Cercetătoarea franceză, doctor în genetică al Universității Paris-Diderot, nu a scris niciodată o carte pentru marele public, numele ei fiind legat de zeci, dacă nu sute de articole științifice care pot fi găsite cu ușurință pe Google Scholar. Nici nu e treaba cercetătorilor să scrie cărți, și cu atât mai puțin să scrie cărți de popularizare. Pentru că nu toată lumea are talentul de a dezvolta o temă în cuvinte simple, pe înțelesul tuturor. Ni-i închipuim pe cercetători stând cu nasul în eprubete, cu gândul la ecuații cu enorm de multe necunoscute, care se rezolvă prin calcule sofisticate, având prea puțin timp la dispoziție ca să mai stea să le explice neofiților cu ce se ocupă ei și ce descoperiri fac.
De aceea, Les apprentis sorciers - Tout ce que l'on vous cache sur l'ARN messager („Ucenicii vrăjitori - Tot ceea ce vi se ascunde despre ARN mesager”, ed. Albin Michel 2023) reprezintă debutul editorial al Alexandrei Henrion-Caude, care în timpul pandemiei s-a exprimat foarte mult online, pe diverse rețele de socializare la care a avut acces, dar și în diverse intervenții publice, alături de regretatul profesor Luc Montagnier, și nu numai. Adversară de la bun început a vaccinurilor mRNA (cu ARN mesager), cercetătoarea franceză a încercat de nenumărate ori să tragă semnale de alarmă în public față de utilizarea acestei tehnologii încă incipiente într-o încercare atât de importantă precum vaccinarea întregii populații din lumea occidentală și cea subordonată ei (peste 2,5 miliarde de oameni). După cum știm acum din #Twitterfiles, #Lockdownfiles și nu numai, împotriva vocilor care s-au ridicat împotriva acestei demențe generalizate, anumite inteligențe malefice, ale căror nume încă nu le cunoaștem (ar fi prea simplu să-l identificăm pe Bill Gates, dar... nu e chiar atât de simplu!), au organizat un adevărat aparat infernal de cenzură, blocând exprimarea oricărui punct de vedere diferit, adică sceptic. Deci și demersurile Alexandrei Henrion-Caude, deși exprimate pe alocuri pe scene extrem de înalte (a participat la audieri la Senatul francez și în Parlamentul luxemburghez), au rămas fără ecou. Astăzi populația europeană e deja injectată masiv cu aceste lichide de-a dreptul îndoielnice care, în timp, au dovedit că spre deosebire de vaccinurile clasice nu blochează contagiunea, nu feresc de spitalizare și, mai rău, nici măcar nu garantează... supraviețuirea. Mai mult, astăzi, la mai bine de doi ani de la primele inoculări tot mai mulți oameni încep să se plângă de ceea ce par a fi efectele adverse ale unor injecții insuficient testate la momentul punerii pe piață.
Cartea este micuță, am înțeles că ediția paper-back are 150 de pagini (eu mi-am procurat-o în format electronic la un preț de 11,99 euro), și se citește extrem de ușor deoarece autoarea încearcă din răsputeri să evite un limbaj excesiv de abscons, adică prea științific, încercând să explice procesele care au loc la nivelul genomului uman în cuvinte simple și ușor de înțeles. În acest sens ea merge pe urmele adversarilor ei, care, ne amintim prea bine, pentru a da o aură „prietenoasă” vaccinurilor mRNA, le comparau „cu o cheie USB pe care pui instrucțiuni, pe care o introduci apoi în calculator, și apoi, pac pac, calculatorul pornește” - calculatorul fiind, evident, ființa umană.
Cartea are cinci capitole care explică „băbește” ce este ARN-ul, ce este genomul uman, cum interacționează moleculele de ARN și ADN etc. și unde ne aflăm, concret, cu aceste vaccinuri pe care ni le-au propus politicienii. Primul capitol trece în revistă promisiunile politicienilor, ale experților, ale cercetătorilor agreați de establishment, ale OMS etc. de la începutul pandemiei, atunci când ni se zicea să stăm în case fiindcă „se lucrează” din răsputeri la un vaccin. Și sunt puse față în față cu rezultatele. Se constată ceea ce ziceam mai sus, și anume că vaccinurile lor „minunate” nu au stopat pandemia, nu au redus numărul infectărilor, nu au imunizat pe nimeni și tot așa. Apoi sunt trecute în revistă diverse efecte adverse constatate, concret, de studii științifice din toată lumea.
În al doilea capitol ni se explică pe înțelesul tuturor ce sunt ARN și ARN mesager. Eu n-am fost niciodată un elev bun la biologie, ba dimpotrivă, biologia a fost chiar una dintre materiile pe care le-am urât foarte devreme, încă din clasa a V-a, când făceam botanică. Așa că până în clasa a XII-a, când am făcut o brumă de genetică așa cum se știa la acea vreme (1992) nu s-a „lipit” nimic de mine, deci informațiile din cartea Alexandrei Henrion-Caude sunt mai mult decât binevenite și dacă le-aș fi știut de la bun început aș fi mirosit acest bullshit pandemic încă din ianuarie 2020. ARN este comparat cu un „millefeuille” sau, cum zicem noi, „tort Napoleon”, „prăjitura cu o mie de straturi”, datorită multitudinii de roluri pe care le poate îndeplini. ADN-ul e stabil, ARN-ul e instabil, dar noi suntem reacția interacțiunilor dintre ele. Moleculele ARN sunt de foarte multe tipuri, ARNm - ARN mesager - fiind doar unul dintre ele. „Este esențial să înțelegem că de îndată ce ajungem la ARN, intrăm într-o lume a echilibrelor complexe, a sertarelor succesive, în care ne putem rătăci cu ușurință.” Există chiar și molecule ARN recent descoperite (microARN) și altele atât recent descoperite, cât și încă neînțelese (MitomiR - micro ARN mitocondrial). În descoperirea MitomiR însăși A. Henrion-Caude a avut un rol cheie. Vorbim, așadar, de o complexitate fantastică pe care numai cineva dement o poate compara cu o micuță cheie USB conținând o bucată de cod scrisă într-un limbaj de programare binar, pe care o introduci pur și simplu într-un computer, computerul o citește, „pac pac”, și apoi rulează un anumit program. Lucrurile sunt mult mai complicate și, pur și simplu, în acest moment istoric majoritatea chestiunilor legate de interacțiunile ARN sunt mai degrabă neînțelese decât înțelese.
Totuși, în capitolul al treilea sunt trecute în revistă cunoștințele certe pe care le avem despre ARN, și utilizările pozitive în medicină și cercetarea științifică. Aflăm, astfel, că pe baza ARN se pot pune diagnostice non-invazive și multe altele. Extrem de interesante sunt paginile dedicate epigeneticii (genetica determinată de mediul înconjurător) din care aflăm cât de important e mediul în care trăim pentru configurarea intimă a organismelor noastre. Sunt trecute în revistă și cele câteva medicamente pe bază de ARN aprobate la nivel mondial, și care se utilizează în general în tratamentul unor boli genetice rare - unele dintre ele cu destul de mare succes, în sensul că reușesc să vindece boala, altele cu ceva mai puțin succes, în sensul că nu reușesc să vindece boala pe care o combat, dar măcar reușesc să îi întârzie evoluția.
Capitolul al patrulea este dedicat în întregime tipului de ARN denumit de oamenii de știință ARN mesager, cel pe baza căruia au fost concepute vaccinurile pentru Covid-19. Întâi este povestită istoria descoperirii ARN mesager, apoi ni se explică în ce fel funcționează, apoi care este istoria aplicării descoperirii ARNm în genetică și medicină. Cei care nu știau încă, și care mai „credeau în știință”, vor afla stupefiați, poate, că în zeci de ani de cercetări vaccinurile ARNm au eșuat lamentabil, unul după altul, în a rezolva: cancerul de prostată, cancerul de piele, cancerul de plămâni, SIDA, turbarea (pentru care există, totuși, vaccinul foarte eficient al lui Pasteur), cancerul de creier, gripa aviară, diabetul de tip 2, cancerul gastro-intestinal, boala Zika, bronșita VRS. Cu alte cuvinte, deși e adevărat ce susținea propaganda la început, și anume că munca de cercetare asupra diverselor aplicații mRNA se întinde deja pe mai multe decenii, totuși nu e mai puțin adevărat că tehnologia încă nu a furnizat nici un produs de succes. Cum îmi place mie să spun: savanții ăștia au lucrat precum alchimiștii! Că și ăia au lucrat de-a-n boulea nu zeci, ci sute de ani ca să transforme fierul în aur... Și revenind la ARNm, s-a lucrat așa de-a-n boulea până la Covid, când a fost furnizat un produs, într-adevăr, de mare succes ... dar succes financiar, nu medical!
Tot în capitolul patru sunt expuse metodic și diferențele specifice dintre un vaccin clasic și vaccinurile pentru Covid.
Explicațiile furnizate aici sunt foarte multe, dar mie mi s-a părut esențial pentru înțelegerea complexității ARNm următorul paragraf care ne arată cât de mici suntem noi, și cât de mici sunt și demenții care au promovat vaccinarea masivă a populației cu așa ceva:
„La complexité de l’ARNm va beaucoup plus loin que ce à quoi vous vous attendiez, n’est-ce pas ? Ce serait trop simple de s’imaginer qu’il ne comporte qu’un seul message ! Pour vous donner une nouvelle image : la phrase (l’ARNm) n’est rien sans le lecteur (la cellule). La cellule va donc décider à partir de chaque phrase d’utiliser telle ou telle combinaison, encore et toujours en fonction de ses besoins.”
(trad.: „Complexitatea ARNm se întinde mult mai departe decât vă așteptați, nu? Pentru că ar fi prea simplu să ne imaginăm că nu este implicat decât un singur mesaj! Ca să aveți o imagine mai clară: fraza (ARNm) nu e nimic fără cititor (celula). Celula însăși, așadar, e cea care va decide, pornind de la fiecare frază, să utilizeze cutare sau cutare combinație, în funcție de necesitățile ei.”)
Înțelegem de aici riscul acestor vaccinuri mRNA: în mod normal, împotriva unei gripe oarecare luptă doar anumite părți specifice din sistemul nostru imunitar. Însă, odată injectate în corp, vaccinurile mRNA pun la lucru împotriva acelei gripe toate celulele corpului nostru. Or, de unde știm că toate celulele, fiecare cu funcția ei specifică (fiindcă doar unele sunt specializate pe imunitate, altele au cu totul și cu totul alt rol), vor descifra mesajul numai și numai așa cum își închipuie idioții de la Moderna și Biontech?!
Apoi sunt discutate și diversele informații contradictorii de care am avut parte în pandemie privitor la aceste vaccinuri: ba că ar trebui ținute la -90 de grade, ba că e suficient să le ținem la 0 grade, ba că vaccinul nu pleacă de la locul injectării, din mușchi, ba că pleacă și că ARNm a fost descoperit prin te miri ce locuri din corp, și tot așa.
Mai mult... și acest contra-argument al utilizării vaccinurilor mRNA îmi aparține, și are la bază cunoștințe normale de fizică de liceu, pe care ar trebui să le știe oricine. În liceu am învățat cu toții (sper!) care sunt principiile termodinamicii și care este legea echilibrului sistemelor entropice. Or, dacă presupunem că ființa noastră este un sistem fizic - fiindcă, dincolo de credința multora dintre noi că suntem ființe cu suflet dat de Dumnezeu, totuși corpul nostru, trupul nostru de pe acest Pământ, indiferent dacă suntem sau nu credincioși, trebuie să recunoaștem că nu e altceva decât o aglutinare de elemente chimice care trebuie să se supună legilor fizicii, că altfel murim! - așadar, dacă presupunem că ființa noastră este un sistem fizic, trebuie să acceptăm și ideea că trupul nostru, celulele lui, depozitează permanent o anumită cantitate de energie care nu poate fi decât constantă, și în funcție de ce introducem în trup. Adică, nu poți mânca doar apă și lăcuste și să pretinzi că ai forța lui Nicu Vlad, și nici nu poți mânca cu șapte guri și să rămâi slab ca un țâr. De asemenea, dacă faci constant efort fizic fără să mănânci suficient, la un moment dat vei ajunge ca ăia de la Auschwitz - nu se poate altfel! Prin trupul nostru, energia se transformă constant în materie și materia se transformă constant în energie. Bun. Dar în interiorul corpului nostru anumite celule cheltuie energie pentru anumite sarcini specifice lor: sarcini imunitare, neuroni care fac sinapse și gândesc, sângele care transportă celule imunitare, oxigen și nutrienți etc. Ei bine, eu n-am înțeles niciodată, și n-am înțeles deloc, de ce în procesul utilizării vaccinurilor mRNA toate celulele corpului meu - chiar și celulele din retina ochilor, chiar și neuronii, chiar și celulele care îmi formează unghiile etc. - sunt instruite să participe la procesul generării de proteină spike. Așa ceva mi s-a părut de la bun început de noaptea minții, pentru că dacă ținem cont de legile fizicii înseamnă că se produc niște dezechilibre majore în energia internă a sistemului termodinamic care sunt „eu”, atâta vreme cât celule din corpul meu care n-au nici în clin, nici în mânecă cu lupta imunitară, sunt forțate să-și cheltuie aiurea din energia proprie pentru a participa la o luptă care nu e a lor. Și din termodinamică știm că echilibrul entropic care se atinge după cheltuirea unei forme de energie nu mai seamănă deloc cu echilibrul entropic precedent. Deci vaccinurile astea mRNA îmi forțează corpul să cheltuie energie complet aiurea, și celule din mine care poate ar face bine să-și păstreze energia pentru a lupta împotriva altor boli, sau să îndeplinească alte funcții, pur și simplu își neglijează rolul lor de bază, concentrându-se pe rolul nou-alocat de producători de proteină spike, chipurile ca să aibă sistemul imunitar ce să combată, cum să formeze anticorpi. Sincer, nu am putut și nu pot înțelege asta. Mi se pare o tâmpenie absolută, o absurditate.
În sfârșit, în capitolul al cincilea ne sunt reamintite o serie de probleme de etică medicală și de afaceri ale marilor companii din domeniul farmaceutic, care în ultimele decenii s-au bucurat de „dubiosul” prestigiu de a fi acumulat amenzi de miliarde de dolari ca urmare a punerii pe piață a unor produse medicale ineficiente, ba chiar dăunătoare, comercializate doar prin tehnici de marketing mincinos. În plus se demonstrează negru pe alb, cu cifre și informații concrete, că vaccinurile pentru Covid încă erau „experimentale” la momentul campaniei globale de vaccinare din 2021. În ciuda a ceea ce ziceau politicienii, inclusiv de pe la noi, care băteau câmpii cu cât de riguros au fost testate și alte asemenea prostii. De altfel cititorii blogului meu probabil își amintesc ceea ce scriam eu însumi în ianuarie 2021, când ziceam că în „faza a 3-a” de testare vor fi înrolați, de fapt, chiar cei care urmează să se vaccineze.
În concluzie, deși cartea Alexandrei Henrion-Caude nu aduce aproape nimic nou care să fi rămas necunoscut cititorilor avizi de literatură științifică „neoficială”, așa cum a putut ieși ea la iveală, cu chiu cu vai, în pandemie, pe diverse bloguri marginale și prin diverse rețele sociale și situri video mai puțin cunoscute (Gettr, Gab, MeWe, VK, Rumble, Odysee...), Les apprentis sorciers / Ucenicii vrăjitori este o apariție binevenită chiar și în acest moment, în 2023. Niciodată nu e prea târziu. Oamenii trebuie să fie conștienți că au fost supuși celui mai mare experiment medical din istorie, și cineva trebuie să plătească pentru asta. Chiar dacă mulți poate că nu au rămas cu sechele sau nu au pățit nimic, pur și simplu e anormal, și e nedemn, să fii tratat ca un simplu cobai de politicieni, de „experți” și de afaceriștii din domeniul farmaceutic. Apariția acestei cărți la o editură de prestigiu din Franța (Albin Michel) arată că monopolul informațional asupra ARNm nu mai poate fi apărat cu ghearele, cu dinții și cu alte mijloace neortodoxe, ca până acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu