1.6.10

Minciună, demisie şi onoare

În orice ţară normală, după ce ar fi declarat că "era uşor să mai minţim şi puteam continua să mai minţim vreo 6 luni, dar preferăm să nu o facem", ministrul de finanţe şi-ar fi dat demisia. Măcar el, dacă nu tot guvernul din care face parte.

La noi evident că nu se întâmplă nimic. Şi la prima vedere s-ar putea spune: de ce ar face-o? Şi-a dat cumva Vlădescu cu stângu-n dreptu'? Nicidecum, doar a spus adevărul. Şi-a dat cumva Şeitan cu mucii-n fasole ieri, când a declarat ce a declarat privitor la scăderea cu 70% a salariilor? Nici vorbă! Salariile bugetarilor chiar vor scădea în perioada decembrie 2009 - cândva-în-2012 cu 70%, pentru că nu se poate altfel. Sau Elena Udrea, care îşi plânge de milă pe Hotnews pentru că are 2 hoteluri, 1 bloc de locuinţe, nişte terenuri, şi e şi ministru peste 1 miliard de euro - are ea vreo vină? Aiurea. Blonda asta chiar e convinsă că poate fi pusă pe picior de egalitate cu ăla care nu-şi mai poate plăti rata la frigider şi poate rămâne fără casă pentru că soţia e şomeră şi el a rămas fără 25% din salariu.

Atâta doar că în lumea normală demisia nu e o treabă care ţine de cogniţie, ci de etică. Ea presupune onoare, nu alb şi negru sau adevăr sau minciună. Poate avea onoare o adunătură de porci şi de scroafe?

2 comentarii:

AristotelCostel spunea...

Nu!?!

BlacKat spunea...

Kam dur, kam dur :) Pai de onoare le arde lor cind au bagat bani cu sacu' in campanie sa se-aleaga cine trebe' si-acush se trezesc ca nu prea mai au de unde fura, ca prea sint toti nehalitii astia cu ochii pe ei?