În ultimele zile am avut permanent deschise în browser 2 ferestre: bursa şi forexul.
Am văzut pe viu, aşadar, cum s-au volatilizat din România, în numai 2 săptămâni, vreo 3-4 miliarde de euro şi cum cursul a ajuns la nişte valori care oricărui economist i-ar da frisoane.
Ceea ce nu înţeleg este inconştienţa cu care mai marii zilei continuă să susure în urechea românilor melodii de genul "Dormi liniştit, lucrăm pentru tine". Isărescu a declarat ieri că leul îşi va reveni, deşi nu a spus nici cum, nici când. Domnule Isărescu, oamenii vă cred!
Tăriceanu dă vina pe America. Băsescu încă nu a zis nimic. Nici Geoană.
De ce nu se spune foarte răspicat că suntem în căcat? Suntem în căcat rău de tot, fiindcă ani de zile ne-am bătut joc de ceea ce am fi putut face, şi nu am făcut. Ani la rândul am vândut numai iluzii, ne-am fuşerit aşa cum ne stă bine, aşa-zisele "investiţii" străine sunt de fapt investiţii imobiliare care nu produc nici plusvaloare, nici dezvoltare tehnologică. Suntem o ţară de retail care se bazează pe un singur lucru: creditarea bugetarilor şi a lucrătorilor din alte câteva domenii (nu multe: IT&C, farmacii... şi cam atât). Câtă vreme aceştia pot consuma, e bine, "duduie" retailul, se încasează impozite şi ne permitem să cheltuim ca belferii. Şi se adună... ratele. Există idioţi care susţin că în România e încă bine, e loc de creştere, că vezi Doamne creditele nu fac decât nu ştiu cât la sută din PIB spre deosebire de occident unde ele sunt de nu ştiu câte ori mai mari, de parcă noi ne putem compara cu occidentul. Păi măi zevzecilor, într-o ţară cu salariul mediu net de 300 de euro voi vă aşteptaţi ca ăia 1-2% cetăţeni creditabili să genereze credite cu o pondere în PIB ca în Occident? Ei, nu ştiu cum să vă spun, dar în ciuda acestor procente pe hârtie eu ştiu familii care fac 50-60 de milioane pe lună şi al căror sentiment e că au intrat într-un căcat rău de tot din cauza ratelor. Şi ştiţi de ce? Fiindcă ani la rândul, cam din 2001 încoace, am trăit într-o euforie continuă şi oamenilor li s-a lăsat de înţeles că lefurile vor creşte la infinit şi leul va creşte neîncetat şi în general acum, dacă am intrat în NATO şi UE, vom ajunge în câţiva ani să trăim la fel ca în UE. Cine a fost prost a pus botul la toate căcaturile astea. Eu am fost mai sceptic de felul meu, fiindcă din poziţia mea de "antreprenor" văd direct ce se întâmplă în piaţă, mie nu-mi dă nimeni salariul, mi-l câştig singur, şi am văzut pe propria piele că atunci când am încercat să urc preţurile peste un anumit nivel... piaţa mi-a răspuns negativ. Ori, asta e la nivelul întregii Românii, oamenilor trebuia să li se explice că salariile mărite sunt o consecinţă a creşteii pieţelor în care activează fiecare, dar pieţele nu cresc fiindcă... vor creşte salariile (doar nu suntem baronul Munchausen, să ne scoatem singuri din băltoacă trăgându-ne de păr!), ci fiindcă pieţele acelea, la rândul lor, îşi sporesc producţia, ca urmare a unei creşteri de cereri. Dacă îi cer unui montator de ferestre termopan 700 de euro pe un site, nu e nici o problemă, are banii ăştia, dar dacă îi cer 1700, o să leşine. Normal că mi-ar plăcea să îmi dea 1700, dar dacă omul nu poate, nu poate. Nu poate în primul rând fiindcă nici el nu montează suficient de multe ferestre ca să-şi permită să-mi plătească mie site-ul. Şi nu montează dintr-un motiv foarte simplu, fiindcă datorită scumpirilor, tranzacţiile imobiliare sunt tot mai puţine, aşadar numărul oamenilor care iau un apartament şi îl renovează e tot mai mic. Iar scumpirile la apartamente sunt o consecinţă a creşterilor salariale din ultimii 6 ani. Deci lucrurile se leagă, totul e logic, e logic că suntem în căcat.
Aşa-zisa creştere din ultimii ani nu are la bază nimic productiv. Nu a avut decât un motor, creditarea, adică vânzarea en-gros de piei de urşi din pădure. Dacă în ultimii 6-7 ani nu ar fi apărut atâtea bănci, mii şi mii de bănci, altfel ar fi stat lucrurile, dar ar fi stat, poate, mai sănătos. Aceste mii de bănci i-au dat românului, oricum sărac cu duhul şi incapabil să discearnă, bani ieftini. "Ieftini", adică nemunciţi. Corelat cu miliardele căpşunarilor, trai neneacă! Ei, dar să vedem de acum încolo ce va fi, întrucât se pare că a venit scadenţa.
PS. Încep să înţeleg cum trebuie citite declaraţiile venite dinspre Banca Naţională. "Mizaţi pe leu." a zis Isărescu atunci când leul era vreo 3.35. A mai scăzut, iată cu 10%, deci de fapt trebuia să înţelegem: "Nu mizaţi pe leu." Acum unu' Anghel, economist-şef la BNR, zice că "speră" să nu atingem 4 lei/euro. Cred că asta înseamnă de fapt "Vom atinge 4 lei, sper să nu atingem dracului mai mult". Ceea ce înseamnă că ... e posibil să ajungă şi mai sus. Dijmărescu a zis în urmă cu câteva zile că leul cade pradă unui atac speculativ. Probabil interpretarea corectă a afirmaţiei ar fi trebuit să fie: "Suntem în rahat cu economia. Hai să dăm dracu' vina pe agenturili străine."
PS2. Ca să nu mai zic că declaraţiile celor 2 (Isărescu: "Leul îşi va reveni..." cândva, nu se ştie când. Anghel: "Sper să nu se ajungă la 4.") transmit de fapt următoarele: "Noi, BNR, habar n-avem ce se întâmplă şi nici nu avem instrumentele necesare pentru a stăpâni situaţia. Dar staţi liniştiţi, sperăm şi noi ca toată lumea... că doar ştiţi vorba aia, speranţa moare ultima."
Se afișează postările cu eticheta cacat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cacat. Afișați toate postările
10.11.07
In servicii web se ruleaza/fac extrem de putini bani si de-asta vor mai fi tiganii multi ani de acum incolo
Văd că unii declanşează scandaluri cum că premiile, premianţii, juriul, juraţii... Măi băieţi, problemele majore ale internetului românesc sunt de fapt câteva, mari şi late, şi nu e nevoie să fii filozof, ca mine, ca să le vezi:
Deci cam aiştea ie problemili.
În ceea ce mă priveşte nu mă mai consider de mult, nici pe mine, nici pe firma pe care o reprezint, parte a acestei industrii, chit că ocazional mai facem "web design". Mulţumesc lui Dumnezeu, anul ăsta am făcut numai din M-rex aproape 40.000 de euro: avem cea mai tare platformă de e-commerce din România, nu am văzut în 5 ani de "web design" atâţia clienţi mulţumiţi câţi am văzut într-un an de M-rex, muncim în continuare la platformă, piaţa e în creştere, pregătim o variantă CD/box şi o variantă demo care va difuzată probabil pe CD-uri de reviste, pentru anul viitor pregătim o altă aplicaţie la cheie cu care vom ataca piaţa de asigurări (mizăm şi din aplicaţia asta pe venituri anuale, recurente, de cca. 50-75.000 de euro...) Ce să zic, facem, în fine, ceea ce trebuia să facem de la început, în conformitate cu numele pe care-l purtăm : software.
- piaţa nu e reglementată, nu există o organizare a breslei; decât un festival de căcat care se lasă an de an cu scandaluri, mai bine ar exista o breaslă, cum e ordinul arhitecţilor, care să despartă prestatorii serioşi de aspiranţi şi veleitari (momentan orice dobitoc poa' să se ducă cu laptopul la un client şi cu un set de template-uri şparlite de pe Template Monster şi să spună că e web designer);
- piaţa neagră: pur şi simplu nu poţi concura cu ăla care face o ofertă de 400 de euro pentru că lucrează la negru în condiţiile în care tu, la alb, ar trebui să faci o ofertă dublă;
- bugetele mici la care are acces o firmă de webdesign de la noi: majoritatea în jur de 1000-2000 de euro, ceea ce nu îţi permite să susţii Echipa aia de 20-30 de oameni cu care să ataci Bugetul ăla de 1 milion de euro alocat Acelui Proiect.
Deci cam aiştea ie problemili.
În ceea ce mă priveşte nu mă mai consider de mult, nici pe mine, nici pe firma pe care o reprezint, parte a acestei industrii, chit că ocazional mai facem "web design". Mulţumesc lui Dumnezeu, anul ăsta am făcut numai din M-rex aproape 40.000 de euro: avem cea mai tare platformă de e-commerce din România, nu am văzut în 5 ani de "web design" atâţia clienţi mulţumiţi câţi am văzut într-un an de M-rex, muncim în continuare la platformă, piaţa e în creştere, pregătim o variantă CD/box şi o variantă demo care va difuzată probabil pe CD-uri de reviste, pentru anul viitor pregătim o altă aplicaţie la cheie cu care vom ataca piaţa de asigurări (mizăm şi din aplicaţia asta pe venituri anuale, recurente, de cca. 50-75.000 de euro...) Ce să zic, facem, în fine, ceea ce trebuia să facem de la început, în conformitate cu numele pe care-l purtăm : software.
6.5.07
Fac asigurari si sunt prost
Postul acesta poate fi socotit urmarea acestui post. Ziceam acolo cât de prost îşi gestionează asiguratorii români prezenţa online.
Well, se pare că se poate şi mai rău de atât. Ieri şi azi mi-a atras atenţia la TV o reclamă zgomotoasă, milităroasă, care te îndeamnă să te înrolezi la Omniasig. O reclamă, aşadar, care caută să atragă forţă de muncă pentru firma în cauză.
În postul precedent ziceam că în România (mai ales în Bucureşti) s-a cam închis robinetul cu nefericiţi obligaţi să dârdâie la colţul străzii pentru un casco de căcat. E şi normal: cu 2 milioane de români în Italia, 2 milioane în Spania şi încă un milion prin restul occidentului şi America de Nord, vremea de aur a exploatării şi îmbogăţirii pe seama sărăciei generale s-a cam dus.
Ei bine, în aceste condiţii în care nu îţi trebuie decât un creier de cimpanzeu ca să înţelegi că metodele de căcat care au dat roade în trecut nu mai au cum să dea roade acum, Omniasig foloseşte cel mai scump canal media posibil, televiziunea, pentru recrutarea unei forţe de muncă inexistente. Îmi aduc aminte de ce zicea Mişulică, fostul meu şef (idiot) de care pomenisem în acest post: "Domnu' Sârbu, ştiţi ce face o firmă mare când ceva nu merge? Bagă mai mulţi bani."
Paralel, Omniasig şi-au refăcut şi site-ul (cu Createit.ro). Sigur e refăcut recent fiindcă am mai intrat la ei pe site acum vreo 2 luni şi arăta ca un jeg. Site-ul nou arată ok, dar problema e că la nivel funcţional e o labă tristă. Şi vreau să se înţeleagă bine, nu critic munca celor de la Create.it, pentru că ei, săracii, or fi făcut ce li s-a cerut. Critic mintea care a coordonat proiectul de refacere a site-ului şi care nu înţelege nimic din felul în care ar trebui să funcţioneze internetul.
1. Încă de la intrare, te loveşte în plex aceeaşi obsesie: "Angajează-te la Omniasig!" Fraţilor, voi sunteţi firmă de asigurări sau agenţie de recrutare?!
2. Site-ul nu face altceva decât să prezintă produsele firmei. E o broşură online. Site-urile tip broşură sunt ok pentru o afacere care nu poate vinde online (de exemplu, o firmă de web design poate avea un site tip broşură, fiindcă nu poţi vinde site-uri la kilogram) dar pentru una care poate vinde online e o prostie să nu vândă. Cât ar fi costat să se implementeze un mecanism de login al clienţilor, care să aibă posibilitatea să ceară din contul propriu cutare tip de poliţă de asigurare? Şi cererea să plece direct la departamentul de vânzări care să nu mai trimită 10 agenţi care să tragă cu 9 gloanţe oarbe şi unul singur bun.
3. Ca să vedeţi cât a înţeles proiectantul site-ului ce e interactivitatea: Omniasig are şi un telverde. Cum, nu-l vedeţi?! Păi daţi un click ca să treceţi de prima pagină ("coperta") apoi derulaţi pagina (pe 95% din rezoluţii) şi benoclaţi-vă în colţul din dreapta jos. Adică în colţul "mort". Acolo au găsit de cuviinţă să pună telverdele, DOAAAMNE-DUMNEZEULEEEEEEE! Înseamnă că Apple vor fi fiind nebuni de legat, nu-i aşa?!
Bun, dar să trecem mai departe. Recapitulare: asiguratorii aceştia au debitat cu minţişoara lor cum că ar trebui să-şi refacă site-ul. Lăudabil! De asemeni, au mai debitat că au nevoie de oameni mai mulţi, mai mulţi (în condiţiile în care piaţa de muncă nu mai poate oferi). Drept pentru care sinapsele s-au pus una în capul ăleilalte şi concluzia a fost "facem saiiiiitu, facem un sait şmecher răăău, după aia facem campanie teveeee, şi punem şi pe sait mesaju cu hai la noi".
Nenicule, în condiţiile în care:
Premisa A. Forţa ta de vânzări e subdimensionată în raport cu nevoile companiei.
Premisa B. Piaţa de muncă nu îţi mai poate oferi forţă de vânzări 'eftină şi bună.
[Concluzia:] ...nu era mai simplu să faci un site interactiv şi campania TV (y compris banii, money money!) să se concentreze pe un mesaj precum: "intră pe www.Omniasig.ro şi încheie o asigurare online! Consultanţii noştri te vor contacta pe loc!"
?
Well, se pare că se poate şi mai rău de atât. Ieri şi azi mi-a atras atenţia la TV o reclamă zgomotoasă, milităroasă, care te îndeamnă să te înrolezi la Omniasig. O reclamă, aşadar, care caută să atragă forţă de muncă pentru firma în cauză.
În postul precedent ziceam că în România (mai ales în Bucureşti) s-a cam închis robinetul cu nefericiţi obligaţi să dârdâie la colţul străzii pentru un casco de căcat. E şi normal: cu 2 milioane de români în Italia, 2 milioane în Spania şi încă un milion prin restul occidentului şi America de Nord, vremea de aur a exploatării şi îmbogăţirii pe seama sărăciei generale s-a cam dus.
Ei bine, în aceste condiţii în care nu îţi trebuie decât un creier de cimpanzeu ca să înţelegi că metodele de căcat care au dat roade în trecut nu mai au cum să dea roade acum, Omniasig foloseşte cel mai scump canal media posibil, televiziunea, pentru recrutarea unei forţe de muncă inexistente. Îmi aduc aminte de ce zicea Mişulică, fostul meu şef (idiot) de care pomenisem în acest post: "Domnu' Sârbu, ştiţi ce face o firmă mare când ceva nu merge? Bagă mai mulţi bani."
Paralel, Omniasig şi-au refăcut şi site-ul (cu Createit.ro). Sigur e refăcut recent fiindcă am mai intrat la ei pe site acum vreo 2 luni şi arăta ca un jeg. Site-ul nou arată ok, dar problema e că la nivel funcţional e o labă tristă. Şi vreau să se înţeleagă bine, nu critic munca celor de la Create.it, pentru că ei, săracii, or fi făcut ce li s-a cerut. Critic mintea care a coordonat proiectul de refacere a site-ului şi care nu înţelege nimic din felul în care ar trebui să funcţioneze internetul.
1. Încă de la intrare, te loveşte în plex aceeaşi obsesie: "Angajează-te la Omniasig!" Fraţilor, voi sunteţi firmă de asigurări sau agenţie de recrutare?!
2. Site-ul nu face altceva decât să prezintă produsele firmei. E o broşură online. Site-urile tip broşură sunt ok pentru o afacere care nu poate vinde online (de exemplu, o firmă de web design poate avea un site tip broşură, fiindcă nu poţi vinde site-uri la kilogram) dar pentru una care poate vinde online e o prostie să nu vândă. Cât ar fi costat să se implementeze un mecanism de login al clienţilor, care să aibă posibilitatea să ceară din contul propriu cutare tip de poliţă de asigurare? Şi cererea să plece direct la departamentul de vânzări care să nu mai trimită 10 agenţi care să tragă cu 9 gloanţe oarbe şi unul singur bun.
3. Ca să vedeţi cât a înţeles proiectantul site-ului ce e interactivitatea: Omniasig are şi un telverde. Cum, nu-l vedeţi?! Păi daţi un click ca să treceţi de prima pagină ("coperta") apoi derulaţi pagina (pe 95% din rezoluţii) şi benoclaţi-vă în colţul din dreapta jos. Adică în colţul "mort". Acolo au găsit de cuviinţă să pună telverdele, DOAAAMNE-DUMNEZEULEEEEEEE! Înseamnă că Apple vor fi fiind nebuni de legat, nu-i aşa?!
Bun, dar să trecem mai departe. Recapitulare: asiguratorii aceştia au debitat cu minţişoara lor cum că ar trebui să-şi refacă site-ul. Lăudabil! De asemeni, au mai debitat că au nevoie de oameni mai mulţi, mai mulţi (în condiţiile în care piaţa de muncă nu mai poate oferi). Drept pentru care sinapsele s-au pus una în capul ăleilalte şi concluzia a fost "facem saiiiiitu, facem un sait şmecher răăău, după aia facem campanie teveeee, şi punem şi pe sait mesaju cu hai la noi".
Nenicule, în condiţiile în care:
Premisa A. Forţa ta de vânzări e subdimensionată în raport cu nevoile companiei.
Premisa B. Piaţa de muncă nu îţi mai poate oferi forţă de vânzări 'eftină şi bună.
[Concluzia:] ...nu era mai simplu să faci un site interactiv şi campania TV (y compris banii, money money!) să se concentreze pe un mesaj precum: "intră pe www.Omniasig.ro şi încheie o asigurare online! Consultanţii noştri te vor contacta pe loc!"
?
24.4.07
Doliu: Incepe sa se moara in multinationale
Exploatarea sălbatică din multinaţionalele care au filiale în România a ajuns, în sfârşit, să producă şi victime. Este vorba de Raluca Stroescu, o tânără de 29 de ani (cu 3 ani mai tânără ca mine...) care a murit de epuizare. Angajatorul ei se numeşte Ernst & Young.
Ei? Oare câţi dintre tinerii absolvenţi de ASE nu au visat la o carieră în această companie? Mă întreb dacă salariul de căcat pe care probabil că îl lua fata asta a meritat măcar o dată în scurta ei viaţă sacrificiul final.
Tot legat de multinaţionale, cea mai de căcat fază mi se pare să îţi pui sediul în pizda mă-tii, la 50 de kilometri de Bucureşti, şi apoi să ai nesimţirea să zici că "transportul e bonus de la companie" fiindcă dai un căcat de microbuz care face 2 curse pe zi, la ore fixe, dimineaţa şi seara. Mulţi merită s-o sugă.
Update de dimineaţă: o întâmplare ca asta nu poate fi decât reversul unui management prost. Şi noi avem de lucru până pe 1 iunie de ne ia naiba; tocmai de-asta am vorbit cu băieţii mei următoarea chestie: "Ce facem în următoarea lună? O lălăim şi ne hăhăim la birou în cursul săptămânii şi venim şi sâmbăta la lucru sau muncim serios de luni până vineri ca să ne putem odihni în weekend?" Evident că am ales cu toţii soluţia nr. 2. De asemeni, o altă chestie importantă: nu mai accept proiecte noi. Au venit săptămâna asta 2 prospecţi care vroiau să arunce în mine cu 4000 de euro pe 2 magazine virtuale, dar i-am redirecţionat frumos: "fie lucraţi cu ... care are tot suportul nostru, fie aveţi răbdare până la 1 iunie". Şi aşa ultimul proiect acceptat, săptămâna trecută, a fost oarecum împotriva voinţei mele. L-am acceptat doar fiindcă omul a insistat atât de mult, încât am zis "bine, o să facem un efort să facem şi site-ul dvs.". Mă rog, diferenţa dintre un manager ca mine şi unul ca ăia care o au pe conştiinţă pe fata asta probabil că stă şi în următoarele fapte:
Ei? Oare câţi dintre tinerii absolvenţi de ASE nu au visat la o carieră în această companie? Mă întreb dacă salariul de căcat pe care probabil că îl lua fata asta a meritat măcar o dată în scurta ei viaţă sacrificiul final.
Tot legat de multinaţionale, cea mai de căcat fază mi se pare să îţi pui sediul în pizda mă-tii, la 50 de kilometri de Bucureşti, şi apoi să ai nesimţirea să zici că "transportul e bonus de la companie" fiindcă dai un căcat de microbuz care face 2 curse pe zi, la ore fixe, dimineaţa şi seara. Mulţi merită s-o sugă.
Update de dimineaţă: o întâmplare ca asta nu poate fi decât reversul unui management prost. Şi noi avem de lucru până pe 1 iunie de ne ia naiba; tocmai de-asta am vorbit cu băieţii mei următoarea chestie: "Ce facem în următoarea lună? O lălăim şi ne hăhăim la birou în cursul săptămânii şi venim şi sâmbăta la lucru sau muncim serios de luni până vineri ca să ne putem odihni în weekend?" Evident că am ales cu toţii soluţia nr. 2. De asemeni, o altă chestie importantă: nu mai accept proiecte noi. Au venit săptămâna asta 2 prospecţi care vroiau să arunce în mine cu 4000 de euro pe 2 magazine virtuale, dar i-am redirecţionat frumos: "fie lucraţi cu ... care are tot suportul nostru, fie aveţi răbdare până la 1 iunie". Şi aşa ultimul proiect acceptat, săptămâna trecută, a fost oarecum împotriva voinţei mele. L-am acceptat doar fiindcă omul a insistat atât de mult, încât am zis "bine, o să facem un efort să facem şi site-ul dvs.". Mă rog, diferenţa dintre un manager ca mine şi unul ca ăia care o au pe conştiinţă pe fata asta probabil că stă şi în următoarele fapte:
- eu mă duc cu metroul la muncă şi îmi place să merg pe jos, aşa cum merg şi oamenii mei / ei îşi poartă curul numai în maşini de 20.000 E +
- eu muncesc cot la cot cu oamenii mei şi înţeleg ce înseamnă stresul şi supramunca / ei sunt plătiţi să îi streseze pe alţii
- eu am puterea să refuz clienţi din diferite motive, inclusiv pentru că e o nebunie să îi accepţi în condiţiile în care nu mai poţi, şi fiindcă e firma mea şi am dreptul să muncesc ce vreau, când vreau, cum vreau /ei nu au puterea de a refuza, fiindcă epuizarea subalternilor nu e şi a lor
- în general, eu am convingeri socialiste / în general, ei nu cred în nimic
3.2.07
Un studiu pe Tree.ro
http://www.tree.ro/ro/studii-de-caz/ analiza-societatilor-de-asigurare-in-spatiul-virtual.html
Foarte interesant, mai ales că noi urmărim de mai multă vreme sectorul asigurărilor: avem un software destul de complex de brokeraj, cu care însă ne câcâim de vreo 2 ani să îi dăm o formă prezentabilă.
Mi-am adus aminte că anul trecut am licitat pentru 3 asiguratori: 2 site-uri şi un software. Din motive lesne de înţeles, nu le voi da numele. A, şi nu îi pot uita şi pe... fuck off. Nici nu merită amintiţi. Asta e o poveste veche, de prin 2004.
Să revenim la cei 3 măreţi. Prima companie, lideră pe segmentul ei de piaţă vroia refacerea site-ului. Site-ul era (in februarie 2006) şi este în continuare oribil. Primiseră numai oferte de la 2500 în sus. Pe bună dreptate, fiindcă atât făcea site-ul. Cum necum, au ajuns şi la noi, da' cine era acolo cu decizia vroia şi un pic de şpagă, mă rog, şi vroia ca preţul să nu depăşească 1000 de euro. Deci din 1000 de euro ar fi trebuit să-i dau şi lui şpagă vreo 200. Iniţial m-am gândit că n-ar fi rău dacă aş avea în portofoliu şi un asigurator, dar 1000 de euro era un preţ prea mic, aşa că l-am urcat din prima la 1250 şi le-am zis că mă gândesc dacă merită şi că oferta "oficială" s-ar putea să fie şi mai mare. Evident, după ce m-am gândit şi am formulat oferta oficială, preţul final a fost de vreo 1700 de euro din care eram dispus să scad 10% + 10% (deci 340) dacă... şi dacă... Erau 2 condiţii. Condiţiile alea erau, simplu spus, nişte căcaturi. Orice om cu scaun la cap le-ar fi acceptat. "Hm, să vedem." - au zis ei. "Prima e acceptabilă, a doua nu prea." Deci preţul rămânea blocat undeva pe la 1500 de euro. Drept urmare, nu şi-au mai refăcut site-ul, care continuă să arate şi azi ca dracu.
Al doilea era un broker, măricel după spusele lui. Website făcut ca la casa pionierilor. Mă rog, omul nici nu prea era dornic să investească mult în online fiindcă, zicea el, "Noi lucrăm mai mult cu oamenii, contact direct." Mi-am muşcat limba să nu-i spun: "De-asta îţi arată cartea de vizită ca un căcat, fiindcă lucrezi direct cu oamenii?" La un moment dat a dispărut. După vreo trei luni mi-am adus aminte de el. Îşi refăcuse site-ul. Acum e casa pionierilor episodul 2.
Al treilea e un alt asigurator important. Ajungem acolo prin octombrie. Băieţii veseli aveau nevoie de un software pentru care noi aveam tot know-how-ul necesar, deci realizarea nu era o problemă. Înainte de software, trebuie spus că băieţii veseli investiseră în jur de 500.000 de euro în hardware special achiziţionat cu această ocazie, dar probabil că o minte creaţă de la financiar uitase să bugeteze şi software-ul, şi acum dădeau din colţ în colţ, că degeaba aveau hardware dacă nu aveau software. Şi cum oamenii lor (puţini, de altfel) erau suprasolicitaţi şi dădeau cu cearcănele de pământ, s-au gândit să rupă pisica în două apelând la o firmă. În fine. Oferta noastră a fost de 12.000 de euro. Au picat pe spate. Literalmente. Am vaga impresia că se aşteptau la ceva de genul 500 de euro şi "Săru'mâna boierule că lucrezi cu mine, mânca-ţ-aş!" Concluzia este că nu au softul respectiv nici acum. În 4 luni se făcea de o mie de ori.
Ce zic eu?... la o analiză sumară a domeniului?
1. Sectorul asigurărilor are probleme mari de management al imaginii fiindcă mulţi oameni de răspundere sunt bătrâni şi au rămas cu mintea la marketingul predat la "Ştefan Gheorghiu".
2. Implementarea tehnicilor moderne de comunicare în sectorul asigurărilor se va petrece foarte greu, tocmai fiindcă boşorogii cu bani din spatele societăţilor de asigurare or să dispară greu.
3. Mulţi asiguratori o vor lua în freză la greu, tocmai pentru că ani de zile s-au bazat pe munca de furnică dusă de diverşi nefericiţi care nu au găsit nimic mai bun de făcut decât să stea la colţul străzii cu o măsuţă ca să adune nişte casco-uri de căcat. Problema e că robinetul cu "mâna ieftină de lucru" s-a cam închis în România, şi cei care sunt prea încuiaţi la scăfârlie ca să-şi automatizeze procesul vânzării (prin sisteme informatice) vor pierde piaţa. Ăştia vor fi mulţi. Al dracu' de mulţi!
Şi acum, bonus. O metodă inventată de mine pentru a scăpa de telefoanele tâmpite ale celor care vor să îţi vândă asigurare de viaţă:
Ei: Alo, domnu / doamna Cutare?
Tu: Da.
Ei: Bună ziua, numele meu e Agentu/Agenta Osug de la [numele societăţii de asigurare] şi aş vrea să vă propun o întâlnire pentru a vă prezenta cea mai de căcat ofertă de asigurare pentru viaţa dumneavoastră de căcănar/-ă.
Tu: [ATENŢIE MARE, AICI E ŞMECHERIA: nu închide, că te va suna iar; fii cât mai amabil/-ă!] Aaa... sigur, senchiu veri muci, să vedem despre ce e vorba.
Ei: Ştiţi, [numele societăţii de asigurare] are o ofertă deosebită, dacă viaţa dvs. de căcat nu vă mai satisface, vă propunem să investiţi bla bla bla .
Eu: [ASTA E REPLICA!] Vaaai, dar ştiţi, eu am deja asigurare de la [numele altei societăţi de asigurare].
Ei vor rămâne blocaţi. O perioadă nu vor mai suna. Comprendi? Dacă sună de la AIG, zici că ai asigurare la ING, şi dacă sună de la ING, zici că ai la AIG. So simple!
Foarte interesant, mai ales că noi urmărim de mai multă vreme sectorul asigurărilor: avem un software destul de complex de brokeraj, cu care însă ne câcâim de vreo 2 ani să îi dăm o formă prezentabilă.
Mi-am adus aminte că anul trecut am licitat pentru 3 asiguratori: 2 site-uri şi un software. Din motive lesne de înţeles, nu le voi da numele. A, şi nu îi pot uita şi pe... fuck off. Nici nu merită amintiţi. Asta e o poveste veche, de prin 2004.
Să revenim la cei 3 măreţi. Prima companie, lideră pe segmentul ei de piaţă vroia refacerea site-ului. Site-ul era (in februarie 2006) şi este în continuare oribil. Primiseră numai oferte de la 2500 în sus. Pe bună dreptate, fiindcă atât făcea site-ul. Cum necum, au ajuns şi la noi, da' cine era acolo cu decizia vroia şi un pic de şpagă, mă rog, şi vroia ca preţul să nu depăşească 1000 de euro. Deci din 1000 de euro ar fi trebuit să-i dau şi lui şpagă vreo 200. Iniţial m-am gândit că n-ar fi rău dacă aş avea în portofoliu şi un asigurator, dar 1000 de euro era un preţ prea mic, aşa că l-am urcat din prima la 1250 şi le-am zis că mă gândesc dacă merită şi că oferta "oficială" s-ar putea să fie şi mai mare. Evident, după ce m-am gândit şi am formulat oferta oficială, preţul final a fost de vreo 1700 de euro din care eram dispus să scad 10% + 10% (deci 340) dacă... şi dacă... Erau 2 condiţii. Condiţiile alea erau, simplu spus, nişte căcaturi. Orice om cu scaun la cap le-ar fi acceptat. "Hm, să vedem." - au zis ei. "Prima e acceptabilă, a doua nu prea." Deci preţul rămânea blocat undeva pe la 1500 de euro. Drept urmare, nu şi-au mai refăcut site-ul, care continuă să arate şi azi ca dracu.
Al doilea era un broker, măricel după spusele lui. Website făcut ca la casa pionierilor. Mă rog, omul nici nu prea era dornic să investească mult în online fiindcă, zicea el, "Noi lucrăm mai mult cu oamenii, contact direct." Mi-am muşcat limba să nu-i spun: "De-asta îţi arată cartea de vizită ca un căcat, fiindcă lucrezi direct cu oamenii?" La un moment dat a dispărut. După vreo trei luni mi-am adus aminte de el. Îşi refăcuse site-ul. Acum e casa pionierilor episodul 2.
Al treilea e un alt asigurator important. Ajungem acolo prin octombrie. Băieţii veseli aveau nevoie de un software pentru care noi aveam tot know-how-ul necesar, deci realizarea nu era o problemă. Înainte de software, trebuie spus că băieţii veseli investiseră în jur de 500.000 de euro în hardware special achiziţionat cu această ocazie, dar probabil că o minte creaţă de la financiar uitase să bugeteze şi software-ul, şi acum dădeau din colţ în colţ, că degeaba aveau hardware dacă nu aveau software. Şi cum oamenii lor (puţini, de altfel) erau suprasolicitaţi şi dădeau cu cearcănele de pământ, s-au gândit să rupă pisica în două apelând la o firmă. În fine. Oferta noastră a fost de 12.000 de euro. Au picat pe spate. Literalmente. Am vaga impresia că se aşteptau la ceva de genul 500 de euro şi "Săru'mâna boierule că lucrezi cu mine, mânca-ţ-aş!" Concluzia este că nu au softul respectiv nici acum. În 4 luni se făcea de o mie de ori.
Ce zic eu?... la o analiză sumară a domeniului?
1. Sectorul asigurărilor are probleme mari de management al imaginii fiindcă mulţi oameni de răspundere sunt bătrâni şi au rămas cu mintea la marketingul predat la "Ştefan Gheorghiu".
2. Implementarea tehnicilor moderne de comunicare în sectorul asigurărilor se va petrece foarte greu, tocmai fiindcă boşorogii cu bani din spatele societăţilor de asigurare or să dispară greu.
3. Mulţi asiguratori o vor lua în freză la greu, tocmai pentru că ani de zile s-au bazat pe munca de furnică dusă de diverşi nefericiţi care nu au găsit nimic mai bun de făcut decât să stea la colţul străzii cu o măsuţă ca să adune nişte casco-uri de căcat. Problema e că robinetul cu "mâna ieftină de lucru" s-a cam închis în România, şi cei care sunt prea încuiaţi la scăfârlie ca să-şi automatizeze procesul vânzării (prin sisteme informatice) vor pierde piaţa. Ăştia vor fi mulţi. Al dracu' de mulţi!
Şi acum, bonus. O metodă inventată de mine pentru a scăpa de telefoanele tâmpite ale celor care vor să îţi vândă asigurare de viaţă:
Ei: Alo, domnu / doamna Cutare?
Tu: Da.
Ei: Bună ziua, numele meu e Agentu/Agenta Osug de la [numele societăţii de asigurare] şi aş vrea să vă propun o întâlnire pentru a vă prezenta cea mai de căcat ofertă de asigurare pentru viaţa dumneavoastră de căcănar/-ă.
Tu: [ATENŢIE MARE, AICI E ŞMECHERIA: nu închide, că te va suna iar; fii cât mai amabil/-ă!] Aaa... sigur, senchiu veri muci, să vedem despre ce e vorba.
Ei: Ştiţi, [numele societăţii de asigurare] are o ofertă deosebită, dacă viaţa dvs. de căcat nu vă mai satisface, vă propunem să investiţi bla bla bla .
Eu: [ASTA E REPLICA!] Vaaai, dar ştiţi, eu am deja asigurare de la [numele altei societăţi de asigurare].
Ei vor rămâne blocaţi. O perioadă nu vor mai suna. Comprendi? Dacă sună de la AIG, zici că ai asigurare la ING, şi dacă sună de la ING, zici că ai la AIG. So simple!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)