Prin anii 1990 cei mai tari dealeri de arme de pe aici erau ucrainienii. Am un unchi căruia niște ucrainieni îi propuseseră să cumpere / vândă o fregată din flota fostei URSS. Comerțul cu puști, grenade și mitraliere era la ordinea zilei.
E de notorietate faptul că în anii 1990 Rusia a fost în genunchi sub conducerea lui Elțîn. Deși și aici lucrurile trebuie luate cu un dram de rezervă. E adevărat că Elțîn era un bețivan de cursă lungă, dar realitatea e că în anii 1990 Rusia s-a trezit fără piețe, fără imperiu, cu o economie lipsită de debușee, „groggy”. Deci oricine ar fi condus Rusia, era greu să facă mare scofală în anii 1990. În plus, în ultimii ani Elțîn dăduse semne că schimbă foaia. Mulți probabil nu-și mai aduc aminte de războaiele din Cecenia, dar acelea au fost un semn clar că și cu creierul îmbibat în alcool, Elțîn tot mai gândește strategic în favoarea Rusiei.
Însă debandada din anii 1990 știm că a dus la formarea unei clase incredibile de oligarhi, putred de bogați, îmbogățiți realmente din jefuirea pe față a bogățiilor Rusiei. Putin a folosit primul deceniu de domnie ca să facă ordine în economie și să le dea la cap oligarhilor. Pe unii realmente i-a sărăcit, confiscându-le averile, pe alții i-a „sinucis”, celor mai cuminți le-a dat voie să-și vadă de treaba lor cu condiția să nu se mai amestece în politică. Ordonarea lucrurilor în economie l-a ajutat pe Putin să fie sperietoarea de acum pentru că, trebuie s-o recunoaștem, se face un număr impresionant de ani de când economia Rusiei a încetat să mai fie una dependentă de importuri. În acest moment Rusia are în fiecare an un excedent comercial de peste 100 de miliarde de dolari și are asigurată deschiderea pe toate piețele asiatice, ceea ce înseamnă că îi doare în cot de sancțiunile europenilor.
Or, problema Ucrainei e că în 30 de ani nu a avut niciodată un Putin. Ucraina e un stat eșuat, blocat în anii 1990.
Salariul mediu net e în jur de 225 de euro. Din 1990 încoace populația a scăzut cu 8 milioane de locuitori, de la 51 la 43, și numai zilele astea vor mai pierde câteva milioane, care profită de război ca s-o poată șterge fără probleme din țară. Țara e la discreția oligarhilor și a rackeților de tot felul. Ca democrație, Ucraina e o glumă infectă: știm prea bine că în 2014 a avut loc o lovitură de stat ordinară, urmată de interzicerea partidelor politice și a mass-mediei care nu convenea actualei conduceri de la Kiev. Nici cu vecinii ei Ucraina nu s-a comportat prea corect: regimul de la Kiev a fost utilizat deschis și direct de occidentali ca platformă de sprijin pentru opoziția din Belarus, așa că nu e de mirare în acest moment că Belarusul sprijină ofensiva lui Putin.
Pe lângă asta Ucraina mai e implicată în anumite treburi extrem de sulfuroase. Ucraina e în acest moment în avangarda bunurilor și serviciilor aflate la limita bioeticii și a legalității. Ucraina e una dintre țările-lider pe piața mamelor-surogat, care e o chestie absolut scandaloasă. Adică serviciul de mamă-surogat e de înțeles în anumite circumstanțe, extrem de particulare, dar să faci din așa ceva o întreagă industrie la cheremul a fel de fel de homosexuali dubioși și traficanți de copii, e ceva ce întrece orice imaginație (nu mă credeți?... atunci căutați singuri pe net „gay surrogacy ukraine”). [i]
Nu e de mirare că în acest moment țara e împânzită de laboratoare de cercetări în domeniul biotehnologiilor militare, laboratoare sponsorizate de ... americani. Încă din prima zi a conflictului cu Rusia un tip a remarcat pe Twitter că primele lovituri ruse s-au suprapus fix pe locațiile unde se știa că există asemenea laboratoare americane. Într-o oră, contul lui era suspendat! Mai mult, după apariția acelei informații ambasada americană de la Kiev și-a șters toate informațiile oficiale legate de aceste laboratoare, dar ele au rămas în continuare arhivate online și oricine poate vedea că americanii au băgat, într-adevăr, zeci de milioane de dolari în acele laboratoare (toată povestea pe Daily Expose: Is there more to the Ukraine/Russia conflict than meets the eye?, dar pdf-urile incriminatoare se pot descărca în continuare de pe Archive.org). Jurnalistul de investigații George Webb e de părere că Rusia ar trebui să spună întregii lumi ce aveau de ascuns ucrainienii și „partenerii” lor americani în acele laboratoare:
Putin Needs To Publish The NATO BioLab Findings Or Perish In Public Opinion. Publish Or Perish. pic.twitter.com/GMEPDLwWIm
— George Webb - Investigative Journalist (@RealGeorgeWebb1) February 25, 2022
Ce rahat „cercetează” ucrainienii acolo, cu banii americanilor? Sunt curios dacă românașii noștri pe care i-a apucat acum dragostea de Ucraina ar mai iubi-o la fel de mult dacă ar ști că la Kiev un regim de rackeți și de mafioți punea la cale cine știe ce Plandemie 2.0. Eu personal n-am încredere într-un regim care își face un titlu de glorie din faptul că își ține oamenii cu 225 de euro salariu mediu și vinde la kilogram copii purtați de pântecele albe ale ucrainiencelor ținute ca vitele în sărăcie.
Pe canalele de Telegram au apărut imagini cu funcționari și militari de la Kiev arzând documente. Probabil Kievul va fi ocupat de ruși, dar până să fie ocupat trebuie șterse urme. Ce fel de urme?
Războiul acesta ascunde niște secrete foarte murdare de ambele părți. Nu trebuie făcută greșeala de a vedea în Ucraina vreo apărătoare a „lumii libere”. „Lumea liberă” e cea care numai în ultimii 2 ani și-a otrăvit deliberat cetățenii, le-a restrâns drepturile ca într-o dictatură și plănuiește să-i lase fără case și mașini în numele unei iluzorii lupte împotriva „schimbărilor climatice”. „Lumea liberă”, cu alte cuvinte, a devenit o lume de nebuni.
E foarte posibil să asistăm în direct la falimentul ordinii mondiale de după al doilea război mondial. Nu văd cum ar mai putea Rusia să facă parte din consiliul permanent al ONU, fiind sancționată și exclusă din toate comitetele și comițiile. Dar dacă pică ONU vor pica la fel ca piesele de domino multe alte instituții internaționale (UNICEF, WHO etc.). Dacă, totuși, ordinea mondială va continua în aceleași date, atunci înseamnă că asistăm la o mare cacealma și un mare bluf în care Ucraina e victima unei înțelegeri secrete între Putin și Occident.
Ucraina ar fi avut nevoie în urmă cu vreo 20 de ani de un lider care să o curețe de oligarhi și rackeți, așa cum s-a întâmplat în Rusia. Din păcate, „n-a fost să fie” și astăzi întreaga planetă va plăti prețul.
--
[i] Să nu uităm că Ucraina e și sursa nr. 1 de prostituate pentru bordelurile europene. E greu de crezut că banii din această îndeletnicire nu alimentează și scena politică.
7 comentarii:
Bune clarificarile,ca daca iei pe nemestecate tot ce dau tembeliziunile esti halit.
Oricum e foarte greu sa distingi adevarul in noianul de dezinformare.
Multumim de articol.
Bun. Deci aia au(poate) laboratoare de mare risc. Si tu le arunci in aer. Mi se pare destul de logic. Chiar nu vad ce dracu se poate intampla rau.
Putin a atacat Ucraina pentru ca poate si a crezut ca o va termina rapid, nu pentru laboratoare si alte mizerii. Nu se va opri la Ucraina, mai ales daca lucrurile merg bine (acum nu prea merg roz, dar situatia se poate schimba). Tarile Baltice si potential Romania si Polonia sunt pe lista. Contrar credintei populare, NATO nu va face prea mult. Cine va risca sa-si ia cateva bombe atomice in cap pentru cateva tarisoare din Europa de Est.
Apropo, nu ucrainiencele sunt cele mai multe in bordelurile europene, ci romancele. Ce sa faci, libera circulatie si saracie.
Nu există nici o dovadă că Putin vrea să ocupe România și Polonia. Nici măcar nu are resursele necesare pentru așa ceva. Cu ce a mobilizat acum nici măcar Ucraina în întregime nu o va putea ocupa. În acest moment pare a-și dori să ocupe toată coasta Mării Negre și să pună presiune pe Kiev, ca să-i oblige pe ucrainieni să-i accepte cererile. Din acest punct de vedere războiul merge perfect pentru el, azi a făcut un pod între Crimeea și Donbass (nu mai rămâne neocupat decât orașul Mariupol) și în curând, dacă nu se schimbă nimic, o va lua spre Odesa, adică spre Transnistria. Numai naivii și cu cei care se uită la Digi24 și la Antena 3 credeau că Putin spera să ocupe în 3 zile ditamai Ucraina cu nici 200,000 de soldați (se pare că nici măcar nu au intrat în luptă toate rezervele). Ocuparea coastei Mării Negre pare a fi unul dintre obiectivele strategice ale campaniei și rușii probabil nu au de gând să o dea înapoi Ucrainei. Vor trebui scoși cu forța, ceea ce va fi mai greu de făcut. Discursul lui Putin de la începutul campaniei a fost foarte clar, el nu consideră Ucraina ca pe un stat legitim și consideră că Ucraina a furat teritorii care au aparținut în mod legitim Rusiei. Asta înseamnă că odată ce va ocupa teritoriile alea, nu le va lăsa din mână. Rămâne de văzut dacă le va încorpora direct în Rusia sau va da naștere unui stat-marionetă.
Acum e evident ca Rusia nu poate ocupa Ucraina cu 200.000 de oameni. Inainte de invazie, lucrurile stateau diferit. Cam toata lumea, inclusiv Putin, se astepta ca Ucraina sa cada rapid si fara lupta. Nu a fost sa fie, cine si-ar fi inchipuit ca laudata armata a lui Putin e rupta in fund. Pentru Romania chestia asta e un lucru bun. Dupa Afganistanul americanilor a venit si Ucraina rusilor (desi rusii au avut si ei un afganistan)
Desigur, Putin va incerca sa mai anexeze ceva teritorii, excat cum ai spus tu. Intrebarea e la ce ii ajuta. E un fel de premiu de consolare sau de participare. Premiul intai este Ucraina in totalitatea ei si pentru urmatorii 50 de ani este de neatins pentru Rusia. Daca inaninte de invazie mai era posibila o apropiere, acum s-a terminat. Ucraina era interesanta in special pentru cele 40 de milioane de locuitori, intrucat Rusia are teritoriu, dar nu are populatie pe masura.
...http://dilyana.bg/the-pentagon-bio-weapons/.
Ucraina e campioană și la HIV/SIDA. Spune și asta multe.
Trimiteți un comentariu