21.1.22

Hybrisul Stellei Kyriakides și, în general, al conțopiștilor europeni. Trei posibile contraexemple - de reținut!

Mi-au atras atenția o serie de tweeturi recente ale contului oficial al EMA - European Medicines Agency (@EMA_News). Toate aceste tweeturi au ca scop convingerea femeilor însărcinate să se lase vaccinate deoarece, vezi Doamne, „vaccinul e sigur și eficient” și le poate apăra de „efectele grave” ale virusului. Iată un exemplu:

Dacă veți citi comunicatul la care se face referire (adică ăsta), veți găsi următoarea frază: „Studies also showed that COVID-19 vaccines are as effective at reducing the risk of hospitalisation and deaths in pregnant people as they are in non-pregnant people.” Iată ce zice și Stella Kyriakides, comisarul UE pentru sănătate:


Greu de spus care ar putea fi aceste riscuri pentru o femeie tânără (de ce zic tânără?... pentru că pe vremea mea femeile însărcinate erau fix cele deloc sau foarte puțin afectate de Covid, adică femeile tinere, că doar nu rămâneau babele însărcinate) și pentru bebelușul ei (bebelușii, copiii, tinerii până în 25-30 de ani fiind virtual neafectați de Covid), dar în fine. 

Totuși, pentru cultura generală a „experților” să amintim cazul a trei produse medicale care, deși erau și ele „safe & effective”, au fost ulterior retrase de pe piață pentru că s-a dovedit că erau dăunătoare tocmai pentru cei care nu se puteau apăra: pruncii aflați în pântecele mamelor lor.

Diethylstilbestrol (1940-1971)

Diethylstilbestrolul (v. Wikipedia) e o substanță care era prescrisă printre altele, începând cu 1940, și femeilor însărcinate și având istoric de pierdere a sarcinilor, tocmai pentru a evita riscul pierderii unei noi sarcini. 

Toate bune și frumoase. Se pare că era eficient, femeile cu probleme reușeau să susțină sarcina și să nască. Bebelușii lor se dezvoltau foarte frumos. Pe sticluțele alăturate veți vedea că scria foarte clar, civilizat, câte pastile trebuie să ia graviduța și că să nu le ia de capul ei, ci doar la sfatul specialiștilor.

Medicii. Experții. „Trust us, we're experts”.  

Ei bine, știți ce s-a întâmplat în 1971? Atenție: în 1971! Adică după mai bine de trei decenii de utilizare! Păi s-a întâmplat că niște cercetători deștepți care încercau să înțeleagă de ce mama naibii anumite femei tinere, de vârstă fertilă (20-30 de ani), dezvoltă complet neașteptat tumori vaginale, au descoperit că punctul comun al tuturor acestor femei era că mamele lor luaseră Diethylstilbestrol când fuseseră însărcinate cu ele. Demonstrația, bineînțeles, a fost făcută statistic, pentru că după atâția ani nu se mai putea demonstra altfel. Substanța a încetat să mai fie prescrisă ca medicament împotriva pierderilor de sarcină. Desigur, are în continuare alte utilizări.

Tragedia Thalidomidei (1957-1962)

Thalidomida (v. Wikipedia - nu da click decât dacă suporți niște imagini dure) este cunoscută, probabil, multor cititori. Povestea ei este și mai sinistră. Thalidomida a început să fie vândută în 1957 în RFG pe post de medicament împotriva grețurilor matinale pentru femeile însărcinate. Curând, a ajuns să fie utilizată în aproape 50 de țări (nu și în SUA, unde un tip deștept de la FDA a simțit că e ceva în neregulă cu el și a refuzat să-l aprobe) și părea că produsul va fi un succes deosebit. Totuși, până în 1961 devenise cumva clar că trebuie să existe o legătură între Thalidomidă și numărul tot mai mare de bebeluși născuți malformați, deși nu era clar cum. În câteva țări (de exemplu în Canada) comercializarea a durat până în 1962. În cele din urmă un medic australian a reușit să demonstreze că dacă era luată doar într-un anumit interval al sarcinii (adică între săptămânile 4-8) Thalidomida cauza dezvoltarea malformată a fetusului. Culmea, dacă era luată înainte sau după acest interval, Thalidomida nu dădea nici un fel de efecte adverse, ba, mai mult, părea să funcționeze foarte ok. Din această cauză a fost nevoie de câțiva ani și - se estimează - peste 10.000 de vieți nenorocite la nivel mondial până când mecanismul nenorocirii a fost înțeles și substanța a încetat să mai fie prescrisă femeilor însărcinate.

Vaccinul Pregsure BVD (dezvoltat de Pfizer!) împotriva diareii la vaci

Toată povestea o puteți citi la Alex Berenson, dar pe scurt v-o redau eu: Pregsure BVD a fost un vaccin împotriva „virusului diareii bovine” pe care Pfizer a început să-l marketizeze în Germania în 2004. Până în 2006 mulți fermieri germani au început să observe că vițeii născuți din văcuțele vaccinate cu chestia asta mureau la scurt timp și au început să se alarmeze. Fabricantul - adică Pfizer - a zis că nu e nici o problemă (pe vremea aia nu-i puteau da afară de pe Twitter sau Youtube pe cei de altă părere, nici nu puteau să lucreze mână în mână cu „fact-checkerii” Reuters). Totuși, fermierii erau tot mai îngrijorați, până când autoritățile germane au fost nevoite să declanșeze o anchetă oficială. Până în 2010 a fost descoperit tot mecanismul care făcea ca vaccinul aparent „safe & effective” administrat văcuțelor să genereze niște anticorpi dubioși în viței, proces în urma căruia vițeii mureau (boala se numea „pancitopenie neonatală bovină”). Vaccinul a fost retras din UE, deși se pare că Pfizer - cu nesimțirea care îi caracterizează - a continuat să-l mai vândă pe ici, pe colo, pe unde a mai găsit proști.

Acestea sunt doar trei exemple istorice, ușor verificabile, care ne arată că atunci când hybrisul (sau prostia) „oamenilor de știință”, secondați de „experți”, e cât casa, primii care ajung să sufere sunt fix cei care nu se pot apăra. 

În mod normal viețile copiilor noștri nu ne aparțin nouă, ci le aparțin lor. Noi suntem doar temporar îngrijitorii acestor vieți, până când ei își vor putea lua zborul de lângă noi. Dar tocmai de aceea, până când ei vor putea să-și ia zborul, noi trebuie să-i protejăm și să fim cu ochii cât cepele în jurul lor, nu să facem experimente cretine pe ei.

Fiindcă, vezi Doamne, zice Steluța Căcăride de la UE că e „safe & secure” să bagi acul în ei.

Un comentariu:

Bursucul spunea...

Apropo de europeni; și de experți: https://odysee.com/luxembourg:1