1.12.21

Ce rezultă din datele de pe episăptămâna 47 (22-28 nov)

De acum încolo voi fi scurt, deoarece e clar că valul 4 s-a dus. Așteptăm doar golirea definitivă a spitalelor.

Eficacitatea vaccinurilor

Ef relativă împotriva îmbolnăvirii: 29,52% (vacc. full la data de 8 nov. 6,56 milioane, nevacc. 10,23 milioane, cazuri vacc. în episăptămâna 47 4.203, cazuri nevacc. +12 9.289)

Ef relativă împotriva decesului: 79,62%

Începe să se observe și la noi tendința din străinătate: ponderea vaccinaților în total decese va începe să fie tot mai ridicată. Pe săptămâna analizată aici a ajuns la 11,6%, și pe săptămâna în curs toate datele indică faptul că va trece de 12-12,1%. Procentul acesta e într-o continuă creștere de 4 săptămâni. La începutul lunii septembrie 2021 doar 2,2% din total decese erau ale unor vaccinați.

Populația nevaccinată pare să se îndrepte încet, dar sigur, spre imunizarea colectivă. Pe termen mediu (2-3 luni) e de așteptat ca procentul de decese vaccinați vs. nevaccinați să fie aproximativ cel din campania de vaccinare (35% vs. 65%), și dintre nevaccinați să mai moară numai bătrâni vulnerabili care au refuzat vaccinarea. Dar numărul deceselor va scădea drastic, oricum el scade enorm chiar și acum, însă cred că prin ianuarie nu vor mai fi mai mult de 30-40 de decese zilnic - ceva absolut normal pentru sezonul de iarnă.

Graficele contagiunii: valul 4 s-a încheiat



În spitale

În spitale mai sunt internați doar 6.998 de români, de la un maxim de cca. 21.000 în urmă cu o lună, în timp ce la ATI mai sunt doar 1.121 de pacienți, de la un maxim de cca. 1.800 - tot în urmă cu o lună. După cum se vede, secțiile de ATI se golesc mult mai greu decât spitalele în sine. La ATI știm deja de ceva vreme că în jur de 10% dintre cei internați sunt vaccinați și, având în vedere cine iese de acolo în sicriu, putem presupune că 85% sunt trecuți de 60 de ani (majoritatea, trecuți chiar de 70 de ani).

La pensii: minus de 8.500 de pensionari bătrâni (băgați în pământ, firește)

Relevante sunt și statisticile de la Min. Muncii: luna noiembrie s-a încheiat cu un stoc de pensionari la limită de vârstă mai mic cu 8.500 de persoane. Este o hecatombă comparabilă cu cea din decembrie 2020, dar mai mică: atunci au ieșit din sistem 11.400 de persoane. Una peste alta, bugetul pensiilor nu stă deloc rău: dacă în ianuarie 2020 România avea în plată 4.952.800 pensii, din care 3.856.300 pensii pe limită de vârstă, astăzi (decembrie 2021) mai are în plată doar 4.860.900 pensii, iar cele pentru limită de vârstă au revenit la nivelul de 3.856.200, după ce ajunseseră la un maxim de 3.891.900 înainte de hecatomba din decembrie 2020.

Așadar, în aproape 2 ani de pandemie, un minus absolut de 91.900 de pensionari de tot felul (limită de vârstă, invaliditate, urmași etc.). Având în vedere că pensia medie e de 1608 RON, rezultă un câștig „frumușel” pentru statul român, de cca. 147 milioane RON / lună, adică 1,7 miliarde RON pe an. Fără nici un fel de efort, doar redistribuind contribuțiile datorate pensionarilor masacrați cu acest prilej, asta înseamnă că statul român le va putea mări pensiile tuturor celorlalți pensionari - cei care au scăpat cu viață până acum - cu vreo 30 de lei pe lună.

Și se va putea bate mândru cu cărămida în piept, spunând ce grijuliu este el cu noi toți.

Niciun comentariu: