Grupul de lucru pe probleme economice al Stângii Europene: Rezoluția de la Atena, 6-7 aprilie 2013

Între 6-7 aprilie am participat la Atena la întâlnirea grupului de lucru pe probleme economice din cadrul Partidului „Stângii Europene” (PSE). Lucrările au fost conduse de Yannis Millios (John Milios), profesor de economie politică și istoria gândirii economice la Universitatea Națională Tehnică din Atena. Cu acest prilej s-a adoptat următoarea rezoluție care va reprezenta doar o parte din platforma economică a PSE ce va fi prezentată la alegerile europarlamentare din 2014. Cu acest prilej vă reamintesc că PSE nu e totuna cu S&D - partidul pan-european din care face parte PSD-ul. Noi ne pretindem a fi la stânga (la stânga noastră fiind numai partidele comuniste de tip revoluționar, de exemplu KKE - comuniștii greci), spre deosebire de partidele S&D care se pretind de centru-stânga, făcând din această cauză concesii grave în ultimii 30 de ani monstruozităților neoliberalismului.

Despre problema Ciprului, instabilitatea financiară și strategia de salvare „prin surse interne”/ „bail-in”

Economia Ciprului s-a bucurat de rate mari de creștere pentru o perioadă foarte lungă de timp. Parte a acestei creșteri s-a datorat unui sector bancar supradimensionat care a reușit de-a lungul anilor să atragă cu succes deponenți nerezidenți, funcționând într-un regim de tip cvasi-offshore. În tot acest timp nu a existat nici un fel de avertisment din partea oficialilor europeni sau a FMI privitor la existența unor eventuale dezechilibre. Astfel, Cipru urma să devină doar unul dintre multele foste „miracole” economice care avea să fie supus unor critici ipocrite tocmai de către foștii săi lăudători.

Ca urmare a crizei europene a datoriilor, sectorul bancar cipriot, mult supradimensionat, s-a dovedit incapabil să absoarbă șocurile economice generate de politicile de austeritate. Reducerea datoriei suverane grecești a lăsat băncile cipriote destul de expuse, având nevoie de lichidități care nu mai puteau fi obținute pe canalele de intervenție rapidă. Pe de altă parte, o posibilă intervenție a statului cipriot ar fi pus în dificultate finanțele publice. Cum știm deja din cazul Islandei, o economie mică adăpostind un sistem financiar supradimesionat reprezintă o rețetă sigură pentru o criză spectaculoasă.

Planul de salvare dictat de Europa în cazul Ciprului are două laturi principale.

Prima, e rețeta reformistă binecunoscută, de tip neoliberal, care duce la recesiune. Ciprul ar urma să primească un împrumut cu condiția acceptării austerității chiar într-un moment de vârf al crizei. Această „soluție” va salva băncile dar va împovăra statul, atâta vreme cât austeritatea va submina abilitatea statului cipriot de a finanța datoria publică, ceea ce va face, mai devreme sau mai târziu, nesustenabilă dinamica acestei datorii. Economia va intra în recesiune, șomajul va exploda și caracterul social al statului se va degrada iremediabil. Ceea ce este, deja, un deja vu pentru cetățenii Europei. E vorba aici de o strategie care va transforma peisajul social conform ideilor conservator-neoliberale, care sunt contrare intereselor populației muncitoare.

A doua latură importantă a planului de salvare cipriot are de-a face cu taxarea impusă tuturor depozitelor de peste 100.000 de euro. Avem de-a face aici cu o idee nouă care semnifică o schimbare de paradigmă în privința politicilor europene de reformă pro-austeritate. În realitate, taxarea reprezintă o politică de salvare „prin surse interne” / „bail-in” [1] care a generat un fapt ireversibil: deponenții de pe tot cuprinsul Europei știu de acum că economiile lor nu mai sunt 100% sigure. Ceea ce va crește presiunea pe un sistem bancar european deja vulnerabil, transferând-o, firește, asupra plătitorilor de taxe. Băncile, în special în țările sud-europene aflate în dificultate, vor putea din ce în ce mai greu să se capitalizeze, fiind chiar de așteptat o ieșire de lichidități. După taxarea depozitelor, riscurile sistemice pentru sistemul financiar european nu numai că nu vor mai fi aceleași, ci vor crește.

În plus, taxarea depozitelor mari (măsură care nu se va aplica tuturor băncilor) nu îi afectează doar pe bogați, ci afectează și fondurile de pensii, companiile de asigurări, spitalele, IMM-urile etc. Taxarea va conduce la adâncirea recesiunii economice și va provoca dispariția unei părți importante a economiei cipriote, ceea ce în final va facilita creșterea șomajului.

Ceea ce face planul cipriot cu adevărat periculos e faptul că dă naștere unor riscuri sistemice pentru restul zonei Euro. De fapt, acum a devenit și mai clar că politicile de austeritate, împreună cu noua strategie de salvare „prin surse interne” și obișnuitele explicații pseudo-etice sunt cauza principală a problemelor economice europene care au ajuns astăzi, iată, până în inima economiilor Franței și Germaniei. Avem de-a face cu o agendă agresivă care promovează la nivel economic și social un anumit tip de relații de forță care îi favorizează pe bogați și dezintegrează până și ultimele rămășițe ale statului social. O nouă agendă este posibilă, atât din punct de vedere politic cât și tehnic, dar pentru acest lucru e nevoie de o schimbare în relațiile de putere din interiorul zonei euro.

Nevoia de a controla funcționarea mediului financiar - precondiția pentru o alternativă progresistă

Principalul obiectiv al strategiei europene ce are în vedere combaterea crizei a fost să implementeze cât mai riguros agenda neoliberală. Strategia aceasta s-a dovedit a fi mereu cu un pas în urma nevoilor „reale” ale momentului, în așa fel încât statele, supuse presiunilor piețelor financiare, să fie împinse în direcția unei transformări în spirit conservator. Această strategie are propria ei motivație, care nu e vizibilă cu ușurință. Astfel, criza a fost percepută ca fiind o oportunitate în vederea realizării unei mutații istorice a echilibrului forțelor economico-sociale, în sensul favorizării puterii deținută de capital, atât prin supunerea societăților europene față de funcționarea neîngrădită a piețelor financiare cât și prin încercarea de a plasa toate consecințele crizei sistemice a capitalismului pe umerii populației muncitoare.

Totul s-a făcut și se face într-o manieră complet nedemocratică, prin marginalizarea Parlamentului European și prin nesocotirea voinței parlamentelor naționale. Banca Centrală Europeană, și nu numai, impune politici fiscale și așa-zise reforme structurale fără nici un fel de mandat legitim și fără să dea socoteală nimănui.

Partidul „Stângii Europene” dorește inversarea priorităților curente, adică înlocuirea agendei neoliberale cu un program european de reconstrucție socială și economică. De asemenea, din necesitatea unei societăți mai coerente și mai drepte, în care nevoile sociale și interesele majorității muncitoare să funcționeze ca o precondiție a adoptării politicilor economice, dorim ca elitele financiare și economice să-și achite nota de plată aferentă crizei.

Programul nostru se bazează pe trei principii de bază:

1. Dreptate socială.
2. Reformarea statului.
3. Adoptarea unei soluții paneuropene la problema datoriilor suverane.

Pe lângă faptul că e contraproductivă din punct de vedere economic, austeritatea este contraproductivă și destructivă din punct devedere politic. Distruge democrația. Considerăm că indiferent de felul în care a început criza în zona Euro, ea este una specifică Europei. Criza oglindește lipsuri și asimetrii atât în arhitectura, cât și în operarea zonei Euro.

De aceea insistăm asupra regularizării politice a sectorului financiar european, prin folosirea următoarelor patru instrumente de politică economică: o taxă pe tranzacții financiare la nivel european, precum și un impozit european pe avere; o legislație europeană a băncilor inspirată din legea Glass-Steagall, care a funcționat în SUA între1933 și 1999, separând ferm activitățile băncilor comerciale de activitățile băncilor de investiții; măsuri pentru abolirea paradisurilor fiscale; și implementarea unei agenții europene de rating.

De asemenea, ne pronunțăm pentru următoarele măsuri:

- Supravegherea, recapitalizarea și rezolvarea problemei băncilor la un nivel paneuropean și prin finanțarea din contribuții ale băncilor europene. Eventualele condiționări de conduită trebuie impuse băncilor, nu statelor membre, și trebuie să se asigure controlul social al băncilor recapitalizate, precum și un nivel minim de creditare pentru persoane fizice și IMM-uri.
- Supravegherea băncilor nu trebuie făcută de BCE ci de altă instituție europeană, care trebuie să poată fi trasă la răspundere și controlată de Parlamentul European și de Comisia Europeană.
- Trebuie schimbat radical statutul BCE, a.î. BCE să poată fi trasă la răspundere de Parlamentul European, prin impunerea unor reguli stricte de transparență și prin trasarea „șomajului zero” la nivel paneuropean ca obiectiv strategic principal al BCE.
- BCE, Banca Europeană de Investiții și alte instituții europene trebuie să dezvolte instrumente financiare mutuale în vederea impunerii solidarității europene ca alternativă la politicile de austeritate dictate de piețele financiare. Ne pronunțăm pentru o Bancă Centrală Europeană care să îndeplinească toate funcțiile unei adevărate bănci centrale, inclusiv rolul de ultim creditor, nu doar pentru bănci, ci și pentru statele naționale, prin acordarea de credite directe.
- Implementarea unui Fond European pentru Dezvoltare Socială și Solidaritate care să ofere finanțări pentru diverse proiecte pe baza unor criterii sociale și ecologice: crearea de locuri de muncă, protejarea mediului și îmbunătățirea politicilor publice. Acest fond va fi finanțat de BCE.
- În sfârșit, dar nu în ultimul rând, e nevoie de asemenea să fie schimbate criteriile de integrare în zona Euro. Momentan aceste criterii reflectă doar niște cerințe financiare bazate pe strategia neoliberală. Integrarea în zona euro va trebui să țină cont și de o serie de criterii sociale, care să reflecte un anumit nivel social al statelor candidate (de exemplu, un anumit nivel al salariului minim).

