mai fi aşa de simplă, oamenii s-ar gândi de două ori înainte să-i încurce pe alţii. Şi poate ar mai pune mâna pe carte şi ar mai învăţa câte ceva despre nişe, segmentare, public ţintă, bugete şi bugetare etc. . Nimeni nu zice să nu-ţi înfiinţezi o afacere, dar măcar fă-o pe o nişă liberă, ca să-i asiguri succesul. De exemplu, dacă există 1000 de magazine online de electronice şi nici unul care vinde strict televizoare, atunci un magazin online numai de televizoare şi accesorii de televizoare ar reprezenta o oportunitate. O fi aşa de greu să gândeşti un pic înainte?
