De ieri, România se poate considera ieșită de sub umbrela art. 5 NATO

Am încheiat articolul de ieri citând prima reacție din partea americanilor. Ea a venit din partea d-lui Michael L. Dickerson, rămas momentan la conducerea ambasadei în urma plecării, destul de intempestive, a ambasadoarei Kavalec. Să-l mai privim odată:

.@NicusorDanRO - We look forward to working with you as Romania’s new president and the 🇷🇴government to advance our shared priorities, including defense, energy, and commercial partnerships.

— Chargé d'affaires Michael L. Dickerson (@USAmbRO) May 20, 2025

Ambasada a publicat și o formulă tradusă în limba română, care sună așa: „@NicusorDanRO - Așteptăm cu interes să colaborăm cu dvs., în calitate de președinte al României, și cu noul guvern RO, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale.”

Partea bună în zilele noastre e că ai la dispoziție zeci de instrumente AI care îți pot „descifra” un limbaj diplomatic și formulele utilizate acolo. Toată lumea, inclusiv eu, a remarcat răceala acestui mesaj:

• nu conține niciun fel de felicitări;
• e formulat sec și foarte scurt;
• nu conține niciun fel de formulă de încheiere;
• nu se specifică deloc o afirmare nelimitată a intereselor comune, ci doar a câtorva domenii.

Bineînțeles, prostălăii noștri, inclusiv Nicușor, s-au aruncat ca găina la muci pe acest mesaj, de parcă le-a pus Dumnezeu mâna-n cap:

I appreciate the message sent by the @AmbasadaSUA .
I want to assure all Americans of Romania’s strong commitment to our relationship with the United States in every aspect of our strategic partnership. I am confident that Romania will enjoy a remarkable relationship with the…

— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) May 20, 2025

Wow! Le-au vorbit americanii! În realitate, mesajul e o palmă. De-aia dată cu piciorul, cum ziceam în copilărie. 

În primul rând, pentru a vedea un adevărat mesaj de felicitare al americanilor, e suficient să ne ducem în urmă cu câteva luni și să vedem mesajul trimis direct de Casa Albă Maiei Sandu cu prilejul realegerii în funcția de președinte. Îl poate citi oricine aici. După cum se vede:

• începe cu felicitări calde („congratulations to...”)
• subliniază clar că alegerile au fost corecte (deși toată lumea știe că au fost un circ)
• nu uită să sublinieze angajamentul strategic comun (anti-Rusia).

Din multele instrumente AI, eu l-am ales pe Grok să-mi explice câteva lucruri despre limbajul diplomatic. Din vorbă în vorbă, am aflat de la Grok următoarele:

• SUA are parteneri strategici și parteneri. Până mai ieri, România era clar un „partener strategic”. Diferența se bazează pe „nivelul de angajament, profunzimea cooperării și importanța strategică a relației”. Cu un „partener strategic” cooperarea e formalizată printr-o declarație comună, tratat etc. și privește o mulțime de domenii, inclusiv angajamente geostrategice comune, pe când cu un „partener simplu” lucrurile sunt mai puțin formale și colaborarea privește doar o serie de domenii punctuale și de interes reciproc. De pildă Kenya este un „partener” pentru SUA în ceea ce privește combaterea terorismului în Africa de Est. În general, cu „partenerii” SUA se angajează pe baze tranzacționale („te ajut cu aia, mă ajuți cu ailaltă”) în timp ce cu „partenerii strategici” SUA se angajează pe baza unei comuniuni de valori („împărțim aceleași valori, deci trebuie să mergem împreună”).
• Există state care au fost retrogradate tacit sau explicit de la statutul de „partener strategic” la cel de „partener”? Da, două exemple majore ar fi Turcia și Pakistanul. Turcia pentru deriva autoritară tot mai accentuată a lui Erdogan, Pakistanul fiindcă a continuat să sprijine, fără acceptul SUA, grupările de talibani din Afganistan, dar și fiindcă și-a aprofundat, fără acceptul SUA, relațiile cu China. Americanii preferă să lucreze acum cu India ca „partener strategic”, față de Pakistan reducându-și expunerea și sprijinul, și continuând colaborarea doar punctual. Procesul de „retrogradare” nu e explicit, dar... se vede în timp.
• 💣Cum formulează SUA mesajele pentru alegerea unui președinte dintr-o țară cu care are un parteneriat limitat? Fix cum i s-a adresat lui Nicușor: „Coae, așteptăm cu interes colaborarea în domeniile A, B, C. Pa.” Fără „bravo!”, fără „felicitări!”, ci chiar așa: „așteptăm cu interes...”

După cum se vede, însărcinatul cu afaceri de la București a folosit, de fapt, o formulă-standard care ne comunică mai mult sau mai puțin codat că SUA tocmai a reevaluat în jos parteneriatul cu România. Băieți, de acum sunteți pe aceeași treaptă cu Erdogan, Pakistanul sau Egipt. Nu ne retragem de tot, vom face în continuare business împreună pe anumite chestii (enumerate: apărare, adică vă luăm banii pe arme, energie și ceva comerț), dar v-ați lins pe bot de statutul de „partener strategic”. În particular, lipsa felicitărilor arată că SUA nu are încredere în soliditatea procesului electoral. Tocmai de-aia americanii nu pot felicita un „învingător” asupra căruia planează dubii! Fix așa i s-au adresat lui Erdogan la realegerea din 2018, sau lui Viktor Orban, tot în 2018 (între timp Orban și-a îmbunătățit mult relația cu Trump).

În treacăt fie spus, modul de adresare e mai dur chiar și decât a fost cazul cu primul guvern al lui Dragnea, guvernul Grindeanu:

Sursa: Ambasada SUA, comunicat din 11 ian. 2017

Se poate observa că, la vremea respectivă, deși nu a fost la fel de călduros precum comunicatul adresat Maiei Sandu, totuși comunicatul SUA:

• conținea „felicitări”, semn că nu se punea la îndoială validitatea alegerilor;
• se făcea referire explicită la „Parteneriatul strategic”, semn că nu se pune problema „retrogradării” României;
• conținea explicit formula rece „Așteptăm cu interes...” semn că exista o oarecare mefiență în aer față de guvernul Grindeanu/Dragnea (ceea ce s-a și văzut ulterior).

În actualul context de interes se plasează și numirea noului ambasador la București, un avocat pe nume Darryl Nirenberg, partener în casa de avocatură Steptoe LLP specializată în... lobby. Un lobby-ist, cu alte cuvinte, adică un avocat specializat în punerea de presiune pe factorii decizionali pentru a adopta legislația convenabilă clienților săi. Este clar că pentru administrația Trump nu mai suntem altceva decât o vacă de muls și nimic altceva.

CONCLUZII? TOVARĂȘI, E GROASĂ RĂU!

Acum, dacă am trecut în revistă aceste formule de adresare și am descifrat ce înseamnă ele, putem concluziona cu o precizie de 99,9% că România a încetat să mai fie percepută de americani drept „partener strategic”, fiind retrogradată tacit la nivelul de „partener”. Americanii nu mai au încredere în validitatea procesului electoral din România (de aceea nici nu l-au felicitat direct pe Nicușor Dan), ceea ce înseamnă că nu mai avem „valori comune”/„shared values” cu ei. Dar consecințele cele mai nasoale abia acum decurg: dacă am încetat să mai fim percepuți drept „partener strategic”, putem fi siguri că am pierdut și protecția lor. Cu alte cuvinte americanii în niciun caz nu își vor pune fundul la bătaie pentru noi, chiar și în condițiile existenței articolului 5 din pactul NATO. Pentru ca articolul 5 din pactul NATO să fie cu adevărat activat în cazul României, ar trebui ca România să fie atacată în mod evident de un inamic. Dacă americanii vor considera că de fapt nu se poate vorbi de un atac, ci de o provocare a României la adresa unui inamic, în urma căreia România n-are decât să-și ia câte scatoalce în cap merită, atunci putem sta liniștiți, că americanii nu vor mișca un deget pentru noi.

Lasă că ne apără francezii... 😒

Soldați francezi predându-se germanilor.
Sursa: Bruce Sadler / Flicker

După alegeri

Uite că s-au dus și alegerile. După cum se vede am estimat destul de corect scorul lui Simion, eu am zis că va lua în jur de 5,6 milioane de voturi și a luat 5,33 milioane. Scorul lui Simion era cel mai simplu de estimat, pentru că era singurul la care te puteai baza doar pe realitatea din teren. La Nicușor Dan era imposibil: dacă „sistemul” nu se băga, ar fi luat cum am zis, adică 3,7 milioane, hai maxim 4 milioane de voturi.

Dar cum să nu se bage „sistemul”? Doar era candidatul lui, erau alegerile organizate de ei, supravegheate de ei, păi cum să nu se bage?

S-a băgat, și a mai luat Nicușor voturi ca-n Coreea de Nord. Au fost aici cinci mașinării de fraudare a votului, una mai versată ca alta, care au lucrat congruent în favoarea lui Nicușor: mașinăria PSD, a PNL, a UDMR, a USR (culmea, ăștia „dijitalizații” sunt cei mai primitivi, ei fură ca pe vremuri, cu sacul) și a Maiei Sandu din Moldova. Puse cap la cap, astea i-au adus lui Nicușor cele 2 milioane de voturi de care avea nevoie ca să-l bată cu un avans mic, dar consistent și incontestabil (0,82 milioane de voturi, adică 7,2%).

Totul s-a petrecut sub ochii indiferenți ai autorităților (care au organizat scrutinul în favoarea candidatului lor) și avem toate motivele să credem că au fost puse în joc, în disperare, toate metodele de furt.

Încă din săptămâna premergătoare alegerilor au ieșit la iveală o mulțime de informații legate de firme mai mici, mai mari, care își amenințau angajații să voteze cu Nicușor Dan. Aceste amenințări ar fi trebuit să trezească suspiciuni majore și grave de vot-suveică dar Poliția nu a deschis nici măcar o anchetă.

Pe tot parcursul zilei de vot au fost relatări pe Tiktok că lucrurile nu sunt tocmai ok în diaspora: erau secții care nu aveau reprezentant AUR, erau secții unde nu mergeau tabletele. Aici era posibil votul multiplu. Se pare că fenomenul s-a repetat și în multe secții din țară. Practic, degeaba ai tablete și sistem informatic, dacă ele nu funcționează. În mod normal procesul de vot trebuia suspendat și votanții redirecționați către alte secții. Evident că nu s-a întâmplat așa ceva.

În circumscripția Maiei Sandu Dumnezeu știe ce o fi fost, dar numai de acolo Nicușor a obținut un avans incredibil de 120.000 de voturi. Multă lume zice că a văzut autocare cu „turiști” din Rep. Moldova votând și duminică în România, deci e posibil ca doamna Maia să-i fi adus lui Nicușor un avans și mai mare.

În Sectorul 1 din București, fief USR (în ciuda faptului că primarul e acum un liberal) în buna tradiție inaugurată de Clotilde, s-au descoperit buletine de vot deja ștampilate pro-Nicușor.

Este evident pentru oricine vrea să gândească un pic că „sistemul” a lucrat temeinic și disperat ca să iasă cine trebuie. A avut în mână pâinea și cuțitul și nu s-a sfiit să împartă prada după regulile sale.

Nu e mai puțin adevărat că tabăra suveranistă a făcut câteva greșeli majore care l-au costat scump pe George Simion. Unii zic de campanie, eu zic că în campanie greșelile nu au fost așa de mari: tot ce a făcut, l-a făcut să piardă voturi, dar să și câștige:

- când a vorbit de cei 500.000 de bugetari care trebuie concediați, probabil a mai pierdut din voturile unor bugetari, dar 100% a câștigat voturi din mediul privat;
- când l-a bălăcărit pe Macron în Franța, sigur a pierdut din voturile ălora care simt mereu nevoia să fie validați de străini, dar sigur a câștigat voturi din partea celor care nu au uitat că la meciurile de fotbal francezii strigă după noi „Țiganii, țiganii!”, și n-au uitat nici caricatura ordinară cu „Ferrailles! Ferrailles!” apărută după ce Simona noastră a luat Roland Garros-ul;
- nici absența de la posturile TV ale „sistemului” nu cred că l-a costat prea mult, audiența acelor posturi oricum nu trece de câteva sute mii de oameni și cei care se uită acolo erau deja convinși.

Marea greșeală a celor care au organizat campania AUR/Simion a fost că nu au combătut suficient de puternic cele mai imbecile aserțiuni ale adversarilor: că Simion va scoate România din UE, că e candidatul Kremlinului, că prăbușește economia etc. Toate temele astea puteau fi combătute ușor, punctual și targetat, dar nu au făcut-o. Data viitoare să-și ia consultanți, că de acum au bani suficienți.

Dar eu personal cred că nici George Simion nu și-a dorit cine știe ce victoria. Realist vorbind, chiar dacă ar fi câștigat, i-ar fi fost foarte greu să întreprindă ceva, fiindcă parlamentul e dominat de coaliția partidelor-sistem: PSD-PNL-UDMR-USR. Și cine crede că ar fi putut provoca alegeri anticipate, e naiv: pentru mulți parlamentari, mai ales de la POT sau SOS, mandatul de parlamentar e ca un premiu la loto. A doua oară nu se vor mai întâlni cu așa pleașcă, drept pentru care e exclus să voteze pentru alegeri anticipate.

Aceeași dificultate deja se manifestă, de altfel, și în cazul lui Nicușor Dan, căruia îi va fi foarte greu să formeze un guvern stabil. Au început ăștia să se milogească de PSD să nu iasă de la guvernare, fiindcă realitatea e că... fără PSD nu se poate. Dar PSD știe ce urmează, așa că... nu vrea.

Drept pentru care trebuie să ne amintim încă o dată că președintele României de fapt contează prin atribuțiunile pe care le are în servicii, justiție, diplomație și apărare, nu în economie. Concluzia am scris-o ieri pe FB:

În treacăt, să remarcăm și faptul că au trecut deja 36 de ore de la alegerea lui Nicușor și dinspre Statele Unite ale Americii încă nu avem nicio reacție de felicitare și de recunoaștere a alegerilor.

Așteptăm...

LE. În fine, azi la ora 15:00 a venit și un mesaj pozitiv de la însărcinatul cu afaceri rămas la post la Ambasada Americii, dl. Michael L. Dickerson, practic diplomatul american cel mai înalt din România în condițiile în care SUA nu mai are ambasador:

.@NicusorDanRO - We look forward to working with you as Romania’s new president and the 🇷🇴government to advance our shared priorities, including defense, energy, and commercial partnerships.

— Chargé d'affaires Michael L. Dickerson (@USAmbRO) May 20, 2025

O cursă palpitantă: cine va fi președinte din data de 19 mai?

Asistăm, aparent, la o cursă palpitantă între George Simion și Nicușor Dan. În ceea ce mă privește, nu-l prefer pe niciunul, nu mă reprezintă vreunul, dar dacă mă voi duce la vot, sigur nu îl voi vota pe Nicușor și, dacă nu îmi voi anula votul, îl voi vota, totuși, pe Simion. Am explicat pe Facebook de ce nu pot cu niciun chip să-l votez pe Nicușor:

Și tot pe Facebook am explicat și de ce nu cred că Simion, chiar bine intenționat, poate face mare brânză, deci n-am ce așteptări sau speranțe să-mi leg de el:

Drept pentru care, mă lasă rece cine va ieși președinte. Pe mine, ca bolnav oncologic, mă interesează cel mai mult să mă păstrez calm, departe de orice agitație, și să râd. Cât mai mult. În sensul ăsta mă distrează la culme zbaterea „Sistemului”, adică ăia care ni i-au pus în cap pe Băsescu și pe Iohannis și care încearcă, azi, să ni-l pună în cap și pe Nicușor. Acum se simte că băieții transpiră din greu: nu-i a bună! Meciul e mai greu decât credeau!

Dar ce se va întâmpla, concret, la urne? E foarte greu de spus acum, însă e clar că Sistemul lucrează pe mai multe direcții pentru înscăunarea lui Nicușor. Una dintre direcții e și asta a intoxicării opiniei publice cu sondaje. Au recunoscut la început că Simion are avans față de Nicușor, apoi au început încetul cu încetul să o mermelească până când azi IRSOP a ieșit cu un sondaj care îl dă (în țară, zic ei) câștigător pe Nicușor cu 52-48. Despre calitatea acestui sondaj trebuie să reamintim doar că la turul I ultimul sondaj IRSOP a avut o eroare de -10% (!!!) în privința lui Simion, pe care-l dădea cu 31% (a luat 41%) și +7% la Nicușor (îl dădeau cu 28%, a luat 21%). O eroare cumulată, așadar de 17%, ceea ce înseamnă că dacă ăștia dau 52-48 nu ar fi exclus ca rezultatul de la urne să fie 55-45 pentru Simion. Nu mă interesează de unde aceste erori atât de majore, dar în ultimii ani sondajele au fost clar măsluite, așa că trebuie să fii tâmpit să mai pui bază pe ele.

Mult mai interesantă e împărțirea voturilor la turul 1, conform sondajului de la ieșirea de la urne făcut de CURS.

Sondaj CURS la ieșirea de la urne. pic.twitter.com/H21l2992ev

— Lucian Sârbu 🇷🇴 ☦️ (@LucianSarbu) May 6, 2025

Nu mai stau să fac demonstrația, dar dacă te uiți cu pixul în mână și compari cu rezultatele din toamnă îți dai seama că cca. 10% dintre votanții PSD au zis că au votat cu Crin sau cu Nicușor, și de fapt - cel mai probabil - au votat cu Simion. Spirala tăcerii este incredibilă. Totuși, ce putem remarca?

- Votanții PSD care au votat din prima cu Simion sau Nicușor, au făcut-o într-o proporție de cca. 2:1. De aceea e rezonabil să presupunem că la fel se vor redistribui în turul 2 și voturile pesediștilor, cca. 1,5 milioane, care au votat inițial cu Crin și Ponta. Asta înseamnă +1 milion de voturi la Simion și +0,5 milioane la Nicușor.
- Votanții PNL care au votat din prima cu Simion sau Nicușor, au făcut-o într-o proporție de cca. 1:2. Vorbim de cca. 0,85 milioane de voturi. Aplicând raționamentul invers rezultă o redistribuire a acestor voturi tot în proporție de 1:2 către cei doi candidați, adică cca. +0,27 milioane Simion și +0,58 milioane Nicușor.

Aplicând același raționament la votanții celorlalte partide (UDMR, USR, SOS, POT, partide mai mici) rezultă cca. +0,45 milioane de voturi Simion și +0,70 milioane Nicușor.

Trăgând linie și adunând la scorul obținut în turul I, rezultă că Simion poate conta pe cca. 5,6 milioane de voturi în timp ce Nicușor poate conta pe cca. 3,7 milioane de voturi. Concluzia, destul sumbră pentru tabăra lui Nicușor, este că, dacă Nicușor vrea să-l bată pe Simion mai trebuie să scoată la vot cam 2 milioane de nehotărâți, și absolut toți să fie de partea lui. Dacă numai o cincime dintre nehotărâți (adică 400.000) se duce la Simion, Simion va trece de 6 milioane și Nicușor ar mai avea nevoie de încă 700.000 de nehotărâți! Și așa ajungem la 12 milioane de votanți. Ceva ce nu s-a mai văzut din... 1996! 😲  

Rămâne de văzut dacă va reuși. Poate da, poate nu. Ar însemna să mai câștige încă 3,8 milioane de votanți - dublu față de scorul din turul 1. Iohannis a reușit asta în 2014: și-a dublat scorul, și a și scos la vot 2 milioane de votanți noi, majoritar tineri, care au votat cu el. Da, dar:

- Iohannis pornea de la 2,8 milioane de voturi și se bucura de sprijinul ferm al candidatelor băsiste Elena Udrea și Monica Macovei (încă 0,9 milioane de voturi - practic, cu voturile acestora se intra cap la cap în turul 2), pe când Nicușor pornește de la 1,9 milioane și nici Ponta, nici Crin nu au zis că îl susțin. Se poate baza clar doar pe susținerea Elenei Lasconi, care nu mai are mare zestre de dat (0,25 milioane) și pe Funeriu, care e insignifiant.
- În 2014 diaspora vota zdrobitor cu Iohannis, acum nu, dimpotrivă, diaspora e majoritar „simionistă”, deși nu e de neglijat susținerea pentru Nicușor (au rămas în continuare destui diasporeni care votează orice hologramă le bagă sub nas Sistemul băsisto-securist).
- Cel mai important aspect: Iohannis a mai scos la vot, față de turul 1, 2 milioane de votanți. 0,2 milioane în diaspora și 1,8 milioane în țară. Majoritatea tineri hăbăuci de 18-25 de ani (i-am văzut cu ochii mei atunci!), care nu știau de ei. În plus, să nu uităm că atunci era posibil votul multiplu și vă dau în scris că mulți votanți pro-Iohannis au mers din secție în secție și au votat de mai multe ori. Dar să presupunem, de dragul demonstrației, că ăia 2 milioane au fost pe bune și nimeni nu a votat multiplu. 

Ce observăm acum? 

1. Votul multiplu nu mai e posibil, din cauza informatizării STS. În plus, cineva mi-a șoptit că STS le-a zis clar ăstora că nu se va băga. Cine iese, iese! În fond sunt și pe acolo generali care or avea bani și conturi în străinătate, și n-au de gând să intre pe vreo listă de sancțiuni a americanilor...

2. În 2014, tinerii (prezumtiv) abulici în vârstă de 18-25 de ani erau cam 2 milioane, în timp ce morții din ciclul electoral 2004-2014 totalizaseră 2,5 milioane. Un minus de 0,5 milioane votanți.

În 2025, tinerii (prezumtiv) abulici în vârstă de 18-25 de ani mai sunt doar 1,7 milioane, în timp ce morții din ultimii 10 ani sunt peste 2,7 milioane. Un minus de 1 milion de votanți. Nu vă uitați că listele electorale nu au scăzut decât cu 300.000 de oameni față de momentul 2014. Știm cu toții cum sunt făcute, știm cu toții că îi cuprind și pe moldovenii ăia care sunt înregistrați câte 1000 într-o garsonieră, și pe morții de care statul român nu știe, fiindcă au murit în străinătate. 

Comparăm -0,5 milioane cu -1 milion și concluzia, pe scurt, e că va fi de două ori mai greu ca în 2014 să mobilizezi atâția nehotărâți câți s-au mobilizat atunci, cu Iohannis.

Poate de aici și disperarea tot mai disperată a Sistemului, care se încurajează bătându-se singur pe umăr cu sondaje în care nu mai crede nimeni. Eu nu mă mai uit la sondaje, mă uit la sentimentul public. Sentimentul public îl vezi direct în căutările online (Google Trends) sau pe rețelele sociale. Și când era bătălia Trump vs. Kamala sondajele și mass-media o dădeau câștigătoare pe Kamala, și în realitate a bătut-o Trump de a zvântat-o. Oamenii inteligenți ziceau: „Nu vă uitați la sondaje, nu vă uitați în mass-media, uitați-vă la singura media care nu e în mâinile Sistemului, X/Twitter, unde oamenii pot vorbi liber.” La fel și aici: pe Facebook, unde cenzura încă funcționează, fanii „simioniști” tot duc scorul undeva la 50-50 (deși, la followeri direcți, GS îl rupe pe ND: 1,6 milioane față de numai 0,5 milioane), dar pe Tiktok, pe X/Twitter, în comentariile de pe Youtube etc. e jale pentru Nicușor, cred că scorul se duce pe la 90-10 pentru Simion. Ceea ce mă face să cred că, în ciuda sondajelor și a întregii artilerii scoase pe câmpul de bătaie - personalități, influensări „de bine”, am înțeles că și patroni care își amenință angajații, profesori universitari care calcă în picioare deontologia universitară etc. etc. etc. dar și infractori condamnați, cărora cel mai probabil li s-a promis reducerea pedepsei (Dani Mocanu) - Simion conduce detașat și are șanse mari să câștige duminică. Tabăra care îl împinge de la spate pe Nicușor nu mai are mult timp la dispoziție - azi, mâine ... cam 48 de ore - să iasă cu ceva atât de atomic, încât să-l dea peste cap pe Simion. Se vorbește de un film gay... „șoferul”... sincer să fiu, la ce accente mizerabile a luat campania asta, mai ales dinspre tabăra „binelui”, nu m-ar mai mira nimic.

În orice caz, indiferent cine va ieși președinte, nu-mi pasă și nu mă tem. Dacă va ieși Nicușor, clar camarila băsistă din spatele lui va pune biciul austerității pe noi ca în 2010, și tocmai de-aia îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-am îmbolnăvit de cancer anul trecut, nu anul ăsta. Cu nevastă-mea mai sunt ceva probleme, dar o să scape și ea - greul a trecut! Iar dacă iese Simion, să fie sănătos și să-i dea Dumnezeu minte să conducă așa cum trebuie. Nu mă tem de „fascism” și alte blablauri de-astea: este clar că gogorița „fascistului” Simion e agitată de cei care vor pierde burse, stipendii, sinecuri și alte avantaje moka la care sunt abonați de ani, chiar de decenii. În accepțiunea lor „fascist” e oricine le taie lor bănuțul - și Simion, care nu e din gașca lor, are toate datele să se încadreze în acest profil.

Ce am învățat

În curând se vor face 9 luni de la prima operație și 8 de la cea de a doua. Boala a rămas cumva o amintire urâtă de care îmi mai aduce aminte, din păcate zilnic, doar disconfortul post-operatoriu din zona operației, care încă nu mi-a trecut. Simt progrese, dar acestea sunt infinitezimale, le percepi comparându-ți starea de la o lună la alta, chiar de la un trimestru la altul, nu de la o săptămână la alta sau de la o zi la alta. Făcând comparații pe termen scurt, nu se simte nici o îmbunătățire. Din când în când - mai rar - se face simțită și staza gastrică, mai ales la 2-3 ore de la masa de dimineață, când mă ia, câteodată, o foarte ușoară senzație de leșin și un pic de greață. Nu e ceva insuportabil și nu mi s-a întâmplat niciodată să leșin cu adevărat sau să vomit - stomacul meu, totuși, e funcțional, deși e „leneș”, nu merge în parametri normali -, dar de obicei simt nevoia să ies un pic afară, la aer tare, rece, și să mă plimb un pic prin cartier chiar dacă asta înseamnă să-mi las baltă treburile. În rest controalele sunt bune, boala principală (cancerul) pare să fi dispărut. Doamne-ajută!

Ce am învățat din toată această experiență și ce sfaturi vă dau și vouă?

În primul rând, dacă ați trecut de 45 de ani și corpul „vă dă semne”, nu amânați vizita la doctor. Una e o durere oarecare pe care o ai la 20 de ani și alta e dacă o ai la 45. Indiferent ce facem și cât de sănătoși ne credem, boala și bătrânețea vin inevitabil peste noi.

În curând, peste câteva săptămâni, eu voi împlini oficial 50 de ani. Zic „oficial” deoarece, ca organism viu pe pământul ăsta, zămislit în burta mamei mele, am trecut deja demult de 50 de ani. Credeți că în mintea mea mă simt „ca la 50 de ani”? Nici vorbă! Dacă nu ar fi fiică-mea, să o văd zi de zi crescând - mâine-poimâine va face 13 ani! - chiar m-aș întreba câteodată dacă eu fac pe bune 50 de ani, sau dacă n-am decât vreo 30-35... Școala parcă am terminat-o ieri, liceul, facultatea de filosofie... mă uit în urmă, parcă mai ieri deveneam „antreprenor”, nu, băăăă!... sunt peste 20 de ani! Aproape 25!😕

În al doilea rând, ținând cont de natura cancerului meu, aloc mai mult timp și mai multă atenție mâncării. Da, rămân la părerea că declanșatorul principal au fost radiațiile neionizante de peste 800 V/m la care m-am supus masiv și constant odată cu închiderea în case din timpul pandemiei. Dar asta nu înseamnă că alimentația nu va fi avut un rol. Înainte, ca să scăpăm rapid de „corvoada gătitului”, cumpăram mereu semipreparate de la Mega sau fast-food. Acum gătim absolut totul în casă, nu mai cumpărăm nimic „semipreparat”, iar la ceea ce luăm din magazine ne uităm cu atenție pe etichete să conțină cât mai puține E-uri și denumiri pe care nu le înțelegem. În ciuda miturilor urbane să știți că există în magazine o mulțime de alimente, inclusiv mezeluri, care sunt destul de curate, fără a face parte neapărat din gama „bio”. Dar cheia rămâne gătitul. Sunt o mulțime de deserturi care se pot face ușor în casă și pe care, din comoditate, le evitam și preferam să cumpărăm ceva chestii de-a gata din comerț. Mâncare de confort. Eu fac constant lapte cu orez, lapte cu griș, lapte cu fidea, cașa (fulgi de ovăz). Îmi pun în castronel, mai pun scorțișoară sau o linguriță dintr-un gem de casă sau o dulceață curată (am descoperit doi producători români curați - Melinis.ro și Răzvan Idicel, care se găsește și prin Kaufland, dar sunt sigur că există mulți alții) și gata desertul. Nu e nevoie să cumperi cine știe ce bazaconie plină de E-uri de la Mega. Dar, e drept, pierzi jumătate de oră ca să-l prepari. Ei, și?

În al treilea rând, și asta e oarecum o consecință, nu neapărat o învățătură, nu mă mai enervez pe nimic și mă concentrez pe ceea ce contează cu adevărat. Pot spune că sunt destul de „zen” privitor la foarte multe lucruri. Din păcate nevastă-mea, fire mai vulcanică, încă se mai enervează cu toate căcaturile. Eu sunt conștient de faptul că, în cel mai bun caz, nu mai am de trăit mai mult de 20-30 de ani, iar în cel mai rău caz, 5-10 ani. Ce rost are să te enervezi pe toate căcaturile? 😀 „Ha! Nu le-a ieșit cu vaccinurile, să vezi că o să vină cu gripă aviară la vaci. Tot or să bage pașapoarte digitale, orașe de 15 minute etc.” zice nevastă-mea, sarcastică. „Așa, și? Dă-i naibii.” „Cum, nu-ți pasă?” „Nu. O să mor până atunci.” „Păi nu-ți pasă de copil, bla bla?”

Ba îmi pasă și de copil bla bla, dar la un moment dat copilul va trebui să se descurce singurel în viață, că nu vor fi „mami” și cu „tati” lângă el să-l țină de mână până la adânci bătrâneți. La un moment dat „mami” și „tati” vor fi în ceruri și el va trebui să se descurce singur, cu familia lui pe care o va avea atunci. Să-și crească singur copiii și nepoții, liberi și în demnitate, cum și noi îl creștem pe el.

De aceea nu-mi pierd vremea cu ceea ce nu pot evita. Dar mă concentrez pe felul în care transmit copilului anumite valori care îl vor face și pe el, la momente de cumpănă, să se păstreze liber și demn. În particular mă chinui să-i las o moștenire, ca să nu intre de la zero în capitalism. După ce nevastă-mea va face operația de corecție în primăvară am putea să ne spargem banii, de fericire, pe călătorii și alte prostii. Eu vreau să-i las copilului meu două apartamente în oraș, o căsuță cu ceva teren la țară și ceva bănuți în bancă. Să nu intre în viață în capitalismul ăsta de căcat așa cum am intrat eu cu maică-sa, cu deștu-n cur. Pot să văd Machu Pichu și în poze, nu trebuie să sparg mii de euro ca să mă rup în figuri că am fost acolo. Ideal ar fi să-i las și o afacere funcțională, dar mai vedem. Afacerea mea actuală e gândită mai mult ca un boutique de servicii, e greu de crescut. Dar poate fac alta. Om vedea.

În al patrulea rând, dar despre asta am mai vorbit, am o altă relație cu Dumnezeu și cu Biserica. Nu vreau să insist, pentru că e o chestie personală. Însă mă bucură să văd că în România bisericile încă mai sunt pline duminica dimineață, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Occident. Când pot, că n-am nici eu venituri nu știu cât, donez ce pot pentru diverse cauze. N-are rost să zic ce donez sau cui, dar fiecare dintre noi putem găsi cauze care ne interesează și pentru care să donăm dezinteresat. Sunt mulți oameni amărâți, bolnavi pe lumea asta, și nu toți trebuie judecați... ba dimpotrivă! Majoritatea covârșitoare nu sunt amărâți sau bolnavi pentru că au făcut ceva greșit cu viața lor, ci pentru că așa a fost să fie. Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Dăruind, vom dobândi. 

Sănătate tuturor și Doamne ajută!

Ce e ăla „cancer agresiv”?!

Ieri, vineri 13, mi-am făcut investigațiile finale post-operatorii și vestea e bună: nu mai am cancer. Sigur, asta nu înseamnă că sunt 100% refăcut. Dar sunt cât de cât ok. Aș putea spune că mă simt „cum eram eu, dar o versiune second-hand de-a mea”. Mai șubred, mai peticit... dat cu chit, cu vopsea, îndreptat tabla pe ici, colo. Săptămâna viitoare o să revin la spital pentru a încerca să facem din nou endoscopia care, din cauză că stomacul meu nu mai funcționează normal, nu a reușit. Dar asta nu e vitală. Cancerul era de colon, nu de stomac. La stomac doctorii vor inspecta operația, să se asigure că e totul ok. Eu zic că e ok. Poate că ei or să vadă vreo problemă, dar sunt sigur că orice ar fi să găsească (dar eu sper să nu găsească nimic!), se va putea trata cu medicație. În acest moment tot ce mă incomodează e operația în sine: deși tăietura e bine legată, corpul încă resimte „agresiunea”, fiind vorba și de un pic de meteo-sensibilitate la mijloc. Totuși, sunt mult mai bine decât în urmă cu 3 luni. De la zi la zi sau de la săptămână la săptămână progresele sunt mici. De la trimestru la trimestru, ele sunt certe.

Dar citesc în mass-media despre moartea lui Mircea Diaconu (Dumnezeu să-l odihnească!), și nu pot să pricep. Tata a depistat cancerul de colon fix la vârsta pe care o avea Mircea Diaconu, adică pe la 74-75 de ani. Asta după ce o vreme nu se simțise bine. L-a operat și a mai trăit apoi 5 ani, și poate ar fi trăit și azi dacă ar fi făcut chimioterapia. Nu ne-a zis niciodată că după ce a ieșit din spital s-a culcat pe o ureche și pe-aici ți-e drumul, toată familia era convinsă că face tot ce trebuie, mai ales că după operație se vedea cu ochiul liber că se înzdrăvenește. Nefăcând chimioterapie, cancerul a revenit, de data asta la pancreas, apoi a luat Covid și a murit - în urmă cu fix 4 ani, în decembrie 2020. Avea 80 de ani. Face parte din rândul statisticilor cu români îngropați nedemn, în saci negri, de plastic. Arheologii viitorului vor găsi alături de el chiar și ultima perfuzie de la spital, că și pe aia i-au pus-o în sac, înainte să sigileze sicriul. Nu care cumva să facă virusul țuști!... de acolo și să infecteze spitalul, Bucureștiul, România, Europa, planeta... 

De aceea eu nu înțeleg de ce vorbește mass-media de „cancer agresiv” în cazul lui Mircea Diaconu. Mai ales că și eu, iată, am trecut prin această boală. Așa cum știu deja de pe pielea mea, cancerul de colon îți dă o grămadă de semne și îți lasă suficient timp să-l depistezi. Nu știu cât de „agresive” sunt alte tipuri de cancer, dar acesta nu e agresiv deloc, dimpotrivă, e foarte insidios și poate să dureze ani de zile până când să te prinzi că ești bolnav. Tata începuse să se ramolească vizibil înainte cu aproximativ un an de vizita la spital. Eu am început să mă simt vizibil rău cam cu jumătate de an înainte de a-mi începe serios investigațiile de sănătate (și numai ghinionul a făcut să nu-mi descopăr mai devreme cauza adevărată a bolii), dar semnele erau deja instalate de cel puțin un an. Nevastă-mea a leșinat pe scările blocului prin aprilie 2023. Din cauza anemiei, firește. Dar nu a dus-o capul să se ducă imediat la medic. A ajuns cu salvarea, direct la operație, după un an și două luni. Sunt, așadar, luni bune, chiar ani în care cancerul de colon se instalează insidios și poate fi confundat lejer cu o anemie mai ușoară sau cu o oarecare dispoziție mai proastă. Cum adică a fost „agresiv” cu Mircea Diaconu?!

Evident, unii zic că de vină pentru această „agresivitate” ieșită din comun e vaccinul anti-Covid, pe care Mircea Diaconu a declarat că l-a făcut. Nu știu, nu mă pot pronunța. Dar această „agresivitate” chiar ar trebui investigată, nu trebuie lăsată așa. Nu cred că Mircea Diaconu era un om sărac, care nu-și permitea să meargă la medic, ajungând cu cancerul în stadiul IV (oricum l-ar fi luat niște dureri nasoale cam din stadiul II). Dacă tata a descoperit cancerul ăsta la 74-75 de ani, și a avut timp să-l opereze, supraviețuind după aceea încă 5 ani, nu văd de ce Mircea Diaconu nu ar fi putut supraviețui la fel. Mai ales că în ultimii 10 ani medicina a făcut sigur progrese.

Ciudat, foarte ciudat. Dar va investiga cineva? Nu cred.

LE. Văd că după ce au zis că Mircea Diaconu a fost ucis de un cancer de colon, acum unele televiziuni au schimbat narativa și zic că a fost un cancer de pancreas (recunoscut ca fiind unul dintre cele mai agresive). Dumnezeu știe care o fi adevărul.

PS. 23 decembrie: fiica actorului, d-na Ana Diaconu, a lămurit misterul: a fost cancer de pancreas, descoperit în urmă cu un an și jumătate, deci prin vara lui 2023. Într-adevăr, cancerul de pancreas e cu totul și cu totul altceva. Dumnezeu să-l odihnească pe marele actor. Eu l-am votat în 2019 - n-a fost să fie.

Dacă aveți cancer, nu vă pierdeți speranța! Astăzi medicina a avansat destul de mult și chiar dacă nu e o bătălie ușoară, avem toate șansele să o câștigăm.