Primul tiraj e aproape epuizat!

 

Am o veste bună... măcar pentru mine! Dar pe care vreau să o împărtășesc și cu voi.

Primul tiraj al cărții s-a dat nesperat de bine (și cei care au citit-o mi-au zis că e o carte chiar bună, ceea ce nu poate decât să mă bucure). De-asta, atât pe situl editurii, cât și pe online la Cărturești, apare ca fiind „stoc epuizat”. Dar cartea se mai găsește în rețeaua Cărturești, în 14 orașe (în București, doar în 8 librării, că în restul s-a dat), în câteva librării Humanitas, CLB, Librarul și pe online pe cele mai mari librării listate aici.

În urmă cu o săptămână am avut și „lansarea oficială” la Cărturești Modul, care a ieșit foarte bine. Nu mă așteptam să vină atâta lume (spre 60 de oameni).

În sfârșit, miercurea viitoare o să apar la un podcast destul de urmărit. Nu zic la cine, o să afle toată lumea. Și apoi vine târgul Bookfest 2026, unde editorul m-a inclus într-un alt eveniment.

Momentan e bine și sunt bine. Să dea Dumnezeu să rămână totul așa. Din iunie începe perioada cu analize, controale medicale, vizita anuală la spital. 

„Perspectivă inversă”: 7 idei care sper să-l pună pe gânduri pe cititor

Mai multă lume m-a întrebat „despre ce e cartea”. Întrucât o carte care conține idei filozofice nu poate fi povestită așa cum povestești un roman, nu voi face greșeala să cad în această capcană. Poate că am zis niște tâmpenii cât casa acolo, cine știe! Totuși, iată câteva idei - nu neapărat în această ordine a apariției - care cred că vor fi interesante pentru oricine va avea curiozitatea să o citească, și care pot da oricui o idee legată de mizele acestei cărți. Spre deosebire de lectura de ficțiune literară, unde este important să înțelegem firul narativ, când citim eseistică/filozofie este foarte important să înțelegem „miza”, sau „mizele” autorului: de ce crede el că e importantă problema pe care o discută?... ce vrea el să transmită?... care e întrebarea esențială pe care și-o pune?...

Ideea 1. Dintre cele două state-pilon ale ordinii mondiale postbelice, SUA și URSS, primul care a dat de facto faliment a fost SUA, cu 20 de ani înaintea URSS (și, adaug - asta nu o zic în carte - astăzi trăim momentul la care falimentul de atunci nu mai poate fi ascuns).

Ideea 2. Șoc și groază: socialismul estic nu doar că a funcționat bine-mersi până la șocul Nixon (1971), dar a făcut-o chiar mai bine decât capitalismul occidental.  

Ideea 3. Dacă scotocim la rădăcinile dihotomiei stânga/dreapta, egalitarismul nu e deloc specific stângii, ci doar „un om de paie” / o reducere la absurd a ideilor „de stânga”.

Ideea 4. „Stânga și dreapta” reprezintă o dihotomie politică depășită, dar extremismele potențiale sunt mult mai multe azi (adică nu mai avem doar „extremism de stânga” și „extremism de dreapta”).

Ideea 5. „Neomarxism” e, în zilele noastre, doar un termen derogatoriu care nu semnifică nimic. (Exemplificare, pe care nu o dau în carte: e la fel de aberant să zici despre ideologia „corectitudinii politice” că e „neomarxism” pe cât de aberant ar fi să-l faci pe Heidegger „neokantian” doar fiindcă poți gândi o filieră de idei pe linia Kant ⇒ neokantieni ⇒ fenomenologia lui Husserl ⇒ Heidegger. Sigur că linia există, așa cum e certă și linia Marx ⇒ neomarxism, incl. marxism-leninismul (bolșevismul) ⇒ Școala de la Frankfurt, cu „Eros și Civilizație” a lui Marcuse ⇒ teoria critică, numai că diferențele sunt atât de mari între începutul liniei și capătul ei, încât numai un tâmpit le-ar putea echivala. Spre exemplu, la Kant întrebarea esențială e: „Care sunt limitele rațiunii?”, și la Heidegger: „Ce este Ființarea?”, adică Heidegger își propune să recupereze gândirea metafizicii, fix ceea ce Kant pune între paranteze...) 

Ideea 6. Comunismul românesc nu a însemnat câtuși de puțin „o ruptură” față de interbelic, ci dimpotrivă, ducerea politicii din interbelic la noi consecințe tot ale ei.

Ideea 7. Anularea alegerilor din decembrie 2024 reprezintă semnalul declanșării unei crize de tip ciclic care nu se va rezolva decât printr-o nouă construcție instituțională, cu toate posibilele consecințe ce ar decurge de aici: de la o regândire totală a câmpului politic până la extrem de posibila cădere a țării sub influența unui nou hegemon.

Reamintesc că pe o scară a dificultății de limbaj filozofic, „Perspectivă inversă” e scrisă undeva pe la gr. 2 din 5, așadar cam orice om absolvent de facultate ar putea să o citească și să înțeleagă argumentele de acolo, chiar dacă nu a mai citit vreodată o carte care conține idei filozofice.

Nu am pretenția că aș fi cine știe ce filozof speculativ: Hegel, Heidegger, Noica... Doamne-ferește! Eu sunt eu însumi, și vorbesc de la nivelul meu, de om simplu, pentru oamenii ca mine care mă pot înțelege. 

În sfârșit, pentru a înțelege metafora titlului - „perspectiva inversă” - am găsit pe X o explicație foarte simplă, pentru cititorul nefamiliarizat cu arta icoanei. Ideea e că tu - cititorule - ești, ca și mine, parte din cartea mea, odată ce o deschizi. Amândoi suntem acolo. Întâmplător, eu sunt autorul, dar asta nu mă face mai deștept decât tine. În realitate suntem amândoi parte din povestea care ne privește pe toți încă dinainte să o privim noi pe ea.

☦️ In the fifteenth century (1425), a Russian monk, Andrei Rublev, created the Icon of the Holy Trinity, inspired by the Genesis 18 passage. Some refer to it as the icon of icons.
Unlike Western art, where lines vanish into the distance, Rublev used reverse perspective. Notice… pic.twitter.com/X8RNfJzYWf

— Balkan & Beyond (@BalkanAndBeyond) April 19, 2026

Mi-a apărut cartea: „Perspectivă inversă”

 

După 25 de ani, iată-mă publicând o nouă carte.

Anunțul oficial l-am pus pe Facebook: 

Momentan cartea e doar anunțată pe situl editurii: https://www.edituracartex.ro/produs/perspectiva-inversa-eseuri-politice-intr-o-lume-post-ideologica/, dar de luni 6 aprilie va intra și în librării.

Nu e o carte „grea”. Nu e o carte „academică” (nu mă interesează în niciun fel să fiu asociat cu mediul academic!). E o carte în care încerc să fac filosofie pe înțelesul cât mai multor oameni. Deoarece cred în intelectualul independent de mediul academic. Cred că trebuie, că e obligatoriu să avem intelectuali în afara mediului academic. Cred că e obligatoriu să avem intelectuali care să scrie și să gândească fără presiunea scorului ISI, fără cerințe obligatorii de... „optică”, fără obligații de tip seniorial față de „jupânii” de la catedra la care râvnesc. Cred că o societate normală permite existența gândirii și în cadre atipice, unde oamenii muncesc, trăiesc, iubesc complet independent de ceea ce se întâmplă în universități.

LE. Iată câteva librării și magazine online de unde se poate comanda azi, 17 aprilie:

• Librăria Delfin
• Elefant
• Libris
• Libraria Online
• Librăriile Humanitas
• EMAG
• Cărturești (în București e în stoc cam peste tot)
• Librarie.net
• CLB (librăriile bucureștene) (în stoc fizic momentan în 3 librării din sectorul 1)
• Librăriile „Librarul” din București (dacă nu e la librărie o puteți cere, și vi se aduce)

Cum nu țin (și nici nu cred că e posibil) să mă îmbogățesc din vânzarea cărții, eventualele drepturi de autor care vor rezulta din vânzarea ei le voi dona integral unei fundații care se ocupă de îngrijirea pacienților oncologici, una la care mai donez eu bani din când în când.

Așa că vă mulțumesc anticipat pentru achiziție.

Despre acordul Mercosur, pe scurt

Acordul Mercosur e o gură de oxigen disperată menită să salveze de la faliment industria auto și de mașini-unelte europeană, în principal - cea germană, dar și, în subsidiar, cea franceză, cea italiană și tot lanțul de producție de componente aferent (Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria, România). 

Care e cauza? 

Nu vorbim aici doar de ruperea de sectorul energetic rusesc. E vorba, în primul și în primul rând, de pierderea accesului la piața chineză, deoarece chinezii au învățat să-și producă singuri atât automobilele, cât și mașini-uneltele necesare (mașinării industriale, linii conveioare, utilaje, roboți industriali).

În ceea ce privește producția auto, China a devenit astăzi producătorul mondial nr. 1, de departe. Mai rău, China este producătorul mondial nr. 1 de mașini electrice, la mare distanță. Chiar și Tesla începe să gâfâie în fața asaltului brandurilor chinezești (în frunte cu BYD).

În ceea ce privește producția de utilaje industriale, vă dau un singur exemplu, pe care îl cunosc foarte bine: piața de motostivuitoare. Primii trei producători chinezi: Hangcha, Heli, Baoli domină azi cam 35% din piața mondială, cotă de piață în creștere, mai mult decât producătorii germani (Jungheinrich, Still, Linde) sau cei americani (Crown, Yale) dar, foarte important, la prețuri de 70-80% din ce oferă concurența și deseori la aceeași calitate, dacă nu mai bine. Avantajul imens al chinezilor e că toată producția lor e localizată (lanțuri mici de producție), de la bateriile Li-Ion la motoarele pe care și le iau, în general, din Japonia. 

Situația este aceeași și în privința uneltelor, mașinăriilor industriale (dați un ochi pe Alibaba.com dacă nu mă credeți), liniilor conveioare etc. 

Unde mai au chinezii încă de recuperat: la aplicațiile speciale (de exemplu, depozite frigorifice) și la integrările software, dar din moment ce au ajuns să-și producă propriile sisteme de operare (Huawei), propriile aplicații AI (DeepSeek, Qwen) și, în curând, propriile microprocesoare, e doar o chestiune de timp (câțiva ani, 2-3) până când vor domina și nișele acestea. Pe piața românească, de exemplu, utilajele Hangcha care erau foarte apreciate pentru sarcini de bază (stivuire & transport intralogistic) încep să fie căutate și în formulele lor avansate (reach-trucks, order-pickers...).

În aceste condiții UE, în primul rând Germania, e disperată să mai găsească o piață-debușeu pentru câțiva ani, până când va veni apocalipsa sau, cine știe, ia foc China, își rupe piciorul Xi Jiping, cade PC Chinez... 

În acest scop birocrația bruxeleză e dispusă să sacrifice agricultura europeană gândindu-se că oricum în câțiva ani va intra Ucraina în UE, deci ce pierdem acum vom compensa cu uriașele câmpii ucrainene (chiar ciuntite de războiul cu Rusia, că rușii vor mai ocupa ceva pe acolo). Prostănacii nu se gândesc că e o luptă fără șanse de izbândă, așa cum s-a văzut și din „bătălia panourilor solare” din urmă cu câțiva ani, când banii UE au ajuns până la urmă să subvenționeze... achiziția de panouri chinezești. Birocrații și politicienii care-i susțin nu se gândesc decât să mai câștige alegerile încă odată, cât le va permite gura de oxigen dată de acordul Mercosur. Dar peste câțiva ani, în jurul anului 2030, UE se va trezi nu doar că nu mai are industrie, dar că nu va mai avea nici agricultură.

În particular, acordul subminează și pretențiile „climatice” ale birocrației bruxeleze, pentru că e un non-sens să încurajezi importul anual a sute de mii (poate chiar milioane) de tone-marfă care pot fi produse local, în condițiile în care urli că planeta se încălzește & shit. Cea mai sănătoasă și non-poluantă hrană e cea produsă local. În rest, e normal să imporți banane, kiwi, avocado și alte mărfuri care nu se pot produce în clima Europei, dar ca să imporți sute de mii de tone de carne de vită, carne de pui, carne de porc, miere etc. înseamnă să încurajezi transportul pe mii de kilometri, cu vapoare de-alea care poluează cât un oraș, al unor mărfuri care pot fi produse bine-mersi și la noi, în Europa.

Doamne apără și ne păzește, că vom avea nevoie cu tâmpiții ăștia care ne conduc și care nu văd decât până la următoarea rundă de alegeri la care trebuie ei să iasă bine.

O mică influență a țiganilor asupra limbii române: cimentarea cuvântului „găinărie” cu sensul de mic furtișag

Spre surprinderea mea, am constatat că majoritatea românilor nu cunosc etimologia cuvântului „găinărie” - cu sensul de mic furtișag, hoție măruntă - și a derivatului „găinar”, adică hoț de lucruri mărunte, lipsite de importanță. „Găinărie” mai înseamnă și crescătorie, sau coteț de găini, dar aici vorbim numai de primul sens.

Cum a ajuns limba română să denumească furtul de lucruri mărunte, „găinării”? Misterul ni se lămurește dacă deschidem Pravila lui Vasile Lupu (1646). Pravila lui Vasile Lupu a fost primul cod de legi scris de pe teritoriul Țărilor Române. El nu s-a născut din neant, probabil codifica legiuiri mai vechi care erau păstrate oral sau parțial în scris. Și iată ce ne zice pravila la punctele 110-111:

„110. Cel ce va fura găini, gânște și alte păsări dumeasnice, de va fura o dată, de dooă ori, a treia oară să-l spândzure.

111. Cela ce va fura furtușag mare, de oara dentăi să-l spândzure.”

Avem codificată aici, așadar, diferența dintre un furt mic și un furt mare. Pentru țăranul român pedeapsa risca să fie maximală (moartea) chiar și în cazul unui furt mic, de aceea ne putem închipui că țăranii furau rar, și numai de nevoie, ca să nu riște să li se adune numărul furturilor și să sfârșească în ștreang. Ne putem închipui că țăranii săraci nevoiți să mai fure câte o găină (sau ceva similar) la un moment dat, erau pedepsiți în vreun fel anume, pe măsura faptei: cel mai probabil erau biciuiți și mustrați aspru de oamenii boierului de a cărui moșie aparțineau. 

Dar iată ce citim mai încolo, la pct. 123, despre țigani:

„123. Țiganul sau țiganca lui, sau copilul, de va fura odată, sau de dooă ori, sau și de trei ori, găină, gânscă sau alt lucru micșor, să să iarte; iară de va fi alt lucru mai mare furat, să să cearte ca și fie ce fur.”

Iată deci că, surprinzător, deși țăranul român era în pericol să-și piardă capul dacă persista în furtișagurile mărunte (ilustrate prin ideea furtului unei găini - „găinărie”), țiganului i se ierta acest obicei nefast. Ceea ce, e lesne de înțeles, probabil că ducea la permanentizarea obiceiului, spre disperarea bietului țăran din a cărui gospodărie furau țiganii.

Explicația acestei indulgențe față de țigani e ușor de înțeles. În Evul Mediu românesc țiganii erau robi, practic erau „proprietatea” boierilor sau a mănăstirilor, chiar dacă majoritatea lor se puteau plimba liberi prin țară cu sălașul lor țigănesc. Sub influența unor militanți contemporani oengiști există tendința de a echivala robia țiganilor din Principate cu sclavia americano-africanilor din America de Nord, ceea ce e complet fals: negrii din America (sclavii) erau „factor de producție” pe plantații, practic bunăstarea inițială a unei părți bune din Americi s-a clădit pe munca forțată a negrilor (și nu numai, că în America de Sud și băștinașii erau forțați să muncească pentru colonizatori, mai ales în mine). Negrii nu puteau părăsi plantația și nu aveau voie să fure. Însă Principatele nu aveau un sistem de exploatare a muncii capitalist pentru simplul motiv că nu aveau o economie capitalistă. „Robia” era mai degrabă una de tip oriental, în care a fi „rob” însemna mai degrabă să fii dependent de stăpânul căruia îi erai alocat pentru diverse munci casnice, fără ca stăpânul să aibă intenția de a comercializa și de a obține profit din produsul acestor munci. Mulți țigani trăiau pe lângă mănăstiri și gospodăriile boierilor și făceau diverse munci practice de care aveau nevoie aceștia: gătit, îngrijirea vitelor, reparații, îngrijirea copiilor etc. Dar și mai mulți țigani erau liberi să cutreiere țara cu sălașul lor țigănesc (în timp s-a încetățenit cuvântul „șatră”) și să facă diverse munci și activități specifice: căldărari, ursari, rudari etc. fiind cel puțin o dată pe an obligați să revină în curtea boierului de care aparțineau, și care cam știa pe unde cutreierau ei, ca să-i plătească o anumită taxă din ceea ce câștigau ei din peregrinările lor de-a lungul anului.

Practic, atunci când un asemenea țigan, poate înfometat fiindcă nu mersese deloc micul lui comerț cu obiecte de alamă, linguri de lemn și ce altceva mai făcea el, fura o găină din curtea cuiva, era ca și cum boierul însuși de care aparținea el lua acea găină - căci țiganul era „proprietatea” unui boier. Și cum nu se punea problema ca un țăran să-l poată pedepsi pe un boier pentru „un furt așa de mărunt”, e de la sine înțeles că țiganii erau liberi să comită câte „găinării” doreau. De aici și cimentarea termenului în limba română, găina fiind probabil cel mai furat „lucru mărunt” din acea epocă.

Nu e exclus ca toleranța aceasta la furt (care era, de fapt, o toleranță a jecmănirii țăranului de către boieri, țăranii neavând obligația legală să-i țină „pe casă și masă” pe țigani, dar fiind obligați să o accepte) să fi avut și un rol evoluționist în dezvoltarea ulterioară a etniei. Țiganii pe care îi vedem azi că „ne fac de râs” prin Occident prin hoțiile lor s-ar putea să fie tocmai urmașii, selectați natural, ai celor care au profitat cu nesimțire de toleranța la furt manifestată în timpul Evului Mediu. Ne putem închipui că țiganii „mai fraieri” nu au făcut mulți purici, adică nu au lăsat mulți urmași, în timp ce țiganii șmecheri, care s-au prins rapid că pot comite „găinării” fără să fie pedepsiți, tocmai fiindcă legea îi apăra, au prosperat în comunitățile lor, fiind mai apreciați decât ceilalți și... perpetuându-și genele.