Leonte Tismăneanu a venit în România ca să planteze panseluțe

Dl. Vladimir Tismăneanu a semănat anticomunism 20 și ceva de ani. Foarte bine. Asta e meseria domniei sale, scoate o pâine din ea. Numai că în tot acest timp ținea în dulap un schelet și au existat câteva voci care de-a lungul timpului au atras atenția că în dulapul d-lui Tismăneanu e un schelet. Spre norocul său, vocile respective erau marginale în iestablișmentul culturalo-fițos de la București, drept pentru care niciodată nu au fost prea luate în serios.

Ca o concesie binevoitoare făcută propriului trecut, dl. Tismăneanu a patronat mărinimos, cu ocazia celebrului raport de condamnare a regimului comunist, câteva referințe benigne privitoare la scheletul din dulap. Dar despre ce este vorba? Este vorba de faptul că dumnealui personal este progenitura, nici mai mult, nici mai puțin, decât a unui cuplu de ilegaliști kominterniști. Nu luptători anticomuniști în munți, nu un primar și o primăriță țărăniști sau liberali. Nu. Părinții dumnealui sunt doi comuniști ilegaliști care s-au cunoscut în Spania, în cadrul brigăzilor roșii de acolo. Mai mult, după 1948 au ocupat oarece funcții în cadrul regimului, mama - nu cine știe ce (conform relatărilor d-lui Tismăneanu dânsa renunțase prima la iluzia bolșevică), tatăl - diverse funcții pe linie cultural-ideologică, mai ales în anii '50 (la începutul anilor '60 a căzut în dizgrație), inclusiv cea de profesor universitar de marxism-leninism, șef de catedră la Universitate.

Dacă e să ne luăm după raport funcțiile ocupate de Leonte Tismăneanu au fost complet irelevante. Un universitar onest care a venit de la Moscova să planteze panseluțe, ca să-l parafrazăm pe un clasic în viață. Însă, dacă e să ne luăm după martorii oculari ai perioadei, cum ar fi de pildă profesorul Ianoși, ale cărui memorii au fost publicate în urmă cu doi ani, lucrurile nu stăteau chiar așa. După ce s-a terminat războiul din Spania Tismăneanu sr. a mers la Moscova unde a lucrat la Radio Moscova, la secția în limba română, ca redactor, făcând, cu alte cuvinte, cam ceea ce au făcut mai târziu redactorii români de la Europa Liberă, numai că... de partea cealaltă a baricadei. O fi puțin lucru?! Păi dacă e puțin lucru, atunci și ceea ce a însemnat Europa Liberă e nimica toată. După revenirea în țară, a lucrat între 1948-1952 în cadrul CC al PMR la „propagandă și agitație”, adică secția celor mai spălați pe creier activiști, creată special pentru a spăla creiere. Apoi, fără a avea studii, a fost numit direct șef de catedră (prin „dispensă” de care beneficiau numai comuniștii de un anumit nivel) la universitate, la marxism-leninism („Socialism științific”). Ca să înțelegeți ce însemna asta: în anii aceia, chiar și dacă erai student la medicina muștelor trebuia să faci măcar un curs de „Socialism științific” (reciproca nu era valabilă: dacă erai student la filozofie, nu erai obligat să înveți medicina muștelor, ci marxism-leninism din toate pozițiile: aplecat, ridicat, pe spate, pe burtă...). În paralel cu funcția de director adjunct la Editura Politică și cea de reprezentant al României la un jurnal comunist praghez. Erau acestea funcții mici, neimportante? În comparație cu funcția pe care o ocupa Gh. Gheorghiu-Dej, fără doar și poate! Relatând un anumit episod, profesorul Ianoși dă foarte clar de înțeles că însăși Securitatea stătea „drepți” atunci când Leonte Tismăneanu intervenea într-o problemă. Altfel, era un om „loial cu colaboratorii” dar „temut”. La începutul anilor '60 - sic transit gloria mundi - Leonte Tismăneanu a trebuit să accepte o cădere în dizgrație de pe urma căreia nu a mai revenit niciodată la gloria de altă dată dar care, cu siguranță, l-a făcut să acumuleze puternice resentimente (și tot cu siguranță transmise și fiului).

Cam aceasta e biografia reală a tatălui. Departe de a fi o figură benignă a eșalonului ț-âșpe, Leonte Tismăneanu a făcut parte din liota imensă de lăcuste staliniste care au debarcat după 1945 în România. Sigur, nu puteau fi cu toții miniștri sau membri în CC al PMR. Unii mai trebuiau să se ocupe și de chestiunile culturale și ideologice, alții de sovromuri și tot așa. Asta nu înseamnă că nu erau mai puțin lăcuste.

Având în vedere acestea, dl. Stelian Tănase, odinioară tovarăș de arme cu dl. Tismăneanu, și-a permis să afirme recent pe blogul propriu, în cadrul unui material foarte interesant despre războiul civil din Spania, următoarele:

„Alţi [comuniști români din Spania], însă făceau parte 1. din Aparatul Komintern, 2. cadre ale PC din România sau 3. aparţineau de diverse servicii secrete sovietice. Aceştia sunt cei care au jucat roluri proeminente [s.m.] – Petre Borilă, Constantin Doncea, Gheorghe Stoica, (Moscu Kohn), Dumitru Petrescu, Valter Roman, Leonte Tismăneanu [s.m.], Nicolae Cristea, Franscisc Bocsor; Carol Neuman, etc.”

La prima vedere e o simplă afirmație minoră, fără impact, numai că dl. Tismăneanu a luat foc. Cum de e trecut tatăl domniei sale în acea companie?! Ei bine, nu știu să avem aici de-a face cu prima afirmare răspicată a identității de lăcustă stalinistă a tatălui d-lui Tismăneanu din partea cuiva din iestablișment. Dar după reacția viscerală a d-lui Tismăneanu, care a umplut Contributors-ul cu fel de fel de justificări (dintre care cea mai penibilă e aceea că părinții dumnealui s-au repatriat în 1948, nu în 1944-45, odată cu diviziile sovietice, ceea ce ar însemna că Leonte venise aici, nu-i așa?... ca să planteze panseluțe...) înclin să cred că da. Și această afirmare e un gest neașteptat de frondă pe un front cultural în care combatanții, în general, duceau un „război ciudat”, caracterizat de un veșnic pact de neagresiune: chiar dacă se întâmpla să fie momentan în bărci diferite, întrucât erau în iestablișment, nu se ... mă-ntzeledzi, monșer!

În structura simbolica a iestablișmentului culturalo-fițos de la București, acesta chiar e un scandal, chiar s-a produs o ruptură. A fost încălcat un tabu. Nu știm dacă dl. Tănase a urmărit ceva anume. Personal, nu cred, pentru simplul motiv că fraza respectivă e complet insignifiantă în economia întregului articol, care, altfel, e foarte interesant. Dar, în mod cert, dl. Tănase a zis, poate fără să vrea, ceva ce gândește și ce mai gândesc și alții din iestablișment. Cât despre dl. Tismăneanu, dânsul va începe de acum să sufere consecințele a ceea ce a produs atâția ani în mentalul cultural românesc. Adică ură. Ura nedisimulată și nediferențiată față de orice se trage sau are chiar și cea mai mică legătură cu stânga comunistă (chiar și una strict formală, de ordin pur istoric), ură introdusă și ca urmare a „serviciilor” aduse de dânsul, care ani de zile a predicat și a încurajat în rândul intelectualilor de la București numai un discurs făcut, parcă, în cele mai stupide laboratoare ale conservatorilor americani, ei bine, această ură va ajunge să-l atingă și pe dânsul. Și atingerea nu va reprezenta nici o experiență plăcută, și nici una curată. Vom putea spune că va culege fix ceea ce a semănat.