"Welfare state"... for the rich :) sau aventura văduvelor vesele de pe Wall-Street

În revista Rolling Stone, altminteri specializată pe muzică, apare una dintre cele mai tari anchete despre destinația banilor din programele de bailout pe care Banca Federală le-a pus pe picioare în ultimii ani, fără ca vreo persoană anume să fi fost în stare până acum să spună ce naiba s-a întâmplat cu banii ăia.

Articolul acesta dezvăluie o schemă foarte simplă prin care două femei, well, de succes, adică una - nevastă de bancher milionar de pe Wall Street, John Mack, cealaltă - văduvă milionară de bancher milionar de pe Wall Street, au înființat o tâmpenie de fond care se ocupă cu securizarea creditelor, sau așa ceva, apoi au luat moka de la FED 220 de milioane. Din banii ăștia familia Mack deja și-a cumpărat o casă în Manhattan (13 milioane, un mizilic), în timp ce altor 150 de milioane pur și simplu li s-a pierdut urma. Nici o problemă. Se pare că banii erau, cum zicem noi în Europa, nerambursabili.

În plus, articolul mai dezvăluie și alte lucruri interesante, ca de exemplu că până și Ghadafi a fost împrumutat pardon, cadorisit cu bani de către FED prin măsurile de bailout.

Și pentru ca tot tacâmul să fie complet, că tot e America mama democrațiilor (deci inclusiv a democrației din România, păi nu? :), la anchetele și interpelările autorităților privitoare la destinația banilor nu a răspuns nimeni. Adică, hai sictir.

[Dar, bineînțeles, vinovatul de serviciu pentru apariția crizei și prăbușirea sistemului e Cuculetz, care vrea trei perechi de ghete și o șapcă gratis pe banii statului. Nu ți-ar fi rușine, măi Cuculetz, măi...]

Enervare plăcută! (nu-mi permit să vă urez lectură plăcută :))))
Un scurt comentariu și în Financial Times.

Gestul incalificabil al ministrului Cseke mă face să mă întreb când timp mai e până când în România va izbucni o mare epidemie

Ministrul Sănătății, Cseke, a recurs azi la un gest incredibil pentru a justifica închiderea spitalelor din anumite localități mai vitregite de soartă: și-a permis să fluture în fața ziariștilor imaginea unei bolnave, suferind de o boală foarte gravă, paralizie după un accident vascular cerebral, internată, chipurile, 6 luni non-stop la centrul din Băneasa.

Nu putem să ne pronunțăm asupra cazului, care, sincer să fiu, mie îmi miroase a făcătură. Dar e momentul să remarcăm un lucru. Pentru a convinge opinia publică de ceea ce vor să facă, autoritățile au tot apelat până acum la fel de fel de tertipuri șocante, punând în discuție numai posibilitatea ca oamenii să se îmbolnăvească de boli mărețe, grandioase, tot una și una. Accident cerebral. Infarct. Accident auto cu victime. În buna tradiție românească, se gândește în hiperbole pentru a ajunge la niște concluzii care să justifice niște măsuri deplasate și incorecte. Cred că toată lumea e de acord că un bolnav care pățește un accident cerebral sau un infarct nu poate fi tratat corespunzător într-un spital de țară, prost dotat și cu un personal medical care nu și-a mai actualizat cunoștințele din facultate. Dar ce ne facem cu celelalte boli?

Să facem un mic excurs. Un mic ocol pe la Eurostat ne spune că România avea în 2008 657,4 paturi de spital la suta de mii de pacienți, adică peste media Europei-27 de 561 de paturi și peste media Europei-15 de 534 de paturi la suta de mii de locuitori. Deloc rău. Campioana Europei e, din acest punct de vedere, Germania, cu 820,3 paturi de spital la suta de mii de locuitori, în timp ce ultima poziție revine Spaniei cu 324,5.

Problema e că în ciuda acestei constatări pozitive, populația României are cea mai mică speranță de viață din Europa. 77,4 ani femeile și 69,8 ani bărbații. Spre comparație, în Suedia, cea mai longevivă națiune europeană, femeile au o speranță de viață de 83,5 ani și bărbații de 79,4 ani. De unde rezultă că numărul paturilor de spital nu prea ne ajută să trăim mai mult.

Și e și normal lucrul ăsta: degeaba ai spitale dacă oamenii nu au obiceiul (că așa-i românul...) să-și facă periodic un control al sănătății și un set de analize. La statistica: „dacă au fost la un consult medical în ultimele 12 luni”, românii se află catastrofal în coada statisticilor, cu doar 39,9% din populație. Spre comparație, imediat înaintea noastră sunt grecii, infinit mai educați, cu 63,7% din populație mergând la un consult medical măcar o dată pe an. În occidentul civlizat (Olanda, Germania etc.) procentul crește până la 80-85%.

Se dezvăluie, astfel, misterul mortalității înalte a românilor. Acest mister nu are nimic de-a face cu infrastructura, ci cu mentalitatea nației. De bine de rău avem spitale, paturi și medici, dar suntem un popor needucat. Românul nu are obiceiul să meargă la doctor. Pur și simplu nu-i stă în caracter. Și pentru ca tot tacâmul să fie complet, românul are o părere destul de bună despre sine: deși avem cea mai mică speranță de viață dintre europeni, nu mai puțin de 25,7% au impresia despre sine că sunt „foarte sănătoși”, ceea ce ne plasează, ca nație, în prima jumătate a clasamentului (cei mai sănătoși se cred grecii, peste 52%, iar cei mai ipohondri sunt, de departe, balticii, cu procente sub 10%; în țările occidentale procentele variază în general între 15% în Germania și 37% în Suedia).

Ei bine, în condițiile în care românul e așa de needucat cu privire la sănătate - și aici vroiam să ajung -, consultând atât de rar medicii, guvernanții iau decizia absurdă de a îndepărta și mai mult spitalele de oameni, așadar de a le face românilor și mai greu să acceseze serviciile medicale. O asemenea decizie nu poate avea decât repercursiuni catastrofale asupra sănătății populației, pentru că este clar că un individ care nu venea la spital când spitalul era la 10 kilometri de el, cu atât mai puțin va veni când spitalul e la 20 sau la 30 de kilometri.

Și de aici vine problema nr. 1 a reformei Cseke care, prin considerentul celor scrise mai sus, consider că este o crimă (cu premeditare?) împotriva sănătății întregii populații, nu doar a celor care locuiesc în regiunile văduvite de spitale. Încă din vechime „bolnițele”, spitalele, au avut nu doar un rol curativ, ci și unul preventiv. Eradicarea bolilor majore nu poate fi făcută fără o rețea densă de spitale și fără o populație participativă la efortul de sănătate, mai ales că marile boli infecțioase, spre deosebire de bolile grandioase pe care le visează ministrul (accident cerebral, infarct, superaccident auto...) au deseori simptome foarte asemănătoare cu ale unor boli banale pe care numai un medic calificat le-ar putea deosebi.