Propunerile noastre se bazează pe nevoia fundamentală de a îmbunătăți traiul popoarelor europene începând chiar de astăzi. Pentru a reuși acest lucru suntem conștienți de faptul că propunerile noastre trebuie să fie însoțite de lupta continuă a mișcărilor sociale europene și ale sindicatelor pentru creșterea salariilor, a pensiilor și pentru protejarea serviciilor publice.

--
Grupul de lucru pentru politici economice al Partidului „Stângii Europene”
Atena, 6-7 aprilie 2013

[1]„Bail-in” nu are o traducere adecvată în limba română. În esență, e vorba de salvarea băncilor nu prin angajarea de bani publici („bail-out”), ca până acum, ci prin convertirea în acțiuni a diverselor obligații pe care băncile le au față de creditorii și deponenții lor. 

Salariile mici sunt un impediment, nu un stimulent pentru investițiile străine!

Sunt furios.

Din când în când n-am ce face și mai citesc diverse bloguri retardate, cum e și Capitalism pe pâine al unui mare idiot pe nume Mihai Giurgea. Acest mare idiot, fost lătrător pe sticlă, pe la ProTV, în vremuri de mult apuse, își voma dejecțiile în urmă cu ceva timp și pe Standard.ro, până când Soviani s-a sesizat de aberațiile lui și i-a aplicat un mare șpiț în cur, dându-i eject.

Pe scurt, ideile despre capitalism ale acestui mare dobitoc, pe care dacă l-ai auzi vorbind ai zice că are cel puțin un Microsoft sau un Boeing în proprietate personală, așa de mare capitalist se crede el, se rezumă la un singur lucru: „socialismul” (prin socialism înțelegându-se ceva extrem de difuz și confuz) e mama crizei. De acum încolo va veni capitalismul sălbatic la putere. Vom (adică „noi” - nu și el, că el e supraom) accepta să fim sclavi sau vom muri. Toate drepturile sociale câștigate în ultimii 200 de ani se vor duce dracului (ei, nu zău?!). Etc. Te poți întreba cum de poate exista atâta prostie agresivă îngrămădită într-o singură tărtăcuță.

Articolele lui sunt scrise pe un ton violent, limitat și apodictic.

Dar furia de acum mi-a fost provocată de ultima lui postare, care bate câmpii despre prezumtiva plecare a Daciei din România (plecare care, dacă va avea loc, va avea loc exact din motivele opuse celor invocate de bou - așa cum voi arăta mai jos) și despre plecarea Tnuva. Evident, ăștia vor pleca pentru că salariile din România sunt prea mari, sindicatele sunt prea puternice, taxele prea mari - și sclavii mișcă în front.

Băi boule, Giurgea, boulene. Hai să o luăm metodic.

1. Nu țările cu salarii mici atrag cele mai mari FDI / cap de locuitor!

Să privim această listă. Lista țărilor care atrag cele mai multe FDI (foreign direct investments) din lume. Spre surprinderea idioților, dar nu spre surprinderea oricui are măcar 2 neuroni funcționali, în top 20 se află nu mai puțin de 16 țări dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Hong Kong, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Spania, Canada, Italia, Australia, Elveția, Suedia, Singapore, Irlanda și Danemarca!

Mai mult. Dacă luăm nivelul FDI / cap de locuitor și ne uităm la cele 4 țări în curs de dezvoltare din top 20 - Brazilia ($2.429 / locuitor), China ($225 / locuitor), Rusia ($300 / locuitor), Mexic ($2.657 / locuitor) - și comparăm această valoare cu a celorlalte țări din top, ce observăm? Că toate aceste valori pălesc când sunt comparate cu valorile din țările dezvoltate, cu salarii de 5-6-7 ori mai mari: $6.540 în SUA, $7.500 în Germania, $20.700 în Marea Britanie, $16.500 în Franța, $42.000 în Olanda, $45.000 în Irlanda etc. [1]

Valoarea acestui indicator în România e de $2.800 / locuitor. La bulgari e de $4.500 / locuitor (anticipez un pic concluzia: totuși e logic, fiindcă bulgarii deși au salarii comparative cu ale noastre, au condiții de business infinit mai bune). Pentru Cehia și Polonia, țări din Est cu salarii sensibil mai mari ca în România, indicatorul e de $10.500 / locuitor, respectiv $3.800.

Concluzia e clară: nu doar că nu există nici o legătură directă între salariile mici și nivelul ridicat al investițiilor străine, ba dimpotrivă, se pare că de fapt corelația e inversă - salariile mici generează investiții reduse!

2. Care este explicația pentru lucrurile de la pct. 1? Special pentru Giurgea, Boc și alți idioți de teapa lor!

Explicația pentru concluzia de la punctul 1 e foarte simplă și are două mari direcții de abordare.

În primul rând,  este un fapt indubitabil că salariile mici dintr-o economie sunt un indicator al mai multor probleme generale cu privire la starea acelei economii: management neperformant, relații economice clientelare, corupție etc. - într-un cuvânt, subdezvoltare. Un mediu subdezvoltat nu are cum să atragă investiții străine mai mari decât atrag Franța, Marea Britanie, Canada etc. Investitorii nu sunt masochiști.

În al doilea rând, toți idioții - în frunte cu marele Boc și consilierii lui, nu le dau nume, că sunt și femei pe acolo și mi-e jenă să zic de ele că sunt proaste - nu înțeleg un lucru simplu, care ar fi trebuit învățat la ASE încă din primele săptămâni. Cu ce se poate ocupa un agent economic?

Păi, unii agenți economici produc bunuri pentru piața internă. De exemplu, un brutar - care își va vinde pâinea numai în proximitatea brutăriei sale, sau un investitor imobiliar, care obligat-forțat își va vinde apartamentele în principal locuitorilor din zona în care a construit (sau celor care vor să se mute acolo). Alții produc bunuri pentru piața internă și pentru export. Cum e Dacia. Alții furnizează servicii pentru comunități locale (de exemplu, un coafor) sau servicii pentru piața internă (o firmă de contabilitate, o firmă de reparații de calculatoare). Alții furnizează servicii pentru export (de exemplu, un call-center). Alții furnizează servicii și pentru piața internă, și pentru export (de exemplu o firmă de software). Unii fac comerț de proximitate (de exemplu, băcăniile de cartier sau rețeaua de supermarketuri Mega Image), alții fac comerț la scară (de exemplu marile lanțuri de hypermarketuri: Cora, Carrefour etc.). Unii se ocupă de transport și logistică la nivel național, alții la nivel internațional. Etc. etc. etc.

După cum observăm, economia nu se mișcă într-un singur sens, de la intern spre extern, așa cum cred Boc, Giurgea, și ceilalți idioți de teapa lor. Dimpotrivă. De-a lungul timpului, antreprenorii au învățat să facă bani din piatră seacă. Și dacă ne punem întrebarea: „Cui convin salariile mici?” observăm că salariile mici nu convin decât agenților economici orientați către produse ieftine de export. Atât. Pentru că exportatorii, da, iau ieftin muncă din România și o vând scump pe alte piețe. Dar aceștia - exportatorii - nu dezvoltă decât o mică parte din potențialul economic al unei națiuni.

Ce se poate spune despre ceilalți agenți economici? Cât de convenabile sunt salariile mici pentru cei care  vor să deschidă un salon de frumusețe, o firmă de contabilitate, o brutărie, o firmă de construcții de case, o firmă de taximetrie, un hypermarket etc. etc. etc.? Păi nu sunt convenabile deloc. Pentru că salariile mici semnifică, de fapt, o putere de cumpărare minusculă care echivalează, la rândul ei, cu o lipsă de clienți. În acest caz, cine ar fi tâmpit să investească pe o piață de săraci?! Nimeni!

Așa se explică și aparentul paradox prin care FDI-urile pe cap de locuitor (cu tot ce implică asta: șomaj scăzut, prosperitate, velocitate ridicată a banilor etc.) sunt uriașe în țări precum Olanda sau Danemarca, unde și salariile sunt uriașe, și sunt mici sau foarte mici în țări amărâte, în care salariile sunt în general mici. Nu toți investitorii fac export. Unii ar veni pentru a-și vinde marfa sau competențele populației locale - cu condiția să aibă cui! Și dacă salariile sunt mici - nu au cui! Ceea ce înseamnă că nici nu vor veni, ceea ce înseamnă că țara care se încăpățânează să păstreze salariile la un nivel redus, nu face decât să-și taie craca de sub picioare, condamnându-se în continuare numai la lohn, servicii ieftine de outsourcing și sclavageală măruntă!

3. Și atunci cum se explică plecarea Tnuva, a Nokia și relocalizarea unei părți a producției de la Dacia?

Dobitocul de Giurgea se bucură că Tnuva, după ce a înregistrat pierderi (cumulate) de 200 de milioane de euro, nefiind pe profit niciodată, va ieși de pe piață și va lăsa fără job 200 de oameni din Popești-Leordeni. În mintea lui de bou, Tnuva are o problemă cu salariile și cu taxele ridicate.

