21.9.14

Mare brânză? (despre Turcescu)



Se pare că jurnalistul Robert Turcescu a publicat pe bune niște documente din care rezultă că ar fi fost ofițer sub acoperire. Inițial am crezut, ca toată lumea, că e vreo farsă. Dar insul a recunoscut autenticitatea, după cum ne informează Hotnews. Deja am intra pe terenul glumelor proaste, dacă într-adevăr se va dovedi că totul e o glumă.

Indirect însă don' colonel ne dă și un indiciu despre candidatul la președinție care e ofițer acoperit.

Acesta e ... William Brânză! Fostul PDL-ist, mare maestru al combinațiilor în diaspora, actualmente candidat din partea unui partid sanchi-ecologist, adică PER, o creație băsistoidă care nici măcar n-a avut bunul simț, în atâția ani de „ecologism”, să se afilieze la Verzii europeni (unde e afiliat Partidul Verde). Prin asocierea în ultimele luni cu două figuri neaoș băsiste, Radu Moraru și William Brânză, PER-ul și-a dat arama pe față.

Dar de unde și până unde ar rezulta una ca asta?

Păi, după cum bine ne aducem aminte, în urmă cu doi ani Gâdea a publicat o listă cu ofițeri „în rezervă” ai MAPN ridicați în grad de fostul ministru al apărării printr-un ordin secret. Apărea pe acolo și don' Turcescu, având grad de locotenent-colonel în armată. La vremea respectivă noua conducere MAPN declara că va face cercetări pentru a vedea pe ce bază se făcuseră numirile respective, având în vedere că nimeni dintre cei de acolo nu avea legătură cu viața militară.

La începutul lui noiembrie 2012 MAPN a decis retragerea gradelor celor împricinați. Și după aia s-a așternut liniștea. Opinia publică a rămas cu impresia că o fi fost vreo eroare la mijloc. Și așa pluti batista pe țambal, până când se așternu liniștea, pam pam, tirighi dim, tirighi dam, tam tam, tam tam...

Dar după doi ani Turcescu dă cu bomba. Și recunoaşte că are (sau a avut?!) într-adevăr gradul de locotenent-colonel, exact așa cum (pre)zicea „lista coloneilor”, ceea ce face ca dezvăluirile pocăitului de Gâdea din 2012 să capete brusc o aură de credibilitate nesperată.

Numai că pe lista aia se afla și un nume care astăzi candidează la președinție.

Este vorba de venerabilul domn Brânză William Gabriel, „regele” diasporei, unul dintre artizanii (dacă nu cumva principalul artizan) al realegerii lui Băsescu din 2009. Pentru cei care au uitat, Băsescu a câștigat atunci strict datorită voturilor din diaspora.

La vremea respectivă, în 2012, nenea Brânză a dat-o-n „urzica” și a glumit pe seama „gradului” zicând că e cam mic pentru cât de bun e el.

Astăzi, însă, devine clar că dacă Turcescu a fost, atunci și brânza era. Pardon... „și Brânză era”.

Ok, și care-i șmecheria? Care-i legătura cu Băse și isto/iste-ria „ofițerului acoperit”?

Păi legătura e simplă.

Băsescu a spus, carevasăzică, adevărul. Există într-adevăr un „ofițer acoperit” printre candidați și acesta se pare că este dl. Brânză, prin asocierea logică ce o putem face cu mărturisirea de azi, de un patetism dubios, a lui Turcescu. Uuuuuu, „ofițerul acoperit e printre noi”, they are coming. Checked? Checked.

Dar. Că ca întotdeauna, există un dar în povestea asta, ca în toate poveștile scrise de nemuritorii Hans Christian Andersen și Petre Inspirescu (sic, mă!). Partea proastă e că prin asociere cu toar'șu Turcescu se mai potcovește cu eticheta de „ofițer acoperit” și restul listei publicate de Gâdea în urmă cu 2 ani, nu doar onorabila brânză... pardon, venerabilul Brânză.

Adică, așa, la vreo... 30 de PDL-iști de vârf. Ah, am zis pedeliști? Am greșit, mă scuzați, pardon, corect era să zic: ACL-iști. Că așa se cheamă acuș măreața alianță PDL-PNL. ACL. Acele?... Acele de siguranță, sau ce?

Jumătatea PNL-istă a ACL-ului trebuie ca, la ora asta, în buza campaniei electorale, să-și dea palme. În frunte cu neamțul. Că cu cine au bătut palma?... Cu un partid de ofițeri acoperiți, cu un partid de securiști.

Întărâtă-i, Doamne.

...Și în atmosfera asta de neîncredere reciprocă între cele două aripi ale ACL-ului neamțul ar trebui să aibă o campanie electorală care să ducă - lăsați-mă să râd copios! - la înfrângerea lui Victor Ponta? :)

LOL. L-O-L.

Să recapitulăm.

Băsescu nu a zis ceva neadevărat atunci când a susținut că un candidat e „ofițer acoperit”.

Numai că, urmare a melodramei turciste, ăla se pare că e William Cuceritorul Brânză, nicidecum - așa cum se aștepta toată lumea - Victor Viorelule, ce mai faci, băiatule...

Odată cu Brânză, însă, eticheta de securiști împuțiți se pune și pe 50% din ACL - mai precis, pe aripa PDL-istă (de fapt, cam pe tot ACL-ul).

Candidatura lui Iohannis se duce bălăriilor pentru că liberalii și pedeliștii vor începe să se certe între ei ca chiorii, fix în campania electorală. Neamțul și-a mai luat o țeapă (în 2009, când era premierul virtual al României), așa că mai poate să ia una. O să tacă și o va înghiți și pe asta. Neamțul Iohannis pare să devină astfel tăcutul de serviciu al politicii românești.

Proiectul ACL pică. Liberalii își iau țeapă. PDL dispare, în sfârșit, ca partid și ceea ce mai rămâne va putea probabil să fie preluat ușor de Mișcarea cu P.

Iar în actuala campanie candidatura lui Iohannis va putea fi erodată rapid și masiv de adevărata alternativă a dreptei, candidatul preferat de Băse. Candidatul neajutorat și bun la suflet, care știe să tricoteze și să dea cu mopul, vs. neamțul securiștilor. Asta e lupta acerbă pentru intrarea în turul 2, pe care Iohannis pare momentan să o domine fără probleme.

Iar dacă turul 2 va fi între Ponta și candidatul neajutorat și bun la suflet, care știe să tricoteze și să dea cu mopul, atunci, chiar dacă Ponta va câștiga, Băsescu va fi și el, pe acolo, un soi de câștigător. Pentru că va fi nici mai mult, nici mai puțin decât liderul incontestabil al opoziției.

Să vedem atunci cine va avea curaj să-l bage la pârnaie, cu tot cu anturajul din dotare, fără să facă România să semene cu o țară africană.

Cu consecințele de rigoare!

3 comentarii:

AristotelCostel spunea...

Dramatic!!!

"Măcăiesc!" :)

Colonelul Turcescu, de la propaganda securistă, e ofițer acoperit cu acte.
Bietul retard vorbește de parcă s-a călugărit... Sâmbătă seară.

PDL, partid de securiști? Să se confirme până la ultimul membru!

În scenariul tău e o singură bubiță, oricât s-ar scufunda Ciolanis, Lenuța iese pe :)patru:).

P.S. Pe lista A3 apare si Kovesi. :)

Lucian Sarbu spunea...

:)

Păi cine e pe #3? Motocicleanu inimă-zburdalnică? Păi Motocicleanu inimă-zburdalnică n-are partid. Fără partid o să fie fix pielea de pe p... p... pulan. Un soi de Oprescu 2009. 3% cu indulgența celor care numără voturile.

Apoi, pe principiul vaselor comunicante, voturile celor scârbiți de Iohannis vor trebui să meargă undeva, că doar nu vor sta toți acasă. La Ponta e exclus să meargă, deci vor merge unde e „prima pe dreapta”. 'Dicătelea la intersecția aia unde îi așteaptă Lenuța pe trotoar. Făcându-le lasciv cu mâna din vitrină.

AristotelCostel spunea...

Neah, nu-i chiar atât de simplu.

Băs avea darul prostelii. În 2009 i-a lovit pe toți cretineii începând cu "reluarea creșterii economice" până la "Geoană-i prost de pute", totul pe fondul amorțirii electoratului antibăsist care a fost complet demotivat după scenariul "vizita la Vântu". Bineînțeles că fără câteva sute de mii de voturi furate de securiști, Băs împlinea acum al cincilea an în pârnaie.

Între timp securistul statului s-a senilizat (complet) dovadă fiind faptul că în 2012 l-au salvat slugile lui securiste din PDL care au propus mult mai practicul boicot. Senilul era convins că ar fi putut câștiga referendumul tot așa cum speră acum s-o propulseze pe zdreanța lui cretină. :)

"Tu ne spui" că electoratul de pe hârtie al lui ciolanis va emigra masiv spre udrea. Ciorbologii(sociologii) îi atribuie astuia inclusiv voturile electoratului liberal care, în realitate (parțial), s-ar ține de nas pentru ciolanis, și-ar băga dopuri în urechi(care le are) pentru motocicleanu, dar never ever n-ar ștampila-o pe spaima... nuții (nu-i cum!).

Prima pe dreapta e Motocicleanu, fie el și fără partid. Ordonanța lui tonta îi va rezolva problema în scurt timp. E și principalul paratrăznet al antibăsiștilor care nu pot cu... tonta. În plus, mulți dintre votanții PNL resimt țeapa PPE+PDL de la europarlamentare.

Băsiștii trepanați ai PDL ar vira spre nuții doar dacă prinde turul II, dar fără voturile ăstora în primul tur are locul patru asigurat. Chiar și în cazul în care ciolanis e înlocuit cu o mârțoagă gen pierdoiu, mru sau ?melescanu?, nuți nu va prinde niciun votuleț pedelist la prima încercare.

P.S. MRU, Kovesi, Blejnar și alte câteva sute de colonei sunt pe listele... statului de plată. Ie mulți, maică!