9.2.22

Omicron - valul vaccinaților. Reflecții despre săptămâna 5

Au ieșit și datele pe săptămâna 5. De acum e evident: Omicron e „valul vaccinaților”. E a doua săptămână consecutivă în care vaccinații +12 au fost net mai infectați decât nevaccinații +12.

Oficial, nu mai puțin de 48,6% din cazuri s-au înregistrat la vaccinați. Într-o țară vaccinată în proporție de 41%! Asta înseamnă, pentru populația +12, că în perioada 31.01-5.02 au fost cca. 100.000 de vaccinați pozitivi vs. cca. 90.000 de nevaccinațiȘi dacă în toamnă atâția fraieri nu s-ar fi speriat de Delta, astăzi valul Omicron ar fi fost pe ducă. Din fericire, măcar a luat-o la vale...

Că vaccinații sunt purtători privilegiați de virus (probabil ca urmare a fenomenului ADE) era clar încă de atunci. În rest, merită să observăm că spre deosebire de țările occidentale, unde rata de vaccinare e de 80-90% (ceea ce înseamnă enorm de mult teren fertil pentru virus) și unde valul Omicron durează ca de obicei, 8-9 săptămâni, la noi a luat-o în jos după nici 5 săptămâni.

E și normal: fiind puțin vaccinați, și extrem de puțini cu buster, virusul pur și simplu nu are unde și ila cine să se răspândească.

Mult mai grav e că în ultimele 2 săptămâni a ajuns la populația bătrână, ceea ce înseamnă că iar se va înregistra un val de decese, deși cred că sunt slabe speranțe să mai avem 4-500 de morți pe zi, ca în timpul valului Delta. Și partea cu adevărat proastă e că eficacitatea vaccinurilor (care împotriva contagiunii continuă să fie extrem de negativă, sub -20%) împotriva riscului de deces a coborât pentru prima oară sub 70%: în săptămâna 5 autoritățile zic că au decedat aprox. 140 de vaccinați și 490 de nevaccinați. Sigur, ar fi interesant să calculăm eficacitatea pe grupe de vârstă, pentru a vedea clar cât îl apără vaccinul pe un bătrân (bătrânii +60 fiind acum peste 90% dintre victime, în condițiile în care în valurile precedente erau „doar” 85%). Din păcate autoritățile sunt extrem de „secretoase” cu datele și nici măcar nu mai știm care mai e situația vaccinării pe grupe de vârstă.

Din acest moment, după ce două săptămâni consecutive vaccinații ne-au surclasat oficial la numărul de infectări, cred că a venit momentul ca guvernul să renunțe la restricții și, mai ales, la certificatul verde. Sigur, certificatul verde va rămâne în vigoare la nivel european pentru că ar fi culmea ca după ce au comis pocinogul Ursula și acoliții ei să zică „a, ne pare rău, am greșit, de acum Europa e iar un continent fără granițe”. Vor încerca „să lungească boala” în speranța că oamenii vor uita. 

Dar oamenii nu vor uita.

Niciun comentariu: