De-aia. Pentru că nu e. Măcar pentru faptul că o chestie se mănâncă. Cealaltă nu (sau cine ştie!).
Mă disperă clienţii care se adresează serviciului de web design ca şi cum s-ar adresa serviciului de ospătărie din restaurant. "Garcon! Vreau una porţie web site cu muştar, un logo cu aromă de portocale şi o porţie de clătite colorate RGB(200,132,44). Hai, repede!" Şi se aşteaptă ca tu să îi serveşti ca un ospătar, eventual amuşinând prin jurul lor pentru un bacşiş de 3 euro.
Cum parezi? Cu brieful. "Staţi aşa. Hai să vedem meniul zilei. Brieful de design." Clientul ia brieful, magnanim, după care îl deschide şi rămâne uşor interzis. "Păi ce-i asta?" "Meniul." "Păi e gol." "Păi îl completăm împreună."
La faza asta 75% dau bir cu fugiţii. Pentru că nu sunt în stare să înţeleagă că un website nu e o friptură. N-au venit la firma de web design ca să mănânce, ci... ca să facă treabă. Să-şi pună capul la contribuţie.
Cu ceilalţi 25% ajungi, de bine de rău, la un consens. Se naşte o structură a site-ului, se definesc nişte funcţionalităţi... în fine, se poate merge mai departe. E faza în care îl aşezi pe client cu adevărat la masă.
Îi alegi un loc cum trebuie, îl pui la masă, îl dichiseşti... Apoi îi aduci farfuria. Şi i-o pui în faţă. Farfuria e goală, dar construită după toate cerinţele briefului.
Şi clientul stă.
Şi clientul aşteaptă.
Şi clientul stă.
Şi apoi, într-un târziu, te întreabă nervos, exact ca la restaurant: "Garcon! Farfuria mea e goală! Unde e site-ul?"
Site-ul e chiar în faţa dumneavoastră. Farfuria aia goală e site-ul. Scaunul pe care staţi e site-ul (nu-i aşa că e comod?). Tacâmurile sunt şi ele parte din site. Frumuseţea (şi paradoxul) meseriei noastre constă în faptul că, spre deosebire de un chelner, noi nu servim, ci ajutăm: vă ajutăm să aveţi o farfurie pe care să o umpleţi... singur.
Dacă nu puteţi să o umpleţi, nu-i nici o problemă. Orice site e doar o farfurie goală. Paradoxal, de umplerea ei trebuie să se ocupe clientul, nu "chelnerul". Dacă vreţi să se ocupe "chelnerul", numiţi-l cuviincios "copywriter", plătiţi-i serviciile şi aveţi grijă ce-i spuneţi, fiindcă omul ăla trebuie să înţeleagă foarte bine friptura din farfuria dumneavoastră. Dacă nu înţelege cum trebuie există pericolul ca în loc de friptură să vă treziţi cu tocăniţă.
Şi ştiţi care-i partea cea mai frumoasă? Că la final friptura pe care o creează copywriterul nu se mănâncă, ci e făcută doar pentru ca o lume întreagă să se zgâiască la ea.
PS. În 2006 mi-a crescut respectul pentru clienţii care înţeleg că un site mai are nevoie şi de conţinut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu