29.7.10

Da-ti-o dracului afara pe Elena Udrea inainte sa mai comita alte tampenii!

Aflu din Hotnews, via Piticu, că onor. Min. Turismului a cheltuit o cârcă de bani pe un logo d-ăla care se poate cumpăra cu câteva sute de dolari de pe Shutterstock. Probabil dacă ai răbdare să sapi, găseşti designul respectiv şi pe site-uri mai ieftinuţe, gen Istockphoto.

Mai rău, elementul respectiv apare şi pe un baner folosit la un moment de Oltchim. Ştiţi cine e Oltchim, nu? Firma aflată sub papucul lui Boureanu.

Nu mai pierd vremea cu încărcatul imaginilor, le găsiţi pe linkurile de mai sus.

Nu avem bani de pensii, dar avem pentru tâmpeniile Elenei Udrea. Nu înţeleg de ce panarama asta, care e în mod clar o fufă incompetentă, are în continuare pe mână atâţia bani pe care, iată, nu ştie să-i administreze.

Parcă aud dialogul dintre Udrea şi Boureanu:

U: Alo, Bourică?
B: Da.
U: Auzi, avem de sifonat neşte milioane. Trebuie să facem o frunză.
B: Las' că îl ştie băiatu' pe Gigel cu frunzele. Mi-a mai făcut odată una, pentru Oltchim. Zi când ai nevoie.
U: Păi prin iunie-iulie când plec la Şanhai, tu...
B: Bine. Se face.
U: Şi cât costă? Să nu fie mult, tu...
B: Ei... daţi şi voi 100 de euro şi se rezolvă.

UPDATE:

Free for all: http://www.easyvectors.com/browse/nature/ecology-logo-set
Şi evident că e disponibil şi pe Istock: http://www.istockphoto.com/file_closeup.php?id=6073738. Costă 14 credite, adică vreo 12 dolari dacă ai un cont pay-as-you-go, 3,5 dolari dacă ai cont corporate.

28.7.10

Cea mai tare "scrisoare nigeriana" pe care am primit-o pana acum

From: Secretary-General banki-moon
To: ...
Subject: I apologize on behalf of my organization for any delay you might have

Content:

UNITED NATIONS / WORLD BANK COMPENSATION UNIT. Our Ref: U.N/WBO/042UK/2010.

Attention: My good friend, How are you today? Hope all is well with you and family?, You may not understand why this mail came to you. We have been having a meeting for the past 7 months which just ended Few days ago with the secretary to the UNITED NATIONS. This email is to all the people that have been scammed in any part of the world, the UNITED NATIONS IN Affiliation with WORLD BANK have agreed to compensate them with the sum of USD $1.5MillionDollars.

This includes every foreign contractors that may have not received their contract sum, and people that have had an unfinished transaction or international businesses that failed due to Government problems etc. We found your name in the list of those who are to benefit from these compensation exercise and that is why we are contacting you, this have been agreed upon and have been signed. You are advised to contact Mr Jim Ovia of our paying center in Africa, as he is our representative in Nigeria, contact him immediately for your Cheque/ International Bank Draft of USD$1.5MillionDollars.

This funds are in a Bank Draft for security purpose ok?, so he will send it to you and you can clear it in any bank of your choice. Therefore, you should send him your full Name and telephone number your correct mailing address where you want him to send the Draft to you. Contact Mr. Jim Ovia immediately for your Cheque at the given address below:

Bank Name: Zenith Bank Plc.
PERSON TO CONTACT: MR. JIM OVIA
E-MAIL: mrjimoviazen1960@yahoo.com.hk

I apologize on behalf of my organization for any delay you might have encountered in receiving your fund in the past. Thanks and God bless you and your family. Hoping to hear from you as soon as you cash your Bank Draft. Making the world a better place.

Regards,

Secretary-General
Ban Ki-Moon

23.7.10

Acum nu e momentul...

Cică Dan Voiculescu (alias Felix, motanul) ar fi depus azi la Senat o iniţiativă privind suspendarea lui Băsescu din postul de oier şef peste Românistan.

E o mare greşeală. Acum nu e momentul.

România trebuie să intre mai întâi într-un faliment profund şi irecuperabil, pentru ca ăia 40-45% dintre români care l-au votat anul trecut (căci restul cu care s-a format majoritatea oranj ştim prea bine că au fost morţii şi ... "expaţii") să înţeleagă ce prostie au făcut. Trebuie să intrăm în iarna lui 2011, trebuie să vedem cum e cu gigacaloria aia nesubvenţionată, trebuie să vedem cum e cu pensiile impozitate, trebuie să vedem cum e cu salariile tăiate, trebuie să vedem cum e cu şomaj de 15%, trebuie să vedem cum e - iată! - cu agitaţii maghiare prin Harcov, trebuie să vedem România post-comunistă izbită de gard, fără centură de siguranţă. Trebuie să vedem pe viu şi ultimele consecinţe logice ale cotei unice şi ale lipsei de solidaritate socială şi corporativă. Abia atunci va putea fi demis Băsescu.

Românii ca popor nu pot avea un viitor dacă România post-comunistă - oligarhă, populistă, politicianistă, iresponsabilă la nivel colectiv şi individual, coruptă până în măduva oaselor - nu va părăsi istoria.

[Ştiu, s-ar putea zice că noi tot timpul am fost aşa şi degeaba îmi doresc imposibilul. Am chiar acum în minte câteva texte exasperate: unul scris de Eminescu pe la 1880, altul scris de Paulescu prin 1910 şi unul - "Piloţii orbi" - scris de Eliade în 1937, plus opera clasică şi definitorie a lui Rădulescu-Motru, "Cultura română şi politicianismul" - scrisă pe la 1904 - şi toate ne-ar putea face să credem că poporul român, dimpreună cu iluştrii săi reprezentanţi, de la 1859 încoace a tot bătut pasul pe loc. Şi totuşi nu e aşa: între 1859 şi 1989, cu chiu cu vai, cu un pas înainte şi doi paşi înapoi, ţara noastră s-a modernizat în continuu. Acesta e un fapt incontestabil. Indiferent de prostiile sau de ororile pe care le-au făcut, toate regimurile, începând cu regimul lui Carol I şi terminând cu cel ceauşist au concurat pentru îmbunătăţirea unor indicatori de bun simţ: alfabetizarea, produsul naţional brut, sănătatea naţiei, creşterea speranţei de viaţă, creşterea populaţiei, tehnologizarea economiei şi reducerea dependenţei de agrar, culturalizarea maselor. Ceea ce s-a întâmplat însă în ultimii 20 de ani, această dominaţie agresivă şi retrogradă a unei oligarhii fără suflet peste un popor neputincios, tălâmb şi excesiv de pasiv, cred că numai în câteva ţări din Africa mai putem întâlni. Rezultatele a 20 de ani de "tranziţie" încununaţi cu succes de regimul lui Băsescu înseamnă mai mulţi analfabeţi ca niciodată, o naţiune împuţinată şi împrăştiată în toate colţurile lumii, o rată de sărăcie de 23%, decăderea culturală a maselor şi compromiterea actului educaţional. Numai în timp de război românii au mai avut parte de asemenea orori şi tocmai de aceea România de azi trebuie să moară! ]

Ce vrea să spună gherila digitală despre Elena Udrea?

Unul din ziarele online pe care le citesc în fiecare săptămână este "Curierul Naţional". O fac pentru articolele lui Adrian Panaite, pentru că în rest ziarul e destul de slăbuţ. Azi am intrat pe "Curierul" şi mi-a atras atenţia un comentariu postat la articolul "Blaga consideră că Elena Udrea are o şansă la Primăria Capitalei".

Comentariul părea să fie deosebit de encomiastic la adresa Elenei Udrea. Am dat click pe el să văd şi eu ce zice retardul care l-a postat şi spre surprinderea mea am văzut că în subsolul articolului sunt 3 comentarii (din 3) encomiastice la adresa respectivei, nu doar unul.

"Iulian, IP 92.82.255.* [IP de ... Brăila]": "Doar una? Are toate sansele sa ocupe acest post, este o persoana dinamica si cred ca are foarte multi simpatizanti printre bucuresteni."

"Iulica, IP 86.121.73.*": "Doamna Udrea are multe sanse si eu aş vota-o pe Udrea la Primărie, dacă o să candideze cu Vanghelie sau cu chiulangiul de Crin Antonescu (sau poate Orban). Elena Udrea avea nişte proiecte interesante pentru Bucureşti: metrou în Drumul Taberei, metrou până la Otopeni, chiar şi canalul Dunăre-Bucureşti. Cred că Udrea ar putea să rezolve situaţia construcţiilor din Bucureşti. Să nu se mai construiască aşa aiurea, după cum îl taie pe fiecare capul. A făcut deja asta la mare. Avem nevoie de o nouă lege a urbanismului."

"oana, 188.26.223.*" : "d-na Udrea a aratat ca este omul solutiilor si cand va ajunge primar general atunci Bucurestiul va fi un oras curat si ingrijit"

De curiozitate, am dat o căutare pe Google ca să găsesc articolele din ultimele 2 zile care expun chestiunea asta, a candidaturii Elenei Udrea la primărie. Şi am găsit:
  • În articolul din "Adevărul": găsim vreo 10 comentarii din 17 encomiastice, şi aproape toate se învârt în jurul aceleaşi idei: Udrea "face" ceea ce promite (huh?!!!! ... că face tâmpenii, nu mă îndoiesc, vezi "Land of Choice", case la ţară pentru specialişti etc.). "Fraguta": "...Macar Udrea face ceea ce promite". "Mihai": "Cu toata dezinformarea... e o doamna si isi face cu profesionalism treaba." "Liviu": "Udrea face ceea ce promite, nu ca altii" etc.
  • Pe oficiosul online Hotnews, spre surprinderea noastră comentariile sunt destul de neutre. Se remarcă însă că la final apar două comentarii debile şi asemănătoare cu cele de pe Curierul şi Adevărul: "eva: d-na Udrea are dreptate, cand o sa fie Bucurestiul un oras ingrijit?? daca ar fi dumneaei primar general sigur s-ar face treaba mult mai repede!", "Horatiu: La PDL Bucureşti era debandadă. Consilierii locali făceau doar ce-i tăia capul. Acum, cu Udrea va fi sigur mai multă ordine si disciplina. Bravo." De altfel persoana care semnează "Eva" pe Hotnews semnează un comentariu identic şi pe "Adevărul", sub numele "Elena", şi mă întreb dacă nu cumva o fi chiar ... Elena Udrea! Doar ştim că femeia are antecedente în a face pledoarie pro domo cu masca pe faţă.
  • Şi pe RomaniaLibera.ro găsim un comentariu deja postat pe alt site: "Milica: Aş prefera un primar ca Udrea în locul lui Oprescu. A promis autostrăzi suspendate care au devenit ozn-uri. Măcar Udrea ce promite aia face." Pe lângă ăsta mai sunt alte 3 comentarii encomiastice.
  • În schimb pe Gândul , ziar oponent, madama în cauză e luată la pizduit de forumisti şi îngropată într-o mare de lături cu o râvnă demnă de o cauză mai bună. Totuşi nu putem să nu remarcăm că după ce a trecut valul de scuipaţi omniprezentele "Oana" şi "Eva" (care au mai postat comentarii şi aiurea) încearcă să ne convingă cu o voce subţirică şi timidă că Elena Udrea ar fi, totuşi, un bun primar.
  • Pe Inpolitics, un site pe care se cere probabil o anumită decenţă a comentariilor şi lăturile sunt moderate, "susţinătorii" au mai mult tupeu şi postează o mulţime de mesaje de susţinere. Toate, foarte scurte, fără vreo idee elaborată, doar câteva cuvinte-şablon pentru susţinerea blondei preferate a Cotrocenilor.
Concluzia e una singura: treaba e serioasă, ăştia de la PD-L chiar au de gând să o împingă pe Udrea la primărie şi sunt pregătiţi să organizeze chiar şi o mini gherilă digitală în acest sens. Acum, însă, se pune întrebarea de ce au ales-o tocmai pe Elena Udrea, despre care se ştie că:
  • a făcut oarece bani din afaceri oneroase tocmai cu Primăria Capitalei, pe timpul primarilor Băsescu şi Videanu;
  • în competiţie pe piaţa liberă, a dat faliment cu toate afacerile, deci ca manager e zero barat;
  • la toate ministerele la care a activat a făcut numai tâmpenii, începând cu cheltuirea unui morman de bani pe "Ză Land of Choice" şi terminând cu proiectele abracadabrante cu case la ţară pentru specialişti care se cară pe capete în UE;
  • în ieşirile publice se face constant de râs, lăsându-se pozată în chiloţi cu dungi, împărţind pantofi cu toc sinistraţilor etc.
Deci, prima oară te-ai putea întreba: ăştia-s nebuni?! Cum dracu' să o pună pe Elena Udrea să candideze la Primăria Capitalei?

Ar exista un singur argument raţional, unul singur. Se zice că situaţia PD-L pe scena politică e atât de proastă la ora actuală (şi vrând nevrând se va înrăutăţi) încât singura lor şansă de a lua primăria Bucureştilor e să vină cu un altfel de candidat: o femeie. Bun, înţeleg raţionamentul, dar argumentul nu stă în două chişioare pentru că PD-L are totuşi, în rândurile sale, nişte dame mult mai bine văzute şi mai puţin compromise: de exemplu Sulfina Barbu sau Anca Boagiu. Plus că de acum până în 2012 ai timp berechet să iei o damă bine şi să o bagi pe la şoc-touri, în aşa fel încât să-i creezi notorietate. Dar ei nu şi nu, ei vor s-o bage înainte pe madam Udrea. Şi e de înţeles că au început campania încă de pe acum pentru că, o Doamne!... e nevoie de ani de zile pentru a spăla imaginea Elenei Udrea!

Dacă PD-L insistă şi insistă totuşi cu această candidatură antinaturală, înseamnă că există nişte motive puternice pentru care o face. Înseamnă că primăria Bucureştilor nu îi interesează pentru ceea ce are funcţia de oferit, la modul general, ci îi interesează pentru că ar putea reprezenta ceva specific pentru această persoană numită Elena Udrea, şi numai pentru ea. Madam Udrea, şi nu altcineva din PD-L, trebuie să ajungă primarul Bucureştilor.

Ori, după cum ştim din ultimele 2 decenii, primăria Bucureştilor poate reprezenta o frumoasă trambulină politică pentru ocupantul ei. În 1997 a fost trambulina care l-a propulsat pe Victor Ciorbea premier, iar în 2004 a fost trambulina care l-a propulsat pe El Comandante vătaf la Românistan. Păi atunci, dacă primăria nu e urmărită pentru funcţie ci pentru avantajele politice specifice funcţiei, avantaje care trebuie oferite numai şi numai Elenei Udrea, înseamnă că şi pentru madamă se pregăteşte ceva similar. Acum, întrebarea se pune: ce anume se pregăteşte? Să fie pusă premier sau preşedinte?

Premier, îndoi-m-aş. Aşa cum s-a demonstrat în ultimii ani premierul e numit de Băse fix când şi cum vrea muşchii lui, deci dacă o să vrea să pună o găină premier, sau un curcan, Băse o va face fără probleme. Deci tocmai de aceea dacă ar vrea să o pună pe Udrea premier, Băse ar pune-o mâine, dar probabil are nevoie în continuare de prostănacul de Boc, cu mâna căruia să mai scoată niscaiva castane din foc. Deci premier, în nici un caz.

Rămâne cealaltă alternativă, şi anume că sifiliticii ăştia din PD-L vor să-i asigure Elenei Udrea o trambulină pentru postul de preşedinte care va fi "scos la concurs" în 2014. Şi dacă sunt adevărate zvonurile care spun că Elena Udrea e de fapt prima "prietenă" prezidenţială, ghici cine va fi "prima doamnă"... pardon, "primul domn" începând cu 2014.

La vremuri noi, tot ei!

17.7.10

Sistemul nostru incurajează şomajul. Dar nu pentru că ar fi "social".

Un articol de pe Incont.ro, intitulat: "De ce nu-si gasesc patronii angajati, chiar daca avem 700.000 de someri!" încearcă să explice cauzele pentru care puţinele joburi disponibile afişate la ANOFM rămân neocupate. Explicaţiile oferite de jurnalist frizează ridicolul:
  • salariile mici oferite de patroni nu îi stimulează pe şomeri;
  • sistemul "generos" de protecţie socială îi stimulează pe şomeri să stea acasă pe banii statului.
În ambele cazuri avem de-a face cu nişte afirmaţii complet idioate. Salariile "mici" oferite de patroni sunt de fapt salariile normale pentru actuala perioadă de recesiune. Este ceea ce pot oferi patronii în actualele condiţii de piaţă. Dacă oamenii le refuză, înseamnă că le refuză din alte motive, nu că ar fi "prea mici". Nu cred că mai sunt mulţi nebuni în România care să mai viseze la salarii de 1000 de euro pentru studii medii în condiţiile în care economia mai reuşeşte cu chiu, cu vai să ofere 200.

Pe de altă parte, sistemul "generos" de protecţie socială oferit şomerilor din România e, în realitate, unul dintre cele mai sălbatice la nivelul întregii Europe. Aşa zisul sistem social de protecţie a şomerilor reuşeşte o performanţă rară la nivel european: aceea de a-l elimina pe şomer de pe piaţa de consum din secunda 2 în care rămâne şomer. Pentru că veniturile şomerului sunt legate de salariul minim, nu de salariul încasat. În urmă cu un an şi ceva am încercat să-i explic pe blogul dânsei doamnei Andreea Vass-Paul care sunt avantajele unui sistem nordic de protecţie socială pentru şomeri, dar se pare că ori am fost neconvingător, ori părerea mea a părut neinteresantă (sau pur şi simplu doamna în cauză n-are nici o influenţă în luarea deciziilor). Aşa că reiau mai jos explicaţia, poate de data asta s-o găsi cineva s-o ia în seamă.

Problema numărul 1 cu şomajul din România e că de îndată ce un individ e dat la şomaj, se produc 2 pierderi majore, dar una singură e cunoscută şi asumată, în vreme ce cealaltă e ne-recunoscută şi ne-asumată. Vorbim aici de următoarele:
  • individul îşi pierde jobul: este pierderea cunoscută şi asumată;
  • economia pierde un consumator: aceasta este pierderea ne-recunoscută şi ne-asumată.
Întreg sistemul de protecţie socială din România este construit în jurul ideii că individul trebuie să-şi recapete jobul. Nimic nu este gândit din perspectiva faptului că economia trebuie să-şi păstreze consumatorul.

În acest sens se poate aplica o idee simplă: acordarea unei indemnizaţii regresive de şomaj, în aşa fel încât în primele luni de şomaj omul să câştige măcar 70-75% din ceea ce câştiga cât timp era angajat.

Să luăm următorul caz: cineva cu o vechime în muncă de 5 ani şi angajat cu 2000 de lei pe cartea de muncă (adică un salariu net de 1403 lei) ar avea dreptul să primească, în actualele condiţii de acordare a şomajului, 6600 de lei împărţiţi în tranşe egale de câte 550 de lei pe lună, timp de 12 luni.

În clipa în care veniturile unui om se reduc drastic de la 1403 lei la 550 de lei pe lună, vor avea loc 2 efecte nefericite:
  • un efect economic: confruntat cu pierderea a 60% din câştiguri, omul acela încetează să mai fie un "consumator", fapt ce va contribui la căderea economiei; iată de ce orice mic val de şomaj va lovi brutal economia şi va agrava şomajul, pentru că orice mic val de şomaj scoate de fapt iremediabil de pe piaţă mii sau zeci de mii de consumatori, câtă vreme îi obligă să-şi reducă cheltuielile cu 60-70-80%.
  • un efect psihologic: data viitoare când va avea un job pe măsura pregătirii sale, fostul şomer îşi va drămui mult mai atent cheltuielile şi va refuza să mai cumpere pe credit, ceea ce va duce tot la o inhibare a consumului şi la o scădere a cererii pentru produsele pe care le-ar putea consuma. Inclusiv produse oferite de producători autohtoni.
Ce ar putea face nişte oameni inteligenţi care ar trebui să gestioneze fenomenul şomajului din interiorul unei economii? Păi, singurul şi cel mai deştept lucru pe care l-ar putea face e să introducă o indemnizaţie regresivă. De exemplu:
  • în primele 4 luni: 1000 de RON pe lună (adică 71% din fostul salariu net)
  • în următoarele 4 luni: 450 de RON pe lună (32%)
  • în ultimele 4 luni: 200 de RON (14,3%)
La final, suma plătită va fi aceeaşi: 6600 de RON, dar efectele pozitive ale unei asemenea indemnizaţii regresive sunt uşor de ghicit:
  • ar dispărea problema căderii bruşte a consumului;
  • firmele nu ar mai resimţi ca un şoc scăderea consumului, deci fenomenul şomajului nu se va agrava după primul val de şomaj;
  • şomerul ar avea la dispoziţie un răgaz generos în care ar putea aloca o parte semnificativă a veniturilor sale îmbunătăţirii CV-ului, în vederea angajării ulterioare; a, şi ar putea alege singur ce cursuri să facă / îi trebuie, nu să accepte de la ANOFM ofertele (inutile) de bucătărie, croitorie etc. Poate că marea lacună a CV-ului cuiva e că n-a apucat niciodată să facă şcoala de şoferi, şi atunci omul poate profita de perioada şomajului pentru a face şcoala de şoferi. Sau poate lua un curs intensiv de engleză. Etc. etc. etc. Oamenii sunt singurii care ştiu cu adevărat ce meserie şi ce competenţe li s-ar potrivi! (în acest sens, acordarea ajutorului de şomaj în ultimele luni ar putea fi condiţionată numai de prezentarea certificatului de absolvire al unor cursuri)
  • psihologic, şomajul ar fi mult mai uşor de suportat.
Comparativ cu aceste efecte, sistemul românesc, pe care autorul articolului citat mai sus îl vede ca fiind "generos", este în realitate şi sălbatic, şi primitiv. Sălbatic, pentru că nu-l ajută concret nici pe şomer, şi nu-i ajută nici pe agenţii economici, fiind doar un sistem de complezenţă (să nu zicem că n-avem); primitiv, pentru că e bazat pe o concepţie asupra şomajului care nu înţelege nimic din acest fenomen şi din implicaţiile sale.

Şi pe lângă toate astea, şomerii urmează să primească şi cu 15% mai puţin din indemnizaţie, pentru că statul e prea protecţionist. De mare excepţie!

12.7.10

Respectul Spaniei

Nu mi-am ascuns niciodată dispreţul faţă de naţionala Spaniei, un dispreţ construit cu o motivaţie temeinică în zeci de ani de zile în care am avut prilejul să-i văd de atâtea ori pe furioşii matadori băgându-şi frumuşel codiţa între picioare şi întorcându-se spăşiţi acasă de la fiecare turneu final de campionat mondial şi de la majoritatea europenelor.

Ceva, nu se ştie, a stat ca un blestem în capul atâtor generaţii de jucători spanioli de care am eu cunoştinţă, începând cu generaţia lui Santillana din jurul anilor '80 şi terminând cu generaţia lui Raul şi Morientes, jucători aflaţi acum la final de activitate. Şi asta în ciuda faptului că în toţi aceşti ani Spania a produs pe bandă rulantă echipe de club care au dominat competiţiile europene.

Însă acum este evident că odată cu generaţia actuală de jucători blestemul spaniolilor a dispărut. De fapt, jucătorii care au câştigat aseară titlul mondial au dus Spania acolo unde ar fi trebuit să fie de foarte multă vreme: sus de tot! Spaniolii au jucat dintotdeauna cel mai frumos fotbal din Europa, diferit de oribilul catenaccio italian, de stupidul hit and run englezesc sau de plictisitoarea mecanică germano-olandeză. Spaniolii au fost mereu sud-americanii Europei (deh, sângele latin apă nu se face), iubind mereu, indiferent de generaţie, jocul fantezist şi inimos, tradiţionalul joga bonito făcut de brazilieni.

Dar abia aseară Spania mi-a câştigat respectul. Fără să fie cea mai frumoasă campioană mondială pe care am văzut-o, Spania este totuşi una dintre cele mai meritorii, cu greu putând să-i conteste cineva succesul. Odată risipit ghinionul şi la nivelul echipei naţionale, odată găsită "reţeta" prin care fotbalul spaniol să prezinte o echipă de succes după un sezon intern obositor, mă aştept ca de acum încolo Spania să rămână acolo, sus, zeci de ani, cam aşa cum se petrece cu Germania, care indiferent de competiţia la care joacă (şi indiferent cât de prost o face!), de cele mai multe ori prinde un loc în faţă.

8.7.10

Spania sau Olanda? Cine va sparge ghinionul?

Trebuie să recunosc că e pentru prima oară când, în sfârşit, încep să capăt respect pentru echipa Spaniei care, de când mă ştiu, invocă fel de fel de scuze pentru a nu face performanţă.

În '82, au fost prea apăsaţi de faptul că jucau pe teren propriu. În '86 au avut ghinion cu Belgia (da, chiar au avut, dar asta nu e o scuză, pentru că Belgia lui Enzo Scifo era o echipă mult mai slabă decât Spania lui Butragueno). În '94 a fost Roberto Baggio într-o formă excepţională. În 2002 au fost furaţi de arbitru în meciul cu Coreea de Sud (da, chiar au fost furaţi, dar la valoarea ei Spania ar fi trebuit să bată cu 3-0, nu să ajungă la penaltiuri). Şi uite aşa naţionala Spaniei făcea mereu rahatul praf, în ciuda faptului că nu a dus niciodată lipsă de jucători excepţionali, de antrenori excelenţi şi de o bază de selecţie imensă.

Întotdeauna s-a spus că vinovatul principal e sistemul competiţional intern. Campionatul spaniol a fost mereu unul foarte lung iar echipele de top spaniole au jucat mereu până în ultimele faze ale cupelor europene, astfel încât jucătorii ajungeau foarte obosiţi la turneele finale. Explicaţia are, cu siguranţă, un oarecare sens. Îmi aduc aminte de un an în care campionatul spaniol a avut 22 de echipe, sezonul s-a terminat cu fix 2 săptămâni înainte de începerea turneului final şi Spania a fost eliminată din turul 1.

Iată însă că actuala generaţie de jucători a reuşit să depăşească dificultăţile date de calendarul competiţional intern. Sau poate că federaţia spaniolă a reuşit, în fine, să le ofere jucătorilor condiţii optime de antrenament şi recuperare după un sezon obositor. Cert este că Spania, după titlul european din 2008, confirmă acum că a depăşit problemele trecutului, poate face constant performanţă şi după zeci de ani de secetă, e gata să-şi "cimenteze" poziţia la vârful fotbalului mondial.

Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre Olanda. De când au inventat "fotbalul total" în urmă cu 40 de ani, olandezii au fost mereu o sperietoare... pe hârtie. Generaţia lui Gullit, Rijkaard şi Van Basten s-a bucurat de un succes meteoric, reuşind un singur titlu european, în 1988. De atunci olandezii au schimbat vreo 3 generaţii de jucători care nu au mai reuşit să joace vreo finală importantă nici măcar atunci când un turneu final s-a desfăşurat pe terenul lor (la Europenele din 2000). Practic, finala de acum este prima pentru fotbalul olandez după 22 de ani.

Avem de-a face, aşadar, cu o finală între două echipe care în mod tradiţional se numărau printre decepţiile turneelor finale. Spre cinstea lor, ambele formaţii au reuşit să treacă peste momentul cel mai dificil al turneului final, moment care în alţi ani ar fi însemnat sigur eliminarea: Spania a reuşit să depăşească şocul pierderii primului meci din grupe în timp ce olandezii au reuşit să depăşească şocul de a fi conduşi la pauză, în sfert de finală, de ditamai Brazilia. Cu alte generaţii de jucători, Spania ar fi fost de multă vreme acasă, iar olandezii s-ar fi consolat cu faptul că, iată, au avut ghinion încă o dată şi au nimerit peste Brazilia. Nu a fost cazul. Atât spaniolii, cât şi olandezii, au luptat pentru şansa lor şi joacă finala absolut meritat. E greu de spus totuşi dacă Spania sau Olanda sunt cu adevărat cele mai bune echipe ajunse în finală. Pentru mine alte două echipe foarte bune au fost Brazilia şi Uruguay. Dar Brazilia şi-a făcut praf turneul final dintr-o singură repriză jucată prost, în timp ce Uruguay a trebuit să joace semifinala împotriva Olandei cu o apărare improvizată şi fără Luis Suarez în atac. Însă ghinioanele fac parte din joc. Anul ăsta Spania şi Olanda au beneficiat până acum şi de acel noroc fără de care marea performanţă nu e posibilă, oricâtă valoare ai avea. Rămâne de văzut cine va sparge ghinionul şi în finală, şi cine va rămâne... eternul perdant.

6.7.10

Din nou despre parerile domnului Patriciu: azi, despre web

Domnul Patriciu continuă să abereze cu graţie pe teme de care e la fel de îndepărtat cum e la ora actuală cometa Halley de sistemul nostru solar.

Întâmplător ultimele aiureli emise ating un domeniu în care lucrez de mai bine de 7 ani şi în care am făcut oarece lucruri pe piaţa din România: web-ul. Deci am aşa, cât de cât, pretenţia că ştiu ce vorbesc.

1. Spune domnul Patriciu: "WEB-ul va incepe sa produca foarte multi bani! Asta pot sa va asigur! Ca orizont de timp vad un interval cuprins intre 18 si 24 de luni pentru a putea pune la punct un sistem."

Hai să vă spun ceva. Probabil aţi văzut cu toţii reclamele acelea text de la Google de care sunt pline site-urile. Ştiţi câţi bani face din asemenea reclame un site din România, adică un site românesc, care afişează reclame pentru români? 3 cenţi pe click. Ştiţi cât face unul din Canada care afişează reclame pentru canadieni? 70 (da, aţi citit bine: şaptezeci) de cenţi pe click. Adică de 23 de ori mai mult.

Cu alte cuvinte, şi ca să fiu mai explicit, la o rată de click de 2,5%, un website românesc cu 3.000 de vizitatori pe zi şi 5 pagini vizualizate pe cap de user, care afişează câte o reclamă pe pagină, poate spera că va încasa (3.000 x 5) x 2,5% => 11,25 de dolari pe zi în timp ce unul canadian va câştiga 258,75 de dolari pe zi.

3.000 de vizitatori pe zi înseamnă 21.000 pe săptămână, 90.000 pe lună sau 1,1 milioane de vizitatori pe an. Aşadar 1,1 milioane de români ţi-ar aduce venituri anuale de 11,25 x 365 de zile => 4.100 de dolari pe an.

În schimb 1,1 milioane de vizitatori canadieni ţi-ar putea aduce 94.500 de dolari. Dar ştiţi care e problema majoră în România? Nu, nu încasările infime. Ci faptul că, indiferent dacă eşti în Canada sau în România, ca să ai 1,1 milioane de vizitatori pe an te costă o grămadă de bani.

Pentru ca webul românesc să ofere nu 70 de cenţi, dar măcar 20 de cenţi pe click, de acum în 24 de luni, ar însemna că piaţa de online ar trebui să crească de acum încolo cu peste 225% pe an. Ce glumă bună.

2. În ceea ce priveşte accesul contra cost pe site-ul ziarelor, domnul Patriciu se compară cu... Times! "Adevărul" şi "Times", ei, uite, aşa ceva n-aş fi crezut...

Hai să ne uităm un pic la câteva cifre. Cine e curios n-are decât să bage un ochi pe Google AdPlanner.

"Adevărul" are 1,2 milioane de vizitatori pe lună, din care 1,1 milioane sunt din România. Adică 91,66% din trafic vine din România şi numai 8,34% e trafic internaţional.

"Timesonline.co.uk" are 14 milioane de vizitatori pe lună, din care doar 6,1 milioane provin din UK. Adică numai 43,57% din trafic e local; restul e internaţional.

Ce înseamnă asta? Păi înseamnă că dacă Times bagă abonament online (sau or fi băgat deja, nu ştiu), doar 6,1 milioane de oameni îşi pot băga picioarele în el de abonament online şi pot decide să cumpere ziarul de la chioşc. Restul însă de 7,9 milioane de oameni, fie ei din SUA, Australia, India, Noua Zeelandă etc. vor fi nevoiţi să dea nişte bănuţi dacă vor să citească ziarul, altfel n-au decât să aştepte 24-48 de ore până ajunge la ei ziarul de hârtie. Când informaţia s-ar putea să nu mai conteze.

Dar care e piaţa căreia i se adresează cu adevărat domnul Patriciu? Păi, cei 100.000 de oameni care intră pe ziar din afara României. Vezi să nu plătească ăştia abonament la măreţul ziar online "Adevărul" lu' peşte!

Pur şi simplu modelul lui Murdoch nu se poate aplica în cazul "Adevărul" pentru că "Adevărul" e un ziar local, e scris într-o limbă de circulaţie minoră şi oferă nişte informaţii de la marginea lumii civilizate. Trebuie să fii ori foarte prost, ori complet rupt de realitate ca să crezi că poate exista termen de comparaţie între cele două instituţii mass-media.

3. Mai observă domnul Patriciu că mica publicitate s-a mutat online şi cum se face că "Adevărul" nu s-a băgat pe piaţa asta. Păi în România există peste 500 de site-uri independente de anunţuri gratuite (gra-tu-i-te), iar dintre acestea peste 40 au cel puţin 1.500 de vizitatori pe zi şi 10 au peste 7.000 de vizitatori pe zi.

Liderii pieţei se numesc OLX.ro, cu peste 500.000 de vizitatori unici pe lună, şi sunt parte a unei reţele internaţionale, OLX.com, de fapt cea mai mare reţea mondială de anunţuri gratuite. OLX sunt urmaţi îndeaproape de Tocmai.ro, un site pe care eu personal îl suspectez că înregistrează pierderi foarte mari, dar care probabil la un moment dat urmează să fie vândut, deci presupun că actuala evoluţie face parte dintr-un scenariu bine pus la punct. Piaţa de anunţuri online din România este, aşadar, matură, şi nimeni nu se sperie dacă domnul Patriciu ameninţă cu un nou site de anunţuri agăţat de "Adevărul". Pentru informarea sa, domnul Patriciu ar trebui să ştie că pe piaţa asta "şi-au rupt dinţii" filiale ale unor mari reţele internaţionale de anunţuri online, cum ar fi Adoos.ro (membru al reţelei Adoos.com) sau Anuncioo.ro (membru al reţelei Anuncioo.com). Ambele site-uri au nişte cifre de trafic foarte mici şi ştiţi de ce? Pentru că oamenii au început să bage bani în site-ul românesc, dar când au văzut că un click se plăteşte aici cu cei 3 cenţi invocaţi mai sus, s-au lăsat păgubaşi. Site-ul românesc nu e nimic mai mult decât o pană la tichie, care "dă bine" când e cu ochii pe tine vreun fond de investiţii.

4.7.10

Două zile care au schimbat faţa unui Mondial

Şi iată că Europa nu a ratat "ultimul tren", reuşind ca de obicei să-şi ia partea leului în semifinale, în timp ce echipele sud-americane au murit una câte una cu excepţia celei în care eu am crezut cel mai mult, Uruguay.

Uruguayenii sunt o minune sportivă. Închipuiţi-vă că o ţărişoară precum Letonia sau Slovenia ar juca în semifinalele Campionatului Mondial. Nu-i aşa că sună absurd? Cum să joace o ţară de 3 milioane de locuitori în semifinalele unei competiţii unde nu au mai ajuns de ani buni englezii, argentinienii sau ruşii? Nu mai zic de spanioli, cărora până la meciul de aseară le-au trebuit 60 de ani ca să ajungă încă o dată în "careul de aşi". Şi totuşi aceşti uruguaieni, care sunt acum un soi de David în luptă cu Goliatul european, au reuşit minunea jucând vineri seara nu doar împotriva unui stadion de 90.000 de oameni, a întregului continent african, a unui adversar într-o formă de zile mari, ci şi - pare-se - împotriva directivelor transmise de tovarăşul Blatter pe model "Coreea de Sud 2002".

Îmi pare rău de ghanezi, care chiar au arătat că ştiu mult mai mult fotbal decât Coreea de Sud în 2002, dar Africa, pentru modul lamentabil în care s-au prezentat celelalte echipe africane (mai puţin Algeria, de la care nu puteam avea pretenţii) nu merita o prezenţă în semifinale. Africanii trebuie mai întâi să priceapă cu toţii că la un Campionat Mondial te prezinţi cu temele făcute şi cu dorinţa de a apăra onoarea ţării şi a continentului din care faci parte, şi abia apoi să spere că vor avea dreptul să joace o semifinală.

Desigur, necalificarea Ghanei poate fi o lovitură comercială pentru organizatori şi, implicit, pentru FIFA, care în două din meciurile următoare va conta pe vreo 5.000 de bilete cumpărate de suporterii uruguaieni în loc de 50.000 cumpărate de localnici. Vineri seara însă fotbalul a învins maşinaţiunile din afara terenului care erau să-i facă pe ghanezi semifinalişti în minutul 120, în urma unei faze (pornită iniţial de la un fault inexistent) la care Appiah a fost într-un ofsaid evident, după cum se vede în imaginea de mai jos.


Dar ce s-a întâmplat cu celelalte echipe sud-americane? Cu excepţia Paraguayului, care pleca din start cu şansa a doua împotriva Spaniei şi care a pierdut oarecum logic, deşi nemeritat, având în vedere că arbitrii au făcut ce au făcut şi le-au anulat un gol perfect valabil la scorul de 0 la 0, Brazilia şi Argentina porneau cel puţin cu şanse egale în faţa Olandei şi a Germaniei. Brazilia mai ales a părut în primele 45 de minute că îşi domină atât de clar adversarul, încât se va califica mai departe fără probleme. După pauză însă am văzut două echipe complet diferite şi Olanda a reuşit să întoarcă scorul, obţinând absolut meritat calificarea. Părerea mea e că brazilienii s-au văzut prea devreme... finalişti (ar fi urmat să joace mai departe cu Uruguay, pe care i-au bătut rău în calificări, sau cu Ghana, pe care i-au măcelărit în optimile din 2006), ieşind de la cabine cu aerul că nimic nu se mai poate schimba, iar Dunga, fiind un antrenor tânăr, nu a reuşit să-şi motiveze suficient jucătorii pentru a rămâne concentraţi în continuare la jocul din teren, nu la... viitoarea finală. Cât despre Argentina, nu ar fi nimic de spus. Acum e evident că, aşa cum doar bănuiam aici, argentinienii au atins vârful de formă mult prea devreme iar în sfertul cu Germania au clacat jalnic, toţi jucătorii, dar mai ales Tevez şi Messi, jucând ca nişte umbre. Pe lângă asta, cu tot staful său de 18 persoane, cred că s-au văzut şi limitările tactice ale lui Maradona care nu a fost capabil să le ofere jucătorilor argentinieni soluţii pentru contracararea jocului agresiv (în sensul bun al cuvântului) practicat de nemţi. Am impresia că Maradona nici măcar nu s-a obosit să urmărească jocul făcut de Serbia în grupe împotriva Germaniei, de unde ar fi putut să vadă cum poate fi învins "panzerul". Argentinienii au intrat în teren ca şi cum în faţa lor s-ar fi aflat în continuare poeticii greci sau visătorii nigerieni...

Aşadar, Europa a dat lovitura, reuşind ca, în ciuda impresiei de până acum, să pătrundă în semifinale cu nu mai puţin de trei echipe. E drept că vorbim aici de cele mai bune echipe europene la ora actuală, dar performanţa acestor trei echipe nu poate salva impresia generală de dezastru care ar trebui să pună în discuţie modul în care se califică echipele europene la Campionatul Mondial şi felul în care sunt repartizate locurile participante fiecărei confederaţii. Este inacceptabil ca echipe provenind din aceeaşi grupă de calificare, cum au fost Franţa şi Serbia sau Elveţia şi Grecia, să fie eliminate încă din faza grupelor. Cum au fost stabilite acele grupe de calificare?! De asemenea, este inacceptabil ca Africa să aibă 6 locuri şi să trimită mai departe o singură echipă.

Dar ce va fi în semifinale? Ca de obicei, avem nişte "calcule ale hârtiei" care par să indice o finală Germania-Olanda. Dar într-o asemenea fază calculele hârtiei sunt ultimele care contează. Au fost ani în care calculele hârtiei s-au dovedit adevărate (de exemplu în 1994 sau în 2002) după cum au fost ani în care s-au dovedit eronate (de exemplu în 1990, când finala aşteptată era Germania-Italia sau în 2006 când finala aşteptată era Franţa-Germania). Cert este că întotdeauna când o echipă sud-americană a intrat în semifinale împotriva altor trei echipe europene, echipa sud-americană a jucat finala (şi de cele mai multe ori a şi câştigat-o). Vorbim aici de Brazilia în '58, Argentina în '86 şi '90, din nou Brazilia în '94, '98 şi 2002. De aceea rămâne de văzut ce va fi. După sfertul de finală cu Ghana uruguaienii ar trebui să dispună acum de genul acela de mentalitate care te face să muţi şi munţii din loc, în timp ce olandezii, după eliminarea Braziliei, s-ar putea să intre în teren cam cu nasul pe sus, ceea ce i-ar putea costa. În plus în lotul Uruguayului sunt doi jucători, Lodeiro şi Suarez, care joacă în Olanda, îi cunosc bine pe olandezi, vorbesc olandeza, şi s-ar putea să fie de mare ajutor pentru coechipierii lor la ora meciului. În semifinala cealaltă, Germania e favorită pentru parcursul "ceas" de până acum, cu totul diferit de al Spaniei, care a şchiopătat atât în grupe (înfrângere cu Elveţia) cât şi în fazele eliminatorii, unde a trecut chinuit de Portugalia şi de Paraguay. Dar întrucât mingea e rotundă, de ce în loc de o finală Germania-Olanda nu am putea vedea una între Uruguay şi Spania?