Trebuie să recunosc că prima oară când am auzit că „ăștia vor să ne omoare ca să fim mai puțini pe planetă”, prin 2012, de la o babă din bloc care era fan Formula AS, mi-a venit să râd, dar am râs, firește, doar în sinea mea - din respect față de oamenii bătrâni.
Eram familiarizat cu „Georgia Guidestones” și cu teoriile lui Phil Schneider, pe care le consideram ca fiind doar ceva excentric. În pandemie am aflat de predicțiile DEAGEL. Cel puțin două țări de pe planetă, Ucraina și Siria, par să le îndeplinească, dar asta doar ca urmare a războaielor prin care au trecut. În plus, de când a încetat războiul Siria își recuperează rapid populația. Cât despre Ucraina... mai vedem!
Nu eram însă deloc familiarizat cu vreun plan guvernamental, vreun plan oficial care să ia în calcul plafonarea prin orice mijloace a evoluției demografice a umanității, mai bine zis blocarea acesteia - primul pas către depopularea reală. În plus, mi se părea că orânduirea capitalistă nu ar supraviețui fără consumatori. Cât de tâmpit să fii ca să-ți tai craca, adică pe consumator, de sub picioare?!
Astăzi e absolut evident că ne îndreptăm spre o epocă în care o mulțime de meserii non-creative vor fi înghițite de tăvălugul AI. Cu alte cuvinte mulți oameni vor rămâne fără job, dacă nu cumva au rămas deja, și vor deveni asistați social care, pentru a putea continua să consume, nu o vor putea face decât cu... bani de la stat. Ceea ce, firește, pe termen lung nu e un model viabil.
Dar asta o vedem și o știm noi. Alții, mult mai conectați decât noi la informația care contează, o știau cu siguranță de mult mai multă vreme!
Eh, dar multe lucruri nu le înțelegeam când eram tânăr. De pildă, nu înțelegeam de ce ar fi vrut occidentalii să ne facă să ne distrugem ca niște imbecili capacitățile industriale lăsate de Ceaușescu „pentru a ne transforma în piața lor de desfacere”, așa cum ziceau Vadim și Păunescu. Mă întrebam: ce „piață de desfacere”, măh, cine naiba să aibă nevoie de săracii ăștia?! În ce „piață de desfacere” să-i transformi pe români, că ei sunt vai de steaua lor de rupți în cur?! Mai târziu am aflat răspunsul: forțați de împrejurări, o mare parte dintre români au devenit „căpșunari” pe plantațiile occidentale, trimițând an de an miliarde de euro acasă, bani care se întorc constant tot în Occident, prin consum, și restul au rămas să fie îndopați cu credite aici. Contribuind tot la profitul multinaționalelor occidentale. Până prin anul 2000 sucursalele bancare erau cel mult una la câteva străzi, și de un credit nu se puteau apropia decât șmecherii (care fugeau cu banii, contribuind la devalizarea puținelor bănci din acea perioadă: Bancorex, Dacia Felix, Turco-Română etc.). Iar cardurile de credit erau ceva nemaiauzit. Acum nu mai există nici măcar un român care să nu aibă măcar un descoperit pe un mic card de credit. Nu mai zic de cei care au mai multe credite, și care nu sunt deloc puțini. Conform unui articol din ZF, în 2021 datoriile cumulate ale populației și ale firmelor ajunseseră la nu mai puțin de 425 miliarde RON, adică aproape 90 de miliarde EUR. Or, ținând cont de faptul că aproape tot sistemul bancar din România, cu excepția CEC și, poate, al Băncii Transilvania (de care nu mai sunt sigur) e în mâini occidentale, e clar către cine e făcută această datorie...
Sincer, e și vina unuia ca mine că am fost bou, dar e și vina unora ca Vadim și Păunescu, singurii care mai croncăneau împotriva curentului, că nu au știut să explice cum trebuie lucrurile astea în anii 1990, lumea neavând încredere în ei.
Astăzi a sosit clipa în care trebuie să recunosc că am mai fost bou o dată: în chestiunea depopulării, pe care am crezut-o mult timp ca fiind din sfera „teoriei conspirației”. Nu, nu doar că nu e „teoria conspirației”, ba dimpotrivă: tronează falnic, la vedere, pe un site al guvernului american!
Este suficient să te informezi nițel despre conținutul „Raportului Kissinger NSSM-200” din 1974, adoptat de guvernul SUA în 1975, inițial secretizat, și desecretizat ca urmare a unor presiuni publice în 1989. Și niciodată retras oficial, sau retractat, sau măcar amendat, de guvernul SUA, în așa fel încât să știm și noi: mai face parte din strategia de securitate națională?... nu mai face?...
Raportul încă se poate descărca bine-mersi de pe un site oficial american, USAID, de aici: https://pdf.usaid.gov/pdf_docs/PCAAB500.pdf (nu dau linkul, luați cu copy&paste).
În perioada aceea președinte era Gerald Ford, „vicele” lui Nixon (demisionar), singurul președinte american care nu a câștigat niciodată o rundă electorală. Americanii au mai avut președinți promovați de pe funcția de vice, de pildă pe Harry S. Truman, „bombardierul” de la Hiroshima și Nagasaki, dar de regulă aceștia au câștigat și un mandat pe bune. Gerald Ford a fost învins în alegerile din 1976 de Jimmy Carter. Vicepreședintele lui Ford a fost un Rockefeller, și anume Nelson Rockefeller, nepot direct al lui John D., fiind singura dată când celebra familie de bogătani americani - comparabilă ca avere doar cu Rotschilzii - a furnizat direct un om la White House. Raportul nu a fost revocat de niciunul dintre președinții americani care au venit la putere după Gerald Ford: Jimmy Carter, Reagan, Bush sr., Clinton, Bush jr., Obama, Trump, Biden. În total 8 președinți.
Dar despre ce e vorba în „raportul Kissinger”?
Nu are rost să-i fac tot rezumatul, fiindcă e discutat pe larg în pagina de Wikipedia (atenție, prezentarea de acolo e excesiv de binevoitoare și evită să prezinte/discute laturile mai sinistre!) și în prezentarea mai multor cărți vândute pe Amazon, de pildă aceasta. În general comentatorii se abțin să vorbească de „depopulare” și folosesc termenul „controlul populației” („population control”). Dar iată, pe scurt, care sunt ideile principale din acest text care, repet, nu a fost niciodată revocat de administrațiile americane care s-au succedat la Casa Albă în ultimii 50 de ani:
- În secolul XX populația planetei crește mai mult decât în secolele precedente, și se preconizează că în 100 de ani de la data scrierii raportului, deci aprox. până în 2075, populația planetei va ajunge la 12-13 miliarde.
- Populația crește accentuat mai ales în țările sărace, bogate în resurse.
- Creșterea populației planetei în țările astea sărace dincolo de anumite limite va necesita alocarea unor resurse masive și o serie de politici publice de tip distribuționist-socialist.
- Creșterea populației în țările sărace va consuma accelerat resursele pe care momentan le consumă doar țările avansate, de aceea e în interesul național de securitate al SUA să limiteze prin orice mijloace această creștere, pentru a se putea bucura în voie de aceste resurse („The political consequences of current population factors in the LDCs [...] are damaging to the internal stability and international relations of countries in whose advancement the U.S. is interested, thus creating political or even national security problems for the U.S.”).
- De aceea este esențial ca în loc de 12-13 miliarde, în 2075 să se ajungă la cel mult 8-9 miliarde (repartizate cf. unei scheme pe care o voi reda mai încolo), și la cel mult 6 miliarde la jumătatea secolului (acum suntem deja 8 miliarde!).
- Ajungem la recomandări. Principala măsură recomandată era reducerea fertilității, și ca mijloace prin care să se atingă acest scop erau enunțate: finanțarea activităților de planning familial în țările sărace, creșterea educației femeilor și integrarea lor în câmpul muncii (pe considerentul că femeile care muncesc nu mai au timp de copii), reducerea mortalității infantile pentru ca familiile sărace să nu mai simtă nevoia să facă mai mult de 1-2 copii, educarea tineretului pentru a-și dori „o familie mică” etc.
- Politicile acestea de plafonare a populației trebuiau să devină politici vitale pentru SUA, pe care să le promoveze/să le solicite constant partenerilor însuși președintele, ministrul de externe și alte autorități în întâlnirile bilaterale.
- Cel mai sinistru paragraf este 37 (despre o așa-zisă „alternative view”, scrisă subliniat) care sună așa:
„There is an alternative view which holds that a growing number of experts believe that the population situation is already more serious and less amenable to solution through voluntary measures than is generally accepted (s.m.). It holds that, to prevent even more widespread food shortage and other demographic catastrophes than are generally anticipated, even stronger measures are required (s.m.) and some fundamental, very difficult moral issues need to be addressed (s.m.). These include, for example, our own consumption patterns, mandatory programs, tight control of our food resources (s.m.). In view of the seriousness of these issues, explicit consideration of them should begin in the Executive Branch, the Congress and the U.N. (s.m.) soon.”
De ce e sinistru paragraful de mai sus? Fiindcă spunea cu subiect și predicat că măsuri mult mai dure decât astea promovate explicit aici și pe care, parțial, le vedem și noi aplicându-se azi (promovarea nerușinată a feminismului retard și a imaginii femeii „de carieră”, promovarea formelor non-tradiționale, sterile, de familie, acutizarea mesajelor lobby-ului LGBT, practicarea sterilizării mascate prin aberațiile „trans”, scoaterea din genom a milioane de africani, asiatici și sud-americani săraci transferați cu bărcile și caravanele în Occident de diverși „binevoitori” etc. etc. etc.) sunt deja vehiculate prin anumite cercuri și ar putea fi necesare pentru atingerea obiectivului de depopulare. Dar, așa cum Hitler nu a lăsat nimic scris despre masacrarea evreilor (nu avem decât câteva referințe la o așa-zisă „soluție finală”), nici Kissinger nu voia să lase nimic scris legat de aceste măsuri mult mai dure, la limita moralității („very difficult moral issues”). Însă lăsa de înțeles că măsurile astea, dintre care unele ar putea deveni obligatorii („mandatory”) ar fi trebuit să înceapă să fie discutate serios de autoritățile SUA. Putem presupune, astfel, că ele chiar au fost discutate, că există, poate, și ceva scris, dar că momentan toate lucrurile acestea sunt ascunse cu grijă prin cine știe ce arhive.
Practic, raportul Kissinger spunea cu subiect și predicat că sistemul capitalist va avea mari probleme dacă va trebui să hrănească 12-13 miliarde de oameni. Sigur, în 1974 ei nu luau în calcul că vor avea de jefuit resursele de pe toată planeta, fiindcă mai exista și blocul comunist (URSS, China și aliații) dar aceștia nu reprezentau în acel moment decât cca. 1/3 din populația planetei. China nu avea atunci decât 800 de milioane de locuitori, în timp ce populația URSS abia atingea 250 de milioane, iar celelalte țări comuniste, țările mici, „sateliții” (România, Bulgaria etc.), probabil nu depășeau împreună 150 de milioane. Tocmai de aceea raportul insista pe limitarea creșterii populației în 13 țări „capitaliste”: India, Bangladesh, Pakistan, Indonezia, Tailanda, Filipine, Turcia, Nigeria, Egipt, Etiopia, Mexic, Columbia și Brazilia.
Cu atât mai puțin nu își permiteau creșterea populației în teritoriile nou-cucerite după 1990, intrate în sfera lor de influență / sfera lor de jaf, adică spațiul ex-sovietic și Estul Europei.
În orice caz, în 1974 oamenii susțineau că în anul de grație 2075 distribuția populației lumii va trebui să arate cam așa, pentru ca pretențiile hegemonice ale Americii să rămână intacte:
După cum se vede, raportul preconiza o scădere drastică până în 2075 a creșterii populației în regiunile „less developed”, mai ales în Africa, India și America Latină și o cvasi-stagnare în Occident și restul sateliților (Australia etc.). Practic, în cifre, ar fi fost vorba de peste 3,5 miliarde de oameni în minus până în 2075, decât ar fi fost normal să fie pe planetă.
Și asta, de ce? Fiindcă administrația SUA din acel moment și, repet, chiar și după aceea (nici o administrație ulterioară nu a retras acest raport!) zicea că o populație prea mare nu va putea fi „ținută în frâu” din perspectiva intereselor geopolitice și economice ale SUA. Mai mult, raportul chiar deplângea (v. pag. 28) faptul că în țările comuniste rata de fertilitate era deja una joasă, la limita înlocuirii, spre deosebire de rata de fertilitate din țările mai sărăntoace aflate sub influența SUA. Cu alte cuvinte, ai naibii sovietici aveau premise mai bune decât americanii să țină în frâu și să jefuiască popoarele dominate. Tocmai de aceea, deși în paragraful „sinistru” citat mai sus Kissinger & comp. sugerau că „măsurile la limita moralității” nu trebuie să rămână scrise pe hârtie, aici are loc în mod evident o scăpare: „Moreover, short of Draconian measures (s.m.) there is no possibility that any L[ow]D[eveloped]C[ountry] can stabilize its population at less than double its present size.”
E nevoie să vă traduc? Acolo, în spate, e cineva care nu înțelege engleza de business administration?
Practic, aici băieții ăștia recunoșteau indirect nu doar că „măsurile draconice” erau, cel mai probabil, deja discutate / elaborate, dar și că vor fi, inevitabil, aplicate. Dar care ar fi urmat să fie acele „măsuri draconice”? Pur și simplu nu știm.
Ceea ce frapează în „Raportul Kissinger” e că proiecțiile de creștere a populației făcute în 1974 erau în general extrem de bine făcute. Și că „linia roșie”, care apare de mai multe ori în text, amintită mai mult sau mai puțin subtil, și care ar trebui să declanșeze toate alarmele, transmițându-le politicienilor că măsurile non-drastice, ca să zic așa, nu vor fi avut efectul scontat, sau că nu vor fi avut în întregime efectul scontat, e depășirea limitei de 8 miliarde de locuitori.
Populația mondială a depășit cifra de 7 miliarde în 2011, ajungând până în 2013 la 7,22 miliarde. La finalul lui 2013 Pentagonul, prin agenția sa DARPA, lansează,
așa cum am văzut, granturile de pe urma cărora s-au născut vaccinurile mRNA (Moderna și Biontech/Pfizer). În 2017, când ar fi trebuit să aibă loc covideala - amânată, din cauză de Trump, până în 2020 - populația mondială ajunsese deja la 7,6 miliarde și era de acum doar o chestiune de timp până când va depăși 8 miliarde, și se va aprinde beculețul roșu. Cifra de 8 miliarde a fost atinsă - cel puțin oficial - recent, în 2023. Și alarmele sună, chiar sună... Te uiți în jur și vezi că totul e cât de cât ok, dar ei o ard cu
climate change, cu „haliți insecte”, cu Ucraina, cu viruși, cu
monkeypox...
În epocă s-a băgat în seamă și Ceaușescu!
Priviți cu atenție imaginea de mai jos. E de pe prima pagină a Scânteii din data de 20 de august 1974, cu prilejul deschiderii primei „Conferințe mondiale a populației”, care s-a ținut la București:
Discuțiile în epocă erau mai largi și, „la vedere”, erau susținute de fel de fel de rapoarte alarmiste, cum erau raportul „clubului de la Roma” despre limitele creșterii, și nu numai. În spatele ușilor închise, așa cum a fost elaborat și „raportul Kissinger”, America probabil se întreba cum naiba va mai putea să domine halca ei de planetă, tot mai populată, dacă în urmă cu câțiva ani dăduse, de facto, faliment, intrând efectiv în incapacitate de plată și fiind nevoită să denunțe unilateral ordinea financiară postbelică bazată pe acordul de la Bretton-Woods din 1944. Probabil le era clar încă de pe atunci că deși se intrase, odată cu „șocul Nixon”, în epoca fiat money, în epoca monedei fiduciare, a banilor emiși fără vreo acoperire într-o valoare „tare”, asta nu însemna totuși că poți tipări bani la infinit, ca să satisfaci pretențiile unei populații infinite.
Vedem chiar în aceste momente, de altfel, cum ordinea mondială bazată pe dolar stă să pârâie, și hârâie, și scârțâie din toate încheieturile, tocmai fiindcă 8 miliarde de ființe umane nu mai pot fi păcălite cu hârtiuțele alea verzi care în câteva săptămâni își pierd drastic din valoare.
Dacă veți avea curiozitatea să răsfoiți arhiva Scânteia din acea perioadă, ziarul PCR-ului relatând pe larg la acea vreme despre lucrările conferinței - aceasta era o chestie de mare prestigiu pentru Ceaușescu! -, veți remarca, încă din prima zi, că de la bun început s-au ciocnit două mari puncte de vedere:
a) punctul de vedere al țărilor socialiste și, în sens mai larg, „nealiniate”, exprimat prin gura lui Ceaușescu încă din cuvântarea de deschidere, conform căruia problema nu era de „creștere a populației” ci de „împărțire justă a resurselor”, și...
b) punctul de vedere al țărilor dezvoltate occidentale, adică lacheii SUA, exprimat prin gura lui Kurt Waldheim, pe atunci secretar-general ONU (și fost ofițer nazist cu un trecut dubios, intens cosmetizat): conform acestuia creșterea rapidă a populației era „un factor covârșitor în problemele omenirii” și era imperios necesară conștientizarea necesităților de „planificare” demografică. Adică fix ce susținea „raportul Kissinger”.
În raportul său Kissinger chiar se lăuda că delegația americană a impus mai multe puncte de vedere la conferința de la București. Totuși, deplângea faptul că deciziile luate acolo, deși importante, nu erau de ordin cantitativ, adică să stabilească în mod clar niște indicatori care să poată fi urmăriți.
Poate că nu e lipsit de interes să remarcăm faptul că în China reformele economice ale lui Deng Xiaoping, care nu se puteau desfășura fără implicarea activă a capitalului american, nu au fost inițiate decât după ce China și-a luat angajamentul că va obliga familiile să facă un singur copil (vorbim aici de anii 1979-1980). E posibil ca politica asta demografică debilă, care se pare că-i va costa scump pe termen lung pe domnii chinezi, și la care nu s-a renunțat decât recent, să fi fost condiția sine qua non a deschiderii capitalului american către China. De asemenea, poate că nu e lipsit de interes să remarcăm că Xi Jiping a renunțat la această tâmpenie fix în anii în care a început să se răcească relația cu SUA: după 2016. Și a renunțat definitiv din acest an, 2023, când relațiile dintre cele două superputeri par a fi mai reci ca oricând.
Măsurile „soft” pentru depopulare le vedem la lucru zi de zi, pe cele „hard”... rămâne să ni le imaginăm!
Măsurile soft sunt în mare parte enunțate în raportul Kissinger, și le vedem la lucru zi de zi în vremurile noastre. Pe unele le-am mai amintit pe scurt mai sus, dar merită să le recapitulăm și să le comentăm un pic:
- Mai întâi de toate, „emanciparea femeii” sub masca feminismului retard: asta înseamnă să convingi femeile să prioritizeze „cariera” și viața solitară în locul „familiei”. Nu e de mirare că societatea occidentală are o clasă de mijloc care ia cu pumnul pastile de nervi: „cariera” nu a îmbogățit niciodată pe nimeni. Și acum nu doar bărbații o iau razna, ci și femeile. Bărbații ar fi fost primii care ar fi putut să le zică femeilor să nu se bage „la muncă”, să nu devină sclave salariate, fiindcă vor face rahatul praf: nu doar că nu se vor îmbogăți, dar pe termen lung vor ajunge singure cu trei pisici. Acum și bărbații, dar și femeile, sunt dependenți de posesorii de capital de aiurea, cei care dictează „rapoartele Kissinger”, sub această formă de sclavie: munca salariată.
- Corolar: lupta „rivuluționară” împotriva patriarhatului, înțelegându-se prin „patriarhat” chiar și cele mai mărunte și inofensive lucruri care îl făceau pe un bărbat, bărbat. Azi e la cinste ceea ce numim popular „pizdificarea” bărbaților, în numele „egalității”.
- Promovarea deșănțată a formelor non-tradiționale de familie: aaa, stați așa, nu e vorba aici de promovarea familiei... musulmane, adică aia cu un cap de familie, cinci neveste și douăzeci de copii. A, nuuu, vorbim aici de familiile LGBT și alte asemenea lighioane. În general formele sterile de așa-zise familii. Personal, nu știu și nici nu mă interesează dacă homosexualitatea e „dobândită” sau „înnăscută”, dar este evident că se fac eforturi enorme pentru ca indivizii (bărbați sau femei) cu înclinații homosexuale nici să nu aibă acces la vreo relație heterosexuală, măcar să vadă cum e și, Doamne-ferește, să se mai și puiască! Probabil un Socrate sau un Hadrian, care chiar erau (și) homosexuali, s-ar fi mirat sincer văzând cât de mult își iau în serios înclinațiile homosexuale homosexualii de azi.
- Corolar: turnarea de lături în capul apărătorilor familiilor normale (tradiționale). Mulți probabil vă amintiți de propaganda deșănțată de la referendumul din 2018, de felul în care participanții au fost numiți „retrograzi”, „plini de ură”, „înapoiați” etc. Scopul acestei propagande este desființarea socială, ceea ce se numește „invizibilizarea” celor care se bucură de o familie normală.
- Promovarea diverselor forme de
sterilizare forțată în numele „progresului”: este vorba, evident, de aberațiile „trans” (
transgender, trans-sexualism) care nu sunt altceva decât o formă de sterilizare în numele progresului. Mai nou sterilizarea asta se aplică și asupra copiilor de la 5-6 ani, în clinici specializate. Până în 2030 se estimează că piața serviciilor de sterilizare chirurgicală în numele „realinierii sexului dintre picioare cu genul din scăfârlie” se va ridica la, țineți-vă bine,
6,26 miliarde USD!
-
Migrațiile forțate dinspre Sudul global spre Occident sunt și ele parte ale acelorași politici. Nu puțini oameni se întreabă de ce naiba Occidentul, dacă și-ar dori cu adevărat să scape de problema migrației sărăntocilor din Sudul global, nu face niște mici investiții în Africa, Asia și America de Sud, ca să le dea ălora niște joburi și să-i țină acolo. Mai ales că se cheltuie bani
cu sute de ONG-uri care se ocupă tocmai de aducerea de emigranți în Occident, deci Occidentul are bani, doar că îi dă pentru ca imigranții să vină, nu să stea pe loc. Păi motivația e foarte simplă: lăsând la o parte faptul că marea majoritate a acelor imigranți habar nu au cu ce se mănâncă viața în Occident și rămân neintegrați,
ei sunt extrași din genom chiar la vârsta lor cea mai fertilă! Gândiți-vă că un tânăr d-ăla african în loc să vină la Lampedusa (unde, cu puțin „noroc” din partea celor care au scris „Raportul Kissinger”, poate ajunge chiar mort!) se însoară la 18 ani în satul lui uitat de lume și trântește 5 copii până face 30 de ani. Venind în Europa, nu mai poate face asta. De altfel ratele de fertilitate în țările africane sunt în scădere rapidă, și deși o femeie din Africa încă mai naște 4 copii, măcar nu mai naște 7, cum o făcea în urmă cu 50 de ani.
- Promovarea
formelor non-convenționale de băgat în groapă: într-o societate civilizată de pe vremuri, omul murea când... murea. Avem destule dovezi că până și oamenii primitivi, ăia de care râdem nerod când îi vedem reprezentați ca niște semi-maimuțe (deși erau cam la fel ca noi), aveau grijă de bătrânii lor neputincioși
în urmă cu 500.000 de ani. Dar de ce să nu-i faci vânt în groapă bătrânului
mai degrabă mai devreme, decât mai târziu? Și la o adică de ce să nu-i faci vânt în groapă și ăluia care suferă de
spleen? Că așa e cu progresul, așa e cu civilizația! În Canada s-a ajuns deja la peste
10.000 de eutanasii pe an.
- Aș băga aici și educația așa-zis sexuală de la vârste fragede care, sub masca inocenței și a bunăvoinței, nu face altceva decât să-i învețe pe copii că e normal să fie... anormali (îndoctrinare) și să valorizeze pozitiv exact tipurile de relații care nu produc sarcini, implicit copii.
- Bineînțeles, și ridicarea în slăvi a dreptului absolutist la avort ca măsură contraceptivă barbară, în plin secol XXI, când găsești prezervative la orice colț de stradă și când în nici un caz nu se mai pune problema, ca în urmă cu 200 de ani, să nu ai mijloace simple cu care să eviți o sarcină.
Lista rămâne deschisă, o puteți completa voi. Cât despre metodele alea „draconice”, nu rămâne decât să ne imaginăm care or fi ele...
În concluzie, Borcea e prototipul rebelului din zilele noastre și mă înclin cu respect în fața lui!
În concluzie, se vădește că rebelul absolut al zilelor noastre nu e nici ăla care iese în Piața Victoriei, nici ăla care scrijelește pe toate zidurile „Basarabia e România”, nici ăla care ridică degetul mijlociu la soldățoii NATO care își târâie curul pe la noi prin bătătură.
Adevăratul rebel al zilelor noastre, doamnelor și domnilor, cel care scuipă disprețuitor pe toate „rapoartele Kissinger” ale vremurilor noastre, e Cristi Borcea, omul care a făcut 9 copii cu toate femeile pe care le-a convins să-i cadă la pat.
Nici nu mai contează că, oricât o fi el de milionar (și chiar este!), totuși să ai 9 copii e o responsabilitate, măcar prin prisma faptului că atunci când o să mori averea ta de multimilionar, împărțită la 9 copii, s-ar putea să nu le ajungă acestora nici pe o măsea. Statul productivist-capitalist ne-a condiționat să facem doar atâția copii câți ne permitem noi, în loc ca noi să-i cerem cu curaj statului capitalist să ne susțină în dorința noastră de a face câți copii vrem noi.
N-are resurse? Să facă rost.
Nu poate? Să se străduiască.
Nu vrea? Să-l obligăm.
Nu cedează? Să-l ia naiba și să se ducă în iad după tac'su Kissinger, care la ora asta dansează cu dracii.
