18.12.21

Episăptămâna 49: o nouă surpriză

Surpriza e că a trecut săptămâna și nu a apărut raportul.

Mă tem că numărul deceselor printre vaccinați (care în săptămâna 48 ajunsese la 16%) a continuat să progreseze și le e frică să recunoască adevărul, temându-se că oricum o campanie leșinată de vaccinare va deveni și mai leșinată.

Acum e 6:49 dimineața și n-am timp să scriu mai mult, dar voi reveni diseară.

Later Edit. Iată despre ce e vorba

Poate că ați remarcat și voi că în comunicatele oficiale au reapărut de la o vreme „decesele din zile anterioare”. Din păcate nu știm ce e cu aceste decese, cum influențează ele proporția de decedați vaccinați vs. decedați nevaccinați din săptămâna în curs sau când anume s-au petrecut. „În octombrie” poate însemna și pe 1 octombrie, și pe 31. Sau: lunea, „în afara intervalului de referință” înseamnă categoric în afara săptămânii care urmează să fie analizată în raportul de episăptămână. Dar sâmbăta sau duminica?! Dacă vreunul dintre decese e din ziua de luni a săptămânii respective, raportat cu o întârziere de 4-5 zile?!...

De aceea nu putem decât să bâjbâim în gol atunci când estimăm proporția deceselor de vaccinați în total decese. Cel mai bine e să luăm de bun ce zic autoritățile.

Totuși, atunci când numărul deceselor raportate zilnic era ridicat, faptul că 20-30 erau din „zile anterioare” (fără a fi neapărat din afara săptămânii supuse ulterior analizei!) nu influența prea mult statisticile de bază. De pildă, în săptămâna 22-28 noiembrie au fost raportate următoarele:

- total decedați (suma tuturor deceselor comunicate): 1316;
- total decese mai vechi („în afara intervalului de referință”): 212;
- total decese petrecute 100% „în intervalul de referință”: restul, adică 1104.

Ei, totodată ni se spune și că 149 de decedați erau vaccinați. Dar câți dintre vaccinați se regăseau printre decedații „la zi” și câți printre cei din intervalele anterioare? Nu ni se spune. Asta înseamnă că procentul concret al vaccinaților decedați în intervalul nostru ar trebui să fie undeva în intervalul 11,32% - 13,49%. Punctul minim al intervalului e calculat la totalul deceselor comunicate (1316), în timp ce punctul maxim e calculat strict la săptămâna analiazată (1104). Or, pe acea săptămână, autoritățile au comunicat 11,6% - deci se încadrează perfect în intervalul nostru.

Problema e că de vreo trei săptămâni numărul deceselor scade abrupt, ceea ce înseamnă că și estimările devin ciudate, pe măsură ce ponderea de „decese anterioare” începe să devină tot mai importantă. Și nu știm ce să facem cu ele. De pildă pe ultima săptămână din care avem date, 29 nov. - 5 dec., autoritățile au raportat un procent de 16,5% vaccinați decedați. Măricel. Însă, aplicând aceeași logică de mai sus, lucrurile arată astfel:

- total decedați (suma tuturor deceselor comunicate): 824;
- total decese mai vechi („în afara intervalului de referință”): 98;
- total decese petrecute 100% „în intervalul de referință”: restul, adică 726.

Deci te-ai gândi că procentul real de decese de vaccinați (în număr de 112) s-ar putea regăsi undeva în intervalul 13,59% (cât rezultă din raportarea la total decedați) - 15,4% (în cazul în care toți cei 112 au decedat pe bune chiar în săptămâna analizată). Asta au comunicat autoritățile, cu gura lor! Când colo, ei zic că nu mai puțin de 16,5% dintre decese au fost decese de vaccinați. Păi asta înseamnă, obligatoriu, că în săptămâna aceea au mai fost vaccinați care au decedat, și pe care ei nu i-au comunicat inițial. Pur și simplu altă explicație nu e! 112 din 726 dă maxim 15,4%. Poate de-asta au și întârziat cu raportările până vineri 11 decembrie, că mai aveau de alocat decese de vaccinați.

Dar situația e de-a dreptul bizară în următoarele două săptămâni (a doua fiind cea în curs). În săptămâna din care încă nu ne-au parvenit încă datele deși au trecut atâtea zile, e vorba de 6-12 decembrie, intervalul sugerat pare a fi 9,72% - 11,5% - o performanță chiar excelentă, aș zice! Numai că pe săptămâna în curs (13-19 decembrie) intervalul sare iar din țâțâni, și încă rău de tot: 13,65-17,3% (wow!).

Pur și simplu nu mai poți pune bază pe statisticile ăstora, și, mai mult, ei înșiși par să se fi încurcat în ele. Însă comunicatele lor, nu altceva, sugerează că procentul decedaților vaccinați s-ar putea să fi ajuns chiar și la 17% pe parcursul unei săptămâni, ceea ce înseamnă că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de deces continuă să scadă abrupt.

O dovadă indirectă a acestui lucru rezultă din altă parte a comunicatelor oficiale: urmăriți cu atenție raportările legate de ATI. Ei zic: „în acest moment la ATI sunt x internați, din care y au dovada vaccinării.”. Uitați-vă cu atenție la x și y, că nu veți vedea niciodată pe y (vaccinații) mai mare de 8-9% (azi, de pildă, sunt raportați 556 internați la ATI, din care 45 - adică 8,09% - au certificat de vaccinare). Or, dacă la ATI în mod constant 8-9% dintre internați sunt vaccinați, dar printre decese am ajuns să găsim un procent de 16,5% vaccinați, înseamnă că se petrece ceea ce se observase în vară în Israel: odată ajunși la ATI, pacienții vaccinați se curăță mult mai rapid decât cei nevaccinați.

Se poate concluziona, așadar, că vaccinurile își îndeplinesc cu succes măcar una dintre sarcinile pentru care au fost concepute: golirea spitalelor de bătrâni. Oho, și cu ce viteză!

Niciun comentariu: