Cat de mult pierzi castigand 4000 de dolari?

Incredibilă păţania celor de la Infinity Art, care au ajuns subiectul unei campanii negative pe Google Adwords din cauza unui client nemulţumit. 

Eu zic că greşeala le aparţine 100% pentru că, aşa cum rezultă din corespondenţa postată online de clientul nemulţumit, băieţii au acceptat bugetul acestuia (4000 USD) înainte să înţeleagă clar ce li se cere. Nu mai zic de lejeritatea cu care s-a acceptat un asemenea proiect fără vreun contract, ceva, care să stabilească în mod clar responsabilităţile şi limitele părţilor. Inclusiv limita până la care clientul să te fută la creier pe banii lui. Ştim cu toţii că munca la un site se poate transforma într-un coşmar dacă avem de-a face cu un client obsedat de "mici schimbări" şi alte rahaturi care, luate individual, poate nu înseamnă nimic, dar puse cap la cap îţi dau programul peste cap.

Noul KSD

M-am luat cu meciurile şi am uitat să spun că am schimbat situl KSD.

Schimbarea majoră priveşte serviciul de web design căruia nu i-am mai dat atenţie din mai 2007, când am acceptat ultimul proiect. De atunci ne-am focusat exclusiv pe perfecţionarea MRex care, după cum s-a văzut, avea numeroase imperfecţiuni în corectarea cărora a meritat să investim. Dar totul e bine când se termină cu bine. Apropo, din 80 de clienţi de v1 peste 20 au solicitat upgrade-ul. Nu e rău deloc...

De data asta am inventat un nume de brand şi pentru serviciul de web design: "Floare la ureche". Spre deosebire de vechiul site, în care ofeream de toate - de la site-uri de prezentare la optimizare pentru portaluri - acum nu vreau să dezvolt acest serviciu decât pe o singură nişă, cea a site-urilor mici de prezentare cu bugete de 600-1000 de euro. Am luat această decizie din mai multe considerente:

• În timp am observat că în România, cu cât proiectele sunt mai mari, cu atât bugetul pe care clientul e dispus să-l acorde e mai rupt de costurile reale ale vieţii. De exemplu, dacă în Marea Britanie un site de prezentare decent costă 1000 de euro şi un magazin virtual complet 10.000 (raport 1:10), în România raportul e cam de 1:5 (cam 500 euro vs. 2500). Normal ar fi să fie cam 500:5000 dar piaţa nu are atâţia bani. Atunci normal e să nu mai pierzi vremea cu acele nişe de piaţă pe care cererea nu e solvabilă.
  
• Dacă vând serviciul ca un brand, mi-e mai uşor să-mi planific evoluţia. Dacă fac de toate pentru toţi pot să am luna asta un portal, luna următoare - 3 site-uri de prezentare, luna ailaltă - un site mic şi 2 mari... Toată această nebunie te dă peste cap, nu poţi să-ţi planifici resursele, nu poţi să faci nimic. Mai rău, nu pot să trag la răspundere pe nimeni. "De ce nu e gata proiectul X? Păi a intervenit clientul Z şi a mai cheltuit timp de lucru. Ok, lucrăm dublu. Domnule, trebuie să plătiţi dublu. Aaaa, păi stai aşa..." Şi tot aşa. Acum va fi altfel. Vor exista nişte targeturi clare de vânzare pentru "Floare la ureche" şi voi putea să definesc naibii o strategie care să ţină cont de nişte premise clare: A, B, C, D...
• În condiţiile în care pe piaţă nu mai există forţă de muncă proaspătă iar Dumnezeu nu are de gând să facă ziua mai mare de 24 de ore, dezvoltarea unei asemenea afaceri e limitată natural dacă nu găseşte o cale de automatizare a vânzărilor. Pe o piaţă alimentată permanent cu forţă de muncă, dacă ai un exces de cerere nu e nici o problemă: angajezi încă 2 oameni şi în loc de 3 proiecte pe lună faci 5. Din păcate în România asta nu e posibil fiindcă nu mai sunt oameni, aşa că nu rămâne decât soluţia automatizării.
  

Afisarea preturilor

Aflu, cu oarecare întârziere, de articolul ăsta din Financiarul: Cât te costă să ai un website? care ne citează cu o tâmpenie: "Dacă vă descurcaţi cu limbajul HTML sau dacă responsabilul cu IT al firmei dumneavoastră se descurcă în HTML, atunci puteţi cumpăra, cu numai 200 de lei, un sablon de site (template) gata făcut, pe care să-l uploadaţi cu informaţia dorită".

Am rămas mască, fiindcă preţul de 200 (2 milioane) pentru chestia aia era prin ... 2005. Am căutat pe site, să văd unde o fi găsit ziaristul chestia aia, şi ... nimic.

În cele din urmă, după ce m-am chinuit cu Google şi cu fel de fel de searchuri compuse, am reuşit să scot la iveală un nenorocit de colţ de site uitat acolo de când lumea. L-am corectat. Oricum site-ul ăsta nu o să mai stea multă vreme sus întrucât nu mai reprezintă deloc noua noastră orientare (mai mult software propriu şi mult mai puţin, aproape deloc, servicii).

În altă ordine de idei, eu sunt adeptul afişării de preţuri şi sfătuiesc pe toată lumea să facă la fel, dacă are un business plan în spate, nu şmecherii, fiţe şi vrăjeli. Afişarea preţurilor:

• creşte încrederea potenţialilor clienţi, e un semn că businessul e deschis şi cinstit, ceea ce se traduce în mai multe cereri de ofertă;
• nu vă obligă cu nimic: dacă vi se cere un website prea complicat, daţi un preţ mai mare decât cele afişate, echivalentul muncii care urmează să fie prestată;
• este strict orientativă şi vă scuteşte de pierderea timpului cu clienţii care fie nu au bani suficienţi, fie vor site-uri care nu sunt în competenţa voastră sau de care nu vreţi să faceţi;
• este o practică obişnuită în orice industrie civilizată (aş adăuga aici: după cum civilizat este să specifici şi salariul oferit în anunţul de angajare);
• face parte din regula unei afaceri bine gândite: hai să fim serioşi, orice afacere ştie de câţi bani are nevoie pe lună pentru a merge mai departe, asta se traduce în X produse vândute / ore de muncă facturate, care înseamnă aproximativ atâtea website-uri mici, atâtea medii etc. Dacă nu ai habar cât face munca ta şi a echipei tale, cât te costă procesul de vânzare, mentenanţa biroului etc., în aşa fel încât să ai o grilă aproximativă de preţuri pentru cele mai comune tipuri de proiecte pentru care ai observat cererea în piaţă, înseamnă că ai o problemă mare cu gestionarea unei afaceri;
  
• e o modalitate de a-ţi selecta clientela: dacă vrei să te adresezi sectorului IMM, dai preţuri aşa şi aşa, dacă ţinteşti sectorul high, dai preţuri mai mari;
• e o modalitate de a vorbi pe limba clienţilor: mulţi clienţi vin din arii în care afişarea preţurilor e o practică obişnuită, deci se aşteaptă la ceva similar; în plus, 90% din oameni vin cu ideea de produs în serie în cap, adică : "vreau un site ca ăla", deci dacă e "ca ăla", trebuie să coste "cam la fel". Aici intervine abilitatea de negociere;
• nici măcar nu te obligă să nu-l "arzi" pe un barosan cu bani, care ar fi dispus să zicem să dea 2500 de euro pe un site de prezentare care în mod obişnuit costă 700, preţ afişat la tine pe site: pur şi simplu îi explici că dată fiind importanţa proiectului lui tu nu vei consuma ca resurse doar un designer şi un programator, ci şi un project manager, şi un copywriter etc. etc., vor fi mai multe raportări decât în cazul unui proiect obişnuit, se va lucra sub o presiune mai mare etc. etc. Deci cine e deştept şi cu adevărat bun scoate un preţ mai mare chiar dacă pe website e pus "site de prezentare = 700 E".
  

Telefoane - d-ale web designului

Unii se laudă cu searchurile, care mai de care mai bizare, după care le este găsit blogul. Eu pot să mă laud cu ceea ce aş fi putut vinde ca urmare a telefoanelor primite de la diverse persoane care, în urma unor căutări pe Google, au nimerit pe site-ul nostru.

"Alo, bună ziua. Vindeţi motostivuitoare Balkancar? [Omul îl căuta pe clientul nostru, UtilSPC.] Nu, nu vindem. Păi cum nu vindeţi, că v-am luat telefonul de pe internet? Nu vindem, zău aşa. Clientul nostru, UtilSPC, vinde. Aha. Dar dvs. cine sunteţi? Păi noi le-am făcut saitul. A. Şi nu ştiţi numărul dânşilor? Ba da. Staţi aşa să mă uit în agendă."

De două ori au sunat unii să cumpere aşa ceva. Un stivuitor d-ăla e vreo 12.000 de euro. Trebuia să-i cer comision lui Răzvi, fuck! Alta:

"Alo, eRPeDe? Huh?! Nu sunteţi eRPeDe?! Ăăăă... nu. Da' cine sunteţi?! Păi om fi şi noi cineva, dar dvs. ce doriţi? Domne', vă sun din Vânju Mare, am nevoie de nişte hârtie... Ok, ok. Aţi nimerit greşit. Nu suntem eRPeDe şi nu vindem hârtie. Păi şi atunci ce-i cu numărul dvs. de telefon la ei pe site?! Ăăăă... cred că vă înşelaţi. Numărul nostru e pe site-ul nostru. Daaaa? Parol! Păi nu se poate, că eu de acolo l-am luat! Ok, cum aţi ajuns la ei pe site? Ăăăă... pe ăsta, cum îi zice, pe internet. Bine, bine, dar cum? Nu cumva aţi căutat ceva pe Google? Ba da... E clar, credeţi-mă pe cuvânt, aţi nimerit greşit, căutaţi veveve-erpede-ro şi veţi nimeri unde trebuie."

Şi azi:

"Alo, bună ziua. Firma Rex? Ăăăă... nu chiar. Pe-aproape. Ăăă... cum adică? Păi vreţi să spuneţi Magazinosaurus Rex? Ăsta e produsul nostru. Rex e o părticică din el :) Şi cu ce vă ocupaţi? Noi? Păi s-ar zice că vindem magazine virtuale. Aaaa, ce bine. Ia spuneţi-mi, ştiţi cumva unde găsesc plită Rex? [WTF?!] Mi s-a spus să caut pe internet plită + rex + codul produsului şi am nimerit la dvs. [de fapt a căutat "rex -elctrocasnice", sic!, am văzut după aceea în PHPMyVisites] Doamnă, habar nu am, dar dacă vreţi vă pot da adresele unor magazine de-ale noastre şi căutaţi pe la ei, poate găsiţi. Ura! Aşa, notaţi: veveve-mediadot-ro, veveve-eurominusbest-ro, veveve-aerostore-ro, veveve-topvideomol (m-a-l-l) -ro . Mulţumesc!"

Cu plăcere.

Razboiul hypermarketurilor

Actualul război al (sau împotriva!?) hypermaketurilor, declanşat, dacă am înţeles bine, de producătorii de carne, mi-a adus aminte de 2 chestii comic-bizare.

1. Era prin mai 2005. Mă trezesc (subliniez "mă", fiindcă pe vremea aia lucram singur) cu un email de la o cunoscută firmă producătoare de mezeluri, cârnaţi şi toate cele, cum că vrea site. Şi nu numai asta. Ci şi că "un reprezentant" al firmei noastre este chemat la "o discuţie" în data de ..., la ora de... . Wow! Cum pe vremea aia eram foarte naiv, mă gândesc că nu merită pierdută ocazia. Dar cum dracu' să ajung la ăia, că în data de ... la ora de ... aveam altă treabă? Ei, în timp ce mă gândeam eu, abia trecuse vreo juma' de oră de la primirea mailului, sună telefonul. Era cineva de la firma aia, care, pe un ton incredibil de arogant, vroia să ştie dacă am primit mesajul şi dacă pot confirma întâlnirea (care mi se ceruse imperativ). Eu confirm... cum, să las să-mi scape din mână aşa ceva?! Asta e. Vorbesc cu un prieten cu care mai colaboram la diverse proiecte şi-l întreb pe el dacă poate merge la întâlnire. El poate, şi se duce.

Ok. Întâlnirea era programată cu o zi înainte de Paşte. După ce se întoarce de acolo mă văd cu amicul meu să-mi dea raportul. "Nişte mârlani.", zice el. "Am aşteptat vreo juma' de oră, nu au vrut să completeze brieful, înaintea mea era unul de la o altă firmă, dovadă că ne-au chemat pe bandă rulantă. Toată ideea pe care o aveau despre site era că la final trebuie să le cadă chiloţii." "Cum adică?!" "Adică aşa mi-a zis ăla de IT: Vreau un site să-mi cadă chiloţii."

Imediat am luat decizia să nu ne băgăm în rahatul ăsta. Încă de pe vremea aia respectam un principiu: cine nu completează brieful nu e bun de client. Problema era că inşii - chestia asta era joi, înainte de Vinerea Mare - ceruseră un layout pentru marţi la ora 12.00 . Aşa, pur şi simplu, de capul lor. Că vroia muşchii lor. Ar fi trebuit aşadar ca în loc să ne vedem de vacanţă, să stăm să le frecăm lor site-ul ceea ce era, evident, o tâmpenie, mai ales că nu aveam nici cea mai mică idee despre cum o fi cu căzutul chiloţilor.

Mă rog, mi-am văzut de vacanţă. Marţi la 12.15 fix primesc un telefon... număr necunoscut, răspund, aceeaşi voce arogantă din urmă cu câteva zile mă ia la rost (fără "bună ziua", fără nimic): "Alo?" "Da, alo." "Parcă ziceaţi (?!) că azi la 12 avem un layout." Cât să fi durat dialogul ăsta? 3 secunde? 5 secunde? Ei, au fost suficiente ca să simt că mi se urcă sângele la cap. Primul meu impuls a fost să-i închid telefonul în nas, dar m-am abţinut. În schimb i-am zis pe un ton cât se poate de calm: "Nu ne-am apucat încă. O să vă sun eu când e cazul." Deodată, şmecheraşul ăla a amuţit, a tăcut vreo câteva secunde, după care a îngăimat: "O să mă sunaţi dumneavoastră?" "Exact." "Bine. Mulţumesc. La revedere" "La revedere".

După 2 luni de la acest dialog băieţii aveau un site, făcut de X. După fix un an (în vara lui 2006), aveau altul, făcut de Y. Azi îi văd plângându-se de monopolul hypermarketurilor.

Mă întreb totuşi dacă nu cumva problema lor nr. 1 e aceea că deţin în ograda proprie niscaiva probleme de marketing, de organizare internă, de PR, de management?!...

Mâine - partea a 2-a.

Un articol stupid

Uite de ce am renunţat total la minunata activitate de "creare de site-uri" (nici măcar nu o voi mai băga în certificatul firmei cf. noului cod CAEN): din cauza acestui sentiment care există şi este întreţinut pe piaţă. "Preţul unui site porneşte de la 400 de euro şi poate depăşi 1.000 de euro, în funcţie de complexitate şi de perioada în care este realizat ." Corect ar fi fost 100.000 de euro, nu?

Şi uite aşa te trezeşti la uşă cu diverşi mârlani care fac ditamai afacerile imobiliare, care au proiecte de milioane de euro (fără exagerare!), pentru care plătesc 40-50.000 de euro numai studiul de fezabilitate făcut în 3 ore de un ingineraş pe baza unor calcule automate în AutoCAD, uite aşa te trezeşti, aşadar, cum îţi vin asemenea specimene la uşă şi vor ditamai websitu pe 1.000 de euro - negociabil! - , că aşa scrie la Ziarul Financiar.

Afacere de subzistenta?!

Taică-miu m-a întrebat cât am avut anul trecut cifră de afaceri. "Cam 2,4 miliarde", zic eu. "Păi asta nu e afacere. E o afacere de subzistenţă." "Da, am replicat eu, dar aşa sunt 90% din afacerile româneşti."

Am scos cifra asta de afaceri cu 4 angajaţi (inclusiv eu), ceea ce nu e rău deloc. Înseamnă o productivitate pe angajat de aproximativ 600 de milioane, adică vreo 18.000 de euro. În condiţiile în care nu lucrăm sâmbăta.

Mă rog, el e inginer constructor şi poate câştiga de unul singur şi 12.000 de euro pe lună. "Dacă în web design s-ar spăla la fel de mulţi bani ca în imobiliare fii sigur că aş câştiga şi eu tot atât.", îi zic, ironic.

Anul trecut am avut o grămadă de cereri de site din partea unor agenţii imobiliare sau dezvoltatori de proiecte rezidenţiale. N-a fost unul căruia să nu-i ofertez sub 4000 de euro, uite-aşa, de-al dracului, chiar dacă cerea un simplu site de prezentare. Pe unul singur l-am acceptat pe bani puţini şi ăla, al naibii imobiliar, mi-a dat o ţeapă de 50% (şi-a luat site-ul dar a uitat să plătească lichidarea). Eh, suma era insignifiantă, noi să fim sănătoşi.

M.D. + M.D. => F.I.

Adică au pus-o de o mică fuziune pe piaţa web? Sau e doar un proiect comun? Sau a fost doar o chestie trecătoare? Că din afară s-ar zice că sunt concurenţi. Oricum, mişcarea e normală pe o piaţă tot mai lipsită de resurse umane (de calitate).

M.D. = om;
M.D. = om;
F.I. = firmă.

Teme css pentru M-Rex

De la o vreme mă cam enervează un lucru. Tot mai mulţi antreprenori care vor să cumpere M-Rex vor şi personalizare grafică. Asta n-ar fi nimic rău. Rău e că doresc să-şi personalizeze site-ul cu noi. Eu încerc să le explic că nu pot începe o afacere online dacă nu au inhouse pe cineva - măcar un nepot, oameni buni! - care să ştie să lucreze măcar cu Paint.NET, dar n-am ce face (ca şi cum îţi poţi face firmă de taximetrie fără şoferi!).

De ce e rău pentru mine că ne vor clienţii? Simplu, fiindcă ne pierdem focusul afacerii. Focusul afacerii e să perfecţionăm şi să vindem platforma, nu să facem web design. De aceea nu îmi reţin pentru partea de customizare decât clienţii ale căror idei de site-uri îmi plac. Aşa, de pildă, îi avem acum pe nişte tipi care vor vinde cadouri (prostioare de-alea ca pe Fungfit). Cum n-am mai făcut niciodată magazin de cadouri, îmi place ideea. Pe restul încerc să-i ajut numai în limitele ofertei (personalizat doar culorile, butonaşele, bara de navigare, fundalul etc.) - chestie care ia maxim 2-3 ore.

Cu timpul am observat că problema cea mare e că oamenii care ar urma să se ocupe de personalizarea magazinelor au cunoştinţe limitate, chiar şi de css. Mie mi se pare infinit mai uşor să separi conţinutul de logica funcţională prin utilizarea de xhtml+css, decât prin utilizarea unui sistem de templating gen Smarty, în care eu personal, care fac design, nu programare, îmi prind urechile la propriu fără ajutorul unui programator, dar chiar şi aşa, mulţi "web designeri" nu ştiu nici măcar css cum trebuie. Adică nu ştiu să folosească proprietăţi de bază, gen float, background, display etc. De aceea pregătim o variantă care va include by default 5-7 teme css complet diferite pe care în timp, adică în maxim 2 luni, le vom personaliza pe rând "pentru Paşte" şi "pentru Crăciun" (vor rezulta aşadar 15-21 de teme). În felul ăsta îi ajutăm pe designeri să pornească de la un cod css gata făcut, ei neavând de făcut altceva decât să schimbe imaginile de fundal, iconurile etc.

Iată un preview al câtorva din respectivele teme. Le-am denumit "Powered by M-Rex", "Rotunjime gri", "Avanpost spaţial" :) şi "ConnexGSM". Totul e 100% css, la designer poate ajunge codul php complet codat că oricum nu va avea nevoie de el. Cu prilejul ăsta le şi închid gura tuturor ageamiilor care n-au înţeles de ce am publicat schema asta, crezând că dispunerea elementelor în layout e fixă . De altfel după ce termin cu temele astea o să public pe pagina de "Detalii tehnice" un manual+kit al designerului care va putea fi downloadat gratuit în aşa fel încât orice designer să îşi poată construi propriul skin de M-Rex.

Oracle angajeaza web designeri

He he, după ce a golit piaţa de softişti, Oracle angajează acum şi web designeri. Cool. Sunt curios câte firme de web design vor da faliment în viitorul apropiat.

Tara ING, o mare tampenie

Dacă vreţi să vedeţi o porcărie de site pe care numai cineva aflat pe Ecstasy putea să-l clocească, intraţi pe "Ţara ING". Eu am intrat că vroiam să văd ce zic ăştia de pensiile private. În loc de o informare la obiect am găsit un flash stupid (zic flash deoarece "site flash" nu e!) care în loc să mă informeze, mă face să închid fereastra browserului şi să merg spre site-ul următorului fond de pensii private.

Rezisti clientilor energofagi?

Energofagul e cea mai periculoasă specie de client pe care o cunosc.

De obicei, lucrurile încep bine. "Vrem un site aşa şi pe dincolo". "Ok. Costă atât." "De acord. Poftim avansul. Să-i dăm drumul."

Lucrezi cu spor. Pare că proiectul înaintează cu uşurinţă. Ajungi liniştit aproape de final, respectând întrutotul specificaţiile. Şi atunci începe coşmarul. Apar o mulţime de întrebări care, vorba lui Bogdan, pendulează între labageală şi aberaţie .

"Nu putem schimba iconurile?", "Ce-ar fi să scoatem dunga aia, să vedem cum arată?", "Hai să dăm mai jos rândul ăla... o idee." ş.a.m.d. 100 de "mici schimbări" la un site sunt de ajuns să te facă să dai dracului ziua în care te-ai născut. Gândiţi-vă că dacă timpul mediu de efectuare a unei schimbări e de numai 10 minute, 100 de căcăţişuri ajung să îţi mănânce 1000 de minute, adică peste 2 zile de lucru puse cap la cap! Ca să nu mai vorbim că timpul total de comunicat 100 de căcăţişuri ar trebui şi el să bată spre 100 de minute.

Fireşte, întotdeauna e bine să oferi clientului 10-15 căcăţişuri (deci cam 2 ore de extra muncă). Dar când ţi se cere să oferi 2 zile... se naşte o problemă.

2 zile într-o firmă cu 5 angajaţi înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât 8% din timpul săptămânal disponibil pentru lucru.

Clientul de genul ăsta este periculos nu doar pentru sănătatea ta psihică (ştiu ce vorbesc!) ci şi pentru bunăstarea firmei. Apariţia de extrasarcini neplanificate va duce obligatoriu la întârzierea tuturor celorlalte proiecte aflate în lucru ducând în final la nemulţumirea tuturor clienţilor, inclusiv a celor care îţi înţeleg şi îţi respectă munca.

Pentru ca timpul luat cu cele 100 de căcăţişuri să nu se simtă, atunci în firmă ar trebui să se lucreze cu 16 ore mai mult în săptămâna rezolvării căcăţişurilor, pentru ca şi celelalte proiecte să fie rezolvate la timp. Asta înseamnă peste 3 ore de extramuncă pentru fiecare om. Deci, în loc să munceşti 8 ore pe zi, ar trebui să munceşti 8 ore şi 45 de minute. Sau să vii şi sâmbăta la lucru.

Dacă ai o personalitate slabă, energofagul te mănâncă de viu. Toată treaba e să te ţii tare şi să-l faci să înţeleagă că alegerile tale, în calitate de profesionist, au fost cele mai bune. La diverse obiecţii stupide legate de vreo poză (ceea ce ar însemna căutarea unei poze noi > 5-10 minute > prelucrarea ei > 5-10 minute > bibiluri finale > 5-10 minute, deci un timp pierdut de 15-30 de minute) eu pun întotdeauna o contra-obiecţie care sună, pe scurt, astfel: "Da' poza asta ce are?" Altfel zis, îl pun pe client să-mi argumenteze ce nu e bine cu poza aia. 90% nu vor fi în stare să argumenteze nimic şi îşi dau seama că e sănătos (nu atât pentru mine, cât pentru ei) să cedeze. 5% aduc, într-adevăr, nişte obiecţii absolut pertinente şi trebuie ascultaţi. Ultimii 5% sunt energofagii: aceştia nu vor şti ce să obiecteze concret, dar vor ridica în continuare obiecţii de tipul: "Aş vrea să văd mai multe modele...", "Parcă nu prea îmi place", "Oare cum ar da..." etc. Dacă intri în jocul lor, eşti mâncat. Poţi să le propui 10 ilustraţii noi. Ei o vor dori pe a 11-a just for fun, pentru că aşa sunt ei, energofagi. În cazul ăsta, cu energofagii aplic altă tactică: le dau în mână lopăţica şi găletuşa. "Uitaţi, intraţi pe site-ul www.cutare.img şi alegeţi de acolo nişte poze care vă plac." Altfel zis, îi implic ca pe nişte copii mici în procesul creaţiei. Fiindcă energofagii sunt, la nivel psihic, nişte copii (răsfăţaţi) care vor fi mai mult decât bucuroşi să-mi dea "o mână de ajutor" - de fapt, să-şi impună punctul de vedere. Ok. Să şi-l impună, dar să se ducă la culcare. Noapte bună. După ce aleg singuri poza, sau iconul sau ce dracu o fi, sunt obligaţi să nu mai obiecteze, câtă vreme alegerea a fost a lor. Ai mai câştigat o bătălie. Ai mai îmbătrânit un pic.

O identitate vizuala de mare exceptie

Când eram mic, ca să reprezint organul genital masculin pe porcoşeniile pe care le desenam cu diverse prilejuri foloseam un semn care semăna aproximativ cu un trifoi tăiat. Evident că erecţia nu ştiam să o reprezint şi forma rezultată făcea trimitere mai mult la cele două biluţe şi mai puţin la ce era între ele.

M-a distrat să descopăr acest semn tronând în chip de mare gheşeft vizual pe site-ul ăsta: www.Idasoft.ro.


Cred că ar merita băgat pe lista celor mai tari logo-uri falice.

GSP.ro ras, tuns si frezat

Noul, sau viitorul, sau ce dumnezeu ştie ce-o fi... GSP.ro (www2.gsp.ro) nu mi se pare altceva decât vechiul GSP.ro ras, tuns şi frezat. I-or fi tras şi-un perdaf?!

Sindromul santierului naval

Bun, după ce am lămurit de ce un website nu e o friptură, hai să vedem de ce un website nu e un vapor.

Am întâlnit până acum nenumăraţi clienţi care au acordat fazei de proiectare şi concepere a site-ului o atenţie disporporţionată raportat cu rezultatele reale pe care le aveau de aşteptat de la acel site. E vorba în general de clienţi meticuloşi, obsesivi, lipsiţi de pragmatism, care suferă de un sindrom pe care l-aş numi sindromul şantierului naval: nu care cumva să lansezi Titanicul la apă având o găurică în fund, că intră apa pe acolo şi se duce dracului ditamai vaporul.

În realitate, nu există site - nici măcar Google! - care să suporte comparaţia cu un vapor, fiind musai, pentru confortul propriu, să se nască "perfect": perfect din punct de vedere vizual, perfect din punct de vedere al arhitecturii, perfect din punct de vedere al backendului şamd. Dacă un vapor nu poate fi lansat la apă cu o găurică mică în fund, well, spre mirarea unora, un site poate fi lansat bine mersi având doar scheletul finalizat... şi restul pauză!

La un site, feedbackul cel mai important ţi-l dau utilizatorii. După ce lansezi scheleticul site, s-ar putea să ai surpriza de a constata că anumite părţi pe care le considerai cool şi răpitoare în imaginaru-ţi bolnav de fapt nu interesează pe nimeni, eventuala lor dezvoltare fiind pierdere de timp şi consum aiurea de resurse.

Dacă luăm în calcul ultimele 12 luni, cred că mi-am muşcat limba de vreo 100 de ori să nu le spun unor clienţi ceva de genul: "Băi nene, dă-l în pizda mă-sii de site şi lansează-l aşa cum e, culege feedback, încearcă să-şi amortizezi investiţia de până acum, ocupă-te de promovarea lui." Clienţii obsesivi au impresia că dacă lansează la apă un produs "perfect" userii vor roi în jurul lui ca musca la căcat şi site-ul se va promova singur, din gură în gură. Problema e că lucrurile nu stau deloc aşa.

Realitatea e că pe utilizatori îi doare fix în pix că a mai apărut pe net un nou site cu anunţuri, un nou magazin virtual sau un nou dracu' ştie ce. Şi asta pentru că există deja o droaie de site-uri similare, vânzând sau promovând chiar produsele tale.

Chiar presupunând că ajung pe site-ul tău, realitatea e că îi doare fix în pix dacă site-ul tău arată ultimul răcnet, fiindcă ei, săracii, nu sunt critici de artă şi oricum nu înţeleg nimic din cromatică, tipografie sau proporţii. Pe ei în interesează să găsească repede produsul sau informaţia pentru care au intrat acolo. De asemeni îi doare fix în pix dacă undeva, la 3 clickuri în adâncime, e ascuns nu ştiu ce fiucer de căcat al fişei de produs, câtă vreme 99% sunt prea duşi cu capul sau prea leneşi ca să ştie să utilizeze acel fiucer.

Din păcate, dacă eu le-aş spune clienţilor obsesivi chestia aia cu "dă-l în...", clienţii obsesivi mi-ar răspunde ceva de genul: "Vai, dar cum să lăsăm virgula aia acolo? Dunga aia dincolo? Punctul ăla?" sau : "A, nu, nu se poate să dăm drumul fără aia... şi aia... şi aia..." Şi mai rău e altceva: că, de obicei, clientul obsesiv nu e deloc pragmatic. El nu percepe ca pe un consum de resurse tara obsesivă. De fapt, nu o percepe. În felul ăsta îşi cheltuie aiurea bugetul, îşi consumă aiurea energia colaboratorilor şi a angajaţilor şi după lansarea site-ului nu mai poate îndrepta lucrurile, tocmai fiindcă nu mai are buget sau energie la dispoziţie pentru a reacţiona.

Atitudinea asta e ridicolă. Complet ridicolă. Utilizatorul mediu nu va percepe niciodată frumosul sau perfectul fiindcă, repet, nu e critic de artă. Va percepe, oarecum firesc, urâtul, fiindcă are creier. Iată de ce un site cu un design decent şi cu o funcţionalitate care să se încadreze în media pieţei are aceleaşi şanse de a ajunge în top ca orice alt site de succes. Şi asta deoarece succesul se clădeşte numai la nivel minimal onpage (adică de pe site). Eu estimez că vreo 10%, şi principalul e să nu ai un site care să arate ca dracu' şi să funcţioneze prost. De-asta e important să îţi faci site-ul cu cineva profesionist: fie o firmă de tradiţie, fie un freelancer cu rezultate dovedite. 90% din succes se clădeşte offpage, printr-un plan de marketing şi comunicare bine pus la punct care să urmărească sistematic creşterea traficului / a vânzărilor / etc., cu ţinte bine stabilite lună de lună, care să se bazeze pe bugete concrete şamd. Daţi-mi o strategie şi vă ridic orice site. Daţi-mi un client obsesiv şi vă îngrop orice site.

Ati auzit de Quality Books?

Nu? Păi vă spun eu: e singura editură apărută în 2007 (mai precis, la finalul lui 2006, primele cărţi fiind editate în decembrie 2006) care are ambiţia de a ajunge să se bată de la egal la egal pe piaţa de carte cu RAO, Polirom şi Humanitas.

Şi cum săptămâna asta va fi târgul de carte de la Bucureşti, ne-am zis că e un bun prilej pentru lansarea site-ului Quality Books, al cărui preview îl putem vedea mai jos (data lansării... mâine, poimâine!).

Pacat de Gandul

Citeam "Gândul" în fiecare seară. Site-ul creat de Grapefruit era, pur şi simplu, încântător. Uşor de navigat, elegant, aerisit, cu o tipografie care favoriza lizibilitatea. Adevărul e că nu sunt deloc un fan al acestui ziar (pe care nu l-am cumpărat niciodată) dar site-ul lui îmi plăcea.

Din păcate obiceiul va lua sfârşit în seara asta. Gândul are alt site. N-are nici un rost să dezvolt aici o critică. Pare ok şi ăsta, dar... nu-mi place.

Si Cartea de Weekend are site

Începând de azi, editura Cartea de Weekend e prezentă şi pe net. Cartea de Weekend traduce în exclusivitate pentru publicul din România cărţile colecţiei Harlequin.

Un site cât un pariu

www.OferteSpeciale.ro se adresează companiilor care au în desfăşurare promoţii. Să-i urăm succes, fiindcă va avea nevoie, pe o piaţă a site-urilor de anunţuri supra-aglomerată. Punctul forte îl reprezintă însă înrudirea "de sânge" cu revista cu acelaşi nume.

Un exemplu jalnic despre cum să nu vinzi servicii de web design

Un cretin a făcut un "audit gratuit" la un site (www.Saga-Professional.ro) dezvoltat de noi în urmă cu un an. Inutil să spunem că nu l-a rugat nimeni să facă asta. În afară de faptul că ne mânjeşte de rahat munca, aşa zisul audit e o foaie pe care o poţi arunca liniştit la coş.

Ceea ce nu ştie cretinul e că a fost la un pas să-i treaca glonţul pe la ureche. Fiindcă proprietarele site-ului cu pricina sunt mulţumite de felul în care funcţionează, arată şi vinde site-ul şi în plus relaţia dintre ele şi firma noastră de publicitate e destul de strânsă. Cum eu sunt într-o perioadă mai proastă, ros de plictis, am venit cu propunerea să ne batem joc de cretinul cu pricina invitându-l la o discuţie, punându-l să ne dea şi nişte layouturi, ceva, rugându-l să modifice la ele etc. Păcat că restul echipei s-a opus, considerând că n-are nici un rost să fim la fel de jalnici ca el. Mie, totuşi, mi-ar fi plăcut...