În realitate, Tnuva iese de pe piață dintr-un singur motiv: pentru că salariile românilor sunt prea mici pentru produsele lor (știu bine ce vorbesc, pentru că eu mai luam din când în când produse de la Tnuva și știu prea bine că erau ceva mai scumpe decât media). Când și-au făcut temele la intrarea pe piață, prin 2006-2007, bieții evrei or fi pus botul la prostiile debitate de politicieni [editare ulterioara: 2], care ziceau că până în 2010 salariul mediu va ajunge 700 de euro, pensia - 350 etc. Realitatea, azi, o cunoaștem prea bine. Dacă gura politicienilor ar puți după căcatul pe care l-au mâncat în diversele campanii, s-ar face gol în jurul lor...

Despre Dacia, ce ar mai fi de spus?! Conform datelor de la APIA, Dacia vânduse anul acesta până la 1 octombrie fix 20.490 de mașini. Din păcate nu am găsit și statistici pe marcă, dar am citit undeva mai demult - și sper să redau corect din memorie - că aici intră vreo 15.000 de Logan, 3.000 de Duster și 2.000 de Sandero. Asta în condițiile în care, fără a avea ditamai uzina auto în România, mărci precum Skoda Octavia, Renault Clio sau Volkswagen Golf s-au vândut, și ele, în peste 2.000 de bucăți (aproape de preformanță e și Opel Astra cu 1.794 de mașini). Deci, ce sens ar avea ca Dacia să păstreze liniile de producție de Sandero și Duster în România, în condițiile în care nu are nici un avantaj competitiv din treaba asta față de alți concurenți?! Păi, nici unul! Decizia de a-și muta o parte a producției la Tanger, care e și mai aproape de Occident (Tangerul e vizavi de Gibraltar) e absolut logică și are o singură motivație: din cauza sărăciei, adică a salariilor mici, în România se vând prea puține mașini. N-are sens să fabrici mașinile aici, pentru că oricum nu vei vinde mare brânză și va trebui să le transporți la dracu'n praznic!

Cât despre plecarea Nokia, nu avem prea multe amănunte din culisele ei, dar eu știu un lucru: telefoanele fabricate la Jucu se găseau la vânzare pe magazinele online din România (probabil și la operatorii de pe stradă, de care însă nu am habar fiindcă eu îmi achiziționez electronicele exclusiv online). Ceea ce înseamnă că Nokia nu ar fi avut nimic împotrivă să vândă o parte a producției de smartphone-uri chiar aici în România. Crede cineva că dacă Nokia ar fi fost sigură că va vinde măcar, să zicem, un milion de smartphone-uri în România, ar mai fi închis fabrica de la Jucu? Numai că, la o populație de vreo 20 de milioane de locuitori, peste 90% dintre români preferă telefoanele ieftine și simple și numai 8,4% dețin un smartphone (la grămadă: Nokia, Iphone, Samsung Galaxy etc.). Hm, oare de ce? Poate știe să ne răspundă dobitocul de Boc, că tot are el un iPad, „ca tot românul”...

În concluzie

- Salariile mici nu sunt un stimulent, ci un impediment pentru investițiile străine.
- Sărăcia nu face decât să perpetueze precaritatea, inclusiv precaritatea modelelor economice interne (cu cât vin mai puțini investitori străini, cu atât rămân mai multă vreme la putere șmecheria, vrăjeala, clientelismul).
- Modelul de dezvoltare ales de România în ultimii 20 de ani (încurajarea exclusivă a investițiilor de tip lohn + outsourcing) e falimentar, dovadă nivelul FDI per capita din țări precum China ($225, plus despotism) și India ($70).

---

[1] Problema țărilor bogate pare a fi alta: din cauza globalizării, multe au ajuns să fie investitori net în economiile din străinătate decât în economiile de acasă. v. Lista țărilor după FDI în străinătate.  Practic mulți investitori preferă să producă ieftin în străinătate și să vândă scump acasă. Totuși, printre excepții se numără Belgia, Australia sau Israel.
[2] 15 decembrie: Ziarul Financiar de azi explică foarte clar așteptările pe care le avea Tnuva la intrarea pe piață. Tnuva venise să facă business pentru piața locală, nu sclavageală pentru exporturi ieftine.

Inevitabilul s-a produs: banii munciți de noi fug din România

Conform unui șir de știri recente publicate de Ziarul Financiar și rămase, în mod ciudat, fără ecou în restul mass-media (poate că Antenele și Realitatea, singurele posturi TV de la care am pretenții, ar fi bine să-i înjure mai puțin pe Boc și pe Băsescu și să trateze și această problemă) fondurile de pensii private care administrează o părticică din munca noastră (prin Pilonul II de pensii) au ajuns să investească o parte a banilor în acțiuni și obligațiuni din străinătate.

Altfel zis, câteva procente din munca populației active pleacă lună de lună în străinătate, unde finanțează companii străine. Nu îi acuz pe administratorii de fonduri pentru tâmpenia asta. Nu e vina lor că nu au în ce să plaseze fondurile acumulate în România.

Momentan e vorba de 438 de milioane de lei (deci aproximativ 100 de milioane de euro) investiți în străinătate, comparativ cu numai 300 de milioane de lei investiți pe BVB. Și e de așteptat ca, pe măsură ce fondurile se acumulează, decalajele dintre investiții să crească, deoarece guvernul nu dă nici un semn că ar grăbi listarea pe bursă a acțiunilor pe care încă le mai deține, după cum nu dă nici un semn că ar obliga Erste să-și asume obligația din contractul de privatizare de a lista BCR la bursă. Practic, Erste deține în acest moment ilegal BCR-ul, câtă vreme și-a încălcat obligațiile contractuale!

Inevitabilul s-a produs. 20 de ani de crimă împotriva poporului român, începuți de regimul Iliescu-Roman, desăvârșiți magistral de regimul Băsescu-Boc, nu puteau avea alt deznodământ: suntem niște sclavi. Muncim pe față pentru prosperitatea altora.

Totul a început atunci când fiul de kominternist (și nu fac întâmplător această precizare!) Petre Roman a decretat că industria românească e „un morman de fier vechi”. Mda, era morman de fier vechi poate pentru că Ceaușescu îi eliminase pe toți kominterniștii, inclusiv pe taică-su Walter, din conducerea PCR?! Acela e momentul zero al crimei. Au urmat apoi tentativele iliesciene de privatizare: metoda MEBO, cupoane. Regimul Iliescu s-a ferit de bursă ca dracul de tămâie pentru că privatizarea prin bursă ar fi presupus transparență și performanță, spre deosebire de pseudo-privatizarea prin fel de fel de cupoane, prin care li se lua ochii proștilor în timp ce nomenklatura securistă continua să-și facă mendrele.

Apoi a venit guvernarea PNȚCD, care a adus cu sine „privatizarea la plic”. Privatizarea cu investitori „strategici”. Adică investitorii lui pește prăjit. O monstruozitate. Alții care s-au ferit ca dracul de tămâie de privatizarea prin bursă, și tot pentru că privatizarea prin bursă ar fi presupus transparență și performanță. Plicurile erau oferite de cine trebuie și deschise de cine trebuie!

Practicile netransparente sunt continuate acum de regimul Băsescu-Boc. Dobitocii ăștia nu au dat nici un moment senzația, în 2009, că ar vrea să se împrumute de la populație. S-au dus direct la FMI. Acum asistă pasivi la scurgerea banilor din România. Pentru ei, problemă de siguranță națională e presa care nu-i pupă în fund, nu faptul că românii sclavagesc fără perdea pentru companii străine. La un capital social cerut de lege de 200 de lei, banii pe care fondurile de pensii private i-au plasat în străinătate din lipsă de alternativă internă sunt echivalenți cu capitalizarea a peste 2 milioane de firme. La un capital social, mult mai apropiat de realitățile economice, de vreo 6.500 de lei (suma minimă pe care o estimez eu ca fiind necesară în România pentru deschiderea unei afaceri adevărate) banii aceia sunt echivalentul capitalizării a peste 60.000 de firme (viabile!). Despre asta vorbim. Banii și munca noastră îi fac prosperi pe alții, în timp ce muncitorul și micul antreprenor din România sunt jupuiți de vii.

Cât de nociv e Băsescu pentru economie?

Istoria mea anti-Băsescu e veche. Cred că mi-a devenit antipatic în perioada primului guvern CDR (eu fiind pe atunci membru TUNŢ) când a făcut parte din grupul PD care a determinat la acea vreme căderea guvernului Ciorbea. PD era, de fapt, fostul FSN care îşi păstrase obiceiurile murdare.

Au trecut anii şi idiotul a ajuns primar al Capitalei. În anul 2000 am votat sincer cu Oprescu pentru că eram nemulţumit de felul în care mai multe administraţii de dreapta (Halaicu, Ciorbea, Lis) lăsaseră Bucureştiul. Din păcate Oprescu a pierdut şi a ajuns primar idiotul ăsta. La început am zis că dacă tot s-a ales, merită o şansă. Imediat însă a ţinut să mă contrazică declanşând acţiunea anti-buticari. În esenţă era nevoie de un Bucureşti mai aerisit, mai rafinat, dar la vremea aia am fost siderat de faptul că idiotul nu ţinea cont absolut deloc de anumite aspecte economice şi legale simple, la mintea cocoşului:

• Mulţi buticari aveau contracte de închiriere în curs - nu puteau fi pur şi simplu alungaţi cu biciul de pe o zi pe alta. Asemenea manevre bruşte şi violente mai făcuseră doar comuniştii! La fel proceda şi Ceauşescu, care se trezea la un moment dat că vrea să dărâme un cartier întreg - şi îl dărâma!
  
• Pentru acei buticari, buticul/taraba/whatever era sursa de venit a familiei. Acest impostor jegos, ajuns primarul Capitalei, pur şi simplu lăsa pe drumuri o mulţime de familii şi, odată cu ele, ştirbea şi o mulţime de afaceri aşezate pe orizontală faţă de buticari: mici firme de contabilitate, mici firme de aprovizionare, de transport etc. Pur şi simplu lucrurile astea nu contau!

Aşadar, buticariada a fost făcută la vremea respectivă în cel mai pur dispreţ faţă de implicaţiile economice şi juridice, fără să se facă un studiu de impact, fără să se ofere vreo alternativă mai bună comercianţilor. Francezii, de pildă, când au demolat halele din centrul Parisului, au construit dedesubt ditamai spaţiul comercial - şi acum în Les Halles tot comerţ se face, iar cartierul tot Les Halles se numeşte. Idiotul însă s-a apucat să distrugă micul comerţ stradal din Bucureşti pur şi simplu, pentru că aşa i se năzărise lui şi, mai ales, pentru că trebuia să arate că "face ceva" în perspectiva alegerilor generale, la care PD trebuia să intre în parlament!

Nu contest justeţea deciziei, contest însă amatorismul cu care a fost pusă în practică. De atunci mi-a devenit clar că Băsescu e un nebun paranoic, care e în stare să distrugă pentru a-şi atinge scopul.

Spre norocul lui, conjunctura economică a fost de aşa natură încât zecile de mii de oameni rămaşi fără loc de muncă şi-au găsit rapid altceva de făcut. 2000 a fost primul an de creştere economică după o lungă perioadă negativă apoi, sub guvernarea Năstase, economia a început să crească din ce în ce mai mult şi în plus s-a dat şi liber la emigrare.

Au urmat apoi anii în care a privit ca curca'n lemne la Capitală, fără să facă nimic, dând mereu vina pe consilierii PSD pentru orice ... hm, să nu zicem "nereuşită", pentru că orice "nereuşită" implică o "încercare"... hai să zicem pentru orice "proiect neînceput". Privind retrospectiv, mie mi-e greu să înţeleg motivul pentru care acest idiot şi-a luat leafa de la Primărie în acea perioadă. Chiar mi-e greu. Singurul lui proiect major, demarat, a fost legat de stârpirea câinilor vagabonzi. Nu i-a stârpit, ba dimpotrivă, acum sunt mai mulţi ca niciodată.

Aşa că în 2004, când am auzit că va candida la Preşedenţie, am zis : "Aleluia!" şi l-am votat, gândindu-mă ca prostul că dacă pleacă de la Primărie, Bucureştiul va scăpa de el, iar ca Preşedinte, întrucât trăim într-o republică parlamentară, va sta dracului într-un colţ, ca Iliescu, fără să facă nimic.

M-am înşelat. O, cât m-am înşelat...

Din noaptea alegerii sale, a început violul asupra economiei româneşti. La Capitală făcuse doar antrenamentul.

Cota unică

Din păcate, daimonul meu îmi spune să nu crezi tot ce vezi şi să pui la îndoială tot ceea ce ţi se pare nesigur. Ştiu că în jurul meu se consideră "un dat" faptul că impozitarea prin cotă unică a adus beneficii economiei, dar eu personal am ajuns prin gândirea mea proprie la concluzia că nu e altceva decât o aberaţie economică, introdusă fără nici un temei, fără nici un studiu serios fundamentat.

De ce? Simplu. Sper că vă aduceţi aminte cum în noaptea câştigării alegerilor Băsescu a declarat ritos că prima măsură va fi adoptarea cotei unice, deşi în 2004 se făcuseră diverse studii care arătaseră că bugetul de stat nu suportă aşa ceva. Mintea portocalie a lui Băsescu a spus sec: "Să fie cotă unică", şi a fost. Apoi, câteva luni bune, cred că până prin mai-iunie 2005, ministerul finanţelor tot dădea din colţ în colţ, fiindcă trebuia să facă rost de bani - până când, deodată, s-au liniştit. Cotă unică cică "începuse să-şi arate roadele".

Roadele cotei unice erau următoarele:

• munca era impozitată în continuare cu cca. 47% din valoare;
• dacă aveai o afacere, impozitul de 16% se aplica şi pe câştigul firmei, şi pe dividendele tale (dublă impozitare), deci impozitul real pe profitul muncii tale era de fapt vreo 30%;
• se impozitau cu 16% şi dobânzile la depozitele bancare - atentat mitocănesc la economiile populaţiei şi ale firmelor, cum nu se mai întâlnise de când domnul Stolojan, alt PD-L-ist fruntaş, naţionalizase valuta la începutul anilor '90.
  

Dar noi aveam cotă unică, ce mama dracului.

Deci, pentru românul simplu, care are un salariu sau o firmă, cota unică nu a fost niciodată nimic altceva decât o minciună sfruntată. Adevărul e că o ţară de dimensiunile României ar crăpa instant dacă s-ar aplica pe bune principiul cotei unice.

Însă efectele cotei unice nu au fost doar de tip "să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic". Din păcate cota unică a avut şi unele efecte reale:

• România a fost invadată de capital străin în căutare de profituri rapide şi obţinute uşor: astfel s-a inflamat bubble-ul imobiliar, care a făcut ca tinerii României să nu-şi mai permită achiziţia unei case, iar cei care şi-au permis, cei mai valoroşi dintre tinerii noştri, să rămână datori vânduţi pe viaţă.
  
• România a fost devalizată sistematic de aceste capitaluri, care plăteau nimica toată la stat (16% din profitul declarat) şi apoi îşi pierdeau urma prin fel de fel de insule exotice. În schimb capitaliştii români (mai ales cei mici, micii întreprinzători) au rămas în continuare oropsiţii sorţii, pentru că ei, neavând firme prin insulele Caiman, erau prizonieri la mâna dublei impozitări practicată de statul român.
  
• Întrucât aceste capitaluri nu erau productive, ci speculative, ele nu veniseră aici pentru a crea locuri de muncă pe termen lung: acest lucru a dus la emigrarea a 2,5 milioane de români (10% din populaţia ţării), ceea ce reprezintă un dezastru demografic incalculabil (încă).
• A distrus solidaritatea socială: România a devenit o ţară de lupi. Impozitul progesiv pe salarii nu e întâmplător aplicat în ţările civilizate. El de fapt "penalizează" lipsa de iniţiativă şi este şi o măsură anti-inflaţionistă care-i protejează atât pe cei cu venituri mici, cât şi pe cei cu venituri ridicate (banii lor nu se devalorizează de la o zi la alta). În mod normal în orice ţară civilizată raportul între cel mai mic venit din salariu dintr-o meserie oarecare şi cel mai mare venit din salariu dintr-o meserie oarecare e undeva pe la 1:5. Adică, un măturător angajat undeva câştigă 700 de dolari pe lună, un programator angajat undeva - 3500. Amândoi însă, în esenţă, sunt angajaţi. Dacă programatorul vrea mai mult, atunci trebuie să-şi deschidă o firmă, să devină specializat într-un limbaj mai puţin cunoscut, să devină activ din punct de vedere economic, să contribuie cu mult mai mult decât simpla sa muncă la economia din jur etc. Acesta e rostul impozitării progresive: să fii activ şi să te preocupi mai mult dacă vrei să câştigi mai mult. În România s-a ajuns însă, ca urmare a renunţării la impozitul progresiv pe salarii, ca diferenţele între anumite clase de lucrători să fie lejer şi de 1:10 - ceea ce a dus în timp la inflaţie, prin alinierea multor preţuri în sus, adică la puterea de cumpărare a celor mai mari salarii. De-asta şi cifră imensă a celor care au emigrat, care din meseriile lor nu mai puteau câştiga în România suficient cât să ţină pasul cu inflamarea preţurilor.
• economia de tip bubble a făcut ca, în ciuda evidenţelor (emigrarea masivă, inflaţia persistentă, creşterea alarmantă a deficitelor care nu se regăseau în investiţii productive) mintea responsabililor noştri: politicieni, comentatori economici, consilieri etc. să devină din ce în mai ceţoasă şi astfel să fie posibile o serie de fenomene aberante cum ar fi: creşterea numărului pensiilor nesimţite, supradimensionarea aparatului de stat, creşterea salariului mediu la stat până la o cotă superioară celui din mediu privat. Degeaba încearcă unii să o dea la întors: toate partidele care s-au perindat la putere în perioada 2005-2009 sunt vinovate de chestia asta, inclusiv PD-L-ul lui Traian Băsescu. Dacă nu mă credeţi, citiţi prostioarele pe care le debita domnul Popescu Ionuţ (fruntaş PD-L, artizan al cotei unice) în revista "Capital" prin 2008, când pentru toţi oamenii serioşi era clar că vom avea parte de recesiune.
• tocmai de aceea, datorită acestor fenomene aberante, am ajuns să ne împrumutăm acum la FMI, ca ultimul ţăran, ca să avem bani de mâncare. And guess what?... de restructurare, aparatul de stat tot nu va scăpa... problema e că zecile de mii de bugetari care vor rămâne pe drumuri la anul nu vor fi aşteptaţi de o economie productivă, ci de nimic. Deci ce vor face oamenii ăştia, ce şanse au ei, ce se va întâmpla cu ei? Nimic.
  

Totul pentru că Băsescu, fără să gândească o clipă, a ordonat mateloţilor săi să bage, cum necum, cota unică. Adoptarea pripită a cotei unice la începutul mandatului de preşedinte nu era decât reversul unei gândiri care băgase buldozerele, la fel de pripit, în buticari.

Şi atunci, cum se explică "beneficiile" cotei unice: creşterea economică, creşterea nivelului de trai, creşterea pensiilor etc.? Păi se explică foarte simplu: prin conjunctura internaţională. Pur şi simplu adoptarea acestei măsuri tâmpite a coincis cu inflamarea în ultima fază, cea mai deşănţată, a bubble-ului imobiliar mondial, a coincis cu perioada de aderare la NATO şi la UE care oricum ar fi sporit capitalurile în circulaţie de pe aici etc. În loc însă să aducem investiţii serioase, productive, noi ne-am deschis exclusiv către investiţiile speculative. Câţiva ani ne-a fost bine din inerţie. Iată însă că într-o perioadă de reflux al capitalului mondial, cota unică se dovedeşte de fapt a avea avantaje nule faţă de impozitarea progresivă: investiţiile în România scad, economia României scade, afacerile româneşti dau faliment, afacerile veneticilor se cară pe alte meleaguri. Nimic deosebit! E normal să fie aşa într-o perioadă de recesiune, dar... de ce nu ţine în viaţă "faimoasa" cota unică? Ba mai mult, economiile care par să-şi revină sunt cele occidentale, în care cota unică nu există. De ce, dacă e aşa de performantă, cota unică nu a dus la menţinerea capitalurilor în această zonă din care facem şi noi parte? Răspunsul e simplu: pentru că nu e performantă. Nu duce decât la speculă, inflaţie, economie de tip bubble şi descompunere socială.

Problema e că moştenirea cotei unice e atât de grea, încât încă nu-i putem cuantifica efectele negative. Un singur lucru vreau să spun: din România au plecat 2,5 milioane de oameni tineri, productivi, în putere. Dacă ei ar fi rămas în România, chiar dacă pe salarii mai mici, dar:

• cu o inflaţie aflată sub control, care să protejeze puterea de cumpărare a salariilor mici;
• cu preţurile locuinţelor adaptate puterii lor de cumpărare;
• cu serviciile sociale (sănătatea în special) aflate la nivel de 2004 (când măcar medicamentele ţi le primeai în spital)

şi ar fi consumat an de an produse şi servicii româneşti în valoare de (măcar) 1000 de euro, cât ar fi însumat consumul lor timp de 30 de ani - cât e viaţa activă medie a unui român?

2.500.000 x 1.000 x 30 = 75.000.000.000 euro. 75 de miliarde de euro. Cam cât e datoria care va băga România în faliment la anul. Mulţumim, Băse, eşti cel mai tare!

Românii in afaceri

Se zice că un ţăran mai deştept a avut odată ideea să-şi deschidă o fierărie. Zis şi făcut. În scurtă vreme a devenit cel mai bogat om din sat. Toată lumea îşi potcovea caii la el.

Ceilalţi săteni, oarecum invidioşi pe succesul lui, au zis că dacă asta a reuşit, atunci merită şi ei o bucăţică de succes. Şi şi-au deschis şi ei fierării. În scurt timp nimeni nu mai câştiga nimic, pentru că dacă toată lumea potcovea cai, preţul unei potcoave ajunsese derizoriu.

Asta e o fabulă despre români, dar nu e doar o fabulă. E realitatea crudă. Nu s-a schimbat nimic esenţial din spiritul acestei fabule. Avem la îndemână o mulţime de exemple, dar două mi se par mai amuzante (şi mai tragice) în prostia lor.

Primul dintre ele, cică "geme ţara de actriţe porno". Toate bagaboantele au citit în Libertatea că Alina Plugaru are salon de masaj de nu ştiu câte 'jdemii de euro şi ce şi-au zis, dacă-şi sparg păsărica oleacă, devin şi ele miliardare. Ţeapă! Efectul îngrămădelii cică a fost că tariful pe o scenă a scăzut de la 500 de euro la 150 (salariul minim pe economie, ce dracu, doar e criză...) . Nu mai zic de faptul că informaţiile din Libertatea sunt aiureli, ziariştii de la Caţavencu demonstrând cu probe că e imposibil ca Plugara să aibă atâţia bani cu câţi se laudă (sau, oricum, nu din filme).

Al doilea exemplu. Am un client care a deschis o nişă de comerţ online în România. A deschis-o foarte sănătos, în sensul că singura metodă de plată acceptată de el este prin OP înainte de livrare şi nu acceptă comenzi telefonice. Cancerul comerţului online din România e plata la livrare, dar despre asta o să scriu altădată (şi sora cancerului e comanda telefonică). În plus adaosul practicat e bunicel, în jur de 30-40%. Aşadar, omul a prosperat, afacerea a mers incredibil. Guess what? Au apărut recent câţiva fomişti care oferă marfa cu plata la livrare şi acceptă (şi) comenzi telefonice. Pe lângă asta, şi preţurile sunt sensibil mai mici, ceea ce înseamnă că oamenii au redus adaosul intrând, mai mult ca sigur, într-o zonă de falsă profitabilitate. Pe termen lung sunt convins că afacerea iniţială (a clientului meu) va trebui să accepte plata ramburs (ceea ce înseamnă că va pune cruce creşterii sănătoase, pentru că va avea capitaluri importante blocate în livrări şi un grad oarecare de pierderi), comenzi telefonice (ceea ce înseamnă că din "sistem" va deveni "tarabă") şi profituri mai mici.

Trăgând acum nişte concluzii: domnilor guvernanţi, daţi dracului o lege prin care o firmă să se deschidă numai cu un capital social de minim 8000 de euro, cum e în Europa civilizată.

De ce e nevoie de o asemenea lege? Pentru că altfel pieţele nu se vor coagula şi nu vor crea jucători puternici. Cei care au şansa de a face ceva vor fi permanent traşi în jos de fel de fel de fomişti de genul "mee too". Uitaţi-vă numai la dezastrul din comerţul online IT&C. Toată lumea a auzit că aştia de la Emag au vânzări de nu ştiu câte milioane şi şi-au tras magazin IT&C fără să se gândească la faptul că dacă oricine va avea vânzări nu de 80, dar măcar de 1 milion de euro pe an, atunci piaţa de IT&C online din România ar trebui să atingă 1 miliard de euro, ceea ce e virtual imposibil pentru următorii 5-10 de ani.

Dacă înfiinţarea unei afaceri nu ar mai fi aşa de simplă, oamenii s-ar gândi de două ori înainte să-i încurce pe alţii. Şi poate ar mai pune mâna pe carte şi ar mai învăţa câte ceva despre nişe, segmentare, public ţintă, bugete şi bugetare etc. . Nimeni nu zice să nu-ţi înfiinţezi o afacere, dar măcar fă-o pe o nişă liberă, ca să-i asiguri succesul. De exemplu, dacă există 1000 de magazine online de electronice şi nici unul care vinde strict televizoare, atunci un magazin online numai de televizoare şi accesorii de televizoare ar reprezenta o oportunitate. O fi aşa de greu să gândeşti un pic înainte?

Halal ministru

Fitch ne scade reitingu şi Vosganian declară:

"Decizia Fitch nu a tinut cont de evolutii importante ale economiei romanesti, cum ar fi cresterea reala anuala a PIB la 9,1% in 2008 si 6% estimat pentru 2009, [...]" (aici)

Aha. Deci 6% "estimat" pentru 2009 e evoluţie importantă. Neică, atunci când 2 (S&P şi Fitch) îţi zic că eşti beat, du-te şi te culcă.

Lamentabilă reacţie.

Nici un fel de justificare. Nici un fel de încercare de autocritică, ce am făcut greşit?... ce putem face?... ce-i de făcut?... Pur şi simplu o reacţie de om prost, care pare să nu înţeleagă că nu suntem noi cei mai cu stea în frunte şi că filmul ultimilor ani - economie crescută cu construcţii pe datorie, datorii acumulate din construcţii care au crescut economia - a mai rulat şi în alte părţi (Spania, ţările baltice) unde s-a intrat demult cu oiştea-n gard.

Economia raspunde asa cum stie la imbecilitatea guvernantilor

Dobitocii anunţă creşterea salariilor cu 50% la singura categorie profesională care din 1990 până acum a rămas nereformată: profesorii. Pe bună dreptate, ceilalţi bugetari vor şi ei.

Soluţia pentru aceste revendicări ar fi foarte simplă: să se dea afară 50% din profesori, şi anume cei care predau materii tâmpite, create pe timpul comuniştilor pur şi simplu pentru că sistemul pregătea în exces "specialişti" cu care nu avea ce face.

Soluţia asta însă nu a avut nimeni curaj să o aplice, şi probabil nici nu va avea, pentru că în România nu avem lideri, ci tătuci. În educaţie e ca-n fotbal: aşa cum mizeria din fotbal a fost ascunsă sub preş cu ajutorul performanţelor "generaţiei de aur", şi mizeria din educaţie a fost ascunsă cu ajutorul performanţelor câtorva olimpici. Din păcate adevărul nu iartă.

Aşa cum în fotbal am ajuns să fim ciuca bătăilor şi la nivelul echipei naţionale, şi educaţia a ajuns să producă dobitoci în serie care numai la avântul economic al României nu pot contribui, deşi au ajuns, încet-încet, să iasă de pe băncile şcolilor şi să populeze "echipa naţională" a salariaţilor. Şi pentru performanţa asta, profesorii, din care majoritatea predau numai tâmpenii, fără nici un fel de aplicabilitate practică sau folos cultural pentru elevi, să fie recompensaţi cu salarii mai mari cu 50%?!

În plus, sistemul de învăţământ este şi un uriaş, enorm, GIGANTIC rezervor de bani negri. Poate cea mai mare piaţă de bani negri din România! Cine e părinte ştie: meditaţii, fonduri, biruri, ... cine le controlează? Profesoara aia care s-a cărat în Anglia după ce s-a regulat cu elevul ăla care s-a sinucis - a întrebat-o cineva de sănătate, "Madam, sub ce formă încasai banii de meditaţii?!" Vax. Toate ziarele au scris că tipa "medita", deci procurorii se puteau autosesiza nu, Doamne-fereşte, pentru ce a făcut pe plan emoţional cu elevul (în fond erau tineri şi majori amândoi) ci pentru treaba asta, cuvântul ăsta, "meditaţii". Ce înseamnă asta? Câţi bani la negru lua?

Aşa că economia răspunde cum ştie. "Fuck. A-nnebunit lupu'. Hai dracu' să ne scoatem banii de la idioţii ăştia, că la anul va fi distroi." Euro e în clipa asta pe la 3,85 si dolarul pe la 2,77. Şi totul datorită faptului că nişte giboni retardaţi au ajuns să ţină în mâini destinele ţării.

158 de ani

Dacă o bancă veche de 158 de ani o ia pe coajă, treaba sigur e împuţită rău.

Dar desigur, aşa cum croncănesc Vosganian şi ziaristul-fost-ministru I. Popescu, ăia pe acolo trebuie să fie "analişti emo" şi nu vede ei ce duduie treaba în Românika, care e izolată ca un fetus în burtica mămicii sale, Iuropa.

Mai vorbim peste fix 12 luni. Să vedem ce-o să facă fetusul după ce mă-sa ia droguri.

Icar a mai zburat cu 8.8%

Guvernanţii şi-au mai încordat o dată penele anunţând creşterea asta economică de 8.8% care, dacă inflaţia (recunoscută) n-ar fi pe la 9%, mai că mi-ar stoarce o lacrimă de... râs.

Imediat gorniştii de serviciu au început să aplaude frenetic "realizărili" şi să se ia de "analiştii emo" care pun sub semnul întrebării trei chestiuni privind această creştere economică:

• sustenabilitatea;
• durabilitatea;
• fundamentele sănătoase.

Când ţi se pun anumite întrebări incomode evident că e mai productiv să te burzuluieşti metodic la adversari şi să-i faci "emo".

Tot ieri însă o altă statistică-şoc a ieşit la iveală şi a şi intrat în hăul uitării pe care îl manifestă presa noastră, unealtă perfectă a domesticirii cotidiene pe care o trăim în fiecare zi.

Circa 4 milioane de români dintr-un total de vreo 6 milioane au în cartea de muncă salariul minim pe economie. Dintre ăştia vreo 2 milioane cică nici nu mai declară alt venit, pretinzând că trăiesc cu 390 de RON / lună.

Procentul este incredibil şi înspăimântător totodată. Înspăimântător nu atât prin cantitatea de bani negri pe care ne lasă să-i întrevedem ci prin cantitatea uriaşă de exploatare la care sunt supuse veniturile celor 2 milioane care declară mai mult decât venitul minim.

Accept ideea că banii negri pot cumpăra telefoane mobile şi laptopuri, dar mi se pare hilar să crezi că tot banii negri au cumpărat apartamente sau maşini din ce în ce mai scumpe în ultimii ani. Adică unul să aibă 390 de RON în cartea de muncă şi să-şi ia apartament de 100.000 de euro cu banii jos... să fim serioşi!

Avântul creditării şi implicit al preţurilor tâmpite practicate în diverse domenii, adevărata sursă a bunăstării din ultimii ani, s-a făcut pe spinarea acestor 2 milioane, probabil cei mai productivi dintre români, care nu în puţine cazuri şi-au pus fundul la bătaie pe 30 de ani pentru un credit cu o finalitate cel puţin dubioasă. 2 milioane din 20 de milioane înseamnă cam 10%.

10% îi ţin în spinare pe ceilalţi 90%. Adică 1 ins productiv îi ţine în spinare pe alţi 9. Toată porcăria asta cu creşterea economică se bazează de fapt pe exploatarea neruşinată a celor mai productivi dintre români cărora li s-au servit cu neruşinare jeguri de apartamente comuniste cu credite pe 30 de ani, jeep-uri poluante cu credit pe 7 ani, vacanţe la greci cu credit pe 12 luni şamd.

Întrebarea e cât timp vor mai putea fi storşi cei 10%?

Salariatii lui Peste

Al treilea articol din seria "economie": cresc salariile în România mai rău ca laptele la fiert.

E iluzie optică. Cresc salariile la alb. Se scot în faţă, tot mai mult, banii negri, sub presiunea salariaţilor.

Ştiţi cât câştiga nevastă-mea în urmă cu 4 ani ? 1700 RON. Distribuiţi astfel: 650 (38%) pe cartea de muncă, restul (62%) la plic . Cam asta era situaţia generală din economie.

După 2 ani câştiga tot 1700, dar erau integral pe cartea de muncă. În statisticile guvernului însă apărea cu un salariu crescut cu 250% într-o perioadă de 2 ani, nu?

La ora actuală nici un patron responsabil nu-şi mai permite să dea oamenilor mai mult de 20% "la plic", indiferent de sectorul de activitate, cauzele fiind obiective. Ba chiar există mijloace - cum ar fi tichetele de masă - prin care să reduci procentul de bani negri până la o valoare minimă, chiar 0. Poate prin construcţii să fi rămas încă practici dubioase.

Până una, alta, deja aşa zisa creştere de salarii începe să se gripeze - ceea ce e normal, având în vedere că în România nu se produce nimic, doar ne dăm banii unii altora. Salariul mediu net din mai 2008, 1200 RON, e echivalentul a 327 de euro. În urmă cu fix un an era de 305 E (mai 2007: 1000 RON, iar la data de 31 mai 2007 1E =3,27 RON). Deci creşterea reală a fost de cca. 6,7%.

Mda, adică patronii au mai pus pe cartea de muncă, în medie, 6,7% din venitul real al salariatului.

În perioada similară dintre mai 2006 (235 E, 1 E = 3,51 RON) şi mai 2007 creşterea reală fusese mult mai spectaculoasă: 23%. Între 2005-2006: 12%.

Oricâtă fluctuaţie a cursului ar fi fost la începutul acestui an, totuşi, de la 23% la 6,7% e ceva. O scădere destul de abruptă. Ceea ce mă face să cred că firmele au cam scos la suprafaţă ceea ce era de scos, urmând ca din 2009 încolo creşterile salariale să se bazeze strict pe productivitate.

Cum productivitatea nu creşte în România cu mai mult de 3-4% pe la an, nici salariile reale nu vor creşte de acum încolo cu mai mult de 3-4% pe an. Aşa că în 2015 salariul mediu în România va fi undeva pe la... 450 de euro. Nicidecum 1000, 2000, 3000, cum visează unii.

Portugalia, după 22 de ani de UE, abia are un salariu mediu net de 750 de euro. Care stagnează de ceva vreme. Chestia asta ar trebui să ne dea de gândit.

Omul cu chibritul

Să presupunem că peste domnul X intră cineva în casă. Un individ masiv, chel, cu barbişon - un dandy... - care vorbeşte foarte gros, impunător, cu o morgă de înţelept. Şi acest individ are în mâna dreaptă o canistră cu benzină şi în stânga un chibrit. Omul cu chibritul începe să-i spună domnului X că i-a adus canistra ca să îi dea benzină gratis, moka. E pregătit să reverse benzină peste tot în casa domnului X. Omul cu chibritul începe să arunce cu benzină pe pereţi, pe jos, peste tot, şi în tot acest timp îi spune foarte serios domnului X că valul de benzină e gratis, moka.

Domnul X, dacă e idiot, se va bucura, se va scălda în benzină, fără să se întrebe: dar ce dracu' face ăsta cu chibritul?

Dacă e lucid ar lua un cuţit din bucătărie şi i l-ar băga sub nas omului cu chibritul, poftindu-l să iasă afară, spunându-i: no, thanks.

Cam aşa văd situaţia economică din România la ora actuală, după ce guvernul a raportat emfatic îndeplinirea planului cincinal la investiţii străine.

Investiţiile alea - imobiliare şi bănci - sunt canistra cu benzină. Chibritul e ţinut în mână de retail.

Mecanismul prin care ne vom autoincendia e ridicol de simplu: străinii ne vor construi case, la cele mai scumpe preţuri / mp din Europa Centrală şi de Est. Casele, imobilele în general, sunt bunuri care nu se pot exporta, deci vor trebui cumpărate de români, că un francez sau un finlandez nu poate să-şi ia casa din România, s-o demonteze şi să şi-o ducă la Paris sau la Helsinki. Dar românii n-au bani, ceea ce nu e nici o problemă, întrucât aici intră în scenă magnanimele bănci, tot străine, gata să ne împrumute nişte sume aberante, la nişte dobânzi aberante. Românii vor cumpăra casele cu bani împrumutaţi, aşadar, din străinătate. Banii ăştia intră în circulaţie pe aici dar să nu care cumva să credeţi că vor rămâne aici, câtă vreme tot retailul e în mâinile străinilor. Şi uite aşa se închide cercul. Banii se revarsă din străinătate şi se întorc... tot în străinătate, nu înainte de a lăsa în urma lor datorii uriaşe, aici. Datorii care vor trebui plătite tot... către străinătate!

Halal dezvoltare pe credit. N-aş fi avut nimic împotriva creditării dacă banii alimentau retehnologizări, investiţii, exporturi, programe de reconversie şi recalificare profesională. Din păcate ei nu fac altceva decât să alimenteze balonul imobiliar. Să vedem dacă betoanele vor ţine de foame atunci când se va trage linia.

Desantul bancilor, vinovat de cresterea PIB-ului

Am avut o revelaţie: "vinovate" de creşterea PIB-ului sunt băncile străine care s-au aciuat p'acilea şi au început să dea credite. NU economia noastră (înţelegând prin asta fabrici, oameni şi manageri).

Păi cum aşa? Nu duduie economia, cum zicea tăriceanul? Păi nu. Să zicem că o bancă dă 50.000 de E credit ipotecar lui Gigel. De banii ăştia, Gigel îşi cumpără apartamentul de la Ionel prin intermediul unei agenţii imobiliare. Cifra de afaceri a agenţiei imobiliare creşte cu 2000 de E. Ionel îşi ia apoi un BMW. Cifra de afaceri a dealerului creşte cu 48.000 de E. Dealerul varsă la stat 19%, dar restul de 36.000 îi bagă în profitul propriu şi în salarii mai mari. Şefu' îşi ia un 8800 Sapphire pentru el, un iPhone pentru nevastă şi un Vertu pentru amantă. Cifra de afaceri a unui oarecare magazin virtual creşte astfel cu 10.000 de euro. Restul angajaţilor îşi scot nevasta mai des la restaurant. Cifra de afaceri a restaurantelor bucureştene creşte cu 26.000 de euro. Cifra de afaceri a furnizorului magazinului virtual creşte cu 9.500 de euro. Cifra de afaceri a furnizorilor restaurantului creşte cu 15.000 de euro. Şi tot aşa.

Pur şi simplu în ultimii ani s-a mărit cantitatea de bani care circulă pe aici, dar noi nu avem nici un merit. Meritul, o să vă miraţi, e al clasei politice care a reuşit să bage în UE ţigănia numită România. Prin intrarea în UE am devenit o "piaţă".

Cu 50.000 de euro băgaţi în economie faci, prin simpla lor circulaţie, afaceri de 1.000.000 (zic şi eu... or fi mai mulţi, mai puţini, nu ştiu).

Problema noastră e următoarea: dacă banii ăştia ar veni ca urmare a unui plan Marshall, totul e ok. Ei însă vin ca şi creditare, ceea ce înseamnă că mai şi trebuie daţi înapoi... cândva. În unele cazuri, chiar dublu: de exemplu la un credit ipotecar de 50.000 E / 20 de ani economia românească trebuie să returneze în buzunarul băncii, cum necum, cam 100.000 de E.

În loc de plan Marshall noi am avea la dispoziţie finanţările europene din care, într-un an jumate de UE, se pare că n-am fost în stare să atragem nici 15%. Ceea ce înseamnă că 85% din leuţii care circulă pe aici de fapt trebuie daţi înapoi, cuiva, cândva.

În condiţiile astea eu personal mă aştept la o criză economică majoră în 2009. Am impresia că ea de fapt este pregătită cu bună ştiinţă de actualii guvernanţi liberali, în frunte cu Vosganian, aşa, ca "cadou" pentru PD-L (care probabil va câştiga alegerile generale) şi, mai ales, Băsescu, care la anul va avea alegeri. Şi dureri de cap.

Deja în sectoare marginale ale economiei criza se vede cu ochiul liber şi este alimentată atât de lipsa de lichidităţi cât şi, mai ales, de lipsa forţei de muncă. Industrii întregi sunt în pericol de colaps, dar las' că merge retailul (făcându-ne că nu vedem că nu mai există nici jumate din magazinele de proximitate de altădată) şi maşinile (luate 90% pe datorie... da' nici asta nu vedem).

Piaţa imobiliară "duduie", dar preţurile stagnează de aproape juma' de an, micile agenţii imobiliare dau faliment pe capete şi târgurile imobiliare se organizează într-un ritm disperat de unul pe săptămână.

Ce observ eu, direct: afacerile chipurile cresc, dar micile firme de web design ies de pe piaţă într-un ritm tot mai alert. Ceea ce înseamnă că mediul general de afaceri nu o duce deloc aşa bine dacă nu-şi mai permite să achiziţioneze cel mai ieftin mijloc de publicitate, site-ul web.

Ceva nasol se întâmplă. Motoarele economiei, construcţiile şi retailul încă se mişcă, dar asta nu înseamnă că vaporul nu ia apă.

China skylines

Nu e vorba nici de New York, nici de Chicago, nici de Seattle sau LA. Oraşele din pozele de mai jos se numesc Shanghai, Shenzen şi Chongqing şi fac parte din China. China continentală, aia comunistă.

Sau ce-o mai fi rămas din comunism.

Africa vs. Romania

5 țări din Africa au un PIB pe cap de locuitor mai mare decât România (11.387 $) cf. datelor FMI pentru 2007:

• Insulele Seychelles: 16.642 $
• Botswana, unde se plătește cu Pula: 16.450 $
• Gabon: 14.083 $
• Guineea Ecuatorială: 12.895 $
• Libia: 12.277 $

Din America de Sud ne întrec la acest indicator:

• Chile: 13.936 $
• Argentina: 13.308 $
• Venezuela: 12.166 $
• Uruguay: 11.621 $

Comment?... Ori... no comment.

Crestere economica de 6%?

Aşa cum Iosefini făcea trucul cu mâinile ridicate în aer şi degetul băgat (totuşi) într-o anumită gaură, iată că şi guvernul nostru a găsit resursele necesare pentru a declara creşterea economică pe 2007 de 6%.

Chestia asta a fost anunţată de Institutul Naţional de Statistică, aceeaşi instituţie de stat care, vă reamintesc, calculează inflaţia băgând în coşul zilnic excursiile în Bali dar nu şi chiriile sau preţul locuinţelor. A, ştiu, dacă le-ar fi băgat şi pe astea probabil inflaţia oficială nu ar mai fi fost de 6,7% ci de vreo 16,7% pe an. Dar nu-i nimic, facem ce ştim mai bine, de pe vremea când vacile erau transportate cu trenul din judeţ în judeţ ca să-i dea bine lui Ceauşescu la fiecare "vizită de lucru"...

Şi uite-aşa oficialităţile noastre se miră că în ciuda unei inflaţii relativ joase, profesorii, ceferiştii, funcţionarii ş.a.m.d. vor salarii ... cu 25% mai mari. Mă întreb dacă pe capul acestui popor nu o sta dracului vreun blestem, care ne face să-i avem în fruntea noastră pe cei mai proşti şi ticăloşi dintre proşti şi ticăloşi. Şi nesimţiţi pe deasupra!

Ieri, mai multe ziare au declarat triumfalist: "Bursa şi leul au prins din nou viaţă!" Pe cât punem pariu că vor muri la loc? Poate chiar azi...

Din păcate, oricât de mult ne-ar plăcea să transportăm vacile dintr-un judeţ în altul, faptul economic rămâne: nu avem vaci suficiente pentru cât lapte ne-ar trebui. La numărătoare ies, nu şi la ... mulgătoare.

Şi să ne aducem aminte şi ce zicea Isărescu în urmă cu vreo lună şi un pic: leul îşi va reveni, dacă ... şi urma un şir foarte lung de "dacă". Dacă îşi revin americanii (nu e cazul, ba dimpotrivă!), dacă anul agricol va fi bun (se anunţă secetă şi anul ăsta!), dacă nu creşte preţul petrolului (de atunci până acum a mai crescut cu 10%) etc. Făcând abstracţie de toţi aceşti "dacă", în mod evident, iluzorii, unii bancheri, probabil obsedaţi să-şi vândă creditele, au preluat din zbor vorbele lui Isărescu şi se încumetă acum să previzioneze că leul va termina anul cu 3.5-3.55, deci undeva cu 7-8% mai bine ca acum.

Niciodată să nu credeţi ceea ce vă spun cei care vor să-şi vândă marfa. Adică banii. Anul trecut, dacă ţineţi minte, se băteau cu pumnul în piept că leul va ajunge la 2.9. În loc de asta a ajuns la 3,55.

Eu prevăd un leu care o s-o mai scalde în jurul nivelului 3.6-3.65 încă vreo 2 luni. Pentru că trebuie să treacă Paştele şi guvernanţii vor face pe dracu'n patru pentru ca "boborul" să se simtă bine. E posibil ca în mica perioadă de paşte leul să se aprecieze chiar spre 3.55. După care vor veni alegerile, un prilej foarte bun pentru Tăriceanu să-i lase lui Boc moştenire un leu la 4.0-4.1 ... un nivel mai aproape de realitate de altfel.

E un fapt: a scăzut consumul

Via Liviu Taloi aflu că DailyBusiness a intervievat câţiva proprietari de magazine online care confirmă ceea ce spuneam în ianuarie: scade consumul.

Mă întreb dacă ăştia din guvern citesc presa online...

Deci, unde e buba?

Conform BNR, creditul neguvernamental se ridică în acest moment la 41 de miliarde de euro. O datorie de aproape 2.000 de euro pe scăfârlie de român. Puţin, s-ar zice - şi aşa şi e. Americanii au, din câte ştiu, o datorie similară de vreo 70.000 de dolari. Ceea ce nu înseamnă că noi ne permitem să ne comparăm cu ei. Dacă am avea şi noi o tiparniţă de bani susţinută de o maşinărie de război în stare să sperie pe oricine, poate că ne-am permite să fim asemeni americanilor.

Întrebarea e, câte rate s-or plăti lună de lună în România? Nu am găsit nicăieri vreo statistică, dar bănuiesc că e o cifră care se află undeva între 2 şi 4 milioane.

Hai să luăm cifra minimă, 2 milioane de rate. Ca urmare a căderii leului, 2 milioane de rate devin brusc mai mari. Nu cu mult, probabil. Pentru omul de rând o creştere a ratei cu 20 de euro e nimic. Şi iau 20 de euro ca o medie. La un credit de casă probabil creşterea e mai mare, de 50-100 de euro în timp ce la un credit de consum creşterea poate că e de numai 5-10 euro.

Absolut suportabil, se va spune. Da, absolut suportabil... la nivel individual. Colectiv, însă, înseamnă că lună de lună dispar din consum 40 de milioane de euro. Adică, la nivelul unui an întreg, aproape jumătate de miliard de euro. Şi asta datorită unei mici scăderi a leului (nu mă gândesc la ceea ce e mai rău, atingerea pragului de 4 RON!).

Cum consumul a fost până acum motorul creşterii economice, este uşor de înţeles ce efect va avea dispariţia din consum a jumătate de miliard de euro. Efectul va fi catastrofal, şi e o catastrofă care nu se va petrece brusc, ci încetul cu încetul. E ca un tsunami: energia negativă se acumulează treptat şi loveşte când te aştepţi mai puţin. Probabil firmele de retail vor observa primele "ciudăţenii" de Paşti, când nu vor face vânzări pe cât se aşteptau. Pentru că oamenii nu vor mai avea suficienţi bani. La vară vor observa un fenomen similar agenţii de turism. Din acelaşi motiv. Şi tot aşa.

A venit mai repede decât îmi închipuiam

În ultimele zile am avut permanent deschise în browser 2 ferestre: bursa şi forexul.

Am văzut pe viu, aşadar, cum s-au volatilizat din România, în numai 2 săptămâni, vreo 3-4 miliarde de euro şi cum cursul a ajuns la nişte valori care oricărui economist i-ar da frisoane.

Ceea ce nu înţeleg este inconştienţa cu care mai marii zilei continuă să susure în urechea românilor melodii de genul "Dormi liniştit, lucrăm pentru tine". Isărescu a declarat ieri că leul îşi va reveni, deşi nu a spus nici cum, nici când. Domnule Isărescu, oamenii vă cred!

Tăriceanu dă vina pe America. Băsescu încă nu a zis nimic. Nici Geoană.

De ce nu se spune foarte răspicat că suntem în căcat? Suntem în căcat rău de tot, fiindcă ani de zile ne-am bătut joc de ceea ce am fi putut face, şi nu am făcut. Ani la rândul am vândut numai iluzii, ne-am fuşerit aşa cum ne stă bine, aşa-zisele "investiţii" străine sunt de fapt investiţii imobiliare care nu produc nici plusvaloare, nici dezvoltare tehnologică. Suntem o ţară de retail care se bazează pe un singur lucru: creditarea bugetarilor şi a lucrătorilor din alte câteva domenii (nu multe: IT&C, farmacii... şi cam atât). Câtă vreme aceştia pot consuma, e bine, "duduie" retailul, se încasează impozite şi ne permitem să cheltuim ca belferii. Şi se adună... ratele. Există idioţi care susţin că în România e încă bine, e loc de creştere, că vezi Doamne creditele nu fac decât nu ştiu cât la sută din PIB spre deosebire de occident unde ele sunt de nu ştiu câte ori mai mari, de parcă noi ne putem compara cu occidentul. Păi măi zevzecilor, într-o ţară cu salariul mediu net de 300 de euro voi vă aşteptaţi ca ăia 1-2% cetăţeni creditabili să genereze credite cu o pondere în PIB ca în Occident? Ei, nu ştiu cum să vă spun, dar în ciuda acestor procente pe hârtie eu ştiu familii care fac 50-60 de milioane pe lună şi al căror sentiment e că au intrat într-un căcat rău de tot din cauza ratelor. Şi ştiţi de ce? Fiindcă ani la rândul, cam din 2001 încoace, am trăit într-o euforie continuă şi oamenilor li s-a lăsat de înţeles că lefurile vor creşte la infinit şi leul va creşte neîncetat şi în general acum, dacă am intrat în NATO şi UE, vom ajunge în câţiva ani să trăim la fel ca în UE. Cine a fost prost a pus botul la toate căcaturile astea. Eu am fost mai sceptic de felul meu, fiindcă din poziţia mea de "antreprenor" văd direct ce se întâmplă în piaţă, mie nu-mi dă nimeni salariul, mi-l câştig singur, şi am văzut pe propria piele că atunci când am încercat să urc preţurile peste un anumit nivel... piaţa mi-a răspuns negativ. Ori, asta e la nivelul întregii Românii, oamenilor trebuia să li se explice că salariile mărite sunt o consecinţă a creşteii pieţelor în care activează fiecare, dar pieţele nu cresc fiindcă... vor creşte salariile (doar nu suntem baronul Munchausen, să ne scoatem singuri din băltoacă trăgându-ne de păr!), ci fiindcă pieţele acelea, la rândul lor, îşi sporesc producţia, ca urmare a unei creşteri de cereri. Dacă îi cer unui montator de ferestre termopan 700 de euro pe un site, nu e nici o problemă, are banii ăştia, dar dacă îi cer 1700, o să leşine. Normal că mi-ar plăcea să îmi dea 1700, dar dacă omul nu poate, nu poate. Nu poate în primul rând fiindcă nici el nu montează suficient de multe ferestre ca să-şi permită să-mi plătească mie site-ul. Şi nu montează dintr-un motiv foarte simplu, fiindcă datorită scumpirilor, tranzacţiile imobiliare sunt tot mai puţine, aşadar numărul oamenilor care iau un apartament şi îl renovează e tot mai mic. Iar scumpirile la apartamente sunt o consecinţă a creşterilor salariale din ultimii 6 ani. Deci lucrurile se leagă, totul e logic, e logic că suntem în căcat.

Aşa-zisa creştere din ultimii ani nu are la bază nimic productiv. Nu a avut decât un motor, creditarea, adică vânzarea en-gros de piei de urşi din pădure. Dacă în ultimii 6-7 ani nu ar fi apărut atâtea bănci, mii şi mii de bănci, altfel ar fi stat lucrurile, dar ar fi stat, poate, mai sănătos. Aceste mii de bănci i-au dat românului, oricum sărac cu duhul şi incapabil să discearnă, bani ieftini. "Ieftini", adică nemunciţi. Corelat cu miliardele căpşunarilor, trai neneacă! Ei, dar să vedem de acum încolo ce va fi, întrucât se pare că a venit scadenţa.

PS. Încep să înţeleg cum trebuie citite declaraţiile venite dinspre Banca Naţională. "Mizaţi pe leu." a zis Isărescu atunci când leul era vreo 3.35. A mai scăzut, iată cu 10%, deci de fapt trebuia să înţelegem: "Nu mizaţi pe leu." Acum unu' Anghel, economist-şef la BNR, zice că "speră" să nu atingem 4 lei/euro. Cred că asta înseamnă de fapt "Vom atinge 4 lei, sper să nu atingem dracului mai mult". Ceea ce înseamnă că ... e posibil să ajungă şi mai sus. Dijmărescu a zis în urmă cu câteva zile că leul cade pradă unui atac speculativ. Probabil interpretarea corectă a afirmaţiei ar fi trebuit să fie: "Suntem în rahat cu economia. Hai să dăm dracu' vina pe agenturili străine."

PS2. Ca să nu mai zic că declaraţiile celor 2 (Isărescu: "Leul îşi va reveni..." cândva, nu se ştie când. Anghel: "Sper să nu se ajungă la 4.") transmit de fapt următoarele: "Noi, BNR, habar n-avem ce se întâmplă şi nici nu avem instrumentele necesare pentru a stăpâni situaţia. Dar staţi liniştiţi, sperăm şi noi ca toată lumea... că doar ştiţi vorba aia, speranţa moare ultima."

A fost frumos, dar...

...terminăm anul cu :

• Inflaţie de aproape 7%.
  
• Depreciere a leului faţă de euro de 6,75%. Constatare oarecum falsă, fiindcă pe ultimele 6 luni deprecierea a fost de vreo 15%, deci tendinţa pare a fi nasoală rău (of, ce prostii optimiste, de spălat pe creier, puteam să spun pe Seopedia).
• Creştere economică sub aşteptări, doar vreo 5,25%. Ok, de vină a fost seceta din agricultură.
• Salarii care au devansat cu mult productivitatea. Aici vinovatul e unul singur, guvernul, fiindcă a oferit nişte lefuri halucinante funcţionarilor provocând astfel direct inflaţia salariilor în toată economia şi indirect inflaţie în alte domenii - imobiliare, servicii.
• Deficit comercial record, în creştere. Asta înseamnă că mâncăm mai mult decât producem, momentan o facem pe datorie, dar să vedem cât va mai fi voie.

Aşadar se dă o ţară în care investiţiile sunt strict de expatriere a profitului (imobiliare, lohn, outsourcing), neexistând nimic autentic românesc vandabil în exterior, se dau nişte condiţii economice nefavorabile, care par să ascundă premisele unei crize majore, se dă şi un an electoral, în care vom mai avea, desigur, pomeni electorale, şi se aşteaptă ca la 31 decembrie 2008 ţara asta să mai stea în picioare.

Economia care duduie cu firme din secolul trecut

Suntem ultimii în Europa la procentajul de firme care au un website: 24%. Pe primul loc sunt ţările nordice, cu un procent de vreo 85% în timp ce media europeană e de 65%. Până şi bulgarii sunt mai destupaţi la cap, cu 31% din firme prezente online.

Mâine-poimâine intrăm în 2008 şi trei sferturi din firmele româneşti nici măcar nu au intrat în secolul XXI. Mă rog, partea bună e că va fi mult de muncă, în continuare, în industria web.