Prima oară am dat nas în nas cu fenomenul de blogging în anii 2000, pe la început. Era încă proaspăt inclusiv prin State, dar avea o anumită caracteristică pe care bloggingul românesc nu a dezvoltat-o niciodată: bloggerii pe care îi urmăream erau specializați, și încă al naibii de bine, pe câte un subiect (economie, finanțe, sport etc.) și informațiile găsite pe blogurile lor deseori completau mai mult decât fericit informațiile găsite pe siturile mass-mediei oficiale. Sau comentau critic informațiile din această mass-medie, în așa fel încât să-ți poți face o imagine cuprinzătoare a problemelor care te interesau: să vezi și imaginea oficială, dar să vezi și unde scârțâie această imagine.
După cum se știe, eu însumi am ținut, sub pseudonimul „Manole”, blogul de comentarii pe marginea pieței imobiliare „Balonul imobiliar”, care în lunile bune atingea peste 200.000 de vizitatori unici. Astăzi nu mai e nici un secret pentru nimeni: nu aveam nici „telefon roșu” cu Isărescu, nici nu eram angajat în vreo bancă. Pur și simplu mi-am folosit cunoștințele, am citit mult despre financial bubbles (și am dat mai departe), am fost atent la ce se întâmplă în jurul meu și în piață ca să-mi dau seama că trăiam o veritabilă bulă imobiliară. N-a fost greu, și cred că am dovedit atunci că un blog specializat pe un anumit subiect poate face și în România o audiență frumoasă.
Din păcate în România genul de blogging profesional, specializat, nu a prins pe termen lung, așa că la momentul ăsta cei mai harnici bloggeri români sunt unii care nu scriu despre ceva anume: Zoso, Arhiblog, Mihai Vasilescu etc. Blogul lui Zoso îl citesc de mulți ani, nu pot spune că mă face praf, dar o dată pe lună intru și mai răsfoiesc postările. Am și comentat de câteva ori. Și pe celelalte mai intru, dar nu cred că am comentat vreodată. Sau poate am comentat. Pe lângă ei ar mai fi câțiva bloggeri de succes care scriu în general despre tehnologie și gadgets: NWradu blog (îl urmăresc mereu când e Black Friday), Buhnici. Bineînțeles, îl urmăresc de pe vremea în care scriam „Balonul” pe Dan Diaconu (dacă ăsta o fi numele lui adevărat!) de la Trenduri, cam singurul blogger român care scrie coerent și des pe teme ocultate sau deformate grav de mass-media mainstream.
Nu îi bag aici pe Cabral, Adrian Năstase, Ciutacu sau Radu Soviani, care sunt oameni de televiziune, politicieni etc. și e normal să vină din afara internetului cu o notorietate deja dobândită. Un blogger interesant e și Manafu, care de ani de zile face mici însemnări despre tehnologie și social media: scurte, la obiect, de multe ori „sponsorizate”, fără să ascundă asta. Dar omul e specializat pe ceva, nu discută „despre de toate”.
În România cică nu ar exista decât vreo 400 de bloguri care postează mai mult de 20 de articole pe lună. Și acum să trecem la subiectul meu: în urmă cu vreo lună jumate ăștia de la Activenews au făcut un soi de insectar al „vinovaților propagandei de pandemie”, și spre surprinderea mea i-am găsit acolo pe câțiva bloggeri de categoria grea - adică d-ăștia care postează, nene, nu se încurcă - pe care i-am amintit mai sus: Mihai Vasilescu, Zoso, Ametcea (arhi). Dacă ne uităm la Zelist vedem că Mihai Vasilescu are o medie de 2,16 postări pe zi, Zoso și arhiblog sunt dezindexați din Zelist, dar e suficient să te uiți pe bloguri ca să vezi că oamenii postează și de 3-4 ori pe zi, adică sunt greuceni, nene, nu glumă. Așa, deci de la constatarea asta pornim, oamenii sunt „grei” și nu s-ar putea spune că au niște bloguri specializate pe ceva anume: ei scriu despre orice, oricât, oriunde.
Curios din fire, am amânat o cercetare anume pe blogurile lor, fiind conștient de faptul că, așa cum am zis mai sus, întrucât intru mai rar pe blogurile lor clar sar din postări și nu văd tot ce scriu. Dar acum am avut curiozitatea, „ia să văd măh cât de vacciniști au fost ăștia?”.
Și, stupoare.
Într-adevăr, căutând după cuvântul magic, „vaccin”, găsești postări care mai de care mai idioate, cu comentarii, la rândul lor, care mai de care mai idioate. La Zoso: „Antivaxxerii se organizează”, „67% dintre români (care nu au luat în serios vaccinul) sunt proști”, „Certificatul verde rulz” etc. La Arhi (înțeleg că omul e bolnav și are diabet, deci e normal să fie un pic speriat): postare din 27 ianuarie a.c., cică „E disponibil vaccinul Pfizer pentru noile tulpini Covid, e timpul să-l faceți” (!!!), Novak Djokovic e numit în derâdere Novak Jokeovici, „Nu vrei să te vaccinezi, plătește-ți singur tratamentul anti-Covid” [i] etc. Pe blogul lui Vasilescu: 60% dintre români, nevaccinații, sunt proști, antivacciniștii mor ca proștii, mulți dintre cei care urlă împotriva vaccinului sunt de fapt vaccinați etc. etc. etc.
De-lir to-tal.
Când am scris prima oară, în ianuarie 2021, că nu mă voi vaccina prea curând cu mizeriile oferite de ăștia eu aveam în spate, fără exagerare, zeci de ore citite pe subiectul vaccinurilor. Probabil mai mult decât un rahat de student la medicină care face și el un curs de imunologie, dă un examen și, gata, p'aici ți-e drumul. Și după aceea ajunge medic și începe să dea sfaturi despre imunizare, deși el e praful prafurilor. Pentru că atunci când s-a născut fetița mea, în 2012, am fost puși în fața unei alegeri: facem schema de stat de vaccinare, sau o vaccinăm cu schema de stat plus schema extra (privată, neobligatorie)? Așa că am citit ca demenții și eu, și nevastă-mea, despre treaba asta și printre multele informații care ne-au rămas în cap legate de siguranța unui vaccin a fost aceea că durata de cercetare și de punere pe piață a unui vaccin e de 5-10 ani, nicidecum... 9-10 luni, cât ni se propunea la mizeriile covidiste. De ce? Simplu, pentru că istoria medicinei-pentru-profit este, din păcate, plină de exemple de tragedii datorate unor medicamente insuficient testate înainte de punerea pe piață. Așa că înainte de a-i face fetiței schema extra de vaccinuri (care au protejat-o de multe boli când era micuță) ne-am interesat să vedem cine le fabrică, ce istoric au, dacă s-au observat în timp efecte adverse etc. Și când demenții ăștia au zis în decembrie 2020 că vin cu rahaturile lor ca să-i vaccineze pe bătrâni și vulnerabili, am zis: „Ok, or fi insuficient testate, dar un bătrân bolnav oricum nu mai are 30 de ani de trăit, deci e ok să i se facă un vaccin experimental care îi poate cauza ceva nasol peste 10 ani, dar îl salvează de virusul periculos care îl poate lovi mâine.” Dar când, foarte rapid, au schimbat narativa și mi-au venit cu rahaturile lor la ușă, și anume că trebuie să mă vaccinez (și) eu, om (relativ) sănătos, de 46 de ani (la momentul ăla), cu mizeriile alea, le-am transmis un sincer „hai sictir”. De care nu m-am dezis.
Asta e tot. Și nu a fost nimic de negociat. Am știut de la bun început că un vaccin veritabil are în spate ani de cercetare și supraveghere, iar mizeriile astea nu îndeplineau această condiție sine qua non. Nu poți comprima 5 ani în 10 luni, la fel cum o mașină nu e mașină dacă nu are 4 roți și un volan, o școală nu e școală dacă nu îți dă niște competențe, o grădină zoologică nu e o grădină zoologică dacă nu are niște animale pe acolo etc. Nici nu poți să zici că „uite, măh, s-au vaccinat 4 miliarde și nu a murit nimeni” [ii]. Așa, și? Poate că mâine umblă pe stradă 100 de milioane care au cancer de piele nedetectat. Înseamnă că nu există boala numită cancer de piele?...
Porcăriile astea sfidau orice logică din punctul de vedere al oricui era - hai să nu mă dau mare - ceva mai inteligent decât o maimuță alfabetizată. Singura lor logică era una de marketing (adică de consum: cu cât sunt consumate mai mult, cu atât e mai bine pentru cei care le pun pe piață) și de advertising, fără legătură cu realitatea: sloganul preferat al idioților, „Ne vaccinăm și scăpăm!” fusese deja infirmat din luna iulie 2021 din Israel, și la fel și goangele celelalte cu „vaccinații nu fac forme grave”, „vaccinații nu mor” etc. Pe naiba. Cu excepția valului Delta, despre care în acest moment știm că a fost instrumentat prostește ca un „efect Marek” (de unde și virulența lui, și cineva dintre politicienii de atunci va trebui să facă nițică pârnaie pentru genocid!), România a dus-o bine-mersi, fiind în ultimele 16 luni campioana Europei la siguranța legată de Covid, în timp ce idioții ăia hipervaccinați, din vrem-o-țară-ca-afară mor pe capete (unde ne-au lovit și pe noi, a fost la numărul nașterilor, dar să sperăm că va trece...).
Revenind la bloggerii amintiți mai sus, întrebarea pe care mi-o pun e cum naiba niște oameni cu niște zeci de mii de urmăritori și complet lipsiți de specializare - științifică sau amatoare - pe problema vaccinurilor au avut atâta tupeu încât să preia de-a gata sloganurile autorităților și să le repete papagalicește, ba, mai mult, să-și și bată joc de oamenii care nu erau de aceeași părere cu autoritățile. Întreb doar: câți dintre prostanii ăștia, înainte de a deschide gura, au avut curiozitatea să o citească pe Alexandra Henrion-Caude, într-adevăr o somitate în domeniul ANRm, nu ca dr. Gheorghiță, Imbri sau Arafat care sunt, scuzați expresia, niște căcați cu ochi? Că tot vorbește unul dintre ei despre Jim Jones: dacă mâine autoritățile ar veni și ne-ar cere tuturor să înghițim cianură ca să salvăm nu știu ce marmotă albastră, și vine USR-ul și face un slogan de genul „Te cianurezi și salvezi”, ei ce vor face, vor scrie pe blog „hă hă hă, ce idioți ăia care nu înghit cianură, hă hă hă”?...
Băi băiete, băi...
Așa cum scriam în urmă cu câteva săptămâni și despre cazul Softpedia, readusă la viață din morți fix pe perioada pandemiei, și bloggerii ăștia sunt extrem de ciudați. Adică, băi frate, ei nu au habar de nimic anume, postările lor în general sunt despre glumițe, căncănuțe, filme, mici întâmplări de viață, băi dar fix când a venit mizeria asta s-au aruncat trup și suflet pe... narativa oficială. Competențe? Zero. Lecturi? Zero. Scepticism? Zero. Autoritate? Zero. Dar știau ei cum stă treaba cu vaccinurile și postările lor pe subiect circulau ca focul pe Facebook, atrăgând sute de comentarii de la alți distruși care veneau să se laude cu câte doze au făcut ei și cât de „șoșocari” sunt cei care își exprimă îndoielile...
Ceva pute al naibii de nasol în blogosferă. N-aș vrea să vorbesc de funie în casa spânzuratului, dar cam pute a hoit.
--
(i) Culmea e că eu am declarat public pe Facebook în perioada vacciniadei că nu am nimic împotrivă să-mi plătesc orice fel de tratament anti-Covid, DACĂ voi ajunge la spital, fiind dispus să merg la notar și să semnez o hârtie cu oricine ar fi fost factor de decizie: Iohannis, Câțu, chiloțăreasa de la Sănătate etc., dar cu condiția să fiu lăsat în pace și să nu mi se mai ceară imperativ să mă vaccinez. Bineînțeles că oferta mea nu a avut nici un ecou...
(ii) De fapt deja se știa că au murit unii, după cum rezulta chiar din statisticile oficiale EUDRA, VAERS etc.
