2.11.21

Franța, Chile și Noua Zeelandă: trei țări pe care merită să stăm cu ochii

De ce Franța?

În Franța, tembelul ăla de Macron a creat condițiile pentru furtuna perfectă. 

1. Mai întâi de toate, i-a vaccinat pe francezi de i-au luat dracii. După ce în vară intraseră destul de jemanfișiști, Macron a început să pună presiune asupra lor în perioada iunie-iulie astfel încât astăzi Franța e printre cele mai injectate națiuni din Europa. 68% sunt vaccinați full (88% în populația +18!!!) și 75% au luat cel puțin o doză. Partea proastă e că francezii au vaccinat masiv cu Pfizer, practic 80% dintre injecțiile administrate au fost Pfizer. Asta înseamnă că o mare parte a populației va deveni extrem de vulnerabilă la virus chiar acum, în prag de iarnă, și, mai rău, cei vaccinați deja de 4-5 luni (adică până prin iunie, deloc puțini) probabil vor deveni „conductori net de coronavirus”, așa cum vedem că se întâmplă în UK și cum știm că s-a întâmplat în Israel prin perioada iulie-august. Deci când se va lăsa frigul la francezi, sunt create condițiile perfecte pentru ca epidemia să o ia la trap bine de tot.

2. Mai mult, regimul macronian a mai făcut o tâmpenie: de la jumătatea lui octombrie testările nu mai sunt gratuite. Asta înseamnă că în prag de iarnă francezii vor intra într-un scenariu asemănător cu cel din vară de la noi, când era clar că numărul cazurilor din România e mult mai ridicat, dar idioții noștri erau fericiți că „învinseseră pandemia”. E de la sine înțeles că dacă oamenii nu se vor mai putea testa gratuit, atunci se vor testa mai puțin, deci și imaginea asupra circulației bolii va fi mult mai proastă.

3. Și, în sfârșit, ultima tâmpenie: regimul a cerut personalului medical să se vaccineze, și o mare parte a personalului medical a refuzat să o facă. Drept pentru care oamenii au fost dați afară. Autoritățile au zis că nu e vorba decât de 3.000 de oameni, dar unii vorbesc chiar de 120.000. Cert este că în acest moment multe spitale au fost obligate să-și reducă numărul de paturi.

Așadar: vine frigul, ai o populație nervoasă cu imunitatea conferită de injecția Pfizer ducându-se-n bălării („immunity waning”), nu mai ai o imagine clară a circulației virusului și colac peste pupăză ai probleme și cu personalul medical și cu capacitatea spitalelor de a face față unui val de îmbolnăviri. Pentru francezi va fi o iarnă fierbinte.

De ce Chile?

America de Sud a reușit imposibilul: a și vaccinat, majoritar cu vaccinul chinezesc, a și scăpat de Covid. Sau așa pare, momentan. Am mai scris despre ei.

Numai că există acolo o țară, Chile, pe care a mâncat-o-n cur să facă boostere cu vaccinurile occidentale. A început în august cu boostere de la Astra Zeneca și a continuat cu boostere de la Pfizer. Până la această dată au injectat populația cu peste 2 milioane de boostere, dintre care 1,87 de milioane au fost AZ și Pfizer, și doar 140.000 Sinovac, așa cum rezultă din acest document oficial.

Previzibil, inevitabilul s-a produs: epidemia a luat-o iar în sus. Nu știu ce conțin vaccinurile astea occidentale, dar parcă au băgat rahat în ele, nu alta. De fapt, chilienii au luat-o pe urma Mongoliei, care a făcut aceeași greșeală: a vaccinat întâi majoritatea populației cu un vaccin chinezesc, s-au speriat de primele rezultate, au trecut apoi la boostere Pfizer, și acum au o grămadă de cazuri și de morți.

În acest moment în America de Sud e vară, la Santiago de Chile sunt 29 de grade cu soare. Chile e singura țară din America de Sud în care valul de contagiuni crește. Să vedem unde se vor opri.

De ce Noua Zeelandă?

Noua Zeelandă e țara aia de la capătul lumii condusă de o proastă isterică, Jacinda Ardern, care i-a ținut pe ăia închiși în case, ca pe niște câini, la cel mai mic semn de coronavirus.

Problema e că în felul acesta neo-zeelandezii nu au avut deloc șansa să-și creeze o imunitate naturală împotriva acestui virus. Ei sunt literalmente cum eram noi în toamna lui 2019, complet dezarmați în fața virusului. Dar spre deosebire de noi vor da nas în nas cu virusul după ce s-au înțepat cu mizeria Pfizer (100% - fiind neam de oieri tâmpiți, nici măcar nu le-a dat prin cap să-și asigure un backup, așa că au utilizat numai Pfizer), deci și-au făcut muci sistemul imunitar.

Or, neo-zeelandezii au o mică mare problema, spre deosebire de însorita Australie (supusă unui tratament isteric similar). Ca țară, sunt situați la sud de paralela 35, ceea ce înseamnă că stau prost cu soarele (cam ca noi, în Europa). Stând prost cu soarele, stau prost și cu vitamina D: conform acestui site cvasi-oficial, 5% din populație are deficit și 27% nu au un nivel optim de vitamina D. Deci o treime din populație e în pericol să dezvolte Covid cu complicații, Covid-ca-boală-autoimună (pentru că știm deja, din studiul acestui domn, că de fapt Covidul ăla grav e o boală autoimună, nu o infecție virală). În acest moment ei au ajuns la o acoperire vaccinală foarte mare, sunt injectați full peste 75% din populație (au mai rămas doar refractarii și copiii), toate datele se regăsesc pe situl oficial, Unite against Covid19, care conține un morman de informații, care mai de care mai interesante. 

Și tocmai această acoperire vaccinală îi face să se creadă „imunizați”, numai că nu trebuie să uităm că sunt „imunizați” cu un vaccin creat pentru o variantă precedentă a virusului și care acum e dovedit ca fiind total ineficient în a stopa contagiunea. Ceea ce înseamnă că atunci când se va redeschide țara, mulțimea aia de oameni care are deficit de vitamina D va fi lovită în plex. Momentan Noua Zeelandă a scăpat ieftin, e campioană, nu a înregistrat decât 28 de decese, datorită abordării extreme a acestei crize, o abordare de lagăr. Numai că lucrurile nu vor rămâne așa.

Niciun comentariu: