Mi-a apărut cartea: „Perspectivă inversă”

 

După 25 de ani, iată-mă publicând o nouă carte.

Anunțul oficial l-am pus pe Facebook: 

Momentan cartea e doar anunțată pe situl editurii: https://www.edituracartex.ro/produs/perspectiva-inversa-eseuri-politice-intr-o-lume-post-ideologica/, dar de luni 6 aprilie va intra și în librării.

Nu e o carte „grea”. Nu e o carte „academică” (nu mă interesează în niciun fel să fiu asociat cu mediul academic!). E o carte în care încerc să fac filosofie pe înțelesul cât mai multor oameni. Deoarece cred în intelectualul independent de mediul academic. Cred că trebuie, că e obligatoriu să avem intelectuali în afara mediului academic. Cred că e obligatoriu să avem intelectuali care să scrie și să gândească fără presiunea scorului ISI, fără cerințe obligatorii de... „optică”, fără obligații de tip seniorial față de „jupânii” de la catedra la care râvnesc. Cred că o societate normală permite existența gândirii și în cadre atipice, unde oamenii muncesc, trăiesc, iubesc complet independent de ceea ce se întâmplă în universități.

Despre acordul Mercosur, pe scurt

Acordul Mercosur e o gură de oxigen disperată menită să salveze de la faliment industria auto și de mașini-unelte europeană, în principal - cea germană, dar și, în subsidiar, cea franceză, cea italiană și tot lanțul de producție de componente aferent (Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria, România). 

Care e cauza? 

Nu vorbim aici doar de ruperea de sectorul energetic rusesc. E vorba, în primul și în primul rând, de pierderea accesului la piața chineză, deoarece chinezii au învățat să-și producă singuri atât automobilele, cât și mașini-uneltele necesare (mașinării industriale, linii conveioare, utilaje, roboți industriali).

În ceea ce privește producția auto, China a devenit astăzi producătorul mondial nr. 1, de departe. Mai rău, China este producătorul mondial nr. 1 de mașini electrice, la mare distanță. Chiar și Tesla începe să gâfâie în fața asaltului brandurilor chinezești (în frunte cu BYD).

În ceea ce privește producția de utilaje industriale, vă dau un singur exemplu, pe care îl cunosc foarte bine: piața de motostivuitoare. Primii trei producători chinezi: Hangcha, Heli, Baoli domină azi cam 35% din piața mondială, cotă de piață în creștere, mai mult decât producătorii germani (Jungheinrich, Still, Linde) sau cei americani (Crown, Yale) dar, foarte important, la prețuri de 70-80% din ce oferă concurența și deseori la aceeași calitate, dacă nu mai bine. Avantajul imens al chinezilor e că toată producția lor e localizată (lanțuri mici de producție), de la bateriile Li-Ion la motoarele pe care și le iau, în general, din Japonia. 

Situația este aceeași și în privința uneltelor, mașinăriilor industriale (dați un ochi pe Alibaba.com dacă nu mă credeți), liniilor conveioare etc. 

Unde mai au chinezii încă de recuperat: la aplicațiile speciale (de exemplu, depozite frigorifice) și la integrările software, dar din moment ce au ajuns să-și producă propriile sisteme de operare (Huawei), propriile aplicații AI (DeepSeek, Qwen) și, în curând, propriile microprocesoare, e doar o chestiune de timp (câțiva ani, 2-3) până când vor domina și nișele acestea. Pe piața românească, de exemplu, utilajele Hangcha care erau foarte apreciate pentru sarcini de bază (stivuire & transport intralogistic) încep să fie căutate și în formulele lor avansate (reach-trucks, order-pickers...).

În aceste condiții UE, în primul rând Germania, e disperată să mai găsească o piață-debușeu pentru câțiva ani, până când va veni apocalipsa sau, cine știe, ia foc China, își rupe piciorul Xi Jiping, cade PC Chinez... 

În acest scop birocrația bruxeleză e dispusă să sacrifice agricultura europeană gândindu-se că oricum în câțiva ani va intra Ucraina în UE, deci ce pierdem acum vom compensa cu uriașele câmpii ucrainene (chiar ciuntite de războiul cu Rusia, că rușii vor mai ocupa ceva pe acolo). Prostănacii nu se gândesc că e o luptă fără șanse de izbândă, așa cum s-a văzut și din „bătălia panourilor solare” din urmă cu câțiva ani, când banii UE au ajuns până la urmă să subvenționeze... achiziția de panouri chinezești. Birocrații și politicienii care-i susțin nu se gândesc decât să mai câștige alegerile încă odată, cât le va permite gura de oxigen dată de acordul Mercosur. Dar peste câțiva ani, în jurul anului 2030, UE se va trezi nu doar că nu mai are industrie, dar că nu va mai avea nici agricultură.

În particular, acordul subminează și pretențiile „climatice” ale birocrației bruxeleze, pentru că e un non-sens să încurajezi importul anual a sute de mii (poate chiar milioane) de tone-marfă care pot fi produse local, în condițiile în care urli că planeta se încălzește & shit. Cea mai sănătoasă și non-poluantă hrană e cea produsă local. În rest, e normal să imporți banane, kiwi, avocado și alte mărfuri care nu se pot produce în clima Europei, dar ca să imporți sute de mii de tone de carne de vită, carne de pui, carne de porc, miere etc. înseamnă să încurajezi transportul pe mii de kilometri, cu vapoare de-alea care poluează cât un oraș, al unor mărfuri care pot fi produse bine-mersi și la noi, în Europa.

Doamne apără și ne păzește, că vom avea nevoie cu tâmpiții ăștia care ne conduc și care nu văd decât până la următoarea rundă de alegeri la care trebuie ei să iasă bine.

O mică influență a țiganilor asupra limbii române: cimentarea cuvântului „găinărie” cu sensul de mic furtișag

Spre surprinderea mea, am constatat că majoritatea românilor nu cunosc etimologia cuvântului „găinărie” - cu sensul de mic furtișag, hoție măruntă - și a derivatului „găinar”, adică hoț de lucruri mărunte, lipsite de importanță. „Găinărie” mai înseamnă și crescătorie, sau coteț de găini, dar aici vorbim numai de primul sens.

Cum a ajuns limba română să denumească furtul de lucruri mărunte, „găinării”? Misterul ni se lămurește dacă deschidem Pravila lui Vasile Lupu (1646). Pravila lui Vasile Lupu a fost primul cod de legi scris de pe teritoriul Țărilor Române. El nu s-a născut din neant, probabil codifica legiuiri mai vechi care erau păstrate oral sau parțial în scris. Și iată ce ne zice pravila la punctele 110-111:

„110. Cel ce va fura găini, gânște și alte păsări dumeasnice, de va fura o dată, de dooă ori, a treia oară să-l spândzure.

111. Cela ce va fura furtușag mare, de oara dentăi să-l spândzure.”

Avem codificată aici, așadar, diferența dintre un furt mic și un furt mare. Pentru țăranul român pedeapsa risca să fie maximală (moartea) chiar și în cazul unui furt mic, de aceea ne putem închipui că țăranii furau rar, și numai de nevoie, ca să nu riște să li se adune numărul furturilor și să sfârșească în ștreang. Ne putem închipui că țăranii săraci nevoiți să mai fure câte o găină (sau ceva similar) la un moment dat, erau pedepsiți în vreun fel anume, pe măsura faptei: cel mai probabil erau biciuiți și mustrați aspru de oamenii boierului de a cărui moșie aparțineau. 

Dar iată ce citim mai încolo, la pct. 123, despre țigani:

„123. Țiganul sau țiganca lui, sau copilul, de va fura odată, sau de dooă ori, sau și de trei ori, găină, gânscă sau alt lucru micșor, să să iarte; iară de va fi alt lucru mai mare furat, să să cearte ca și fie ce fur.”

Iată deci că, surprinzător, deși țăranul român era în pericol să-și piardă capul dacă persista în furtișagurile mărunte (ilustrate prin ideea furtului unei găini - „găinărie”), țiganului i se ierta acest obicei nefast. Ceea ce, e lesne de înțeles, probabil că ducea la permanentizarea obiceiului, spre disperarea bietului țăran din a cărui gospodărie furau țiganii.

Explicația acestei indulgențe față de țigani e ușor de înțeles. În Evul Mediu românesc țiganii erau robi, practic erau „proprietatea” boierilor sau a mănăstirilor, chiar dacă majoritatea lor se puteau plimba liberi prin țară cu sălașul lor țigănesc. Sub influența unor militanți contemporani oengiști există tendința de a echivala robia țiganilor din Principate cu sclavia americano-africanilor din America de Nord, ceea ce e complet fals: negrii din America (sclavii) erau „factor de producție” pe plantații, practic bunăstarea inițială a unei părți bune din Americi s-a clădit pe munca forțată a negrilor (și nu numai, că în America de Sud și băștinașii erau forțați să muncească pentru colonizatori, mai ales în mine). Negrii nu puteau părăsi plantația și nu aveau voie să fure. Însă Principatele nu aveau un sistem de exploatare a muncii capitalist pentru simplul motiv că nu aveau o economie capitalistă. „Robia” era mai degrabă una de tip oriental, în care a fi „rob” însemna mai degrabă să fii dependent de stăpânul căruia îi erai alocat pentru diverse munci casnice, fără ca stăpânul să aibă intenția de a comercializa și de a obține profit din produsul acestor munci. Mulți țigani trăiau pe lângă mănăstiri și gospodăriile boierilor și făceau diverse munci practice de care aveau nevoie aceștia: gătit, îngrijirea vitelor, reparații, îngrijirea copiilor etc. Dar și mai mulți țigani erau liberi să cutreiere țara cu sălașul lor țigănesc (în timp s-a încetățenit cuvântul „șatră”) și să facă diverse munci și activități specifice: căldărari, ursari, rudari etc. fiind cel puțin o dată pe an obligați să revină în curtea boierului de care aparțineau, și care cam știa pe unde cutreierau ei, ca să-i plătească o anumită taxă din ceea ce câștigau ei din peregrinările lor de-a lungul anului.

Practic, atunci când un asemenea țigan, poate înfometat fiindcă nu mersese deloc micul lui comerț cu obiecte de alamă, linguri de lemn și ce altceva mai făcea el, fura o găină din curtea cuiva, era ca și cum boierul însuși de care aparținea el lua acea găină - căci țiganul era „proprietatea” unui boier. Și cum nu se punea problema ca un țăran să-l poată pedepsi pe un boier pentru „un furt așa de mărunt”, e de la sine înțeles că țiganii erau liberi să comită câte „găinării” doreau. De aici și cimentarea termenului în limba română, găina fiind probabil cel mai furat „lucru mărunt” din acea epocă.

Nu e exclus ca toleranța aceasta la furt (care era, de fapt, o toleranță a jecmănirii țăranului de către boieri, țăranii neavând obligația legală să-i țină „pe casă și masă” pe țigani, dar fiind obligați să o accepte) să fi avut și un rol evoluționist în dezvoltarea ulterioară a etniei. Țiganii pe care îi vedem azi că „ne fac de râs” prin Occident prin hoțiile lor s-ar putea să fie tocmai urmașii, selectați natural, ai celor care au profitat cu nesimțire de toleranța la furt manifestată în timpul Evului Mediu. Ne putem închipui că țiganii „mai fraieri” nu au făcut mulți purici, adică nu au lăsat mulți urmași, în timp ce țiganii șmecheri, care s-au prins rapid că pot comite „găinării” fără să fie pedepsiți, tocmai fiindcă legea îi apăra, au prosperat în comunitățile lor, fiind mai apreciați decât ceilalți și... perpetuându-și genele.

De ieri, România se poate considera ieșită de sub umbrela art. 5 NATO

Am încheiat articolul de ieri citând prima reacție din partea americanilor. Ea a venit din partea d-lui Michael L. Dickerson, rămas momentan la conducerea ambasadei în urma plecării, destul de intempestive, a ambasadoarei Kavalec. Să-l mai privim odată:

.@NicusorDanRO - We look forward to working with you as Romania’s new president and the 🇷🇴government to advance our shared priorities, including defense, energy, and commercial partnerships.

— Chargé d'affaires Michael L. Dickerson (@USAmbRO) May 20, 2025

Ambasada a publicat și o formulă tradusă în limba română, care sună așa: „@NicusorDanRO - Așteptăm cu interes să colaborăm cu dvs., în calitate de președinte al României, și cu noul guvern RO, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale.”

Partea bună în zilele noastre e că ai la dispoziție zeci de instrumente AI care îți pot „descifra” un limbaj diplomatic și formulele utilizate acolo. Toată lumea, inclusiv eu, a remarcat răceala acestui mesaj:

• nu conține niciun fel de felicitări;
• e formulat sec și foarte scurt;
• nu conține niciun fel de formulă de încheiere;
• nu se specifică deloc o afirmare nelimitată a intereselor comune, ci doar a câtorva domenii.

Bineînțeles, prostălăii noștri, inclusiv Nicușor, s-au aruncat ca găina la muci pe acest mesaj, de parcă le-a pus Dumnezeu mâna-n cap:

I appreciate the message sent by the @AmbasadaSUA .
I want to assure all Americans of Romania’s strong commitment to our relationship with the United States in every aspect of our strategic partnership. I am confident that Romania will enjoy a remarkable relationship with the…

— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) May 20, 2025

Wow! Le-au vorbit americanii! În realitate, mesajul e o palmă. De-aia dată cu piciorul, cum ziceam în copilărie. 

În primul rând, pentru a vedea un adevărat mesaj de felicitare al americanilor, e suficient să ne ducem în urmă cu câteva luni și să vedem mesajul trimis direct de Casa Albă Maiei Sandu cu prilejul realegerii în funcția de președinte. Îl poate citi oricine aici. După cum se vede:

• începe cu felicitări calde („congratulations to...”)
• subliniază clar că alegerile au fost corecte (deși toată lumea știe că au fost un circ)
• nu uită să sublinieze angajamentul strategic comun (anti-Rusia).

Din multele instrumente AI, eu l-am ales pe Grok să-mi explice câteva lucruri despre limbajul diplomatic. Din vorbă în vorbă, am aflat de la Grok următoarele:

• SUA are parteneri strategici și parteneri. Până mai ieri, România era clar un „partener strategic”. Diferența se bazează pe „nivelul de angajament, profunzimea cooperării și importanța strategică a relației”. Cu un „partener strategic” cooperarea e formalizată printr-o declarație comună, tratat etc. și privește o mulțime de domenii, inclusiv angajamente geostrategice comune, pe când cu un „partener simplu” lucrurile sunt mai puțin formale și colaborarea privește doar o serie de domenii punctuale și de interes reciproc. De pildă Kenya este un „partener” pentru SUA în ceea ce privește combaterea terorismului în Africa de Est. În general, cu „partenerii” SUA se angajează pe baze tranzacționale („te ajut cu aia, mă ajuți cu ailaltă”) în timp ce cu „partenerii strategici” SUA se angajează pe baza unei comuniuni de valori („împărțim aceleași valori, deci trebuie să mergem împreună”).
• Există state care au fost retrogradate tacit sau explicit de la statutul de „partener strategic” la cel de „partener”? Da, două exemple majore ar fi Turcia și Pakistanul. Turcia pentru deriva autoritară tot mai accentuată a lui Erdogan, Pakistanul fiindcă a continuat să sprijine, fără acceptul SUA, grupările de talibani din Afganistan, dar și fiindcă și-a aprofundat, fără acceptul SUA, relațiile cu China. Americanii preferă să lucreze acum cu India ca „partener strategic”, față de Pakistan reducându-și expunerea și sprijinul, și continuând colaborarea doar punctual. Procesul de „retrogradare” nu e explicit, dar... se vede în timp.
• 💣Cum formulează SUA mesajele pentru alegerea unui președinte dintr-o țară cu care are un parteneriat limitat? Fix cum i s-a adresat lui Nicușor: „Coae, așteptăm cu interes colaborarea în domeniile A, B, C. Pa.” Fără „bravo!”, fără „felicitări!”, ci chiar așa: „așteptăm cu interes...”

După cum se vede, însărcinatul cu afaceri de la București a folosit, de fapt, o formulă-standard care ne comunică mai mult sau mai puțin codat că SUA tocmai a reevaluat în jos parteneriatul cu România. Băieți, de acum sunteți pe aceeași treaptă cu Erdogan, Pakistanul sau Egipt. Nu ne retragem de tot, vom face în continuare business împreună pe anumite chestii (enumerate: apărare, adică vă luăm banii pe arme, energie și ceva comerț), dar v-ați lins pe bot de statutul de „partener strategic”. În particular, lipsa felicitărilor arată că SUA nu are încredere în soliditatea procesului electoral. Tocmai de-aia americanii nu pot felicita un „învingător” asupra căruia planează dubii! Fix așa i s-au adresat lui Erdogan la realegerea din 2018, sau lui Viktor Orban, tot în 2018 (între timp Orban și-a îmbunătățit mult relația cu Trump).

În treacăt fie spus, modul de adresare e mai dur chiar și decât a fost cazul cu primul guvern al lui Dragnea, guvernul Grindeanu:

Sursa: Ambasada SUA, comunicat din 11 ian. 2017

Se poate observa că, la vremea respectivă, deși nu a fost la fel de călduros precum comunicatul adresat Maiei Sandu, totuși comunicatul SUA:

• conținea „felicitări”, semn că nu se punea la îndoială validitatea alegerilor;
• se făcea referire explicită la „Parteneriatul strategic”, semn că nu se pune problema „retrogradării” României;
• conținea explicit formula rece „Așteptăm cu interes...” semn că exista o oarecare mefiență în aer față de guvernul Grindeanu/Dragnea (ceea ce s-a și văzut ulterior).

În actualul context de interes se plasează și numirea noului ambasador la București, un avocat pe nume Darryl Nirenberg, partener în casa de avocatură Steptoe LLP specializată în... lobby. Un lobby-ist, cu alte cuvinte, adică un avocat specializat în punerea de presiune pe factorii decizionali pentru a adopta legislația convenabilă clienților săi. Este clar că pentru administrația Trump nu mai suntem altceva decât o vacă de muls și nimic altceva.

CONCLUZII? TOVARĂȘI, E GROASĂ RĂU!

Acum, dacă am trecut în revistă aceste formule de adresare și am descifrat ce înseamnă ele, putem concluziona cu o precizie de 99,9% că România a încetat să mai fie percepută de americani drept „partener strategic”, fiind retrogradată tacit la nivelul de „partener”. Americanii nu mai au încredere în validitatea procesului electoral din România (de aceea nici nu l-au felicitat direct pe Nicușor Dan), ceea ce înseamnă că nu mai avem „valori comune”/„shared values” cu ei. Dar consecințele cele mai nasoale abia acum decurg: dacă am încetat să mai fim percepuți drept „partener strategic”, putem fi siguri că am pierdut și protecția lor. Cu alte cuvinte americanii în niciun caz nu își vor pune fundul la bătaie pentru noi, chiar și în condițiile existenței articolului 5 din pactul NATO. Pentru ca articolul 5 din pactul NATO să fie cu adevărat activat în cazul României, ar trebui ca România să fie atacată în mod evident de un inamic. Dacă americanii vor considera că de fapt nu se poate vorbi de un atac, ci de o provocare a României la adresa unui inamic, în urma căreia România n-are decât să-și ia câte scatoalce în cap merită, atunci putem sta liniștiți, că americanii nu vor mișca un deget pentru noi.

Lasă că ne apără francezii... 😒

Soldați francezi predându-se germanilor.
Sursa: Bruce Sadler / Flicker

După alegeri

Uite că s-au dus și alegerile. După cum se vede am estimat destul de corect scorul lui Simion, eu am zis că va lua în jur de 5,6 milioane de voturi și a luat 5,33 milioane. Scorul lui Simion era cel mai simplu de estimat, pentru că era singurul la care te puteai baza doar pe realitatea din teren. La Nicușor Dan era imposibil: dacă „sistemul” nu se băga, ar fi luat cum am zis, adică 3,7 milioane, hai maxim 4 milioane de voturi.

Dar cum să nu se bage „sistemul”? Doar era candidatul lui, erau alegerile organizate de ei, supravegheate de ei, păi cum să nu se bage?

S-a băgat, și a mai luat Nicușor voturi ca-n Coreea de Nord. Au fost aici cinci mașinării de fraudare a votului, una mai versată ca alta, care au lucrat congruent în favoarea lui Nicușor: mașinăria PSD, a PNL, a UDMR, a USR (culmea, ăștia „dijitalizații” sunt cei mai primitivi, ei fură ca pe vremuri, cu sacul) și a Maiei Sandu din Moldova. Puse cap la cap, astea i-au adus lui Nicușor cele 2 milioane de voturi de care avea nevoie ca să-l bată cu un avans mic, dar consistent și incontestabil (0,82 milioane de voturi, adică 7,2%).

Totul s-a petrecut sub ochii indiferenți ai autorităților (care au organizat scrutinul în favoarea candidatului lor) și avem toate motivele să credem că au fost puse în joc, în disperare, toate metodele de furt.

Încă din săptămâna premergătoare alegerilor au ieșit la iveală o mulțime de informații legate de firme mai mici, mai mari, care își amenințau angajații să voteze cu Nicușor Dan. Aceste amenințări ar fi trebuit să trezească suspiciuni majore și grave de vot-suveică dar Poliția nu a deschis nici măcar o anchetă.

Pe tot parcursul zilei de vot au fost relatări pe Tiktok că lucrurile nu sunt tocmai ok în diaspora: erau secții care nu aveau reprezentant AUR, erau secții unde nu mergeau tabletele. Aici era posibil votul multiplu. Se pare că fenomenul s-a repetat și în multe secții din țară. Practic, degeaba ai tablete și sistem informatic, dacă ele nu funcționează. În mod normal procesul de vot trebuia suspendat și votanții redirecționați către alte secții. Evident că nu s-a întâmplat așa ceva.

În circumscripția Maiei Sandu Dumnezeu știe ce o fi fost, dar numai de acolo Nicușor a obținut un avans incredibil de 120.000 de voturi. Multă lume zice că a văzut autocare cu „turiști” din Rep. Moldova votând și duminică în România, deci e posibil ca doamna Maia să-i fi adus lui Nicușor un avans și mai mare.

În Sectorul 1 din București, fief USR (în ciuda faptului că primarul e acum un liberal) în buna tradiție inaugurată de Clotilde, s-au descoperit buletine de vot deja ștampilate pro-Nicușor.

Este evident pentru oricine vrea să gândească un pic că „sistemul” a lucrat temeinic și disperat ca să iasă cine trebuie. A avut în mână pâinea și cuțitul și nu s-a sfiit să împartă prada după regulile sale.

Nu e mai puțin adevărat că tabăra suveranistă a făcut câteva greșeli majore care l-au costat scump pe George Simion. Unii zic de campanie, eu zic că în campanie greșelile nu au fost așa de mari: tot ce a făcut, l-a făcut să piardă voturi, dar să și câștige:

- când a vorbit de cei 500.000 de bugetari care trebuie concediați, probabil a mai pierdut din voturile unor bugetari, dar 100% a câștigat voturi din mediul privat;
- când l-a bălăcărit pe Macron în Franța, sigur a pierdut din voturile ălora care simt mereu nevoia să fie validați de străini, dar sigur a câștigat voturi din partea celor care nu au uitat că la meciurile de fotbal francezii strigă după noi „Țiganii, țiganii!”, și n-au uitat nici caricatura ordinară cu „Ferrailles! Ferrailles!” apărută după ce Simona noastră a luat Roland Garros-ul;
- nici absența de la posturile TV ale „sistemului” nu cred că l-a costat prea mult, audiența acelor posturi oricum nu trece de câteva sute mii de oameni și cei care se uită acolo erau deja convinși.

Marea greșeală a celor care au organizat campania AUR/Simion a fost că nu au combătut suficient de puternic cele mai imbecile aserțiuni ale adversarilor: că Simion va scoate România din UE, că e candidatul Kremlinului, că prăbușește economia etc. Toate temele astea puteau fi combătute ușor, punctual și targetat, dar nu au făcut-o. Data viitoare să-și ia consultanți, că de acum au bani suficienți.

Dar eu personal cred că nici George Simion nu și-a dorit cine știe ce victoria. Realist vorbind, chiar dacă ar fi câștigat, i-ar fi fost foarte greu să întreprindă ceva, fiindcă parlamentul e dominat de coaliția partidelor-sistem: PSD-PNL-UDMR-USR. Și cine crede că ar fi putut provoca alegeri anticipate, e naiv: pentru mulți parlamentari, mai ales de la POT sau SOS, mandatul de parlamentar e ca un premiu la loto. A doua oară nu se vor mai întâlni cu așa pleașcă, drept pentru care e exclus să voteze pentru alegeri anticipate.

Aceeași dificultate deja se manifestă, de altfel, și în cazul lui Nicușor Dan, căruia îi va fi foarte greu să formeze un guvern stabil. Au început ăștia să se milogească de PSD să nu iasă de la guvernare, fiindcă realitatea e că... fără PSD nu se poate. Dar PSD știe ce urmează, așa că... nu vrea.

Drept pentru care trebuie să ne amintim încă o dată că președintele României de fapt contează prin atribuțiunile pe care le are în servicii, justiție, diplomație și apărare, nu în economie. Concluzia am scris-o ieri pe FB:

În treacăt, să remarcăm și faptul că au trecut deja 36 de ore de la alegerea lui Nicușor și dinspre Statele Unite ale Americii încă nu avem nicio reacție de felicitare și de recunoaștere a alegerilor.

Așteptăm...

LE. În fine, azi la ora 15:00 a venit și un mesaj pozitiv de la însărcinatul cu afaceri rămas la post la Ambasada Americii, dl. Michael L. Dickerson, practic diplomatul american cel mai înalt din România în condițiile în care SUA nu mai are ambasador:

.@NicusorDanRO - We look forward to working with you as Romania’s new president and the 🇷🇴government to advance our shared priorities, including defense, energy, and commercial partnerships.

— Chargé d'affaires Michael L. Dickerson (@USAmbRO) May 20, 2025