Holera, de exemplu, se manifestă la început prin diaree și vomă, ceea ce poate să ducă ușor la confundarea ei cu o simplă deranjare „la stomac”. Tifosul debutează cu febră, ceea ce îl poate face pe un țăran să creadă că are de-a face cu o banală „tragere de curent”. Tuberculoza se manifestă prin tuse, ceea ce avem cu toții, și scuipat de sânge - ceea ce se poate ignora dacă nu știm că e un simptom al unei boli foarte periculoase. Meningita apare ca o durere de cap însoțită de fotofobie. Variola, una dintre cele mai periculoase boli, teoretic eradicată din România de pe timpul comuniștilor, debutează cu nițică febră și cu oboseală. Antraxul se manifestă tot prin tuse și febră, putând fi confundat lejer cu o răceală mai puternică. Etc. Toate acestea sunt boli infecțioase foarte periculoase pe care un nespecialist le poate oricând confunda cu ceva mai ușor. Confuzia ar putea conduce însă la infectarea unei întregi comunități și, prin extensie, a unei întregi regiuni - iar pentru ca scenariul acesta să se producă e suficient ca un focar de infecție să fie lăsat să se dezvolte în liniște, pur și simplu pentru că oamenii sunt prea leneși sau prea neștiutori pentru a merge la un spital aflat mult prea departe de localitatea lor. Având în vedere țara în care trăim, scenariul e mai mult decât plauzibil, și tocmai de aceea aștept cu interes să văd dacă în momentul în care vom asista la izbucnirea unei epidemii cineva dintre cei responsabili cu adevărat - Băsescu, Boc sau Cseke - vor răspunde penal, sau vina va pica iarăși pe vreun Păun acarul, ca în cazul de la maternitatea Giulești.

Când voi fi mare, vameş vreau să fiu!

Asist zilele astea, alături de alţi aproximativ 19 milioane de concetăţeni, la spectacolul dezgustător şi de-a dreptul aiuritor oferit de angajaţii vămilor. Noţiunea de "şpagă" exemplificată de vameşii ăştia pur şi simplu umileşte prin comparaţie, calcă în picioare, tot ce înseamnă ban negru de la noi din ţară: îl umileşte pe profesorul care face şi el un gheşeft cu o meditaţie de 30 de lei pe oră, îl umileşte pe poliţaiul care bagă 10 euro la chipiu ca să nu taie o amendă, îl umileşte pe doctorul care îi zâmbeşte binevoitor pacientului mai înstărit, în schimbul celor 50 de lei strecuraţi în buzunarul halatului.

Nici la Garda Financiară nu cred că se dă şpagă 130.000 de euro ca să ocupi un post. E ceva incredibil. În Franţa, ditamai preşedintele Republicii, Nicolas Sarkozy, a trebuit să dea explicaţii peste explicaţii pentru o presupusă "mită" de 200.000 de dolari; la noi, ăştia sunt banii de seminţe ai unui... vameş.

Gura lumii zice că şi în portul Constanţa e cam aceeaşi situaţie ca la vama Siret. Poate vom asista la ceva spectaculos şi pe-acolo, că tot e oraşul irascibilului şi inamovibilului primar pesedist Mazăre. Şi cu prilejul ăsta poate iese de vreo legătură, ceva...

Nu pot să nu mă întreb, totuşi, cum se face că tot acest scandal de proporţii pantagruelice a ieşit la iveală tocmai acum, când suntem în pericol să pierdem aderarea la Schengen. Mie îmi dă impresia că avem de-a face cu un exces de zel tipic pentru autorităţile române care, văzându-se puse la zid de către partenerii europeni, au intrat în vrie şi "se fac că lucrează", sperând să mai impresioneze pe cineva pe ultima sută de metri.

E bine că "se lucrează", chiar dacă aşa, vorba lui Iliescu, mai "cu sula [europeană] în coaste", dar eu aş vrea să văd nişte averi confiscate. Nu prea ştiu dacă din punct de vedere juridic o fi posibil, habar nu am dacă mai avem o lege a averilor ilicite (pe timpul lui Ceauşescu sigur exista) dar dacă nu avem, nu e nici o problemă: cu un pic de voinţă se poate face destul de rapid una. Până la urmă, al naibii să fiu de nu merită să faci 1-2 ani de puşcărie dacă te ştii milionar.

A, nu se vor confisca averile vinovaţilor şi ale tuturor rudelor lor de gradul 1? Atunci totul e o perdea de fum. Câinii latră, caravana trece - trebuie să concluzionăm că e tare bine şi util să fii vameş la Românistan.

Când o să fiu mare, vameş vreau să fiu.