21.11.21

Exercițiu de imaginație: dacă cei de la Pfizer erau corecți, astăzi pandemia era terminată


Spre uriașa mea surprindere mi-am dat seama recent că există o grămadă de oi 🐑🐑🐑 care nu-și aduc aminte, sau poate că nici n-au știut vreodată, că atunci când s-au prezentat în fața oficialilor să ceară aprobarea pentru vaccinul lor, cei de la Pfizer ziceau că mărețul lor studiu (desfășurat pe durata a nici 120 de zile) le-a arătat că vaccinul are o eficacitate de 95% împotriva îmbolnăvirii.

Ca să nu fie vreo problemă de memorie, punem mai jos toate linkurile către materialele de presă oficiale pe baza cărora Pfizer și-a construit minciuna.

Bun. Ce avem de reținut din toate astea? Păi, firește, avem de reținut frazele-cheie:
  • „Primary efficacy analysis demonstrates BNT162b2 to be 95% effective against COVID-19 beginning 28 days after the first dose” - trad. „analiza primară asupra eficacității demonstrează că vaccinul este 95% eficient împotriva Covid-19, începând cu ziua 28 a primei doze”. Rețineți bine chestia asta, că ea se repetă atât în comunicatele oficiale (forma scurtă și forma lungă), cât și în studiul științific, fără echivoc. În studiu se zice negru pe alb așa: „A two-dose regimen of BNT162b2 conferred 95% protection against Covid-19 in persons 16 years of age or older.” Adică: „Administrarea celor două doze de vaccin oferă 95% protecție împotriva Covid-19 în oamenii peste 16 ani.” Clar? Fără „dar”, fără „poate”: vaccinul protejează de contractarea și transmiterea bolii în 95% din cazuri, având în vedere, firește, condiții uniforme de risc de contagiune.
  • În comunicatul Pfizer e un ditamai disclaimerul care zice, printre altele, așa: „This release contains information ... that involves substantial risks and uncertainities that could cause actual results to differ materially from those expressed or implied by such statement.”, adică: „Acest comunicat conține informații ... care implică riscuri și incertitudini importante, care ar putea face ca de fapt rezultatele reale să difere, concret, de cele exprimate aici.” Cu alte cuvinte, Pfizer cu gura lor recunoșteau că PR-ul e PR, și realitatea, realitate. Mai mult, printre posibilele informații care ... ar fi putut să nu fie adevărate, Pfizer recunoștea că ar putea fi și „the rate of vaccine effectiveness and safety and tolerability profile observed to date” („eficacitatea vaccinului, siguranța lui și tolerabilitatea”). Înțelegeți? Fix subiectul acestui comunicat bla bla bla ar putea să nu fie adevărat. De ce? Simplu: pentru că PR-ul e PR. Și știința e știință. Umanității i s-a vândut PR, mult PR. Dar oamenii (mă rog, nu toți) cred că li s-a vândut „știință”, tocmai fiindcă nu au mai citit și disclaimerul. 
  • Mai mult: deși în comunicatele oficiale nu apare, studiul științific e mai nuanțat și strecoară următoarea frază: „The vaccine met both primary efficacy end points, with more than a 99.99% probability of a true vaccine efficacy greater than 30%.” Adică: „Vaccinul a trecut ambele cerințe primare de eficacitate, probabilitatea ca un vaccin real să aibă o eficacitate mai mare de 30% fiind de 99,99%.” Acest prag de 30% era important fiindcă era cerut de FDA - Federal Drug Administration în vederea acordării unei autorizații de urgență. Totuși, implicit se recunoștea că există 0,01% posibilitate ca rezultatele să nu fie corecte. Astăzi știm că nu erau corecte!
Și știm, firește, ce a urmat: pe 11 decembrie vaccinul Pfizer a primit aprobarea FDA, și pe 21 decembrie aprobarea EMA - Agenția Europeană a Medicamentelor. Dar ce e interesant:
  • 11 decembrie 2020 Deși trecuseră doar 23 de zile de la anunțarea rezultatelor, comunicatul oficial al Pfizer în care se laudă cu autorizarea FDA (Pfizer and BioNTech Celebrate Historic First Authorization in the U.S. of Vaccine to Prevent COVID-19 | Pfizer) deja e plin de „dacă” și de „parcă”: a nu se administra vaccinul celor care au un istoric de reacții alergice adverse la vreuna din componentele vaccinului; pentru persoanele imunocompromise ar putea fi apă de ploaie; asta e cea mai tare: „The Pfizer BioNTech COVID-19 Vaccine may not protect all vaccine recipients” (- sic !!!); nu există suficiente informații pentru femeile însărcinate; etc. etc. etc. 
  • În plus, unele dintre cele mai grave afirmații sunt transferate de data asta în disclaimerul așezat strategic la coada comunicatului oficial, și care e și mai mare decât disclaimerul din „comunicatul de lansare”. Voi cita doar asta: „the risk that more widespread use of the vaccine will lead to new information about efficacy, safety, or other developments, including the risk of additional adverse reactions, some of which may be serious” (adică: „există riscul ca utilizarea pe scară largă a vaccinului nostru să ducă la noi informații legate de eficacitate, siguranță, sau orice alte manifestări, inclusiv riscul unor reacții adverse, dintre care unele ar putea fi grave”).
  • 21 decembrie 2020 Mizeria e aprobată și în Europa de EMA: EMA recommends first COVID-19 vaccine for authorisation in the EU | European Medicines Agency (europa.eu) Dar, absolut surprinzător, în comunicatul EMA referința la „eficacitatea de 95% a vaccinului împotriva Covid-19” devine... „95% reduction in the number of symptomatic COVID-19 cases” (adică „eficacitate de 95% în reducerea covidului cu simptome). Cu alte cuvinte, în ceva mai mult de o lună, comunicatele oficiale emise de Pfizer și de diverse autorități cu care negociaseră ajunseseră de la clamarea a 95% eficacitate la ... recunoașterea a 95% apă de ploaie. Ceea ce, firește, nu i-a împiedicat să continue cu aberația.
  • În esență, disclaimerul din comunicatul oficial Pfizer and BioNTech Receive Authorization in the European Union for COVID-19 Vaccine | Pfizer este cvasi-identic cu cel publicat cu prilejul aprobării din SUA. Practic în acea mică MARE modificare adusă de comunicatul oficial EMA - înlocuirea „Covidului” cu „Covidul simptomatic” - e cuprinsă o mare parte a disclaimerului Pfizer și, totodată, scuza pentru un viitor eșec al vaccinului: băh, noi v-am spus; dacă voi ați crezut, e treaba voastră!
În concluzie, v-ați prins? E mai clar acum? În esență comunicarea Pfizer a arătat cam așa:

_____+++_____

Lume, lume!💥

Vaccinul PFIZER e eficient 95% împotriva Covid-19! 💪

Sfârșitul crizei e aproape! ♫ We aaaare ză cheampioooons!... Imagine oooooooll ză pipăăăăăăl!... 🍀🌺🐏

Disclaimer: mâncăm căcat, dar las' că voi ne credeți că vă zicem cu știință, alea alea

+++ __________ +++

Credeți în știință? Ei, aș: în realitate credeți în PR, în comunicare și în marketing. 

Exercițiu de imaginație: dar dacă Pfizer nu ar fi mințit?

Dacă prostiile Pfizer pe baza cărora vaccinul lor a fost aprobat ar fi fost adevărate, adică eficacitatea împotriva contagiunii ar fi fost într-adevăr de 95%, e ușor de ghicit ce s-ar fi întâmplat: după ce ai vaccinat ca dementul toată lumea occidentală, pandemia ar fi fost încheiată.

Gândiți-vă doar la următorul aspect: în România, în valul 4, începând cu 1 august, s-au contabilizat peste 679.000 de cazuri, dintre care peste 180.000 la persoane vaccinate și 468.000 nevaccinați +12. 

Dacă vaccinul era eficace 95% asta înseamnă că în loc de 180.000 de cazuri la persoane vaccinate, am fi avut numai ... 9.000. O reducere de 25% a numărului total de cazuri!

Dar gândiți-vă ce ar fi însemnat ca în valul acesta, care a atins oficial 679.000 de români, un număr atât de imens de bolnavi ar fi fost imuni la virus. Oare nu ar fi scăzut substanțial și numărul nevaccinaților infectați, dacă răspândirea virusului ar fi fost sugrumată? Ba bine că nu!

Acum înțelegem, așadar, de ce în vară autoritățile noastre - mai retardate și incapabile să învețe ceva din exemplul Israelului și al Marii Britanii, care văzuseră deja pe pielea lor care e adevărul - estimau pentru valul 4 un maxim de 4.000 de cazuri pe zi, și asta într-un eventual... „scenariu pesimist”! Idioții luaseră în serios bullshitul de PR, fără să dea atenție disclaimerului și, pe cale de consecință, fără să acorde atenție datelor concrete furnizate de realitate.

Dar gândiți-vă ce ar fi fost în țări care sunt acum cuprinse de disperare și care încep să facă iar lockdowns și alte mizerii de-astea. În mod normal în Austria și Germania, cu cca. 65% din populația adultă injectată cu două doze, valul ăsta nici n-ar fi trebuit să existe. De Irlanda sau Olanda, nici nu mai zic.

Atâta doar că el există. Însă cei de la Pfizer sunt acoperiți de disclaimer.

Ce, nu l-ați văzut? Nu ați dat semnătură pe propria răspundere că voi „credeți în știință”? Ați dat.

Ghinion. 

PS. Știți ce e cel mai groaznic? Covidul ca (sic!) Covidul: pentru 99,999% din populația tânără, sănătoasă și cu un nivel optim de vitamina D (>30 ng/ml) dă niște muci, și trece. Dar aberațiile Pfizer privesc în mod egal gradul de protecție împotriva cazurilor grave și a decesului. Deja știm, deja calculăm pe blogul nostru de câteva săptămâni bune cum arată această protecție: nu e vorba câtuși de puțin de 95%, ci de 75-80%. Nu e perfectă, dar încă e bine. Dar dacă în viitor se va duce de-a berbeleacul, exact cum s-a întâmplat cu eficiența împotriva contagiunii?... Dacă în viitor efectele adverse în populația tânără și sănătoasă vor depăși... nici nu știm ce anume, că beneficiile reale, câtă vreme nu se opresc contagiunile, sunt 0 (zero)?!!!

Cine va răspunde? Cum? Când?

Niciun comentariu: