29.8.09

O schimbare marunta

Tocmai s-a încheiat ultima săptămână în care eu personal am mai avut atribuţii executive la Kevin.

Motivele pentru care am renunţat sunt foarte simple: nu mai cred. De aceea, nu mai pot. Şi întrucât nu mai pot, nu mai vreau.

Pesimismul meu feroce m-a învins şi exista pericolul să învingă tot ce am reuşit să construiesc în aceşti ani. Vine sezonul de toamnă, care e în mod tradiţional cel mai bun din an, şi pe mine personal mă doare în cot. Nu doar că nu cred în viitorul apropiat, dar întreg viitorul României mi se pare la fel de luminos ca o gaură de cur. Ori, cu totul alta era atitudinea mea în urmă cu 3 ani, când mi-a venit ideea să vând dintr-un magazin online doar esenţa, împachetată în mii de sticluţe. Singurul lucru la care mă mai gândesc cu adevărat de la o vreme încoace este cum să-mi organizez evadarea. Pe de altă parte e drept că în ultimii 2 ani s-au întâmplat câteva lucruri care mi-au arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de mărunte sunt grijile legate de bani, câştiguri şi afaceri, comparativ cu grijile legate de viaţă. De aceea, locul meu trebuie să fie luat de cineva mai entuziast decât mine, eu preferând să rămân un simplu executant. Am terminat cu negocierile, discuţiile cu clienţii, chestiile de genul ăsta, şi nu pot spune decât că deja mă simt mai liber.

23.8.09

Din nou despre scaderea salariilor

Ceea ce părea o simplă teoretizare a unui creier bolnav, maniaco-depresiv şi de stânga (în speţă, al meu :) din urmă cu 2 săptămâni, se pare că este confirmat violent de realitatea de zi cu zi. 

Ziarul Financiar: Ponderea angajatilor cu venituri peste 1.000 de euro a scazut cu o treime in primele sase luni. Titlul materialului spune totul.

Cotidianul: Nemţii îşi lichidează firmele din România. Citez: „Creşterea neaşteptată a salariilor ne-a luat prin surprindere cu totul”, spune Schmidt. Este şi motivul pentru care concernul va reloca producţia care se efectua la uzina din Mioveni în Africa de Nord, unde compania operează de trei decenii. Nivelul salariului net în diversele locuri din lume unde îşi desfăşurară activitatea producători precum compania Leoni prezintă diferenţe considerabile. Conform datelor furnizate de sindicate, un muncitor calificat câştigă în Germania 1.600 de euro pe lună, în România, 350 de euro, în timp ce în Tunisia acelaşi muncitor calificat e plătit cu doar 180 de euro pe lună."

BINGO! Pentru bizono-fazanii care îşi închipuiau din negura mono-neuronală a cutiei craniene proprii că investitorii străini din ramurile industriale productive vin în România pentru orice altceva decât ieftinăciunea forţei de muncă, a sosit momentul să le spunem: v-aţi înşelat. Oamenii ăştia veneau aici exclusiv datorită faptului că eram incredibil de ieftini. Nişte maimuţe, nişte roboţei incredibil de ieftini. Da, chiar aşa. Acum, dacă am ajuns de două ori mai scumpi decât Africa de Nord şi Estul CSI, nu mai suntem atractivi.

Singura soluţie de a acoperi golul lăsat de retragerea afacerilor străine ar fi umplerea cu capital românesc. Din păcate ştim prea bine că puţinul capital românesc a fost "spart" în ultimii ani pe maşini de lux şi pe imobiliare, fiind blocat acum în tablă şi BCA.

Să te ţii distracţie când se va devaloriza leul, pentru că singura soluţie de a păstra investitorii străini aici, în lipsa investiţiilor statului în măsurile de sporire a productivităţii (educaţie şi infrastructură), este să ne devalorizăm leul până când salariul mediu va redeveni atractiv pentru investitori. Închideţi-vă creditele cât mai aveţi timp!

19.8.09

Disolutia autoritatii statului, finalul trist al regimului Basescu

Poliţiştii ies în stradă. Funcţionarii mârâie la superiori că nu au nici un drept să-i trimită acasă în concediu fără plată. Un ministru şi subordonaţii săi încalcă flagrant Constituţia ţării, refuzând să se prezinte la audierile cerute de comisia parlamentară înfiinţată special pentru anchetarea lor.

Toate aceste lucruri ne conduc la o singură concluzie: la finalul regimului Băsescu, România s-a transformat într-un bantustan african. Din decembrie 1989 până acum nu am mai asistat la o asemenea disoluţie a autorităţii statului şi a aparatului administrativ menit să asigure ordinea. Este rezultatul a 5 ani de intrigi machiavelice şi conflicte populiste patronate în mod nemijlocit de Zeus de la Cotroceni.

16.8.09

Ca pe timpul fanariotilor (insemnari despre criza din 2008-2018)

Videanu vorbeşte la televizor despre cum se vor aduna banii la buget în viitor. Evident, prin creşterea şi inventarea a fel de fel de impozite. Unele din ele chiar interesante şi, zic eu, justificate.

Discuţia nu e lipsită de sens. Se pare că încă din octombrie a.c. vom începe să returnăm anumite datorii. Singura soluţie pentru a returna aceste împrumuturi şi pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, care ar echivala cu falimentul naţional, e dată de creşterea veniturilor colectate din taxe şi impozite.

Mi-a atras atenţia însă dorinţa de a vinde drepturile de a emite CO2. Nimic rău în asta, mai ales dacă industria noastră nu mai emite CO2 pe măsura cotelor care ne-au fost alocate prin, dacă nu mă înşel, protocoalele de la Kyoto. Mă tem însă că în această perioadă de criză, în care producţia industrială scade la nivel mondial (cu mici excepţii, cea mai notabilă fiind China), pe piaţa emiterilor de CO2 va fi superofertă. Ca de obicei, guvernul nostru una îşi va propune şi alta va reuşi sau, altfel zis, socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg.

Pur şi simplu nu prea mai avem ce să vindem sau, dacă mai avem, suntem constrânşi să o facem într-un moment prost. Returnarea împrumuturilor primite de la FMI, Uniunea Europeană şi băncile comerciale va putea fi făcută numai prin aplicarea unei politici de impozitare de tip fanariot.

9.8.09

Despre prabusirea salariilor (insemnari despre criza 2008-2018)

În ultimii ani salariul mediu a crescut la nivel naţional de la 120 de euro la 330. Nu ştiu dacă am avut de-a face cu un "balon" al salariilor după modelul celui imobiliar, descris cu lux de amănunte pe internet pe fel de fel de site-uri şi bloguri, dar sunt absolut convins că la vârf am avut de-a face cu un balon salarial de proporţii care a început deja să se dezumfle.

Dar ce înţeleg prin "la vârf"?
  • în primul rând, domeniile care dădeau cele mai mari salarii: farma, IT, financiar etc.
  • în al doilea rând, angajatorul care dădea cele mai salarii: statul.
În privinţa statului, lucrurile sunt clare: se pregătesc nişte "curbe de sacrificiu" după modelul celor din timpul Marii Crize. Oricât o dă Boc din colţ în colţ, treaba asta nu mai poate fi evitată. Şi nici măcar nu e ceva de ruşine, în fond nu vom fi primii care vom fi obligaţi să luăm a asemenea măsură, Letonia reducând deja de ceva vreme cu 30% salariile funcţionarilor. Numărul salariaţilor de stat va fi redus iar salariaţilor rămaşi le vor fi reduse salariile - oficial prin renunţarea la bonusuri. update Şi vor fi obligaţi, se pare, să-şi ia concedii fără plată - un soi de trimitere în "şomaj tehnic" la... stat!

În privinţa domeniilor "bănoase", trebuie să repetăm ceea ce am mai spus şi în alte dăţi: petrecerea s-a încheiat. O privire pe Bestjobs e relevantă.

Să luăm de pildă domeniul drag nouă, IT-ul. În urmă cu câţiva ani dacă puneai un anunţ, adunai cu mare greutate 3-4 CV-uri, marea majoritatea irelevante. Ce se întâmplă acum?
Un număr decent de aplicaţii, 10-20, se mai întâlneşte numai în cazul unor joburi care necesită o înaltă specializare.

Au început să apară şi ofertele nesimţite: 100-200 de euro pentru un programator delphi/c#. Şi totuşi, s-au găsit 7 inşi care să aplice. Asta înseamnă că, ne place sau nu, există cel puţin 7 fomişti în Cluj care sunt gata / disperaţi să accepte un asemenea nivel de salarizare. Sigur, e frumos să credem că ăştia 7 cu siguranţă sunt proşti... nu au experienţă... sunt irelevanţi etc. Să fim serioşi, pentru firme va fi mult mai benefic să ia pe cineva foarte ieftin şi să-l pregătească in-house decât să dea un super-salariu cuiva foarte bun. update Mă rog, mai e şi deznodământul care însă cred că se va vedea abia peste vreun an: salarii mici pentru oameni buni.

Şi pe alte pieţe "bine cotate" lucrurile stau la fel:
Practic, ne-am întors la situaţia din anii 2000-2001, când patronii le puteau zice angajaţilor: "N-ai decât să pleci, la uşă stau 10 care abia aşteaptă să vină." Câţi ani ne-au trebuit ca să ieşim din acea situaţie? Eu zic că vreo 7. Pentru că abia în 2007 s-a ajuns la supraîncălzire pe piaţa de muncă.

Ne-au trebuit 7 ani, vreo 30 de miliarde de euro investiţii străine directe, alte 20 de miliarde venite de la căpşunari şi o situaţie relativ bună a datoriei publice pentru a avea anumite salarii la un nivel compatibil cu cel din Occident.

Acum, suntem supraîndatoraţi la FMI şi atât investiţiile străine cât şi remiterile căpşunarilor sunt în scădere. Ceea ce mă face să cred că vom avea nevoie de mai mult de 7 ani pentru a ieşi din criza în care am intrat - cu ambele picioare! - în ianuarie 2008 (repet ideea din posturile precedente, la noi criza a venit în ianuarie 2008, fiind ţinută sub preş până în octombrie).

Ce se va întâmpla în viitor cu salariile? Cele mari (de peste 1000 de euro net), fără îndoială, se vor ajusta în jos, pe alocuri chiar agresiv. Într-un an de zile, adică în toamna lui 2010, eu prognozez că salariile de peste 1000 de euro vor fi o rara avis în România, indiferent de domeniu.

Să nu-şi facă nimeni iluzii că anumiţi profesionişti "nu vor accepta" să lucreze sub un anumit tarif. Ba vor accepta, pentru că au o vârstă, au copii de întreţinut, rate la casă.

Să nu-şi facă nimeni iluzii că sub o anumită ofertă, anumiţi profesionişti vor prefera să emigreze. Nu vor emigra. Mulţi dintre ei au o vârstă şi majoritatea erau valoroşi, de fapt, în economia dubioasă a României. În alte zări s-ar putea să fie incapabili să se adapteze sau să performeze.

Scăderea salariilor mari va pune presiune şi pe salariile din eşalonul 2, de 500-1000 de euro. Cu siguranţă că şi acestea se vor ajusta în jos, pentru că şi astea sunt salarii mari pentru România, dar probabil nu se vor ajusta cu mai mult de 15-20% pentru că pe orice piaţă a muncii, oricât de dură, trebuie să existe un stimulent financiar pentru angajaţii mai buni comparativ cu cei mai slabi, cei care vor avea salariile în zona de jos, care dă media - 250-350 de euro. Mai jos de 250 de euro nu prea se poate coborî pentru că există o lege a salariului minim pe economie.

În plus, comprimarea generală a salariilor va fi dublată la anul (în 2010) de:
  • devalorizarea leului cu încă 15% - atât am înţeles că e negociat cu FMI, tot atât e permis pentru a introduce leul în culoarul de preaderare, deci probabil pragul de 4,80 va fi apărat cu dinţii pe tot parcursul lui 2010;
  • creşterea Euribor (de la actualele minime istorice);
  • creşterea şomajului până la 9-10%, adică 8-900.000 de şomeri.
Toate aceste date vor duce la explozia restanţelor la credite, prăbuşirea anumitor bănci, crisparea şi mai mare a activităţii economice.

Aşa că, nu trebuie să ne mai facem iluzii. Politicienii ne mint. Scapă cine poate.

7.8.09

Turist în România

Fără nici o legătură cu iniţiativele coordonate de madam Udrea, anul ăsta ne-am decis să facem concediul în România. Motivaţia principală a ţinut, fireşte, de criză. Am preferat să ne cheltuim banii în ţară deşi ne-ar fi fost uşor să îi cheltuim la fel ca în anii trecuţi, în ţara în care vrem să ne stabilim cândva în viitorul apropiat, adică Franţa.

Concediul ăsta, care din păcate s-a încheiat abrupt fără să fie dus la capăt (în Alba Iulia) din cauză că o veste proastă ne-a întors din drum, a fost plin de învăţăminte. Poate mai plin de învăţăminte decât unul pe care l-aş fi petrecut, aşa cum vroiam, hălăduind prin Bretania.

1. Sibiu - dacă Johannis ar candida la preşedinţie, eu l-aş vota cu ambele mâini

Am fost prima oară în Sibiu prin 1995 şi mi s-a părut un oraş ca oricare altul din România - prăfuit, ponosit, cenuşiu, distrus. Atunci am vizitat tot ce se putea vizita, Muzeul Brukenthal, Dumbrava (Muzeul Astra), oraşul etc.

După aceea l-am revăzut în 2004 şi deja începea să capete o altă faţă. Se lucra din greu la reabilitarea centrului vechi, faţadele caselor începuseră să recapete strălucirea de altădată, se refăcea pavajul străzilor. Muzeul Astra era frumos amenajat, Brukenthalul rămăsese însă un palat întunecos, amenajat ca un muzeu oarecare şi fără o urmă de merchandising la intrare. Se lucra şi la reabilitarea acoperişului bisericii evanghelice. În general oraşul îţi dădea impresia unui uriaş şantier.

Apoi am mai stat o singură după amiază în 2006. Deja se terminase de renovat centrul dar dacă te dădeai 20 de metri mai în lateral regăseai aceleaşi case ponosite de altă dată.

Surpriza cea mare a fost să vedem anul ăsta că renovarea a înaintat foarte mult şi pe străzile laterale, ajungând pe alocuri până la zidul cetăţii. Acum, oraşul vechi e minunat. Strada principală a fost închisă circulaţiei şi s-a umplut de terase care, spre cinstea patronilor, sunt amenajate cu foarte mult bun gust fiind o plăcere să stai şi s-o arzi o după amiază întreagă cu pizza, bere şi îngheţată.


O altă surpriză a constituit-o vizita la Brukenthal (ăla de artă, că la muzeul de arme n-am mai avut chef să intrăm). Lucrurile încep să se mişte şi aici într-o direcţie pozitivă. Galeriile au fost rearanjate şi la intrare eşti tentat să cumperi, ca în orice mare muzeu din lume, fel de fel de flecuşteţe de merchandising, inclusiv ciocolată Brukenthal şi căni cu faţa baronului Brukenthal pe ele. Acuma văd că muzeul are şi un site foarte bine făcut.

Cât despre cazare, aceasta a fost foarte ok. Am stat la pensiunea Casa Veche într-o cameră spaţioasă şi curată, deşi cam prost amenajată. Se vedea că e o afacere făcută de nişte oameni care nu prea se pricepeau la turism, încercând să compenseze lipsa de cunoştinţe prin amabilitate şi bun simţ: lângă pat nu aveai nici noptieră, nici priză, iar în baie nu aveai nici o policioară. Sunt amănunte mici, dar care fac diferenţa într-o cameră de hotel. Preţul însă a fost mai mult decât corect şi a coincis cu cel afişat pe site.

Ca o ultimă menţiune, dacă treceţi prin Sibiu şi aveţi timp să mâncaţi ceva, trebuie neapărat să o faceţi la Crama Sibiul Vechi.

În concluzie, Johannis (primarul Sibiului, cred că din 1992 încoace) a făcut o treabă extraordinară şi dacă ar fi să candideze în toamnă la preşedinţie, eu l-aş vota cu ambele mâini.

2. Un pic despre Cisnădie

Într-una din zile am dat o fugă şi până la Cisnădie, unde vroiam să vizităm biserica fortificată pe care o puteţi admira în poza de mai jos. Am înţeles de la cei care se ocupă acum de biserică (o familie de români) că nu prea mai există picior de sas prin Cisnădie dar, din fericire, biserica e foarte frumos prezervată.


3. Din Deva încolo: în teritoriul lui "ce ţară frumoasă, păcat că..."

Nu, nu voi spune: "ce ţară frumoasă, păcat că-i locuită", ci: "păcat că pe alocuri e locuită de nişte prooooşti..."

Băi nene, dar nişte prooooşti...

Să mă scuze cei care se simt jigniţi, nu contest că or fi şi oameni inteligenţi prin zona aia, dar majoritatea sunt vai de capul lor. Proşti, proşti rău. Tălâmbi. Tolomaci. Tonţi. Proşti d-ăia de le curg balele şi zic că plouă şi deschid umbrela.

Sentimentul pe care l-am avut la Deva a fost că stau cu fundul într-un râu cu apă cristalină înconjurat de tâmpiţi care urlă din toţi rărunchii că le e sete.

În primul rând trebuie explicat de ce am ales să stăm câteva zile în Deva. Pentru că ştiam că au o cetate, pentru că ştiam că la o aruncătură de băţ e un castel medieval cu turnuleţe şi creneluri - unul din puţinele din România, alături de Bran şi Peleş deşi Peleşul, mă rog, nu e medieval - şi pentru că aflasem din presă că la Simeria se găseşte un parc dendrologic (arboretum) care merită vizitat.

Aşa că Deva mi s-a părut promiţătoare, un soi de Grenoble. Ca şi Deva, Grenoble deţine o cetate ruinată la care se poate urca folosind un teleferic în formă de balonaşe care e mândria locului, e aproape de un castel foarte frumos - Vizille - şi are câteva muzee. E în mijlocul unei zone pitoreşti, mai poţi căsca ochii la Alpi, dacă ţin minte mai e şi o peşteră prin apropiere... chestii de-astea.

Ei bine, Grenoble, atunci când l-am vizitat, părea să facă oarece bănuţi din turism. Nu mulţi, ca pe Coasta de Azur, dar oricum.

Deva, ciuci-măciuci. Deva pute a sărăcie. Altfel, oraşul e chiar frumuşel, cocheţel şi îngrijit. Tot respectul pentru administraţia locală care a ştiut să pună trandafiri peste tot. Dar oraşul pare incredibil de sărac.

Pe strada lor principală, aia care leagă părculeţul de la poalele cetăţii de piaţa cu statuia lui Traian, nu poţi să bei o bere fără să te asalteze o cireadă de cerşetori, din care unii te şi înjură cu pule şi alte de-alea dacă nu le dai nimic.

În mallul nou construit, Deva Mall, am avut un şoc. N-am văzut în viaţa mea un mall aşa de gol, şi încă în seară de weekend. Până acum credeam că City Mall e cel mai gol mall din lume, dar ţin să spun că în City Mall ai senzaţia că te calci pe bombeuri comparativ cu ce am văzut în Deva Mall. Nu cred că erau mai mult de 100 de indivizi în tot mallul de fiecare dată când l-am vizitat.

Ca să vedeţi o mostră de inteligenţă locală. Au şi ei un soi de palat, se numeşte "Magna Curia", foarte frumos, construit pe la 1580. Cică a fost şi casa generalului Basta, jegosul ăla care i-a tăiat capul lui Mihai Viteazul. Acum ar trebui să fie acolo Muzeul Civilizaţiei Dacice.

Din 4 zile în 3 l-am văzut închis. În fine, în a 4-a, luni, îl vedem deschis şi intrăm. Acolo, vreo 3 cucoane muzeografe care o ardeau în cafele şi un dialog care s-a purtat aproximativ aşa:

- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Ăsta-i muzeu?
- Mdaaa...
- Păi şi nu-l putem vizita?!
- A, e închis.
- Păi de ce e închis?!
- Păi nu sunt bani să fie pus la punct. [exponatele, adică; în curte erau o mulţime de pietre, dumnezeu ştie dacă autentice sau nu, care zăceau pe ici-colo]
- Păi de câţi bani e nevoie?!
- Ei, nu ştim noi.

În fine, am cumpărat două cărţulii ca să nu zicem că n-am fost pe acolo şi ne-am cărat.



Băi cretinilor, tâmpiţilor, oligofrenilor. Puneţi în plm 5 pietre de-alea într-o cameră şi luaţi-mi 5 lei să le văd. Idioţilor. Cretinopaţilor. Dacă vă vin nu 1000, dar măcar 10 inşi pe zi care n-au ce face în Deva şi vor s-o ardă într-un muzeu de căcat, tot adunaţi 50 de lei pe zi. În 26 de zile, înseamnă 1300 de lei. E puţin, ştiu. Dar într-un an înseamnă 15.600 de lei. Aşa-i că asta e o mică sumă deloc neglijabilă?

Tâmpiţilor. Dobitocilor. Cretinilor. Nu e de mirare că sunteţi săraci. Sunteţi prea proşti ca să meritaţi să fiţi bogaţi.

Cetatea aia, vai de curul ei. Cică se renovează de 2 ani şi nişte constructori tâmpiţi care trebuiau să recondiţioneze nu ştiu ce arce, au tras un crac mai jos decât celălalt. Nu mă miră.

În schimb, panorama de pe cetate e incredibilă. Cretinii ar putea să ia o cârcă de bani de la toţi cei care sunt în trecere prin oraş şi nu urcă până sus, convingându-i să dea 12 lei (parcă atât e biletul telecabinei) ca să urce sus. Pentru asta însă trebuie să crezi că ai ceva de arătat. Trebuie să crezi în tine. Trebuie să împânzeşti oraşul cu îndemnuri care să-i motiveze pe oameni să urce. "N-ai trecut prin Deva dacă n-ai ajuns până sus!" Ceva de genul ăsta, plm, nu stau eu să vă fac sloganele. Vai de capul vostru.



Nu mai zic de faptul că drumul pe jos e plin de peturi şi ambalaje de plastic, şi la fel e şi sus. Idioţilor. Dacă nu sunteţi în stare să (vă) păstraţi curăţenia în minunăţia aia, privatizaţi dracului serviciile de pază şi curăţenie şi daţi-le dreptul celor care se vor ocupa de păstrarea curăţeniei în / pe cetate să dea amenzi ălora pe care îi ginesc că aruncă petul în pădure. Vă garantez că o firmă cu nu mai mult de 3 badiguarzi va face o curăţenie pe acolo de-o să poţi linge de pe jos.

3. Hunedoara: gisăs craist! Aşa ceva nu se poate!

La Hunedoara există, cum ştim cu toţii, Castelul lui Iancu de Hunedoara / Janos Hunyadi. Mai întâi ţin să trec în revistă, nu ca să mă laud, ci ca să pot aşeza într-un context oarecare, castelele pe care le-a văzut şi prostul de mine de-a lungul vremii: Dover şi Leeds (Anglia), Vizille, Vincennes, Versailles şi Sceaux (Franţa), Bran şi Peleş (România). Aşa. Or fi multe, or fi puţine, pana mea. Una peste alta nu eram chiar novice, dar pe ăsta din Hunedoara nu-l văzusem niciodată şi tocmai de aceea prima impresie a fost: "Wow!"

Da, este măreţ. Este majestuos. Este frumos, poetic, uluitor. Oraşul ăla de căcat numit Hunedoara ar putea trăi lejer numai de pe urma imaginii lui. Cât am stat pe acolo am văzut 2 autocare cu turişti şi cel puţin 2 duzini de maşini în parcare. Mulţi maghiari (din Ungaria), câţiva polonezi... Deci, interes din partea turiştilor există. Atunci, de ce Hunedoara e vai de capul ei?



Păi, din acelaşi motiv pentru care în Deva pute a sărăcie. Din prostie.

Dacă mergi prin oraş, nimic nu aminteşte că ai fi în oraşul acelui castel. Nimic. Dacă nu ai şti tu că există acel castel, ai trece ca prostul prin oraşul ăla. Eu mă aşteptam ca în Franţa, să văd că toţi stâlpii sunt plini de indicatori: "Spre Castel! Vizitaţi Castelul, prima la dreapta!" etc.

Canci. Nimic. Mergi de-a'n-boulea dupa GPS, aşa cum ţi-ai notat de acasă, sau întrebi vreun cetăţean pe stradă unde-i castelul. Dar dacă nu ştii româneşte, băi netoţilor şi tâmpiţilor?

Odată ajuns în castel, şocul se amplifică. În prima sală prin care începe turul castelului e amenajată o expoziţie care n-are nici o treabă cu castelul: ceva cu continuitatea dacilor pe acolo.

Bă, boilor. Lăsaţi-i dracu' pe unguri în pace. Nu ne vor lua ungurii Hunedoara înapoi dacă nu le demonstrăm la ei în castel că vezi Doamne, daco-moşii noştri au fost pe-aici înainte de arpad-moşii lor. Dar puteţi face un muzeu al dacilor la ieşirea din castel şi îmi mai luaţi 5 lei din buzunar să mă zgâiesc şi la chestiile alea dacice. Proştilor şi idioţilor. Că eu de-asta vin la voi în oraş, mă boilor, să cheltui bani, nu să mă întorc cu ei în buzunar.

Castelul, în interior, e transformat într-un bazar. Ok, dacă nu mai ai mobila originală şi oala de noapte în care s-a pişat Iancu de Hunedoara, nu-i nici o problemă. Noi, turiştii, înţelegem treaba asta, că nu suntem absurzi. Aşa că lasă-l gol. În orice caz, nu-l umple din sală în sală cu fel de fel de tarabe, pentru că îmi strici experienţa vizitării lui. Nu ştim ce conţineau sălile, dar cu siguranţă nu tarabe cu mărunţişuri. Lasă-l gol ca să-mi pot măcar imagina cum era. Din sală
în sală îmi poţi pune câte o planşă ieftină cu câteva explicaţii, creată de un student la Arte, şi lasă că de restul mă descurc eu. Ştiu să-mi imaginez şi singur.

Iar pe comercianţi adună-i în plm afară din castel, la intrare, undeva într-un loc civilizat, unde, printre altele, măi tâmpitule şi cretinule de primar sau ce-oi fi acolo, poţi trage curent electric pentru ca eu, turistul, să-ţi pot plăti cu cardul. Aşa, am cumpărat din interior nişte mărunţişuri de vreo 30 de lei, că atât s-a întamplat să mai am în buzunar, şi gata. Nevastă-mea însă ar fi cheltuit lejer 100 de lei, dacă ar fi putut. Iar eu, să mor de n-aş fi cumpărat un puşcoci care costa 250 de lei.

Ce aş face eu dacă aş fi primăria?

Păi, în primul rând mi-aş propune să reţin mai mult turiştii de la castel în oraş. Măcar o noapte. Una e să-ţi vină un turist care cheltuie 10 euro la castel (bilet + suvenir), alta e să-ţi vină unul care cheltuie 100 de euro (la castel + o noapte de cazare + o masă). Aşa cum mi-am dat seama, în Hunedoara sunt vreo 120 de locuri de cazare, ceea ce e foarte puţin. Având în vedere însă că la castel erau atât de mulţi turişti, mie unuia mi se pare floare la ureche să ai un grad de ocupare apropiat de 100% tot timpul anului, deci mi se pare floare la ureche să bagi concret în oraşul ăla 120 de paturi x 365 de zile x 100 de euro = 4.380.000 de euro pe an, adică 20% din veniturile Hunedoarei, conform datelor de aici. Ceea ce, evident, nu se întâmplă. Nu cred că veniturile directe ale Hunedoarei care provin din turism depăşesc 5-600.000 de euro.

Pentru retenţia turiştilor însă e nevoie de câteva chestii:
  • Faceţi ceva cu oraşul vostru, panaramelor: luaţi exemplu de la deveni, care au umplut de flori Deva; turiştii rămân peste noapte numai dacă oraşul îi îmbie să rămână.
  • Recuperaţi fiarele alea vechi, furnalele; probabil e greu să le tranşezi şi să le vinzi la fier vechi, dar cât de greu e sa le vopseşti în nişte culori plăcute şi pastelate, vesele? Hint pentru voi: orice castel medieval avea turnuri, ce-ar fi să vindeţi turiştilor imaginea unor turnuri medievale, nu a unor vechi coşuri de fum?
  • Nu aveţi bani? Vă plângeţi că "nu sunt bani"? Staţi cu laba întinsă la (m)UE şi aşteptaţi nişte bani care nu mai vin? Dobitocilor! Oligofrenilor! Duceţi-vă în plm la bancă să luaţi un credit sau daţi o emisiune de-aia de obligaţiuni municipale având ca scop strângerea de fonduri pentru reabilitarea turistică a Hunedoarei! Nu ştiţi decât să cerşiţi şi să vă plângeţi că n-aveţi bani, dar plouă cu bani în jurul vostru!
Cam atât. Una peste alta Hunedoara mi-a lăsat un gust amar.


5. Simeria

Despre Simeria nu sunt prea multe de spus. Da, există parcul dendrologic, e mişto şi e vai de curul lui. Un bilet costă numai 2 lei, o sumă cu totul şi cu totul incapabilă să acopere costurile de întreţinere. În fundul parcului puteţi vedea şi Mureşul.


Apropo de costuri, oamenii de pe acolo nu au nici o idee legată de pricing. La castel eu aş pune lejer 20 de lei biletul iar la arboretum, 7-8 lei. Oamenii au o neîncredere cronică în ceea ce oferă şi nu sunt conştienţi de faptul că, dacă bat la uşa castelului, vreau să-l vizitez, deci cere-mi taică un preţ decent, şi îţi dau. Totul e să nu sari calul. De exemplu:
  • nu sări calul la cazare: nu-mi cere 200 de lei pe cameră, adică 50 de euro, că de banii ăştia stau la Paris, dar cere-mi 100-150 (adică 25-35 de euro) şi atunci e ok: şi eu stau bine, şi tu câştigi destul (lasă că ştim că nu o plăteşti pe cameristă aşa cum ar fi plătită la Paris...);
  • nu-mi cere 60 de lei, adică 15 euro, la intrarea într-un muzeu / castel / parc deosebit, că nu suntem nici la Luvru nici la Madam Tussauds, dar cere-mi 15-20 de lei, adică 4-5 euro, şi voi da, că de-asta vin la tine, să cheltui bani.
Chestii de-astea. Una peste alta concediul în România a fost foarte instructiv şi îmi pare rău că nu am mai ajuns şi-n Alba Iulia. Dar, mai ştii?... poate voi ajunge la anul.